Micozele

cutanate
• Etiologia. Micozele cutaneo-mucoase sunt
afecţiuni superficiale sau profunde provocate de
fungi (lat. ciuperci). Toţi agenţii fungici au o
proprietate comună – se hrănesc prin absorbţie
cu keratină. Fungii pot fi unicelulari (levuri) sau
pluricelulari (dermatofiţi), care provoacă
micozele superficiale (levuroze şi
dermatofitoze).
• Practic, din punct de vedere medical, se desting
următoarele tipuri de fungi cu implicaţii în
patologia muco-cutanată: 1. dermatofiţi; 2.
levuri; 3.fungi-dimorfi; 4. mucegăiuri.
Clasificare micozelor cutanate
• I. Keratomicozele (pitiriazis versicolor).
• II. Dermatofiţiile (denumirea comună –
Tinea): microsporia, tricofiţia, favusul,
epidermofiţia, micozele palmo-plantare,
onicomicozele.
• III. Candidomicozele ale mucoaselor,
cutanate şi sistemice.
• IV. Micozele profunde (Aspergiloza,
Micetomul, Sporotricoză etc.).
 •Epidemiologia
dermatomicozelor
Surse de infectare fungică: omul bolnav ,
animalele , solul
• Modalităţi de contaminare
• Contaminare se face prin contact direct
sau indirect de la o persoană bolnavă (cu
fungi antropofili), de la diferite animale
(cu fungi zooantropofili), din sol (cu fungi
geofili) şi prin trecerea fungilor
condiţionat patogeni de la saprofitism la
parazitism.
• Factorii favorizanţi de contaminare
• Răspândirea încălţămintei confecţionate din materiale
sintetice şi cauciuc favorizează transpiraţia şi
umiditatea crescută a picioarelor; utilizarea ciorapilor
şi a lenjeriei din fibre sintetice; folosirea detergenţilor
în locul săpunurilor; frecventarea piscinelor, băilor
publice; frecventarea locurilor de cazare în comun
(hoteluri, moteluri, campinguri); extinderea
numărului de persoane care utilizează frecvent şi pe
perioade mai îndelungate antibiotice, coricosteroizi,
citostatice etc., precum şi a persoanelor ce fac
afecţiuni metabolice, în special DZ şi obezitate, factori
ce favorizează infecţiile fungice; migraţiunea umană.
Diagnosticul de laborator în micozele
cutanate
• Tehnicile de laborator utilizate au un scop
evidenţierea şi identificarea agentului
micotic prezent în materialul patologic
recoltat (scuame, păr, unghii, secreţie).
Recoltarea materialului se face cu
instrumentar special, în cantitate suficientă,
din leziuni recente, din zonele active ale
leziunii şi înaintea aplicării tratamentului.
Examene de laborator.
• Examenul microscopic direct se realizează extemporaneu
şi este suficient în majoritatea cazurilor pentru
diagnosticul de micoză.
• Examenul micologic al culturilor este utilizat pentru
precizarea speciei al agentului micotic izolat din
materialul patologic prin însămânţări pe medie de
cultură
• Antibiograma fungică
• Examenul cu lampa Wood .Se foloseşte lumina
ultravioletă, trecută printrun filtru de silicat de bariu.
Dermatofiţii prezenţi pe firile de păr sau scuame indic
fenomenul fluorescenţei, care este vizibilă în cameră
obscură.
 •Keratomicozele
•Pitiriasis versicolor.
• Definiţie. Este o micoză superficială, banală,
neinflamatorie, limitată la invadarea stratului
cornos, produsă de o levură lipofilă care
colonizează pielea normală a toracelui posterior
şi superior, gâtului, umerilor, părţii proximale a
braţelor, în axile, abdomen, pielea capului.
• Agentul etiologic este Pityrosporum orbiculare
care se întâlneşte în mod natural în teritorii
cutanate unde sunt glande sebacee.
