Generalități

Schimbătoarele de caldură sunt aparate destinate transferului căldurii între două sau mai multe
fluide cu nivele de temperatură diferite. Schimbătoarele de caldură sunt elemente esenţiale într-
o gamă largă de sisteme, incluzând automobilele, computerele, centralele termoelectrice,
echipamentele de răcire/încălzire pentru asigurarea confortului, etc. Studiile au evidenţiat că
peste două treimi din energia primară consumată într-o ţară trec, până la forma finală de energie
utilă, în medie, printr-un lanţ de 2-4 schimbătoare de căldură.
Construcţia schimbătoarelor de căldura este influentata de:

- cantitatea de căldură transmisă;

- parametrii termodinamici
- temperatura, presiunea, volumele şi starea de agregare a agenţilor
termici;
- proprietăţilefizico-chimice, densitatea, vâscozitateaetc;
- agresivitatea agenţilor termici faţă de materialul de construcţie;
- gradul de impurităţi al agentului termic şi caracterul depunerilor;
- proprietăţile materialului din care sunt realizate schimbătoarele;
- destinaţia aparatului şi procesele care au loc în el;
- tensiunile care apar ca rezultat al acţiunii presiunii agenţilor termici ca şi
diferenţa în dilatările termice ale diferitelor elemente componente, ale
schimbătoarelor decaldură.
CLASIFICAREA SCHIMBATOARELOR DE CALDURA

a. Funcţie de modul de realizare al transferului de căldură;

b. Funcţie de tipul constructiv;
c. Funcţie de numărul de fluide;
d. Funcţie de starea de agregare a agenţilor termici;
e. Funcţie de compactitatea aparatului;
f. Funcţie de modul de realizare a curgerii;
g. Funcţie de destinaţie;
h. Funcţie de material.
CLASIFICAREA SCHIMBĂTOARELOR DE CĂLDURĂ
Pentru clasificarea schimbătoarelor de căldură se pot avea în
vedere mai multe criterii:
a) Clasificarea în funcţie de modul de realizare al transferului
de căldură:
-Schimbătoare cu contact indirect (de suprafaţă)
-Schimbătoarele de căldură cu contact direct

Fig.3. Schimbătoare de căldură cu contact indirect

a) schimbător recuperativ ţeavă în ţeavă; b) schimbător regenerativ cu
Fig.2. Schimbătoare de căldură cu contact direct umplutură fixă; c) schimbător
a) fără umplutură; b) cu umplutură regenerativ rotativ; d) schimbător cu strat fluidizat
b) Clasificarea în funcţie de tipul constructiv

Fig. 4. Clasificarea schimbătoarelor de căldură din punct de

vedere constructiv
c) Clasificarea în funcţie de numărul de fluide :
-schimbătoare cu 2 fluide (marea majoritate);
-schimbătoare cu 3 fluide;
- schimbătoare cu mai mult de 3 fluide.

d) Clasificarea în funcţie de starea de agregate a agenţilor termici

Se pot distinge în funcţie de acest criteriu:
- aparate fără schimbarea stării de agregare a agenţilor termici;
- aparate cu schimbarea stării de agregare a unui agent termic;
- aparate cu schimbarea stării de agregare a ambilor agenţi termici.

e) Clasificarea în funcţie de compactitatea aparatului

Compactitatea unui schimbător de căldură este caracterizată de raportul între suprafaţa sa de schimb de căldură şi
volumul său. In funcţie de acest criteriu distingem:
- schimbătoare compacte (compactitatea mai mare de 700 m2/m3);
- schimbătoare necompacte (compactitatea mai mică de 700 m2/m3).
f) Clasificarea în funcţie de modul de realizare a curgerii
Curgerea fluidelor în aparatele de schimb de căldură se poate realiza în patru moduri distincte:
-echicurent;
-contracurent;
-curent încrucişat ;
-curent compus.

Fig. 5. Tipuri principale de curgere

a) contracurent; b) echivalent; c) curent încrucişat ambele fluide amestecate;
d)curent încrucişat un fluid amestecat şi celălalt neamestecat; e) curent încrucişat
ambele fluide neamestecate
Curgerea în contracurent (figura 5.a) presupune că cei doi agenţi termici circulă pe lângă suprafaţa de schimb de căldură
paralel şi în sensuri contrarii. Curgerea în contracurent asigură cea mai mare diferenţă medie de temperatură între
agenţii termici, însă temperatura peretelui la intrarea fluidului cald este maximă.

