ISTORIA MILITARĂ A

MOLDOVEI

Tema 2. Constituirea şi afirmarea statului medieval Moldova.

Organismul militar naţional în sec. al IX-XIV-lea.
Lecția nr.1 Constituirea şi afirmarea statului medieval Moldova. Organismul militar naţional în sec. al IX-XIV-lea.
 Subiecte:

o 1. Premisele social-economice şi politice ale formării statelor medievale

româneşti.
o 2. Formarea Ţării Moldovei. Dragoş şi Sas primii voievozi ai Moldovei.
o 3. Ţara Moldovei de la Petru I Muşat la Alexandru cel Bun.
o 4. Organizarea internă. Instituţiile de stat medievale. Armata.

Cuvinte–cheie: evul mediu, progres, agricultura, comerț, domnia, Principatul Moldova, descălecat, Maramureș,
vasalitate, oastea, instituțiile de stat.
 La finele studiului acestei lecții veţi fi în măsură
să:

 să definiți premisele de bază ale constituirii şi afirmării statului medieval

Moldova;
 să apreciați rolul istoric a Moldovei în epoca medievală;
 să cunoașteți principalele momente a creşterii teritoriale şi participării unităţilor
militare moldoveneşti la diferite acţiuni militare din Europa;
 să interpretați adecvat rolul oastei în cadrul instituţiilor statale naţionale.
 1. Premisele social-economice şi politice ale
formării statelor medievale româneşti.

 Către mijlocuil secolului al XIV-lea pe harta Europei a apărut un nou stat, Ţara Moldovei. Apariţia acestui stat nu a fost
deloc întâmplătoare. Ea fiind determinată de procesele interne şi externe, care au avut loc în perioada precedentă. Cu
plecarea mongolilor stagnarea demografică temporară cauzată de dominarea politică a Hoardei de Aur a luat sfârşit şi
s-au creat condiţiile necesare repopulării teritoriilor dintre Carpaţii Orientali şi Nistru. Creşterea rapidă a populaţiei a
avut loc şi datorita migrării masive a românilor din teritoriile Transilvaniei cauzată de politica promovată regatul ungar.
Aşadar, numai în perioada 1251-1350 în Transilvania au dispărut 669 de sate, populaţia cărora îşi găsea refugiu peste
Carpaţi. Datele arheologice privind evoluţia demografică se confirmă şi în puţinele consemnări scrise. Originea ştirilor
asupra românilor din Moldova inserate în izvoarele scrise este relativ diversă, ele provenind din lumea scandinavă,
bizantină, germanică, rusească, armeană, italiană sau orientală. Cea mai veche consemnare scrisă referitoare la românii
din regiunile de la răsărit de Carpaţii Orientali pare a fi inscripţia runică de pe o piatră comemorativă descoperită în
localitatea suedeză Sjonhem din insula Gotland. Inscripţia, datată spre mijlocul secolului al XI-lea, menţionează
omorârea varegului Rodfos de către „Blakumen în timpul călătoriei în străinătate”
 1. Premisele social-economice şi politice ale
formării statelor medievale româneşti.

 Date mai consistente asupra populaţiei româneşti de la răsărit de Carpaţii

Orientali sunt oferite de scrisoarea papei Grigore IX adresată la 14 noiembrie
1234 prinţului moştenitor al Ungariei, Bela. Scopul scrisorii era de a-i solicita
intervenţia împotriva vlahilor (Walati, Walathi) din dieceza cumană pentru
faptul că ignorau prerogativele episcopului Teodoric. Marele pontif informa
totodată pe Bela că vlahii dispun de propriii lor pseudoepiscopi de rit grecesc
şi se arată nemulţumit pentru că atrăgeau la ei pe unguri, saşi şi alţi enoriaşi
catolici, care sub influenţa lor adoptaseră ortodoxismul (Spinei 1994, p.103).
Precizarea din documentul cancelariei Scaunului apostolic că locuitorii
menţionaţi veneau la vlahi din regatul Ungariei (de regno Ungarie) dovedeşte
că populaţia românească la care se referea Grigore IX era cea din afara
arcului carpatic şi nu din colţul de sud-est al Transilvaniei, care era cuprins şi
el în hotarele episcopiei cumanilor.
 1. Premisele social-economice şi politice ale
formării statelor medievale româneşti.