• Clinic se caracterizează prin macule, localizate în
zonele bogate în glande sebacee (regiunea
centrală anterioară şi posterioară a toracelui) şi
se pot extinde spre talie şi rădăcina membrelor.
Ocazional, pot afecta scalpul, ceafa, faţa, gâtul.
Macule sunt de culoare variabilă (forma colorată)
de la galben-verzui palid la brun-cafeniu, fie albe,
hipocrome, apărute după expunerea la soare
(forma acromiantă), de dimensiuni variate, până
la plăci mari (creşterea periferică şi confluarea
lor), policiclice. Suprafaţa leziunilor este
acoperită de scuame fine, furfuracee,
evidenţiate prin gratajul pielii cu unghia .
 •Tratamentul
aplicaţii locale ,
medicamente per
os : antimicotice
etc.
• Toate dermatofiţiile poartă
termenul generic de tinea, la
care se adaugă termenul latin al
localizării: tinea corporis (herpes
circinat), tinea capitis, tinea
cruris, tinea pedis, tinea
manum, tinea unguium.
• Tinea corporis poate fi provocată de M. canis, T.
mentagrophytes asteroids, T. rubrum, E. floccosum,
etc.
• Clinic se caracterizează sub formă de herpes circinat
atât localizat, cât şi diseminat. Se observ plăcile
eritemato-scuamoase, ovale sau rotunde, bine
delimitate, cu marginele reliefate, cu un halou periferic
inflamător, unde pot fi evidenţiate vezicule, papule,
cruste.
• Severitatea reactivă este proporţională şi cu gradul
interesării părului de la nivelul pielii glabre. Pot fi
întâlnite formele mai întinse, rezultate din confluarea
unor plăci mai mici, cu contur policiclic, leziuni uscate
fără chenar periferic etc.
• Tinea cruris (epidermofiţie inghinală sau eczema marginatum Hebra) este micoza
pliurilor inghinale.
• Etiologie. Este provocată de dermatofiţi antropofili: Epidermophyton floccosum,
mai rar Trichophyton rubrum, Trichophyton mentagrophytes varianta
interdigitale.
• Patogenie. Maladia este răspândită mai des la adulţi (bărbaţi, mai rar la femei)
expuse unor condiţii de căldură şi umeditate ridicate. Contagiozitatea maladiei
este moderată. Contaminarea şi dezvoltarea leziunilor este favorizată de o
predispoziţie individuală dar şi factori locali (transpiraţia locală abundentă,
obezitate, frecventarea băilor publice, a bazinelor de inot,). La copii se întâlneşte
excepţional.
• Manifestările clinice. Localizarea de predilecţie este partea superioară a feţei
interne a coapsei. Aspectul clinic este dominat de prezenţa unei plăci
eritematoase, rotunde, uşor reliefate, cu marginea activă, la extindere progresivă
periferică, acoperită de mici vezicule şi scuame ce ocupă pliurile inghinale.
Depăşeşte apoi plica inghinală în partea superioară, iar cea internă se întinde
spre fesele, organele genitale externe, regiunea lombo-sacrată, abdomen etc.
• Pruritul însoţeşte constant leziunile, impune gratajul şi favorizează apariţie
fisurilor.
• Sunt descrise trei forme de Tinea pedis:
• forma intertriginoasă caracterizată prin afectarea spaţiilor interdigitale plantare I şi V
sau toate spaţiile interdigitale.
• Epidermul afectat se prezintă albicios, macerat, cu suprafeţe roşietice, umede şi
fisuri dureroase. Zona periferică macerată se acoperă de vezicule dishidrozice. În
sezoanele calde leziunile se pot extinde în regiunea plantară şi faţa dorsală a
piciorului. Leziunile sunt pruriginoase şi uneori dureroase.