Curgerea în echicurent (figura 5.b) apare în cazul circulaţiei agenţilor termici, paralel şi în acelaşi sens, pe lângă suprafaţa
de transfer de căldură. Acest tip de curgere realizează cea mai mică diferenţă medie de temperatură, însă cea mai bună
răcire a peretelui în zona de intrare a fluidului primar.

Circulaţia în curent încrucişat presupune curgerea perpendiculară a celor doi agenţi termici. În acest caz se pot distinge
trei situaţii: ambele fluide amestecate (figura 5.c) un fluid amestecat şi celălalt neamestecat (figura 5.d) ambele fluide
neamestecate (figura.5. e).

Un fluid se numeşte "amestecat" atunci când în orice plan normal pe direcţia sa de curgere are aceeaşi temperatură,
deci temperatura sa variază numai în lungul curgerii. In cazul fluidului "neamestecat" există o diferenţă de temperatură şi
în direcţia normală la curgere.
În cazul curgerii în curent încrucişat şi curent mixt valoarea diferenţei medie de temperatură dintre agenţii termici se
situează între echicurent şi contracurent.
 Fig.6. Curgerea în curent încrucişat cu ambele fluide neamestecate Fig. 7. Curgerea compusă
a) schema; b) variaţia temperaturii a) o trecere prin manta şi două treceri prin ţevi; b) două treceri prin
manta şi patru treceri prin ţevi; c) o trecere prin manta şi trei treceri prin
ţevi; d) trei treceri prin manta şi şase treceri prin ţevi.

g) Clasificarea în funcţie de destinaţie

Schimbătoarele de căldură pot realiza multiple scopuri, în funcţie de acesta putând întâlni: preîncălzitoare; răcitoare;
vaporizatoare; generatoare de vapori; răcitoare frigorifice; condensatoare; boilere etc.

h) Clasificarea în funcţie de material

Majoritatea schimbătoarelor de căldură sunt metalice, având suprafaţa de schimb de căldură realizată din fontă, oţel,
cupru, alamă, oţel inoxidabil, titan, e.t.c.
Se mai pot întâlni însă şi schimbătoare de căldură din materiale nemetalice, cum sunt cele ceramice, din sticlă, din grafit
sau din materiale plastice.
 Schimbătoarele de caldură cu aripioare
Bateriile cu aripioare sunt schimbătoare de căldură compacte destinate în special încălzirii sau răcirii aerului ele fiind
larg utilizate în instalaţiile frigorifice sau de climatizare, dar şi ca recuperatoare de căldură sau radiatoare pentru
automobile.
 CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE
Pentru caracterizarea suprafeţelor extinse se pot lua în considerare mai multe criterii:
 Forma ţevii de bază
Ţeava de bază poate avea secţiunea: rotundă, eliptică, plată sau în formă de picatură.

Fig. 9.Tipuri de secţiuni pentru ţevile de bază

a)rotunde; b) eliptice; c) plate; d) tip picătură.

Cea mai răspândită formă este cea rotundă , aceasta având cel mai redus cost. Celelalte tipuri de tuburi asigură o
compactitate sporită şi pierderi mai mici de presiune la curgerea gazului. Ele sunt însă mai scumpe, iar fixarea nervurilor
pe ele este mai dificilă.
 Tipul aripioarei
Aripioarele se împart în două mari categorii: aripioare individuale care înfăşoară o singură ţeavă şi aripioare continue,
atunci când ele sunt comune pentru mai multe ţevi.

Fig 10.Tipuri constructive de aripioare individuale

a) aripioare elicoidale continue; b) aripioare perforate; c) aripioare decupate; d) aripioare inelare; e) aripioare aciculare; f) aripioare
resort; g) aripioare longitudinale
Aripioarele individuale cele mai răspândite sunt cele elicoidale realizate dintr-o banda metalică rulată pe ţeava de
bază sau prin extrudere din ţeava de bază sau din altă ţeava dintr-un material mai maleabil ( aluminiu, cupru,
alamă), care înveleşte ţeava de bază.
Banda din care sunt realizate poate fi continuă ( figura 10 a) , perforată ( figura 10 b), sau decupată ( figura 10 c).

Aripioarele inelare ( figura 10 d) sunt formate din discuri, circulare sau de altă formă separate între ele prin inele
distanţoare sau decupări din aripioară.

Aripioarele aciculare ( figura 10 e) sunt realizate din sudare sau turnare având forma trapezoidala şi o secţiune în
formă de picătură. Ele se utilizează pentru ţevi de dimensiuni mari ,care lucrează la temperaturi ridicate, cum este
cazul recuperatoarelor de căldură.