 În poemul Wilhelm de Austira (Wilhelm von Österreich), compus la începutul secolului al XIV-lea de Johann von
Würzburg, autorul imaginează o lungă călătorie a eroului său, care în peregrinările sale a ajuns şi la „cumanii din
Tartaria, unde locuiesc valahii”. Poetul german avea în vedere fără îndoială pe românii de la est de Carpaţi .
 Potrivit unei informaţii din cronica lui Jan Dlugosz, contingente de vlahi (Walachi) ar fi participat, împreună cu rutenii
şi lituanienii, la expediţia organizată în anul 1326 de regele Poloniei, Wladislaw Lokietek (1303-1333), împotriva
markgrafului de Brandenburg . Având în vedere compania rutenilor şi lituanienilor şi faptul că cele trei aliate ale
Poloniei se specifică că erau „populaţii vecine” cu ea, credem că este mai verosimilă presupunerea că românii care au
ajutat pe polonezi în 1326 erau cei din Moldova.
 Creşterea demografică a cauzat dezvoltarea economică prin extinderea suprafeţei pământului arabil, dezvoltarea
calitativă a metodelor de prelcurare a pământului şi meşteşugurilor. Alături de agricultură un rol important în economie
juca şi creşterea vitelor. Aceste îndeletniciri se practicau împreună, întregindu-se reciproc. Analiza osteologică ne arată
tipuri de animale, crescute în gospodării: taurinele, ovicăprinele, porcinele şi cabalinele. Animalele erau crescute în
grupuri mici, ceea ce denotă un caracter patriarhal al gospodăriei săteşti. Nu putem nega şi importanţa vânătorii şi
pescuitului.
 1. Premisele social-economice şi politice ale
formării statelor medievale româneşti.

 Date mai consistente asupra populaţiei româneşti de la răsărit de Carpaţii

Orientali sunt oferite de scrisoarea papei Grigore IX adresată la 14 noiembrie
1234 prinţului moştenitor al Ungariei, Bela. Scopul scrisorii era de a-i solicita
intervenţia împotriva vlahilor (Walati, Walathi) din dieceza cumană pentru
faptul că ignorau prerogativele episcopului Teodoric. Marele pontif informa
totodată pe Bela că vlahii dispun de propriii lor pseudoepiscopi de rit grecesc
şi se arată nemulţumit pentru că atrăgeau la ei pe unguri, saşi şi alţi enoriaşi
catolici, care sub influenţa lor adoptaseră ortodoxismul (Spinei 1994, p.103).
Precizarea din documentul cancelariei Scaunului apostolic că locuitorii
menţionaţi veneau la vlahi din regatul Ungariei (de regno Ungarie) dovedeşte
că populaţia românească la care se referea Grigore IX era cea din afara
arcului carpatic şi nu din colţul de sud-est al Transilvaniei, care era cuprins şi
el în hotarele episcopiei cumanilor.
 1. Premisele social-economice şi politice ale
formării statelor medievale româneşti.

