Tehnologia folosită în Primul

Război Mondial

Realizat de elevul: Grițco Roman

Profesor: Cazacu Olga

Primul Război Mondial reflectă tendința spre aplicarea conceptelor producției de masă în armament și în general în tehnologia folosită în război,
proces care a început în urmă cu 50 de ani în Războiul Civil American.
Luna august a anului 1914 a pus capăt unui secol relativ pașnic în Europa, caracterizat de multe descoperiri științifice și industrializare.
Primii ani s-au caracterizat prin bătălii ineficiente cu un număr mare de victime în ambele tabere.
Primul Război Mondial a transformat tacticile de manevră caracteristice conflictelor armate până atunci caracteristice de exemplu Războaielor
Napoleoniene în războaie de tranșee datorită utilizării unor noi descoperiri ca:
• mitraliera
• sârma ghimpată
• avionul.
• tancul
Acest război a fost primul război al noii societăți industriale, care stăpânea producția de masă și folosea avantajele pieselor standardizate.
Mitraliera, prin puterea sa de foc nu mai permitea efectuarea unor manevre lente, iar sârma ghimpată încetinea viteza oricărui asalt și putea să
direcționeze atacul inamicului în zone bine pregătite.
Tancurile, introduse în acest război de englezi și-au arătat efectele psihologice asupra militarilor și capacitatea lor de a trece peste diferite
obstacole antiinfanterie: șanțuri, sârmă ghimpată.
Avioanele la rândul lor în prima fază a războiului au fost folosite doar pentru recunoaștere, zădărnicind orice încercare de manevrare a
inamicului. Doar mai târziu au început să fie echipate cu mitraliere și bombe de mici dimensiuni.
Efectele gazelor de luptă folosite în acest război, au îngrozit părțile beligerante, care în Convențiile de la Haga din 1899 și 1907 au interzis
folosirea acestora.
În Primul Război Mondial rolul căilor ferate a fost mai mare ca în oricare alt război. Deplasarea se realiza în principal cu cai, folosiți și pentru
tractarea armamentului greu și uneori motorizat(camioane, automobile, motociclete).
Acest război era dominat de cuirasate și cel mai mult conta calibrul și precizia tunurilor de pe cuirasate cât și blindajul lor.
Apariția submarinelor începea deja să arate vulnerabilitatea cuirasatelor, care vor deveni evidente de-abia în cel de-al Doilea Război Mondial,
odată cu dezvoltarea avioanelor de vânătoare și tacticilor de atac ale acestora cu bombe și torpile.
 Războiul de tranșee

 Noile industrii metalurgice și biotehnologice, având multe invenții mecanice inovatoare, au creat amplificat Eficiența artileriei:
puterea de foc, care a făcut ca apărarea să fie aproape invincibilă, iar atacul aproape imposibil. Puștile de Chateau Wood, Ypres,
infanterie, artileria cu țeava ghintuită a tunurilor și mecanismele hidraulice de recul, zig-zagul tranșeelor, 1917
mitralierele, și aplicarea lor a avut efectul de a face dificil sau aproape imposibil ocuparea unui teren apărat.
Grenada de mână, deja existentă, s-a dezvoltat rapid, dând ajutor în atacul tranșeelor. Probabil cea mai
importantă inovație au fost obuzele cu putere mare de explozie, care a amplificat dramatic efectul letal al
artileriei.
 Războiul de tranșee a condus la apariția cazematelor de beton, o construcție întărită de obicei din beton sau
beton armat unde putea fi plasată o mitralieră apărată foarte bine de focul inamic. Ele puteau fi plasate pe
câmpul de luptă în așa fel, încât mai multe mitraliere să realizeze un baraj de foc. Plasarea sârmei ghimpate
avea dublu rol: de a încetini atacul, viteza soldaților inamici, respectiv canalizarea deplasării acestora în fața
mitralierelor. Atacul direct al tranșeelor inamice fiind atât de dificilă, părțile au început să sape tuneluri pe
sub liniile inamice, activitate ce a devenit una dintre cele eforturi majore în timpul războiului.
 Odată ce pozițiile inamice erau subminate, se plasau și se detonau imense cantități de explozivi sub tranșee
ca preludiu pentru ofensivă. Dispozitive de ascultare sensibile detectau zgomotele produse de săpături, care
era metoda principală de apărare împotriva săpăturilor subterane. Britanicii s-au dovedit în special adepții
acestor tactici, datorită priceperii „geniștilor” în săpăturile de tranșee și ale dispozitivelor de ascultare
sofisticate.
 Artileria

