DIETA ÎN BOLILE DIGESTIVE

Dr. Olivia Georgescu

Secţia Endocrinologie, Diabet, Boli de Nutriţie
Spitalul Universitar de Urgenţă “Elias”
DIETA ÎN AFECŢIUNILE
STOMACULUI
 Gastrita reprezintă o afecţiune a stomacului
caracterizată printr-o inflamaţie a mucoasei
acestuia
( gastros = stomac şi ita = inflamaţie).

Bolnavii pot acuza frecvent dureri în zona

epigastrică, însoţite de pirozis şi regurgitaţii acide.

Gastritele pot fi acute sau

cronice şi pot avea etiologii variate.
 BOALA ULCEROASĂ:
este o afecţiune cu manifestări gastrice sau
duodenale, cauzată de:
- consumul de alcool şi/sau tutun
- suprasolicitarea psihică
- predispoziţia familială
- bacteria Helicobacter Pilory
 Regulile generale de
dietoterapie în gastrită şi boala
ulceroasă:
-mesele vor fi servite la ore regulate, fiind
necesare minim 3 mese pe zi
-vor fi moderate cantitativ pentru a se evita
distensia gastrică
-se va evita excesul de cafea şi de alcool
-se va abandona fumatul
-se vor evita băuturile carbogazoase
-mesele vor fi servite într-o atmosferă destinsă,
relaxată.
Vor fi interzise alimente ca:
- mezelurile şi conservele, afumăturile, carnea grasă de
porc sau vânat;
- legumele bogate în celuloză dură ca ceapa sau
leguminoasele uscate;
- alimentele prăjite sau preparate cu rântaş;
- dulciurile concentrate respectiv bomboanele, prăjiturile,
dulceţurile, ciocolata, siropurile;
- condimentele, ardeiul iute, murăturile, piperul, muştarul,
boiaua;
- băuturile iritante: cafeaua, ceaiul negru, alcoolul,

-orice aliment prea sărat sau conservat în sare.

Dacă în trecut pacienţilor diagnosticaţi cu
ulcer li se impunea un regim de viaţă şi o
alimentaţie foarte restrictivă, în prezent
se tinde spre:
-normalizarea dietei, cu respectarea
principiilor de bază enunţate
-individualizarea regimului alimentar,
ţinând cont de faptul că pacientul îşi va
selecta alimentele pe care le tolerează şi
le va exclude pe cele care îi provoacă
tulburări digestive.
DIETA ÎN AFECŢIUNILE
HEPATICE
 Hepatitele sunt afecţiunile inflamatorii ale
ficatului, având variate etiologii (virale,
toxic-medicamentoase, alcoolice, autoimune).

Hepatitele pot apărea în cursul patologiei

altor afecţiuni, purtând denumirea de hepatite
satelite.

În funcţie de evoluţie, acestea pot fi acute

sau cronice.
 REGULI GENERALE DE
DIETOTERAPIE ÎN HEPATITE
- repausul la pat obligatoriu în faza acută
- interzicerea consumului de alcool
- asigurarea necesarului caloric de 30-35 kcal/kg corp/zi
- diminuarea aportului lipidic sub 30%
- aportul de proteine:
0,8-1,2 g/kg corp în hepatite necomplicate
1,5 g/kg corp în hepatite alcoolice
- cruţarea funcţiilor digestive prin regim lacto-hidro
zaharat
 Cirozele hepatice sunt afecţiuni
cronice ale ficatului, cu caracter
progresiv şi ireversibil, caracterizate
prin fibroza extinsă şi apariţia
nodulilor de regenerare
la nivelul structurii acestuia.
 Măsurile de ordin general sunt aplicabile tuturor
cirozelor, indiferent de etiologie.

Pacienţii cu ciroză fără ascită sau edeme îşi pot

desfăşura activitatea, evitând efortul fizic intens.
Repausul în clinostatism este indicat după mesele
principale.

