ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII

LEZIUNI ELEMENTARE
CUTANEO-MUCOASE

cursul 1
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII
Dermatologia
 tegumente şi mucoase accesibile inspecţiei

 venerologia se referă la patologia infecţiilor

transmisibile pe cale sexuală

 dermatologia se află la intersecţia a numeroase

specialităţi medicale (medicină internă, boli
infecţioase, oncologie, reumatologie, chirurgie
generală, neurologie...)
Istoric
 Prof. Ferdinand Hebra (1816-1880)
- Viena
- dermatologia ştiinţifică

 Prof. Mihail Petrini Galaţi (1846-1926)

- primul profesor din România
- histologie
- dermatologie-sifiligrafie
 Acad. Constantin Levaditi (1874-1954)
- terapia sifilisului cu bismut
- fondatorul virusologiei
Organul cutanat
 suprafaţa: 1,5 – 2 m2, greutate: 1/15 din greutatea corpului
 grosime: 0,2 mm pleoape - 5 mm plantă
 culoare determinată de
 dispersia luminii prin grosimea epidermului
 cantitatea de melanină din epiderm şi derm
 vascularizaţia dermului superficial
 cantitatea de caroten şi săruri biliare din piele
 organ multistratificat, complex ce produce câteva structuri
derivate, specializate, numite anexe: foliculi piloşi, unghii,
glande sudoripare, glande sebacee
 alcătuit în trei straturi: epiderm, derm, hipoderm
Embriologie
 pielea şi anexele derivă din ectoderm

 dermul derivă din mezoderm

 sistemul pigmentar cutanat derivă din

neuroectoderm
EPIDERMUL
 epiteliu stratificat ce se reînoieşte continuu şi
prezintă diferenţiere progresivă dinspre bază spre
suprafaţă (procesul de keratinizare)
 ciclul de înlocuire totală (turn-over celular) este
de 28 zile
 celule conţinute
 keratinocite
 melanocite
 celule Langerhans
 celule Merkel
Keratinocitul
 90-95% din celulele epidermice
 structura sa se modifică pe măsură ce este
împins spre straturile cutanate superficiale
 conţine filamente intermediare de keratină
grupate în fascicule care străbat citoplasma de la
membrana nucleară la desmozomii şi
hemidesmozomii membranei celulare
 keratinele
 au rol structural (citoschelet)
 au fost identificate 30 de tipuri
Keratinocitul
 keratinizarea implică:
1. pierderea capacităţii de proliferare a celulei
2. creşterea dimensiunilor celulei şi aplatizarea ei
3. formarea / reorganizarea / eliminarea unor organite
4. sinteza unor proteine şi lipide
5. modificarea membranei celulare, a Ag şi receptorilor
6. deshidratare
 rezultatul final al keratinizării este corneocitul ce conţine
filamente de keratină şi matrice proteică (rol de barieră)
 în funcţie de stadiul de diferenţiere keratinocitele formează
următoarele straturi:
BAZAL  SPINOS  GRANULAR  CORNOS
STRATUL BAZAL

 keratinocite mitotic active

(keratinoblaste)
 celule columnare, flexibile se
divid şi migrează
 hemidesmozomi; desmozomi
 strat bazal -> strat cornos = 14 zile
 strat cornos -> descuamare = 14 zile
STRATUL SPINOS

 keratinocitele prezintă numeroşi desmozomi

 forma, structura şi proprietăţile keratinocitelor
din acest strat depind de nivelul la care se
găsesc:
 celulele spinoase suprabazale sunt poligonale
 celulele din straturile superioare care sunt mai
mari, mai plate şi conţin organite noi –
granulele lamelare
STRATUL GRANULAR

 2 – 3 straturi de celule

 granule bazofile de keratohialin (caracteristice)

 granule lamelare (vizibile şi la nivelul zonei

superioare a stratului spinos)

 celulele granulare conţin enzime necesare în

distrugerea unor organite celulare proprii,
inclusiv nucleul
STRATUL GRANULAR (2)

 granule bazofile de keratohialin (caracteristice) :

 profilagrina: proteină ce se desface în filagrina (matrice proteică
pentru agregarea fialmentelor de keratină)
 filamente intermediare de keratină
 loricrina: proteină ce se va regăsi în învelisul cornos al celulei

 granule lamelare(au originea în aparatul Golgi)

