PRINCIPIUL PROFILACTIC

- CURSUL V –
TEHNOLOGIA CONFECTIONARII PRITEZELOR FIXE (PUNTI)
 Principiul profilactic
Puntile dentare, conform acestui principiu, sunt concepute si realizate
sa nu produca modificari patologice troficitatea formatiunilor anatomice cu
care au relatii de contact (dintii stalpi,dinti antagonisti, parodontiu,creasta
alveolara si mucoasa). Acest principiu este cel mai complex dintre toate
principiile, deoarece se refera la urmatoarele elemente:
 directia corpului de punte
 relieful ocluzal si la latimea vestibulo-orala a corpului de punte
 raportul corpului de punte cu creasta alveolara
 protectia papilei interdentare
 calitatile fizico-chimice ale materialelor ce intra in alcatuirea lucrarii
protetice.
1. Directia corpului de punte.

Directia pe care este necesar sa o urmeze un corp de punte intre

elementele de agregare este impusa de conditiile mecanice si
topografice.
Fortele care actioneaza asupra corpului de punte sunt preluate de
elementele de agregare si transmise osului alveolar prin tesuturile
dento-parodontale. Aceasta impune ca toate fortele (presiunile)
ocluzale sa actioneze in axul lung al dintilor stalpi. Numai asa se poate
mentine integritatea si starea de sanatate a parodontiului dintilor stalpi.
Pentru a obtine aceasta rexultanta axiala a presiunilor masticatorii,
corpul de punte este realizat in linie dreapta intre elementele de
agregare. Pentru zonele laterale se poate realiza in linie dreapta,
deoarece si forma arcadei se inscrie pe o linie dreapta. Pentru zonele
frontale, unde se restaureaza fizionomia si relatia de conducere
anterioara, nu este posibil sa se restaureze in linie dreapta.
In concluzie, sunt urmarite:

 obtinerea celor mai favorabile conditii biomecanice, pentru

repartizarea judicioasa a presiunilor in axul lung al dintilor stalpi;
 incadrarea lucrarilor protetice in configuratia generala a arcadelor
dentare naturale;
 obtinerea unor contacte interdentare ocluzale functionale cu dintii
antagonisti.
2. Relieful ocluzal si latimea vestibulo-orala a corpului de punte.

Relieful ocluzal al puntilor dentare asigura: efectuarea functiei de

masticatie, relatia ocluzala functionala cu dintii antagonisti si libertatea
miscarilor reflexe ale mandibulei.
Inaintea conceptiei functionaliste despre ocluzia dentara, corpul de
punte era realizat dupa doua reguli considerate fundamentale si
absolute:
 dimensiunea in sens vestibulo-oral, mai redusa decat a dintilor
naturali, proportional cu lungimea;
 fata ocluzala modelata cu relieful aplatizat, pantele cuspizilor
inclinate intr-un unghi mai mic de 20°.
 Cunostintele de fiziologie ocluzala au combatut aceste reguli,
demonstrand urmatoarele:

 ingustarea corpului de punte nu favorizeaza micsorarea presiunilor

ocluzale in masticatie, cand se interpun alimentele, deoarece
acestea au intensitatea cea mai mare numai in momentul
producerii pozitiei de intercuspidare maxima. Ingustarea corpului
de punte are insa urmatoarele consecinte nefavorabile;
 scaderea rezistentei fizice; structura de rezistenta fiind redusa
dimensional, nu mai are suficienta regiditate, corpul de punte se
deformeaza elastic sau plastic, traumatizeaza parodontiul dintilor
stalpi in mod repetat aparand mobilitatea lor.
 instabilitatea ocluziei. Ingustarea se realizeaza dinpre oral, pentru a
nu se aduce prejudicii aspectului estetic; la maxilar erau redusi
partial sau total cuspizii de sprijin (cuspizi activi), la mandibula
cuspizii linguali, micsorandu-se santurile si fosetele.
 In prezent sunt excluse aceste consecinte nefavorabile, corpul de
punte se realizeaza cu dimensiunea in sens vestibulo-oral egala cu
cea a dintilor naturali pe care ii inlocuieste.
Fata ocluzala cu relief aplatizat favorizeaza eliminarea
rezultatelor orizontale aparute din descompunerea vectorului ce
intalneste un plan inclinat reprezentat de plantele cuspidiene.
Planurile inclinate pe care actioneaza fortele reprezentate de
relieful ocluzal al dintilor laterali multicuspidati, prezenti cate doua
orientari: vestibular si oral sau mezial si distal.
Rezultatele orizontale aparute pe aceste planuri se anuleaza
reciproc prin inclinarea pantelor cuspidiene intr-un unghi cu valoare
egala pentru cele orientate vestibular si oral sau mazial si distal si prin
obtinerea unui angrenaj functional cu dintii antagonisti.
Dezavantajele modelajului ocluzal aplatizat sunt:

 insuficienta masticatorie, alimentele nu pot fi triturate;

 cresterea numarului miscarilor mandibulei, un ciclu masticator
prelungit;
 cresterea fortelor de contractie a muschilor ridicatori al
mandibulei;
 aparitia posibila a oboselii musculare;
 suprasolicitarea lucrarii protetice;
 suprasolicitarea parodontiului dintilor stalpi.
 In prezent modelajul este dictat de conceptia functionalista, fiind
realizat in scopul restaurarii functiei masticatorii si a crearii
connditiilor favorabile automentinerii aparatului dento-maxilar.
Relieful ocluzal este in concordanta cu morfologia dintilor antagonisti
si cu stereotipiile contractiilor muschilor mobilizatori ai mandibulei
pacientului.aspectul morfologiei ocluzale este caracterizat de
prezenta cuspizilor cu pante (versante) usor convexe, inclinate sub
un unghi ce creeaza contacte punctiforme cu relieful ocluzal al
dintilor antagonisti. Corpul de punte, la nivelul fetei ocluzale, poate sa
restabileasca cu dintii antagonisti cele trei tipuri de contacte ocluzale
pe care le prezinta arcadele dentare naturale:

 contact tripodic
 contact varf, cuspid, planseu foseta;
 contact de suprafata.
 Contactul tripodic reprezinta tipul ideal de contact, deoarece
asigura:

 stabilitatea in pozitie de intercuspidare maxima;

 alunecarea libera a miscarilor mandibulei insotite de contacte
interdentare;
 eficienta masticatorie maxima.
Dupa cum este cunoscut, contactele sunt prezente numai intre
convexitatile pantelor cuspizilor activi de pe fetele ocluzale ale corpului
de punte si micile zone punctiforme de la nivelul peretilor fosetelor.
Este posibil sa se obtina, daca relieful ocluzal al dintilor antagonisti are
cuspizi inalti cu pante abrupte. Acest fel de contact este asemanator
cu cel ce se realizeaza intre suprafetele mai multor sfere.
 Contactul intre varful cuspidului si planseul fosetelor. Acest
tip de contact este mai putin favorabil, deoarece in pozitia de
intercuspidare maxima nu asigura stabilitate mandibulei in plan
orizontal. Asigura in dinamica mandibului miscarile libere si este
posibila efectuarea unei masticatii cu eficienta maxima. Contactul
intre varful cuspidului si planseul fosetelor este posibil sa se produca
daca se modeleaza cuspizii inalti, iar fosetele dintilor antagonisti sunt
larg deschise. Apare astfel o incongruenta intre cele doua elemente
morfo-functionale.
Contactul in suprafata este reprezentat de un angrenaj foarte
strans. Apare prin realizarea unui corp de punte al carui relief ocluzal
prezinta cuspizi inalti ce patrund in fosetele dintilor antagonisti. Intre
pantele cuspizilor si peretii fosetelor se produc contacte intinse.
Acest tip de contact asigura:

 stabilitatea mandibulei in pozitia de intercuspidare maxima;

 eficienta in masticatie.

In dinamica mandibulara, genereaza obstacole insotite de

aparitia fortelor de frecare intre suprafetele de contact, datorita
carora lucrarea protetica poate deveni un factor iatrogen; reprezinta
cauza determinanta a unei disfunctii ocluzale.
Corpul de punte in zona frontala restaureaza fizionomia, fonatia
si reprezinta determinantul anterior, ce conduce mandibula in
miscarile de propulsie si lateropulsie cu contact interdentar.
 Conducerea mandibulei se realizeaza prin alunecarea marginilor
incizale ale dintilor frontali inferiori, pe fetele palatinale ale dintilor
frontali superiori.
In pozitia de intercuspidare maxima sunt restaurate stopurile
ocluzale.
Contactele dento-dentare intre marginile incizale ale frontalilor
inferiori si fata palatinala a corpului de punte sunt restaurate prin:

 redarea morfologiei dintilor absenti pe fata palatinala a corpului de

punte;
 inclinarea fetei palatinale a corpului de punte intr-un unghi egal cu
cel avut de dintii naturali absenti;
 plasarea corpului de punte in sens vestibulo-oral pe locul dintilor
absenti.

