Tinerii si Viata Intima

Proiect realizat de:

Trandafir Dragos
Brînzan Catalin
 Tinerii şi viaţa intima
Omul posedă o seamă de instincte între care se află şi cel sexual, care este unul
dintre cele mai puternice. În forma în care se prezintă astăzi, acest instinct există de
după căderea lui Adam şi a Evei din Rai. Câtă vreme ei se aflau acolo, instinctul de
reproducere nu se manifesta astfel. Sfânta Scriptură spune că: erau amândoi goi, şi
Adam şi femeia lui, şi nu se ruşinau (Fac. 2, 25). Aşadar, goliciunea nu le provoca
starea pe care o provoacă astăzi vederea unei asemenea persoane. Sfinţii Părinţi
spun chiar că, dacă Adam şi Eva nu ar fi căzut, ei s-ar fi înmulţit altfel.
  Deci, unul din cele mai puternice instincte este cel sexual şi el se manifestă, în
special, la tinereţe. Şi este normal. Probabil anormalitatea ar surveni în clipa în care
el nu s-ar manifesta.
Ca multe alte lucruri pe care Dumnezeu le-a sădit spre a fi folosite cu un anumit scop
şi omul le-a pervertit, nici acest instinct nu a scăpat nealterat. Spre deosebire de alte
porniri ale omului, acesta comportă două laturi: latura crucii - creşterea copiilor care
se nasc şi latura plăcerii. Marea majoritate a oamenilor aleg numai a doua latură. Şi
aceasta nu se întâmplă de azi de ieri. Şi în Sfânta Scriptură avem astfel de exemple
(Fac. 38, 8-10; Istoria Suzanei). Dar, tot aici ne este dat şi sfârşitul pe care l-au avut
aceştia din cauza faptelor pe care le-au făcut sau au dorit să le facă.
  
Astăzi observăm o exacerbare a sexualităţii, o „nouă
viziune" asupra relaţiilor trupeşti. Această viziune vrea să
legitimeze situaţii precum: adulterul, concubinajul, deviaţiile
comportamentale sexuale de tot felul etc.
Desfrânarea este prezentată astăzi ca ceva normal în toată
mass-media. Sub motto-ul „Trăieşte clipa!", sunt încurajate
relaţiile sexuale între tineri înainte de căsătorie, masturbarea şi
multe alte anormalităţi.
Astăzi, când pornografia se întâlneşte la tot pasul, când
posibilitatea de a păcătui este înlesnită foarte mult, când viaţa
religioasă autentică este privită ca o formă de nebunie, când
anturajul are un mare rol în formarea personalităţii, când
modelele de viaţă ale tinerilor nu mai sunt oamenii cuminţi,
virtuoşi, asistăm la o creştere, în rândul tinerilor, a desfrânării,
odată cu scăderea vârstei începerii vieţii sexuale.
Cel stăpânit de această patimă îşi pierde simţul pudorii, îşi
istoveşte forţele fizice şi psihice, atrăgând cu sine o îmbătrânire
prematură, atât fizică cât şi psihică. Desfrânatul devine un
egoist, un obsedat, un rob al trupului şi al plăcerilor, el văzând
în persoana de lângă el o cetate care trebuie cucerită prin orice
mijloace.
  Biserica respinge desfrânarea, căci este unul dintre
cele mai mari păcate, care îndepărtează pe om de
Dumnezeu: Să nu fii desfrânat! (Ieş. 20, 14), enunţă
categoric una din cele zece porunci. În Sfânta Scriptură
întâlnim numeroase îndemnuri de a ne feri de patima
desfrânării, ca una ce ne depărtează de împărăţia lui
Dumnezeu: Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici
închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici
sodomiţii... nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I
Cor. 6, 9-10).
     În creştinism, trupul este templu al Duhului Sfânt (I
Cor. 6, 19), fiind de mare valoare. El participă la lucrarea
sufletului în vederea mântuirii. Fiind o parte a firii
umane, şi trupul e destinat mântuirii. De aceea, noi nu
avem voie să-1 folosim ca un instrument de plăcere, ci
doar în vederea mântuirii. Aşadar, el trebuie disciplinat,
trebuie condus de către suflet, trebuie spiritualizat, şi nu
invers.
 Pentru ca tinerii să fie informaţi privind cu cauzele şi urmările
acestei patimi, este nevoie ca în şcoală, dar mai ales în familie, să
se facă educaţie sexuală. Biserica nu o respinge, dar felul în care
se practică ea astăzi este greşit. Educaţia sexuală nu trebuie să
meargă pe linia unei instrucţiuni pro sex, pe linia unei predări a
tehnicii actului sexual, a evitării sarcinii sau a bolilor venerice,
ci pe înţelegerea sensului profund al sexualităţii. Biserica
dezaprobă „iniţierea" sexuală, încurajarea desfrâului, a practicilor
sexuale care zdruncină cu putere viaţa spirituală a omului,
ameninţându-i mântuirea. O educaţie sexuală creştină trebuie să
pună accent pe castitatea premaritală, pe respectul pentru
persoana celuilalt, pe disciplinarea instinctelor, pe încurajarea
abstinenţei şi fidelităţii în căsătorie.
Din păcate, fecioria este foarte puţin înţeleasă şi respectată în
zilele noastre. Experienţa milenară a Bisericii a arătat că ea nu
numai că nu dăunează sănătăţii sufleteşti sau trupeşti, ci
dimpotrivă: creşte atât rezistenţa fizică, cât şi lungimea vieţii,
sporeşte sănătatea psihică, precum şi devenirea duhovnicească.
 Dumnezeu a sădit în firea fiecăruia
sentimentul că actul intim e un lucru ce se face
numai în relaţia de cuplu stabilă a căsătoriei,
atunci când cei doi sunt un trup, după cuvântul
Sfântului Pavel, care spune: De aceea, va lăsa
omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de
femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina
aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în
Biserică (Efes. 5, 31-32).
Însă şi în cadrul căsătoriei, sexualitatea trebuie
să funcţioneze între anumiţi parametri.Căsătoria
presupune: respectarea fidelităţii conjugale,
condiţie importantă, fără de care se zdruncină şi
se pierde iubirea şi respectul dintre soţi, datoria
de a naşte copii, dar şi asceza, abstinenţa.
 Va multumim pentru atentia acordata!!!

Proiect realizat de:

Brînzan Cătălin Paul
Trandafir Dragoș George