Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T.

Popa” Iași
Facultatea de Bioinginerie Medicală
Departamentul Științe biomedicale
Disciplina: Terapie ocupațională

Terapia ocupațională – Noțiuni generale

 Ce este terapia ocupationala?
“ Terapia ocupationala este forma de tratament care foloseste activitati si metode specifice pentru a
dezvolta,a ameliora sau reface capacitatea de a desfasura activitatile necesare vietii individului, de a
compensa disfunctiile si de a diminua deficientele fizice.”
 Principiie terapiei ocupationale:
Terapia ocupationala se bazează pe trei principii fundamentale:
1. Omul este o fiinţa de natură ocupaţională-omul are nevoie fundamentală de ocupaţie pentru menţinerea
entităţii sale fizice şi mentale şi pentru supravieţuire.
2. Deficienţa şi Boala au un potenţial de intrerupere a ocupaţiei, inţeleasă ca activitate de bază, iar
renunţarea la ocupaţie reprezintă un simptom de avertisment privind posibilitatea apariţiei unei boli sau
certitudinea instaurării ei.
3. Ocupaţia (munca) este organizatorul natural al comportamentului, ea fiind folosită pentru organizarea
sau reorganizarea comportamentului zilnic.
Problema esenţială care se pune in prezent este recuperarea capacităţii de muncă a deficienţilor – ca
ansamblu de măsuri destinate îngrijirii şi orientării spre o viaţă utilă şi activă pentru ei înşişi şi pentru
societate.
Obiectivele terapiei ocupationale:

 Recuperarea pacientului -> reintegrarii in modul de

viata si munca anterior

 Mentinerea functionalitatii existente, utilizarea

acesteia pentru o noua ocupatie

 Pacientul sa poata sa ramana sau sa devina

independenta

 O mai buna adaptare a pacientului

 Obiective extrinseci si intrinseci:
Obiectivele extrinseci se referă la:
1) recuperarea totală sau parţială a
capacităţii de muncă a deficientului;
2) încadrarea profesională şi socială a
persoanei afectate;
3) amplificarea procesului de maturizare
a funcţiilor şi proceselor psihice ale
subiectului.
Obiectivele intrinseci sunt următoarele:
1) înlăturarea tulburărilor pasagere, simple
sau multiple şi reeducarea gestuală, deci
recuperarea unui deficit motor;
2) reeducarea mijloacelor de exprimare,
implicând vorbirea, şi comportamentul;
3) restabilirea independenţei subiectului sub
aspect psihomotric.
O.E. 1. Recuperarea totală sau partială a capacităţii de muncă

Asigură o autonomie economică şi socială prin obţinerea colaborării active a subiectului din proprie convingere, prin eforturi de
voinţă şi interes astfel incat să reuşească să răspundă cerinţelor vieţii normale, deci să fie redat societăţii.
Deşi are şi un scop economic, valoarea economică a ergoterapiei are o importanţă secundară, prin aceea că:
 scurtează perioada incapacităţii de muncă;
 este mijloc de instruire a deficienţilor pentru obţinerea unor câştiguri prin muncă, economisind ajutoarele medicale şi pensii.
Principala sarcină a ergoterapiei nu este de a crea valori ci de a ajuta subiectul la formarea conştiinţei de sine şi redobandirea
relaţiilor cu societatea şi viaţa.
Nu intersează cantitatea producţiei, ci ceea ce simte bolnavul, posibilitatea de a fi din nou activ, de a crea ceva nou, proces ce are
valoare şi pentru societate.
După Braddock „a fi deficient intr-un domeniu nu inseamnă a fi deficient in altul.” (Popescu A. 1993)
O.E. 2. Al doilea obiectiv extrinsec urmărit de
tratamentul ergoterapiei este cel de încadrare sau
reîncadrare profesională şi socială a deficientului.
Importanţa acestui obiectiv rezidă in faptul că
de atingerea sa depinde posibilitatea persoanei
deficiente de a-şi asigura o existenţă decentă şi
demnă prin proprii forţe sau de a rămane o persoană
asistată adică o povară pentru societate intreaga sa
viaţă.
O.E. 3. Al treilea obiectiv se referă la amplificarea
procesului de maturizare al funcţiilor şi proceselor
psihice ale subiectului.
In acest sens, ergoterapia este considerată ca
un mijloc de maturizare, plecand de la stadiul
infantil pană la nivelul de dezvoltare corespunzător
varstei cronologice şi mintale, pregătirii şcolare şi
experienţei de viaţă a deficientului.
Activitatile utilizate ca mijloace de tratament in
terapia ocupationala

