Tema 3.

Psihologia personalităţii
infracţionale şi a devierilor
normativ-morale şi
comportamentale
Tipologii psihologice ale infractorilor
A întocmit: Svetlana Rusnac, dr., conf.
univ.
În psihologia juridică sunt utilizate mai multe metode de cercetare a
personalităţii infractorului.
• Cu caracter de tipologie socială, pune accent pe locul personalităţii în
sistemul de norme sociale şi modele comportamental-culturale, pe
atitudinea ei faţă de normativitatea socială, apreciind factorii care au
determinat comportamentul.
• Se bazează pe cercetarea sistemului de statusuri şi roluri sociale, pe care le
deţine personalitatea, fundamentându-se pe faptul că personalitatea este un
rezultat al relaţiilor sociale. Ea îndeplineşte un sistem de roluri, care
determină un şir de relaţii sociale. Comportamentul personalităţii este
determinat şi de factorii sociali, economici, psihologici şi psihici, aceştia
aflându-se în legătură strânsă cu status-rolurile individului uman.
De exemplu, cercetând motivaţia infractorului care a comis un furt, sunt
examinate: directivele comportamentale - sunt ele oare îndreptate spre
existenţa din contul altuia, fără a depune un efort personal; caracterul
trebuinţelor - corespund posibilităţilor și aptitudinilor sau sunt sporite;
condiţiile sociale favorizante - indiferenţa socială faţă de încălcarea
normativităţii sociale şi juridice, iar din aceasta - apariţia sentimentului
siguranţei în lipsa de pedeapsă; orientarea spre un comportament deviant.
Ştiinţa psihologice încă din cele mai vechi timpuri a stabilit că
indivizii umani pot fi uniţi în anumite clase (grupuri) în
funcţie de posedarea unor trăsături comune de configuraţie
biopsihologică sau socială. Aşa a apărut noţiunea de «tip»,
care este utilizată în diverse ştiinţe şi pentru diverse categorii
de obiecte, fenomene, în psihologie întrunind subiecţii
umani. Tipul este o noţiune, subordonată celei de
«trăsătură». Dintre cele mai cunoscute tipologii psihologice
putem numi pe cele temperamentale, aparţinând lui
Hipocrate, Pavlov, Allport, Jung, Eysenck etc. Dar nici o
tipologie nu reuşeşte să înglobe toată varietatea
personalităţilor umane, noţiunea de «tip» fiind un construct
mental, care ne facilitează procesul de ordonare al realităţii
sociale, servind drept etaloane a căror cunoaştere ne poate
oferi o înţelegere şi tratare a comportamentului individului
uman studiat.
Tipologia personalităţilor infracţionale nu poate fi efectuată separat
de tipologiile general-psihologice, dat fiind faptul că orientarea
criminală a comportamentului nu este un datum, un rezultat al
configuraţiilor genetice, care se manifestă în anumite insuficienţe
cognitive, afective sau volitive, provenind mai mult din dezechilibrul
dintre particularităţile psihice şi condiţiile din ambianţă, în care are
loc constituirea personalităţii. Cu toate că nu se poate vorbi despre
un «psihic criminal» sau o «moştenire genetică criminală», atât
psihicul, cât şi constituţia genetică contribuie la determinarea
conduitelor umane, inclusiv la cele criminale. De o importanţă mare,
totuşi, e componenta socială a personalităţii. Modul în care individul
a trecut prin procesul de socializare, a asimilat normele sociale, şi-a
instituit un sistem de valori individuale, care corespund sau nu celor
cu caracter social, pare a fi, din aceste considerente, important în
determinarea comportamentului. Individul cu deficienţe de
socializare poate să-şi rezolve trebuinţele primare şi secundare prin
acceptarea unui comportament antisocial, criminal.
În conformitate cu clasificarea infracţiunilor, efectuată în Codul
Penal, putem distinge:
• „Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală
prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe
un termen de pînă la 2 ani inclusiv.
• Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea
penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de
pînă la 5 ani inclusiv.
• Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală
prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de pînă la
15 ani inclusiv.
• Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvîrşite cu
intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu
închisoare pe un termen ce depăşeşte 15 ani.
• Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvîrşite
cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă”.
