Partidele și doctrinele

politice
Concept
• Max Weber pune accentul pe organizare, considerand că partidul este o
asociaţie de oameni liberi, voluntar constituită, necesară societăţii, cu un
anumit program, cu obiective ideale şi/sau materiale.
• Benjamin Constant – subliniază aspectul ideologic al fenomenului: un
partid este o reuniune de oameni care profesează aceeaşi doctrină politică.
• Sigmund Neumann, de exemplu, consideră că partidul politic este
organizaţia inchegată a forţelor politice active ale societăţii, preocupate de
controlul asupra puterii guvernamentale şi care luptă deschis pentru
caştigarea maselor, luptă in care se intrec cu o altă grupare sau cu mai
multe grupări avand concepţii diferite
Concept
• Dimitrie Gusti - partidul politic este o asociaţie liberă de cetăţeni uniţi
in mod permanent prin interese şi idei comune, de caracter general,
asociaţie ce urmăreşte, in plină lumină politică, a ajunge la putere, a
guverna pentru realizarea unui ideal etic şi social.
• Edmunt Burke consideră că partidele politice sunt un ansamblu de
oameni uniți pentru a lucra în comun pentru interesul național
Geneza partidelor
• Geneza partidelor este din antichitate.

• În Grecia lupta de putere în polisuri era între partidul aristocraților și

partidul democraților. În Roma antică în perioada republicii erau
cunoscute ciocniri între (optimaates) și (populares).
• Partidele politice apar și se dezvoltă în perioada modernă, geneza lor este
strict determinată de modernitate (în cazul dat de democratizare).
Primele partide apar în Europa Anglia partidul conservator (tories) și
(whigs) liberali; în SUA federaliști și republicani; În Franța iacobinii și
gerondinii.
Factorii care au determinat constituirea și
aparitia partidelor:
• Creșterea rolului adunărilor (reprezentative) parlamentare.

• Extinderea dreptului de vot

Caracteristicile partidelor
• o organizaţie durabilă, in sensul că ea trebuie să supravieţuiască liderii
fondatori;
• o organizaţie completă, in sensul că trebuie să se intindă de la nivel
central pană la ramificaţiile locale;
• voinţă deliberată de a exercita in mod direct puterea;
• preocuparea de a-şi asigura un sprijin cat mai larg, indeosebi cu
prilejul alegerilor, dar şi in alte imprejurări, in diverse forme.
Partidul politic presupune
• organizaţie relativ stabilă, formată in baza asocierii libere a
• cetăţenilor;
• angajarea unei doctrine politice anumite;
• concurenţă/luptă cu organizaţii similare pentru caştigarea sprijinului
din partea cetăţenilor cu drept de vot;
• reprezentarea intereselor anumitor segmente sociale;
• cucerirea, menţinerea şi exercitarea puterii politice.
Funcțiile partidelor
• Funcția de mediere dintre cetățeni și stat;

• Funcția de control și critică asupra puterilor executive și legislative (opoziția)

