Tema 1.

2: Clasificarea
științelor
 Criteriile de clasificare ale știintelor
Clasificarea-metodă pentru a descrie mai multe niveluri, un sistem ramificat de elemente
și relațiile lor; știința clasificării este numită taxonomie.
Primii clasificatori au fost grecii antici
Se distinge:
- clasificarea artificială: nu ia în considerare proprietățile esențiale ale obiectului
clasificat;
- clasificarea naturală: ia in considerare si proprietățile esențiale ale obiectului clasificat;
- este acceptată pe larg și clasificarea in baza criteriilor:
• conținutul științific;
• metoda de cercetare;
• rezultatul cercetării.
 Clasificarea științelor după materia de studiu
După materia de studiu, toate științele se împart in 3 tipuri: științe exacte, umaniste și tehnice.

fig. 1 - manual

Științele exacte (naturale) - studiază fenomenele, procesele și obiectele lumii materiale (lumii înconjurătoare):
fizica, chimia, biologia, geologia, etc.(Ernst Haeckel, “Enigmele Lumii” - 1899) ;
Știința naturală este un sistem de cunoștințe științifice naturale creat de științele naturii în procesul studierii legilor
fundamentale de dezvoltare a naturii și a universului în ansamblu.
Științele naturale constituie baza științei contemporane.

Științele umaniste - studiază legile dezvoltării societății și a persoanei ca ființă socială, spirituală: istoria, dreptul,
economia, etc.

Științele tehnice - cunoștințe de care omenirea are nevoie pentru a crea așa-numita „a doua natura ”, lumea
clădirilor, structurilor, comunicațiilor, surselor artificiale de energie, etc: astronautica, electronica, energetica,
microelectronica, nanoelectronica, etc.
 Toate aceste ramuri științifice se caracterizează prin specializare si, ceea ce
permite aprofundarea studiilor intr-un anumit domeniu, dar si integrare, ce
folosește toate științele la un loc pentru soluționarea unor probleme globale și
pentru progresul societății.

Divizarea tuturor științelor în funcție de obiectul de studiu în naturale,

umaniste și tehnice se confruntă cu o anumită dificultate când vine vorba de
matematică, logică, psihologie, filosofie, cibernetica, etc., deoarece combină
elemente si caracteristici din toate ramurile.

In prezent se discuta despre așa-numitele metodologii interdisciplinare, care își

prezintă cunoștințele despre legile obiectelor/fenomenelor studiate in multe
științe, dar ca informații suplimentare, dar si metodologii generale care dezvoltă
metode generale de cunoaștere științifică.
 Științele teoretice si empirice
Științele teoretice - creează diverse modele a fenomenelor reale, procese și obiecte de
cercetare cu adevărat existente; folosesc pe scară largă noțiuni abstracte, calcule
matematice și obiecte ideale. Aceasta permite stabilirea unor conexiuni importante,
legi și legități ale fenomenelor, proceselor și obiectelor studiate(exemplu: conceptul de
corp absolut negru in termodinamica). Un rol important în dezvoltarea științelor
teoretice îl joacă principiul avansării postulatelor.( Postulatele lui Einstein în TR).

Științele empirice-includ atât conceptul de experiment, cât și metodele tradiționale de

observații: descrierea și sistematizarea faptelor obținute fără utilizarea metodelor
experimentale. Empiric – prin experiment.

Între științe teoretice și empirice există o relație strânsă: științele teoretice folosesc date
din științele empirice, științele empirice verifică consecințele care decurg din științele
teoretice.
 Științele fundamentale si aplicative
După contribuția la dezvoltarea cunoașterii științifice, științele se clasifică in
fundamentale si aplicative:

- științele fundamentale - studiază cele mai profunde elemente ale unei materii,
structuri, legile universului (fizica, chimia, biologia); a nu se confunda științele
exacte cu științele fundamentale, deoarece știința fundamentala este prezenta in toate
ramurile științei (exacte, umaniste si tehnice);

- științele aplicative - au ca scop utilizarea cunoștințelor obținute din domeniul

cercetării fundamentale pentru a soluționa probleme concrete din viața societății
(construcții, medicină, inginerie).
Științele fundamentale influnțează felul gândirii, iar cele aplicative influențează felul
vieții.
 Concluzii
1. E. Haeckel a considerat toate științele naturii ca o bază fundamentală a cunoașterii științifice,
subliniind că fără științele naturale, dezvoltarea tuturor celorlalte științe va fi limitată și de
falimentară. Această abordare subliniază rolul important al științelor naturii. Cu toate acestea,
dezvoltarea științei naturale este influențată în mod semnificativ de științele umaniste și
tehnice.
2. Știința este un sistem integral al științelor naturale, umaniste, tehnice, interdisciplinare și
general metodologice.
3. Nivelul fundamental al științei este determinat de profunzimea și volumul acestor cunoștințe,
necesare pentru dezvoltarea întregului sistem de cunoștințe științifice în ansamblu.
4. În jurisprudență, teoria statului și a dreptului se referă la științele fundamentale, conceptele și
principiile sale sunt de bază pentru jurisprudență în general.
5. Metoda științifică naturală stă la baza unității tuturor cunoștințelor științifice.