ELECTROCARDIOGRAFIE

Generalitati

• ECG este o forma de studiu a activitatii inimii.

• 1887 Waller – “Demonstratiile pe om a
fortelor electrometrice care insotesc bataile
inimii”
• 1924 –Einthoven – Premiul Nobel
• 1920 – Wilson – descrie derivatiile unipolare
• 1942 – Goldberger – descrie derivatiile
unipolare de tip augmentat
 GENERALITATI. DEFINITIA
ELECTROCARDIOGRAFIEI

Electrocardiograma (ECG) reprezinta

inregistrarea grafica pe proiectiile axelor de
derivatie a proiectiei vectorilor activitatii
electrice a inimii.
Potentialele electrice sunt produse in inima ca
suma a potentialelor generate de
cardiomiocite in timpul depolarizarii si
repolarizarii.
 La nivel celular:
Depolarizarea = modificarea potentialului transmembranar, determinata de
deplasarea sarcinilor electrice (electroni sau ioni).
Repolarizarea = refacerea potentialului transmembranar de repaus, indusa
de deplasarea sarcinilor electrice in sens opus, care compenseaza
depolarizarea.

 Propagarea
depolarizarii si
repolarizarii
implica
participarea
jonctiunilor
comunicante.
 Teoria dipolului

 In sistemele biologice fluxul de curent are loc prin conductori care

sunt constituiti din solutii electrolitice cu conductibilitate diferita in
functie de tesut.
 Daca intr-un mediu conductor se plaseaza un dipol, in jur se
genereaza un camp electric caracterizat prin prezenta unor linii de
forta.
 Zone activate  zone neactivate  dipoli.
 Sensul depolarizarii

 Sensul de depolarizare 
 Dipol de depolarizare - +
 Curent 
 Sensul de repolarizare 
 Dipol de repolarizare + -
 Curent 
 Dipolul cardiac

 Depolarizarea si repolarizarea se
propaga sub forma unor unde prin
muschiul cardiac.
 Generatorul cardiac poate fi privit
ca un dipol - doua sarcini electrice
egale si de semn contrar (+ si -),
separate de o distanta mica.
 Daca dipolul este plasat într-un
volum omogen se genereaza doua
câmpuri electrice sferice (unul
pozitiv si altul negativ).
Dipolul cardiac

 Liniile de propagare ale câmpului

electric sunt distribuite simetric
în raport cu o linie
perpendiculara, care traverseaza
dipolul prin centru.
 Deoarece corpul este un bun
conducator de electricitate,
câmpurile electrice se propaga
pâna la suprafata pielii.
 Planul perpendicular pe dipol are
potential 0 (punctul de nul).
 Vectorul rezultant

 In orice moment, suma Vectorul rezultant = vectorul

acestor curenti electrici mediu prin inima partial
depolarizata
vectorul rezultant
- are o anumita directie, sens
si marime poate produce o
deflexiune pe traseul ECG.
- atât directia cât si marimea
vectorului cardiac se
modifica în timpul unui
ciclu cardiac.
 Teoria vectoriala
• Are la baza principiul de reprezentare grafica a dipolilor
sub forma unor vectori.
• Vectorul este caracterizat prin: punct de origine, sens,
directie, marime.
• Vectorii pot fi instantanei (dipol instantaneu) si rezultanti.
• Marimea proiectiei depinde de unghiul pe care-l face
vectorul cu axa de referinta.
Teoria vectoriala
Teoria vectoriala
 Tipuri de inregistrari EKG
Electrodul = un conductor utilizat pentru a stabili
contactul electric cu partea nemetalica a
circuitului.
Potentialul electric al dipolului se masoara cu
electrozi plasati în diferite zone ale corpului, în
mod uzual pe piele.
Traseul ECG este influentat de:
• polaritatea dipolului,
• distanta de la electrod la dipol,
• intensitatea câmpului electric.
 Inregistrarea ECG

Tipurile de înregistrare dupa plasarea

electrozilor:

• bipolara : ambii electrozi plasati în câmpul

electric al inimii;