Inaintea conceptiei functionaliste, corpul de punte in zona frontala

a fost realizata fara contact cu dintii antagonisti. Se creaza un spatiu
de inocluzie in sens sagital si vertical, in scopul micsorarii solicitarii
dintilor stalpi.
 Consecinta acestor erori, se manifesta prin:
 disfunctionarea aparatului dento-maxilar. In lipsa conducerii anterioare,
apareau suprasolicitari la nivelul articulatiei temporo-mandibulare,
tesutului parodontal si muscular.
 dintii stalpi si dintii antagonisti din zona frontala erau lipsiti de stimuli
functionali la nivelul tesutului parodontal.

Dificultati constatate pe model in modelarea fetei ocluzale a corpului

de punte, determinate de dintii antagonisti:

a) Dintii antagonisti naturali intr-o edentatie veche neprotezata, pot sa fie

migrati in sens vertical, corpul de punte sa nu se inscrie armonios in
planul de ocluzie al arcadelor pacientului. In aceasta situatie, se
incepe slefuirea mai intai a dintilor antagonisti pentru nivelarea
planului de ocluzie si apoi a dintilor stalpi.
b) Dintii antagonisti pot fi reprezentati de o lucrare conjuncta (punte)
incorecta. Ea va fi indepartata, refacuta corect, si dupa aceasta se
confectioneaza puntea care rezolva edentatia de tratat.
c) Dintii antagonisti reprezentati de o lucrare mobila sau mobilizabila.
Daca lucrarea este recenta si corecta, puntea se va realiza in functie
de aceasta.
 Daca lucrarea este incorecta, puntea va fi corect confectionata,
dupa care se confectioneaza o noua proteza mobila.
Daca proteza este recenta si incorecta se va remodela relieful
ocluzal al protezei, dupa care se va confectiona puntea.
In toate aceste situatii se urmareste realizarea unui angrenaj
functional cu antagonistii care sa permita o totala libertate a miscarii
mandibulei.
3. Raportul corpului de punte cu creasta alveolara.

Forma corpului de punte dar, in special, contactul sau cu tesuturile

inconjuratoare trebuie sa favorizeze autocuratirea si curatirea. Fata
corpului de punte orientata spre cavitatea orala si cea orientata spre
mucoasa crestei alveolare (fata mucozala) sa prezinte forme si prelucrari
prin lustrure care sa nu retentioneze alimente in masticatie. Toate puntile
dentare, la nivelul corpului de punte, retentioneaza mai mult sau mai putin
resturi alimentare, formandu-se un depozit cu consistenta pastoasa sau
solida, pietrificata, prin precipitarea sarurilor minerale, luand un aspect
asemanator cu al tartrului dentar.
Acest dezavantaj al puntilor dentare cu implicatii asupra igienei bucale
reprezinta obiectul preocuparii pentru obtinerea intotdeauna a celui mai
corespunzator corp de punte.
 Au fost imaginate mai multe posibilitati de relatie a corpului de
punte cu mucoasa crestei alveolare, fiind alese, in functie de
topografia edentatiei (frontal maxilar, lateral maxilar, frontal
mandibular, lateral mandibular) de inaltimea si forma crestei.
Relatia sau contactul dintre fata sau marginea mucozala a
corpului de punte si mucoasa poate fi: in sa, semisa, tangential linear
la mazilar, tangential linear la mandibula, tangent punctiform si
suspendat.
Corpul de punte cu contact in sa.

Morfologia acestui corp de punte este identica cu a dintilor

naturali; prezinta forma si volumul coroanelor naturale. Fata mucozala
acopera versantul vestibular si oral al crestei alveolare, fiind in
contact intim cu mucoasa. Functional ofera pacientului posibilitatea
exercitarii fonetice si restaurarea fizionomiei.
Rezistenta este asigurata de structura metalica ce poate avea
dimensiunei mai mari. Din punct de vedere igienic, este foarte
deficitar, favorizeaza retentia alimentelor si nu permite curatirea si
autocuratirea . datorita acestui dezavantaj, apar leziuni inflamatorii ale
mucoasei gingivale. Ca indicatie este realizat din stricta necesitate,
numai in situatii clinice particulare. Astfel: in zona frontala la maxilar,
impus de cerinta fizionomica; in zona laterala impus de conditiile
morfologice ale capului protetic (creasta alveolara lata si inaltimea
spatiului edentat foarte redusa). Acest corp de punte este cel mai
confortabil corp de punte pentru pacient, o scurta perioada de timp.
Corpul de punte in semisa.

