Sunteți pe pagina 1din 10

Efectul de sera

Deteriorarea stratului de ozon


Ploile acide

Efectuat :Juncă Cătălin


Gr :ET-173c
Coordonator :Goreanu Ina
Efectul de seră
Este un termen folosit pentru a evidenția contribuția
unor anumite gaze emise natural sau artificial la încălzirea
atmosferei terestre prin modificarea permeabilității atmosferei
la radiațiile solare reflectate de suprafața terestră. Acest
fenomen a fost descoperit de Joseph Fourier în 1824.
În cazul atmosferei Pământului, efectul de seră a fost
responsabil de încălzirea suficientă a acesteia pentru a permite
dezvoltarea plantelor așa cum le cunoaștem noi azi.
Gaze cu efect de seră

 Principalul element responsabil de producerea efectului de seră sunt vaporii de apă


 (70%). Următoarea pondere o are dioxidul de carbon (9%), urmat de metan (9%) si
ozon (7%).
 În ultima jumătate de secol au fost emise în atmosferă cantități foarte mari de
dioxid de carbon și metan, care au redus permeabilitatea atmosferei pentru
radiațiile calorice reflectate de Pământ spre spațiul cosmic. Acest lucru a dus la
începerea așa-numitului fenomen de încălzire globală.
 Conform unui studiu din anul 2007, 22% dintre emisiile mondiale de gaze cu efect
de seră provin din agricultură, un procent similar celui din sectorul industrial, dar
superior celui din transporturi. Creșterea vitelor, mai ales transportul și hrănirea
acestora, se află la originea a 80% din emisiile de gaze cu efect de seră provenite
din agricultură
Problemele ecologice globale și
regionale
Una dintre cele mai importante probleme ecologice globale este efectul
de seră.
Cauza principală a acestui efect constă în acea cantitate enorma de 
dioxid de carbon și altor substanțe cu efect de seră ce se acumulează
în stratul aerian formând o „plapumă”. Substanțele care acționează: 
freonii, metanul, etanul, oxizii de azot, hidrogenul, apa. Proprietățile
acestor substanțe sunt în așa fel că, ele prin sine dau posibilitate
razelor ultraviolete să treacă foarte ușor ,ajungând la suprafața
solului ,aceste raze se transformă în energie termică, iar energia
termică de la suprafața solului prin acest strat trece mult mai greu în
așa fel incat se creează situația – cu cât plapuma este mai groasă cu
atât sub ea este mai cald.
Acest efect, numit efect de seră, determină schimbări climatice globale. 
Stratul de ozon

  Este zona stratosferei terestre care este alcătuită în mare parte din ozon.
Acest strat conține 90 % din ozonul care se găsește în atmosferă și
absoarbe 97 %-99 % din radiațiile ultraviolete de frecvență înaltă. Stratul
de ozon se întinde de la circa 15 km la aproximativ 40 km altitudine.
Ozonul face parte din gazele care compun atmosfera: el ia naștere din
oxigen, prin reacții fotochimice provocate de radiațiile solare. Pământul
este înconjurat de un strat de ozon situat la o altitudine foarte mare. Acest
strat filtrează aproximativ două treimi din razele ultraviolete (UV) emise
de Soare.
Dacă toate razele ar ajunge pe Pământ, ar fi dăunătoare vieții de pe planetă.
Stratul de ozon este situat în stratosferă, însă cel mai concentrat fiind la
20–25 km. Practic, este vorba de aer ozonat și nu de ozon pur, având un
număr mai mare de molecule de ozon în compoziție decât aerul obișnuit
(care conține mai ales azot și oxigen).
Ploile acide

Sunt precipitațiile care au un pH mai mic decât 5,6, având deci un


caracter acid pronunțat.
 Termenul de ploaie acidă a fost folosit pentru prima dată de
chimistul britanic Robert Agnus Smith, în 1872, într-un tratat de
600 pagini în care examina corelația dintre cerul îmbâcsit de
deasupra Manchesterului, în Anglia, și aciditatea ploilor din
regiune. Măsurată pe o scară chimică de la 0 la 15 pH (de la cea
mai acidă la cea mai alcalină), ploaia acidă este definită ca o
precipitație cu pH sub 5,6. În majoritatea zonelor industrializate ale
Europei, precipitațiile sub formă de ploaie acidă au ajuns la un pH
între 4,5 și 5,5. În unele regiuni ale Italiei, au fost înregistrate cote
și mai scăzute, până la 2,6, cu aciditate mai mare decât a oțetului
 comestibil (utilizabil în industria alimentară), al cărui pH
admisibil este 2,9

S-ar putea să vă placă și