CLASICISMUL MUZICAL

Noţiunea de clasic şi clasicism are mai multe înţelesuri;

termenul de clasic poate fi întrebuinţat ca epitet pentru un autor,
un gen, o creaţie sau chiar o interpretare, ce pot fi luate ca
model, indiferent cărei epoci aparţin :
• Poemele lui Frany Liszt sunt exemple clasice ale genului de
poem simfonic
• Frédéric Chopin este un clasic al nocturnei
• Johann Strauss este un clasic al valsului
Termenul de clasic poate fi atribuit si într-o atitudine a
autorului în procesul de creaţie :
• Claritate stilistică
• Perfecţiunea formei
• Echilibrul mijloacelor de exprimare
 Clasicismul este un termen care desemnează în egală
măsura o noţiune estetică şi o epocă istorică în dezvoltarea
muzicii, artelor, literaturii, etc.
Ca noţiune estetică Clasicismul muzical se referă la
aceea muzică ce vizează perfecţiunea prin sobrietate, echilibru,
soliditate şi simplitate în limbajul muzical.
Ca epocă istorică Clasicismul muzical se referă la a II-a
jumătate a secolului al XVIII-lea şi primele decenii ale secolului
al XX-lea cu aproximaţie între 1750-1830.
 Clasicismul se individualizează prin înlocuirea polifoniei
cu monodia acompaniată. Melodia îşi va asigura rolul principal
în creaţia clasicilor, determinând diversificarea genurilor şi
formelor muzicale.
Armonia clasică este mai puţin complexă, în
comparaţie cu cea din Baroc bazându-se pe treptele
principale (tonică, dominantă şi subdominantă).
Se observă folosirea nuanţelor progresive ( pp şi ff şi
chiar ppp şi ffff) dar şi cea a indicaţiilor de tempo ( Adagio
Cantabile, Andante Maestoso).
Se cristalizează timbrul orchestrei simfonice prin
apariţia unor noi instrumente ( flaut, oboi, fagot, clarinet,
trompetă, trombon, etc). Pianul capătă un rol foarte important.
 În Clasicism muzica este caracterizată prin :
• Claritate
• Echilibru
• Simetrie
Clasicismul propune forme clare, simple, bazate
pe legile tonalităţii în care simetria joacă un rol major.
În cazul formei de sonată apare bitematismul
( două teme contrastante). Această formă de sonată o întâlnim
practic în toate genurile din perioada clasică ( sonată, simfonie,
cvartet de coarde).
Rolul improvizaţiei scade în mod considerabil,
lucru remarcat în concertele instrumentale.
Genuri muzicale din Clasicism :
• Instrumentale : simfonia, concertul instrumental;
• Vocal – instrumentale : opera, oratoriul, cantata, misa;
• Camerale : casaţiunea, divertismentul, serenada, cvartetul,
trioul, cvintetul, sonata;

Cei trei reprezentanţi ai Clasicismului muzical poartă si

numele de clasici vienezi :

JOSEPH HAYDN (1732-1809 )

LUDWIG VAN BEETHOVEN (1770-1827)
WOLFGANG AMADEUS MOZART (1756-1791)
 JOSEPH HAYDN (1732-1809 ) este un
reprezentant de seamă al clasicismului şi
ăn acelaşi timp „ părintele simfonismului
clasic” cu o creaţie de 104 simfonii.

El a definitivat tiparul acestui gen la patru părţi contrastante :

Partea I – Allegro – formă de sonată – caracter vioi;
Partea a II-a – Andante – formă de temă cu variaţiuni – caracter
meditativ, liric;
Partea a II-a – Allegretto – formă de menuet – caracter dansant,
vesel;
Partea a IV-a – Allegro – formă de sonată sau temă cu variaţiuni
– caracter alert şi concluziv;
În acelaşi timp Haydn dezvăluie începuturile programatismului
simfonic prin denumirile date unor simfonii : „Filozoful” , „Ceasornicul”,
„Ursul”, „Găina”, „Militara”, „Surpriza”, „Cimpoiul”.
AUDIŢIE - Fragment din Simfonia nr.94 „Surpriza”, numită şi Lovitura de timpan
 Creaţia vocal-simfonică cuprinde numeroase
cantate, motete, 2 slujbe de Reqiuem, 26 misse.
În genul oratoriului Haydn scrie următoarele lucrări :
„ Creaţiunea”, „ Anotimpurile”, „Reântoarcerea lui Tobia”.

AUDIŢIE – partea I din oratoriul Creaţiunea – La început Dumnezeu a

creat cerul şi pământul
WOLFGANG AMADEUS MOZART (1756-
1791) este considerat unul din „copii minune”
ai lumii deoarece la vârsta de 8 ani compunea
sonate iar la 11 ani scrie prima sa operă. El a
scris peste 50 de concerte pentru diferite
instrumente şi orchestră ( 27 pentru pian şi 7
pentru vioară ) , definitivând structura acestui
gen la trei părţi :
• Partea I – Allegro – formă de sonată
• Partea – Andante – formă de lied
• Partea a II-a – Allegro – formă de rondo, sonată sau
temă cu variaţiuni
Creaţia sa este considerată una din marile valori ale culturii
universale prin :
• 20 de opere ( „Flautul fermecat”, „Nunta lui Figaro”,
„Răpirea din Serai”, „Don Juan”)
• 41 de simfonii ( Simfonia nr. 41 „Jupiter”)
• 29 de sonate pentru pian
• diverse lieduri cu influenţe din cântecul popular german
• misse, cantate, un Requiem

AUDIŢIE – Mica serenadă (Eine Kleine Nacht Musick)

Rondo alla Turca din Sonata nr.11
 LUDWIG VAN BEETHOVEN (1770-1827)
poartă numele de „titanul de la Bonn” prin
întreaga sa creaţie foarte diversă :

• 9 simfonii ( a III-a „Eroica”, a V-a a „Destinului”, a VI-a „Pastorala”

a IX-a „Oda bucuriei”)
• concerte pentru pian ( concertul nr. 5„Imperialul”), pentru vioară şi orchestră,
fantezii pentru pian, cor şi orchestră
• 32 de sonate pentru pian („Sonata lunii”, „Patetica”, „Aurora”)
• sonate pentru viară şi pian , concerte pentru pian şi orchestră
• opera „Fidelio”, Missa Solemnis, oratoriul „Iisus pe Muntele Măslinilor”
• uverturile „Egmond ”şi „Coriolan”
Drama acestui compozitor – surzenia – se poate remarca în Simfonia a V-a
în care el însuşi se întreabă dacă omul este mai puternic decât destinul.

AUDIŢIE
Fur Elise
Sonata pentru pian „Patetica”„Sonata lunii”
Fragmente din Simfonia a V-a şi a VI-a ( The Storm)