7,7 cm Feldkanone 16, tun german în Primul Tun de 75 mm model 1897

Război Mondial
 La începutul războiului artileria era adesea în prima linie pentru a trage direct în infanteria inamică. În timpul războiului însă s-au făcut
mai multe îmbunătățiri:
 Primul foc de baraj cu trei laturi în istorie a avut loc la „Neuve Chapelle” în 1915, care cu barajele de foc în trei sau patru laturi încadra
infanteria inamică într-o „cutie” împiedicându-i deplasarea.
 A fost dezvoltat capsa de detonare Nr.106 destinată tăierii sârmei ghimpate. Această capsă detonantă montată pe o bombă, atunci când
intra în contact cu sârma ghimpată sau pământ detona imediat bomba, înainte ca aceasta să se afunde în mâl sau pământ. Era la fel de
eficient și ca armă antiinfanterie.
 S-a dezvoltat pentru prima dată în istorie lupta anti-artilerie prin tragere indirectă (traiectorie balistică) cu ajutorul artileriei proprii,
destinată să scoată din luptă artileria inamică
 S-au dezvoltat metode cu ajutorul cărora cu ajutorul luminii și zgomotului, respectiv diferenței în sesizarea acestora să se localizeze
artileria inamică
 Pentru prima dată din istorie s-au luat în calcul în cazul tragerii indirecte factori cum ar fi: vremea, temperatura și uzura țevii piesei de
artilerie
 S-au folosit observatori pentru a ghida artileria
 Marea majoritate a victimelor produse în război s-a datorat focului de artilerie.
 Comandă și control

 În primele zile ale războiului, generalii au încercat să coordoneze tactic luptele de la cartiere generale aflate
la mulți kilometri depărtare de prima linie cu mesaje transmise prin curieri pe motociclete. Și-au dat seama
repede că sunt necesare metode de comunicare mai directe (rapide).

 Aparatele radio din acea perioadă erau prea grele pentru a fi duse în luptă, și liniile telefonice și telegrafice
întinse se rupeau ușor. În locul radiourilor se foloseau curieri, semnale luminoase și oglinzi. Mai erau
folosiți și câinii, dar numai ocazional. O altă invenție ce a fost pentru prima dată folosită într-un război a
fost telegraful fără fir, utilizat în mod eficient de către ambele tabere.

 Pentru comunicare s-au folosit și avioane (numite „patrulele de contact") care transportau mesaje între
cartiere generale, iar în alte cazuri aruncau mesajele fără să aterizeze.
 Războiul aerian

