Mişcarea corpurilor cereşti

şi gravitaţia

movie
Astronomia antică
 Mişcarea stelelor fixe
• Deşi în decursul nopţii stelele se mişcă pe cercuri în jurul
Stelei Polare, distanţele dintre ele rămân neschimbate,
forma constelaţiilor putând fi uşor recunoscută.
 Mişcarea Planetelor
(Soarele, Luna)(Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn)
- în greacă planetă înseamnă stea “rătăcitoare”, planeta spre deosebire de
stelele fixe putea fi găsită oriunde pe cer.
- de obicei planetele se mişcau dinspre Vest spre Est, dar uneori aveau o
mişcare retrogradă
- Platon: Care mişcări uniforme şi regulate pot explica mişcările
planetelor?
- Platon: mişcarea circulară -
cea mai simetrică şi perfectă

- Eudoxus (368 î.C.) - corpurile

cereşti se mişcă cu viteză
constantă pe 27 sfere
- Aristotel - planetele, stelele
fixe şi cele 28 sfere sunt formate
dintr-o substanţă eterică,
perfectă şi imutabilă

Unde se află Terra?

Heliocentric. Philolaos (480.î.C.
- ?) Terra se mişcă în jurul unui
Foc Central
Aristarh (310-230 î.C.): Terra se
mişcă împreună cu celelalte
planete în jurul Soarelui
Geocentric. Platon (427-348 î.C.)
Terra nemişcată
Aristotel (384-322 î.C.): Terra
nemişcată, în centrul Universului
 Putem verifica mişcarea Terrei în jurul Soarelui?

Poziţia unui obiect se deplasează odată

cu schimbarea poziţiei observatorului.
Această deplasare se numeşte paralaxă.
Dacă Terra se mişcă, stelele au o
paralaxă!!!
Paralaxa nu a fost observată
stelele sunt foarte departe sau Terra nu se mişcă!
Hiparh(190-120 î.C) - singura paralaxă observată a fost cea a Lunii şi
Soarelui
 Luna se află la o distanţă = 30 ori diametrul Terrei
 diametrul Lunii = 1/4 diametrul Terrei

Aristarh - Soarele se află la o distanţă = 20 ori distanţa Lună-Terra

 diametrul Soarelui =20 diametrul Terrei
 Terra mai mică se învârte în jurul
Soarelui mai mare

dificultăţi: - Pământul este elementul

cel mai greu, el trebuie să se afle
la fund, în centrul lumii, în timp ce
stelele făcute din foc pur, uşoare şi
eterice, trebuie să se afle sus
- cum este posibil ca stelele eterice
să fie imobile, iar Pământul greu să
se mişte învârtindu-se prin spaţiu?
 Explicarea mişcării retrograde:
Modelul Epiciclilor lui Hiparh
• Terra este în centru
• Soarele şi Luna se mişcă în
jurul Terrei (de la vest la est).
• Planetele se mişcă cu viteză
constantă pe nişte cercuri
mici numite epicicli.
• Epiciclii orbitează în jurul
Terrei cu viteză constantă pe
un cerc numit deferentă.

Combinarea mişcării orbitale şi a celei epiciclice crează mişcarea

retrogradă.
 Sistemul lui Ptolemeu (100-178 d.C.)

• Pentru a explica luminozitatea

variabilă a planetelor Terra
este deplasată puţin faţă de
centru într-un punct numit
excentrică
• Epiciclii se mişcă cu viteză
constantă pe deferentă când
sunt privite dintr-un punct
special numit ecuantă
Copernic, Galilei, Brahe şi
Kepler
 Mişcarea retrogradă

Traiectoria planetei faţă de stelele fixe

 Explicarea mişcării retrograde:
Modelul lui Copernic (1530 d.C.)
Mişcarea retrogradă explicată prin “depăşirea” unei planete
de către Terra
 Modelul Heliocentric a lui Copernic
Planetele inferioare (Mercur
şi Venus) sunt întotdeauna
în vecinătatea Soarelui.
Ptolemeu a trebuit să admită
că ele sunt într-un fel
“legate” de Soare.
De ce ele sunt legate, în
timp ce planetele superioare
(Jupiter, Marte, Saturn) nu
sunt?

Modelul heliocentric explică

natural diferenţa dintre
planetele inferioare şi
superioare.
 Galileo Galilei (1600 d.C.)

Observă cerul cu ajutorul unui telescop!

 Ce a văzut Galilei
• Un Soare imperfect (cu pete)
• o Lună cu munţi şi cratere
• Saturn are “urechi” (inelele)
• Jupiter are 4 sateliţi
• Fazele lui Venus
 Ce a văzut Galilei
• Un Soare imperfect (cu pete)
• o Lună cu munţi şi cratere
• Saturn are “urechi” (inelele)
• Jupiter are 4 sateliţi
• Fazele lui Venus
Măsurătorile lui Tycho Brahe (1546-1601 d.C.)
Tycho Brahe fără ajutorul unui telescop a măsurat timp de 20 de
ani poziţiile planetelor şi stelelor cu o precizie de 2 minute de
arc
 Johannes Kepler (1571-1630)
Discipol şi ginere a lui
Tycho Brahe, Johannes
Kepler a avut acces la
moartea sa la cele mai
complete şi precise date din
acea perioadă.
 Legile lui Kepler
Distanţa Soare-Terra este 1 Unitate Astronomică (1 U. A.)