 Un rol important în economie au jucat şi meşteşugurile, printre care un rol deosebit îi aparţine prelucrării metalelor,
prelcurării pietrei şi olăritului. Deşi pe teritoriul Moldovei nu există bogate zăcăminte de metale, materialul arheologic
ne indică răspândirea largă a uneltelor din metal: cuţite, cuie, ace, chei, lacăte, catarame, cazane, cârligi, sfeşnice etc.
cât şi arme.
 Datorită progreselor înregistrate în agricultură şi meşteşug s-au creat condiţii pentru creşterea schimbului cu produse
atât în interior cât şi în exterior, despre ce ne mărturisesc multiplele descoperiri de monede, în tezaure sau particulare.
Mărfurile ce reprezentau obiectul schimburilor comerciale interne constau din produsele muncii păstorilor,
agricultorilor şi meşteşugarilor, fără ca în actualul stadiu al cercetărilor să le putem preciza cu exactitate. Dintre aceste
mărfuri nu lipseau desigur sarea, peştele şi ceramica. Uniformitatea materialului ceramic în privinţa tehnicii de lucru,
formelor şi decorului în întreg teritoriu est-carpatic nu s-ar putea concepe fără larga sa circulaţie, la fel ca şi în
perioadele mai târzii. Produsele pe care localnicii le puteau oferi negustorilor străini presupunem că erau cele agrare,
animalele, pieile, blănurile, peştele, brânzeturile, mierea, ceara etc., adică aceleaşi mărfuri ce vor fi exportate şi după
formarea statului de sine stătător. În ceea ce priveşte mărfurile primite în schimb, ele constau din arme, probabil din
anumite unelte, obiecte de podoabă şi de cult etc.
1. Premisele social-economice şi politice ale
formării statelor medievale româneşti.

Pe teritoriul Moldovei au fost depistate multe tezaure monetare bizantine, din

care, însă, nu s-a reuşit să se recupereze întotdeauna întregul conţinut. La
Făureşti (raionul Criuleni) s-a descoperit un tezaur compus din nouă monede
de aur emise de Nicephor III Botaniates (1078 – 1081) şi din doi cercei de
tâmplă din acelaşi metal (Столярик 1985, p. 137-140); într-o localitate
neidentificată din raionul Arciz (reg. Odessa, Ucraina) s-a găsit un tezaur din
nouă monede anonime; la Ismail (reg. Odessa) s-a semnalat un bogat tezaur
din 200-250 piese schifate din bilon, din care s-au putut recupera trei
exemplare emise de Alexios I, şase de Ioan II şi două de Manuel I; de la Reni
(reg. Odessa) provine un tezaur, din care specialiştii au intrat în posesia a
numai două monede de la Manuel I.
 1. Premisele social-economice şi politice ale
formării statelor medievale româneşti.

 Monedele bizantine nu au fost singurele care au circulat în spaţiul est-carpatic în primul sfert al mileniului al II-lea.
Alături de ele au mai pătruns emisiuni monetare central-europene, dar numărul lor, exceptând cele din tezaurul de la
Hotin, care cuprindea şi un dinar emis de Salomon (1063-1074), este cu totul redus.
 Un loc extrem de important în cadrul relaţiilor de schimb a deţinut moneda divizionară a Hoardei de Aur. De la
moneda romană nici o altă monedă până cea locală medievală nu a avut o circulaţie atât de intensă în regiunile de la
răsărit de Carpaţi ca emisiunile monetare ale hanilor mongoli. Până în prezent au fost semnalate aproape 5000 de
monede al Hoardei, dintre care mai mult de trei sferturi reprezintă piesele tezaurizate.
 Către sfârşitul perioadei cercetate pe teritoriul viitorului stat de sine stătător au apărut primele semne a vieţii citadine.
Apariţia oraşelor este un eveniment esenţial alături de un şir de alte evenimente care caracterizează de obicei finisarea
primei etape a instaurării relaţiilor feudale. Cunoştinţele noastre despre modalităţile apariţiei oraşelor medievale pe
teritoriul Moldovei încă nu sunt complete.
1. Premisele social-economice şi politice ale
formării statelor medievale româneşti.

