ACUZELE DE BAZA ÎN PATOLOGIA

CARDIACĂ
PALPAȚIA ,PERCUȚIA CORDULUI

Realizat de Bulhac Olga

Grupa M1824
 ACUZELE PRINCIPALE
• Durerile precordiale sunt alarmante pentru bolnav, ele se pot manifesta sub formă de:
• înţepături
• cardialgii
• presiune
• arsură
• constricţie toracică
• Palpitaţiile sunt expresia disritmiei cardiace, organice sau funcţionale. Ele pot să fie generate de o distonie neuro-
vegetativă, de unele stări funcţionale şi, mai rar la copil, de un substrat lezional organic
Pacienţii descriu ca:
• Inima se opreşte în loc, prezența unui nod în git, bate cu putere diferită etc.
• Se intilnesc des în disritmii cardiace (extrasistole, tahi-bradiaritmii, blocuri)
• Dar şi la cei sănătoşi in caz de efort fizic, stress emoţional, consumul de cafea şi ţigari (in lipsa tulburărilor de ritm cardiac)
 DUREREA
• Apare ca urmare a insuficienței coronariene acute a
circulație sanguine,provocând ischemia. Se mai numește
angina pectorală, sau stenocardie.
• Durerile se localizează după stern,iradiază sub omoplatul stâng,gât
sau mâna stângă.
Durerile în in farct miocardic sunt deosebitde violente,de durată
lungă.
Dureri în anevrism aortic disecant sunt acute,iradiază în coloana
vertebrală,treptat deplasându-se spre aortă. Dureri în miocardite
au caracter slab,surd.
Dureri în pericardită se localizează în mijlocul sternului,în toate
regiunea inimii și sunt înțepătoare.
În cardioscleroză,sunt dureri lancinante la vârful inimii.
 Dureri în aortite se manifestă după manubriul sternului,sunt
permanente și independentede efort au emoții.
 DUREREA ÎN REGIUNEA
CORDULUI
• 1) cardiacă
1a) organică - leziuni ale cordului şi vaselor mari-cauzată de insuficienţa
coronariană, definită ca dezechilibru dintre nevoile in oxigen ale miocardului şi aportul
diminuat prin vasele coronariene stenozate (ingustate) din leziuni ateroslerotice.
Durerea din angină pectorală
Durerea din infarctul miocardic
Durerea din sindroame coronariene acute sau intermediare (angor pectoral instabil)
Durerea din pericardita acută
Durerea din bolile aortice
1b) funcţională – vegetativă
• 2 ) extracardiacă
 CAUZA DURERILOR

Afecţiuni ale structurilor musculoscheletale(neuralgii

intercostale, radiculite, miozite, mialgii, fracturi, artrite şi
artroze)
Afecţiunile umărului (periartrita, nevralgia plexului
brahial)
Afecţiunile pleuro-pulmonare (pleurezia stingă,
pneumopatia acută, infarctul pulmonar sting,
pneumotoraxul)
Afecţiunile digestive – esofagita şi hernia hiatală, ulcerul
gastric, litiaza biliară.
Afecţiuni mediastinale – mediastinite, limfoame
 DISPNEEA CARDIACĂ
• Dispneea, simptom relativ precoce (se întîlneşte la copii mai
mari), este rezultatul tulburărilor de oxigenare a ţesuturilor;
Se întâlneşte:
• la efort (dispnee de efort),
• în repaus (ortopnee)
• sau brusc (dispnee paroxistică, uneori nocturnă, edem
pulmonar acut)
• Subiectiv - senzaţia lipsa de aer la un mic efort
• Obiectiv - respiraţie frecventă şi superficială de tip
Factorul principal este stază venoasă pulmonară cauzată de diminuarea capacităţii de propulsie a
VS, ceea ce duce la:
• -transudarea lichidului in pereţii şi în lumenul alveolar
• -edemul interstiţial capilar, care excitind receptori speciali modifică respiraţia spre frecventă şi
superficială
• -se dezvoltă revărsatul pleural şi ascita care diminuiază capacitatea vitală pulmonară
• astm cardiac –Respiraţia şuierătoare – ralurile bronşice sibilante (wheezing-ul) se aud de la
distanţă, mai mult în expir cu tusă productivă (cantităţi mici de spută seroasă)
• edem pulmonar – cauzata de insuficienţă a inimii stingi, apare o spumă seroasă, rozată,
respiraţia şuierătoare, cu transpiraţii, pielea rece şi cianotică.
 EDEMELE
Apar în urma stazei venoase in circulaţia mare (insuficienţa ventricolului drept)
presiunea hidrostatică in capilare depăşeşte presiunea oncotică cu dezvoltarea
retenţiei hidro-saline.

