TEME SI MOTIVE EMINESCIENE

POGGERSTEMA
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15
ianuarie 1850. Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889, București, Regatul
României) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români
și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică
din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a
asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism
literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele
tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea
pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de
voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor
depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană
descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane
Mallarmé. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind
influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de
la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile
lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la
traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu
Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la
Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.
Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice
era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a
lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare
partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu
ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice,
parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie
și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre
evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca
redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său
poem la vârsta de 16 ani (De-aș avea), iar la 19 ani a plecat să studieze
la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ
14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința
din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul
Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data
de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului

MIHAI EMINESCU
Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul
Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru
al Academiei Române.
Conceptia despre poezie si misiunea poetului

Atat in poeziile antume cat si in cele postume Eminescu isiformuleaza

ideile proprii despre arta literara si despre conditia poetului. Preferinta
pentru valorile romantice a marturisit-o el insusi in poemul 
“Eu nu cred nici in Iehova”:
“Nu ma-ncantati nici cu clasici
Nici cu stil curat si antic.
Toate-mi sunt deopotriva,
Eu raman ce-am fost: romantic.”
In ciuda afirmatiei sale categorice lirica eminesciana are si trasaturi clasice:
cunoasterea literaturii si a artei antice, pretuirea idealurilor de bine, frumos si de
adevar (triptic estetic specific filosofiei antice), aspiratia catre ideea de
perfectiune si echilibru, stilul reflexiv, sententios, armonios, limpede si –uneori-
cu accente ironice.
Conceptia estetica a lui Eminescu are doua componente : una nationala, bazata pe
retorica romantica, specifica scriitorilor de la 1848, si cealalta de sorginte
cultural-europeana, inspirata din filosofia idealist-kantiana si shopenhaueriana.
POGGER
TEME SI MOTIVE ALE OPEREI EMINESCIENE

Universul
Universul poetic eminescian sta sub semnul sfericitatii. Teme
si motive, mituri,modele literare, sintagme poetice, metafore
esentiale, teorii filozofice, idei stiintifice se aseazaintr-un
perfect echilibru, creand un camp imaginar al marilor
simetrii, in care toate elementelecomponente sunt supuse
circularitatii, corespondentelor depline. Imaginarul
poeticeminescian, asa cum este perceput el astazi, un urias
edificiu alcatuit din antume, postume,texte ramase in
manuscris, articole politice, insemnari din studentie si
analize de mare profunzime ale criticii si istoriei literare, are
calitatea unica a spatiilor convergente, aceea de aajunge din
orice punct intr-un centru al revelatiilor profunde.
TEME SI MOTIVE ALE OPEREI EMINESCIENE

TEMA TIMPULUI

Această temă se regăseşte în aproape toate poeziile lui Eminescu, de

aceea a fost denumită şi supratemă .
În poezia ”Luceafărul” , de exemplu, Hyperion călătoreşte spre Demiurg,
această călătorie realizându-se în timp şi spaţiu, spre începuturile lumii;
rotaţia aştrilor se face în timp. În “Scrisoarea I”, relevant este tabloul genezei,
totul s-a născut dintr-un punct, înainte de apariţia universului. În poezia
“Trecut-au anii” timpul este văzut ca trecere a anilor copilăriei.
Problema timpului este corelată cu cea a spaţiului. De exemplu, în poezia
“Scrisoarea I” observăm spaţiul şi termenii viitorului şi ai trecutului; timpul
este văzut ca un prezent etern şi are caracter static.
TEME SI MOTIVE ALE OPEREI EMINESCIENE

TEMA COSMICULUI

Cosmicul uzează adesea de câteva motive: infinitul, cerul, soarele, luna,

stelele, luceferi,muzica sferelor, zborul intergalactic, haosul, geneza,
extincţia. În concepţia lui Eminescu vechimea universului este nesfârşită.
Cosmogonia (naşterea universului) este foarte plastic concepută în
“Scrisoarea I”, unde infinitul devine sinonim cu haosul, genunea, negura
eternă în care există un punct, iar punctul devine lume atrasă de viaţă, de un
dor nemărginit.
Descoperim şi motivul soarelui, care la un moment dat devine trist şi
roşu, sugerând stingerea (extincţia) universului.
Luna este văzută ca un astru al romanticilor şi ea poate fi considerată un
simbol al naşterii şi al morţii, ea le ştie pe toate şi readuce în minţile
oamenilor amintiri.
Muzica sferelor este un alt motiv cosmic, este vorba de acea muzică
simfonică produsă de rotaţia planetară; Eminescu îşi imaginează că prin
mişcarea lor aştrii creează o altă muzică
TEME SI MOTIVE ALE OPEREI EMINESCIENE

