Verificat: Vrânceanu Irina Cuprins: • Ce este un medicament • Medicamente sintetice • Crearea unui medicament • Antibioticele • 5 Reguli de pastrare a medicamentelor • Trusa de prim ajutor Un medicament este o substanță sau un compus administrat omului ca tratament împotriva unei boli, pentru a preveni o îmbolnăvire sau pentru a stabili un diagnostic. Chimia este mai eficace decat scoarța arborelui de chinină. Dar, pentru cercetători, această îmbunatățire a efectului nu este suficientă. Pentru a întări acțiunea chininei și a-i elimina efectele secundare, adică efectele sale nedorite asupra altor părți ale organismului, chimiștii modifică molecula de chinină. Pentru aceasta, ei urmăresc mai întâi drumul medicamentului în organismul uman, observă efectul acestuia asupra diferitelor organe, și apoi modul în care organismul prelucrează respectiv medicamentul. Aceste observatii le dau posibilitatea să “redeseneze” molecula, pentru a crea una nouă. În acest fel au fost puse la punct antibiotice din ce în ce mai eficace. Aceste medicamente au proprietatea de a bloca înmulțirea bacteriilor care sunt la originea maladiilor. Pentru a găsi antibioticul care va acționa asupra unei anumite bacterii, se face o antibiogramă. Bacteriile care se bănuiesc a fi responsabile de infecția pe care vrem să o tratăm sunt puse într-un mediu hrănitor, unde se pot dezvolta. Pe suprafața acestui mediu se picura apoi diferite antibiotice. Bacteriile nu se mai înmulțesc în contact cu antibioticul la care sunt sensibile. Între momentul în care un medicament este creat în laborator și cel în care este introdus în farmacii, pot trece foarte mulți ani. După ce sunt stabilite caracteristicile fizice și chimice ale noii molecule, încep testările. Dacă medicamentul este, de exemplu, menit să acționeze asupra ficatului, el este introdus intr-o cultură de celule ale ficatului. Apoi este introdus intr-un ficat de origine animală. Dacă rezultatele sunt încurajatoare, încep testările pe animale. Cercetătorii evaluează atunci eficacitatea noului produs, modul în care se răspândește în organismul viu, efectele sale secundare. Dacă rezultatele sunt satisfacătoare, se încep testările pe oameni, sub un strict control medical. Dupa numeroase teste, care pot dura mai mulți ani, medicamentul primește sau nu autorizația de a fi scos pe piată. Antibioticele sunt medicamente care împiedică dezvoltarea bacteriilor sau le distrug. Antibioticele se mai folosesc în tratarea bolilor infectioase cum sunt : gripa, tuberculoza. În funcție de structura moleculei lor, antibioticele atacă bacteriile în mod diferit. 5 Reguli de păstrare a medicamentelor
1. Păstrarea întotdeauna medicamentele în cutia lor originală sau în
ambalajul primit de la farmacie 2. Păstrarea medicamentelor într-un loc întunecos și răcoros – dulapul din baie sau cel din bucătarie nu oferă cele mai bune condiții de păstrare. 3. Acordarea atenției termenului de valabilitate 4. Păstrarea cutiei de medicamente departe de copii 5. Atenție în cazul medicamentelor eliberate pe baza prescripției medicale Ce va conține trusa de prim ajutor Includeți următoarele lucruri în kitul dvs. de prim ajutor - manual de prim ajutor - tampoane sterile de tifon de dimensiuni diferite - bandă adezivă - bandaje adezive de mai multe dimensiuni - bandaj elastic - o atelă - șervetele antiseptice - săpun - unguent cu antibiotic - o soluție antiseptică - cremă cu hidrocortizon (1%) - acetaminofen și ibuprofen - medicamente eliberate pe baza de prescripție medicală - pensetă - foarfece ascuțite - ace de siguranță - loțiune cu calamină - tampoane cu alcool medicinal sau alcool etilic - termometru - cel puțin 2 perechi de mănuși non-latex - suport steril pentru gură (în cazul în care sunteți nevoit să resuscitați o persoană prin respirație gură la gură) - lista cu numerele de telefon de urgență.
O trusă de prim ajutor trebuie să conțină provizii și medicamente pentru boli sau accidente neașteptate. Medicamente pentru calmarea durerilor
Aspirina, paracetamolul sau ibuprofenul pot fi achizitionate fara
prescriptie medicala. Acestea, sunt valabile in diferite forme, inclusiv tablete, comprimate solubile obisnuite, lichide sau supozitoare si pot sa trateze dureri minore precum cele de cap, musculare, durerile de dinti, etc. Febra O trusa de prim ajutor ar trebui sa contina un termometru pentru a masura temperatura corpului. Un termometru digital oral este cea mai buna alegere. Termometrele digitale care se introduc in ureche pentru a masura temperatura sunt mai precise, dar si mult mai costisitoare. Durerea de gât și tusea Acestea sunt afectiuni comune, deci ar fi o idee bună să păstrați în trusa dvs. de prim ajutor medicamente care pot trata aceste simptome, ca de exemplu pastile împotriva durerilor de gât și un amestec sirop care poate ajuta la ameliorarea tusei. Diaree, constipație sau indigestie
Este o idee bună să fiți pregătiți pentru a trata diareea. Pentru acest
lucru sunt disponibile medicamente cu și fară prescripție medicală. Loperamida este un medicament ideal pe care trebuie să îl aveți în trusa de prim ajutor, deși nu este recomandat și în cazul copiilor mici. Rău de mașină Este indicat să pastrati în kitul de prim ajutor și medicamente care combat răul de mișcare cauzat de transportul cu mașina, maritim sau aerian, medicamente ce se pot achizitiona făra prescriptie medicala. Arsurile Trusa de prim ajutor ar trebui sa conțină loțiuni cu efect de ecran solar, care să fie aplicate în cazul celor care au suferit arsuri cauzate de expunerea excesivă la soare. Mușcături de insecte Includeti în kit antihistaminice și loțiuni calmante precum calamina, care sa trateze si sa controleze senzatia de mancarime cauzata de mușcăturile sau înțepăturile de insecte. Este recomandat să achizitionați spray-uri contra insectelor atunci cand calatoriți în zone în care există țânțari sau alte tipuri de insecte. Tăieturi și zgârieturi Următoarele articole sunt utile pentru a trata tăieturi sau zgârieturi minore: - tampoane făra alcool pentru a curăța rănile - tampoane de tifon sau tifon din bumbac pentru curățare, uscare și acoperirea rănilor - plasturi rezistenți la apă - pansamente sterile care nu se lipesc de răni - bandă adezivă permeabilă, pentru a ține bandajul pe răni - bandaje de tifon - cremă sau loțiune antiseptică Bibliografie http://www.referatele.com/referate/chimie/online2/Chimia-Medicame ntelor---medicamente-sintetice-referatele-com.php https://healthy.kudika.ro/articol/healthy~stiri/20831/5-reguli-de-pastra re-a-medicamentelor/pagina-2.html http://www.sfatulmedicului.ro/Prim-ajutor/trusa-de-prim-ajutor_1019 8 Imagini google