Factorii de patogenitate ai

bacteriilor
•Patogenitatea este un proces complex şi
multi-factorial, care cuprinde totalitatea
mecanismelor biochimice prin care
microorganismele produc infecţii. Este un
caracter de specie
•Virulenţa este gradul de patogenitate a
unei tulpini în cadrul speciei este un caracter
de tulpină.
• În timp ce unele microorganisme (patogene)
produc în mod obişnuit infecţii la indivizii
neimunizaţi dar cu rezistenţa naturală intactă,
• altele (oportuniste) produc infecţii doar la
indivizi cu barierele apărării naturale
compromise.
 Clasificarea bacteriilor în funcţie de
Flora normală a organismului
patogenitate
Flora oportunistă Salmonella Treponema
 microorganisme nepatogene
pallidum
Yersinia
 microorganisme patogene
– îmbolnăviri cu penetraţie mare în populaţie
pestis
– sau îmbolnăviri cu consecinţe grave Streptococcus
 microorganisme condiţionat patogene S. aureus, E. coli, Klebsiella,
P.aeruginosa pyogenes
 Microorganisme accidental patogene: Staphylococcus epidermidis,
epidermidis,
Streptococcus viridans
După capacitatea de invazie
 bacteriile toxigene (C. diphteriae, Clostridium
tetani, Clostridium botulinicum), care se
multiplică discret la poarta de intrare, iar toxina,
secretată şi apoi vehiculată de sânge în
organsim, este responsabilă de apariţia bolii
 bacteriile invazive (B.antracis) pentru care
ataşarea constituie un prim pas în penetrarea
mai adâncă a ţesuturilor sterile. Ajunse aici, se
vor multiplica, vor secreta diverşi factori de
patogenitate, rezultatul fiind infecţia
 bacteriile sensibilizante, care prin infecţie
sensibilizează organismul. Acesta va răspunde
prin reacţii imunopatologice ce îi sunt nocive şi
generează leziuni (S.pyogenes)
Streptococcus pyogenes
 Invaziv: infectii ale pielii, inf.respiratorii,
 Toxigen: eritrotoxina – scarlatina
 Sensibilizanta: mecanism alergic
– Reumatismul poliarticular acut
– Glomerulonefrita acuta
– Cardita reumatismala
Factorii de patogenitate ai
bacteriilor

• ataşarea şi pătrunderea în organismul gazdă;

• invadarea locală sau generală a organismului;

• multiplicarea în organismul gazdă şi secreţia

unor factori de patogenitate.
Microorganisms and Mechanisms of Pathogenesis

Figure 28.12
1. FACTORI DE PĂTRUNDERE ŞI ADERENŢĂ
Leptospirele
prin înşurubare

 Pătrunderea prin tegumente intacte

Stafilococi,
 Pătrunderea prin întreruperea
Pseudomonas
integrităţii
anaerobi
tegumentelor sau a mucoaselor
Plasmodium,
– Leziuni traumatice Borrelia
Virusul rabic
– Înţepături de insecte Pasteurella multocida
Virusurile hepatitice
– Muşcătura unui animal Virusul SIDA
– Manevre medicale
Pătrunderea pe alte căi (digestivă,
respiratorie, urogenitală, conjunctivală)
Factorii de aderenţă
Prima relaţie între microorganismul care se
stabileşte infectant şi gazda sa este ataşarea
microorganismului de suprafaţa celulelor.
Aderenţa:
• Adezine microbiene:
• adezine nefimbriale
• Fimbrii
• Receptori specifici pe suprafaţa celulelor
Major Adherence Factors Used to Facilitate Attachment
 1.1. Adezine nefimbriale
a. Substanţe de pe suprafaţa bacteriilor
Bacterie

adezină

receptor

Epiteliu
Salmonella typhimurium hemaglutinină
Bordetella pertussis
b.Capsula: inhibiţie a înglobării de fagocite
Streptococcus mutans
c. Substanţe propri organismului
 Fibronectina: glicoproteină plasmatică cu
proprietatea de a adera pe suprafaţa mucoselor şi
prin intermediul căreia bacteriile aderă şi ele de
celulele epiteliului

