Importanţa folosirii Surselor de Energie Regenerabile

Sursele fosile posedă proprietăţi foarte folositoare

care le-au făcut foarte populare în ultimul secol. Din
nefericire, sursele fosile nu sunt regenerabile. Mai
mult decât atât, acestea sunt responsabile de emisiile
de CO2 din atmosferă, care sunt dăunătoare unui
climat ecologic. Utilizarea în continuare a surselor de
energie fosile ar produce o creştere a emisiilor de CO2.
 În anul 2000, ponderea surselor regenerabile în
producţia totală de energie primară pe plan mondial
era de 13,8 %. Din analiza ratelor de dezvoltare din
ultimele trei decenii se observă că energia produsă din
surse regenerabile a înregistrat o creştere anuală de
2%.

 Prin schimbul natural dintre atmosferă, biosferă şi
oceane pot fi absorbite circa 11 miliarde de tone de
CO2 din atmosferă (sau 3 miliarde de tone
echivalent carbon), ceea ce reprezintă circa jumătate
din emisiile actuale ale omenirii. Aceasta a condus
la o creştere permanentă a concentraţiei de CO2 din
atmosferă de la 280 de ppm înainte de dezvoltarea
industrială la 360 ppm în prezent.
 Prognoza consumului de energie primară realizată de
Consiliul Mondial al Energiei pentru anul 2050, în ipoteza
unei creşteri economice de 3 % pe an, fără o modificare a
tendinţelor actuale de descreştere a intensităţii energetice şi
de asimilare a resurselor energetice regenerabile,
evidenţiază un consum de circa 25 Gt de emisii poluante,
dintre care 15 Gt de emisii poluante provin din
combustibilii fosili. Pentru a se păstra o concentraţie de CO2
de 450 ppm, care reprezintă circa 6 Gt carbon, cantitatea
maximă de combustibili fosili utilizabilă nu trebuie să
depăşească 7 Gt de emisii poluante, rezultând un deficit de
18 Gt de emisii poluante care ar trebui acoperit din surse
nucleare şi surse regenerabile. Rezultă că pentru o
dezvoltare energetica durabilă nu ar trebui să se depăşească
la nivelul anului 2050 un consum de 13-18Gt de emisii
poluante, acoperit din combustibili fosili 7Gt de emisii
poluante, din nuclear 2-3 Gt de emisii poluante şi restul de
4-9 Gt de emisii poluante din resurse regenerabile.
 Pentru atingerea acestui obiectiv ambiţios, propus de ţările
Uniunii Europene, de a reduce de patru ori emisiile la
orizontul anului 2050, se estimează o puternică
“decarbonizare” a sistemului energetic, prin apelare atât la
energia nucleară, dar mai ales la sursele regenerabile de
energie.

 Ţinând seama de timpul de implementare a unor noi

tehnologii şi de înlocuire a instalaţiilor existente, este necesar
să se accelereze ritmul de dezvoltare a noilor tehnologii
curate şi a celor care presupun consumuri energetice reduse.
În acelaşi timp este necesară o profundă evoluţie a stilului de
viaţă şi o orientare către o dezvoltare durabilă.
 Este evident că pe termen mediu sursele regenerabile de
energie nu pot fi privite ca alternativă totală la sursele
convenţionale, dar este cert că, în măsura potenţialului local,
datorită avantajelor pe care le au (resurse locale abundente,
ecologice, ieftine, independente de importuri), acestea trebuie
utilizate în complementaritate cu combustibilii fosili şi
energia nucleară.
 SURSE DE CALDURA
 Pompele de căldură obţin aproximativ trei sferturi
din energia necesară pentru încălzire din energia solară
acumulată în mediul ambiant, iar pentru restul folosesc
energia electrică. Energia solară este ecologică şi
regenerativă.
 Distribuţia radiaţiei solare la nivelul atmosferei şi
solului

 - 19% este absorbită de vapori, ozon şi praf;

