Repararea automobilelor

CURS I

Asist. drd. ing. Sorin ILIE

An univ. 2006-2007
Sem. I

Repararea automobilelor - curs I 1

I. Procesul tehnologic de reparare
generală a autovehiculelor

1.1. Noţiuni generale

 Repararea generală a autovehiculelor se realizează după
principiile producţiei de serie mare şi masă, în unităţile mari,
specializate.

 Procesul de producţie – totalitatea activităţilor de realizare a

întregului complex de lucrări necesare pentru reparaţiile capitale
într–o întreprindere.

 Procesul tehnologic – partea principală a procesului de producţie

prin care se realizează transformarea agregatelor uzate în agregate
cu capacitate normală de funcţionare. Procesul tehnologic de
reparare se realizează în secţiile de bază ale întreprinderii.

Repararea automobilelor - curs I 2

 În funcţie de tipul autovehiculului reparat, procesul tehnologic poate fi
pentru repararea capitală a:
-a autoturismelor
-a autocamioanelor şi autovehiculelor speciale
-a autobuzelor.

 Procesele tehnologice diferă între ele funcţie de caracteristicile

constructive şi de ponderea diferitelor lucrări specifice în totalul
volumului de lucrări.
De exemplu,
-la autoturisme 42% din totalul volumului se consumă cu repararea caroseriei
-la autocamioane 16...18% se consumă cu repararea cabinei şi a cadrului

 Procesul tehnologic de reparaţie capitală cuprinde o serie de

lucrări specifice care nu se regăsesc în procesele tehnologice de
fabricare, precum:
 spălarea exterioară
 demontarea, spălarea şi degresarea pieselor
 controlul şi trierea pieselor.
Repararea automobilelor - curs I 3
 Reparaţia capitală -pregătitoare
cuprinde trei categorii -de bază
de lucrări: -finale

Figura 1
Schema procesului tehnologic de reparare
 Procesul tehnologic se individuală a autovehiculelor
exprimă prin schema
procesului tehnologic.

 Pentru un autovehicul
care se repară individual,
schema procesului
tehnologic este prezentată
în figura 1.

Repararea automobilelor - curs I 4

 În unităţile specializate se lucrează după principiile producţiei de serie şi
masă, schema procesului de reparaţie capitală fiind redată în figura 2.

Semnificaţiile numerelor din

Figura 2
schema din figura 2 sunt următoarele:
Schema procesului tehnologic de reparare
1. primirea în reparaţie; a autovehiculelor în unităţile specializate
2. spălarea exterioară;
3. demontarea în agregate;
4. spălarea exterioară a
agregatelor;
5. demontarea agregatelor în
piese;
6. curăţarea şi degresarea
pieselor;
7. control, triere, completarea
pieselor;
8. recondiţionarea pieselor;
9. asamblarea agregatelor;
10. asamblarea automobilului;
11. rodaj, încercări, remedieri;
12. vopsirea finală;
13. predare la beneficiar.
Repararea automobilelor - curs I 5
Caracteristicile
reparaţiilor:

 operaţiile şi lucrările de
recondiţionare nu sunt identice la Acest lucru necesită o mobilitate a
planului de operaţii şi a procesului
fiecare automobil, volumul
tehnologic de reparare.
depinzând de starea de uzură a
automobilului respectiv

 piesele care se recondiţionează

provin dintr–un autovehicul uzat şi
prezintă defecte ascunse şi impurităţi
care nu pot fi înlăturate în totalitate.

