REGIMUL MATRIMONIAL AL

SEPARAŢIEI DE BUNURI
REGIMUL MATRIMONIAL AL SEPARAŢIEI DE
BUNURI
• Regimul separaţiei de bunuri este, comparativ cu alte regimuri matrimoniale, cel care oferă
cea mai mare independenţă patrimonială soţilor. S-a afirmat despre el că ar fi cel mai simplu
dintre toate regimurile matrimoniale, întrucât fiecare soţ păstrează proprietatea, folosinţa şi
administraţia tuturor bunurilor sale, având instituită doar obligaţia de a contribui la sarcinile
căsătoriei. Totodată, regimul separaţiei de bunuri era, în sistemul vechiului Cod civil,
regimul matrimonial în care femeia avea cea mai mare independenţă şi libertate în ceea ce
privea averea sa, bărbatul neavând niciun drept de proprietate, de folosinţă sau de
administrare asupra vreunei părţi din averea femeii. Acest regim corespundea cel mai bine
tendinţelor moderne de completă emancipare şi independenţă a femeii.
• Regimul separaţiei de bunuri prezintă şi astăzi mai multe avantaje, dar şi dezavantaje.
Avantajele constau în faptul că prin el se conferă soţilor o independenţă patrimonială
deplină; el protejează soţii în cazul unui pasiv important, împiedicându-se astfel ivirea
situaţiei în care unul dintre soţi ar putea fi obligat să plătească datorii contractate în
timpul căsătoriei de către celalalt soţ; lichidarea este mult mai simplă, de cele mai multe
ori, lipsind masa bunurilor comune, nu există nici partaj, fiecare dintre soţi conservând
proprietatea şi gestiunea bunurilor sale proprii. Astfel, regimul separației de bunuri este
regimul cel mai practic pentru ţările unde divorţul este foarte răspândit.
• Dezavantajele constau în faptul că nu se stabileşte o comunitate de interese între soţi, fiind în
contradicţie cu scopul ideal şi moral al căsătoriei, soţii fiind nevoiţi ca, în permanenţă, să îşi ţină
evidenţa bunurilor achiziţionate şi a datoriilor contractate între ei, lipsa acestora putând produce
confuzii în cadrul patrimoniilor lor. De asemenea, regimul separaţiei de bunuri este adesea injust,
mai ales în privinţa soţiei care nu exercită o activitate profesională, însă se ocupă de menaj şi de
creşterea copiilor. În cazul în care ea rămâne văduvă şi a fost căsătorită sub acest regim, va
beneficia de mai puţine bunuri decât dacă ar fi fost căsătorită în regimul comunităţii, iar, în cazul
unui divorţ, situaţia acesteia poate deveni destul de precară, cu atât mai mult atunci când divorţul
se produce după mulţi ani de căsătorie, în care femeia nu a fost încadrată în câmpul muncii.
• În dreptul nostru, respectiv în sistemul noului Cod civil, opţiunea pentru adoptarea
regimului matrimonial al separaţiei de bunuri se face, potrivit art. 329, prin încheierea de
către viitorii soţi a unei convenţii matrimoniale, fie premarital, fie postmarital, cu condiţia
să fi trecut, conform art. 369 alin. (1) din acelaşi cod, cel puțin un an de la încheierea
căsătoriei.
CARACTERISTICA REGIMULUI DE SEPARAŢIE

• În primul rând, ceea ce defineşte acest regim matrimonial este separaţia de patrimonii.
Fiecare soţ are un patrimoniu distinct şi independent, care îi conferă acestuia proprietatea
deplină şi exclusivă, cu toate atributele ei, asupra patrimoniului său.
• Separaţia patrimoniilor poate fi convenţională, când soţii îşi stabilesc acest regim de la
început sau printr-o convenţie matrimonială ulterioară încheierii căsătoriei, sau poate
fi judecătorească, atunci când separaţia de bunuri îşi are izvorul într-o hotărâre
judecătorească, conform art. 370 din noul Cod Civil.
SEPARAŢIA PATRIMONIULUI

• În acest regim matrimonial vorbim de o separaţie atât în ce priveşte activul, cât şi pasivul fiecărui
soţ. Astfel, din punct de vedere activ, orice bun dobândit de un soţ, indiferent de titlul dobândirii
sau de resursele folosite, devine bun propriu, ca şi cum acesta nu ar fi căsătorit. Independenţa
activă a patrimoniului se va putea aplica la orice bun. Dacă este vorba de bunuri imobile pe care
le dobândeşte fiecare soţ, regulile de drept comun privind accesiunea imobiliară artificială se vor
aplica, normal, în favoarea soţului dobânditor. Drepturile de creanţă aparţin cu titlu propriu
soţului contractant, care va avea calitatea de creditor. Bunurile dobândite prin liberalităţi,
indiferent de tipul acestora, sunt întotdeauna bunuri proprii ale soţului gratificat, cu atât mai mult
cu cât ele sunt considerate bunuri proprii şi în regimurile comunitare.
• În ceea ce priveşte separaţia pasivului, regula este că fiecare soţ răspunde pentru
obligaţiile sale cu întregul său patrimoniu. Aceasta înseamnă că urmărirea datoriilor
fiecărui soţ se va putea face de creditorii săi numai asupra soţului debitor, nu, în subsidiar,
şi asupra celuilalt soț.
ADMINISTRAREA BUNURILOR