Putem, astfel, distinge:
- infractori deosebit de periculoşi, care au comis infracţiunea «cu
intenţie» - fiind conştienţi de caracterul ei «excepţional de grav»;
- infractori periculoşi, care au comis infracţiunea deosebit de gravă
«cu intenţie» - fiind conştienţi de caracterul social-periculos al
acţiunii sau inacţiunii, precum şi de urmările ei social-periculoase;
- infractori mai puţin periculoşi, care au comis infracţiune mai puţin
gravă;
- infractori ocazionali, care au comis o infracţiune din imprudenţă,
prevăzând posibilitatea survenirii urmărilor social-periculoase ale
acţiunii sau inacţiunii, dar subestimându-le, considerând în mod
uşuratic că ele vor putea fi evitate sau neglijând posibilitatea
survenirii unor asemenea urmări;
- infractori iresponsabili - care nu erau în stare să conştientizeze
acţiunile lor sau să le conducă din cauza unei boli psihice cronice,
unei tulburări psihice temporare, debilităţi mintale sau a unei alte
stări patologice
Enikeev M. I. foloseşte în calitate de criteriu de tipologizare gradul de
periculozitate socială, pe care o exercită individul, care-i determină
atitudinea faţă de valorile sociale. Dar autorul ţine să mai menţioneze
un factor al infracţiunii - capacitatea de dirijare psihică a acţiunilor -
care poate la fel provoca pericol social. În conformitate cu aceste
criterii el evidenţiază următoarele tipuri:
- asocial - tip caracterizat de o pregătire socială insuficientă, care-l face
vulnerabil în situaţiile nefavorabile, mai frecvent manifestându-se ca
un infractor situaţional. În conformitate cu criteriul enunţat, autorul
consideră că acest tip prezintă un grad jos de periculozitate socială;
- antisocial - tip ce posedă orientări criminale care-l domină, predispus
spre alegerea formelor criminale de satisfacere a trebuinţelor,
intereselor, realizare a scopurilor, prezentându-se ca un criminal
profesional, periculos;
- cu defecte în capacitatea de autoreglare a comportamentului,
infractori «întâmplători», care în virtutea unor deficienţe a proceselor
volitiv-afective nu pot rezista în situaţia criminogenă.
• În funcție de gradul de conştientizarea şi dirijare psihică a
comportamentului.
• Infractorii normali nu sunt afectaţi de vreo patologie psihică, crima fiind
conştientizată, comportamentul, mai frecvent, orientat spre existenţa
antisocială. Conştienţi de caracterul antisocial al comportamentului lor,
aceşti infractori se dirijează de motive egoiste, trebuinţe hipertrofe.
Sunt orientaţi spre învinuirea circumstanţelor sau a altor persoane de
modul de trai pe care-l duc. Infracţiunea devine pentru aceste
persoane modul de satisfacere a trebuinţelor materiale, având diverse
forme: furturi, escrocherii, delapidări, şantajare, infracţiuni economice,
contrabandă, falsificare de bani sau de produse şi mărfuri, operaţii
valutare ilicite, abuz de serviciu, mituire, falsuri etc.
• Infractorii anormali sunt persoane care au dereglări psihice de diversă
natură, patologii de limită ce nu le permit o conştientizare deplină,
adecvată a acţiunilor şi comportamentelor (analiza mai detaliată a
comportamentului acestor persoane va fi expusă în continuare,
caracterizându-se comportamentul infractorilor psihotici).
În funcţie de tendinţa de repetare a acţiunilor criminale distingem infractori
recidivişti şi nerecidivişti.
Primii sunt orientaţi spre repetarea acţiunilor criminale, spre asigurarea
existenţei prin practicarea infracţiunii. În structura personalităţii infractorului
recidivist găsim manifestarea unei conjugări a deficienţelor individuale şi
sociale. Infractorii recidivişti dau dovadă de inadaptare socială. egocentrism,
imaturitate, ajunsă frecvent până la infantilism social - dorinţă de a exista din
contul altora, necesităţi sporite în raport cu posibilităţile, orientare excesivă
spre anumite feluri de gratificaţie socială (bani, sex etc.), impulsivitate şi
indiferenţă afectivă, agresivitate, scepticism etc., stări interne de tensionare şi
conflict, percepere deformată a realităţii, dificultăţi în autoevaluare şi
autoprezentare. Degradarea social-psihică a infractorilor recidivişti este şi un
rezultat al nenumăratelor privări de libertate, incapacităţii de reintegrare socială
Unii autori propun diferenţierea între recidiviştii reali şi recidiviştii formali.