• forma dishidrozică prezintă leziuni eritemato-veziculoase, dispuse în plăci şi placarde,
cu o evoluţie excentrică şi margini policiclice. Uneori leziunile sunt discrete
prezentate de descuamări şi fisuri, iar uneori pot lua aspect inflamator violent cu
edem important, apariţia de leziuni buloase şi dureroase, mergând până la
încapacitatea funcţională. Leziunile se localizează de obicei simetric, interesând
ambele picioare cu sediul la nivelul spaţiilor interdigitale, marginile picioarelor
antero-lateral şi scobitura plantară. Localizarea de predelecţie este bolta plantară.
• Agravarea maladiei survine în anotimpul cald. Se complică de o infecţie bacteriană şi
alergide la distanţă.
• forma uscată, scuamoasă (hiperkertozică) cu evoluţie predominant cronică şi rebelă
la tratament se caracterizează prin placarde discret eritematoase hiperkeratozice şi
fisuri dureroase. Se localizează la nivelul călcâiului, pe marginile tălpilor, bolţii
plantare etc.
• Tinea manum este o micoză superficială a palmei şi se
întâlneşte mai rar comparativ cu Tinea pedis. Atât
manifestările clinice pe faţa dorsală a mâinilor cât şi
localizările palmare sunt corelate des cu leziuni plantare
• Factori favorizanţi sunt: macerarea tegumentelor,
circulaţia periferică deficitară.
• Manifestările clinice. Se întâlnesc mai multe aspecte
clinice: forma uscată (placarde de exfoliere
semicirculare); forma exudativă-veziculoasă (mici plăci
veziculoase circumscrise); forma hiperkeratozică a
palmelor şi degetelor, leziunile fiind cel mai des
unilaterale. Leziunile primare pot fi associate cu
interesarea şi a feţei dorsale.
• Tinea unguium (onicomicozele) reprezintă afectarea patului unghiilor de
specii dermatofiţi.
• Epidemiologia. Leziunile se produc prin contact direct (gratajul un focar
micotic , prin infectarea directă prin sol sau prin contact indirect prin
intermediul unor obiecte de toaletă (ciorapi, încălţăninte, instrumente de
pedichiură, etc).
• Clinic. Dermatofiţi produc frecvent onicomicoze la unghiile de la picioare.
Trichophyton mentagrophytes interdigitale afectează degetele I şi V, iar
Trichophyton rubrum – toate unghiile. Maladia debutează la extremitatea
distală sau de la marginea laterală a unghiei leziunea prezentând o mică
pată triunghilară, de culoare alb-gălbuie, mată, lipsită de luciu, care se
întinde progresiv. Lama unghială devine groasă, friabilă, sfărămicioasă, cu
depozite hiperkeratozice subunghiale care ridică unghia de pe patul unghial.
Când unghia este afectată în întregime, suprafaţa ei devine neregulată, cu
striuri longitudinale, chiar fisuri (forma hipertrofică). Cu timpul unghia se
destruge, rămănând rămăşiţele ei (forma atrofică). Uneori, nu se observă
decât nişte modificări minore: unghia este gălbuie sau gri sau este uşor
friabilă (forma normotrofică).
• Pilomicozele
• Pilomicozele sunt dermatoze ce
interesează predominant firul de
păr. Se clasifică în felul următor:
pilomicoze tondante (microsporia,
tricofiţia uscată) şi pilomicoze
inflamatorii (tricofiţia inflamatorie,
favusul).
• Microsporia
• Etiologia. Agentul patogen cel mai des implicat este Microsporum canis dar
pot fi izolate specii ca M.ferrugineum, M.audoini, M.nanum, M.gypseum,
etc.
• Epidemiologie. Rezervorul de paraziţi îl constituie copilul bolnav sau
animalele de casă (câini, pisici). Este cea mai contagioasă micoză, cu izbucniri
epidemice cu precădere în colectivităţile închise (gradiniţe, şcoli, internate).
Contaminarea se face direct sau indirect prin diferite obiecte: pălării, bonete,
pieptene, perii şi mai ales instrumente de frizerie. Majoritatea bolnavilor se
infectează prin contactul direct cu animalul bolnav. Infecţia se transmite şi de
la un copil la altul.
