Este o comunitate de state independente – în

numar de 27, reunite în jurul unor valori politice,

economice, culturale și sociale comune, în urma
procesului de cooperare și integrare început în
1951, odată cu semnarea Tratatului de la Paris.
,,EUROPA NU SE VA FACE DINTR-O DATĂ, NICI
PRINTR-O CONSTRUCȚIE DE ANSAMBLU: EA SE VA
FACE PRIN REALIZĂRI CONCRETE – CREÂND ÎNTÂI
O SOLIDARITATE DE FAPT.,,

Robert Schuman, Déclaration pour une Haute Autorité européene du

Charbon et dʼAcier, 9 mai 1950
 Scurt Istoric
 1950 – Declaratia Schuman
 1951– Tratatul de la Paris. Comunitatea Europeana a
Carbunelui si Otelului (CECO)
 1957 – Tratatele de la Roma - Comunitatea Economica
Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei
Atomice (EURATOM)
 1973 – aderarea Danemarcei, Irlandei, Regatului Unit
 1993 – Tratatul de la Maastricht (crearea Uniunii
Europene)
 1995 – aderarea Austriei, Finlandei, Suediei
 1999 – Lansarea Monedei Unice Europene (EURO)
 1999 – Tratatul de la Amsterdam
 2002 – Intrarea in circulatie a monedei Euro in 12
state
 2004 – aderarea Ciprului, Estoniei, Letoniei, Lituaniei,
Maltei, Poloniei, Cehiei, Slovaciei, Sloveniei , Ungariei
 2007 – aderarea Bulgariei, României
Simbolurile Uniunii Europene
drapel

Imn – “Oda bucuriei” de

Ludwig van Beethoven

Ziua Europei – 9 mai

moneda
 Obiectivele UE la începutul secolului
XXI
 promovarea unui progres economic și social echilibrat și durabil ;

 afirmarea identității europene pe plan internațional ;

 întărirea protecției drepturilor și intereselor cetățenilor Statelor Membre;

 menținerea și dezvoltarea Uniunii ca o zonă a libertății, securității si justiției .

 soluţionarea provocărilor globalizării.

Valorile pe care este fondată Uniunea
Europeană:

- respectul pentru demnitatea umană

- libertate, democrație, egalitate

- respectul față de lege și drepturile omului, incluzând

drepturile aparținând minorităților

- aceste valori sunt comune Statelor Membre , într-o societate

în care prevalează: pluralismul, nediscriminarea, toleranța,
justiția, solidaritatea și egalitatea între femei și bărbați
PILONII UNIUNII EUROPENE
 Institutiile UE
Comitetul
Parlamentul Regiunilor
Curtea
de European
Conturi

Consiliul UE Curtea
de
Justitie

Consiliul
Comisia
Europeana
European

Banca Comitetul
Centrala Economic
Europeana Banca si
Europeana Social
de
Investitii
 CONSILIUL EUROPEAN
(orientări generale)

COMISIA EUROPEANĂ (propuneri)

Comitetul Economic si
Social (aviz) Comitetul Regiunilor
(aviz)

PARLAMENTUL EUROPEAN Consiliul Miniștrilor

(aviz și co-decizii) (decizii)

COMISIA EUROPEANĂ
(decizie privind executia, bugetul,etc)

Curtea de Conturi Curtea de Justiție

(control financiar) (control juridic)
Parlamentul European – ales
in mod direct de populatia
Statelor membre

Consiliul European

Comisia Europeana
 Parlamentul European este instituţia comunitară care
reprezintă popoarele statelor membre ale Uniunii
Europene.

 Parlamentul European este format din 733 de

deputaţi

 -deputații sunt aleşi pe o perioadă de cinci ani de

către alegătorii din cele 27 de state membre ale
Uniunii Europene, în numele a 500 de milioane de
cetăţeni.
Preşedintele Parlamentului
Lucrările Parlamentului sunt conduse de
Preşedinte, care are şi rolul de reprezentant al
acestei instituţii.
Candidatul care obţine majoritatea absolută a
voturilor exprimate prin vot secret este ales
Preşedinte.
Dacă, după trei tururi de scrutin, nu se obţine o
majoritate absolută, Preşedintele este ales cu
majoritate simplă, într-un al patrulea tur de
scrutin. Jerzy Buzek
Mandatul Preşedintelui este de doi ani şi jumătate ales la 14 iulie
(o jumătate de legislatură) şi poate fi reînnoit. 2009
Grupurile parlamentare
Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) - 264 deputaţi

Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din

Parlamentul European - 184 deputaţi

Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa - 85 deputaţi

Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană - 54 deputaţi

Grupul Conservatorii şi Reformiştii Europeni - 54 deputaţi

Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică - 35

deputaţi

 Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei - 31 deputaţi

Deputaţi neafiliaţi - 26 deputaţi

Competenţa legislativă

Parlamentul European împarte competenţa legislativă cu Consiliul

Uniunii Europene.
El are puterea de a adopta legi europene (directive, regulamente etc.).
De asemenea, poate accepta, modifica sau respinge conţinutul
legislaţiei europene.
În ceea ce priveşte adoptarea actelor legislative, se face distincţie între
procedura legislativă obişnuită (codecizia), care plasează Parlamentul
pe picior de egalitate cu Consiliul, şi procedurile legislative speciale,
care se aplică doar în cazuri specifice în care Parlamentul are doar rol
consultativ.