Monedele bizantine nu au fost singurele care au circulat în spaţiul est-carpatic în

primul sfert al mileniului al II-lea. Alături de ele au mai pătruns emisiuni monetare
central-europene, dar numărul lor, exceptând cele din tezaurul de la Hotin, care
cuprindea şi un dinar emis de Salomon (1063-1074), este cu totul redus.
Un loc extrem de important în cadrul relaţiilor de schimb a deţinut moneda
divizionară a Hoardei de Aur. De la moneda romană nici o altă monedă până cea
locală medievală nu a avut o circulaţie atât de intensă în regiunile de la răsărit de
Carpaţi ca emisiunile monetare ale hanilor mongoli. Până în prezent au fost
semnalate aproape 5000 de monede al Hoardei, dintre care mai mult de trei sferturi
reprezintă piesele tezaurizate.
Către sfârşitul perioadei cercetate pe teritoriul viitorului stat de sine stătător au
apărut primele semne a vieţii citadine. Apariţia oraşelor este un eveniment esenţial
alături de un şir de alte evenimente care caracterizează de obicei finisarea primei
etape a instaurării relaţiilor feudale. Cunoştinţele noastre despre modalităţile
apariţiei oraşelor medievale pe teritoriul Moldovei încă nu sunt complete.
 1. Premisele social-economice şi politice ale
formării statelor medievale româneşti.

 Majoritatea vechilor oraşe ale Moldovei au luat fiinţa pe văile râurilor mai mari, de-a lungul cărora treceau principalele
drumuri comerciale: Cetatea Albă la limanul Nistrului, Hotinul pe Nistru, Orheiul Vechi pe Răut, Costeşti pe Botna,
Siretul şi Adjudul Vechi pe Siret, Baia şi Romanul pe Moldova, Suceava pe Suceava, Cernăuţi pe Prut, Piatra lui
Crăciun (Piatra Neamţ) şi Băcăul pe Bistriţa, Iaşii şi Hârlăul pe Bahlui, Bârladul şi Vasluiul pe Bârlad etc. Nu este
întâmplător, de aceea că, în multe cazuri toponimul a împrumutat numele hidronimului. O mare parte a localităţilor
enumerate erau situate pe vaduri, adică unde trecerea apelor se putea face mai uşor . Dispunerea lor şi alte argumente
arată că ele au apărut în locurile de întâlnire periodice ale comunităţilor din zona adiacentă, unde se realiza schimbul
intern de produse şi unde puteau poposi ocazional şi negustorii străini. Se pare că, încă înainte de constituirea oraşelor,
văile alcătuiau unităţi economice separate, unele devenind ulterior şi nuclee politice. Desigur că târgurile de pe văile
râurilor nu aveau doar atribuţii comerciale, ci erau totodată şi centre meşteşugăreşti. De asemenea, locuitorii lor au
continuat să-şi profeseze îndeletnicirile agricole, cultivâd cereale şi alte plante în perimetrul târgului sau în zona sa
limitrofă. Practicarea agriculturii şi creşterii vitelor de către orăşeni în ocoalele târgurilor reprezenta şi o necesitate
econimică, deoarece câştigurile realizate prin desfacerea produselor meşteşugăreşti nu erau suficiente pentru a asigura
întreţinerea întegii populaţii urbane
 2. Formarea Ţării Moldovei. Dragoş şi Sas
primii voievozi ai Moldovei.

 Pe teritoriul dintre Mureş la sud, Someş la nord şi Porţile Meseşului la est era
voievodatul lui Menumorut. Al doilea voievodat era în Banat, între Mureş şi Dunăre,
conds de Glad. Al treilea era în Transilvania, condus de un vlah ducele Gelu. În
Moldova existau în secolele XII-XIII voievodatele pămîntene, cum ar fi Ţara
bolhovenilor, care era în nordul Moldovei şi sudul Haliciului. În centrul şi sudul
Moldovei era situată Ţara berladnicilor, iar la începutul sec. al XIII-lea Ţara
brodnicilor la sudul Moldovei. Dimitrie Cantemir aminteşte despre trei ţinuturi ale
Moldovei cu o autonomie relativă: Cîmpulung, Vrancea şi Tigheci.
3. Ţara Moldovei de la Petru I Muşat la
Alexandru cel Bun.

