Sunteți pe pagina 1din 1

Fuziunea termonucleară controlată este astăzi calea cea mai promiţătoare pentru

energetica viitorului, realizarea ei urmând să asigure, pe o perioadă practic nelimitată, întreg


necesarul de energie al omenirii. Reacţia este similară celei care alimentează Soarele,
eliberând mari cantităţi de energie în baza faimoasei ecuaţii a lui Einstein: E=mc². O mică parte
din masă este pierdută când atomii de hidrogen se combină, acest proces eliberând vaste
cantităţi de energie. Aşa cum menţionam în prima parte a acestui articol, practic cercetătorii
vor ca în cadrul a doua proiecte de mare anvergură, (proiectele JET şi ITER) să reproducă pe
Pământ procesul din Soare, devenind viitori „făcători de stele". Pentru a înţelege mai bine
mecanismele şi detaliile acestor proiecte se cuvine să ne aplecăm puţin asupra posibilităţii
practice de realizare a fuziunii nucleare controlate. Elementul de bază pentru reacţia de
fuziune este atomul de hidrogen, care este format dintr-un nucleu încărcat pozitiv, în jurul
căruia se roteşte un electron. Există şi un hidrogen de două ori mai mai greu - izotop al
hidrogenului, cu denumirea de deuteriu - care are aceleaşi proprietăţi cu hidrogenul descris
mai înainte, dar al cărui nucleu este alcătuit dintr-un proton şi un neutron, acesta din urmă
fiind o particulă practic de aceeaşi greutate ca protonul, neutră din punct de vedere electric.
Există şi un izotop şi mai greu al hidrogenului, denumit tritiu, care este radioactiv şi al cărui
nucleu are un proton şi doi neutroni. Reacţia de fuziune în care din cele doua nuclee de
hidrogen greu se obţine un nucleu de heliu. Cele mai promiţătoare căi pentru obţinerea
reacţiei termonucleare par să fie numai două, şi anume fuziunea în instalaţii de tip Tokamak şi
fuziunea cu radiaţie laser, dar există şi alte câteva instalaţii experimentale făcute în laborator,
în directia reacţiei termonucleare controlate.
Instalaţia cu capcană magnetică
Limitarea plasmei faţă de pereţii tubului se poate face cu ajutorul instalaţiei cu oglinzi
magnetice. Într-o asemenea configuraţie a câmpului magnetic nu există nici o limitare pentru
pierderile de particule din plasmă pe la capetele tubului. Aceste pierderi pot fi diminuate
alegând o forma specială a câmpului magnetic la capetele tubului, realizându-se aşa-numita
capcană magnetică. O asemenea configuraţie se poate realiza alegând câte o bobină
suplimentară, aşezată la fiecare capăt al tubului ce conţine plasmă.

S-ar putea să vă placă și