Parlamentul are competenţă de iniţiativă politică

Parlamentul poate cere Comisiei să prezinte Consiliului propuneri
legislative.
Parlamentul joacă un rol real în crearea de noi texte legislative: el
examinează programul anual de lucru al Comisiei şi indică actele care
doreşte să fie adoptate.
Codecizie

Procedura de codecizie a fost introdusă prin Tratatul de la

Maastricht privind Uniunea Europeană (1992) şi a fost extinsă şi
eficientizată prin Tratatul de la Amsterdam (1999).

Codecizia devine procedura legislativă ordinară, acordând astfel

aceeaşi importanţă Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene într-
o gamă largă de domenii (de exemplu: transport, mediu şi protecţia
consumatorilor).
Două treimi dintre legile europene sunt adoptate în comun de către
Parlamentul European şi Consiliu.
Comisia trimite propunerea sa Parlamentului şi Consiliului.

Aceste instituţii o examinează şi o discută în două lecturi

succesive.
Dacă nu ajung la un acord după a doua lectură, propunerea este
transmisă unui Comitet de conciliere format dintr-un număr egal
de reprezentanţi ai Consiliului şi ai Parlamentului.
Reprezentanţii Comisiei asistă, de asemenea, la întrunirile
Comitetului de conciliere şi participă la discuţii.
Odată ce Comitetul ajunge la un acord, textul convenit este
trimis Parlamentului şi Consiliului pentru o a treia lectură, astfel
încât acesta să poată fi adoptat în final ca text legislativ.
Acordul final al celor două instituţii este indispensabil pentru
adoptarea textului.
Chiar şi în cazul în care Comitetul de conciliere convine asupra
unui text comun, Parlamentul poate respinge actul propus cu
majoritatea absolută a membrilor săi.
Competenţa bugetară

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene constituie

împreună autoritatea bugetară a Uniunii Europene, care stabileşte,
în fiecare an, cheltuielile şi veniturile acesteia.
Procedura de examinare şi apoi de adoptare a bugetului are loc din
luna iunie până la sfârşitul lunii decembrie.
În ceea ce priveşte cheltuielile obligatorii (cum ar fi cheltuielile
agricole şi cheltuielile legate de acordurile internaţionale), decizia
finală aparţine Consiliului.
În ceea ce priveşte cheltuielile „neobligatorii” (alte cheltuieli), decizia
aparţine Parlamentului, care hotărăşte în strânsă colaborare cu
Consiliul.

Parlamentul European şi Consiliul trebuie să respecte limitele

cheltuielilor anuale stabilite în perspectivele financiare multianuale.
Competenţa de control
Parlamentul European deţine o importantă competenţă de control a
activităţilor Uniunii Europene ce se exercită prin:

- Dreptul de petiţionare al cetăţenilor

Fiecare cetăţean european are dreptul de a adresa o petiţie
Parlamentului şi de a solicita remedierea unor probleme care ţin de
domenii din sfera de activitate a Uniunii Europene. De asemenea,
Parlamentul numeşte un Ombudsman, care încearcă să găsească o
soluţie amiabilă pentru plângerile persoanelor împotriva instituţiilor
sau organelor comunitare.

- Anchete
Parlamentul European are, de asemenea, competenţa de a numi
comisii de anchetă care să investigheze cazurile de încălcare sau
aplicare defectuoasă a dreptului comunitar de către statele membre.
O comisie de acest gen a fost înfiinţată, de exemplu, în momentul
apariţiei bolii „vacii nebune”, lucru care a dus la crearea unei agenţii
veterinare europene.
- Dreptul Parlamentului la o cale de atac în faţa Curţii de Justiţie
a Comunităţilor Europene
Acţiunea în anulare a unui act adoptat în conformitate cu dreptul
comunitar.
Acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona împotriva Comisiei sau
Consiliului Uniunii Europene, dacă acestea nu îşi îndeplinesc
obligaţiile.

- Controlul financiar
Parlamentul European dispune de o competenţă de control în
domeniul economic şi monetar.
Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comitetului Director al
Băncii Centrale Europene trebuie să obţină aprobarea Parlamentului
European înainte de a fi numiţi de către Consiliu.
Preşedintele BCE prezintă raportul anual în faţa Parlamentului
European, reunit în şedinţă plenară.
 CONSILIUL EUROPEAN

Consiliul European a fost creat în 1974 cu intenţia instituirii unui

forum informal de dezbatere între şefii de stat sau de guvern.
Consiliul European a devenit rapid organul care stabileşte
obiectivele Uniunii şi linia de urmat în vederea realizării acestora, în
toate domeniile de activitate ale UE.

A dobândit un statut formal prin Tratatul de la Maastricht din

1992, conform căruia "Consiliul European impulsionează
dezvoltarea Uniunii şi defineşte orientările politice generale ale
acesteia."

Începând cu 1 decembrie 2009, în conformitate cu Tratatul de la

Lisabona, Consiliul European a devenit una dintre cele şapte
instituţii ale Uniunii.
 Consiliul European defineşte orientările şi
priorităţile politice generale ale Uniunii
Europene. El nu are funcție legislativă

Consiliul European este compus din şefii de stat sau de

guvern ai statelor membre, precum şi din preşedintele său şi
preşedintele Comisiei Europene. Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate va
participa la lucrările Consiliului.
Herman Van
Rompuy
Atribuțiile Președintelui Consiliului European (Tratatul de la
Preşedintele
Lisabona, art. 15,al.6)
Consiliului
European
începând cu 1 Atunci când ordinea de zi o impune, fiecare membru al
decembrie
Consiliului European poate decide să fie asistat de un
2009.
ministru şi, în ceea ce îl priveşte pe preşedintele Comisiei, de
un membru al Comisiei.
 
