ACLIMATIZAREA LA

ALTITUDINI MARI
Aclimatizarea organismului uman
altitudine înaltă (2500 - 3500 metri),
foarte înaltă (3500– 5500 metri) )
extremă (peste 5500 metri)

Scăderea presiunii parțiale a O2, temperatura și umiditate

scăzute și radiația solară crescută

„Boala de altitudine”.
Manifestari
 Răul acut de altitudine (cea mai comună afecțiune)

 Edemul pulmonar (mai ales la persoanele care coboară

repede la o altitudine mai mică)

Edemul cerebral
 Răul acut de altitudine
Cefalee, oboseală, iritabilitate, greață, voma, lipsa
apetitului, indigestie, flatulență, constipație, debit
scăzut urinar cu toată hidratarea corectă, deregleri de
somn

Majoritatea persoanelor care călătoresc la peste

3000 m resimt în primele 48 de ore răul acut de
altitudine ( (descris de Thomas Ravenhill, 1923).
 Scor, „Louise Lake Score” (LLS) pentru
diagnosticarea răului acut de altitudine

Diagnosticul de rău acut de altitudine e bazat pe:

 urcarea la altitudine mare în ultimele 4 zile
 prezența cefaleei
 prezența a cel puțin uneia dintre celelate simptome
(fiecare simptom se notează de la 0 la 3 și totalul se
calculează la final)
Scor LLS de peste 3 trebuie să facă medicul să se
gandesca la o formă medie iar cel peste 6 la o formă
severă de rău de altitudine!
 Evaluare clinica
Schimbarea statusului mental
• Mers calcai-varfuri
 Edem periferic
0 Fără schimbări
1 Letargie/Moleșeală
2 Dezorientare/Confuzie
3 Stupoare/Semiconștiență
4 Comă
0 Nu există modificări
1 Manevre de echilibrare dificile
2 Nu merge pe linie
3 Cade
4 Nu poate sta în ortostatism
0 Nu exista
1 O singură localizare
2 Două sau mai multe localizări
Răul acut de munte apare la 6-12 ore după
ascensiune trebuie să dispară în 2-3 maxim 5 zile.
Dacă nu se întâmpla acest lucru persoana respectivă
nu-și mai poate continua ascensiunea!

Apariția semnelor respiratorii sau neurologice

anormale posibilă progresie a bolii de
altitudine către edem pulmonar său cerebral.
Edem pulmonar
Oboseală severă
Dispnee
Respirație și ritm cardiac foarte rapide,
Tuse uscata apoi cu spută spumoasă rozalie
Cianoză, reflexe scăzute, pareze,
Coordonare dificilă a corpul

Edemul pulmonar apare la 2% dintre cei care urcă la peste

3000m, reprezintă o urgență medicală și cea mai mare
cauza de moarte dintre formele bolii de altitudine!
Diagnosticul de edem pulmonar de altitudine mare
(Grupul de consens Louise Lake) pe baza prezenței a cel
puțin 2 dintre următoarele simptome:
dispnee de repaus,
Tuse
capacitate de efort mult scăzută

Sau semne:
 wheesing sau crepitații în cel puțin un plămân
 cianoză
 tahicardie sau tahipnee.
 Tratament

Nifedipina 10 mg apoi 20 mg (formă cu eliberare

prelungită) la 6 ore
Coborârea cu cel puțin 1000 m!
Oxigen (4-6 l /min) sau camera portabilă hiperbară.
S-a observat că locuitorii care trăiesc în zone de
altitudine mare nu dezvoltă edem pulmonar acolo dar
în momentul în care coboară la altitudini mai mici
poate apărea edemul pulmonar. ceea ce înseamnă că
expunerea anterioară la altitudini mari poate preveni
răul acut de altitudine dar nu poate preveni edemul
pulmonar!
Edemul cerebral
Mers ataxic, lipsă de coordonare în partea superioară
corpului, oboseală extremă, creșterea presiunii
intracraniene, confuzie, somnolență, deteriorare mentală,
lipsa constienței, comă.

Apare cel mai rar în ascensiunile la altitudini mari și

simptomele sunt greu de diferențiat de forma severă a
răului acut de altitudine!
 Tratament
 Oxigen 2-4 l/min
 Dexametazona 8g iv sau im apoi câte 4 gr la fiecare 6 ore.

Prioritară este și coborârea sau dacă nu se poate camera

portabilă hiperbară.
Boala de altitudine poate fi prevenită prin planificarea
corectă a călătoriei

De aceea se recomandă cel puțin o noapte de somn la o

altitudine medie (1500-2500m) apoi peste 3000 m
pentru aclimatizară corectă a organismului este
necesară urcarea cu câte 300-400 m și oprirea peste
noapte pentru somn, deoarece tulburările de somn au
un rol important în apariția bolii de altitudine.
 Măsuri generale de profilaxie

Evitarea epuizării fizice ( intensitatea mare a efortului și

frigul pot favoriza apariția edemului pulmonar)

Hidratare corectă: se recomandă consumul a 3-4 L de

apă, fără cafea și alcool în timpul cățărării. În zilele de
odihnă necesarul de lichide este mai mic

 Daca apare o infecție de căi aeriene superioare să se

scadă ritmul ascensiunii și să se monitorizeze ingestia de
lichide pentru a evită deshidratarea
 Dieta hiperglucudica
Suplimente cu Fe pentru cei care au depozite de fier
scăzute
Vitaminele C și E ca antioxidanți (concentrația mare
de radicali liberi
Protejarea feței de arsuri de soare și a ochilor (o dată
cu ascensiunea expunerea la ultraviolete crește cu
aproximativ 4% la fiecare 300m, iar radiațiile sunt
accentuate de reflecția în zăpada).