 sunt organite secretorii legate de membrana celulară
 conţin glicoproteine, glicolipide, fosfolipide, steroli liberi şi hidrolaze
acide
 se asamblează la periferia celulelor granulare unde eliberează în
spaţiul intercelular precursori ai lipidelor şi formează lamele
discontinue apoi continue între stratul granular şi primul strat de
celule cornoase
 conţin lipaze şi glicozidaze transformă lipidele în lamele bogate în
lipide neutre ce îmbracă suprafaţa celulelor cornoase – rol de barieră
 colesterol sulfataza va modifica lipidele, care vor căpăta rol important
în hidratare şi descuamare
STRATUL CORNOS

 alcătuit din mai multe straturi de corneocite (celule non-viabile

care păstrează câteva funcţii metabolice)
 grosime: 15 straturi de celule (pe braţ) - sute de celule (palme,
plante)
 model didactic – zid de cărămizi (celulele) şi mortar (lipidele
intercelulare)
 corneocitul (cel mai mare keratinocit)
 este plat şi poligonal
 alcătuit din keratine prinse într-o matrice de filagrină
 celulele din zonele profunde (stratul cornos compact) sunt mai
groase iar filamentele de keratină sunt mai compacte
 celulele din zonele superficiale (stratul cornos disjunct) au un
înveliş foarte rigid şi realizează degradarea enzimatică a
desmozomilor, permiţând descuamarea celulelor ajunse în aceste
zone
 rol – barieră hidrică şi mecanică
REGLAREA PROLIFERĂRII ŞI DIFERENŢIERII
KERATINOCITARE
 dermul – reglează arhitectura epidermică şi specificitatea lui regională;
interacţiunile dintre ţesuturile în dezvoltare sunt reglate genetic

 factorii de creştere – acţionează prin receptori specifici reglând formarea şi

distrugerea keratinocitelor
 Mitogeni EGF – Epidermal Growth Factor
TGF  - Transforming Growth Factor 
KGF – Keratinocyte Growth Factor
 Blocanţi ai mitozei şi stimulatori ai diferenţierii celulare: TGF 
 citokinele de origine keratinocitară (IL - 1, IL – 6, IL – 8, GM - CSF)
intervin în reglare, inflamaţie şi vindecare

 receptorii superfamiliei steroid / tiroidieni şi liganzii lor (căi de acţiune

pentru retinoizi şi pentru derivaţi ai vitaminei D3).

 Calciu – reglarea proliferării şi diferenţieirii keratinocitare (concentraţiile

joase de calciu stimulează proliferarea iar concentraţiile crescute
stimulează diferenţierea)
Melanocitul
 provine din creasta neurală şi prin migrare ajunge la nivel
epidermic (strat bazal şi bulbul foliculului pilos)
 se află în retină, ureche, leptomeninge, tegument
 arareori se divide
 factorii de creştere produşi de keratinocite se leagă de
receptorii melanocitari ajutându-l astfel să supravieţuiască
şi să emită pseudopode care facilitează transferul de
melanozomi către keratinocite
 celulă mare, citoplasmă clară; imunohisto: proteina S100,
HMB 45
 procesul său de diferenţiere are drept scop melanogeneza,
arborizarea sa şi transferul de pigment către keratinocite
 constituie unitatea melanică epidermică: un melanocit + 36
keratinocite (cărora le transferă melanozomi)
Melanozomul
 organit specific, ovoid, la nivelul căruia prin reacţii
catalizate enzimatic, mediate de receptori şi stimulate
hormonal are loc producerea melaninei
 are formă, structură şi dimensiuni diferite în funcţie de tipul
de melanină pe care îl produce: eumelanină – sferic,
feomelanină – elipsă
 transferul este stimulat de: UV, hormoni produşi de
keratinocit (MSH)
 odată aflaţi la nivelul keratinocitului, melanozomii pot exista
individual sau se pot asocia membranei celulare iar
distribuţia lor în interiorul keratinocitului variază cu rasa
 sunt degrdaţi enzimatic pe măsură ce keratinocitul se
diferenţiază, dar, uneori, câţiva pot rămâne până la nivelul
stratului cornos
Celula Langerhans
 celula prezentatoare de Ag a epidermului
 2 – 8% din din celulele epidermice
 sunt ataşate de keratinocite prin receptori speciali (E-caderină)
 se formează în măduva osoasă iar migrarea lor la nivel epidermic
este reglată de receptorul 6 integrină şi de TNF
 celulele Langerhans conţin numeroşi receptori de suprafaţă şi
molecule de adeziune intercelulară