Streptococcus pyogenes lipoteichoic acid

Staphylococcus aureus F-protein
Treponema pallidum

fibronectina
1.2. Fimbrii
 fimbriile de tip 1, pilii comuni: prezente la multe specii de
Enterobacteriaceae. Se leagă de glicoconjugaţii din m.
citoplasmatică a celulelor gazdă ce conţin manoză
 fimbriile P: pe tulpinile de Escherichia coli pielone-
fritogene. Receptorul pentru aceste fimbrii sunt glicolipidele
ce conţin două molecule alăturate de galactoză prezente în
membrana celulelor epiteliului urinar
 fimbriile S: la tulpinile de E.coli implicate în meningite şi
se ataşează de glicoconjugaţii ce conţin acid sialic
 fimbriile K88 şi K89: la tulpinile de E.coli enterotoxigene
ce produc diaree. Receptorii celulelor sensibile conţin acid
sialic şi lactoză
 fimbriile ce conţin N-metilfenilalanină: la unele genuri de
bacterii gram-negative, ca Pseudomonas, Neisseria
(gonococ şi meningococ), Bacteroides, Vibrio etc
E. coli cu fimbrii
 Fimbrii la Escherichia coli

Tip 1

manoză

• galactoză
– glicolipide
– glicoproteine
2. Factori de invazie microbiană

Diseminarea infecţiei:
 din aproape în aproape: exoenzime
 endocitoza şi translocare
 Pe cale sanguină sau/şi limfatică
2.1. Exoenzime
 Hialuronidaza:
Hialuronidaza Streptococcus pyogenes,
Staphylococcus aureus, Clostridium welchii
 Coagulaza:
Coagulaza S. aureus
 Fibrinolizina:
Fibrinolizina Streptococcus pyogenes
 Enzime hidrolitice (proteaze, nucleaze,
lipaze)
 Enzime citolitice: hemolizine, leucocidine
(SLO-Streptococcus pyogenes, S.aureus,etc
 Componente de inveliş ale unor bacterii
(capsula, proteina M a Str.pyogenes, proteina
A a S. aureus)
 Proteina M inibă fagocitoza

Complement
fibrinogen

M protein

r
r r

peptidoglican
 Proteina A inhibă fagocitoza

Fagocit
Fc receptor

imunoglobulina Proteina A
BACTERIE
 2.2. Endocitoza şi translocarea
 Habitat extracelular-mai accesibile MApA
 Habitat intracelular : endocitoza
 Habitat facultativ intracelular
Endocitoza: pătrunderea bacteriilor cu habitat
intracelular în celula gazdă
Translocare: preluarea intracelulară şi ejectarea
ulterioară a bacteriilor fiind un mijloc de
diseminare
- Shigella (internalizată în incluzii ale celulelor epiteliale si
translocata in citoplasma),
- Salmonella (endocitată în vacuole şi translocată din celule
spre straturi mai profunde)
 Penetrare şi diseminare
Epiteliu

Shigella (plasmid)

Salmonella typhi
3. Toxine bacteriene=substanţe solubile cu efect
toxic

 Exotoxine
 Endotoxine
3.1. Exotoxine -pe care bacteriile le secretă în
mediul înconjurător, ca produs al
metabolismului propriu
– Proteine cu toxicitate foarte ridicată
– Puternic imunogene
– Prin învechire se transformă in anatoxine
utilizate în vaccinare
– Acţiune farmacodinamică specifică
 Structura exotoxinelor

Membrana
Parte activă ataşare celulară

A B
După activitate exotoxinele sunt:
 toxine care blochează sinteza proteinelor
celulare:
– toxina difterică (Corynebacterium diphteriae):o
singură moleculă de toxină difterică este
suficientă pentru a omorî celula în care a
pătruns;
– Toxina bacilului piocianic (Pseudomonas
aeruginosa)
The Action of Diphtheria Toxin from C. diphtheriae

