Bibliografie

1. Băcăuanu V. – Geomorfologie. Univ. “AL. I. Cuza”, Iaşi, 1988.

2. Donisă I., Boboc N., Geomorfologie. Ed. Lumina, Chişinău, 1994.
3. Ielenicz M., Geomorfologie generală. Ed. Universitară, București, 2004.
4. Mac I., Geomorfosfera şi geomorfosistemele, Ed. Presa, Univ. Clujană, Cluj-
Napoca, 1996.
5. Posea G., Grigore M., Popescu N., Ielenicz M., Geomorfologie. Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1976.
6. Rădoane Maria, Dumitriu D., Ichim I., Geomorfologie. Ed. Universității Suceava, Vol. I-II,
Ediția a II-a. 2000/2001.
7. Volontir Nina, Proiecte didactice pentru Lucrările de laborator şi Lucrări practice la
Geomorfologie. Chişinău, 2004.
8. Leontiev O.K., Rîceagov G.I., - Obşceaia gheomorfologhia, (Общая ГЕОморфология).
Mосква «Высшая школа»,1988.
 
 Tema: GEOMORFOLOGIA CA ȘTIINȚĂ

Subiecte:
1. Obiectul de studiu al Geomorfologiei, metode și mijloace utilizate în studiile
geomorfologice.
2. Locul Geomorfologiei în sistemul geoștiințelor și raporturile sale cu alte științe.

1. Geomorfologia este știința care se ocupă:

- cu studierea reliefului scoarței terestre;
- cu studierea originii și evoluției reliefului în timp și spațiu;
- cu caracterizarea particularităților interne și externe ale reliefului;
- cu tipizarea și regionarea reliefului.

Sensul etimologic al numelui pe care îl poartă cuprinde: studiul formelor scoarței terestre.
Ghi – Pământ,
Morphy – formă,
Logos - studiu/știință.
 Dacă ținem seamă de modul în care se abordează, se caracterizează și se rezolvă problemele ce
țin de studiul reliefului scoarței terestre se deosebesc:
1. Geomorfologia generală – care studiază relieful scoarței terestre în ansamblu, îl clasifică și
îl tipizează, îndeosebi după criterii genetice.
2. Geomorfologia regională – care presupune un studiu concret și complet al unui anumit
teritoriu (Geomorfologia Africii, Geomorfologia Republicii Moldova etc).
3. Geomorfologie aplicată (inginerească) – care se ocupă cu aprecierea implicațiilor practice
pe care îl are relieful în viața social-economică.

Orice studiu de specialitate presupune să ia în considerație terminologia specifică domeniului.

Atenționăm asupra termenilor:
 Morfografie/morfologie – înfățișarea, aspectul exterior al reliefului scoarței terestre;
 Morfometrie – caracteristicile dimensionale ale reliefului scoarței terestre;
 Morfogeneză – modul de formare a reliefului;
 Morfodinamică – procesele care condiționează modelarea reliefului în timp;
 Morfocronologie – succesiunea etapelor de evoluție a reliefului sau vârsta reliefului.
 Multitudinea și varietatea formelor de relief după geneză, înfățișare, extindere impun
utilizarea unei game largi de metode în studierea acestuia.

 Ca metodă de cercetare complexă și specifică se utilizează Analiza geomorfologică care înglobează și

alte metode și mijloace particulare și care se bazează pe studii de teren, de laborator, pe ridicări de hărți
și profile, pe consultarea și prelucrarea surselor de documentare bibliografică, cartografică etc.
 Analiza geomorfologică poate fi calitativă, atunci când problemele ce țin de relief sunt abordate sub
raport morfogenetic și morfocronologic; și cantitativă, atunci când relieful este caracterizat d. p. d. v.
morfografic și morfometric.
• Metoda Observării.
• Metoda Analizei (analize morfometrice pentru evidențierea fragmentări reliefului).
• Metoda Sintezei – la care se face apel în clasificarea, tipizarea, regionarea reliefului, în cercetări cu
caracter practic.
• Metoda Inducției și Deducției.
• Metoda Experimentului – în natură și în condiții de laborator.
• Alte metode utilizate în studiile geomorfologice: matematică, stratigrafică, paleontologică.
 Mijloace utilizate în cercetarea reliefului:
 Descrierea geomorfologică interpretativă - bazată pe observări în teren sau în laborator, pe analiza de
hărți, aerofotograme, modele etc .
 Schița panoramică – este o reprezentare schematică, în plan vertical al reliefului de pe o hartă
topografică, de pe o fotografie sau direct din natură.
 Profilul geomorfologic – care prezintă un profil topografic generalizat sau
detaliat sub care se trece structura substratului geologic.
  Bloc-diagrama – este o îmbinare a unei schițe panoramice cu profilul
geomorfologic. Prin acest mijloc se obține aspectul morfologic al unei regiuni și
legătura reliefului cu substratul geologic.
 Hărțile geomorfologice generale sau speciale.
 Fotografii care reprezintă relieful scoarței terestre.
 Modele care reprezintă procese geomorfologice, relieful.
 Formule matematice – utilizate pentru stabilirea caracteristicilor cantitative ale reliefului .

d = L/S
d – reprezintă densitatea fragmentării reliefului; L – reprezintă lungimea rețelei hidrografice;
S – reprezintă unitatea de suprafață.

 Mijloace moderne de codificare.

 2. Locul Geomorfologiei în sistemul geoștiințelor și raporturile sale cu alte științe.
Pământul este un obiect de studiu multidisciplinar.
Geomorfologia a apărut ca știință de contact dintre Geologie (cu numeroasele sale ramuri ) și Geografie.
Fondatorul Geomorfologiei ca știință este W. Davis prin publicarea lucrării ”Ciclul eroziunii normale”/ ”Teoria
ciclurilor geografice” (publicată în anul 1899).
• Hidrologia – furnizează date în legătură cu legile dinamicii apelor de pe suprafața terestră; ale eroziunii,
transportului și ale depunerilor/acumulărilor fluviale, marine, glaciare; cu mecanismul scurgerii apelor
de suprafață și celor subterane.
• Climatologia – oferă posibilitate interpretării diferitor procese și forme de relief în funcție de condițiile
climatice. Este ți o ramură a Geomorfologiei numită Geomorfologia climatică.
• Cartografia/Topografia - pune la dispoziție studiilor geomorfologice baza cartografică, ajută la
reprezentarea corectă a formelor și tipurilor de relief.
• Biogeografia - oferă cunoștințe referitor la rolul morfogenetic al viețuitoarelor în crearea reliefului,
precum și la condițiile de mediu în care evoluează relieful scoarței terestre.
• Paleopedologia – susține Geomorfologia în determinarea vârstei reliefului (Metoda studierii solurilor
fosile din depozitele de terase fluviale).
După Formula: n + 1 (unde n este numărul de soluri fosile dintr-o terasă fluvială) se determină
numărul terasei respective. De exemplu, dacă n = 4, atunci terasa studiată va fi a 5-a (a V-a).