Repararea automobilelor - curs I 6

 1.2. Primirea autovehiculelor în reparaţie
 Persoana care se ocupă de
întreţinere în unitatea
economică este cea care
trebuie aducă autovehiculele
defectate în întreprinderea de
reparaţii; introducerea
automobilului la reparaţii se
face la termene stabilite.
 Autovehiculul şi agregatele
trimise la reparat trebuie să fie
complete, fără piese înlocuite
sau deteriorate. Autovehiculul
trebuie să fie cu inventarul
complet şi cu componentele cu
care a lucrat în exploatare.
Repararea automobilelor - curs I
 Primirea şi predarea se face între
delegaţii beneficiarului şi reparatorului.
Între aceştia se încheie un act de
predare–primire în care se
consemnează:
 datele de identificare ale autovehiculului
 piesele lipsă sau degradate (se plătesc
separat de către beneficiar)
 termenul de livrare a autovehiculului
reparat
 alte menţiuni.
Unităţile de reparare au stabilite norme
departamentale care indică condiţiile ce trebuie
îndeplinite de automobile aduse la reparat.
7
 1.3. Spălarea exterioară a autovehiculelor
şi agregatelor înainte de intrarea în reparaţie

 Operaţia de spălare are ca scop evitarea murdăriri halelor de producţie şi

asigurării igienei procesului de reparare. Fiecare unitate de reparaţii trebuie
dotată cu instalaţii de spălare exterioară de diferite tipuri şi capacităţi, putând
fi manuale, mecanizate sau automate. Deplasarea autovehiculelor în secţia de
spălare se face pe roţile proprii, cu un lanţ de tractare sau pe transportoare
speciale; pentru agregate se folosesc transportoare sau cărucioare.

 Spălarea exterioară îndepărtează praful, noroiul şi resturile de material

tehnologice şi poate fi făcută:
 cu ajutorul jeturilor sub presiune;
 prin imersare.

 Înainte de spălarea exterioară, mai ales dacă se face prin imersare,

autovehiculul se dezechipează, adică se îndepărtează echipamentul electric,
aparatura de bord, tapiţeria şi alte componente ce se pot degrada în contact
cu apa sau cu soluţia de spălare. De asemenea, se scot anvelopele,
carburanţii, lichidele de frână şi de răcire şi alte fluide de lucru.

Repararea automobilelor - curs I 8

În figura 3 este prezentată Instalaţia este puţin eficientă, spălând
autovehiculele doar la exterior şi necesitând
schema unei instalaţii de reciclarea apei. Se recomandă pentru unităţile
spălare exterioară a de reparare mici şi mijlocii, staţii service şi
autovehiculelor cu ramă unităţile de exploatare.
mobilă cu jeturi. Figura 3
Instalaţie de spălare exterioară
cu ramă mobilă cu jeturi
1. autovehiculul care se spală;
2. rama mobilă cu duze pentru jeturi;
3. furtun pentru racordarea la
instalaţia de apă sub presiune;
4. pereţii camerei de spălare;
5. cale de rulare pentru automobil;
6. rolă de ghidare a ramei;
7. canal de scurgere a apei uzate;
8. grătar pentru reţinerea obiectelor
metalice;
9. ramificaţie a ramei pentru spălarea
părţii inferioare a automobilului;
10. mecanism de suspendare şi rulare
a ramei.

Repararea automobilelor - curs I 9

1. pompă de vidanjare
(vehiculează impurităţile);
2. rezervor inferior în care se scurge apa uzată;
3. rezervor intermediar;
4. radiator pentru încălzirea apei;
5. robinet de golire a impurităţilor
grosiere acumulate în rezervorul superior;
6. rezervor superior;
7. robinet de golire a acumulărilor
de petrol din rezervorul superior;
8. pereţi despărţitori;
9. conductă pentru transferul apei limpezite
către rezervorul intermediar;
10. robinet şi conductă pentru alimentare de la reţea;

11. pompă presiune;

12. camera de spălare;
13. ramă cu duze pentru
spălarea
sub presiune a agregatelor;
14. agregatul care se spală;
15. mecanism cu reductor
pentru
asigurarea mişcării
pendulatoare a ramei;
16. electromotor;
17. cărucior pentru
deplasarea agregatului;
18. cuplaj elastic;
19. grătar pentru reţinerea
pieselor metalice;
20. canal evacuare surplus
de apă;
21. canal scurgere apă
uzată;
Figura 4 Schema instalaţiei de spălare exterioară a 22. cutii pentru reţinerea
agregatelor cu sistem de recirculare a apei uzate nisipului.