 - 8% este disipată în atmosferă;
 - 4% este absorbită de către nori;
 - 17% este reflectată de către nori;
 - 6 % este reflectată de către pământ;
 - 46% este absorbită de către pământ.
Temperatura surselor naturale ca aerul, solul,
apele freatice şi de suprafaţă variază în
concordanţă cu variaţia anuală a temperaturii cu
o atenuare şi o defazare în timp mai mare sau
mai mică. Aceasta înseamnă că tocmai atunci
când necesarul de căldură este maxim avem
cel mai mic disponibil de căldură de la sursele
naturale.
Prin urmare sursele naturale care depind în
mică măsură de temperatura exterioară sunt cele
mai indicate în procesul de alimentare cu
căldură al locuinţelor.
Variaţia temperaturii surselor naturale (sol, aer si apa)
pe parcursul întregului an
 Se observă că apa freatică (reprezentată cu verde) are
temperatura cea mai constantă pe parcursul întregului an.
Solul (reprezentat cu galben închis) prezintă o variaţie mai
mare de temperatură faţă de apă freatică. Aerul (reprezentat cu
galben deschis) prezintă cele mai mari variaţii de temperatură
pe parcursul întregului an de aceea nu este recomandat pentru
încălzirea clădirilor.

 Pentru utilizarea practică a surselor de energie pe lîngă o

temperatură cât mai constantă pe parcursul întregului an mai
trebuie respectate următoarele criterii:
- disponibilitate suficientă; - regenerare suficientă;
- capacitate cât mai mare de acumulare; - captare economică;
- nivel cât mai ridicat de temperatură; - timp redus de
- să nu fie coroziva; aşteptare;
 Pe lângă sursele naturale de energie care reprezintă
de fapt acumulatori de energie solară se mai poate
utiliza şi căldura evacuată din diferite procese
tehnologice.

 Aerul ambient şi cel evacuat din sistemele de

climatizare, solul şi apa freatică sunt surse de
căldură pentru pompele de căldură de puteri mici, în
timp ce apa de mare, lac sau râu, rocile, apa
goetermală şi apa tehnologică sunt utilizate pentru
pompe de căldură de puteri mari.
 AERUL
 A). Aerul ambiental este gratis şi disponibil peste tot,
reprezentând cea mai obişnuită sursă de căldură pentru pompele
de căldură. Acele pompe de căldură care utilizează aerul drept
sursă de căldură ating însă coeficienţi de performanţă sezonieri
cu 10-30% mai reduşi decât în cazul utilizării apei ca sursă de
căldură. Aceasta se datorează în special scăderii rapide a
randamentului şi puterii odată cu scăderea temperaturii
exterioare, a diferenţei relativ mari de temperatură din
vaporizator şi a energiei suplimentare necesare pentru degivrare
şi pentru funcţionare a ventilatoarelor.
 În condiţii climatice blânde şi umede, pe suprafaţa
vaporizatorului se acumulează gheaţă, ceea ce duce la scăderea
puterii şi a randamentului pompei de căldură. Degivrarea
bateriilor se realizează prin inversarea ciclului funcţional al
pompei de căldură sau prin intrarea în funcţiune a unei
rezistenţe electrice. În acest mod creşte consumul de energie, iar
COP-ul total al pompei de căldură va scădea odată cu creşterea
frecvenţei degivrărilor. Eficienţa totală poate fi mărită prin
controlul frecvenţei cu care se face degivrarea mai degrabă
decât prin controlul timpului de funcţionare.
 Utilizarea aerului drept sursă de căldură se recomandă în special
în cazul clădirilor existente, unde pompele de căldură aer-apă
sau aer-aer îşi pot aduce contribuţia la încălzire prin
funcţionarea în sistem bivalent, completând deci încălzirea
clasică bazată pe arderea unui combustibil.
 Puterea termică a agregatelor de pompa de căldură funcţionând
cu aer ca sursă de căldură este stabilită de către constructorul
acestora încă din fabrică.
 Pompele de căldură aer-apă pot funcţiona pe perioada întregului
an, întocmai ca şi pompele de căldură ce extrag căldura din sol
sau din apa freatică.
 Trebuie însă observat faptul că puterea termică de încălzire a
unei astfel de pompe de căldură variază foarte mult în funcţie de
temperatura aerului sursei de căldură. Astfel, la începutul şi
sfârşitul perioadei de încălzire (toamna şi primăvara), puterea
termică de încălzire este mult mai mare decât în cea mai rece zi
a anului şi simţitor mai mare decât necesarul de căldură al
clădirii (dacă pompa de căldură a fost gândită să funcţioneze în
regim monovalent).
 Din acest motiv, un astfel tip de pompă de căldură trebuie
dotată cu un sistem de reglare a puterii termice livrate
consumatorului de căldură.