 după contactul cu antigenul îl prelucrează şi îl exprimă pe

suprafaţa sa împreună cu moleculele MHC. Părăsesc apoi
epidermul pentru a ajunge la nivelul ganglionilor limfatici regionali
unde stimulează celulele T. După ce au prezentat antigenul
prelucrat limfocitului T în ganglionul limfatic se reîntorc în aceeaşi
poziţie epidermică

 granule BIrbeck (organite celulare în formă de rachetă de tenis)

 capacitatea de prezentare a Ag este diminuată de UV – B
Celula Merkel
 celule specializate intraepiteliale ale tegumentului şi
cavităţii bucale
 cel mai probabil sunt keratinocite modificate în celule
neuroendocrine
 sunt situate epidermic şi dermic
 secretă factori nervoşi de creştere (cele epidermice) şi
exprimă receptori pentru factorii nervoşi de creştere (cele
dermice)
 sunt legate de keratinocite prin desmozomi
 se pot asocia formând discuri tactile şi funcţionează ca
mecanoreceptori
 conţin granule asemănătoare celor neuronale, în care se
află neurotransmiţători şi markeri ai celulelor
neuroendocrine
Zona membranei bazale
 la nivelul tegumentului există două atfel de zone:
 între epiderm şi derm – JDE
 în jurul vaselor sanguine dermice
 JDE – la microscopul electronic prezintă următoarele
componente:
 zona structurală: keratinocite bazale (membrană
celulară, hemidesmozomi) - lamina lucida (filamnete de
ancorare) - lamina densa (colagen IV, heparan-sulfat)
 zona fibrilară sub lamina densa: filamente de ancorare
(colagen VII, I, III, VI)
 deoarece epidermul nu are vascularizaţie proprie,
keratinocitele bazale sunt hrănite de plasma provenită din
vasele dermice care traversează cele două zone; acestea
trebuie să acţioneze ca bariere selective.
DERMUL
 componenta conjuncţivă a pielii asigurând deformabilitatea şi
elasticitatea sa
 protejează corpul de traumatismele mecanice, leagă apa, intervine
în termoreglare şi conţine receptori nervoşi
 interacţionează cu epidermul în scopul menţinerii proprietăţilor
ambelor ţesuturi
 conţine mai puţine celule decât epidermul
 nu este supus unor procese de diferenţiere (paralel cu cele
epidermice)
 componente: celule şi o matrice extracelulară (fibroasă şi amorfă)
 organizare
 derm papilar (superior) – conţine mai multe celule şi are
activitate metabolică mai intensă; prezintă papilele dermice
 derm reticular – inferior – fibre colagene şi elastice cu
diametru mare ce formează reţele robuste, a căror talie creşte
progresiv spre hipoderm
Matricea ţesutului conjunctiv dermic
 ţesut conjunctiv fibros
 colagen
 componentul dermic major – 75% din gretatea uscată a
pielii
 tip I (80-90%), III, V (derm papilar, peri- vasc, nervi, anexe),
VI
 fibre elastice
 reţea care se întinde de la lamina densa a JDE prin tot
dermul până la ţesutul conjunctiv hipodermic
 fibrele elastice se modifică cu vârsta şi sub acţiunea UVA
 molecule non-fibroase ce aparţin ţesutului conjunctiv
(constituie o fază continuă în care sunt susţinute
componentele fibroase): glicoproteine, proteoglicani,
glicozaminoglicani
Celulele dermice
 fibroblastul
 sintetizează şi degradează componentele fibrilare şi nonfibrilare
dermice
 celulă extrem de versatilă, poate sintetiza în acelaţi timp mai multe
tipuri de substanţe şi răspunde acţiunii mai multor tipuri de citokine