• unipolara : un electrod este plasat în câmpul

electric, iar celalalt în planul de potential 0.
 Inregistrarea ECG
• Derivatia ECG = raportul spatial între doua
puncte în care se plaseaza electrozii, în
câmpul electric al inimii.
• Componentele derivatiei:
• 2 puncte de plasare a electrozilor (plasate pe
corpul uman; inregistreaza diferenta de
potential)
• axul derivatiei (linia imaginara care uneste cei
doi electrozi)
• sensul derivatiei
 Inregistrarea ECG
• Exista mai multe
tipuri de
derivatii:
Care exploreaza
inima in plan
frontal:
• derivatii
standard
(bipolare)
• derivatii
unipolare ale
membrelor
Care exploreaza
inima in plan
orizontal:
• derivatii
precordiale
 Inregistrarea ECG
• Derivatiile bipolare ale
membrelor (standard)
(I, II si III) au fost
introduse în practica
de catre Einthoven. Ele
formeaza un triunghi
echilateral, cu inima
localizata în centru.
• Derivatiile unipolare
ale membrelor (aVR,
aVL, aVF) au fost
introduse de Wilson.
• Derivatiile precordiale
(V1-V6) sunt derivatii
unipolare, la care
electrodul explorator
(pozitiv) este plasat pe
torace, în apropierea
cordului.
 Planul explorat prin plasarea
electrozilor
• Prin pozitiile electrozilor fiecare derivatie ECG
“vede” semnalul ECG din unghiuri diferite:
• Derivatiile membrelor culeg activitatea
electrica în planul frontal
• Derivatiile precordiale culeg activitatea
electrica în planul transversal/orizontal
• Circuitul este închis prin dispozitive
specializate - electrocardiografe, care
înregistreaza semnalele, de obicei pe hârtie.
 Directia si marimea
vectorului rezultant
 Un curent electric orientat spre
electrodul pozitiv în culegerea
bipolara induce o deflexiune
pozitiva pe traseul ECG.
 Daca numarul de celule
miocardice depolarizate în
aceasta directie creste 
intensitatea curentului va
creste.
 Cu cât intensitatea curentului
este mai mare  si deflexiunea
ECG va fi mai mare.
 Directia si marimea
vectorului rezultant
 Un curent electric care se
îndeparteaza de electrodul pozitiv în
culegerea bipolara induce o
deflexiune negativa pe traseul ECG.
 Daca numarul de celule miocardice
depolarizate (dipoli) în aceasta
directie creste, atunci intensitate
curentului va creste.
 Cu cat intensitatea curentului este
mai mare, cu atât deflexiunea va fi
mai negativa.
 Relatia
derivatie – vector
rezultant
 Daca unda de depolarizare
are acelasi sens cu axul
derivatiei ECG si:
a)este paralela cu acesta 
deflexiune pozitiva maxima
pe traseul ECG;

b)are o directie oblica în raport

cu acesta deflexiune
pozitiva mai redusa pe
traseul ECG.
 Relatia
derivatie – vector
rezultant
Daca unda de depolarizare este de sens
opus cu axul derivatiei si:
 este paralela cu acesta  deflexiune
negativa maxima pe traseul ECG;