B). Aerul evacuat din sistemele de climatizare reprezintă o

sursă de căldură obişnuită pentru pompele de căldură din
clădirile comerciale şi rezidenţiale. Prin recuperarea căldurii
din aerul evacuat, pompele de căldură realizează încălzirea
apei şi/sau a spaţiilor. În timpul perioadei de încălzire sau
chiar în decursul întregului an este necesară funcţionarea
continuă a sistemului de climatizare-ventilare. Unele tipuri
de pompe de căldură sunt astfel proiectate încât să utilizeze
atât aer ambiant cât şi aer evacuat.
 În cazul clădirilor mari, pompele de căldură având ca sursă
de căldură aerul evacuat sunt de multe ori cuplate cu sisteme
de recuperare a căldurii de tipul aer-aer.
 APA
 Apa freatică prezintă o temperatură constantă (4÷10)ºC în multe
zone. Pentru utilizarea ei sunt utilizate sisteme închise sau
deschise. În sistemele deschise, apa subterană este pompată,
răcită şi apoi reinjectată într-un puţ separat sau returnată către
apa de suprafaţă. Sistemele de suprafaţă trebuiesc proiectate cu
mare atenţie, pentru evitarea problemelor legate de îngheţ,
coroziune şi colmatare. Sistemele închise pot fi sisteme cu
detentă directă (în care agentul termic de lucru vaporizează în
interiorul ţevilor montate subteran), sau sisteme cu agent
intermediar. Sistemele cu agent intermediar prezintă în general
performanţe tehnice mai scăzute, dar sunt mai uşor de întreţinut.
Dezavantajul major al acestor pompe de căldură este costul
ridicat al lucrărilor pentru exploatarea sursei de căldură. Există
totodată posibilitatea unor constrângeri suplimentare generate de
legislaţia privitoare la protecţia stratului de apă freatică şi la
preîntâmpinarea poluării solului.
 SOLUL
 Solul prezintă aceleaşi avantaje ca şi apa freatică şi
anume are temperaturi medii anuale ridicate.
Căldura este extrasă cu ajutorul unor conducte
îngropate orizontal sau vertical în sol, iar sistemele
pot fi de asemenea cu detentă directă sau sisteme cu
agent intermediar.
 Capacitatea termică a solului depinde de umiditatea
acestuia şi de condiţiile climatice. Datorită
extragerii de căldură din sol, temperatura acestuia
va scădea în decursul perioadei de încălzire. În
regiunile foarte reci, cea mai mare parte a căldurii
este extrasă sub forma de căldură latentă, atunci
când solul îngheaţă. Cu toate acestea în timpul
perioadei de vară, radiaţia solară încălzeşte solul, iar
refacerea potenţialului termic este posibilă în
totalitate.
 Solul prezintă capacitatea de a înmagazina sezonier
căldura provenită de la soare, lucru care conduce la
obţinerea unei temperaturi relativ constante a acestei
surse de căldură şi la atingerea unor coeficienţi
sezonieri de performanţă de valori ridicate.
 Contribuţia energiei geotermice – adică a acelui flux
de căldură îndreptat de la interiorul către exteriorul
pământului - este atât de redusă încât poate fi
neglijată. Rezultă deci că energia extrasă din sol de
către acest tip de pompe de căldură provine aproape
exclusiv de la soare.
 Pompele de căldură pentru clădirile de locuit şi care utilizează
solul drept sursă de căldură sunt astăzi executate sub formă de
instalaţii compacte, ce pot fi montate cu uşurinţă în clădire.
 Căldura preluată de la sursa de căldură este transportată cu ajutorul
unui amestec, antigel, al cărui punct de îngheţ se situează la circa
-15ºC. Prin aceasta se asigură faptul că sonda nu va îngheţa în
timpul funcţionării. Schema acestui circuit este:

 Extragerea căldurii din sol se poate face cu ajutorul unui sistem de ţevi
din material sintetic, cu o mare suprafaţă de transfer.
 CĂLDURA GEOTERMALĂ

 Căldura geotermală poate fi utilizată ca sursă de

căldură acolo unde apa freatică este foarte puţină sau
lipseşte total. Adâncimea forajelor atinge 100 ÷
200m.
 Atunci când este necesară o capacitate termică
ridicată, forajele se fac înclinat pentru a cuprinde un
volum mai mare se stâncă. Acest tip de pompă de
căldură este întotdeauna conectat la un sistem de
agent intermediar realizat din conducte din plastic.
Unele dintre pompele de căldură de acest tip destinate
clădirilor comerciale utilizează masivul pentru
acumularea căldurii sau a frigului. Costurile ridicate
ale operaţiunilor de foraj împiedică însă utilizarea
căldurii geotermale ca sursă pentru pompele de
căldură domestice.
 APA DE RÂU ŞI DE LAC

 Apa de râu şi de lac este în principiu o sursă foarte

bună de căldură dar are ca principal dezavantaj o
temperatură scăzută în timpul iernii (apropiată de 0ºC).
Din acest motiv trebuiesc luate măsuri de siguranţă
pentru a evita îngheţarea vaporizatorului.

APA DE MARE
 Apa de mare este o sursă excelentă de căldură şi este
utilizată în special pentru pompe de căldură de puteri
medii şi mari. La adâncimea de 25÷50 m, apa de mare
are temperatura constantă 5÷8ºC, iar formarea gheţii nu
mai constituie o problemă (Punctul de îngheţ este la
-2ºC).
 Se pot folosi atât sistemele cu detentă directă cât şi sistemele
cu agent intermediar. Pentru preîntâmpinarea coroziunii şi a
colmatării cu substanţe organice trebuiesc luate măsuri
constructive speciale în realizarea schimbătoarelor de căldură
a pompelor şi a conductelor.

APA TEHNOLOGICĂ
 Apa tehnologică se caracterizează prin temperaturi constante
şi relativ ridicate în tot timpul anului. Principalele probleme
sunt legate de distanţa până la utilizator şi de variaţia fluxului
de căldură transportat. Ca posibile exemple privind sursele de
căldură din această categorie sunt: afluenţii provenind din
canalizare (apa de canalizare tratată şi netratată), afluenţii
industriali, precum şi apa de răcire (pentru condensare) de la
procese industriale sau din producerea de energie electrică.
 REGIMURI ENERGETICE DE FUNCŢIONARE
 Regimul de funcţionare al pompelor de căldură se
adaptează sistemului de distribuţie de căldură existent în
clădiri.
 Din punct de vedere tehnic se pot diferenţia următoarele
regimuri de funcţionare:

- regim de funcţionare monovalent

(Pompa de căldură este unica sursa de
Încălzire și acoperă in proportie de
100% necesarul termic al aplicației,
pe toată durata unui an).
- regim de funcţionare bivalent
(pompa de căldură funcționeaza independent până la
atingerea unei temperaturi prestabilite, de la acest
punct în colo intră în funcțiune un element de încălzire
auxiliar, ambele sisteme funcționand mai departe în
paralel pentru acoperirea necesarului termic. Acest
regim de funcționare este folosit mai ales la pompele
de căldură aer-apa).
- regim de funcţionare monoenergetic
(pompa de căldură funcționează independent până la un
anumit punct prestabilit. Odata ce acest punct este atins
intra în funcțiune un cazan care acoperă toata sarcina
termică. Acest regim de funcționare se aplică sistemelor
de încălzire dimensionate la temperaturi de 90ºC (în
cazul clădirilor vechi renovate cu sisteme dimensionate
în regim de temperatură mai ridicată).
 CLASIFICAREA POMPELOR DE CĂLDURĂ
În funcţie de modul de realizare al ciclului de funcţionare, precum
şi de forma energiei de antrenare există următoarele tipuri de
pompe de căldură:

Pompe de căldură cu comprimare mecanică de vapori sau

gaze, prevăzute cu compresoare cu piston,
turbocompresoare, compresoare elicoidale antrenate de
motoare electrice sau termice.
Pompe de căldură cu comprimare cinetică, prevăzute cu
compresoare cu jet (ejectoare) şi care utilizează energia
cinetică a unui jet de abur. Datorită randamentului foarte
scăzut al ejectoarelor şi al consumului ridicat de abur de
antrenare acest tip de pompe de căldură este din ce în ce mai
puţin utilizat.
Pompe de căldură cu comprimare termochimică sau cu
absorbţie care consumă energie termică, electrică sau solară.
 Ele prezintă avantajul de a utiliza căldura
recuperabilă cu un preţ scăzut şi nu prezintă părţi mobile
în mişcare.

Pompe de căldură cu compresie-resorbţie, se află încă în

stare experimentală dar sunt foarte promiţătoare deoarece
combină avantajele sistemelor cu compresie cu cele ale
sistemelor cu absorbţie. Aceste pompe sunt capabile să
atingă temperaturi ridicate de până la 180ºC şi valori
ridicate ale eficienţei. Agenţii termici de lucru pot fi
soluţii binare inofensive.

Pompe de căldură termoelectrice bazate pe efectul

Peltier şi care consumă energie electrică.
După puterea instalată pompele de căldură pot fi:

Instalaţii mici: folosite pentru prepararea apei calde,

sunt realizate în combinaţie cu frigiderele având o
putere de până la 1 kW.

Instalaţii mijlocii: destinate în principal pentru

climatizare şi încălzire pe întreaga durată a anului în
locuinţe relativ mici şi birouri. Puterea necesară
acţionării este cuprinsă între 2 până la 20 kW iar
puterea termică poate ajunge până la 100 kW.
 Instalaţii mari: pentru condiţionare şi alimentare cu
căldură. Aceste instalaţii sunt cuplate de regulă cu
instalaţii de ventilare, de multe ori având şi sarcină
frigorifică servind la răcirea unor spaţii de depozitare sau
servind patinoare artificiale. Puterea de acţionare este
cuprinsă între câtiva zeci şi sute de kW iar puterea
termică depăşeşte în general 1000 kW.

Instalaţii foarte mari: folosite în industria chimică,

farmaceutică pentru instalaţii de vaporizare, concentrare,
distilare. Puterea termică depăşeşte câteva mii de kW şi
din această cauză sunt acţionate numai de compresoare.
 În funcţie de domeniul de utilizare a pompelor de
căldură:

Pompe de căldură utilizate pentru încălzirea şi

condiţionarea aerului în clădiri. Aceste pompe de
căldură utilizează aerul atmosferic ca sursă de căldură,
fiind recomandabile în regiunile cu climat temperat.

Pompe de căldură folosite ca instalaţii frigorigice şi

pentru alimentarea cu căldură. Aceste pompe de căldură
sunt utilizate succesiv pentru răcire în timpul verii şi
pentru încălzire în timpul iernii.
Pompe de căldură destinate industriei energetice. În
acest caz, ele sunt folosite pentru încălzirea camerelor
de comandă, sursa de căldură fiind, spre exemplu, apa
de răcire a condensatoarelor sau căldura evacuată de la
generatoarele şi transformatoarele electrice.