 Consiliul European se întruneşte de două ori pe semestru, la
convocarea preşedintelui său.

Deciziile Consiliului European se adoptă de regulă prin

consens. În unele cazuri, Consiliul European adoptă deciziile
în unanimitate sau cu majoritate calificată, în funcţie de ceea
ce prevăd dispoziţiile tratatului.
Consiliul Uniunii Europene
 
Miniştrii din statele membre se întrunesc în cadrul Consiliului Uniunii Europene.
În funcţie de chestiunea de pe ordinea de zi, fiecare ţară va fi reprezentată de
ministrul care răspunde de subiectul în cauză (afaceri externe, finanţe, probleme
sociale, transporturi, agricultură, etc.).
Preşedinţia Consiliului este deţinută timp de şase luni de către fiecare stat
membru, pe baza unui sistem de rotaţie. În 2010 Spania și Belgia.
Consiliului Uniunii Europene este principalul organism de decizie al UE.

Repartizarea voturilor pentru fiecare stat membru în CUE

Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie 29

Spania, Polonia 27
România 14
Olanda 13
Belgia, Republica Cehă, Grecia, Ungaria, Portugalia 12
Bulgaria, Austria, Suedia 10
Danemarca, Irlanda, Lituania, Slovacia, Finlanda 7
Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg, Slovenia 4
Malta 3
TOTAL 345
Consiliul răspunde de luarea deciziilor şi de coordonare.

Consiliul Uniunii Europene adoptă legi, legiferând, în mod normal,

împreună cu Parlamentul European.

Consiliul coordonează politicile economice generale ale statelor membre.

Consiliul defineşte şi  pune în aplicare politica externă şi de securitate
comună a UE, pe baza liniilor directoare stabilite de Consiliul European.

Consiliul încheie, în numele Comunităţii şi al Uniunii, acorduri

internaţionale între UE şi unul sau mai multe state sau organizaţii
internaţionale.

Consiliul coordonează acţiunile statelor membre şi adoptă măsuri în

domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală.

Consiliul şi Parlamentul European constituie autoritatea bugetară care

adoptă bugetul Comunităţii.
 COMISIA EUROPEANĂ

- Comisia Europeană este organul executiv al UE.

- Ea propune noile reglementări comunitare şi se ocupă de

gestionarea cotidiană a punerii în aplicare a politicilor europene şi a
modului în care sunt cheltuite fondurile UE.

-Reprezentând interesele Europei în ansamblul său, Comisia se

asigură că tratatele şi legislaţia europeană sunt respectate de toate
statele membre.

-Preşedintele şi membrii Comisiei Europene sunt desemnaţi de

statele membre şi îşi încep activitatea după ce au primit avizul
Parlamentului European.
Preşedintele este cel care convoacă Comisia, cel puţin o dată pe
săptămână. Reuniunile sale nu sunt publice, iar dezbaterile sunt
confidenţiale.

Rolul Comisiei:

-este gardianul Tratatelor (ea veghează la punerea în aplicare a

Tratatelor fondatoare, a celor de revizuire, precum şi la respectul
dreptului comunitar în statele membre),

- are iniţiativa legislativă directă (poate face propuneri de acte

constrângătoare – regulamente, directive, decizii –, de acte privind
activitatea celorlalte instituţii, de acte neconstrângătoare – avize,
recomandări),

-poate fi mediator între guvernele statelor membre în cadrul

Consiliului European, gestionează fondurile structurale şi bugetul,
precum şi clauzele de salvgardare.

Membrii Comisiei trebuie să acţioneze într-o manieră unitară.

                                    

José Manuel Catherine

Viviane                  

 
Barroso Ashton
Președinte Vicepreședinte Reding                 
Înalt Vicepreședinte
Reprezentant al Justiţie,
Uniunii pentru drepturi
afaceri externe fundamentale
și politica de și cetățenie
securitate

Comisia este formată în prezent din 27 de membri, inclusiv

președintele și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate.
Din 2014 numărul comisarilor va corespunde la 2/3 din numărul
de state membre.
Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul
European a numit-o pe doamna Catherine Ashton în calitate de Înalt
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.

Doamna Ashton prezidează Consiliul Afaceri Externe şi conduce

politica externă şi de securitate comună.
 
Datorită rolului său de vicepreşedinte al Comisiei Europene, doamna
Ashton asigură coerenţa şi coordonarea acţiunii externe a Uniunii
Europene.
 
Înaltul Reprezentant va fi susţinut de Serviciul european pentru
acţiune externă, de îndată ce vor fi fost decise organizarea şi
funcţionarea acestuia.
 Curtea de Justiție a Uniunii Europene

-De la crearea sa, în 1952, misiunea Curții de Justiție a Uniunii

Europene este de a garanta „respectarea legii în interpretarea și
aplicarea" tratatelor.