 Activitati personale din viata cotidiana

(ADL = “Activities of daily living”)

 Activitati crative si expresive

 Activitati intelectuale si educationale

 Activitati industriale si vocationale

 Activitati recreative
Locul de desfasurare al tratamentului in terapia
ocupationala

 La patul bolnavului

 In atelierul de terapie ocupationala a

spitalului

 In atelierul de terapie ecupationala

 In locuri de munca special amenajate

 La domiciliu
Aplicarea terapiei individual sau in grup

Avantajele terapiei ocupationale in grup:

 Siguranta de a apartine unui colectiv

 Stimulente pentru auto-tes, auto-exprimare, comunicare si implicare

 Aspectele readaptării profesionale

In rezolvarea problemelor de readaptare profesională va trebui să ţinem seama de cateva dintre cerinţele existenţei
integrate ale persoanei cu deficienţe, propuse de Einer Helander:

 viaţa familială (cu un cămin, copii, participare directă la viaţa comunităţii, locuinţa, educaţie şi formare);
 petrecerea timpului liber, „loisir”;
 servicii publice (ex. accesul persoanei deficiente la mijlocul de transport), posibilităţi de asociere;
 situaţia economică (compensarea pierderilor de venit ca urmare a deficienţelor);
 participare la activităţi politice (drept de vot şi de a avea un rol in administraţia publică).

In concluzie, atingerea ambelor categorii de obiective extrinseci şi intrinseci determină in final normalizarea şi asigură
optimizarea integrării persoanei cu deficienţe in societate.
 Efectele Ergoterapiei
1. Posibilitatea de a fi implicat in activităţi plăcute, care necesită atenţie, determină scăderea anxietăţii: contribuie la
creştrea respectului de sine datorită achiziţiilor şi promovează plăcerea prin activitatea simplă de „a face”.
2. Posibilitatea de a lucra pentru a surmonta deficitul motor prin folosirea unor activităţi adaptate şi uneori special
proiectate şi dotate cu echipamente ce facilitează modele de mişcări şi folosirea indelungată a corpului in activităţi
coordonate şi mişcări lejere şi secvenţiale.
3. Posibilitatea achiziţiilor de deprinderi şi abilităţi in ciuda disfuncţionalităţii, imbunătăţeşte imaginea de sine şi
conservă deprinderile fizice şi cognitive.
4. Posibilitatea de a construi lucruri oferă ocazia de etalare fără restricţii a acestora şi asigură şansa de a face lucruri in
comun, de a fi intr-un rol independent şi a-şi imbunătăţi deprinderile de comunicare.
5. Posibilitatea de a avea un ciclu al activităţilor zilnice mai normal promovează o stare de bine, o relaxare naturală;
inlătură nocivitatea problemelor asociate cu inactivitatea.
ANALIZA ACTIVITĂŢILOR DE ERGOTERAPIE
Pentru a profita din plin de activităţile de care subiectul are nevoie sau este interesat, ergoterapeutul trebuie să le
analizeze din punct de vedere al factorilor neurofiziologici şi neuropsihologici implicaţi, luand in considerare următoarele
aspecte Popescu Al. (1993):

a) aspectele motorii b) aspectele senzoriale

-mişcările corpului şi ale capului;
-balanţa şi echilibrul morfostatic;
-dacă sunt facilitatoare sau inhibitoare pentru
mişcările reflexe sau tipurile posturale;
-mobilitatea şi stabilitatea necesare in timpul
lucrului;
-natura deprinderilor normale;
-nivelul de dezvoltare al componentelor
senzoriale;
-impulsul senzorial direct şi natura stimulării
tactile şi auditive;
-impulsul senzorial indirect din ambianţă;
-cerinţele vizuale şi auditive;
-impulsul proprioceptiv conţinut in activitate.
c) aspectele perceptuale
- atenţia indreptată spre mişcare; d) aspectele cognitive
- percepţia unilaterală sau bilaterală; - memoria, concentrarea, atenţia;
- percepţia indreptată spre corp sau spaţiul - deprinderi verbale şi de calcul;
extrapersonal; - rezolvarea de probleme, adaptabilitatea
- recunoaştere, selecţie şi manipulare de şi inţelegerea cauzei şi efectuluievenimentului.
obiecte;
- informaţiile percepute bidimensional
necesită inţelegerea in spaţii tridimensionale.
 CLASIFICAREA MIJLOACELOR TEHNICE UTILIZATE ÎN
ERGOTERAPIE
Mijloacele tehnice folosite sunt „sisteme de transformare a mediului ambiant in scopul de a facilita apropierea, primirea şi
integrarea deficientului in mediul lui de viaţă” Popescu Al. (1993).
Din punctul de vedere al destinaţiei, acestea pot fi clasificate in:
1. mijloace de deplasare (carje, fotolii, bastoane, automobile, dispozitive de acces, etc.);