Repararea automobilelor - curs I 10

 Caracteristicile tehnice
ale instalaţiei sunt
următoarele:
 presiunea apei între 10 şi 12 atm;
 temperatura apei între 80 şi 90 °C;
 diametrul orificiilor duzelor: 3 mm;
 soluţii de spălare cu sodă sau cu detergenţi.

Capacitatea zilnică a instalaţiei de spălare este dată de relaţia:

F Fz reprezintă fondul zilnic de timp al instalaţiei
Cz  z
ts ts reprezintă durata procesului de spălare a unui agregat.

Numărul de instalaţii de spălare necesare într–o întreprindere este dat de relaţia:

Ns
Nins   Ns este numărul de agregate care urmează a fi
Cz spălate conform planului.

Repararea automobilelor - curs I 11

1.4. Demontarea autovehiculului

 Autovehiculele se Figura 5 Etapele demontării autovehiculului

demontează complet
la reparaţia capitală.
Demontarea completă
a autovehiculelor la
reparaţia capitală se
face în scopul curăţirii,
efectuării controlului,
trierii şi recondiţionării
pieselor care au ajuns
la limita maximă de
uzură.

 La reparaţiile curente
şi mijlocii, demontarea
este parţială.

Repararea automobilelor - curs I 12

Ordinea operaţiilor
de demontare a unui
autovehicul:

I. Dezechiparea – operaţia de scoatere de pe autovehicul a

echipamentului electric, aparaturii de bord, tapiţeriei şi a altor
elemente ce pot fi deteriorate la spălarea exterioară. Această operaţie
se efectuează înaintea spălării;
II. Demontarea benei;
III. Demontarea cabinei;
IV. Demontarea roţilor, inclusiv a celei de rezervă;
V. Demontarea aripilor, scărilor, capotelor;
VI. Scoaterea rezervoarelor, radiatoarelor şi a altor componente cu volum
interior;
VII. Demontarea sistemului de direcţie;
VIII. Demontarea sistemului de frânare;
IX. Demontarea transmisiei;
X. Demontarea grupului motopropulsor (motor, ambreiaj, cutie de
viteze);
XI. Demontarea punţilor şi elementelor suspensiei.

Repararea automobilelor - curs I 13

 După ce se demontează în agregate,
elementele componente sunt spălate
la exterior şi se continuă demontarea
lor în ansambluri, subansambluri
şi piese pe liniile tehnologice
respective.

La demontare trebuie să existe

 Demontarea autovehiculului şi o tehnologie precisă care să
agregatelor în cadrul reparaţiei
capitale se face pe linii de demontare indice:
în flux, prevăzute cu transportoare.
Demontarea parţială pentru
reparaţiile curente sau medii se face ordineaoperaţiilor de
într–un loc fix.
demontare;
 La demontare se folosesc mijloace
specifice acelei lucrări: mijloace de mijloacele
ridicare şi transportat, dispozitive, cu care se
scule pentru demontare, mijloace efectuează fiecare operaţie;
mecanizate (maşini de deşurubat
acţionate electro – hidraulic).
condiţiiletehnice care trebuie
respectate la demontare.

Repararea automobilelor - curs I 14

 Printr–o demontare corectă se economisesc o serie de piese şi se
realizează economii la preţul de cost al reparaţiei.
De exemplu, la rulmenţi, cantitatea recuperată printr–o demontare
corectă creşte cu 10…15 %; la şuruburi, prezoane şi piuliţe cu până la 25%;
preţul de cost al reparaţiei se poate reduce cu până la 5…6 %.

O demontare necorespunzătoare are Problemele de bază ale secţiilor

următoarele consecinţe negative: de demontare sunt :
 amestecarea pieselor de diverse repere şi  menţinerea curăţeniei
categorii şi creşterea consumului de timp
pentru separarea lor la asamblare; necesare bunei executări a
lucrărilor;
 creşterea consumului de piese noi;
 respectarea strictă a
 creşterea volumului de lucrări de reparaţie tehnologiei de demontare.
ca urmare a remedierii defectelor provocate
de demontarea incorectă;
Pentru a îndeplini dezideratele de
 creşterea cheltuielilor de reparaţie;
mai sus, se foloseşte metoda fişei
creşterea pericolului de accidentare a de demontare, în care se indică
muncitorilor. cum trebuie realizată corect fiecare
operaţie.

