Mihai Eminescu,

născut Mihail Eminovici,

este al şaptelea dintre cei
unsprezece copii ai
familiei Eminovici.
S-a născut la Botoşani pe
data de 15 ianuarie 1850.

Gheorghe Eminovici Raluca Eminovici

tatăl poetului mama poetului
Biserica Uspenia

Peste o săptămână,
pe 21 ianuarie 1850,
Eminescu este
botezat la Biserica
Uspenia din centrul
oraşului Botoşani.

Cristelniţa
în care a fost botezat Eminescu
 În copilărie, Mihai Eminescu cutreiera
codrii din împrejurimi (pădurea Baisa)
ajungând şi la lacul cu nuferi, sursa de
inspiraţie a multor poezii.

Lacul cu nuferi

Codrul eminescian

Şi astăzi, în aceste locuri poţi admira natura în

forma sa naturală. Aici, cântecul păsărelelor,
bâzâitul albinelor, "concertul" broaştelor,
clipocitul apei sau freamătul copacilor în adierea
vântului creează un spectacol fascinant. Dacă stai
şi priveşti nuferii de pe lac ascultând acest
spectacol fermecat, ţi-l poţi imagina pe copilul
Eminescu şi-ţi vin în minte versuri eminesciene.
 Puternica legătură sufletească
a poetului cu natura o va
evoca cu adâncă nostalgie în
poeziile de mai târziu.

“Fiind băiet păduri cutreieram

Şi mă culcam ades lângă izvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa suna-ncetişor:”
(Fiind băiet... - 1878)
“Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară
Scăldată în cristalul pârâului de-argint,
Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:
A codrului tenebră*, poetic labirint;”
(Din străinătate - 1866)
*tenebră = întunecime, beznă
“Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot...
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?”
(O, rămâi - 1879)
1866 este anul debutului poetic.
La moartea profesorului Aron Pumnul,
elevii scot o broşură omagială, 
în care apare şi poezia 
“La mormântul lui Aron Pumnul”
semnată  M. Eminoviciu
Tot în acest an debutează cu poezia
“De-aş avea” în revista “Familia” din
Pesta. Cu această ocazie, Iosif Vulcan,
directorul revistei, îl convinge să-şi
schimbe numele din Mihail Eminovici
în MIHAI EMINESCU.
EMINESCU
Pânâ la sfârşitul anului îi mai apar în
revista “Familia” încă cinci poezii:
“O călărire în zori”, “Din străinătate”,
“La Bucovina”, “Speranţa” şi
“Misterele nopţii”.
• Din diferite motive abandonează şcoala şi intră
în trupa lui Iorgu Caragiale ca sufleor şi copist de
roluri, apoi în formaţia lui Mihail Pascaly ca
secretar şi, la recomandarea acestuia, sufleor şi
copist la Teatrul Naţional Bucureşti unde, în
1868, îl cunoaşte pe Ion Luca Caragiale.
• În aprilie 1867 revista “Familia” îi publică
poezia “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.

Ion Luca Caragiale

 CASA POGOR
azi, “Muzeul literaturii române”
Aici se întâlneau scriitorii care făceau parte din
Societatea Literară "Junimea“ pentru a-şi citi
creaţiile care apoi erau publicate în revista
"Convorbiri Literare". Au mai păşit pragul acestei
case scriitorii: Titu Maiorescu, Alexandru Xenopol,
Costache Negruzzi, Ioan Slavici, Ion Luca
Caragiale, Vasile Alecsandri, Ion Creangă şi alţii.
Locuinţa lui Vasile Pogor se mai numea şi
"Casa cu ferestre luminate" deoarece a fost prima
casă particulară iluminată electric din Iaşi.
 Lampa dată cadou de
Eminescu lui Creangă

BOJDEUCA DIN ŢICĂU

Bojdeuca lui Ion Creangă
Această casă este “martorul tăcut” al prieteniei
dintre Mihai Eminescu şi “bădia” Ion Creangă.
Seri la rând ea a ascultat povestirile celor doi,
a urmărit plimbările lor prin împrejurimi sau le-
a călăuzit gândurile în momentele de
creaţie.
 PLOPII FĂRĂ SOŢ
de pe Şoseaua Bucium
Se găsesc în apropierea hanului "Trei Sarmale",
unde obişnuiau să se ospăteze cei doi prieteni.
Aceşti plopi l-au inspirat pe Mihai Eminescu în
compunerea poeziei ”Pe lângă plopii fără soţ”,
poezie care evocă iubirea dintre Eminescu
şi Veronica Micle.
 În ultimii 15 ani de viaţă, poetul şi jurnalistul
Mihai Eminescu se retrăgea adesea la
Mănăstirea Văratec din jud. Neamţ, într-o casă
închiriată în 1874. Peisajul şi liniştea de aici erau
atmosfera necesară creaţiei, aici născându-se
nemuritoarele versuri din “Călin”. Tot aici venea
şi pentru că îşi găsea echilibrul sufletesc
întâlnind-o pe Veronica Micle sau se plimba
împreună cu bunul său prieten, Ion Creangă, prin
“codrul de aramă” sau “pădurea de argint”.

(foto 1970 – Astăzi este într-o avansată stare de deteriorare)

Casa în care locuia Mihai Eminescu când venea la Văratec

Este singura clădire din România păstrată în forma originală,
în care urmele şederii poetului pot fi dovedite peste timp.
(Casa de la Ipoteşti nu este cea originală. A fost reclădită din
temelii după planurile originale.)
 Urmele trecerii marelui poet
pe teritoriul satului mănăstiresc
VĂRATEC:

“De treci codrii de aramă, de deparete vezi albind

Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.
Acolo, lângă izvoare, iarba pare de omăt,
Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;”
(Călin – File de poveste - 1876)

Văratec
“Codrul de aramă” (goruni seculari)

Văratec
“Pădurea de argint”
(mesteceni)
După o lungă şi grea suferinţă, în data de
15 iunie 1889,
1889 în jurul orei 4 dimineaţa,
în casa de sănătate a doctorului Şuţu
din Bucureşti, Mihai Eminescu se stinge
din viaţă, la numai 39 de ani.
A fost înmormântat la umbra unui tei din
Cimitirul Bellu, Bucureşti.
SFÎRȘIT