• Manifestările clinice. se prezintă prin 1-2 focare mari, bine delimitate,
eritemato-scuamoase, cu o hiperkeratoză pronunţată. Perii sunt lipsite de
luciu, rupţi uniform, la 5-8 mm de la emergenţă. Suprafaţa plăcilor este
acoperită de scuame pitiriaziforme.
• Afectarea scalpului în microsporia antropofilă se caracterizează prin focare
multiple de dimensiuni mici, cu contur discret, dispuse frecvent la periferia
părţii piloase a capului. Peri, deasemenea, sunt rupţi, dar parţial şi
neuniform, la 5-8 mm de la emergenţă.
• Tricofiţiile
• După tabloul clinic tricofiţiile se
deosebesc în trei forme clinice:
superficială, cronică şi
supurativă. Se afectează pielea
scalpului (Tinea capitis), pielea glabră
(Tinea corporis) şi, mai rar (formele
cronice) lamele unghiale (Tinea
unguium).
• Manifestările clinice. Spre deosebire de microsporie, în
tricofiţia superficială a scalpului, aspectul de tondantă
apare mai puţin net, plăcile sunt mai mici (1/2-2cm),
sunt mai numeroase, de formă neregulată, pe alocuri
confluate. Placardele sunt acoperite de scuame
furfuracee, relativ aderente. Plăcile nu prezint
fenomene pronunţate de inflamaţie (eritem discret),
prezentând margini neregulate. Perii parazitaţi sunt
rupţi la 1-3 mm de emergenţă şi răsuciţi, având uneori
aspectul unor litere şi înglobaţi în grosimea scuamelor.
Alteori, perii sunt atât defragili, încât se rup chiar la
orificiul extern al foliculului pilos şi atunci apar ca nişte
puncte
negre. Senzaţii subiective lipsesc.
• Tricofiţia cronică a scalpului se localizează mai des pe ceafă şi
tâmple şi se manifestă prin puncte negre şi plăcuţe atrofo-
cicatriciale. Punctele negre prezint peri parazitaţi, rupţi de la
nivelul tegumentului sau foarte puţin deasupra lui. Ei pot fi izolaţi
între perii sănătoşi
• Tricofiţia cronică a pielii glabre se caracterizează prin distribuţia
leziunilor simetrică pe faţele laterale şi dorsale ale picioarelor, pe
gambe, pe fese, pe palme şi pe antebraţe, mai rar pe faţă şi
trunchi. Plăcile au un aspect de pete roşietice-violacee ce
confluează în placarde mari, cu imagini neregulate, fără tendinţă
de vindecare spontană în zona centrală. Suprafaţa plăcilor este
acoperită de scuame asemănătoare cu eczema cronică.
• Tricofiţia unghiilor se caracterizează prin afectarea lamei
unghiale şi se râspândeşte în câteva săptămâni pe toată suprafaţa
lamei, care devine neregulată, rugoasă, friabilă şi are o
culoareacenuşie, hiperkeratoză subunghială.
• Candidozele cutaneo-mucoase
• Etiologie. Candidozele sunt
afecţiuni determinate de
Candida, mai ales specia C.
albicans şi mai rar de alte specii:
C. tropicalis, C. krusei şi C.
glabrata cu o evoluţie acută,
subacută sau cronică.
• C.albicans este un comensal
al mucoasei bucale, tractului
gastrointestinal şi vaginului,
dar nu face parte din flora
rezidentă normală a pielii.
factori favorizanţi
• Din factori generali fac parte: stările de
imunodepresie (SIDA, leucemie, limfoame,
consumul de antibiotice, hormoni, citostatice,
contraceptive orale, sarcina, menopauza, vârstele
extreme, boli endocrine (diabet zaharat, obezitate,
sindromul Cushing, boala Addison), hipovitaminoze
A,C şi B, hepatite, gastrite hipo - sau anacide,
colite; stări postoperatorii etc.