Recidiviştii reali - indivizi, pentru care infracţiunea este mod de viaţă,
prezentând un grad sporit de periculozitate. Recidiviştii formali au un
comportament mai mult sau mai puţin corect în raport cu normele sociale şi
juridice, cea de-a doua infracţiune având un caracter întâmplător.
Infractorii nerecidivişti sunt persoanele care nu repetă comportamentul
criminal.
În funcţie de gradul de pregătire infracţională sunt distinse alte două
tipuri.
Infractorii ocazionali sau situaţionali înglobă persoane care au săvârşit
infracţiunea în virtutea unor circumstanţe deosebite, cu caracter afectiv,
material, politic, naţional etc., pentru care crima este un fenomen
contradictoriu modului de comportament, fiind determinată de
particularitatea de a nu putea rezista impactului situaţiei criminogene, de
diminuarea posibilităţii de autocontrol şi autodirijare a acţiunilor. Pot fi
evidenţiate şi câteva subtipuri:
a). persoanele cu anumite patologii psihice, care în situaţii extremale
anihilează posibilităţile de autodirijare a comportamentului;
b). persoanele cu o autoevaluare neadecvată a posibilităţilor proprii, mai
frecvent sporită;
c). persoanele care comit crime sub impactul unor stări psihice puternice,
în rezultatul acţiunilor incorectă a altora (crime pasionale, politice, rasiale
etc.);
d). persoanele dezadaptate social, cu o percepţie şi evaluare eronată a
ambianţei.
Infractorii de carieră se caracterizează printr-un comportament
infracţional rezultat din modul de socializare, sunt orientaţi spre
modul de viaţă antisocial. Trăsăturile lor esenţiale:
a). crima este mijlocul principal de asigurare materială, din această
cauză fiind orientaţi predominant spre infracţiuni cu caracter
material, recurgând la violenţă fizică doar în unele situaţii
extremale;
b). se formează, se pregătesc, îşi cultivă deprinderi speciale tehnice
şi modalităţi de acţiune;
c). au atitudini favorabile faţă de modul lor de trai şi nefavorabile în
raport cu ambianţa socială, mai ales cu sistemul de drept şi
lucrătorii acestuia;
d). debutează în calitate de minori delincvenţi;
e). sunt conştienţi de perspectiva privării de libertate, acolo
continuând să-şi perfecţioneze deprinderile criminale;
f). se dezvoltă psihic de regulă normal.
Tipologia infractorilor, care aparţine criminologului şi
psihologului american Lewis Yablonski, a folosit drept
criteriu de clasificare trăsăturile de personalitate ale
individului, care afectează comportamentul lui.
1. Infractorii socializaţi, devin criminali în urma impactului
mediului social, de la care învaţă valori şi norme deviante.
Directivele antisociale, criminale a acestor indivizi sunt
un rezultat al imitării, influenţei, devenind stereotipii
comportamentale. Devin mai frecvent violatori ai
proprietăţii, orientându-se spre o existenţă din contul
altora, fără a depune un efort considerabil. Prezenţa lor în
societate vorbeşte şi despre unele cataclisme negative cu
caracter general, care favorizează asemenea
comportament.
Infractorii nevrotici. Nevroza este o tulburare mintală minoră, o stare
patologică de limită care apare în cazul unei suprasolicitări nervoase,
al şocului emoţional, necazurilor şi insatisfacţiilor repetate cu
caracter familial sau profesional, stărilor tensionante de durată,
agravate de anumite condiţii ereditare. Bolnavul este parţial
conştient de maladia sa şi critic faţă de aceasta.
Prin caracterul instabil, intolerant, contradictoriu, inadaptat social,
personalitatea afectată de nevroze poate prezenta tendinţe la
conduite agresive. Nevrozele nu diminuează posibilitatea de
autoconştientizare a acţiunilor, afectând doar comportamentul.
Nevroticii nu percep lumea în mod distorsionat, sunt conştienţi de
răul din comportamentul personal. Dirijaţi de compulsiunile
nevrotice (anxietate, nelinişte, emotivitate, idei obsesive etc.),
manifestate în astenie, diminuare a câmpului perceptiv, reactivitate,
ei pot comite crime de tipul cleptomaniei, piromaniei, furturilor din
magazine etc. Devin criminali în rezultatul distorsiunilor
personalităţii şi a percepţiei neadecvate a ambianţei.