2. dispozitive folosite în activitatea cotidiană (autoservire la imbrăcare şi dezbrăcare, la servirea mesei, etc.);

3. dispozitive auxiliare menajere (pentru spălat, călcat, gătit, cusut, etc.);

4. mijloace audio-vizuale şi recreative;

5. dispozitive şi mijloace profesionale (instrumente de lucru adaptate, sisteme de comandă şi deplasare la distanţă).
 CRITERII FOLOSITE ÎN ALEGEREA ACTIVITĂŢILOR DE
ERGOTERAPIE
In alegerea unei activităţi cu caracter terapeutic in viziunea lui Popescu Al (1993) trebuie să se aibă in vedere aspectele
fizice, psihice, profesionale şi sociale in relaţie cu particularităţile deficienţei şi personalităţii subiectului.

A) Aspectul fizic- mişcarea fiind un element principal in ameliorarea şi/sau recuperarea funcţiei deficitare, vom avea in
vedere:
1) amplitudinea mişcării, care trebuie să fie cat mai completă in articulaţia afectată, aceasta putandu-se realiza prin
poziţia adoptată de subiect prin reglarea anumitor aparate sau prin materialul folosit. In recuperare sunt implicate un intreg
ansamblu de mijloace şi aparate auxiliare, ex. proteze (corsete, atele, etc.), pentru a menţine permanent in poziţia corectă
membrele şi coloana vertebrală.
2) rezistenţa la efort care poate fi dezvoltată prin folosirea unor materiale diverse, ca: lemn, lâna, sfoară, fie prin
folosirea unor instrumente variate ca formă şi greutate.
3) coordonarea mişcărilor prin mişcări vizand o parte sau totalitatea membrelor, pană la mişcări de mare amplitudine
(ţesut, olărit) sau mişcări de fineţe (desen, scris, utilizarea claviaturilor).
4) repetiţia mişcărilor se realizează in scopul echilibrării perioadelor de contracţie şi relaxare a muşchilor, pentru
antrenarea funcţiei şi evitarea oboselii.
B) Aspectul psihic – infrangerea rezistenţei faţă de activitate a deficientului datorită modificării stării psihice, in urma unei
perioade mai lungi sau mai scurte de inactivitate. In scopul executării de operaţii sau obiecte se va ţine cont de opţiunile
aptitudinale şi starea lui mintală pentru a nu i se depăşi capacitatea de efort.
C) Aspectul profesional –nu include ca o condiţie absolută apelarea la fosta meserie a subiectului, preferandu-se mai ales in
stadiul iniţial al recuperării alte activităţi, diferite de fosta lui meserie, apoi reluarea activităţii sale de baza.
Rolul ergoterapiei este de a apela la gestualitatea legată de meseria avută, în scopul corectării deficienţei motorii şi
psihice şi parcurgerii progresive, naturale, libere a etapelor de încadrare în muncă. Popescu Al. (1993)
In cazul reorientării profesionale, in atelier are loc şi o testare psiho-tehnică.
D) Aspectul social reinserţia socială a subiectului poate fi facilitată prin elemente şi gesturi de autoservire, legate de viaţa
zilnică, chiar şi in cazul celor cu membre amputate, pentru pregătirea gestualităţii, in vederea protezării sau de adaptare la
activităţi menajere, prin folosirea de ustensile şi mobilier special cu elemente reglabile (sertare cu manere adecvate, veselă
incasabilă, mese şi scaune usor accesibile, etc.)
Activitatea de recuperare bazată pe ergoterapie este completată şi prin mijloacele auxiliare, realizate in atelierele şi
cabinetele de ergoterapie.
 Procesul de terapie ocupationala este definit de 8 etape care definesc
standardul minimal al serviciilor de terapie ocupationala pentru populatie:
E 1 - trimiterea si luarea in evidenta a pacientului
E 2 - (investigare, screening) presupune anamneza si investigatii preliminarii. De la acest nivel
directiile de indrumare a pacientului pot fi diferite
E 3 - observarea si evaluarea diagnostica propriu-zisa
E 4 - planul de interventie (abordare) si de dezvoltare a telurilor terapiei ocupationale impreuna
cu pacientul
E 5 - interventia propriu-zisa care consta in implementarea metodelor si a modalitatilor necesare
pentru obtinerea scopului therapeutic
E 6 - reevaluare, observare, inregistrare a starii de sanatate si a rezultatelor obtinute
E 7 - identifica diversele decizii ale interactiunii terapeutice cu pacientul
E 8 - management al serviciilor si includ serviciile administrative. Se adreseaza serviciilor
indirecte: pastrarea echipamentului
Reactiile pacientului la terapia ocupationala

