Izvoarele

dreptului.
A elaborat : Pavlicenco Sandrina
A verificat : Virginia Zaharia
● Izvorul de drept este forma de exprimare a dreptului sau a normelor de drept.
● Potrivit unei alte opinii, izvorul (sursa) de drept este forma prin care dreptul, în
general, sau normele juridice, în special, îşi exprimă conţinutul sau sunt
cunoscute.
● Într-o altă opinie, izvorul de drept (considerat şi sursă ideologică), constituie
modalitatea prin care normele juridice devin reguli de conduită şi se impun ca
modele în relaţii interumane
● *Într-o primă clasificare, după forma de exprimare, putem distinge între:
● a) izvoare nescrise (de pildă: obiceiul sau cutuma);
● b) izvoare scrise (de exemplu: actul normativ, respectiv legea).
● *Într-o a doua clasificare, după caracterul lor, izvoarele de drept pot fi:
● a) oficiale (de exemplu: legea şi jurisprudenţa);
● b) neoficiale (de exemplu: obiceiul şi doctrina).
● *Într-o a treia clasificare, izvoarele de drept mai pot fi:
● a) directe (de exemplu: actul normativ);
● b) indirecte (de exemplu: obiceiul, întrucât pentru a deveni izvor de drept, el
trebuie „validat” de o autoritate statală).
● *Dintr-o altă perspectivă, izvoarele de drept mai pot fi:
● a) izvoare creatoare (sunt cele ce creează norme juridice noi, ex: legea sau
obiceiul);
● b) izvoare interpretative (cele care nu creează norme juridice noi, ci doar le
interpretează pe cele existente; aşa sunt: jurisprudenţa şi doctrina).
● Izvoarele formale ale dreptului impuse de evoluţia de până acum a dreptului (şi
analizate în literatura de specialitate) sunt:
● obiceiul juridic,
● practica judiciară (jurisprudenţa),
● doctrina,
● contractul normativ
● actul normativ.
● Obiceiul este cel mai vechi izvor de drept. Ca regulă socială, obiceiul precede
dreptului. El apare în treapta primitivă de dezvoltare a societăţii din necesitatea
conservării valorilor comunităţii.
● Obiceiul este rodul unei experienţe de viaţă a unei anumite comunităţi, al
repetării unei practici. Se ajunge astfel ca oamenii să aplice în activitatea
cotidiană, de multe ori inconştient, anumite reguli înfăţişate sub forma unor uzuri,
obişnuinţe, obiceiuri.
● Pentru a fi recunoscut ca izvor de drept, în prezent, obiceiul trebuie să întrunească
anumite condiţii:
● a) fie statul, prin organele sale legislative, recunoaşte un obicei şi-l încorporează
într-o normă juridică, oficială;
● b) fie părţile interesate invocă obiceiul – ca normă de conduită căreia ele au
înţeles să i se supună – în faţa unei instanţe de judecată, iar aceasta îl validează
(recunoaşte) ca regulă juridică, în raporturile dintre acele părţi.
● În prezent, în dreptul, rolul obiceiului, ca izvor de drept, este unul decorativ. Altfel
spus, obiceiul constituie izvor de drept numai în materia dreptului privat (în
dreptul civil şi comercial), şi doar în măsura în care legislaţia în vigoare face
trimitere expresă la el.
● Practica judiciară, denumită şi jurisprudenţă, este alcătuită din totalitatea
hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către toate instanţele dintr-un anumit stat,
indiferent de gradul de jurisdicţie. Potrivit scopului lor, instanţele de judecată
soluţionează anumite cauze ce sunt aduse (deduse) în faţa lor şi pronunţă hotărâri
(sentinţe, decizii sau încheieri), în baza legii. Se observă deci că rolul
jurisprudenţei este acela de a interpreta şi aplica legea la cazurile concrete.
● Doctrina cuprinde analizele, investigaţiile, interpretările pe care oamenii de
specialitate le dau fenomenelor juridice, în general şi normelor juridice, în special.
Ea este ştiinţa dreptului, numită uneori şi „literatura de specialitate”. Deşi are un
rol semnificativ în pregătirea practicienilor dreptului, doctrina nu constituie, în
dreptul actual, izvor de drept.
● Contracte normative sunt cele care creează reguli (norme) ,astfel întălnim:
● a. În dreptul muncii, contractele colective.
● b. În dreptul internaţional public, tratatele, convenţiile şi alte acorduri
internaţionale.
● Actul normativ sau legea în sens larg este cel mai important şi răspândit izvor de
drept. Actul normativ este principalul izvor de drept. Totalitatea actelor normative
alcătuiesc dreptul scris. Legea, ca izvor de drept, are două sensuri:
● a) restrâns – actul normativ pe care-l adoptă, după o procedură specifică,
parlamentul;
● b) larg – orice act normativ cu putere obligatorie (în acest sens sunt legi şi
decretele, ordonanţele, ordinele miniştrilor etc.).
● Sistemul actelor normative este compus din:
● a) legi;
● b) decrete;
● c) hotărâri de guvern;
● d) ordonanţe ale guvernului;
● e) regulamente şi ordine ale ministerelor;
● f) decizii şi hotărâri ale organelor administrative locale.
● Cel mai important act normativ este însă CONSTITUŢIA, care fixează regulile
esenţiale de organizare şi funcţionare a ordinii într-un stat, ca şi drepturile şi
libertăţile fundamentale