• Funcția de mobilizare socială

• Funcția de recrutare și selectare a personalului

• Funcția de elaborare de ideologii doctrine și programe

Geneza partidelor (conform genezei)
• partide de creaţie internă

• partide de creaţie externă

Geneza partidelor (criteriul organizațional)
• Partide de cadre. Sunt formaţiuni politice formate dintr-un număr relativ mic
de membri activi, dar care excelează prin prestigiu, carismă, posibilităţi
financiare şi aptitudini manageriale. Forţa unui astfel de partid se originează in
personalitatea militanţilor (membrilor activi) şi nu in numărul acestora.
Partidele de cadre sunt descentralizate şi flexibile, iar ideologia de multe ori
cedează in faţa pragmatismului. Drept exemplu, poate servi Partidul
Republican din SUA;
• Partide de masă. Organizaţii social-politice ce se bazează pe numărul mare de
membri activi. Aceştia acţionează ca un tot unitar şi se supun totalmente
conducerii partidului. Partidele de masă sunt puternic centralizate şi
ideologizate. Spre deosebire de partidele de cadre, cele de masă se bazează
mai mult pe cantitate decat pe calitate.
Geneza partidelor (conform doctrinei
ideologice)
• Partide liberale, ca valori au pluralismul politic, individualismul,
libertatea economică, toleranţa culturală.
• Partide conservatoare, pledează pentru aşa valori ca: tradiţia
(rezistenţa la schimbare), ordinea, autoritatea statului. In prezent,
denumirea „conservator” şi-au păstrat foarte puţine formaţiuni.
• Partide creştin-democrate, programul lor politic conţine anumite
valori ale eticii creştine: personalitatea, solidaritatea, familia, tradiţia...
Partidele creştin-democrate, in formula lor actuală, sunt o creaţie
recentă
Geneza partidelor (conform doctrinei
ideologice)
• Partide social-democrate. Sunt partide socialiste de natură reformistă care au
apărut la sfarşitul secolului XIX, social-democraţia nega necesitatea schimb ării
puterii politice prin violenţă (revoluţie), considerând că alegerile sunt principalul
mecanism de legitimare a puterii politice, iar reforma este unica modalitate a
schimbărilor sociale. Fundamentul ideologic al acestora este constituit din
principii ca: democraţie, solidaritate, echitate socială, economie mixt ă etc.
• Partide comuniste (marxiste) Comunismul pledează pentru egalitatea (totală) a
indivizilor unei societăţi, pentru desfiinţarea claselor sociale, pentru proprietatea
comună asupra mijloacelor de producţie şi a tuturor bunurilor, care dep ăşesc
stricta necesitate personală
• Partide socialiste
Geneza partidelor (conform doctrinei
ideologice)
• Partide ecologiste. Sunt partide politice tinere, care au apărut in a doua
jumătate a secolului XX, pentru a face faţă problemelor de natură ecologică
ce se fac simţite in societăţile postindustriale. Mişcarea politică ecologistă,
sau mişcarea „verzilor”, se bucură de succes in societăţile preocupate de
problemele protejării naturii, de efectele dezvoltării economice a omenirii.
Partidele ecologiste deţin poziţii solide in Germania, Olanda etc.
• Partide „agaţă-totul” (catch-all-party). Termenul este lansat în a doua
jumătate a secolului XX de către Otto Kirchheimer pentru a desemna
formaţiunile politice care nu se orientează în mod strict spre o anumită
doctrină politică sau spre un anume segment social (muncitori, intelectuali
etc.).
Geneza partidelor (Conform exercitării
funcției)
- Partide de guvernare,
- Partide de opoziție parlamentare și extraparlamentare
- Partide regionale
Geneza partidelor (potrivit criteriul teritorial-
administrativ)
• Partide cu reprezentare naţională. Sunt partide care dispun de
organizaţii teritoriale şi sprijin electoral pe întreg cuprinsul ţării;

• Partide regionale. Sunt partide care activează doar într-o anumită

regiune a ţării.
Sistemul de partide
• Sistemul de partide include atât partidele ce acţionează într-o ţară anumită
şi într-o perioadă dată, cât şi totalitatea relaţiilor (raporturilor) dintre
acestea, constituite în cadrul luptei pentru cucerirea, menţinerea şi
exercitarea puterii politice.
• Monopartitismul este specific sistemelor politice în care funcţionează de
facto, iar în unele cazuri şi de iure, o singură organizaţie social-politică.
• Bipartitismul este un sistem de partide competitiv în care două partide sunt
în stare să concureze pentru a obţine majoritatea absolută a mandatelor
reprezentative
• Pluripartitismul (sau multipartitismul) este sistemul de partide competitive
în care pentru cucerirea puterii se luptă cel puţin trei formaţiuni politice.
Știinţa politică delimitează mai multe modele
de pluripartitism.
• Pluripartitism cu partid dominant. Este cazul in care un singur partid este in
stare să acumuleze majoritatea ce i-ar permite să guverneze in mod
independent.
• Pluripartitismul moderat. Putem vorbi despre această specie de
multipartitism atunci când numărul partidelor – calculat în baza criteriului
numeric – este de la trei la (aproximativ) cinci.
• Pluripartitismul extrem. Se are în vedere sistemul de partide cu un număr
mare de formaţiuni socialpolitice active.
• Atomizare. Este caracteristic regimurilor politice ce se află în tranziţie de la
totalitarism spre democraţie. Sistemul presupune prezenţa a zeci de partide
necompetitive ce nu obţin rezultate semnificative în cadrul alegerilor.