TEMA ISTORIEI SI A CRITICII SOCIALE

Istoria, evoluţia omului în timp, creaţia şi contribuţia lui socială l-au

preocupat atât demult pe Eminescu, încât o mare parte din opera sa este
alcătuită din poezii cu un profund caracter meditativ pe această temă. Istoria
este văzută în mai multe ipostaze (cele enumerate mai sus) şi seregăseşte în
mai multe poezii. În evocarea istoriei, atitudinea poetică a lui Eminescu apare
sub două aspecte: unul elegiac şi altul satiric.
Viziunea elegiacă apare în poeziile în care panorama civilizaţiilor creează
un puternic sentiment al zădărniciei, determinat de ideea că totul se repetă în
lume, că nimic nu este statornic şi nu rezistă în timp.
Viziunea satirică nu apare numai în partea a doua a poemului “Scrisoarea
III”, ci şi în alte poezii. În ”Junii corupţi”, Eminescu prezintă tineretul corupt,
decăzut prin desfrâu, fără idealuri. În “Ai noştri tineri” poetul critică tinerii ce
studiau la Paris, dar nu făceau cinste poporului nostru
TEME SI MOTIVE ALE OPEREI EMINESCIENE

TEMA FILOZOFICĂ – TEMA GENIULUI ÎN OPERA EMINESCIANĂ

Tema filozofică majoră a liricii eminesciene este condiţia nefericită a

omului de geniu într-o societate meschină, superficială, incapabilă să-i
înţeleagă aspiraţiile spre absolut.
Acestă temă este preluată de la filozoful german Schopenhauer la care
condiţia geniului este definită ca:„Geniul pe pământ nu este capabil de a ferici
pe cineva, nici capabil de a fi fericit, el nu aremoarte, dar nici noroc.”
Conform filozofului german, geniul are o minte aplicată la obiect,sclipitoare,
obiectivă şi este capabil să se sacrifice pentru atingerea unui ideal.
Geniul eminescian apare sub patru ipostaze: creatorul, omul superior
prin excelenţă; nemuritorul, exemplu Hyperion;demonul, forţă a răului (“Înger
şi demon”); titanul, simbol al răzvrătirii (Mureşan). Imaginea demonului se
suprapune adesea cu cea a creatorului de artă. În ”Luceafărul”, Hyperion
apare în ipostaza de demon, de înger, de titan, adică de geniu.
TEME SI MOTIVE ALE OPEREI EMINESCIENE

TEMA IUBIRII ŞI A NATURII

Ultimul mare romantic european, M. Eminescu exprimă adesea

sentimentele de dragoste în mijlocul naturii, de aceea cele două teme se
îmbină armonios.
Natura eminesciană se manifestă în două planuri ce se întrepătrund, cel
terestru şi cel cosmic. Motivele romantice ale naturii terestre: codrul,
izvoarele, salcâmul, teiul, lacul, sunt observate în funcţie de succesiunea
anotimpurilor. În general natura terestră este caldă, ocrotitoare, uneori
sălbatică şi participă lafrământările poetului, constituind în acelaşi timp şi un
cadru propice împlinirii iubirii, dar şi meditaţiei.
Motivele romantice ale naturii cosmice: luna, stelele, luceferii, cosmosul
participă direct la sentimentul iubirii umane, care la Eminescu este un
sentiment fundamental. Luna este astrul martor şi tutelar al îndrăgostiţilor.
TEME SI MOTIVE ALE OPEREI EMINESCIENE

In concluzie

Eminescu a iubit foarte mult folclorul românesc, fiind un pasionat

culegător de folclor. În caietele manuscrise ale lui M. Eminescu s-a găsit un
material folcloric cules în perioadă când colinda ţara cu trupa de actori,
cuprinzând basme, proverbe, cântece epice etc. Influenţa populară este
evidentă în multe din poeziile lui Eminescu, el prelucrând teme, motive,
versuri, ritmuri,armonii, imagini pe care le-a asamblat în creaţii noi, originale.
Unele sunt prelucrări folclorice cu adaosuri filosofice (“ Revedere”, “Ce te
legeni…”, “La mijloc de codru…”), altele sunt profund originale, sursa
folclorică cunoscând transformări esenţiale (“Călin <file din poveste >”,
“Luceafarul”). În toate întâlnim acea îmbinare inconfundabilă între glasul
poetului şi glasul poeziei populare.
TEME SI MOTIVE ALE OPEREI EMINESCIENE

MITURILE EMINESCIENE

Eugen Simion descoperă opt mituri fundamentale ale liricii eminesciene:

mitul istoric,mitul naşterii şi al morţii universului, mitul înţelepciunii, mitul
erotic, mitul oniric, mitul întoarcerii la elemente, mitul creatorului, mitul
poetic. Nu trebuie uitat nici mitul dacic care se conturează în poemul
postum ”Dochia. Raiul Daciei”, cum a fost denumit de Perpessicius.