 Petru I Muşat a domnit 18 ani din 1374 pînă 1394, punînd începutul dinastiei
Muşatinilor. În anul 1387 Petru Muşat recunoaşte la Lvov suveranitatea
regelui polon Wladislaw II Jagello, punînd capăt întrigiilor ungare. În aceasta
perioada în componenţa Moldovei intră Ţara Sepeniţului, regiune istorică din
jurul cetăţilor Hotin, Ţeţina (lîngă Cernăuţi) şi Hmeliov. În anul 1388
Wladislaw II Jagello împrumută la Petru Muşat 4000 ruble pentru perioada de
3 ani dînd în zălog ţinutul Pocuţiei (zona dintre Carpaţi, Nistru şi Ceremuş).
Tot în această perioada puterea Hoardei de Aur este diminuită de către bătălia
de la Kulikovo, ceea ce s-a resfrînt benefic asupra Moldovei. La 1386 feciorul
cneazului Dinitrie Donskoi fuge în Moldova la Petru Muşat, în urma lui
Dimitrie trimite în Moldova o solie în vederea reîntoarcere fiului.
 3. Ţara Moldovei de la Petru I Muşat la
Alexandru cel Bun.

 În perioada domniei lui Petru Muşat se dezvoltă economia ţării. Apar menţiuni despre tîrgurile şi oraşele ca Iaşi, Roman,
Siret, Baia, Tîrgul Neamţ, Hîrlău, Hotin. Se construiesc şi se întăresc cetăţile de la Neamţ, Suceava, care devine capitala
Moldovei (1385). Petru I bate prim monedă moldoveneasvă – groşi.
 Pe Petru Muşat îl urmează Roman (1392-1394). Ca domn, Roman I a recunoscut suzeranitatea regelui Poloniei, precum a
recunoscut-o mai întâi fratele său Petru al II-lea (1387). În 1393, îl ajută pe cneazul Podoliei Teodor Koriatovici împotriva
ducelui Witold al Lituaniei, în lupta lor pentru cetatea Camenița și teritoriul înconjurător. Fiind învinși (la Bratzlaw)
Teodor Koriatovici se refugiază în Ungaria, iar Roman I pierde curând domnia și este inlocuit de fiul său Ștefan I. Unii
cercetători afirmă că lui Roman I i se datorează începuturile orașului din Moldova ce îi poartă numele. Este îngropat în
Mănăstirea Bogdana din Rădăuți.
 În documentele rămase de la Roman I se remarcă titulatura pe care acesta o folosea, și care nu fusese folosită de nici unul
dintre predecesorii săi: "Marele și singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman voievod stăpânind Țara
Moldovei de la munte, până la mare". Folosirea acestei titulaturi ne arată că procesul de unificare al cnezatelor de pe
teritoriul Moldovei era încheiat. Mai mult, insistența utilizarii ei în acte, îndreptățește părerea că cel care a realizat această
unire, este chiar Roman I.
3. Ţara Moldovei de la Petru I Muşat la
Alexandru cel Bun.

 În 5 ianuarie 1393 Roman I se folosește titulatura "Noi Roman voievod

al Moldovei și moștenitor (domnitor) al întregii Țării Românești de la
munte până la malul mării". El nefiind niciodată domnitor al Valahiei
(Mari) sau Muntenia aici face referire prima dată la Moldova ca fiind
micul teritoriu unde s-a creat entitatea teritorială moldovenească, apoi
se referă la întreaga Țară Românească a Moldovei din estul Carpaților
până la Marea Neagră.
 În domnia sa Moldova revine la hotarele sale istorice, de la munte pînă
la mare. După Roman vine Ştefan I (1394-1399), iar după el pe scurt
timp Iuga.
 3. Ţara Moldovei de la Petru I Muşat la
Alexandru cel Bun.