Repararea automobilelor - curs I 15

 Demontarea parţială a autovehiculelor se face la staţionar.

Numărul de posturi de lucru necesare este dat de relaţia:

 Na - numărul de autovehicule care trebuie demontate
într–un an;
Na  t d  td - timpul necesar pentru demontarea unui
Np  [posturi] autovehicul;
Fa  m  ns
 Fa - fondul de timp anual al secţiei de demontare;
 m - numărul de muncitori;
 ns - numărul de schimburi pe zi.

La reparaţia capitală demontarea se face complet pe linii în flux.

În acest caz, este necesar calculul ritmului de demontare sau a tactului
liniei de demontare:

Fa
R  [ore / buc]
Na

Repararea automobilelor - curs I 16

 1.5. Curăţirea, spălarea
şi degresarea pieselor

Piesele rezultate din demontare sunt acoperite cu impurităţi provenite fie din
mediul exterior, fie ca urmare a proceselor de lucru utile care se desfăşoară în
autovehicul sau a proceselor dăunătoare ce afectează autovehiculul în
funcţionare şi la staţionare. Aceste impurităţi trebuie
Principalele categorii de impurităţi care se îndepărtate de pe piese în
găsesc pe piese la demontare sunt: următoarele scopuri:
uleiuri asigurarea igienei lucrărilor de
şi unsori;
calamină şi zgură; reparaţii;
asigurarea posibilităţilor de măsurare
oxizi;

produşi de uzare;
şi verificare corectă a pieselor în
vederea stabilirii defectelor;
depuneri de carbonaţi (piatră);
menţinerea curăţeniei pe suprafaţa de
vopsea veche şi chit;
lucru;
urme de garnituri; asigurarea unei bune calităţi a
urme de materiale tehnologice. reparaţiei.

Repararea automobilelor - curs I 17

 Spre deosebire de autovehiculul nou, la care impurităţile rămase de la
fabricaţie sunt puţine, la autovehiculul reparat cantitatea de impurităţi
rămase este ridicată, producând defecţiuni în exploatare.

Conform studiilor efectuate de Pentru evitarea prezenţei impurităţilor în

Richard Snayer, defecţiunile
constatate în exploatare la un
număr mare de motoare, se
împart astfel:
 9% cauzate de reglaje greşite;
 10% cauzate de coroziune;
 11% cauzate de suprasarcinile
din exploatare;
 12% cauzate de ungerea
necorespunzătoare;
 13% cauzate de greşelile de
autovehiculele reparate, pe durata
procesului tehnologic se execută
următoarele lucrări de spălare şi curăţire:
spălarea exterioară a autovehiculului înainte de
intrarea în reparaţie;
spălarea şi curăţirea exterioară a agregatelor;
spălarea, curăţirea şi degresarea pieselor după
demontare;
spălarea şi curăţirea unor piese după

montaj; recondiţionare;
 44% cauzate de impurităţile curăţirea unor piese înainte de asamblare;
rămase în motoare la reparaţia curăţirea agregatelor şi autovehiculului înainte de
acestora.
vopsirea finală.
Impurităţile se îndepărtează de pe piese prin curăţire, spălare şi degresare, în
cele mai multe cazuri îndepărtarea făcându–se prin toate cele trei procedee.
Repararea automobilelor - curs I 18
1.5.1. Curăţirea pieselor
Este operaţia de îndepărtare a prafului, noroiului, zgurei, calaminei, depunerilor de
carbonaţi, oxizilor şi a altor impurităţi care nu se pot îndepărta prin spălare şi
degresare. Se realizează manual, mecanizat, chimic, electrochimic sau cu ultrasunete.