 sistemul monocito-macrofagic al tegumentului

 dendrocitele sunt celule imunologic active şi au capacitate de fagocitoză
foarte mare
 macrofagele (celule fixe) şi monocitele (celule circulante) sunt formate
în măduva osoasă. Sunt fagocite şi prezintă Ag. Sunt tumoricide şi secretă
citokine implicate în diverse procese: coagulare, aterogeneză, remodelare
tisulară, vindecarea rănilor
 mastocitele – celule secretorii formate în măduva osoasă şi distribuite
ţesutului conjunctiv din întregul organism. Sintetizează o multitudine de
mediatori şi când sunt activate sunt efectorii principali ai debutului reacţiei
alergice. Au rol în apărarea antiparazitară (activează eozinofilele), sunt
microfagocite şi au rol în supravegherea tumorală
HIPODERMUL
 Roluri: izolator, rezervă de energie, protecţie mecanică,
permite mobilitatea tegumentului pe structurile subiacente,
cosmetic (modelează conturul organismului)
 Alcătuit din ţesut adipos: adipocite grupate în lobuli
delimitaţi prin septuri fibroase, la nivelul cărora se află
vase, limfatice şi nervi
 Leptina: hormon secretat de adipocite are rol în reglarea
prin feedback a masei de ţesut adipos
 Dermul profund şi hipodermul sunt integrate structural şi
funcţional prin reţelele vasculare şi nervoase şi prin
prezenţa anexelor: foliculi piloşi, glande sudoripare ecrine
şi apocrine
ANEXELE PIELII
Glandele sudoripare
ECRINE APOCRINE

Distribuţie aproape pe întreaga suprafaţă axilar, ano-genital, areolar,

cutanată conducte auditive, pleoape
Număr 2 – 5 milioane 100 000
Mărime 0,05 – 0,01 mm 2 – 3 mm axilar
Relaţia cu foliculul nu există o relaţie; ductele se ductele lor se deschid în
pilos deschid la suprafaţa tegumentului regiunea superioară a foliculului
pilos
Celulele secretorii două tipuri: clare şi întunecate un singur tip
Inervaţie colinergică, adrenergică (?) adrenergică
Mioepiteliu funcţie nedemonstrată – poate fi rol în eliminarea secreţiei
doar de susţinere preformate
Secreţie clară, incoloră, vâscozitate mică vâscoasă
- aspect 1 – 4 l/oră foarte mică
- cantitate apă, fără lipide, fără fier lipide, carbohidraţi, fier
- compoziţie vital în termoreglare atavic, posibilă conexiune cu
- rol secreţia de feromoni
Glandele sebacee
 Se găsesc pe toată suprafaţa cutanată (NU pe palme, plante şi dorsul piciorului)
 Mărimea şi densitatea lor variază în funcţie de localizare. Cele mai mari se află la
nivelul feţei
 Unitatea pilosebacee este alcătuită din glada sebacee asociată folicului pilos.
 Glande sebacee “libere” – situate superficial (glande Fordyce, glande Tyson, glande
Meibomius şi Zeis, tuberculii areolari Montgomery)
 Alcătuite din acin/acini şi ducte
 Secreţia este holocrină (întreaga celulă este eliminată) fiind alcătuită în principal din
lipide
 Control hormonal al secreţiei
 androgenii – stimulează activitatea glandelor sebacee şi determină mărirea lor la
pubertate
 estrogenii – suprimă secreţia de sebum atât la femei cât şi la bărbaţi
 glucocorticoizii –creşterea glandelor sebacee sub acţiunea lor
 hormonii tiroidieni - cresc secreţia de sebum
  MSH – efect sebotropic
 Influenţa altor factori
 inaniţia – scade secreţia şi-i modifică compoziţia
 vitamina A şi derivaţii ei – scad secreţia
 Sebum – roluri: izolare termică, rezistenţă la apă, protecţie, cosmetic
Părul
 Tipuri
 lanugo – scurt şi închis la culoare, este prezent la făt
 velus – prezent pe majoritatea zonelor tegumentare;
este scurt şi hipopigmentat
 intermediar – se dezvoltă pe scalpul copiilor la
aproximativ 3 luni; este fragil şi la aproximativ 2 ani este
înlocuit cu păr terminal
 terminal – cel mai gros, prezent pe scalp de la vârsta de
2 ani, pe pleoape, sprâncene de la naştere, pe
extremităţi trunchi, faţă, axile şi pubis de la pubertate
 Caracteristicile de culoare, formă , distribuţie sunt
condiţionate de rasă
 Densitate – medie – 100.000 fire la nivelul scalpului
 Numărul foliculilor piloşi scade cu vârsta.
Părul (2)
 Părul creşte într-un organ dermic, în interiorul
unui tunel epitelial numit folicul, la care se
ataşează glandele sebacee
 Funcţional, foliculul are 2 zone:
 permanentă - superioară, care rămâne atunci
când creşterea încetează
 temporară - 1/3 inferioară a foliculului, care se
distruge atunci când creşterea firului de păr
încetează
Părul (3)
 papila foliculară este o zonă dermică foarte bogată în vase
capilare – zona de schimb
 bulbul – porţiunea epitelială – coafează papila şi reprezintă
zona de regenerare; tot aici se află şi melanocitele care vor
colora firul de păr
 rădăcina – sistem de tuburi concentrice ce alcătuiesc părul
propriu-zis şi care este înconjurat de foliculul pilos;
foliculul pilos este alcătuit din teaca epitelială internă
(acompaniază firul de păr de la emergenţa sa la suprafaţă)
şi cea externă (pe toată lungimea foliculului)
 tija – porţiunea liberă de deasupra locului de deschidere a
canalului sebaceu; este formată dintr-o masă omogenă de
celule keratinizate, anucleate
 Vascularizaţie – sistemul capilar intrapapilar şi o reţea
perifoliculară densă
 Inervaţie – reţea nervoasă la baza foliculului
Ciclul foliculilor piloşi
 Anagen – faza de creştere; sub acţiunea unor semnale este
indusă formarea 1/3 inferioare a unui folicul şi este
determinată creşterea sa în jos la o adâncime
predeterminată, cu formarea unui nou bulb. Lungimea
firului de păr depinde de durata perioadei de creştere iar
circumferinţa sa de circumferinţa bulbului. Rata de creştere
a părului de pe scalp este de 0,35 mm/zi, iar durata
anagenului 2 – 5 ani.
 Catagen – perioadă de câteva zile în care foliculul şi bulbul
involuează
 Telogen – perioadă pe durata căreia părul nu se produce,
aproximativ 3 luni la nivelul scalpului. Pe durata ei părul
anterior produs mai poate fi prezent împreună cu bulbul
său atrofiat.
Unghiile
 Plăci cornoase situate pe faţa dorsală a extremităţilor
degetelor; sunt aşezate pe patul unghial şi protejează
ultimele falange
 Alcătuire:
 corp – porţiunea vizibilă a lamei unghiale
 rădăcină – aflată sub repliul unghial proximal şi inclusă
în piele
 organul regenerator – matricea unghială, aflată la baza
şanţului de implantare a rădăcinii; partea ei vizibilă –
lunula
 Creşterea unghiei este un proces permanent pe durata
vieţii şi se face cu o viteză de 0,5-1,2 mm/săptămână
VASCULARIZAŢIA PIELII
 10% din debitul cardiac
 Arteriole, capilare, venule, limfatice
 Plex orizontal dermoepidermic - se află în dermul
papilar şi trimite ansele papilare
 Plex orizontal dermohipodermic - produs de
arteriolele perforante (care traversează muşchii şi
ţesutul adipos), vascularizează anexele iar unele
vase pornesc ascendent şi de anastomozează cu
plexul orizontal superficial
 Angiosom - regiunea tisulară deservită de un
singur vas
 INERVAŢIA CUTANATĂ
a. fibre senzitive aferente specializate – sistem senzitiv – cu
receptori pentru tact, temperatură, durere, prurit, presiune
b. ramuri nervoase eferente ale sistemului vegetativ –
reglarea funcţiilor vasomotorii, activitatea pilomotorie şi
secreţia glandulară