 Ștefan I (n. aprox. 1364 - d. înainte de 28 noiembrie 1399) a fost domn al Moldovei în perioada decembrie 1394 - înainte
de 28 noiembrie 1399. A ajuns pe tron cu ajutorul lui Vladislav al II-lea Iagello, care-l preferă în defavoarea vărului său
Roman, fiul lui Petru al II-lea. Astfel îi devine vasal regelui polon și îi promite ajutor împotriva oricărui dușman. Regele
Ungariei, Sigismund de Luxemburg care avea pretenții de suzeranitate asupra Moldovei și care se afla în relații adverse cu
Polonia, organizează o expediție împotriva lui Ștefan I, trecând munții și asediază cetatea Neamțului, dar fără a o putea
cuceri. Corpul principal al oastei maghiare – comandat chiar de către rege, a trecut în Moldova prin altă pas – cel mai
probabil prin cel de la Bicaz cu intenția de a ajunge la Hârlău, reședința domnitorului. Hărțuită de oștenii lui Ștefan I
armata ungară a ajuns la Cetatea Neamț (unde la 2 februarie 1395 cancelaria regală a emis un act cu mențiunea „ante
castrum Nempch”, prima mențiune documentară a fortificației) unde atunci a fost stabilit comandamentul de campanie al
domnitorului moldovean. Cetatea a fost asediată, însă a rezistat doar cîteva zile și voievodul a acceptat încheierea păcii la 3
februarie 1395.
3. Ţara Moldovei de la Petru I Muşat la
Alexandru cel Bun.

 După ce Ștefan I a acceptat formal încetarea ostilităților și „a făcut supunere”

ca și stratagemă, a atacat cu toată puterea poporului său și surprins armata
maghiară pe drumul de întoarcere spre trecătoarea Bicaz, în apropiere de Tîrgu
Neamț la Hindău (astăzi satul Ghindăoani din Comuna Bălțătești, Neamț) la
12 februarie 1395. Locul a fost prielnic pentru o ambuscadă deoarece era
îngust și forțele lui Sigismund nu și-a putut desfășura dispozitivul, supus
tirului arcașilor moldoveni. Deoarece au atacat prin surprindere, trupele lui
Ștefan I au reușind să fracționeze trupele inamice, astfel încât regele ungar a
rămas fără sprijinul grosului armatei sale. Sigismund a fost astfel – se pare
obligat să se retragă rapid spre Transilvania, după cum se subânțelege din
faptul că doar câteva zile mai târziu – respectiv în 14 februarie , a mai emis un
alt act de cancelarie la Brașov.
 4. Organizarea internă. Instituţiile de stat
medievale. Armata.

 Rolul principal în sistemul administrativ din Moldova medievală îi aparținea instituției domniei. În fruntea țării stătea
suveranul, numit Domn sau Voievod. Domnitorul deținea puterea absolută în stat, concentrând în mâinile sale toate
ramurile puterii: legislativă, politică, executivă, judecătorească, militară, administrativă etc. Conform concepțiilor
medievale despre originea devină a puterii, domnul era considerat alesul lui Dumnezeu. Reieșind din conceptul despre
originea divină a puterii politice a suveranului, el se bucura de o autoritate absolută în stat, având puteri nelimitate și
autocrate, fiind susținut și de autoritatea bisericii. Datorită tradițiilor religioase cu rădăcini spirituale în Bizanț, deseori
domnitorii Moldovei se considerau continuatori a basileilor bizantini.
 În linii generale, instituția domniei în Moldova era similară celei din Europa din perioada respectivă. Totuși, spre
deosebire de majoritatea țărilor occidentale, unde domnia era ereditară, în Moldova medievală inițial, până la instaurarea
dominației Otomane, sistemul domniei era unul dublu – ereditar șieligibil. Caracterul ereditar constă în succesiunea la
tronul țării a descendenților domnitorului. Începând cu primii domnitori și pe parcursul a aproximativ 200 de ani pe
tronul Moldovei erau aleși reprezentanții dinastiei Mușatinilor. După stingerea dinastiei Mușatinilor la tronul Moldovei
au început se urce și reprezentanții ai marii boierimi, care la rândul său au încercat transmiterea tronului în baza
principiului ereditar, cum ar fi dinastiile Lupu, Cantemir, Sturdza și altele. Spre deosebire de unele state europene ca
Anglia, Rusia, Imperiul Habsburgic, în Moldova femeile nu aveau dreptul să ocupe tronul.
4. Organizarea internă. Instituţiile de stat
medievale. Armata.

