Sunteți pe pagina 1din 19

Gânduri la început de an

Ședință cu
părinții
Să gândim pozitiv...

21.01.2020
Momentul de reflecție  Știți ce este „părintele elicopter“? E un termen internațional apărut în anii în anii 2000. 
Cât despre părintele în cauză…este peste tot în jur și n-aveți cum să nu-l cunoașteți, sunt
sigură! 
 Cunoașteți părintele exagerat de protector cu propriul copil, nu-i așa?
 Este părintele care vrea să știe tot, să facă el cum e mai bine pentru copil, să ia el
deciziile, să-i spună el copilului ce și cum trebuie să aleagă.
 Părintele elicopter controlează excesiv copilul.
Este cel care caută permanent pe internet soluții și sfaturi “mai bune” de a crește copiii, cel
care monitorizează fiecare mișcare a copilului  și acordă o atenție exagerată rezultatelor de
la școală.
 Părintele elicopter este exagerat de concentrat pe copil.
Îl știți cu siguranță, este părintele aflat mereu în umbra copilului: îi face temele și
proiectele pentru școală, îi alege prietenii și îi decide locul în relații, face în locul copilului
activități pe care copilul este capabil să le facă singur și ia decizii în locul lui.
 Părintele elicopter își însoțește copilul peste tot și își asumă responsabilitatea, succesul,
vina și eșecul în locul copilului, furându-i experiențele de viață și șansa de a învăța.
Ordinea de zi:

1. Analiza activității de pe semestrul I


2. Noile obiective
3. Evaluarea Națională la clasa a IV-a
4. Propuneri de activități pentru ȘCOALA ALTFEL
5. Alte discuții- CLASA a V-a
1. Analiza activității de pe semestrul I

 A fost un semestru în care elevii s-au acomodat cu o varietate de discipline.


 Pregătirea nu a fost suficient de serioasă, de temeinică:
 Nu citesc definițiile sau alte explicații ajutătoare
 Încearcă să ”trișeze”, cel mai adesea la teme... Au strategii (se cer la toaletă când observă că
citim tema)
 Majoritatea elevilor au înțeles ordinea efectuării operațiilor, rezolvă cu ușurință probleme
asemănătoare cu cele rezolvate, dar...
 Recunosc părțile de vorbire, analizează corect
2. Noile obiective
 Vom începe studierea din manualele din sem. al II-lea.
 Vom lucra teste asemănătoare cu cele de la E.N.
 Vom continua cu exerciții de performanță la matematică-
VINEREA.
 Vom lucra în echipe, proiecte, cu aplicații moderne care necesită
tehnologie.
 Vom participa la CONCURSURI, OLIMPIADA DE CIVICĂ.
3. Evaluarea Națională la clasa a IV-a
 Care este rostul evaluărilor? Obișnuiesc copiii cu condițiile de examen, însă în
condiții total sigure pentru ei – rezultatele nu se trec în catalog și nici nu sunt
anunțate în fața clasei, ci sunt confidențiale. Învățătoarea spune rezultatele fiecărui
părinte în parte, căruia trebuie să îi arate și planul individualizat de învățare pe care
l-a realizat pentru acoperirea lacunelor detectate la elev, dacă este cazul.
 Cu ce mă ajută, ca părinte, evaluările acestea? Sunt singura șansă să aflu dacă
învățătorul de la clasă subevaluează sau supraevaluează copiii. Este prima testare ale
cărei subiecte sunt făcute de altcineva decât învățătorul de la clasă. Pot afla din timp
dacă copilul are lacune majore, iar învățătorul trebuie să mă învețe cum să intervin în
vacanța de vară, pentru a remedia parte din problemele identificate.
 La clasa a VI-a, ele au ca obiectiv preorientarea școlară către un anumit tip de liceu.
 Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul
primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: 
 Limba română (19 mai)
 Matematică (20 mai)

Evaluarea Națională la clasa a IV-a durează 60 de


minute pentru fiecare probă.
Testarea se va susține în clasele în care elevii învață în
mod normal, în aceeași așezare în bănci cu care sunt
obișnuiți. Elevii nu vor susține evaluarea cu învățătoarea
de la clasă, ci cu două cadre didactice din școală care nu
au ore la ei.
 Cine concepe subiectele de la testarea la clasa a IV-a
 Subiectele de la evaluarea națională a elevilor de clasa a IV-a sunt concepute de Centrul Național
de Evaluare și Examinare (CNEE) – instituția din subordinea Ministerului Educației care
elaborează cerințele pentru toate examenele școlare. Potrivit regulilor de evaluare, subiectele de la
clasa a IV-a trebuie “să fie formulate clar, precis și în strictă concordanță cu programele școlare în
vigoare pentru fiecare disciplină de studiu”, dar și “să aibă un nivel mediu de dificultate”.
 Metodologia mai prevede că testele pentru evaluarea națională de la clasa a IV-a “au un format
asemănător cu cel al evaluărilor internaționale”. Nefiind o testare clasică, baremele nu sunt
publicate de Minister în mod similar examenelor de final de ciclu, ci “sunt cuprinse în Caietul
cadrului didactic, document tip, elaborat de CNEE” și trimis în școli, informează Ministerul.
 Testul la română “vizează evaluarea competențelor de înțelegere a textului scris în limba română”,
iar al doilea test organizat la clasele a IV-a vizează evaluarea competențelor de matematică.
ELEVII NOȘTRI VOR FI PRIMII CARE VOR DA IN CLASA
A VIII-A EVALUARE NATIONALA INTERDISCIPLINARĂ.

 Evaluarea se realizează prin următoarele probe:

a) o probă scrisă la limba şi literatura română;


b) o probă scrisă la limba maternă;
c) o probă scrisă transdisciplinară la matematică şi ştiinţe;
d) o probă scrisă la o limbă de circulaţie internaţională;
e) o probă practică de utilizare a calculatorului, susţinută în timpul
anului;
f) o probă orală transdisciplinară de evaluare a competenţelor civice şi
sociale, susţinută în timpul anului.
Evaluarea națională LIMBA ROMÂNĂ-
SUGESTII
 Să citească textul în întregime o dată.
 Să lucreze cu creionul/stiloul în mână. SĂ SUBLINIEZE RĂSPUNSUL ÎN TEXT.
 Sunt 15 itemi, unii foarte ușori, alții necesită timp. Să fie atenți la DOZAREA TIMPULUI!
LA MATEMATICĂ- SUGESTII
 Să se verifice și la calculele simple
 Să elimine unele variante
 Să verifice cifrele 965 seamănă cu 956! Emoțiile...
4. Propuneri de activități pentru ȘCOALA ALTFEL

5. Alte discuții- CLASA a V-a


Catalogul electronic- precizări

S-ar putea să vă placă și