- În cadrul acestei misiuni, Curtea de Justiție a Uniunii Europene:

controlează legalitatea actelor instituțiilor Uniunii Europene;
se asigură că statele membre își îndeplinesc obligațiile rezultate din
tratate și interpretează dreptul Uniunii la solicitarea instanțelor
naționale.

-Astfel, aceasta reprezintă autoritatea judiciară a Uniunii Europene și,

în colaborare cu instanțele din statele membre, asigură aplicarea și
interpretarea uniformă a dreptului Uniunii.

  
  
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, al cărei sediu este la
Luxemburg, este compusă din trei instanțe:

Curtea de Justiție,
Tribunalul (creat în 1988)
Tribunalul Funcției Publice (creat în 2004).

De la crearea acestora, au fost pronunțate de către cele trei instanțe

aproximativ 15 000 de hotărâri.

Curtea de Justiţie este compusă din 27 de judecători şi 8 avocaţi

generali.
Judecătorii şi avocaţii generali sunt desemnaţi de comun acord de
guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet al cărui rol
este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a
exercita funcţiile respective.
Mandatul acestora este de şase ani și poate fi reînnoit.
 CURTEA DE CONTURI

Curtea de Conturi a fost înființată prin Tratatul de la Bruxelles din 22

iulie 1975. Curtea şi-a început activitatea ca organism de audit extern
în octombrie 1977, cu sediul la Luxemburg.
Curtea de Conturi Europeană a fost ridicată la rangul de instituţie la
1 noiembrie 1993, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la
Maastricht care a consolidat astfel independenţa şi autoritatea acesteia
faţă de celelalte instituţii cu care se afla acum pe poziţii egale.

Curtea are datoria de a publica o declaraţie de asigurare (DAS) cu

privire la fiabilitatea conturilor UE şi la legalitatea şi regularitatea
operaţiunilor subiacente bugetului UE.
Rolul acesteia a fost confirmat şi consolidat la 1 mai 1999 odată cu
intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam care a împuternicit
Curtea să efectueze activităţi de audit cu privire la buna gestiune
financiară, a subliniat rolul acesteia în lupta împotriva fraudei şi i-a
permis să formuleze recursuri în faţa Curţii de Justiţie pentru a-şi
proteja prerogativele în raport cu celelalte instituţii.
Bugetul Uniunii Europene (bUE) se ridică la aproximativ 130 de
miliarde de euro, în jur de 1% din venitul naţional brut (VNB) al
celor 27 de state membre.
Veniturile Uniunii Europene (max. 1,27% PIB comunitar) constau
în principal în contribuţii ale statelor membre bazate pe venitul
naţional brut (din VNB –> 65,4% din bUE) al acestora, precum şi
pe un calcul legat de taxa pe valoarea adăugată colectată de
statele membre (din TVA –> 16,9% din bUE).
Taxele vamale şi cele agricole (aşa-numitele resurse proprii
tradiţionale –> 16,5% din bUE) reprezintă, de asemenea, o parte
semnificativă din venituri. Alcătuirea bugetului a evoluat în timp,
politicile privind agricultura şi coeziunea reprezentând
componentele majore ale acestuia.

Bugetul este stabilit în fiecare an – în contextul unor cadre

financiare pe şapte ani – de către Consiliu, adică de către
reprezentanţii statelor membre, şi de către Parlamentul European,
ai cărui membri sunt aleşi prin vot direct. Comisia Europeană
propune bugetul, fiind, de asemenea, responsabilă de execuţia lui.
 Banca Centrală Europeană

–are sediul la Frankfurt, înfiinţată la 1 iunie 1998.

Atribuții:

- Distribuţia şi supravegherea stabilităţii monedei Euro,

- Definirea politicii europene a intereselor şi controlul rezervelor de

bani
-Cooperarea cu băncile naţionale

- Răspunde de politica monetară în zona Euro

Funcţiile BCE sunt menţionate în Tratatul de la Maastricht. Pentru a

putea să lucreze eficient, BCE nu are voie să depindă de puterea
politică. BCE a fost creată după modelul Băncii Federale Germane
Bundesbank.
BCE şi sistemul de bănci centrale europene în ansamblu, care include şi
băncile centrale din toate statele Uniunii Europene, au primit sarcina
de a menţine stabilitatea preţurilor şi de a asigura credibilitatea
monedei unice.
 Banca Europeană de Investiţii (BEI)

-Banca Europeană de Investiţii (BEI) a fost înfiinţată prin Tratatul de

la Roma, fiind un institut de finanţare al Uniunii Europene. Prin
promovarea unei dezvoltări echilibrate a întregului spaţiu comunitar
BEI contribuie la coeziunea economică, socială şi teritorială a UE.

-BEI, ai cărui acţionari sunt cele 27 de state membre ale UE, este
condusă de Consiliul Guvernatorilor, alcătuit din cei 27 de miniştri de
finanţe.

