Curs Masaj

Ultramedical &
Laser Clinic
 Programa cursului
 Noţiuni de comunicare şi munca în echipă
 Noţiuni de organizarea muncii
 Aplicarea normelor de T.S.M. şi P.S.I.
 Aplicarea normelor de igienă la locul de
muncă şi igienă personală
 Organizarea cabinetului de masaj
 Norme etice ale profesiunii
 Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a
organismului uman
 Noţiuni generale de patologie a pielii
 Modul de completare a documentelor
specifice
 Aplicarea tehnicilor de masaj
 Masaj somatic
 Masaj reflexogen
 Capitolul 1

Abordarea terapiei prin

masaj clinic
MASAJUL – ISTORIC, NOŢIUNI
GENERALE
 Documentele istorice păstrate până în prezent
arată că masajul s-a practicat în toate timpurile şi
la toate popoarele antice.

Imagini din Egiptul antic.

Grecii antici foloseau masajul în pregătirea
diferitelor categorii de sportivi.
 Denumirea acestei activităţi este atribuită la o
dată relativ recentă. În limba română denumirea
“masaj” a acestei practici a fost introdusă prin
intermediul literaturii medicale franceze, mai
bine cunoscute la noi în secolul trecut. Această
denumire este introdusă în prezent în toate
limbile moderne, fiind considerat termen
universal. În limba franceză cuvântul “massage“
apare pentru prima dată în lucrarea lui Lepage
“Cercetări istorice asupra medicinii chineze”,
publicată în 1813.
 Presupuneri asupra etimologiei cuvântului
sunt:
 “mass” în limba arabă înseamnă a apăsa;
 “massesch” în limba ebraică veche are
aceeaşi semnificaţie;
 “massien” în limba greacă înseamnă “a
frământa”.
 Practicarea masajului a înregistrat epoci
de mare răspândire la chinezi, indieni,
egipteni, popoare care au ajuns la un înalt
nivel de cultură şi civilizaţie. La aceste
popoare masajul era asociat cu alte
procedee empirice de terapie cum sunt:
aplicaţiile calde locale, ungeri cu diferite
substanţe (mirodenii, uleiuri), mobilizări
pasive ale segmentelor corpului.
 Din studiile a numeroşi cercetători reiese că
masajul a fost unul dintre cele mai vechi
mijloace descoperite de oameni pentru alinarea
suferinţelor.
 La început avea un caracter empiric, magia se
asocia gesturilor, era legat de anumite ritualuri şi
practici.
 De îngrijirea bolnavilor se ocupau reprezentanţii
cultului religios, prestaţiile acestora, departe de
a fi fost fundamentate ştiinţific, aveau însă o
mare valoare psiho-terapeutică.
 Medicina tradiţională din China are o foarte mare
vechime. Masajul la chinezi era practicat de
către o castă de preoţi-medici (cu peste 3000 de
ani î.e.n.), în scopul activării circulaţiei sângelui
şi a umorilor din corp, pentru stimularea sau
liniştirea nervilor cât şi pentru vindecarea unor
tulburări sau boli cronice ale organismului.
Manevrele se executau lent şi stăruitor.
 Scrierile lui Cung-Fu recomandau folosirea
exerciţiilor fizice şi a masajului, cu caracter
localizat.
 Din datele istorice ale Egiptului antic s-au
transmis numeroase documente scrise pe
papirusuri, inscripţii, picturi şi sculpturi care aduc
mărturii despre practicarea masajului în scopul
tratării bolnavilor.
 În India antică, masajul a fost cunoscut şi
practicat în popor, în legătură cu unele procedee
cu caracter igienic sau ritual, cum ar fi ungerea
trupului cu uleiuri aromate, îmbăierea în apele
fluviilor şi lacurilor considerate sacre. Scrierile
Ayur-Veda conturează reguli de folosire a
exerciţiilor fizice şi masajului.
 Masajul a fost practicat şi de alte popoare
vechi ale orientului, cum sunt: asirienii,
babilonienii, mezii, perşii, în scopul tratării
răniţilor din războaiele frecvente ce aveau
loc în acele timpuri.
 La evrei, cărţile de cult recomandau
folosirea masajului în scop igienic.
 Medicii greci au fost primii specialişti care
au recomandat şi fundamentat practicarea
masajului în mod ştiinţific.
 Herodicos din Lentini (428-347 î.e.n.),
medic celebru în antichitate, socotit
părintele gimnasticii medicale şi al
masajului, prescria bolnavilor săi anumite
exerciţii fizice şi alergări pentru vindecarea
bolilor şi întărirea organismului.
 Hipocrat (460-377 î.e.n.) este considerat cel mai
mare medic al antichităţii. Acesta, discipol al lui
Herodicos din Lentini, a continuat practicile şi
tradiţiile instituite anterior. El a precizat
indicaţiile şi efectele acestor mijloace
terapeutice, evidenţiind influenţele fiziologice pe
care le au cât şi contraindicaţiile pentru
practicarea lor. Pentru prima dată Hipocrat a
descris factorii naturali de mediu şi importanţa
lor pentru sănătatea omului.
 În Imperiul Roman, după cucerirea
Greciei, cultura greacă s-a răspândit în
imperiu şi mai ales la Roma, prin
intermediul sclavilor. Medicii şi gimnaştii
greci luaţi în captivitate, precum şi alţii
atraşi de bogăţie şi glorie, au făcut ca
aceste descoperiri să fie cunoscute de
romani, unele ca atare, altele adaptate
concepţiei acestui popor.
 Masajul practicat de sclavii greci devine
obişnuit în regimul de viaţă al romanilor
bogaţi. Se practica în terme, care erau
adevărate monumente arhitecturale, cât şi
în locuinţele acestora, sub forma unui
masaj de înviorare dimineaţa şi altul seara,
pentru relaxare.
 Evul mediu este perioada care a frânat
evoluţia ştiinţelor, mai ales a acelora care
priveau îngrijirea corpului, care era
desconsiderată de dogmele religioase.
Practicarea exerciţiilor fizice şi a masajului
a decăzut. În popor, totuşi, masajul şi-a
păstrat importanţa şi s-a transmis prin
tradiţie, din generaţie în generaţie.
 În timp ce în Europa interesul pentru
îngrijirea trupului era interzis, lumea arabă
se dezvolta cucerind teritorii în Asia, Africa
de Nord, Spania, sudul Franţei.
 După cuceririle făcute şi încetarea
războaielor, arabii au pus accent pe
dezvoltarea ştiinţei şi artei.
 Avicena (980-1037), pe numele său
adevărat Abu Ali Ibn Sin (medic arab), în
lucrarea “Cartea legilor medicinei” a
concentrat toate cunoştinţele medicale din
acele timpuri făcând şi o descriere exactă
a masajului. De asemenea, recomandările
lui de asociere a masajului cu hidroterapia
şi dietetica, constituie noutăţi.
 Renaşterea este epoca în care reînvie
interesul pentru cultura fizică. În epoca
modernă masajul se dezvoltă sub aspect
tehnic în cadrul medicinei, educaţiei fizice
şi sportului, iar practicarea lui se extinde în
multe ţări ale Europei ca: Suedia, Anglia,
Franţa, Germania, Rusia.
 Pehr Henrik Ling (1776-1839) pune bazele
ştiinţifice ale masajului şi gimnasticii
moderne.
 Elevii acestuia au perfecţionat tehnica, au
diversificat manevrele de masaj şi l-au
răspândit în toată lumea.
 În secolul al XIX şi începutul secolului al
XX-lea au fost publicate numeroase lucrări
şi manuale de masaj, s-au efectuat
cercetări experimentale care urmăreau
stabilirea exactă a efectelor masajului în
scopul precizării indicaţiilor acestuia pentru
organismul sănătos şi cel bolnav.
 În ţara noastră masajul empiric a fost
cunoscut şi practicat în trecut în popor,
transmiţându-se prin tradiţie din generaţie
în generaţie, asociat cu alte mijloace de
îngrijire a bolnavilor. Odată cu răspândirea
cunoştinţelor medicale, aceste aplicaţii au
fost înlocuite cu masajul ştiinţific. Masajul
medical s-a instituit la noi începând cu a
doua jumătate a secolului trecut.
 NOŢIUNI GENERALE