 Predecesorul Luftwaffe, "Serviciului Aerian a Armatei Imperiale Germane", a fost fondat în 1910, înainte de izbucnirea Primului Război Mondial
(1914–1918), deși trebuie spus că, la început, avioanele erau folosite numai pentru misiuni de recunoaștere aeriană, în același fel în care
fuseseră folosite baloanele în timpul Războiului franco-prusac din 1870-1871. Nu a fost prima forță aeriană din Europa. Forța aeriană franceză,
cea care avea să se transforme în Armée de l'Air, a fost de asemenea înființată în 1910, iar Corpurile Aeriene Regale (care aveau să se
unească în 1918 cu Serviciul Aerian Al Marinei Regale pentru a forma Royal Air Force), a fost fondată în 1912.
 În timpul războiului, Serviciului Aerian a Armatei Imperiale Germane a utilizat o mare varietate de avioane, de la avioane de vânătoare (așa cum
au fost modelele Albatros-Flugzeugwerke și Fokker), la cele de recunoaștere (Aviatik și DFW), până la bombardierele grele (Gothaer
Waggonfabrik și Zeppelin-Staaken). Baronul Manfred von Richthofen, „Baronul Roșu", care a doborât 80 de avioane aliate, doborât și ucis la
rândul lui pe 21 aprilie 1918. Medalia Pour le Mérite se vede la gâtul aviatorului.
 Cea mai mare atenție a fost acordată avioanelor de vânătoare, producând „ași ai aerului" precum Manfred von Richthofen, renumit în rândurile
aliaților ca „Baronul Roșu" (în Germania era numit "der rote Kampfflieger" – Pilotul de vânătoare roșu), Ernst Udet, Hermann Göring, Oswald
Boelcke (considerat primul tactician al luptelor aeriene), Max Immelmann (primul aviator care a fost decorat cu medalia Pour le Mérite, cea mai
înaltă decorație imperială germană pentru bravură, cel care a făcut ca acest ordin să fie numit „Blue Max"), și Werner Voss. La fel ca și marina
germană, infanteria folosea dirijabile Zeppelin pentru bombardarea țintelor militare și civile din Franța, Belgia și din Regatul Unit.
 Toate aparatele de zbor germane și austro-ungare foloseau ca semn distinctiv crucea de fier până la începutul anului 1918. Până în cele din
urmă, o cruce grecească negru pe alb (Balkenkreuz) a devenit însemnul forțelor aeriene germane.
 După înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial, forțele sale aeriene au fost desființate ca urmare a prevederilor Tratatului de la
Versailles care cereau ca toate avioanele ale armatei imperiale să fie distruse.
 Războiul maritim
HMS Dreadnought - cuirasatul care a
revoluționat construcția de nave militare.
Numele lui era asociat cu o întreagă generație
de cuirasate moderne.
 Anii care au dus la război au arătat îmbunătățirea tehnologiei metalurgice și mecanicii, făcând posibilă producerea
unor nave mai mari cu tunuri mai mari și, ca reacție la aceste tunuri, blindaj mai gros. Lansarea cuirasatului HMS
Dreadnought (în 1906) a revoluționat construcția navelor război, făcând ca multe nave să fie depășite înainte ca
acestea să fie finalizate. Prin urmare, la începutul războiului, multe forțe navale aveau în dotare nave noi alături de
cele vechi, depășite. Avantajul a fost creșterea razei artileriei, și bătăliile navale aveau loc la distanțe mult mai mari
decât înainte. Bătălia Iutlandei (1916) a fost singura bătălie pe scară largă între flote în război.
 Având cea mai mare flotă de suprafață, Marea Britanie a încercat să se folosească de acest avantaj. Navele
britanice au blocat porturile germane, au vânat navele germane și pe cele austro - ungare, oriunde s-ar fi aflat ele
în largul mării, și sprijineau acțiuni împotriva coloniilor germane. Flota de suprafață germană a fost silită de Royal
Navy să staționeze în mare măsură în Marea Nordului. Această situație a împins Germania să-și direcționeze
resursele sale către o nouă formă de putere navală: forța submarinelor.
 Submarin
german
U-9
Submarine (1910)

 Primul Război Mondial a fost primul conflict în care submarinele au fost o armă de temut. Cu puțin înainte de război, au fost dezvoltate
sisteme de propulsie diesel relativ sofisticate pentru deplasare la suprafață, și baterie de acumulatori pentru deplasare în apă.
 Marea Britanie s-a bazat foarte mult pe importuri pentru a hrăni populația sa și a-și susține industria sa de război, iar Marina germană
spera, ca folosind submarinele sale să realizeze o blocadă prin care să poată înfometa britanicii, atacând navele comerciale fără apărare.
 Această luptă între submarinele germane și contramăsurile britanice a devenit cunoscută sub numele de Prima Bătălie a Atlanticului.
 Cum submarinele germane au devenit mai numeroase și mai eficace, britanic a căutat modalități de a proteja navele comerciale. „Navele
Q" erau vase de atac deghizate ca navele civile, erau o strategie în prima perioadă.
 Organizarea navelor comerciale în convoaie protejate de unul sau mai multe nave marinei militare a fost adoptat mai târziu în război.
Inițial a fost o mare dezbatere cu privire la abordarea acestei probleme, de teamă că le-ar fi oferit submarinelor germane U-boot, o
multitudine de ținte convenabile și facile. Datorită dezvoltării sonarelor active și pasive, împreună cu arme anti-submarin din ce în ce mai
mortale, sistemul convoaielor a redus pierderile britanice la o mică parte din nivelul pierderilor anterioare. Locotenentul Otto Weddigen a
remarcat la primul atac submarin al Marelui Război:
 „Cât de mult s-au temut de submarinele noastre și cât de mare a fost agitația provocată de puținele U-9 este demonstrată de rapoartele
englezilor cum că o întreagă flotilă de submarine germane au atacat crucișătoarele și că această flotilă naviga sub pavilionul Olandei.
Aceste rapoarte au fost absolut neadevărate. U-9 a fost singurul submarin, iar el a arborat drapelul care încă flutură - Drapelul naval
german.”
Vă mulțumim pentru ateniție!