I. Curăţirea manuală se face cu scule de curăţit

manual: răzuitor, perii de sârmă, dispozitive
speciale.
II. Curăţirea mecanizată se face cu perii de sârmă
disc, frontale, cu două discuri, etc. (figura 6)

Figura 6
Curăţirea mecanizată a) cu perie disc;
b) perie frontală;
c) dispozitiv cu perii concentrice
care se rotesc în sensuri contrare;
d) perie pentru curăţirea ghidului de supapă.
 Peria disc realizează curăţirea şi autocurăţirea datorită rotirii în sensuri contrare. Peria
pentru curăţat ghidul de supapă realizează operaţia de curăţire prin mărirea diametrului
exterior în timpul mişcării de rotaţie periodică. Cu aceste mijloace se îndepărtează
noroiul, oxizii, zgura, calamina, carbonaţii de pe suprafeţele interioare şi exterioare.
Repararea automobilelor - curs I 19
 III. Curăţirea prin sablare se face pentru îndepărtarea vopselei vechi, a
chitului, a oxizilor. Pentru a evita formarea prafului, sablarea se face cu nisip
umed.

IV. Curăţirea chimică se utilizează pentru îndepărtarea zgurei, calaminei şi

carbonaţilor; se realizează prin fierberea pieselor timp de 2-3 ore, în băi cu
soluţie la temperatura de 90…95 °C având următoarea compoziţie:
Pentru piese feroase Pentru piese din Al şi aliaje
substanţa concentraţia substanţa concentraţia
NaOH 25 g la 1 l apă Na2CO3 19 g la 1 l apă

Na2CO3 35 g la 1 l apă Na2SiO2 9 g la 1 l apă

Na2SiO2 150 g la 1 l apă

săpun lichid 10 g la 1 l apă
săpun lichid 25 g la 1 l apă

Depunerile de piatră din sistemul de răcire se curăţă prin menţinerea pieselor în

soluţie alcalină la temperaturi între 60 şi 80 °C. Pentru piese feroase se foloseşte o
soluţie de 10...15 % NaOH sau 4...5 % HCl în apă. Pentru îndepărtarea pietrei din
radiator se foloseşte o soluţie de 2...3 % NaOH în apă, urmată de spălarea cu apă
fierbinte sau soluţie 6% acid lactic în apă.

Repararea automobilelor - curs I 20

V. Curăţirea electrochimică se face prin introducerea piesei într–o baie
electrolitică ce conţine o soluţie cu 100 g NaOH la un litru de apă şi 120 g
Na2CO3 la un litru de apă. Piesa se fixează la catod, baia formând anodul.
Timpul de menţinere este de 10...15 min., temperatura electrolitului fiind de
60...80 °C, cu o densitate de curent de 3...10 A/dm2.
Instalaţia se foloseşte pentru îndepărtarea impurităţilor de pe piesele cu
dimensiuni mici (piesele echipamentului de alimentare, de injecţie,
rulmenţii, etc.), fiind foarte operativă.

VI. Curăţirea cu ultrasunete se realizează într–o baie în care piesa se

introduce în containere mici plasate pe un grătar (figura 7).

Repararea automobilelor - curs I 21

 Figura 7
Schema instalaţiei de
curăţire cu ultrasunete

1. cuva băii de spălare;

2. containere cu piese;
3. grătar;
4. tijă din Ni aliat cu Cr, Fe şi Co;
5. sursă de vibraţii ultrasonore;
6. bobină.

Tija 4 este magnetostrictivă. Frecvenţa vibraţiilor este între 15...60 kHz,

durata spălării de 1...20 minute. Ca lichid de spălare se foloseşte motorina sau
un amestec bazic. Tija magnetostrictivă realizează şocuri hidraulice prin
contracţii şi dilataţii succesive. Instalaţia se foloseşte pentru curăţirea pieselor
de precizie care nu suportă curăţirea cu alte mijloace.
Repararea automobilelor - curs I 22
1.5.2. Spălarea pieselor
Spălarea se aplică la piesele simple la care stratul de impurităţi are slabă aderenţă
şi se poate îndepărta cu lichide de spălare: apă, soluţii cu detergenţi.
În unităţile mici pentru spălarea pieselor se folosesc băi la care spălarea se face
normal sau mecanizat cu petrol lampant sau cu motorină.

