MANASTIREA VORONET –

Un loc de credinta
Babiuc Stefan - Clasa a 8 a D
Scurt istoric

• Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal

medieval construit în satul Voroneț, astăzi localitate componentă a orașului Gura Humorului.
Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura
Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (1457-
1504). Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie
un record pentru acea vreme.

• De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face
parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și
păstrează în mare măsură forma inițială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui
Petru Rareș a inițiat adăugarea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluție unică, în
cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al
pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare,
din temelie până în streașină, lucrări ce au dat construcției o mare strălucire.
Scurt istoric

• Mănăstirea Voroneț a fost înălțată pe locul unde se afla o biserică de

lemn. Când lucrările de construcție se apropiau de final, Ștefan cel Mare
 dăruiește mănăstirii prin actul de la 17 august 1488, moșia Știlbicani.
Odată cu încheierea construcției biserica a preluat vechiul hram al
„Sfântului și Slăvitului Marelui Purtător de Biruință Gheorghie”.
• Încă de pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, dar mai ales după 1488, 
mănăstirea devine un important centru de credință și cultură din
Moldova medievală. Se consideră că apariția monahului Daniil la Voroneț
după o perioadă de ședere la Mănăstirea Putna și de sihăstrie a dat nu
numai un impuls vieții monahale din acest lăcaș dar a și imprimat un
nivel de viață duhovnicească deosebit de înaltă.
Scurt istoric

• În 1490 la Voroneț se fondează o scriptorie în care erau copiate

cărțile necesare oficierii slujbei religioase, cel mai bun exemplu
fiind copierea unui Tetraevanghel de la 1490 de către călugărul
Pahomie, din partea locului. Se consideră că aici a fost înființată,
ca și la alte mănăstiri, o școală de slavonie unde erau aduși pentru
instruire și educație copii de boieri și de preoți care învățau
pentru a deveni preoți, copiști de cărți, dieci pentru cancelariile
ținuturilor și orașelor, dascăli pentru biserici și școli.
Albastrul de Voronet

•Mănăstirea Voronețului este cunoscută în special pentru culoarea sa, „Albastrul de Voroneț”. Istoricii sunt
plăcut surprinși de rezistenţa acestei culori în condiţii climatice foarte aspre, fapt care se datorează
originalităţii tehnicii de lucru aplicate de către pictorii moldoveni.
•Cu excepţia pigmentului negru, obţinut din cărbune de lemn, toţi ceilalţi pigmenţi folosiţi în pictură
(interioară şi exterioară) sunt substanţe minerale, naturale sau de sinteză: argile colorate cu oxid de fier
hidratat (ocru), sau oxid de fier anhidru (ocru roşu), hidrosilicat de Fe, Al, Mg şi K (verde de pământ), oxid
roşu de plumb (miniu), minerale de cupru (azurit şi malachit), sulfură de mercur (roşu cinabru), silicaţi
(albastru smalţ), carbonat de calciu (alb de var).
•O ipoteză la care s-a ajuns după studierea unor documente vechi, care precizau că meşterii erau plătiţi
inclusiv în butoaie de ţuică, sugerează că băutura s-ar fi aflat în compoziţia culorilor. Iar diferite studii de
laborator au confirmat urme de ţuică în tencuiala bisericilor.  Mai departe, cercetătorii au descoperit că la
baza albastrului de Voroneţ stă o piatră albastră numită azurit, extrasă din mine aflate în China, Franţa sau
Africa.
•Chiar dacă rețeta culori nu mai este cunoscută de nimeni, tehnica folosită este bine știută. Meșterii au
început lucrul la pictură atunci când pereții bisericii nu se uscaseră încă, alegând exact momentul optim
când vopselurile vor fi fuzionat cel mai bine cu tencuiala.
Pictura

• Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ștefan cel Mare, anul
1496. În scenele din altar și din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al
imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre
aceste picturi de interior atrag atenția mai ales: Cina cea de Taină, Împărtășirea Apostolilor,
Spălarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor și tabloul votiv al domnitorului Ștefan cel Mare
(în naos).

Pe peretele vestic e figurată Judecata de Apoi, pe cel sudic: Sfantul Gheorghe (hramul manastirii),
Geneza, Acatistul Maicii Domnului și viețile sfinților Nicolae și Ioan cel Nou, iar pe cel nordic:
Vămile Văzduhului.
Pictura exterioară, păstrată de pe vremea lui Ștefan, e opera Mitropolitului Grigorie Roșca și a mai
multor meșteri anonimi.
Fresca Judecății de Apoi de pe peretele vestic e atât de impresionantă din punct de vedere
pictural și de coerentă din punct de vedere teologic încât a ajuns să fie comparată cu creația lui
Michelangelo din Capela Sixtină, realizata aproape concomitent. Este, în tot cazul, cea mai
elocventă tratare a temei apocaliptice din spațiul creștinismului răsăritean. Detaliile ei trădează o
excepțională informație ezoterică la care erudiții monahi moldoveni au avut acces, și pe care au
ținut să o înfățișeze credincioșilor, cu o pioasă respectare a canoanelor ortodoxe.
Imagini
Imagini