COLEGIUL NATIONAL “EMIL RACOVITA” IASI

Elev: ROTARU RAZVAN ALEXANDRU

Clasa: a VIII-a C
Informații  generale
Simbol chimic: C
Masa atomică: 12
Stare naturală: Carbonul formează numai 0.35% din masa
scoarței terestre. În stare liberă se află sub formă de
diamant, grafit, fulerene și cărbuni de pământ. Sub
formă de compuși se află în substanțe anorganice,
precum dioxidul de carbon, carbonatul de calciu,
carbonatul de magneziu și în toate substanțele organice.
Caracterizare generală
Carbonul face parte din grupa a IV–a A(14) a sistemului
periodic:
C
Si
Ge
Sn
Pb
Simbolul chimic: C (Z = 6 , A= 12 )
Nucleul atomului conţine 6 protoni, 6 neutroni, iar
învelişul de electroni conţine 6 electroni.
Valenţa: II, IV; nemetal, slab electronegativ
Izotopii carbonului
În natură sunt răspândiți trei izotopi, 12C și 13C fiind
stabili, iar 14C este un izotop radioactiv cu un timp de
înjumătățire de aproximativ 5.730 de ani.
 Proprietățile fizice ale celor trei forme
alotrope:
Diamant
Grafit
Fulerene.
 Diamantul
Solid incolor (cristalizat cubic)
Indice de refracție foarte mare
Foarte dur
Densitate mai mare decât a apei
Rău conducător de căldură și electricitate
Insolubil în orice dizolvant ; 
 Grafitul      
     

 Solid negru (cristalizat sub forma hexagonala)  

 Duritate mică, lasă urme pe hârtie, prezintă
fenomenul de clivaj                          
 Densitate mai mare ca a apei  
 Bun conducător de căldură și electricitate
 Insolubil în orice dizolvant ;
 Fulerenele            
       
                            
Solid negru (molecula are formă icosaedrică)
Opac
Duritate mică
Densitatea  p=1.75-2.19 g/cm
Rău conducător de căldură și electricitate
Solubil în benzină ; 
Proprietăți chimice
1. Reacția cu hidrogenul are loc în condiții speciale, iar din
reacție se formează substanțe organice numite hidrocarburi.
De exemplu obținerea gazului metan
C + 2 H2→ CH4↑
2. Reacția cu oxigenul - În funcție de cantitatea de oxigen
folosită, carbonul poate forma monoxid sau dioxid de
carbon.
O2 + 2 C → 2 CO     monoxid de carbon(insuficient oxigen)
O2 + C → CO2        dioxid de carbon(suficient oxigen)
3. Reacția cu vaporii de apă - Acțiunea vaporilor de apă
asupra cărbunelui conduce la un amestec de CO și H2 
numit gaz de apă
C + H2O→ CO↑+ H2↑
Proprietăți chimice
4. Reacția cu oxizii metalici - Carbonul poate reduce unele metale din
compușii lor formând monoxid sau dioxid de carbon.
C + FeO→ Fe + CO↑
C + 2 CuO → 2 Cu + CO2↑
C + 2 ZnO → 2 Zn + CO2↑
C + MnO → Mn + CO↑
C + PbO → Pb + CO2↑
5. Reacția cu acizii oxigenați(oxiacizi)
C + 2 H2SO4 → CO2↑+ 2 SO2↑+ 2 H2O
3 C + 4 HNO3 → 3 CO2↑+ 4 NO↑+ 2 H2O

Obs! Prezintă caracter reducător față de apă, oxizi metalici și oxiacizi.

 Utilizări 

Combustibi
l

Electrozi și
Bijuterii mine de
creion

Tăierea
blocurilor de Fibre de
piatră
carbon
Datări
arheologice
 Știați că...           
 sub formă de cărbune și funingine, a fost cunoscut încă din
antichitate ?
Corpul unui om de 70 de kg cuprinde 8 kg de hidrogen, 44 kg de
oxigen și 14 kg de carbon ?
Amestecul gazos format din 95% oxigen și 5% dioxid de carbon se
folosește în oxigenoterapie ;?
Diamantele sintetice se pot obține din grafit (acestea nu au
indicele de refracție al diamantelor naturale și de aceea nu se
utilizează pentru confecționarea bijuteriilor) ?
În clasamentul mondial al emițătorilor de dioxid de carbon,
România se află pe locul 40 cu o alocație anuală de cca. 85 milioane
de tone ?
CIRCUITUL CARBONULUI IN NATURA
Viaţa se bazează pe carbon. Acesta este elementul
chimic care constituie cea mai mare parte a
compuşilor organici, de la combustibilii fosili la
cele mai complexe molecule (ADN şi ARN) care
controlează genetica reproducerii organismelor.
Prin greutate, carbonul nu este cel mai
predominant element care face parte din crusta
planetei Pământ. De fapt, în litosferă există doar
0,032 % carbon ca şi greutate. În comparaţie,
oxigenul şi respectiv siliciul compun 45,2 % şi 29,4
% din masa solidă a Pământului.
 Molecule organice