• Desigur, regimul primar imperativ creează o minimă comunitate patrimonială între soţi.
În primul rând, prin chiar efectul căsătoriei, soţii îşi datorează reciproc sprijin material. Ei
sunt obligaţi, prin art. 325 alin. (2) Noul Cod Civil, „să contribuie, în raport cu mijloacele
fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenţie matrimonială nu s-a prevăzut
altfel”.
• Prin urmare, convieţuirea soţilor sub acelaşi acoperiş, precum şi întreţinerea familiei, cu sau
fără copii, presupun existenţa unor cheltuieli comune, la care soţii trebuie să participe în
comun. Cheltuielile cu sarcinile căsătoriei se apreciază în mod concret şi subiectiv, de la
familie la familie, în raport de nivelul de viaţă, de standardul fiecărui cuplu. Aşadar, o
cheltuială este considerată a fi comună şi în interesul menajului', indiferent dacă este angajat
doar de un singur soţ, dacă in concreto este utilă şi necesară ducerii vieţii de cuplu. Astfel,
legea, prin art. 364 alin. (2) Noul Cod Civil, instituie o solidaritate pasivă între soţi, determinată
de cauza obligaţiei asumate şi în considerarea solidarităţii de familie, în vederea acoperirii
cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor.
• De aceea, în cazul în care unul dintre soţi abuzează de puterile sale conferite prin regimul
primar în administrarea menajului comun, celălalt soţ are posibilitatea de a cere instanţei,
conform cu art. 316 alin. (1), de a-i restrânge aceste puteri, permiţându-i încheierea unor
acte de interes comun numai cu consimţământul său expres.
LICHIDAREA REGIMULUI DE SEPARAŢIE

• Delimitarea patrimoniilor soţilor căsătoriţi sub regimul separaţiei de bunuri pune probleme de
probaţiune. De aceea, legiuitorul, după ce stabileşte prin art. 360 alin. (1) că în regimul separaţiei
de bunuri fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de
încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte singur după această dată, prin alin.
(2) se prevede că, „Prin convenţie matrimonială, părţile pot stipula clauze privind lichidarea acestui
regim în funcţie de masa de bunuri achiziţionate de fiecare dintre soţi în timpul căsătoriei, în baza
căreia se va calcula creanţa de participare. Dacă părţile nu au convenit altfel, creanţa de participare
reprezintă jumătate din diferenţa valorică dintre cele două mase de achiziţii nete şi va fi datorată de
către soţul a cărui masă de achiziţii nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau în natură”.
• Articolul 361 alin. (1) pretinde soţilor acestui regim să întocmească prin notar public
un inventar al bunurilor mobile care aparţin fiecăruia dintre ei la data încheierii căsătoriei,
indiferent de modul de dobândire. Se poate întocmi un inventar şi pentru bunurile mobile
dobândite în timpul regimului separaţiei de bunuri [art. 361 alin. (2)]. În toate cazurile,
inventarul se anexează la convenţia matrimonială, supunându-se, pentru opozabilitate faţă
de terţi, la aceleaşi formalităţi de publicitate ca şi convenţia. În lipsa inventarului, după
cum prevede alin. (4) al art. 361, dreptul de proprietate exclusivă se prezumă, până la
proba contrarie, în favoarea soţului posesor.
• Lichidarea regimului matrimonial de separaţie implică, în principiu, determinarea
bunurilor proprii, atunci când există dubii cu privire la apartenenţa acestora la patrimoniul
unuia dintre soţi, apoi se face împărţirea bunurilor achiziţionate în coproprietate, respectiv
transformarea acestei coproprietăţi într-un drept deplin şi exclusiv pentru fiecare soţ.
Trebuie efectuată plata creditorilor comuni pentru datoriile contractate în vederea
îndeplinirii sarcinilor căsătoriei, plata reciprocă a datoriilor intervenite între soţi în cursul
căsătoriei, compensările ce se impun pentru folosinţa de către un soţ a bunurilor celuilalt
soţ etc.
• Regulile aplicabile la realizarea acestei operaţiuni sunt preluate din dreptul comun privind
materia partajului, gestiunii de afaceri, îmbogăţirii fără justă cauză, a compensaţiei, a dării
în plată etc., legea reglementând expres prin art. 365 şi un drept de retenţie, în sensul că
fiecare dintre soţi poate reţine bunurile celuilalt soţ până la acoperirea integrală a
creanţelor pe care şi le datorează unul altuia.
• În principiu, regimul matrimonial al separaţiei de bunuri separă interesele patrimoniale
ale soţilor. Separaţia nu este însă absolută, întrucât regimul primar imperativ prevede
unele dispoziţii prin care soţii trebuie să împărtăşească o anumită comunitate de interese.
BIBLIOGRAFIE

• 1. Noul Cod Civil, octombrie 2011

• 2. https://legeaz.net/dictionar-juridic/regimul-matrimonial-al-separatiei-de-bunuri
• 3.
https://lege5.ro/Gratuit/gi2tsmbqhe/regimul-separatiei-de-bunuri-codul-civil?dp=gu3dmn
bxgy2do