 are o directie oblica în raport cu

acesta deflexiune negativa mai
redusa

 Daca unda de depolarizare este

perpendiculara pe axul derivatiei 
nu se înregistreaza nici o deflexiune
(suma undelor= 0).
Relatia dintre vectorul cardiac si
derivatia ECG
 Derivatiile membrelor
Derivatiile bipolare ale membrelor (standard)
Înregistreaza activitatea electrica a inimii în plan
frontal.
Termenul “bipolar” înseamna ca ECG este înregistrat
între doi electrozi exploratori (+ si -) plasati pe
membre: bratul drept (R) bratul stâng (L) si piciorul
stâng(F).
Cele trei derivatii bipolare înregistreaza diferentele
de potential între:
• DI -bratul drept (R -) si bratul stâng (L +);
• DII- bratul drept (R -) si piciorul stâng (F +);
• DIII- bratul stâng (L -) si piciorul stâng (F+).
Derivatiile standard
Derivatiile bipolare ale
membrelor
 Derivatiile membrelor
Derivatiile unipolare ale membrelor
• Înregistreaza activitatea electrica a inimii în plan
frontal.
• Sunt “unipolare” deoarece folosesc un singur
electrod explorator (pozitiv), plasat pe un membru,
conectat cu centrul inimii, considerat ca punct de
referinta (potential nul).
• Punctul de referinţa rezulta prin conectarea celorlalti
doi electrozi între ei.
• Derivatia unipolara înregistreaza potenţialul
membrului respectiv si este amplificata (a):
-aVR-electrodul explorator este plasat pe bratul drept;
-aVL-electrodul explorator este plasat pe bratul stâng;
-aVF-electrodul explorator este plasat pe piciorul stâng.
Derivatiile unipolare ale
membrelor
Derivatiile unipolare ale
membrelor
Derivatiile unipolare ale
membrelor
Derivatiile membrelor –
triunghiul Einthowen
Derivatiile membrelor –
triunghiul Einthowen
 Derivatiile precordiale
• Punctul de referinţa rezulta prin conectarea celorlalti doi
electrozi între ei.
• Înregistreaza activitatea electrica a inimii în plan
transversal. Sunt derivatii “unipolare”, cu electrodul
pozitiv situat pe torace (V1-V6) si electrodul de referinta
format din cele trei derivatii ale membrelor unite.
• Electrodul explorator este pozitionat dupa cum urmează:
-V1-spatiul IV intercostal drept parasternal;
-V2-spatiul IV intercostal stâng parasternal;
-V3-la jumătatea distantei dintre V2 si V4;
-V4-spatiul V intercostal stâng, pe linia medioclaviculara
(apex);
-V5-spatiul V intercostal stâng, pe linia axilara anterioara;
-V6-spatiul V intercostal pe linia axilara mijlocie.
Derivatiile precordiale
 Componentele unei ECG

Reprezentarea ECG a fiecarui ciclu cardiac conţine:

-unde: P, Q, R, S, T şi U (deflexiuni pozitive sau negative).
-segmente: portiunile cuprinse între doua unde succesive.
-intervale: includ segmente si unde. Traseul ECG este înregistrat în
conditii standard, cu:
- amplitudinea: 1mm=0.1 mV
- durata1mm=0.04 s.
Unda P
Unda P
Complexul QRS
Complexul QRS
Complexul QRS
Complexul QRS – semnificatia
undelor
Aspectul complexului QRS in
derivatiile membrelor
Aspectul complexului QRS in
derivatiile membrelor
Aspectul complexului QRS in
derivatiile membrelor
Aspectul complexului QRS in
derivatiile precordiale
Unda T
Unda U
Segmentul PQ, ST. Punctul J
Intervalele ECG
Intervalele ECG
 Interpretarea traseului ECG

1. Stabilirea ritmului cardiac

2. Stabilirea FC
3. Stabilirea axului electric
4. Analiza morfologica si cronologica a
traseului ECG
Interpretarea traseului ECG
 Axa electrica a inimii

• Axa electrica a inimii = marimea, directia si

sensul potentialelor electice medii generate in
cursul activitatii cardiace.

• Axa electrica momentana (instantanee):

dipolul-vector care insumeaza numerosii
dipoli prezenti intr-un anumit moment al
depolarizarii sau repolarizarii.
 Axa electrica a inimii
• Axa electrica este determinata in functie de
amplitudinea si durata fortelor electrice
cardiace, cat si de orientarea spatiala a
acestor forte.
• Pe traseele electrocardiografice:
- amplitudinea si durata fortelor electrice sunt
exprimate prin suprafata diferitelor deflexiuni;
- orientarea fortelor electrice sunt exprimate prin
sensul pozitiv sau negativ al deflexiunilor in
diferitele derivatii.
 Axa electrica a inimii

• In mod conventional:
- Axa electrica se noteaza ÂQRS; vectorul este
orientat la stanga , in jos si putin posterior;

- Pozitia axei electrice este apreciata in plan

frontal vectorul in plan frontalal suprafetei
QRS.
 Determinarea axei electrice
Se face prin calcul, luand ca element de referinta
valoarea algebrica a suprafetei deflexiunilor
electrocardiografice in derivatiile membrelor.
Deflexiunile complexului QRS mai pot fi calculate
si prin citirea numarului de patrate mici de pe
hartia electrocardiografica, incluse de fiecare
deflexiune.
Pentru determinarea axei electrice in plan frontal
se poate folosi ca sistem de referinta triunghiul
echilateral Einthowen (sistemul triaxial) si sistemul
hexaxial.
Metoda triaxiala de determinare
a axei electrice
 Metoda hexaxiala de
determinare a axei electrice
Interpretarea traseului ECG
Interpretarea traseului ECG
 Utilitatea ECG