O instalaţie folosită pentru

spălarea pieselor demontate sau
conservate (acoperite cu
vaselină) este prezentată în
figura alăturată.

1-baie de spălare;
2-grătar;
3-cuvă;
4-electromotor;
5-duze;
6-conductă;
7-sorb;
8-pompă de presiune.

Figura 8 Instalaţie de spălare a pieselor

Repararea automobilelor - curs I 23
În figura 9 este prezentată instalaţia de spălare mobilă care foloseşte ca agent
de spălare apa şi aburul, realizând spălarea prin jet sub presiune.

 Spălarea se face pe un grătar racordat la

canalizare; piesele sunt lovite de jetul
fierbinte de abur care încălzeşte, dislocă şi
spală praful, noroiul şi alte impurităţi.

1-cărucior;
2-cazan pentru fierberea apei
şi producerea aburului;
3-injector cu ventilator axial;
4-rezervor de motorină pentru injector;
5-motor termic pentru acţionarea injectorului
şi a pompei de presiune;
6-rezervor cu benzină pentru motorul termic;
7-reductor de turaţie;
8-pompă de presiune;
9-furtun; Figura 9 Instalaţie mobilă de spălare
10-lance cu mâner izolant.
a pieselor

Repararea automobilelor - curs I 24

1.5.3. Degresarea pieselor
Degresarea pieselor este operaţia de îndepărtare a unsorilor şi impurităţilor de pe
suprafaţa pieselor prin dizolvare şi spălare. Ea se realizează cu soluţii concentrate
de NaOH încălzite la 80...95 °C în băi speciale.

Instalaţiile pentru degresarea pieselor pot fi:

 Degresarea se
realizează prin 1. după continuitatea degresării:
acţiunea jeturilor,  băi cu lucru în şarjă;
prin imersare sau prin  băi cu acţiune continuă;
procedee mixte.
2. după numărul de camere de degresare:
 cu o cameră;
 cu două sau trei camere;
 băi de tip tunel;

3. după modul de spălare:

 băi cu jeturi;
 băi cu imersare şi fierbere;
 băi combinate.

Repararea automobilelor - curs I 25

 În figura alăturată este prezentată schema unei băi de degresare cu o
cameră, cu acţiune în şarjă şi degresare prin imersare şi fierbere:

1-clapetă de ventilaţie;
2-camera băii;
3-mecanism de ridicare-coborâre a grătarului;
4-uşile băii;
5-containere cu piese;
6-platformă grătar pentru aşezarea pieselor;
7-izolaţia băii;
8-soluţie degresare;
9-radiator pentru încălzirea soluţiei
(serpentină cu abur supraîncălzit).
Baia se foloseşte în unităţile de reparaţie

mici şi mijlocii, asigurând o spălare bună
datorită imersării şi fierberii în soluţia de
degresare.
Dezavantajele sunt legate de
Figura 10 Baie de degresare cu o cameră, productivitatea redusă şi consumul energetic
cu acţiune în şarjă şi cu degresare ridicat. Instalaţia nu se poate folosi pentru
prin imersare şi fierbere
producţia în flux.

Repararea automobilelor - curs I 26

Instalaţia de degresare cu trei camere cu acţiune discontinuă (în şarjă)
cu degresare cu jeturi este prezentată mai jos.
1-baie pentru prespălare;
2-baie pentru degresare;
3-baie pentru limpezire;
4-cazan pentru lichidul de
înmuiere (petrol, motorină);
5-cazan pentru soluţia de
degresare (soluţie de sodă
caustică);
6-cazan pentru lichidul de
limpezire (apă);
7-reţeaua de abur pentru
încălzirea cazanelor;
8.-pompe de presiune pentru
recircularea lichidelor de
degresare;
9-grătare;
10-calea cu role comună pentru
Figura 11 Instalaţie de degresare cu trei cele trei camere ale băii;
camere, cu acţiune în şarjă şi degresare 11-rame cu ţevi cu duze;
cu jeturi 12-uşile camerelor de spălare;
13-coşuri pentru piese;
14-clapete de ventilaţie.
Repararea automobilelor - curs I 27
 Instalaţia prezentată mai sus funcţionează după următorul principiu:

 În prima cameră – se realizează înmuierea impurităţilor de pe piese

folosind petrol sau motorină la 70…80 °C;
 În a doua cameră – se realizează degresarea propriu–zisă cu soluţie de
8…10 % NaOH;
 În a treia cameră – se realizează limpezirea pieselor cu apă simplă la 80…
90 °C, operaţie care îndepărtează de pe piese urmele de sodă caustică ce
ar produce oxidarea pieselor şi ar pune în pericol mâinile operatorului.

 Prespălarea, degresarea şi limpezirea se produc datorită acţiunii mecanice şi chimice a

jeturilor. Degresarea nu este completă pe suprafeţele neatacate de jeturi, rămânând
impurităţi. Degresarea este mai bună decât la baia cu o cameră, datorită efectului
prespălării şi limpezirii.

 În scopul măririi eficienţei degresării, este recomandat ca poziţia pieselor la trecerea

dintr–o cameră în alta să fie modificată.

Repararea automobilelor - curs I 28

 Baia de degresare tip tunel cu acţiune continuă şi degresare prin
jeturi este ilustrată schematic în figura 12. Instalaţia este caracteristică
unităţilor cu producţie în flux, având o productivitate mare şi fiind uşor
de exploatat. Dezavantajul principal este acela că nu asigură o degresare
completă şi este energointensivă. Este cel mai răspândit tip de instalaţie.

1-camera tip tunel;

2-ramă cu duze;
3-uşile camerei tip tunel
(obloane flexibile din cauciuc);
4-coşuri cu piese;
5-bandă transportoare;
6-cazan pentru încălzirea soluţiei de NaOH 10%;
7-pompă de presiune;
8-serpentină cu abur pentru încălzirea soluţiei de
degresare;
9-grătar pentru filtrarea scurgerilor;
10-clapetă de ventilaţie.
Figura 12 Instalaţie de degresare tip
tunel, cu acţiune continuă şi degresare
prin jeturi
Repararea automobilelor - curs I 29
 Baia de degresare cu transportor vertical închis cu degresare
prin imersare şi prin jeturi (figura 13) este o baie combinată ce
asigură degresarea prin imersare şi prin fierbere şi apoi limpezirea cu
apă.
1-clapeta de ventilaţie;
2-camera băii;

3-transportor vertical închis;

4-coşuri suspendate pentru piese;
5-rezervor cu soluţie pentru degresare;
6-serpentină pentru încălzirea
şi fierberea soluţiilor
de degresare şi de limpezire;
7-rezervor cu apă pentru limpezire;
8-pompă de presiune;
9-grătar pentru filtrarea scurgerilor;
10-ramă cu duze.

Baia are o acţiune continuă, Figura 13 Baie de degresare cu

realizând o degresare mai bună transportor vertical închis cu degresare
decât baia tunel datorită imersării prin imersare şi prin jeturi
şi fierberii.
Are o productivitate mare şi
asigură o calitate bună a degresării
cu consum energetic redus.
Repararea automobilelor - curs I 30
 1.6. Controlul, trierea şi completarea pieselor
1.6.1. Controlul pieselor

 După degresare toate piesele sunt supuse controlului şi trierii.

 Controlul este total şi are ca scop stabilirea defectelor şi mărimii uzurilor în
vederea fixării tehnologiei de recondiţionare şi în vederea trierii.

Controlul pieselor se poate face prin mai multe metode:

I. control vizual – pentru evidenţierea defectelor de suprafaţă;

folosind instrumente de măsură şi verificare specifice determinării

II.
defectelor, a mărimii uzurilor şi defectelor de etanşare;

III. control defectoscopic – pentru detectarea defectelor ascunse.

Repararea automobilelor - curs I 31

 I. Controlul vizual se realizează cu ochiul liber sau cu aparate optice
măritoare (lupe, microscoape, etc.).

II. Controlul cu instrumente de măsură se face cu ajutorul şublerelor,

micrometrelor, comparatoarelor, pasametrelor, ortotestelor, şabloanelor şi
calibrelor.

