Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În Câmpiile Elizee se află pășuni înfloritoare și domnește o veșnică primăvară, nu plouă, nici nu ninge, nu e
frig și nu e cald, iar Zefirul, vântul de vest, domolit, aduce o adiere răcoroasă și plăcută. Apele râului Lethe
(Uitare) care le parcurg, conțin un nectar care, dacă este băut, face uitate toate necazurile și traumele
suferite în existența terestră. Locuitorii Câmpiilor Elizee stau la umbra arborilor de tămâie și se delectează
practicând călăritul, întrecerile atletice, jucând cu zarul sau cântând și dansând. În fruntea acestui tărâm,
după cum povestește Pindar, ar sta însuși Cronos, după ce a fost adus încoace, adormit cu licoarea methύ, în
căsnicie cu Rhea, sau judecătorul Radamant, soția sa Alcmena, și frații lui, Minos și Sarpedon (Pindar O1 II61
fragm.95).
După alte surse, ținutul ar fi condus de Kadmos, alături de soția sa, Harmonia. În așa numita Câmpie a
Sosirii πεδιάδα της άφιξης, cei morți sunt judecați de cei trei judecători Minos, Radamanthus și Aiacus
(Eakos) și trimiși, după caz, în Tartar, în Câmpia Asfodelelor sau în Elysium (Vergilius, Eneida 6.541). Câmpiile
Elizee sunt descrise, între altele, în Odiseea lui Homer în cuvintele adresate de Proteus lui Menelau (Odiseea
4.563-568). Insulele celor Fericiți au fost identificate uneori cu Insulele Canare, iar Insula Albă Leukos -
cu Insula Șerpilor din Marea Neagră, care ar fi devenit astfel reședința de după moarte a
lui Ahile și Patroclus, a lui Aiax, Ifigenia, chiar și Medeea (după toate câte a făcut), uneori asociate lui Ahile.
În dumbrăvile Câmpiilor Elizee sau ale Insulelor celor Fericiți își au sălașul Orfeu și Musaeus, membri ai casei
regale troiene (ca Anchise, tatăl lui Eneas), Menelau și frumoasa Elena, Rhadamant și Alcmena, Cadmos și
Harmonia, Diomede (uneori localizat într-o insulă a fericiților din Marea Adriatică).
Descriere
Câmpiile Elizee
(1906), pictură
de Léon Bakst
(1866-1924)
Va multumim pentru atentia acordata!!!