 culoarea este iniţial albă, apoi devine cianotic (prin stază venoasă

generalizată);
 sediul este simetric, decliv, adică are expresie maximă în părţile cele
mai joase, precum faţa dorsală a piciorului şi retromaleolar, regiunea
gambieră inferioară – retromaleolar, pretibial sau în regiunea sacrată
ori la coapse la bolnavii în clinostatism prelungit, în virtutea acţiunii
hidrostatice; în evoluţie se generalizează, cuprinzând gambele,
coapsele, peretele abdominal şi toracic, faţa şi pleoapele, ajungându-se
în cele din urmă la anasarcă (hidrotorax, ascită etc.);
 CARACTERISTICA EDEMELOR
• iniţial (primele săptămâni sau luni de evoluţie a insuficienţei cardiace) este
intermitent, cu caracter vesperal ,lipseşte dimineaţa la trezire (decubitul din cursul
nopţii favorizează redistribuţia lichidului, contracarând factorul
gravitaţional); ulterior, edemul devine permanent;
• consistenţa variază de la moale la dur, în funcţie de durata instalării dar rămâne
depresibil la apăsare;
• este dureros în formele care se instalează rapid;
• este rece la palpare (cianoza rece se datorează vasoconstricţiei periferice);
• edemul coexistă cu alte semne de insuficienţă cardiacă (cianoză, jugulare turgescente,
reflux hepato – jugular, hepatomegalie dureroasă).
 TAHIPNEEA
• Tahipneea este un semn mai frecvent (la sugari) atît in insuficienţa cardiacă cît şi in formele
cianoticede MCC.
Ea se accentuează:
• la efort
• plâns
• supt
• defecaţie
• mers
• joacă
 SINCOPA
Reprezină pierderea cunoştinţei, de scurtă durată,ca consecință a insuficienței acute a irigației
cerebrale fără păstrarea funcţiilor vitale:
• micşorarea marcată până la oprire a contracţiilor cardiace;
• lipsa pulsului;
• micşorarea până la oprire a respiraţiei.
• prăbuşirea tensiunii arteriale;
• manifestări neurologice;
• durează 3-4 minute, peste 5 minute se produce decerebrarea.
Sincope cardiace – în caz de scădere a debitului cardiac cu reducerea debitului cerebral.
Cauze-obstacol mecanic (stenoza aortică valvulară, stenoza mitrală, stenoza pulmonară, mixom atrial,
trombembolizm pulmonar, infarct miocardic)
 TUSEA
• De obicei uscată, apare in condiţiile de stază
pulmonară avansată cu excitarea receptorilor
tusigeni.

• In cazuri mai grave ca avansarea stazei

pulmonare, cauzată de insuficienţa
ventriculară stingă, se pot rupe capilarele
pulmonare cu apariţia Hemoptiziei.