 Caracterul eligibil constă în alegerea și confirmarea domnitorului țării de către

Sfatul domnesc și mai rar de către Adunări de stări convocată în acest scop. Sfatu
lde obște a toată țara era constituită din reprezentanții categoriilor sociale
privilegiate – boierimea mare și mică și clerul. Acest organ suprem nu era unul
permanent și se convoca relativ rar. Prima mențiune de convocare a acetui organ
este atestată la 25 iunie 1441. Aatfel a fost convocată Adunare de către
domnitorul Petru Aron la Vaslui în perioada martie – mai 1456 a decis acceptarea
ultimatumului turcesc de a plăti haraciului anual în suma de 2 mii de galbeni.
Marea Adunare convocată la 14 aprilie 1457 pe Câmpul Direptate l-a ales pe
Ștefan cel Mare domnitor al Țării Moldovei. Un rol important în istoria Moldovei
a avut și Adunare din 6 aprilie 1749, convocată la Iași de către domnitorul
Constantin Mavrocordat unde a fost lichidată șerbia și țăranii au fost eliberați
gratuit devenind oameni liberi.
 4. Organizarea internă. Instituţiile de stat
medievale. Armata.

 Pe parcursul secolelor al XIV-lea și al XV-lea în Moldova s-a creat

sistemul puterii de stat, reprezentat prin funcții speciale de stat –
dregătoriile. Funcționarii cu funcții publice și private se numeau
respectiv dregători. Dregătorul era un demnitar cu atribuții
administrative, militare și judecătorești în aparatul de conducere a
statului. Cei mai principali dregători erau adunați la Sfatul
domnesc. Sfatul domnesc în Moldova cuprindea 8 dregători:
logofătul, vornicul de Țară de Jos, vornicul de Țară de Sus,
hatmanul (totodată și pârcălab de Suceava), postelnicul, vistierul.
Acestora se adăuga și Mitropolitul.
 4. Organizarea internă. Instituţiile de stat
medievale. Armata.

 După esența, dregătoriile se divizau în două categorii:

 Dregătorii cu funcții publice;
 Dregătorii cu funcții private, particulare.
 Principalele dregătorii de stat în Moldova medievală erau următoarele:
 Logofăt – şeful cancelariei de stat şi al Sfatului domnesc.
 Vornicul – judecător suprem. Erau doi vornici şi anume Vornicul Ţării de jos (sud) şi Vornicul Ţării de Sus (nord). În lipsa domnului comanda armata.
 Hatmanul – comandantul cavaleriei şi tuturor mercenarilor, fiind şi şeful garnizoanei din Suceava.
 Vistierul – administrator financiar a ţării.
 Spătarul – păstrătorul armelor domnului, comandantul călăraşilor.
 Stolnicul şi paharnicul – asigurau mîncarea şi băutură în curte şi administrau viile domneşti.
 Postelnicul – sfetnic de taină al domnului. Primea pe ambasadori străini.
 Pîrcălab – comandantul garnizoanei unei cetăţi importante.
 Comisul – dregător în sarcina căruia întra îngrijirea grajdurilor, fierarilor şi caretaţii curţii.
 Comandant suprem al armatei, şi în acelaşi timp şef suprem al administraţiei şi justiţiei, în urma unificării statale, era marele voievod, care îşi
subordonase toţi voievozii şi cnezii locali.
4. Organizarea internă. Instituţiile de stat
medievale. Armata.