 FUNCŢIILE PIELII
1. protecţie
2. secreţie şi excreţie
3. senzorială
4. apărare – mecanism de apărare nespecifică prin
integritate, pH, film lipidic
5. homeostazie: hidrică, hemodinamică, hormonală
6. Imunologică
7. penetrabilitate – membrană semipermeabilă
LEZIUNI ELEMENTARE
CUTANEO-MUCOASE
I. Modificarea coloraţiei
 macula
 modificarea pigmentului melanic
• hiper-melanogeneză
• hipo-melanogeneză

 modificarea pigmentului hematic

• macule vasomotorii
• macule vasculare
• macule purpurice
II. Leziuni cu conţinut solid
 superficiale
 papula
 placa
 placardul
 profunde
 nodul
 nodozitate
 gomă
 tumora (sesilă / pediculată)
 chistul
 vegetaţia
 lichenificarea
III. Leziuni cu conţinut lichidian

1. vezicula
2. bula
3. flictena
4. pustula
IV. Leziuni cu lipsă de substanţă

1. eroziunea
2. ulceraţia
3. ulcerul
4. fisura / ragada
5. escoriaţia
V. Leziuni deşeuri cutanate
1. scuama
2. crusta
3. escara
4. sfacelul
VI. Leziuni reziduale

 atrofia
 cicatricea
VII. Leziuni neclasificabile

 papula / placa / placardul urticarian

 comedonul
 şanţul acarian
 godeul favic
 etc.