• Se mai poate observa in trombembolizm

pulmonar, anevrizmele aortice, valvulopatii
mitrale.
• Hiperpnea paroxistică este o manifestare particulară, caracteristică cardiopatiilor congenitale
cianogene cu flux pulmonar scăzut (de exemplu tetralogia Fallot). Constă în creşterea frecvenţei
şi amplitudinii mişcărilor respiratorii, concomitent cu accentuarea cianozei şi reprezintă un
criteriu de gravitate pentru acest tip de cardiopatii (stare de rău hipoxic).
• Lipotimia pierderea cunoştinţei de scurtă durată, dar cu păstrarea funcţiilor vitale (circulaţia
şi respiraţia).
• Hepatalgia - durere difuză in hipocondrul drept şi epigastru din insuficienţa cardiacă dreaptă
• Disfagia - in compresiuni asupra esofagului prin dilatarea atriului sting sau in caz de
anevrizm de aortă
• Sughiţul - in caz de compresie mediastinală
• Senzație de greutate în regiunearebordului drept –dincauza fenomenelorstagnante dinficatși
mărireaacestuiaîn volum
• Dureri abdominale, meteorizm, tulburări de vedere, tulburările somnului, cefaleea, vertijul,
febra.
 INSPECŢIA REGIUNII PRECORDIALE
Inspecţia acestei zone poate pune în evidenţă în anumite condiţii pulsaţii ale inimii şi vaselor
mari, grupate în 5 zone:
1. zona apexului spaţiul V ic. stânga, ocupat în mod normal de ventricolul stâng, dar şi de cel
drept când este hipertrofiat sau dilatat
2. marginea stângă a sternului – spaţiile ic II şi IV cu proiecţia ventricolului drept
3. spaţiul II ic marginea stângă a sternului în care se proiectează conul arterei pulmonare
4. aria aortică, la nivelul spaţiului I –II ic dreapta în care poate pulsa aorta ascendentă dilatată
sau anevrism aortic
5. zona mezocardiacă spaţiile III-IV ic stânga unde pot apărea impulsuri ectopice ale
ventricolului stâng (ischemie sau dilataţie anevrismală)
• La examenul zonei precordiale pot fi observate bombări sau retracţii.
 PALPAREA REGIUNII CARDIACE
• Palparea se face cu bolnavul în decubit dorsal şi ulterior în decubit lateral stâng dacă dorim a percepe
mai bine şocul apexian; la nevoie palparea se face în poziţie şezândă sau în ortostatism.
• Palparea începe prin aplicarea palmei la nivelul vârfului inimii trecând apoi în regiunea
mezocardiacă şi apoi la baza inimii.
• Palparea se face la nivelul locului vizibil de la inspecţie sau la nivelul spaţiului V ic stânga pe
linia medioclaviculară; se face cu podul palmei sau cu 2-3 degete şi dacă nu se simte, se pune bolnavul
în decubit lateral stâng ţinând cont că impulsul se va deplasa cu 2 cm spre linia axilară anterioară.
Prin palparea regiunii precordiale se caută:
a. modificările şocului apexian
b. modificările patologice ale dinamicii valvelor cardiace
c. frecătura pericardică
 PALPAREA REGIUNII CARDIACE
Şocul apexian - este o pulsatie vizibila și ritmică a ventricolului sting prin lovitura virfului
in peretele toracal si palpabila la nivelul spatiului V intercostal pe linia medioclaviculara
stanga pe o suprafata de aproximativ 2 cm (spatiul IV la copii si la gravide). Uneori la pacientii
obezi palparea socului este mai dificila. .
Şocul cardiac - cauzată de contracţia ventricolului drept. Se apreciază numai in caz de
hipertrofia lui.
Freamătul catar (trilul) – vibraţia patologică a regiunii precordiale percepută palpator
(senzaţia netezirii pisicii , care toarce) – in stenoza aortică, stenoza pulmonară (sistolic),
stenoza mitrală (diastolic)
 DETERMINAREA ŞOCULUI
APEXIAN
• Palma se pune pe pieptul pacientului (la femei în prealabil glanda mamară stîngă se ridică în sus și în
dreapta) cu baza mîinii spre stern, iar cu degetele spre regiunea axilară, între coastele III şiIV.