Definiţie
 Masajul reprezintă o prelucrare
metodică, sistematică a părţilor moi
ale corpului uman, prin mijloace
manuale şi/sau instrumentale
(mecanice, hidrice, electrice).
 Practicarea lui urmăreşte un scop igienic
(de întreţinere a sănătăţii şi prevenire a
unor tulburări funcţionale), terapeutic (de
tratare a unor afecţiuni organice,
funcţionale sau traumatice).
 Masajul este, de asemenea, legat de
activitatea sportivă, aplicarea lui urmărind
efecte stimulatoare (înainte de
antrenamente şi competiţii), efecte trofice,
liniştitoare, de atenuare a oboselii (după
concursuri sau în pauzele din cadrul
concursurilor), efecte remarcabile de
refacere neuropsihică (pe cale reflexă) şi
neuromusculară (pe cale directă,
mecanică).
 Efectele masajului se leagă de profilaxie,
terapie şi activitate sportivă, decurgând
din aceasta o clasificare în funcţie de
scopul urmărit prin aplicarea lui:
 masaj igienic;
 masaj terapeutic;
 masaj sportiv.
 În prezent, bine fundamentat ştiinţific,
masajul este un mijloc de bază în terapia
recuperatorie, constituindu-se ca un mijloc
specific al kinetoterapiei.
 Pentru omul sănătos masajul se poate
constitui ca un adevărat mijloc de
susţinere a activităţii cotidiene, fie că ne
referim la efectele sale stimulative locale şi
generale pe care le are în plan biologic, fie
la cele de relaxare, de combatere a
oboselii după activităţi intense, care
solicită organismul în plan neuropsihic şi
muscular.
 Masajul la omul contemporan, supus în
permanenţă stressului cotidian, este
recomandat ca mijloc profilactic important
în menţinerea stării de sănătate fizică şi
psihică.
 În tratarea unor boli sau recuperarea sechelelor
datorate unor afecţiuni, în special la nivelul
aparatului locomotor, masajul este prezent ca
mijloc de terapie în cadrul terapiei generale,
având o importanţă mai mare sau mai mică în
funcţie de diagnostic. Efectele masajului ca
mijloc terapeutic sunt remarcabile, în special în
afecţiunile traumatice, circulatorii şi
neuromusculare specifice aparatului locomotor.
 La sportivii de mare performanţă masajul este
un mijloc indispensabil în regimul cotidian de
viaţă sportivă, pentru efectele lui stimulative, ce
susţin efortul psihic şi fizic din antrenamente şi
competiţii (susţinerea biologică a efortului),
pentru efectele trofice, de regenerare activă pe
plan biologic, necesare în faza de refacere, de
reechilibrare biologică, regenerare trofică ce
induce faza de supracompensare, ca expresie a
unei funcţionalităţi superioare a organismului
uman.
 Aplicarea manevrelor de masaj, manuale
sau instrumentale, în scop igienic,
terapeutic sau legate de activitatea
sportivă, se face de către maseur
(persoană calificată) sau de către o
persoană asupra propriului său corp,
acţiune denumită automasaj.
Noţiuni de anatomie