Aportul caloric va fi de aproximativ 2500-3000 kcalorii/zi,

în raport cu starea de nutriţie a pacientului.
Proteinele vor fi permise în cantităţi de 1,2/kgcorp/zi, mai
ales sub forma celor din produse lactate.
Lipidele vor fi limitate la circa 60-70 g/zi, iar glucidele vor
completa restul aportului caloric.
 În cazul cirozei decompensate cu ascită şi
edeme, regimul va fi obligatoriu hiposodat,
consumul de sare reducându-se la 2-4g NaCl
pe zi.
Alimentele permise în această situaţie vor
fi incluse în dietă, în raport cu conţinutul lor în
sodiu. Durata regimului hiposodat va fi
apreciată în funcţie de starea bolnavului, de
prezenţa sau dispariţia ascitei şi edemelor.
Lichidele consumate nu vor depăşi 1500 ml
pe 24 ore.
 La apariţiei unei insuficienţe hepatice se va
reduce aportul de proteine, care predispune la
creşterea cantităţii de amoniac din organism si
instalarea encefalopatiei hepatice.
Tratamentul pacientului în acest caz se face numai
în spital, fiind necesară internarea de urgenţă.

Aportul de proteine se va reduce la 20-40 grame pe

zi în formele uşoare şi medii şi se va exclude la
pacienţii cu encefalopatie avansată.

Foarte importantă în astfel de cazuri este

combaterea constipaţiei şi accelerarea tranzitului
intestinal.
DIETA ÎN AFECŢIUNILE
COLECISTULUI
 Principalele afecţiuni ale
vezicii biliare (colecistului)
sunt inflamaţiile (colecistitele)
acute sau cronice şi aşa-zisele
dischinezii biliare, care pot fi
hipotone sau hipertone.
 În colecistita acută pacientul poate
acuza stare generală alterată, febră,
frisoane, tulburări dispeptice (greaţă,
vărsături alimentare sau bilioase)
însoţite de dureri puternice localizate
în hipocondrul drept, sub rebordul
costal (regiunea palpatorie a
colecistului).
Colecistitele cronice pot fi urmarea unor
inflamaţii acute repetate, sau a unor
leziuni apărute la nivelul vezicii biliare .

Pot avea o evoluţie de lungă durată cu

perioade de acutizare după mese mai
abundente.
Pacientul poate acuza tulburări
dispeptice: greaţă, vărsături, anorexie
precum şi modificări ale tranzitului
intestinal (eventual alternanţă de
constipaţie cu diaree).
Dieta unui pacient cu colecistită cronică
va conţine 25-30% lipide din totalul
necesarului caloric.
Vor fi evitate în special alimentele
incriminate a produce flatulenţă şi
meteorism abdominal, ca: ceapa, varza,
conopida, leguminoasele uscate.

Suplimentarea cu vitamine liposolubile

poate fi benefică la pacienţii cu afecţiuni
biliare sau la cei cu sindrom de
malabsorbţie.
 În cazul existenţei calculilor la nivelul
căilor biliare pacientul poate acuza dureri
intense (colici biliare), provocate mai ales
de mobilizarea acestora, însoţite de
greaţă, vărsături alimentare sau bilioase
şi uneori febră.
 Tratamentul dietetic în litiaza biliară se aseamănă,
în general, cu cel din colecistitele cronice.

Dieta recomandată va implica şi reducerea

alimentelor bogate în colesterol (creier, rinichi, ficat,
ouă, carne de porc, brânzeturi grase, icre).
Nu există un tratament sau o dietă prin care să se
poată preveni apariţia litiazei biliare.
Se pare că există o susceptibilitate genetică
în acest sens.

Prin schimbarea stilului de viaţă trebuie însă

combătută obezitatea precum şi postul prelungit,
care par a favoriza concentrarea bilei.
Diskinezia biliară hipotonă, care poate aparea si in
diabetul zaharat dezechilibrat se manifestă prin
pierderea sau diminuarea funcţiei excretorii a căilor
biliare.
Dieta optimă a acestor pacienţi va trebui să asigure
stimularea musculaturii vezicii biliare, cu
favorizarea evacuării sale.
În acest scop, se vor administra alimente cu efect
colagog, dintre care ar fi de menţionat: untul, uleiul
de măsline, gălbenuşul de ou, smântâna sau
margarina.
 Diskinezia biliară hipertonă se
caracterizează printr-o accentuare a
funcţiilor excretorii ale vezicii biliare,
manifestată prin spasme dureroase la
nivelul acesteia, cu o creştere a efortului
musculaturii colecistice, de a realiza
golirea acesteia împotriva obstacolului
reprezentat de spasm.
Alimentaţia în aceste cazuri se aseamănă
cu cea recomandată bolnavilor cu
colecistită cronică.