• După aceea cu pulpa falangelor terminale ale celor trei degete flexate, așezate perpendicular pe suprafața
cutiei toracice, se precizează locul şocului, mișcîndu-le pe spațiile intercostale din afară înăuntru pînă la
locul unde degetele încep a sesiza mişcările apexului cardiac. Dacă şocul apexian ocupă o suprafață
însemnată, se găsesc limitele lui, apreciind punctul-limită din stînga inferior al sectorului proeminent, care
se consideră locul şocului apexian
În cazurile.cînd şocul apexian se palpează, se determină caracteristicile lui:
• vastitatea (suprafața)
• înălțimea (valoarea)
• puterea
• rezistenţa
 CLACMENTELE
Palparea precordială poate pune în evidenţă echivalenţele zgomotelor cardiace care în mod fiziologic
pot fi palpate doar dacă sunt accentuate. In mod patologic când închiderea valvulară se produce cu o
forţă mai mare la nivelul focarelor valvulare se poate palpa un şoc tactil denumit clacment.
• Clacmentele se analizează în funcţie de sediul şi faza ciclului cardiac, de aceea se palpează
concomitent cu luarea pulsului radial.
• In stenoza mitrală poate fi palpat la vârful inimii clacmentul sistolic dat de închiderea valvelor
mitrale îngroşate şi sclerozate denumit clacment de închidere a mitralei.
• Clacmentul diastolic de închidere a valvelor sigmoide pulmonare poate fi perceput în spaţiul II ic
stâng datorită bolilor care produc hipertensiune arterială pulmonară (stenoză mitrală, BPCO).
• Clacmentul diastolic de închidere a valvelor sigmoide aortice se palpează în spaţiul II ic drept şi
apare în hipertensiunea arterială sistolică şi în aortite.
 FREAMĂTUL CARDIAC
• Freamătul cardiac se percepe când sângele este forţat să treacă printr-un orificiu strâmtat, deci apare în
stenoze valvulare. Se consideră că prezenţa freamătului catar conferă suflului caracter cert de organicitate.
• Freamătul diastolic din spaţiul V ic accentuat în efort şi în decubit lateral stâng corespunde
uruiturii diastolice din stenoza mitrală.
• Freamătul sistolic din spaţiul II ic drept parasternal cu extindere la vasele gâtului corespunde
stenozei aortice.
• Freamătul sistolic palpat în spaţiul II ic stâng parasternal perceput mai bine cu bolnavul aplecat
înainte şi în apnee corespunde stenozei pulmonare.
• Freamătul sistolic în spaţiul IV-V parasternal stâng corespunde defectului septal ventricular.
• Freamătul sistolodiastolic perceput în spaţiul II-III ic stâng apare în persistenţa canalului
arterial.
• Uneori în anevrismele aortice se poate palpa un freamăt sistolic în zona aortică.
 FRECĂTURA PERICARDICĂ

Frecătura pericardică este corespondentul palpator al semnului stetacustic şi apare

prin depunerea de fibrină între cele două foiţe pericardice. Apare în pericardita
uscată, se palpează mai bine în zona mezocardiacă atât în sistolă cât şi în diastolă şi
se intensifică dacă bolnavul se apleacă în faţă sau la apăsarea cu palma pe peretele
toracic.
 PERCUŢIA CORDULUI
La percuţia inimii obţinem
• matitate absolută a inimii (porţiunea inimii neacoperită de
plămin)
• matitate relativă a inimii (corespunde proiecţiei reale a
cordului pe peretele anterior) se percută spațiile intercostale
pentru a evita răspândirea laterală a undelor prin coaste
• Matitatea relativă a cordului – se determină limita
dreaptă, stingă, superioară a matității
• Matitatea absolută a cordului percuţie superficială)
– se determină linia dreaptă, stângă, superioară.
• Limitele pediculului vascular -se determină în spațiul
intercostal II din dreapta și din stânga de la linia
medioclaviculară spre stern se folosindu-se de percuția superficială