-BEI are personalitate juridică şi autonomie financiară, având rolul de

a prelua finanţarea pe termen lung a unor proiecte concrete, a căror
viabilitate economică tehnică, ecologică şi financiară este garantată.
 Comitetul Economic şi Social European (CESE)

Înfiinţat în 1957 prin Tratatul de la Roma, Comitetul Economic şi Social

European (CESE) este un organ consultativ care le furnizează
reprezentanţilor grupurilor de interese din Europa, precum organizaţiile
patronale şi sindicatele, şi altor organisme ale „societăţii civile
organizate”, precum asociaţiile de consumatori, o platformă formală
pentru exprimarea punctelor lor de vedere asupra problemelor UE.
Avizele Comitetului sunt transmise instituţiilor de talie mai mare –
Consiliul, Comisia şi Parlamentul European.
CESE este o punte între Uniune şi cetăţenii săi, promovând o societate
mai activă, mai receptivă şi, prin urmare, mai democratică în Europa.
Se impune consultarea Comitetului înainte de adoptarea unor decizii de
politică economică şi socială, regională şi de mediu. Prin urmare,
Comitetul îndeplineşte un rol esenţial în procesul decizional din cadrul
Uniunii.
CESE are 344 de membri – numărul membrilor din fiecare stat membru
nu reprezintă neapărat mărimea populaţiei din ţara respectivă.
 Comitetul Regiunilor (CoR)

Comitetul Regiunilor (CoR) este adunarea politică care oferă nivelurilor

regional și local posibilitatea de a-și face auzită vocea în cadrul
elaborării politicilor UE și în cadrul legislației UE.

Tratatele obligă Comisia, Parlamentul și Consiliul să consulte Comitetul

Regiunilor de fiecare dată când se fac noi propuneri în domenii care
afectează nivelurile local și regional.

CoR are 344 de membri din cele 27 de țări ale UE și activitatea sa este
organizată în șase comisii diferite. Acestea examinează propuneri,
dezbat și discută în scopul elaborării avizelor oficiale privind chestiunile
esențiale.
 POLITICILE UNIUNII EUROPENE
Uniunea Europeana a creat piața unica interna printr-un sistem de legi si
reglementari ce garantează libertatea de circulație a persoanelor, bunurilor,
serviciilor si capitalurilor.

A dezvoltat politici comune pentru comerț, agricultura si pescuit. De asemenea a

luat masuri pentru punerea in practica a unei politici europene pentru dezvoltarea
regionala.

In 1999 a introdus moneda unica, Euro, ce a fost adoptata de 15 din statele

membre. UE si-a întărit poziția in ceea ce privește politica comuna externa,
justiția si afacerile interne.
Cu aproape 500 de milioane de locuitori, Uniunea Europeana produce peste 30%
din PIB-ul mondial, devenind astfel un jucător de prim rang pe plan mondial.

Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene ce prevede crearea unei

piețe comune având la baza principiul liberei circulații (a bunurilor, serviciilor,
capitalurilor si persoanelor), a stat la baza coordonării treptate a politicilor
statelor membre si la dezvoltarea ulterioara a politicilor comune europene.
Agricultură, pescuit şi alimentaţie
PAC, dezvoltare rurală, acvacultură, PCP, siguranţă alimentară

Politica Agricola a fost considerata de interes comunitar chiar din 1958,

de la intrarea in vigoare a Tratatelor de la Roma.

Scopul Politicii Agricole Comune (PAC) este de a asigura fermierilor un

nivel de trai echitabil pentru fermieri, de a asigura consumatorilor
produse de calitate la preturi rezonabile si de a prezerva mediul rural.

In prezent accentual se pune pe calitatea produselor sip e rolul

agriculturii in gestiunea si pastrarea resurselor natural.

Din partea fermierilor se asteapta sa fie competitivi si orientati catre piata

– sa produca ceea ce se cere, subventiile pentru produse fiind inlocuite
treptat cu platile directe catre fermieri. Aceste plati sunt menite sa
suplimenteze veniturile fermierilor, dare le sunt totusi conditionate de
indeplinirea unor conditii, cum ar fi respectarea standardelor de igiena si
suguranta alimentara, de siguranta a animalelor, de prezervarea mediului
rural traditional.
In prezent, pescuitul si acvacultura sunt activitati economice
importante ale UE, reprezentand aproximativ 1% din produsul national
brut al statelor membre si oferind peste jumatate de million de locuri de
munca.
Directoratul General pentru Pescuit si Afaceri Maritime din cadrul Comisiei
Europene, responsabil cu implementarea acestei politici, dispune de un
instrument financiar – Fondul European pentru Pescuit (FEP) – de aproape
4 miliarde de euro pentru 2007-2013 pentru a pune in aplicare masurile
aferente acestei politici.

Pentru siguranta alimentara a consumatorilor, Uniunea Europeana a

dezvoltat o serie de standarde privind alimentele, siguranta si sanatatea
animalelor si sanatatea plantelor. Aceste standarde se aplica atat
alimentelor produse in cadrul Uniunii cat si alimentelor importate.
Pentru a complete legislatia europeana in domeniul sigurantei alimentare
dezvotata in ultimii ani, de la 1 ianuarie 2005 au intrat in vigoare
reglemetari conform carora producatorii de alimente trebuie sa garanteze
ca toate alimentele, furajele animaliere si ingredientele din furaje pot fi
urmarite pe intregul lant alimentar. De asemenea, de la 1 ianuarie 2006
au fost aduse la zi reglementarile privind igiena alimentara.
In plus fata de legislatia privind alimentele si furajele,
Politica industriala