Un rol important în afirmarea principatului Moldovei îi revenea armatei. În

exercitarea puterii şi a comenzii miliatre, domnul (voievodul) se sprijinea pe
un sfat, alcătuit pe criterii politice şi de competenţă dintre marii dregători
care aveau obligaţia de „consilium” (sfat) şi în caz de război de „auxilium”
(ajutor). De altfel, atât dregătorii de afat cât şi toţi subordonaţii lor pe cale
ieararhică, apoi, prin extensie, toţi cei ce se bucurau de privilegii şi aveau
obligaţia de a lupta călare, cu arme specifice, s-au numit generic, cu un
cuvânt de origine turcică atestând priceperea ostăşească (bolar) – boieri.
Proveniţi din vechii juzi (cnezi, jupani) şi voievozi (duci) locali cu
responsabilităţi faţă de obşti, în primul rând militare, ei şi-au îndeplinit în
continuare sarcina ridicării la oaste pe ţinuturi a luptătorilor, dar la ordinul
domnului, în cadrul oastei celei mari a ţării, constituind o ierarhie militară
bine precizată.
 4. Organizarea internă. Instituţiile de stat
medievale. Armata.

Întreţinerea lor trece pe seama statului, însă lipsa unei cantităţisuficiente de monedă a făcut ca domnul să le răsplătească
serviciile prin „miluire” – concedarea unei părţi din impozitele în muncă datorate de obştile ţărăneşti domniei, pentru că,
integrate în stat, obştile întreţineau autoritatea supremă cu tot aparatul său – în schimbul serviciului de organizare a
activităţilroi economice, relogioase şi de apărare, cu renta în produse, munci (la cetăţi, drumuri, poduri, lăcaşuri de cult,
cărăuşie etc.) şi slujba militară. Sau prin uzurfructul unor proprietăţi domneşti (terenuri nelocuitem ruine, vaduri comerciale)
care le sunt concedate spre punere în valoare. Şi acesta constituie specificul societăţii româneşti medievale. Boierii, fie în
funcţii, fie foşti dregători sau urmaşi direcţi ai acestora aspirând la o dregătorie, nu erau proprietarii pământului obştilor
româneşti atribuite, ci doar uzurfractarii, raporturile lor cu populaţiaacestora decurgând din starea lor de fapt de „mandatari”,
de reprezentanţi locali ai puterii domneşti. Astfel, în obştile la cre intervenea boierul ca intermediar în relaţia cu autoritatea
supremă, pământul continua să fie stăpânit în comun şi munca organizată de sfatul obştii, „organizării ţărăneşti, suprapunându-
i-se stăpânirea boierească organizată pe neam, tot devălmaş”.
 4. Organizarea internă. Instituţiile de stat
medievale. Armata.

Pe plan militar importanţa era considerabilă. ţăranul era de facto şi de

jure liber, cu dreptul şi datoria de a purta arma, fiind mobilizat în timp de
război de boier, în baza aribuţiilor stabilite pentru el prin obligaţia de
auxilium. Era o realitate consfinţită prin însuşi numele atribuit lui de
„vecin” al boierului căruia i se dăduse doar locul de casă, cu lotul aferent
şi a cărui curte o întreţinea. Cel din obştile subordonate direct se numea
moşnean sau răzeş şi, liber de orice tutelă, se considera el însuşi
„boier”sau „neam” plecând liber, nu sub comandă, la război.
 Întrebări de autoevaluare și teme de reflecţie:

 1. Care sunt premisele social-economice și politice ale formării statelor

medievale românești?
 2. De ce întemeitorul Moldovei este considerat Bogdan I și nu Dragoș?
 3. Caracterizați instituția domniei în Moldova.
 4. Descrieți principalele dregătorii înb Moldova medievală.
 5. Care era rolul forței armate în consolidarea teritorială a Moldovei?
 Bibliografie:

 1. N. Bălcescu., Puterea armată şi arta militară la români, Bucureşti, 1990.

 2. N. Iorga., Istoria lui Ştefan cel Mare (ediţie Mihai Berza), Bucureşti, 1966.
 3. Istoria miltară a românilor, Bucureşti, 1990
 4. Isotria militară a poporului român, vol. II, Bucureşti, 1986.
 5. R. Rosetti., Istoria artei militare a românilor pînă la mijlocul veacului al XVII-lea,
Bucureşti, 1947.
 6. N. Stoicescu., Curteni şi slijitori. Contribuţii la isotira armatei române, Bucureşti, 1968.