Pompe de căldură utilizate pentru recuperarea căldurii

din resursele energetice secundare. Se recomandă
valorificarea prin intermediul pompelor de căldură a
căldurii evacuate prin condensatoarele instalaţiilor
frigorifice sau a energiei apelor geotermale.
După felul surselor de căldură utilizate pompele de căldură
pot fi:

P.C. aer-aer: au ca sursă de căldură aerul atmosferic şi

folosesc aerul ca agent purtător de căldură în clădirile în
care sunt montate. La acest tip de instalaţii inversarea
ciclului este deosebit de uşoară astfel în sezonul rece
instalaţia este utilizată pentru încălzire iar în sezonul cald
pentru condiţionare.
P.C. apă-aer: folosesc ca sursă de căldură apa de suprafaţă
sau de adâncime, apa caldă evacuată din industrie, agentul
purtător de căldură fiind aerul.
P.C. sol-aer: folosesc ca sursă de căldură solul iar agentul
purtător de căldură este aerul.
P.C. soare-aer: folosesc ca sursă de căldură energia
termică provenirtă de la soare prin radiaţie iar agentul
purtător de căldură este aerul.
P.C. aer-apă: folosesc ca sursă de căldură aerul iar ca
agent purtător de căldură apa.

P.C. apă-apă: folosesc ca sursă de căldură apa iar ca

agent purtător de căldură tot apa.

P.C. sol-apă: folosesc ca sursă de căldură solul iar ca

agent purtător de căldură apa.

P.C. soare-apă: folosesc ca sursă de căldură radiaţia

solară iar ca agent purtător de căldură apa.
AGENTII FRIGORIFICI DE LUCRU PENTRU P.C.
 PC cu compresie mecanica de vapori

 În realizarea unei instalaţii frigorifice alegerea

agentului frigorific este deosebit de importantă.
 Exigentele cerute unui fluid frigorific conduc la
următoarele criterii pe baza cărora se poate realiza
această alegere:
 - criterii termodinamice şi de transfer de căldură;
 - criterii tehnologice;
 - criterii de securitate;
 - criterii ecologice;
 - criterii economice.
CRITERII TERMODINAMICE ŞI DE TRANSFER DE
CĂLDURĂ
1. Temperatura
 Temperatura critică, tk, trebuie să fie cât mai ridicată, iar
cea a punctului triplu, tt, cât mai coborâtă, pentru ca
evoluţia întregului ciclu frigorific să se desfășoare între
aceste două valori, pe un domeniu cât mai larg de
temperaturi.
 Temperatura normală de vaporizare, t0N (la presiunea
atmosferică), este de dorit să fie cât mai coborâta, putându-
se lucra cu o presiune de vaporizare, p0, superioară celei
atmosferice.
 Temperatura de refulare din compresor, tref. trebuie să fie
cât mai redusă, pentru o bună stabilitate a agentului
frigorific și a uleiului, în scopul unei utilizări îndelungate a
compresorului. În acest sens indicele comprimării
adiabatice,  = cp/cv trebuie să fie cât mai mic.
2. Presiunea
 Presiunea de vaporizare, p0, trebuie să fie superioară
presiunii atmosferice pentru a se putea evita
pătrunderea aerului și a vaporilor de apa în instalaţie,
cu rol nedorit în coroziunea instalaţiei, scăderea
eficientei frigorifice, apariţia diverselor reacţii chimice
în interior;
 Presiunea de condensare, pc, trebuie să fie cât mai
redusă pentru o siguranţă sporită a instalaţiei, o
etanşare mai uşor de realizat în scopul limitării
pierderilor de agent frigorific, a reducerilor
dimensiunilor compresorului și pentru realizarea unei
eficiențe frigorifice cât mai ridicate.
 Raportul de comprimare  =pc/po, trebuie să fie cât mai
redus, contribuind la un consum redus de energie de
comprimare.
3. Producţia frigorifica volumetrica

 trebuie să fie cât mai mare pentru a conduce la

dimensiuni reduse ale compresorului. Deoarece aceasta
este dată de relaţia:
 q0v = q0m/va = [lv - cpl*(tc –to)]/va

 rezultă că agentul frigorific trebuie să dispună de

căldura masică de vaporizare (lv) mare, o căldură
specifică a lichidului (cpl) redusă și de un volum masic
al vaporilor aspiraţi în compresor (va) mic.