După îndelungi calcule Kepler

renunţă la orbitele circulare
• Planetele se mişcă în orbite
eliptice cu Soarele într-unul
din focare
 Legile lui Kepler

• Planetele parcurg arii

egale în timpi egali
• Rezultă din conservarea
momentului cinetic al
planetei L=mr x v

flash
 Legile lui Kepler

3) Perioda orbitei P (în ani)

la pătrat este egală cu
a axa semi-majoră a
orbitei (în U.A.) la cub:
P2 = a3

Aceste legi au fost deduse empiric, din datele experimentele.

Kepler nu ştia de ce sunt îndeplinite.
Newton şi Gravitaţia
 Starea fizicii

Ce se ştia pe vremea lui Newton:

• Corpurile cu mase diferite cad cu
aceeaşi viteză
• Corpurile în mişcare nu tind în
mod necesar spre repaus
• Planetele au sateliţi care orbitează
în jurul lor
• Planetele şi sateliţii satisfac legile
lui Kepler

Aceste cunoştinţe disparate Isaac Newton le-a

reunit într-o teorie unitară - mecanica newtoniană.
 Newton a găsit legătura dintre a şi F
• m (masa inerţială): indică cât de greu îşi schimbă un crop starea de
mişcare sau repaus
• v (viteza): Indică cât de repede se mişcă şi încotro se mişcă un corp
• a (acceleraţia): Cât de rapid se modifică viteza
• F (forţa): Cauza care determină modificarea vitezei corpului
 Legile lui Newton
1) Viteza unui corp rămâne neschimbată dacă nu acţionează o
forţă asupra sa.
2) Acceleraţia corpului depinde de forţa aplicată şi este pe
aceeaşi direcţie cu forţa. Rezistenţa corpului la modificarea
vitezei depinde de masa sa.

Fma
3) Pentru fiecare forţă există o forţă de semn opus: acţiunea şi
reacţiunea

movie
 Legea gravitaţiei universale

Există o forţă atractivă între două

corpuri care au masă numită forţă G M 1M 2
gravitaţională. Aceasta scade invers F 2
proporţional cu pătratul distanţei: cu r
cât distanţa e mai mare forţa e mai
mică.

Distanţa se referă la distanţa

dintre centrele de masă a celor
două corpuri.
 Examplu de atracţie gravitaţională - o minge
aruncată
Avem o mişcare combinată dintr-o
mişcare orizontală şi alta verticală.

În mişcarea orizontală viteza nu se

schimbă. Forţa gravitaţională atractivă
determină decelerarea mişcării verticale
ascendente şi schimbarea sensului de
mişcare.
 Marele merit a lui Newton a fost acela de a arăta că mişcarea unei
mingi aruncate şi mişcarea Lunii au o cauză comună:
atracţia gravitaţională.

Dacă aruncăm o minge de pe

vârful unui munte V din ce în ce
mai repede, deşi de fiecare dată
mingea va cădea atrasă de
Pământ, ea va cădea din ce în ce
mai departe: în D, E, F, B, A şi în
cele din urmă va înconjura
întregul Pământ şi se va întoarce
în V. Atunci mingea va orbita în
jurul Pământului la fel cum o face
şi Luna.

Flash
 Examplu de atracţie gravitaţională –
Imponderabilitatea!
Simţi greutatea datorită legii lui
Newton G=mg. Forţa gravitaţională te
trage în jos, dar pământul te opreşte de
la cădere. Pământul exercită asupra ta
o forţă pentru a te opri din cădere
(forţa normală). Această forţă este
greutatea pe care o simţi.

Dacă ai putea cădea în jos, n-ai simţi

că ai vreo greutate. Aceasta se
întâmplă când cazi cu liftul, când cazi
cu un avion sau când cazi cu o navă
spaţială care orbitează în jurul
Pământului.
 Examplu de atracţie gravitaţională – Mareele
Efectele gravitaţiei nu depind de
compoziţia corpului, ci numai de
masă şi distanţă. Luna exercită o forţă
asupra Terrei, dar deoarece Terra are
o mărime finită, această forţă va fi
diferită în părţi diferite ale globului.
Partea mai apropiată de Lună este
atrasă mai puternic, centrul mai puţin,
iar partea mai îndepărtată cel mai
puţin. Deoarece Terra este solidă, ea
nu se mişcă prea mult sub acţiunea Diferenţa în forţa
acestei forţe (crusta se deplasează cu gravitaţională pentru un corp
aproximativ 1 m), în schimb apa de mărime d este
oceanelor reacţionează mai puternic,
creând mareele.