Planificarea tratamentului trebuie sa tina cont de:

 sexul si varsta pacientului
 preocuparile obisnuite ale pacientului
 tipul de personalitate a pacientului
 microclimatul ambiental
 posturarea optima a pacientului
 compatibilitatea intrembii unui grup
 grija pentru independenta generala a pacientului
Particularitati ale terapiei ocupationale in
dizabilitatea fizica cu handicap permanent

 Programul de terapie ocupationala

cuprinde obiective si metode destinate sa
faciliteze adaptarea psiho-sociala

 Pacientul trebuie sa se adapteze la

disfunctia fizica

 Sa restructureze stilul de viata

Particularitati ale terapiei ocupationale la varstnici

 Se adreseaza disfunctiei datorate involutiei fiziologice

 Se adreseaza disfunctiei instalate in urma unei boli
sau tratament
 Abordeaza mobilitatea articulara, forta si rezistenta
musculara
 Antreneaza schemele de miscare normale
 Nu este supra-solicitanta, fiind usor de inteles si
executat
Metodologia terapiei ocupationale la varstnici

SPECIFICA:
 reducerea unei functii deficitare
 Insusirea unei abilitati substitutive
NESPECIFICA:
 Activitati care se adreseaza intregului corp
 Sa utilizeaza activitati din domeniul
gospodaresc, meseriilor, sportiv, recreativ,
hobby
Terapia ocupationala la varstnici

In alegerea activitatilor trebuie avute in

vedere:
 intensitatea efortului implicat in
activitatea respectiva
 riscul de accidente
 influenta negativa asupra altor aparate si
sisteme
 interesul personal pentru desfasurarea
activitatii
Aplicatii ale terapiei ocupationale AVC

AVC sunt cele mai frecvente

afectiuni neuroloice care determina
deficit functional la adulti
Se produce paralizia unui hemicorp
– hemiplegia
Disfunctii asociate: - tulburari
senzoriale
 disfunctii perceptuale
 tulburari vizuale
 tulburari de vorbire si limbaj
 Obiectivele terapiei ocupationale in recuperarea
bolnavilor cu AVC

 Inhibarea schemelor anormale de miscare si postura

 Refacerea mobilitatii afective, fortei coordonarii pe pertea afectata
 Remedierea disfunctiilor cognitive si perceptuale
 Dobandirea unui grad de maxima ndependenta functionala inautoingrijire
 Ameliorarea capacitatii de comunicare
 Facilitatea integrarii sociale
 Reantrenarea ADL in vederea dobandirii unui grad de maxima independenta functionala
Activitati terapeutice in recuperarea bolnavilor cu
AVC

 Implementarea cat mai precoce a unui

program de activitati terapeutice
Bobath recomanda activitati bilaterale cu
mainile impreunate
 Activitati care implica rotatia trunchiului
cu incarcarea mambrului afectat
 Pozotionarea mambrului superior paralizat
in campul vizual pe linia mediana
Reantrenarea ADL in recuperarea bolnavilor cu
AVC