Sectoare industriale, politici privind întreprinderile,

IMM-uri, piaţa unică, libera circulaţie, competitivitate

Politica industriala si pentru intreprinderi urmareste sa asigure un

mediu de afaceri sigur, un mediu atractiv pentru investitii si pentru
munca. De asemenea, politica industriala are ca scop cresterea
economica bazata pe cunoastere si pe inovatie.
Una dintre prioritatile Uniunii in acest domeniu este reducerea
reglementarilor si birocratiei pentru intreprinderi, in special pentru
intreprinderile mici si mijlocii (IMM).
Pentru a imbunatati competitivitatea intreprinderilor, in perioada
2007-2013, Uniunea Europeana aloca sume mari de bani destinate
cercetarii tehnologice si inovarii prin doua programe: Programul Cadru 7
(peste 50 de miliarde euro) destinat cercetarii si dezvoltarii si Programul
Cadru pentru Competitivitate si Inovare (3,6 miliarde euro).
Acest din urma program se adreseaza in special intreprinderilor mici si
mijlocii ce vor sa inoveze in domenii precum eficienta energetic si surse
regenerabile de energie, tehnologii de mediu si tehnologia informatiei si
comunicatiei.
 Politica în domeniul energiei

Principalele obiective ale politicii in domeniul energiei vizează: crearea

unei piete energetice interne, bazata pe concurenta, dereglementare,
dezvoltare durabila si protectia consumatorilor, o mai buna cooperare
internationala, garantarea sigurantei furnizarii energie si micsorarea
impactului negativ asupra mediului inconjurator.

O serie de masuri trebuie luate pana in 2020 pentru a raspunde mai bine
nevoilor consumatorilor si pentru a proteja mediul inconjurator. Astfel,
se urmareste:
- Economisirea a 20% din consumul de energie previzionat pentru 2020;
- Cresterea pana la 20% a surselor energetice regenerabile (energie
solara, eoliana, biomasa) in totalul consumului de energie;
- Crestere, cel putin, pana la 10% a biocombustibililor pana in 2020, cu
conditia ca biocombustibilii de „a doua generatie” din culturi neagricole
sa devina disponibili pentru comercializare;
- Reducerea, pana in 2020, cu cel putin 20% a emisiilor de gaze cu efect
de sera;
- Realizarea unei piete energetice interne care sa aduca beneficii in mod
real si eficient pentru fiecare persoana si companie in parte;
- O mai buna integrare a politicii in domeniul energie cu alte politici cum
ar fi politica agricola si cea comrciala;
- O mai buna cooperare internationala.
Politica în domeniul transporturilor

Scopul politicii in domeniul transporturilor este de a contribui la crearea

pietei interne, de a asigura dezvoltarea durabila a sectorului, de a extinde
retelele de transport in toata Uniunea Europeana, de a maximiza folosirea
retelelor de transport si de a promova cooperarea internationala.

Uniunea Europeana promoveaza proiecte majore de infrastructura de

transport, asa numitele Retele Trans-Europene ale caror obiective sunt de
a elimina blocajele pe principalele cai navigabile est-vest ce fac legatura
intre Rin, Main si Dunare; de a pune in aplicare un program menit sa
reglementeze traficul pe rutele maritime congestionate aflate de-a lungul
coastelor tarilor UE si de moderniza mai multe cai ferate ce leaga nordul
de sudul Europei, respectiv estul de vest.
Cartea Alba a Transporturilor, revizuită în 2006 prevede ca obiective:
- stoparea declinului transportului de calatori si marfa pe caile ferate;
-reducerea intarzierilor avioanelor prin crearea unei structuri integrate la
nivel european petru controlul traficului aerian;
- investitii mai mari in modernizarea rutelor navigabile interne si
maritime; combinarea modalitatilor de transport pentru diminuarea
blocajelor,
- reducerea preturilor si ameliorarea calitatii aerului.
PIAȚA UNICĂ

Piata unica (sau piata interna) are la baza cele patru libertati de
miscare: a bunurilor, a serviciilor, a capitalurilor si a persoanelor.
Libera circulatie a marfurilor a presupus eliminarea tuturor
barierelor tarifare si netarifare din calea comertului intre statele
membre. In ceea ce priveste libera circulatie a persoanelor,
aceasta presupune dreptul cetatenilor de europeni de a circula si
de a-si avea resedinta pe teritoriul oricarui stat membru. Acest
drept al cetatenilor europeni este garantat de Acordul Schengen
care prevede inlaturarea controalelor la frontierele interne ale
Uniunii si intarirea acestora la granitele externe.
Pe de alta parte, domeniul serviciilor s-a deschis mult mai greu, iar
in 2006 au fost adoptate noi legi ce permit companiilor sa presteze
servicii in alte state membre.
Politica europeana în domeniul impozitării are doua mari componente:

impozitarea directa – care este responsabilitatea statelor membre si

impozitarea indirecta, ce afectează libera circulație a bunurilor si
serviciilor.
Statele membre au luat deja masuri pentru a preveni evaziunea fiscală și
dubla impozitare, iar politica europeană în domeniu are ca scop sa se
asigure ca pe piața internă concurența nu este distorsionata de diferențe
intre sistemele si ratele de impozitare indirecta.
In plus, au fost luate masuri pentru a preveni efectele negative ale
competitiei in domeniul impozitarii, ce pot aparea in cazul transferurilor de
fonduri intre statele membre ale Uniunii Europene.