• Din factori locali pot servi: scăderea fluxului salivar,
modificarea pH-lui, injurii tisulare, umeditatea
crescută, macerarea tegumentelor, traumatismele.
• Clasificarea candidozelor
cutaneo-mucoase
• I. Candidomicoze ale
mucoaselor.
• II. Candidomicozele cutanate.
• III. Candidomicozele sistemice.
•Manifestări
clinice.
•Candidomicoze
ale mucoasei
• Candidomicoze ale mucoasei bucale:
• candidoza pseudomembranoasă acută (Muguet, stomatita candidozică) se caracterizează prin plăci eritematoase,
edem, eroziuni şi depozit cremos. La nivelul mucoasei bucale se prezintă sub forma unor grăunte separate, care pot
conflua şi formează pseudomembrane. Se
• asociază cu semne de usturime şi durere. Stomatita candidozică la sugari apare sub forma unui eritem difuz al
mucoasei orale care capătă aspect lucios, cu depozite albicioase, asemănătoare picăturilor de lapte bătut, se
detaşează cu uşurinţă dând naştere la suprafeţe erodate, roşie şi lucioase. Limba este depapilată.
• candidoza atrofică acută se prezintă prin zona de depapilare a mucoasei limbii strălucitoare şi apare după
antibioticoterapie. Se constată un eritem intens la nivelul mucoasei, cu aspect atrofic, arii de edeme şi papilomatoză
secundară.
• candidoza atrofică cronică (stomatita de proteză) se întâlneşte la persoane purtătoare de proteze dentare, la care
leziunile sunt localizate pe palat. Semnele subiective sunt discrete şau lipsesc.
• candidoza cronică hiperplazică (leucoplazie candidozică). Pe mucoasa bucală sunt zone de culoare albă, uşor
infiltrate asemănătoare cu leucoplazie tabacică. glosita romboidală mediană (poate fi şi de alte etiologii) se
caracterizează clinic prinr-o zonă de depapilare a mucoasei limbii pe partea dorsală cu formă romboidală, situată
anterior papilelor circumvalate, cu suprafaţa netedă sau uşor mamelonată, fără semne subiective şi are un caracter
autolimitant.
• limba neagră păroasă (poate fi şi de alte etiologii): se constată hipertrofie apapilelor linguale, care devin alungite ca
nişte fire de păr. Se observă keratinizarea vârfului papilelor filiforme şi oxidarea în contact cu aerul ce determină
apariţia pigmentaţiei bucale.
• stomatita angulară (perleşul, cheilita angulară) – atingere a comisurii bucale, care se caracterizează prin macerere a
semimucoasei la nivelul comisurii uni - sau bilateral. Poate fi primară sau secundară unei glosite candidozice şi se
întâlneşte, de asemenea, mai frecvent la copii.
• În fundul pliului apare o leziune erodadă, dureroasă care rezultă prin macerarea epidermului, adesea cu fisurarea
plicilor, acoperindu-se de un exudat cremos.
• cheilita propriu zisă – inflamaţia buzei produsă de Candida (mai rar întâlnită), care se localizează frecvent la nivelul
buzei inferioare. Se caracterizează prin eritem, edem, cu descuamare, fisuri, cruste, eroziuni roşii şi uneori depozite
albe cremoase pe mucoasă şi semimucoasa buzelor. Subiectiv, bolnavul acuză usturimi şi arsuri locale.
• Candidomicoze ale mucoasei genitale:
• vulvovaginita candidozică se caracterizează iniţial prin apariţia unui eritem şi
edem ale mucoasei genitale, apoi prinr-o secreţie alb-cremoasă, grunjoasă,
abundentă sau moderată.
• Se pot observa depozite albicioase, uşor detaşabile, eroziuni. Subiectiv, este
prezent pruritul, uneori foarte intens. Un alt aspect clinic se caraterizează de
secreţie redusă, mucoasa atrofiată, depozite reduse. Leziunile se extind la
vulvă, până la pliul interfesier cu eritem, edem, eroziuni şi depozite. Maladia
evoluează cronic.