 În acelaşi timp un volum masic al vaporilor redus va

conduce și la dimensiuni reduse ale compresorului.
4. Proprietățile de transfer de căldură (conductivitatea
termică, λ, coeficientul de convecţie, α, trebuie să fie cât
mai ridicate, pentru a conduce la suprafeţe de transfer de
căldura cât mai reduse.
5. Vîscozitatea trebuie să fie redusă, în scopul diminuării
căderilor de presiune pe circuitul de lichid și de vapori.

CRITERII TEHNOLOGICE

1. Acţiunea față de ulei

 Agentul frigorific trebuie să fie nemiscibil (reciproc) cu
uleiul de ungere pentru evitarea antrenării acestuia din
compresor și a reduceri transferului de căldura în
condensator, vaporizator, cu impact asupra diminuării
puterii frigorifice.
2. Acţiunea asupra apei
 Agentul frigorific trebuie să nu fie higroscopic (să nu
dizolve apa) și nici să nu o descompună chimic.

3. Acţiunea asupra materialelor constituente ale

instalaţiei
 Fluidul frigorific nu trebuie să atace metalele și
materialele plastice ce compun instalaţia, în caz
contrar se scumpeşte costul instalaţiei prin materiale
inoxidabile sau substanţe pasivatoare ce trebuiesc
utilizate.

4. Stabilitate - fluidul utilizat trebuie să fie perfect stabil,

la temperaturile la care este supus pe parcursul unui
ciclu normal, sau chiar accidental, în cazul unei
funcţionări anormale (manevră greşită, avarie).
 CRITERII DE SECURITATE

1. Toxicitate și miros
Agentul frigorific trebuie să fie inofensiv față de
organismul uman și față de produsele răcite.
Trebuie să fie inodor, necancerigen și să nu conducă la
îmbolnăviri profesionale.

2. Inflamabilitatea și explosivitatea
Trebuie să fie cât mai reduse în întreaga zonă de
funcţionare normală sau accidentală (din punct de
vedere al presiunilor și temperaturilor).
 CRITERII ECOLOGICE

1. Acţiunea asupra ozonului stratosferic (ODP) trebuie

să fie nulă;

2. Efectul de sera direct (GWP, prin scăpări in

atmosfera) cât și indirect (prin CO2 eliminat în
atmosferă la producerea energiei de acţionare)
trebuie să fie cât mai redus.
 CRITERII ECONOMICE

1. Accesibilitate
Agentul frigorific trebuie să fie cât mai uşor de
produs (eventual în țară) și să se poată dispune de el
în cantitățile necesare.

2. Preţul – trebuie să fie cât mai redus.

3. Transportul și depozitarea să nu creeze probleme

speciale.

4. Instalaţia corespunzătoare trebuie să fie cât mai

ieftină (dimensiuni reduse), simplă în realizare și
întreținere și cu un consum energetic minim.
 Deoarece nici una din substanţe utilizate până în
prezent ca agent frigorific nu îndeplinește toate
aceste cerinţe, în alegerea agentului frigorific cât
mai adaptat aplicaţiei urmărite trebuie făcut un
compromis între criteriile mai sus menţionate.

 Deoarece există similitudini între instalațiile

frigorifice și pompele de căldură se pot utiliza
aproape aceeași agenți frigorifici, dar într-un
domeniu de temperaturi diferit, caracterizat de
tempetaruri și presiuni de vaporizare și
condensare mai ridicate.
 AGENTII FRIGORIFICI DE LUCRU PENTRU P.C.
Tip Tevap Tk Pk ODP GWP Tip Inflamabilitate
[°C] [°C] [bar] [-] [-] ulei