În domeniul impozitării companiilor, UE are doua obiective majore: sa evite

competiția neloiala in domeniul impozitării si sa asigure libera circulație a
capitalurilor. Regulile Uniunii împiedică statele membre să folosească
sistemul impozitelor pentru a influenta deciziile de investiții in detrimentul
altor state membre. Mai mult, UE urmăreste stabilirea unei baze de
impozitare comune pentru toate companiile din UE, adică acelasi tip de
tranzactie sa se supuna unui singur set de reguli, lasand totodata la nivelul
statelor membre sa stabileasca nivelul ratei impozitarii.
Politica vamala

Politica vamala constituie unul din elementele de baza ale Uniunii

Europene si este esentiala pentru buna functionare a pietei interne, ce nu
poate exista fara un set comun de reguli, aplicabil la granitele externe ale
Uniunii.
Uniunea vamala pe care au constituit-o statele membre ale UE presupune
eliminarea taxelor si barierelor vamale la importul si export intra-
comunitar. De asemenea, presupune adoptarea unui Tarif Vamal Comun,
un tarif ce se aplica tuturor bunurilor importate din state terte.
Un alt instrument al politicii vamale comune il constituie Tariful Integrat
al Comunitatilor Europene (TARIC) infiintat pentru a incorpora toate
masurile comerciale si comunitare ce se aplica bunurilor importate si
exportate din Uniunea Europeana.
Pe baza nomenclatorului international, Sistemul Armonizat, Uniunea
Europeana a adoptat Nomenclatorul Combinat care este un instrument
tarifar si statistic. Uniunea Europeana foloseste acest instrument pentru a
colecta taxele vamale, pentru a centraliza date statistice privind comertul
intra- si extra-comunitar.
In 1994, toata legislatia europeana a fost adunata in Codul Vamal
Comunitar care are ca scop sa asigure o interpretare comuna, in toate
statele membre ale Uniunii, a prevederilor vamale.
Protecția Mediului

Uniunea Europeana s-a implicat in protecția mediului înconjurător abia in

anii ’70, când aceasta problema a devenit de interes la nivel mondial.
Primele masuri luate la nivel european vizau ameliorarea calității vieții,
limitarea poluării, introducerea principiului prevenirii poluării si cel
rationalizării resurselor naturale. La inceput aceste masuri erau
orizontale, integrate in alte politici comunitare, abia in 1982, devenind o
politica de sine statatoare.
În 1990 a fost infiintata Agentia Europeana a Mediului, au fost adoptate
masuri privind tratarea deseurilor periculoase, liberul acces la informatia
privind mediul inconjurator, conservarea biodiveristatii. A fost de
asemenea adoptat programul LIFE, ca instrument financiar de gestiune a
proiectelor privind protectia mediului inconjurator din statele membre.

Politica europeana se concentrează în prezent pe:

-combaterea creșterii emisiilor de gaze cu efect de sera,

- pe protecția biodiversității,
- rezolvarea problemei deșertificării, a despăduririlor abuzive, a
impactului poluării asupra sănătății publice.
Cercetare si inovare

Principalul motiv pentru existenta unei acțiuni europene in domeniul

cercetării si inovării îl constituie nevoia pentru coordonarea activităților
tarilor membre pentru creșterea eficacității si reducerii costurilor, precum
si consolidarea competitivității internaționale a economiei europene.

Printre cele mai importante realizări in cadrul acestei politici se numără

stabilirea unui sistem uniform de standarde si specificații tehnice, ceea ce
a dus la diminuarea sau chiar la eliminarea barierelor tehnologice in calea
liberei circulații.

Principalul instrument al politicii de cercetare si inovare îl constituie

programele cadru multianuale. In perioada 2007-20013 se desfășoara
Programul Cadru 7 (PC7) ce are un buget de 50,5 miliarde euro, cu 40%
mai mult decât predecesorul sau, PC6.
Societatea informațională

Unul dintre obiectivele Uniunii Europene este să se asigure că cetățenii,

guvernele si mediul de afaceri continua sa joace un rol important in
modelarea economiei globale bazate pe cunoaștere si informație.

-Politica europeana in domeniul societății informaționale se bazează pe

patru componente principale:

- Politica in domeniul telecomunicațiilor

- Sprijinirea dezvoltării tehnologiei informației si comunicării (TIC)

- Contribuția la crearea unei industrii comunitare competitive

- Promovarea rețelelor trans-europene in domeniul telecomunicațiilor,

transportului si energiei.

Tehnologiile informaționale si de comunicație reprezintă un sector major

al activității economice, generând aproape 6% din PIB-ul Uniunii
Europene. Mai mult, acest sector este de o importanta vitala pentru
creșterea eficientei si competitivității tuturor sectoarelor productive si de
prestări de servicii.
Politica în domeniul culturii

Deși Tratatul de la Maastricht (1992) recunoaște formal pentru prima data

dimensiunea culturala a integrării europene, inițiativele culturale europene au
început mai devreme. Este vorba despre programul Capitala Culturala
Europeana ce se desfasoara cu succes in fiecare an incepand cu 1985.
Programul Capitala Culturala Eropeana inceput in 1985 era programat a
se incheia in 2004, dar succesul sau a facut sa fie reinnoit pentru inca
15 ani. In 2007, cele doua orase alese a fi Capitale Culturale au fost
Sibiu si Luxemburg,

Un alt element de baza al domeniului cultural este diversitatea lingvistica pe

care Uniunea o incurajeaza si o sprijina. Uniunea ajuta la eforturile de
pastrare
a limbilor minoritare sau regionale (basca, bretona, catalana etc.) si
incurajeaza cetatenii europeni sa invete cel putin inca doua limbi europene pe
langa limba materna.