ADP-ribosylation

Diphtheria toxin (inhibition of protein synthesis)

După activitate exotoxinele sunt:
 neurotoxine:
– toxina tetanică (Clostridium tetani) provoacă
paralizia spastică a musculaturii striate prin
inhibarea eliberării inhibitorilor sinaptici ai
transmiterii nervoase. Moartea se produce prin
paralizia muşchilor respiratori
– toxina botulinică (Clostridium botulinum),
produce paralizia flască a musculaturii netede,
moartea survenind tot prin paralizia muşchilor
respiratori;
The Action of Botulinum Toxin from C. botulinum

Botulinum toxin (Flaccid paralysis) Figure 28.21a & 21b

The Action of Tetanus Toxin from C. tetani
 După activitate exotoxinele sunt:
 toxine ce modifică metabolismul celulei.
Aceste toxine nu duc la moartea celulei, ci la
modificarea unei funcţii ale acesteia. Le
amintim pe cele care cresc nivelul de AMP
ciclic: toxina holerică, toxina termolabilă a
E.coli, toxina produsă de Bordetella pertussis
etc.
 toxine care distrug substanţa fundamentală
a ţesutului conjunctiv
– C. perfringens - colagenaza ,
– S. pyogenes - hyaluronidaza
 3.2. Endotoxine - fac parte din str. PC la
BGN şi sunt eliberate în mediu doar după moartea celulei
Structura endotoxinei (LPZ la BGN)
 un glicofosfolipid ce se numeşte lipidul A
 core formată din zaharuri, etanolamină şi acid fosforic
 antigenul O, un lanţ lung, de zaharide, mai puţin
obişnuite, specific de specie.
 Partea activă este lipidul A, celelalte având rol de
carrier. Lipidul A, singur, este inert fiind insolubil
în apă, dar devine activ în combinaţie cu celelalte
componente ale exotoxinei.
 Efectele endototoxinei nu sunt specifice speciei,
ci sunt identice indiferent de la ce bacterii gram
negative provine.
Efectele endotoxinei (se
eliberează după liza bacteriilor)
 Reacţii de alarmă în cantităţi mici
febra: 100 ng de endotoxină injectate iv. induc
febra, ceea ce corespunde unui număr de
aproximativ 10 milioane de bacterii.
Endotoxina determină reacţia febrilă prin
acţiunea ei asupra macrofagelor care vor secreta
pirogeni endogeni (interleukina I, Tumor
Necrosis Factor);
 activarea complementului:
– direct pe cale alternativă, ceea ce favorizează liza
bacteriilor şi chemotaxia fagocitelor în focarul
infecţios.
– se vor acumula PMN sub acţiunea C5a şi vor fagocita
bacteriile opsonizate de C3b.
– eliberarea anafilatoxinelor în cantităţi fiziologice (C3a
şi C5a) duce la creşterea permeabilităţii capilare şi
degranularea mastocitelor.
– Se produce astfel răspunsul inflamator;
 activarea macrofagelor
macrofagele vor secreta enzime lizozomale în
cantităţi crescute, intensificându-şi fagocitoza.
 macrofagele, activate de endotoxină, sunt capabile să
distrugă unele celule tumorale.

 stimularea limfocitelor B.
 Interleukina I secretată de macrofagele activate de
endotoxină induce proliferarea limfocitelor B.
Din acest considerent, endotoxina este considerată un
imunomodelator.
Şocul endotoxic
Reacţiile descrise anterior fac parte din
rezistenţa antiinfecţioasă.
În situaţia când depăşesc anumite limite, ele
devin foarte nocive organismului. Acest aspect
se întâlneşte uneori în septicemiile cu bacili
gram-negativi, când în organism se eliberează
cantităţi mari de endotoxină şi se produce şocul
endotoxic. Acesta se caracterizează prin
• hipotensiune,
• coagulare intravasculară diseminată,
• evoluţia este gravă
Şocul endotoxic poate apărea şi în cazul
administrării unor perfuzii în care endotoxina
provine de la bacili gram negativi omorâţi prin
sterilizare.