Infractorii psih0pați. Psihopatia este o stare psihică care duce la
dezordini globale în structura psihică şi socială a personalităţii, la
o distorsionare a percepţiei ambianţei. Ea e determinată de
particularităţile sistemului psihic - lipsă de flexibilitate, forţă şi
echilibru, dereglări în alianţa dintre procesele care decurg în
secţiunile superioare şi inferioare ale cortexului. Psihopatia în
cele mai frecvente cazuri este înscrisă în limitele normalului.
Infractorii psihopaţi prezintă o periculozitate socială sporită,
motivaţia pentru un comportament deviant fiind de natură
polivalentă: reactivitate patologică la anumiţi stimuli şi răspuns la
influenţele negative ale mediului. Crimele sunt generate de
necesitatea de a-şi satisface imediat pulsiunile instinctiv-afective
şi se manifestă în mod bizar, lipsit de sens. Personalităţile
psihopatice sunt foarte agresive, violente, afectate grav şi în plan
social. În funcţie de tipurile de psihopatii manifestă
periculozitate socială diferită şi atentează la diverse obiecte, fiind
înclinaţi să comită acte de violenţă, inclusiv omoruri.
Infractorii sociopaţi. Sociopatia se manifestă prin egocentrism, compasiune limitată
faţă de alţi indivizi umani, reieşite din tulburările de caracter. Persoanele afectate de
sociopatie pot provoca daune materiale, morale şi chiar fizice, fără de a resimţi vreo
anxietate sau sentimentul vinovăţiei. Sunt mai frecvent persoane normale din punct
de vedere psihic, caracterizate prin absenţa nervozităţii, calme. Deficienţele de
caracter: nesinceritate, lipsa remuşcărilor de conştiinţă, a fricii, judecată săracă şi
iraţională, egocentrism patologic, instabilitate, afectivitate săracă, capacităţi de
înţelegere socială limitate, indiferenţă în relaţiile interpersonale, comportament
bizar şi neprevăzut, viaţă sexuală dezordonată, lipsa dorinţei de a depune un efort
volitiv în direcţia integrării sociale.
Psihiatrul Hervey Cleckley, demonstrând că sociopatul se manifestă ca fiind normal,
prezintă următoarele calităţi ale acestui tip: farmec superficial şi o bună inteligenţă;
percepţie adecvată a realităţii, neafectată de iluzii şi iraţionalism; absenţa
nervozităţii, calmitate chiar în situaţiile dificile; instabilitate comportamentală;
neadevăr, lipsă de sinceritate; lipsa remuşcărilor şi a ruşinii; comportament
inadecvat fără vreo motivaţie personală; judecată săracă şi lipsă de experienţă
socială, chiar de dorinţă de a face învăţăminte din aceasta; egocentrism; emotivitate
diminuată; imposibilitate de a-i înţelege pe alţii; indiferenţă în relaţiile personale;
comportament bizar, frecvent marcat de agresivitate; viaţă sexuală defectuoasă,
lipsită de pasiune; trai fără perspectivă, utilitate, aspiraţie spre un scop.
Cercetătorul român V. Dragomirescu distinge două
categorii - personalitatea psihotică şi personalitatea
demenţială - patologice în esenţă şi prezentând un
grad sporit de periculozitate socială.
În cadrul analizei juridice a infracţiunii şi
infractorului se pune accent pe obiectul, subiectul,
latura obiectivă şi subiectivă. Analiza psihologică
prevede reliefarea rolului factorilor interni -
individuali, care ţin de anumite manifestări psihice,
precum şi a celor externi, sociali, ce vorbesc despre
interferenţele individului cu ambianţa.
 Referate la temă
Abordarea conceptului de personalitate în psihologia
judiciară
Conceptul de devianţă, delincvenţă, infracţiune.
Factorii determinanţi ai infracţiunii şi comportamentului
infracţional
Analiza psihologică a comportamentului infracţional.
Analiza psihologică a personalităţii cu comportament
delincvent.
Tipologii psihologice ale infractorilor
Cercetarea personalităţii infractorului în procesul penal