Aripiorele din fir resort ( figura 10 f) sunt realizate prin rularea şi sudarea în puncte, în elice, pe o teavă de bază a
unui resort.

Aripioarele longitudinale ( figura 10 g) sunt utilizate în cazul curgerii în lungul axei ţevilor. Ele sunt realizate prin
extrudare din materialul ţevii sau prin sudare unor benzi în lungul ţevilor de bază.
 Aripioarele continue sunt comune mai multor ţevi, fiind utilizate în
marea majoritate a bateriilor cu aripioare. Constructiv se disting trei
geometrii principale pentru aceste aripioare:
- aripioarele lise ( figura 11 a) constituie cea mai răspândită
geometrie. Pasul dintre placi este în general in limitele 1,5-6 mm,
putănd ajunge la 10 mm în cazul gazelor cu depuneri sau la care
poate apare fenomenul de givraj;
- aripioarele ondulate ( figura 11 b ) sunt realizate prin ambutisare,
realizând o mărire a turbulenţei la perete care permite o mărire a
coeficientului de convecţie cu circa 20% faţă de aripioarele lise;
-aripioarele perforate (figura 11 c ) reprezintă geometria cea mai
evoluată din punct de vedere al performanţelor de transfer termic, în
ultimii ani apărând numeroase tipuri constructive de astfel de
aripioare. Ele sunt însă mai sensibile la depuneri şi la jivraj.

Fig. 11. Tipuri constructive de aripioare continue

a) aripioare lise; b) aripioare ondulate;
c)aripioare perforate
 Legătura intre ţeava de bază şi aripioare

Legătura între ţeavă şi aripioare poate reprezenta în unele cazuri o rezistenţă termică de contact importantă care
înrăutăţeşte coeficientul global de schimb de căldură.
Cele mai ineficiente din acest punct de vedere sunt aripioarele in I ( figura 12 a ), la care contactul între ţeavă şi
aripioară se realizează numai prin tensiunea mecanică a înfăşurării (aripioarele elicoidale) sau prin expansiunea
(umflarea) mecanică sau hidraulică a ţevii ( aripioarele inelare sau continue). Acest tip de prindere care este cel mai
ieftin nu se recomandă în cazul temperaturilor de lucru care depăşesc 100°C.
In cazul unor temperaturi de lucru mai ridicate se recomandă nervurile îngropate ( figura 12 b), care sunt inserate in
canale în ţeava de bază sau într-o ţeavă din alt material trasă peste aceasta. Prinderea se realizează prin presarea
marginilor canalelor din ţeavă pe baza aripioarelor.
Un tip de prindere care asigură şi o protecţie a ţevii de baza se realizează în cazul aripioarelor in L ( figura 12 c).
Piciorul în formă de L al aripioarelor acoperă în întregime suprafaţa ţevii, reglând şi pasul dintre aripioare. Prinderea
aripioarelor pe ţevi se face fie prin expansiunea mecanică sau hidraulică a ţevii, fie prin sertizare in canale practicate
în peretele ţevilor (figura 12 d).
Pentru eliminarea completă a rezistenţelor termice de contact între ţeavă şi aripioare acestea pot fi utilizate
aripioarele integrale ( figura 12 e) obţinute prin extruderea ţevii de bază sau a altei ţevi din cupru sau aluminiu cu
grosimea suficientă, trasă la rece peste ţeava de bază.
 Fig. 12. Tipuri de legături între ţeava de bază şi aripioare
a) aripioare în I; b) aripioare îngropate; c) aripioare în L; d) aripioare în L sertizate; e) aripioare
integrale
Bateriile cu aripioare sunt constituite dintr-un fascicul de ţevi din cupru sau, mai rar, oţel inoxidabil, legate intre ele prin
coturi şi grupate în rânduri, la exterior ţevile fiind prevăzute cu aripioare, de cele mai multe ori continue, din aluminiu sau
cupru. (Figura 13).
Prin interiorul ţevilor circula apa, un purtător de frig sau un fluid frigorific, iar peste aripioare un gaz, deobicei aer.
Numărul de rânduri de ţevi poate varia de la unul singur, în cazul unora dintre bateriile de climatizare până la câteva zeci.
In ultimii ani aripioarele au evoluat de la forma plană la cea ondulată şi ulterior perforată, obţinânu-se prin aceasta, măriri
ale coeficientului de convecţie de până la 90%.
Pentru intensificarea transferului de căldură şi prin ţevi, acestea pot fi prevăzute cu caneluri interioare.

Fig. 13. Schema unei baterii cu aripioare drepte