Prezinta dimensiuni mai mici si forma modificata, deoarece

acopera numai versantul vestibular al crestei pana la mijlocul crestei.
Suprafata mucozala este redusa la jumatate si se intalneste cu
cea orala intr-un unghi larg deschis, rotunjit. Comparativ cu cel in sa
retentioneaza mai putin resturile alimentare, fiind asigurata o igiena
satisfacatoare. Indicatiile sunt asemanatoare cu ale corpului de punte
cu contact in sa. Este corpul de punte realizat in regiunea frontala la
maxilar. Prin forma si dimensiune se creeaza un compromis intre
restaurarea functiilor: fizionomica, fonatie si de igiena a cavitatii
bucale.
 Corpul de punte cu contact tangent linear.

Acest corp de punte prezinta o forma caracteristica, rezultata din

reducerea fetei mucozale. Contactul cu mucoasa se realizeaza pe
versantul vestibular al crestei sub forma lineara, la nivelul linei ce
marcheaza coletul dintilor, deoarece fata mucozala este desfiintata.
Exista fata palatomucozala inclinata intr-un unghi de aproximativ 45°,
orientata de sus in jos si dinspre vestibular spre oral. Inclinatia este
variabila, fiind dependenta de distanta dintre creasta alveolara si planul
de ocluzie. Distanta mai mare creeaza posibilitatea modelarii fetei
palato-mucozale cu o inclinare favorabila alunecarii alimentelor.
Fata vestibulara este modelata pentru a se crea imaginea
individuala a dintilor absenti, fara santuri adanci. Indicat in zona laterala
la maxilar, pentru edentatiile delimitate de dinti stalpi cu dimensiuni
cervico-ocluzale normale si cu creasta alveolara de latime medie sau
ingusta. Daca inaltimea spatiului este mica si creasta alveolara lata, nu
se poate realiza.
Corpul de punte cu raport tangent linear la mandibula

Ingustarea este acceptata numai cand distanta intre planul de ocluzie

si creasta alveolara e foarte mica.
Reducerea suprafetei ocluzale se poate realiza spre lingual, deoarece
cuspizii linguali sunt inactivi, pantele lor linguale nu participa la realizarea
angrenajului interarcadic.
Suprafata linguala este modelata usor convex in sens cervico-ocluzal,
pentru a favoriza alunecarea fragmentelor alimentare in afara zonelor de
retentie si pentru a fi mai usor de curatat de limba si de mijloacele
artificiale. Suprafata linguala in sens mezio-distal este neteda, fara santuri,
intermediarii nu sunt nici macar schitati si se obtine o suprafata fara
depresiuni, usor de curatat, cu o directie usor convergenta spre muchia
crestei alveolare unde se intalneste cu fata vestibulara.
Suprafata vestibulara in 1/3 ocluzala prezinta individualizarea dintilor
intermediari, atat cat este vizibil, prin santuri de descarcare. Aceste santuri
au o adancime redusa si sunt larg deschise, astfel incat sa nu permita
retentionarea resturilor alimentare. Restul suprafetei vestibulare in cele
doua treimi cervicale apare fara relief, este modelata usor convex in sens
cervico-ocluzal si convergent spre lingual, intalnindu-se cu fata linguala pe
muchia crestei.
 Muchia mucozala rezulta din unirea suprafetei vestibulare cu cea
linguala, urmareste configuratia mijlocului crestei alveolare, fiind neteda
si in contact lejer cu ea.
Zonele proximale, unde corpul de punte este solidarizat de
elementele de agregare, sunt modelate cu unghiuri larg deschise.
La puntile din aliaje nobile si seminobile, corpul de punte se poate
realiza sub forma de caseta si fateta din acrilat, pentru a reduce
consumul de material. Fata ocluzala si linguala sunt metalice, formeaza
peretii casetei. Fateta din acrilat formeaza fata vestibulara. Pentru a
evita contactul acrilatului cu mucoasa crestei alveolare se creeaza, in
zona cervicala, pe toata lungimea corpului de punte, o liziera inalta de 2
mm metal; jonctiunea acrilat metal este plasata vestibulo-cervical.
Corpul de punte cu contact punctiform.