III. Controlul defectoscopic se face prin diferite metode, pornind de la

cele mai simple şi mai ieftine (metoda acustică, încălzirea pieselor, metoda
pneumatică) şi ajungând la cele mai complexe (metoda magnetică, metoda
ultrasunetelor, metoda cu raze X, gamma, etc).

Controlul etanşeităţii (pentru blocul motor, chiulasă, cilindri, diferite carcase)

se face cu ajutorul instalaţiei de probă hidraulică sau pneumatică.

Încazul pieselor fabricate din materiale dielectrice etanşeitatea se verifică prin

metoda electrică.

Repararea automobilelor - curs I 32

 În figura 14 este redată schema unei instalaţii pentru controlul
defectoscopic al arborelui cotit prin magnetoscopie.
1-arbore cotit de verificat;
2-suporţi pentru susţinerea piesei;

3-bobină pentru magnetizarea

arborelui cotit;
4-bară de magnetizare;
5-suport dielectric;
6-generator;
7-cuplaj elastic;
8-electromotor;
9-conductă pentru introducerea
aerului de agitare a soluţiei magnetice;
10-pompă hidraulică;
11- -rezervor cu soluţie magnetică;
12-jgheab de colectare a soluţiei
folosite;
13-furtun cu ajutaj pentru pulverizarea
soluţiei cu pulbere feromagnetică.

Figura 14 Controlul defectoscopic

al arborelui cotit

Repararea automobilelor - curs I 33

1.6.2. Trierea şi completarea pieselor

Trierea pieselor se face pe baza rezultatelor controlului şi constă în împărţirea

pieselor în trei categorii, şi anume:

I. piese refolosibile – ajung la faza de asamblare fără prelucrări suplimentare,

deoarece uzura lor nu a atins limita maximă admisibilă;

II. piese recondiţionabile - sunt aproape sau au atins limita uzării, dar nu au
atins limita recondiţionabilităţii; ele se trimit la secţiile de recondiţionare,
unde se aduc la starea normală de funcţionare prin metode şi procedee de
recondiţionare;

III. piese deteriorate iremediabil - sunt rebutate şi trimise la depozitare

pentru deşeuri.

Fiecare categorie de piese se marchează cu o culoare:

 pentru prima categorie se foloseşte culoarea verde;
 pentru a doua categorie se foloseşte culoarea galben;
 pentru a treia categorie se foloseşte culoarea roşu.

Repararea automobilelor - curs I 34

Pentru piesele rebutate se scot din magazie piese de schimb noi sau
recondiţionate care se adaugă la piesele recondiţionabile şi refolosibile şi se
trimit la asamblare. Această acţiune se numeşte completare.

 Acţiunea de control, triere, completare este organizată sub forma unei secţii
dotată cu mese de lucru, aparate de măsură şi control şi instalaţii
defectoscopice (magnetice, cu raze X, cu raze gamma, cu ultrasunete).

 Odată cu controlul şi trierea se întocmesc fişe de constatare detaliate,

pe baza cărora se întocmesc devize de reparaţie.

Pe baza studierii unui număr mare de astfel de devize se determină

coeficientul de refolosire (Kr) de recondiţionare (Krec) şi de înlocuire (Kî)
folosind următoarele relaţii:

Repararea automobilelor - curs I 35

 Coeficientul Coeficientul Coeficientul
de refolosire: de recondiţionare: de înlocuire:

Nr Nrec Nî
Kr   100 [%] K rec   100 [%] Kî   100 [%]
Nt Nt Nt

 Nr – numărul de piese dintr–un reper care se refolosesc fără prelucrare;

 Nrec – numărul de piese care se pot recondiţiona;
 Nî – numărul de piese care se înlocuiesc;
 Nt – numărul total de piese pentru reperul considerat din agregatul care se repară.

 Coeficienţii descrişi mai sus indică gradul de preocupare al unităţii pentru

reducerea cheltuielilor de reparaţie.

Repararea automobilelor - curs I 36