la i s t o

roi e c t
P l o r
ar t e

u c t e l e
Ape d
a n e
rom Realizat de
IX-a „D”
elevul clas
ei a

o m a n
țc o R
G ri
Apeductele romane – minuni ale ingineriei

Dintre toate realizările antice din

domeniul ingineriei, apeductele romane intră în
categoria celor mai impresionante. „Între
aceste structuri indispensabile, de o varietate
uluitoare, care transportă atât de multă apă, şi
inutilele piramide egiptene ori nefolositoarele,
dar celebrele lucrări ale grecilor nu există
termen de comparaţie”, scria Sextus Iulius
Frontinus (35 – c. 103 e.n.), guvernator şi
administrator al apeductelor Romei.
Romanii nu au fost primii care au
construit conducte de apă. Alte naţiuni antice,
precum Asiria, Egipt, India şi Persia, se pot
mândri cu astfel de realizări înaintea romanilor.
 De ce au fost necesare apeductele?
● În Antichitate, oraşele erau de obicei construite în apropierea
unor surse importante de apă, iar Roma n-a făcut excepţie.
Iniţial, râul Tibru şi izvoarele şi fântânile din zonă au
furnizat suficientă apă. Însă, începând cu secolul al IV-
lea î.e.n., Roma s-a extins cu rapiditate şi, ca urmare, a
crescut şi nevoia de apă.
● Întrucât puţini aveau apă curentă în locuinţă, romanii au
construit sute de băi publice şi private. Prima baie publică
din Roma a fost alimentată de apeductul Aqua Virgo, dat în
folosinţă în anul 19 î.e.n. Constructorul lui, Marcus Agrippa,
un prieten apropiat al lui Caesar Augustus, şi-a folosit o
mare parte din uriaşa avere pentru întreţinerea şi extinderea
sistemului de alimentare cu apă a Romei.
● Băile au devenit şi centre sociale, cele mai mari având chiar
grădini şi biblioteci. Întrucât nu putea fi oprită, apa ce ieşea
din băi ajungea în sistemul de canalizare, spălând încontinuu
deşeurile din el, inclusiv cele ce proveneau de la latrinele
anexate băilor.
 Construcţia şi întreţinerea apeductelor
Ce imagine vă vine în minte când auziţi expresia „apeduct roman”? Vă gândiţi la acele structuri arcuite
înalte ce se pierd în zare? De fapt, arcele alcătuiau mai puţin de 20% din lungimea conductelor, care în mare
parte erau subterane. Graţie acestui proiect mult mai economic, apeductele erau mai puţin expuse eroziunii
şi aveau un impact mai mic asupra terenurilor şi a zonelor locuite. De exemplu,  apeductul Aqua Marcia,
finalizat în 140 î.e.n., a avut o lungime de 92 km, segmentul de arce însă fiind de doar 11 km.
● Înainte de a construi un apeduct, inginerii evaluau calitatea sursei de apă examinând limpezimea şi
gustul apei, dar şi debitul sursei respective. De asemenea, ei observau starea de sănătate a
localnicilor care consumau acea apă. Odată ce sursa era aprobată, topografii calculau traseul şi
înclinaţia corecte ale conductei, precum şi dimensiunile acesteia, mai precis diametrul şi lungimea.
Mâna de lucru era asigurată de sclavi. Totuşi, întrucât apeductele se construiau în ani de zile,
acestea erau foarte costisitoare, mai ales dacă erau necesare şi arce.
●
În plus, apeductele trebuiau întreţinute şi protejate. La un moment dat, în întreţinerea apeductelor
din Roma erau implicate circa 700 de persoane. Proiectul specifica şi măsurile de întreţinere. De
pildă, pentru a avea acces la sectoarele subterane ale apeductelor erau realizate guri de canal şi
puţuri. Când se impuneau reparaţii majore, inginerii deviau temporar apa de pe sectorul avariat.
 Apeductele Romei
Pe la începutul secolului al III-lea e.n.,
Roma era deservită de 11 apeducte
importante. Primul, Aqua Appia, construit în
312 î.e.n., avea doar 16 km lungime şi era
aproape în întregime subteran. Aqua Claudia,
care s-a păstrat parţial până în prezent, a avut
69 km lungime, din care 10 km erau arce,
unele dintre ele având până la 27 m înălţime!
Câtă apă puteau transporta apeductele? O
cantitate enormă! Aqua Marcia,
menţionat anterior, alimenta zilnic Roma cu
circa 190 000 m3 de apă. Odată ajunsă în
zonele urbane, apa curgea, prin gravitaţie, în
rezervoare de distribuţie şi apoi, cu ajutorul
unor conducte mai mici, era distribuită în alte
rezervoare sau în locaţii unde era folosită. În
opinia unora, sistemul de distribuire a apei în
Roma s-ar fi dezvoltat atât de mult, încât ar fi
ajuns la capacitatea de a furniza zilnic peste
1 000 de litri de apă pe cap de locuitor.
Pe măsură ce Imperiul roman se extindea,
„apeductele au ajuns oriunde au ajuns
romanii”, precizează cartea Roman Aqueducts
& Water Supply. Şi în prezent, cei ce
călătoresc în Asia Mică, Franţa, Spania şi în
nordul Africii pot admira aceste minuni antice
ale ingineriei.
 Vă mulțumesc pentru atenție

Proiect realizat la obiectul ”Istoria

Artelor”
Profesor: Belaconnaia Olesea
Elev: Grițco Roman
al clasei a IX-a „D”

CRÉDITOS: Esta plantilla de presentación fue creada por

Slidesgo, que incluye iconos de Flaticon, además de infografías
e imágenes de Freepik