La acest corp de punte fata mucozal a feicarui dinte artificial este

redusa la un punct ce vine in contact cu mijlocul crestei edentate.
Fetele proximale vestibulara si linguala, sunt convergente spre zona
cervicala; din aceatsa cauza, sub punctul de unire cu alt dinte
artificial sau cu elementele de agregare, dintele are o forma conica.
Locul de unire cu dintele alaturat este rotunjit pentru a retentiona mai
putin alimentele. Acest tip de contact nu asigura o igiena
satisfacatoare in situatia unor dinti cu coroane scurte, asociati cu
creste edentate inalte. Spatiile interdentare triunghiulare reprezinta
zone de retentie greu accesibile pentru autocuratire.
Individualizarea dintilor intr-o zona foarte putin vizibila nu
imbunatateste aspectul fizionomic al lucrarii protetice. Este realizat in
zona laterala mandibulara.
Corpul de punte fara contact cu creasta edentata (suspendat).

Conceperea unui astfel de relatii intre fata mucozala a corpului de

punte si creasta edentata porneste de la constatarea ca reporturile in
sa, semisa, tangential sau punctiform, descrise mai sus, nu asigura o
igiena suficienta. Daca exista un spatiu mare (3-4mm) intre fata
mucozala a corpului de punte si creasta, alimentele vor putea intra si
iesi usor din acest spatiu. Acest corp de punte are fata ocluzala
modelatamorfologic individualizat, fetele vestibulara si orala schitate in
portiunea (1/3) ocluzala cu santuri de descarcare si de separare.
Aceste doua fete trec rotunjit spre fata mucozala, care este usor
convexa, neteda, fara delimitari sau santuri si foarte bine lustruita.
Trecerea spre elementele de agregare se face rotunjit, astfel incat din
profil are aspectul unui pod (punte). Existenta spatiului de 3-4 mm este
obligatorie, un spatiu mai mic nu asigura igiena, iar unul mai mare
devine neconfortabil pentru pacient. Indicat in zona laterala
mandibulara cand dintii stalpi exista o distanta de 7-8 mm de la planul
de ocluzie la creasta. Distanta e necesara pentru a obtine spatiul
necesar igienic si o grosime a corpului de punte care sa-I asigure
rezistenta.
4. Protectia papilei interdentare.

Sunt afectate papilele de la extremitatile edentatiei datorita

compresiunii zonei de jonctiune a corpului de punte cu elementele de
agregare.
Macheta corpului de punte trebuie modelata la distanta de
papila. De asemenea, papila trebuie sa pastreze spatiul respectiv
5. Tolerabilitatea si compozitia materialelor.
 saliva, prin continutul in saruri minerale si al pH-ului reprezinta un
element component al unei pile electrice. Aliajele, prin
conductibilitatea electrica si diferenta de potential, intregesc
conditiile aparitiei curentilor galvanici cu cortegiul simptomelor
evidentiate la unii pacienti. Puntile dentare se vor confectiona din
aliajele unui singur metal, deoarece doua metale produc diferenta
de potential in mediul salivar.
 alimentele sunt introduse in cavitatea bucala la temperaturi foarte
diferite fata de cea a corpului de la 0° la 45-50°. Toate aliajele
metalice sunt bune conducatoare de caldura si dintii stalpi vitali
vor fi supusi acestor variatii termice. Caracteristicile tehnologice
ale microprotezelor de acoperire influenteaza intensitatea
transmiterii diferentelor de temperatura. Coroanele turnate cu
grosime dirijata transmit mai putin decat cele cu grosime totala.
 materialele folosite in confectionarea puntilor, prin procesul
tehnologic de prelucrare, pot prezenta suprafete cu multiple
microcavitati in care sa tretentioneze resturile alimentare. Dintre
materialele, rasinile acrilice reprezinta un exemplu in acest sens.
Acrilatul prin structura caracteristica, cat si prin monometrul
rezidual ramas nepolimerizat, e mai putin tolerat de mucoasa
gingivala.
VA MULTUMESC !