R22 - 40.8 96.2 49.8 0.055 1700 mineral NU

R23 - 82.1 25.6 48.2 0 12000 esteric NU
R32 - 51.6 78.4 58.3 0 650 esteric DA
R125 - 48.5 68 36.3 0 2500 esteric NU
R143a - 47.6 73.1 37.6 0 2900 esteric DA
R290 - 42.1 96.8 42.5 0 3 mineral DA
R134a - 26.5 101.1 40.7 0 1200 esteric NU
R152a - 25 113.5 45.2 0 140 esteric DA
R600a - 11.7 135 36.5 0 4 mineral DA
R407C - 44 86.8 46 0 1610 esteric NU
R410A - 50.5 72.5 49.6 0 2000 esteric NU
R404A - 46.5 72.1 37.3 0 3700 mineral NU
R417A -38 87 40.4 0 1950 mineral NU
R422 -48.6 71.7 37.5 0 2530 mineral NU
R424A -38.7 88.8 40.4 0 2011 mineral NU
R427A -42.7 86.8 44 0 1830 esteric NU
R428A -46.7 70.8 38.1 0 3600 mineral NU
R507A -46.7 70.9 37.9 0 3300 esteric NU
 Domeniile de utilizare ale freonilor
Grupa Simbol Formula Denumirea Domenii de utilizare
chimică chimică t0  C  Aplicaţia

CFC R11 CCl3F Triclormono- 0 +60 Climatizare, Pompe de căldură

fluormetan
R12 CCl3F2 Diclordifluor- -40 +10 Frig casnic, industrial,
metan -10 +40 Climatizare
Pompe de căldură

R12B1 CClBrF2 Monoclormono- 0 +50 Climatizare, Pompe de căldură

bromdifluor-
metan

R13 CClF3 Monobrom- -100 -60 Instalaţii frigorifice în cascadă

trifluormetan
R13B1 CBrF3 Monobrom- -80 -40 Instalaţii frigorifice mono,
trifluormetan bietajate şi în cascadă pentru
aplicaţii industriale

R113 C2Cl3F3 Triclortrifluor-etan 0 +15 Climatizare, Pompe de căldură

+15 +50
R114 CCl3F4 Diclortetrafluor- -20 +10 Climatizare, Pompe de căldură
etan +10 +80
HCFC R21 CHCl3F Diclormono- -20 +20 Climatizare, Pompe de căldură
fluonmetan
R22 CHClF2 Monoclordi- -50 +10 Frig industrial, alimentar, naval,
fluormetan comercial, climatizare

R142b C3H3ClF2 Monoclordi- -20 +10 Climatizare, Pompe de căldură

fluoretan +10 +60
HFC R23 CHF3 Trifluormetan -100 -60 Instalaţii frigorifice în cascadă
pentru aplicaţii industriale şi de
laborator

R32 CH3F2 Difluormetan -60 -10 Frig industrial şi comercial

R125 C2HF3 Pentafluoretan -50 +10 Frig industrial, comercial,

climatizare
R134a C2H2F4 Tetrafluoretan -30 +20 Frig comercial, casnic,
industrial, climatizare
R152a C3H4F2 Difluoretan -30 +10 Frig industrial, comercial,
climatizare
Grupa Simbol Formula Denumirea Domenii de utilizare
chimică chimică
t0  C  Aplicaţia

Ames- R500 (R12/R152a) - -40 +10 Frig casnic, industrial,

tecuri pompe de căldură

R502 (R22/R115) - -60 -20 Frig industrial şi

comercial

R507 (R125/R134a - -50 -10 Frig industrial şi

) comercial

R410A (R32/R125) - -50 0 Frig industrial şi

comercial

R407C (R32/R125/ - -40 0 Frig industrial şi

R134a) comercial

R417A (R125/R134a - -30 20 Frig industrial, comercial

/R600a) şi climatizare

R422A (R125/R134a - -45 -10 Frig industrial

/R600a)

R422D (R125/R134a - -40 +20 Frig industrial, comercial

/R600a) şi climatizare

R438A (R125/R134a - -40 +20 Frig industrial, comercial

/R600a) şi climatizare

Compus 1234yf CF3CF=CH2 2,3,3,3, -29 +20 Climatizare auto

organic Tetraflor-
propan

1234ze(E) CF3CH=CHF Transtetra- -20 +20 Climatizare auto

florpropan