 Se insista pe folosirea membrului, hemicorpului afectat

 Antrenarea activitatilor simple de autoingrijire
 Mai tarziu antrenarea activitatilor mai complexe
 Antrenarea activitatilor cu o singura mana
 Complexitatea adl se creste pe masura ce capacitatea fizica,
cognitiva se amelioreaza
 Scopul final ->obtinerea unui maxim nivel de independenta
pentru pacient
 Aplicatii ale terapiei ocupationale in POLIARTRITA
REUMATOIDA
 Poliartrita reumatoida afectiune inflamatorie sistematica cu afecatrea ariculatiilor sinoviale
 Diagnosticul se pune pe baza criteriilor ARA (american Rheumatism Association)
Aplicatii ale terapiei ocupationale in POLIARTRITA
REUMATOIDA
Criterii:
 redare matinala
 inflamatia a minimum trei articulatii
 inflamatia articulatiilro mainii
 inflamatia articulara simetrica
 nodului reumatici
 prezenta factorior reumatoizi seric
 modificari radiologice
 Diagnosticul este pozitiv daca bolnavul prezinta 4 din
cele 7 criterii
 Obiectivele terapiei ocupationale in recuperarea
bolnavilor cu poliartrita reumatoida
 Mentinerea / cresterea mobilitatii articulare
 Mentinerea . Cresterea fortei musculare
 Cresterea rezistentei la efort
 Minimalizarea efectului deformarilor articulare
 Mentinerea / cresterea capacitatii de desfasurare a ADL
 Informarea bolnavului despre boala
 Metode de a se descurca cu consecintele functionale si psihisociale
 AJUTOARE TEHNICE ÎN ERGOTERAPIE
Tehnicile de adaptare cuprind multitudinea şi diversitatea activităţilor zilnice, familiale, recreative, unele
profesionale şi sociale, modalităţile de deplasare etc. Aceste tehnici au o mare importanţă, căci adaptează mediul
ambiant al persoanelor cu deficienţă la propriile lor capacităţi funcţionale.
Ajutoarele se realizează prin:
 proteze;
 orteze;
 ajutoare tehnice;
Protezele şi ortezele sunt dispozitive plasate pe corp, care ameliorează statica şi dinamica segmentului
respectiv. Protezele sunt stabile şi înlocuiesc un segment corporal sau fragmente ale acestuia, în comparaţie cu
orteza care permite corectearea unei atitudini, menţinerea sau redarea nivelului funcţional al unui segment
corporal în afecţiunile traumatice, ortopedice, neurologice şi reumatismale.
Ajutoarele tehnice sunt unelte, instrumente sau dispozitive temporare sau definitive utilizate intermitent cu
scopuri precise: deplasare, autoîngrijire, autoservire, practicarea unor profesiuni, jocuri sportive şi alte activităţi
sociale.
 O altă posibilitate de “deplasare” o constituie suporturile de ortostatism, aşa numitele “verticalizatoare”
care pot fi folosite ca mijloace de deplasare precum şi ca aparate de posturare folosite în timpul activităţilor
curente. Ex: joc, scris la tablă, activităţi casnice, activităţi recreative.
Locuinţa: constă în adaptări arhitectonice exterioare (pantă, scări, garaje) şi interioare. Adaptările
interioare care se pot face sunt multiple, începând de la desfinţarea pragului de la intrare până la adaptarea
mobilierului la necesităţile pacientului.
Baia este una din principalele încăperi care trebuie să fie modificată: suporturi în vană, suporturi pe
marginea de la vană, chiuveta amplasată mai jos la o înalţime convenabilă, mâner la marginea vasului de W.C.
de care pacientul poate să se ţina, colac de W.C. înalţat, dacă este cazul, iar numărul acestor modificări pot să
continue în funcţie de utilizator.
Bucătăria, pe lângă modificările pe care le suportă mobilierul, se adaugă şi modificarea veselei şi a
tacâmurilor: farfurii cu cauciuc pentru a nu aluneca pe masă, liguri şi furculiţe adaptate, diverse instalaţii
pentru feliat pâinea, de desfăcut un capac, de fixat o felie de pâine pe care pacientul în aceste condiţii să o
poată unge etc.
 Activităţile curente în gospodărie: adaptarea ustensilelor pentru igiena locuinţei, a îmbrăcămintei,
pregătirea şi servirea mesei, autoîngrijirea.
Petrecera timpului liber: pupitre, scaune pentru lectură, computere.
Activităţi profesionale: maşini de scris, maşini de cusut, computere etc. Tot aici putem să vorbim şi de
adaptările pe care le putem face în legătură cu activităţile şcolare: creioane îngroşate, dispozitive de ţinut
creionul folosite de pacienţii cu dificultăţi la prehensiunea fină, aparate care să ţină mâna în poziţie de scris,
suporturi de carte etc.
Scopurile acestor adaptări sunt diverse, cel mai important este acela de a permite pacientului să aibă o viaţa
mai uşoară. Alături de acesta mai amintim:
 organizarea unui program zilnic de lucru
 stimularea încrederii în sine şi crearea de condiţii optime pentru dezvoltarea firească
a personalităţii lor
 atenuează şocul psihic al bolnavilor la reintrarea lor în societate
Concluzii!!!

Terapia ocupationala:
 Stimuleaza increderea in sine a
bolnavilor
 Organizeaza un proram de miscari
dirijate in conditii de lucru
 Constata capacitatile si inclinatiile
restante ale bolnavului
 Coreleaza recuperarea medicala cu cea
profesionala]
 Realizeaza reinserctia cat mai rapida in
viata sociala, economica si profesionala.
Vă mulțumesc pentru atenție!