Carbonul este
înmagazinat pe planeta
noastră în câteva
importante mari depozite
fiind grupate: ca molecule
organice în organisme vii
şi moarte care se găsesc în
biosferă; ca gaz – dioxid
de carbon în atmosferă; ca Carbonat de calciu ->
şi materii organice în sol;
în litosferă ca carburanţi
fosili si roci sedimentare
în depozite de calcare şi
dolomiţi; şi în mări şi
oceane ca dizolvaţi
atmosferici de dioxid de
carbon şi carbonaţi de
calciu în scoici şi
Roci sedimentare
organisme marine.
Pe Pământ,
circuitul carbonului din natură (numit uneori și ciclul
carbonului) este format dintr-o serie de schimburi
de substanță, care antrenează carbonul,
între biosferă, atmosferă, hidrosferă și litosferă. Cea mai mare
parte a carbonului din circuit se află sub formă gazoasă, în
special ca dioxidul de carbon.
 Fluxurile de carbon între atmosferă
și biosferă, hidrosferă și litosferă.
Între atmosferă și biosferă: plantele în timpul
nopții și animalele tot timpul elimină prin
respirație dioxid de carbon. În timpul zilei
plantele asimilează carbonul din CO2 și, cu
ajutorul luminii solare, prin procesul
defotosinteză îl transformă în combinații
organice, eliberând oxigenul. Capacitatea
biosferei de a asimila carbonul este, totuși,
limitată.
Între atmosferă și hidrosferă: CO2 este un gaz relativ
solubil în apă și există un echilibru al concentrației
CO2 în apă. Oceanele conțin dizolvate cantități imense
de CO2, care, în caz că echilibrul ar fi perturbat, ar
putea fi eliminate în atmosferă, ducând la o perturbație
climatică extremă. Solubilitatea gazelor în apă descrește
pe măsură ce temperatura apei crește, ca urmare la o
încălzire a oceanelor, eliberarea CO2 în atmosferă este
un pericol real.
 Dioxidul de carbon intră în apa mărilor şi
oceanelor printr-un mecanism simplu de difuzie.
Odată dizolvate în apa de mare, dioxidul de carbon
rămâne aşa cum e sau se poate modifica în carbonaţi
(CO3-2) sau bicarbonaţi (HCO3-). Diverse forme de
animale marine fixează bicarbonaţii cu calciu pentru
a produce carbonat de calciu (CaCO3). Această
substanţă este folosită pentru repoducerea scoicilor
sau a altor părţi ale vieţuitoarelor marine cum ar fi:
coralii, racii, stridiile, câteva protozoare, şi câteva
alge. Când aceste organisme mor, învelişul scoicilor
şi diverse părţi ale corpului se scufundă pe fundul
mărilor şi oceanelor acumulându-se în depozite
bogate în carbonaţi. După lungi perioade de timp,
aceste depozite sunt considerate din punct de vedere
fizico-chimic roci sedimentare. Depozitele din mări
şi oceane constituie de departe cele mai mari
rezervoare de carbon ale planetei.
 Între biosferă și litosferă: în trecutul îndepărtat,
în special în carbonifer, o mare parte a plantelor
din flora din epocă au ajuns în pământ, stocând în
litosferă carbonul din corpul lor sub formă de
zăcăminte de cărbune. De fapt, se consideră că în
acea perioadă atmosfera terestră conținea CO2 în
loc de oxigen, iar plantele au teraformat
atmosfera, oxigenul de acum și lipsa dioxidului de
carbon (concentrația actuală de numai 0,03 %)
fiind de fapt urmarea acestei activități.
 Între atmosferă și litosferă: actual
carbonul este eliberat din litosferă
în atmosferă sub formă de
CO2 prin activități antropice
(arderea combustibililor fosili).

Se consideră că în
ultima jumătate de secol
au fost emise în
atmosferă cantități
foarte mari de CO2 și
metan, care, prin efectul
de seră au dus la
începerea fenomenului
de încălzire globală.
 Carbonul este eliberat
în ecosistem ca şi gaz de
dioxid de carbon prin
procesul de respiraţie. Acest
proces are loc atât la plante
cât şi la animale implicând
descompunerea moleculelor
organice pe bază de carbon
în dioxid de carbon şi alţi
compuşi. Circuitul
alimentar primar conţine o
mulţime de organisme al
căror prim rol ecologic este
de a descompune materia
organică în produşi
anorganici.