• Determinarea FC;
• Evaluarea functiei de conducere cardiaca;
• Determinarea axei electrice a inimii;
• Determinarea:
– Aritmiilor cardiace;
– tulburarilor de conducere;
– leziunilor peretelui cardiac;
• NU aduce informaţii aspra functiei de pompa
a inimii.
Exemplu de inregistrare ECG
• Vectocardiografia = inregistrarea spatiala sau
tridimensionala a campului electric generat de
fortele electrice succesive.
• Consideram ca toti vectorii momentani isi au
originea intr-un punct unic si fix al inimii si se alege
un numar arbitrar de momente, depolarizarea
ventriculara poate fi reprezentata printr-o serie
secventiala de vectori momentani care-si au
originea in acest punct.
• Linia care uneste varful acestor vectori delimiteaza
o bucla care se numeste bucla vectocardiografica
QRS – reprezinta desfasurarea unui numar infinit
de dipoli – vectori momentani generati in cursul
depolarizarii ventriculare.
• Similar: buclele vectocardiografice T si P.
•
Vectocardiograma
Vectocardiograma
Vectocardiograma
 Inregistrarea vectocardiogramei
• Se inregistreaza direct cu ajutorul unui
osciloscop cu raze catodice.
• Variatiile campului electric cardiac
transmise la aparat imprima deplasari
corespunzatoare ale fasciculului de
electroni, incat punctul luminos inscrie pe
ecranul fluorescent o succesiune de puncte
care reprezinta proiectiile vectorilor
momentani succesivi.
• Totalitatea acestor puncte luminoase
inscrie o succesiune de bucle
vectocardiografice (P, QRS si T), care, de
regula, incep si se sfarsesc la punctul de
intersectie al celor doua axe (punctul zero).
 Valoarea vectocardiogramei in raport
cu EKG
• Avantajele vectocardiografiei fata de EKG:
- Delimitarea HVS sau HVD si identificarea lor
in prezenta tulburarilor de conducere
intraventriculare;

- Precizarea unor tipuri de infarct miocardic si

identificarea lor chiar in absenta undei Q;

- Precizarea diagnosticului de infarct miocardic

in prezenta blocurilor de ram stang.
 Extrasistolele atriale
• Au originea in oricare zona a miocardului atrial
(focar ectopic), dar inafara nodulului sino-atrial.
• Se modifica secventa procesului de activare
atriala, unda P ectopica (notata cu P’) este
precoce si cu morfologie diferita.
• Intervalul P’-R al extrasistolei atriale este mai
lung.
• Complexul QRS este identic cu cel al bataii
sinusale de baza.
Extrasistolele atriale
 Extrasistolele ventriculare

• Au originea in diverse zone a miocardului

ventricular (focare ectopice).
• Morfologia QRS anormala si durata > 0,12 sec.
• Apar si modificari in secventa repolarizarii
ventriculare.
• Sunt insotite de repausul postextrasistolic.
• Tendinta la sistematizare: bigeminism,
trigeminism, cvadrigeminism.
Extrasistolele atriale
 Blocuri atrio-ventriculare

• Sunt tulburari de conducere AV;

• Se caracterizeaza prin alungirea anormala a
intervalului PR sau prin absenta conducerii la
ventricule a unui sau mai multor stimuli atriali;
• Unda P poate fi urmata de complexul QRS
sau acesta poate lipsi in functie de tipul de
bloc AV).
Blocuri atrio-ventriculare
Blocuri atrio-ventriculare
Blocuri atrio-ventriculare
 Tulburari de conducere
intraventriculare
 Sunt consecinta blocarii
complete sau partiale a
excitatiei la nivelul unuia
sau a mai multor ramuri
sau fascicule ale sistemului
de conducere specializat
intraventricular.
Tulburari de conducere
intraventriculare