• balanita sau balanopostita candidozică se manifestă prin eritem, edem, presate
de mici papule la nivelul glandului, care pot evalua spre vezicule şi pustule cu
descuamaţie pe gland, cu eroziuni în şanţul balanoprepuţial, depozite alb-
cremoase, moi. În formele severe mucoasa glandului şi prepuţiului este
erodată, cu depozite cremoase sau cazeoase. Sunt posibile complicaţii cu
fimoză şi parafimoză, precum şi extinderea spre pliuri (intertrigo inghino-
scrotal) şi au un aspect eritemato-scuamos. S-au descris forme acute şi cronice.
• Candidomicozele cutanate
• Intertrigo candidozic interesează pliurile interdigitale al mâinilor (mai des spaţiul al treilea) şi
mai rar al picioarelor, submamare, axilare, sau inghinale. Clinic se manifestă prin plăci
eritemato-edematoase, bine delimitate, cu contur neregulat, acoperite de epiderm subţire, roşu,
macerat, albicios, umed ce se descuamează în lambouri, putând prezenta fisuri, depozite
albicioase. Leziunile se întind periferic, prezentând o erupţie papulo-veziculoasă, care se
deschide şi formează eroziuni sau usucă şi detaşează, rămănând un guleraş de descuamare.
Afecţiunea este cel mai des este unilaterală, dar poate extinde la alte spaţii interdigitale, pe
falange, pe podul palmelor, luând o evoluţie centrifugă. Pot prinde şi unghiile, apărând cu
precădere un perionixis. Erupţiile sunt însoţite de senzaţie de prurit şi / sau arsură.
• La sugari poate fi afectată zona fesieră şi genitală sub formă de leziuni veziculo-pustuloase pe
fond eritematos, au marginile policiclice, înconjurate de un guleraş scuamos şi leziuni satelite. Se
întâlnesc foliculite şi perifoliculite. Pot apărea şi leziuni generalizate.
• Perionixul candidozic reprezintă o inflamaţie ţesuturilor periunghiale.
• Perionixul în forma uscată (forma infiltrativă) se manifestă prin panariţiu infiltrativ cu repliul
unghial tumefiat, eritematos, sensibil spontan şi la presiune detaşat de suprafaţa dorsală a lamei
unghiale. Cuticula lipseşte. Forma supurată prezintă un puroi gros în ţesuturile periunghiale, care
se elimină la presiune.
• Onixul candidozic debutează de la bază sau de la partea laterală şi urmează unui perionixis.
Lama unghială este opacă, friabilă, îngroşată, de culoare galben verzuie sau negricioasă, suferind
procesul de onicoliză.
• Candidozele sitemice
• Candidozele sitemice apar în general în primii ani de viaţă, sunt rebele la
tratament şi interesează mucoasele, tegumentul şi unghiile. Sunt
descrise:
• Candidoza muco-cutanată cronică difuză (granulom candidozic) este o
formă cronică de boală şi apare la copii în primele luni de viaţă sau în a
doua copilarie în asociere de imunodepresie marcată, exitusul fiind de
regulă. Iniţial apare o candidoză bucală la care se adaugă comisurita şi
cheilita candidozică. Cu timpul, leziunile se extind şi la nivelul
tegumentelor, în special pe scalp, frunte, piramida nazală, retoauricular
unde iau aspect papilomatos şi se acoperă de
cruste galben-brune groase. Se constată intertrigo, onixisul şi
perionixisul (mai des la mâini).
• Ungiile sunt îngroşate, fărămicioase, distrofice. Reacţiile alergice sunt
prezente prin leziuni hiperkeratozice, leziuni eczematiforme, eritrodermie
candidomicozică.
•  Candidoza muco-cutanată asociată endocrinopatiilor. Debutul se
constată în copilarie. Boala se asociază cu hiperparatiroidism, insuficienţă
ovariană, timom.