Initial, sfera audiovizualului tinea exclusiv de competenta statelor

membre. Abia in anii 80, avand in vedere natura economica si culturala
a acestui sector, Uniunea Europeana incepe sa contureze o politica
comuna in domeniul audiovizualului. Scopul principal al regelementarilor
adoptate erau prevenirea fragmentarii pietei cinematografice europene
ce se confrunta cu o concuranta puternica din partea cinematografiei
americane, asigurarea liberei circulatii a programelor de televiziune si
respectarea particularitatilor politicilor nationale de sustinere a diferitelor
canale de televiziune.
Politica în domeniul Educației

Desi Politica in domeniul educatiei este decisa de fiecare stat in parte,

membrii UE au recunoscut ca impartasesc anumite obiective comune.
De aceea, rolul Uniunii este de a sprijini cooperarea intre statele membre
si, acolo unde este nevoie, de a completa actiunile acestora, mai ales prin
sprijinirea mobilitatii si a cooperarii intre institutiile de invatamant.

Recunoscand importanta educatiei si a formarii profesionale, Uniunea

Europeana finanteaza initiativele statelor membre prin patru programe:
Leonardo da Vinci (dedicat formarii profesionale), Erasmus (finanteaza
cooperarea intre universitati si schimburile de studenti), Grundtvig
(finanteaza programe educationale pentru adulti) si Comenius (finanteaza
cooperarea intre scoli si profesorii acestora).

De asemenea, UE aloca fonduri pentru cooperarea statelor membre in

domeniul educatiei, pentru invatarea limbilor straine, pentru e-invatare,
pentru diseminarea si schimbul de bune practici.
Ocuparea fortei de munca, afaceri sociale si egalitate de sanse

Politica sociala si de ocupare a fortei de munca este aproape neglijata de

Tratatul de la Roma, acesta avand prevederi legate numai de libera
circulatie a persoanelor ca modalitate de realizare a pietei unice. Odata
cu Tratatul de la Amsterdam, politica sociala, ca instrument in lupta
impotriva discriminarilor de orice fel, a fost considerata de importanta
comunitara.
Cele doua componente de baza ale politicii sociale si de ocupare a fortei
de munca sunt reprezentate de Strategia Europeana pentru Ocupare si
de Agenda Sociala.
In cadrul Strategiei Europene pentru Ocupare, statele membre adopta in
comun linii directoare pentru ocupare in care sunt stabilite prioritatile
comune si obiectivele individuale ale fiecarui stat in parte. Liniile
directoare vin in sprijinul politicilor nationale de a atinge obiectivele de
ocupare toatala a fortei de munca, de a imbunatati calitatea si
productivitatea muncii si de a intari coeziunea sociala si teritoriala.
Agenda Sociala acopera masurile menite sa creeze noi locuri de munca,
sa lupte impotriva saraciei si sa promoveze egalitatea de sanse pentru
toti, astfel incat muncitorii sa se bucure de aceleasi drepturi sociale
indiferent de tara in care aleg sa munceasca.
Dreptul de a munci oriunde pe teritoriul Uniunii Europene este un
drept fundamental al cetatenilor europeni. Uniunea Europeana
incurajeaza mobilitatea muncitorilor pentru beneficiile pe care le
aduce persoanelor in termini de dezvoltare profesionala si
individuale, iar serviciile publice de ocupare a fortei de munca din
31 de tari au la dispozitie portalul Eures pentru a publica locuri de
munca disponibile, un loc unde se pot gasi peste 1 milion de oferte
de munca.
Uniunea Europeana aloca sume importante pentru implementarea
obiectivelor politicii sociale. Fondul Social are peste 7 miliarde euro
pentru 2007-2013 pentru a creste adaptabilitatea lucratorilor si a
intreprinderilor, pentru a facilita accesul pe piata muncii, pentru a
combate discriminarea si pentru a imbunatati sistemul educational
si de instruire profesionala.
 Programul PROGRESS are un buget de 743 milioane de euro pentru
a incuraja invatarea de-a lungul Europei, schimbul de bune practici
si promovarea politicilor europene.
In plus Fondul European pentru Ajustare Globala are un buget de
500 milioane anual pentru a sprijini muncitorii disponibilizati, ca
urmare a procesului de globalizare.
Implementarea politicii sociale este sustinuta de doua agentii
europene: Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in
Munca  si Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditii de
Regiunile şi dezvoltarea locală
Politica regională, Fondul de dezvoltare regională

Obiectivul de coeziune economica si sociala al Uniunii Europene a fost

introdus in 1986 când a fost adoptat Actul Unic European, iar politica
regionala a fost definita pentru prima data in Tratatul de la Maastricht .

Politica regionala a UE urmărește :

-reducerea disparităților de dezvoltare economica si sociala intre
regiunile Europei,
-încurajarea unei dezvoltări armonioase de-a lungul întregii
Uniuni si promovarea egalității de șanse.
Politica regionala, pentru a-si atinge obiectivele, are la dispoziție mai multe
instrumente financiare :
– fondurile structurale
- Fondul de Coeziune,
cărora pentru perioada 2007-2013 li s-au alocat 348 de miliarde din
bugetul comunitar.