CANALUL SUEZ

Student: Manole Alexandru

Grupa: 4131C






CANALUL SUEZ

Canalul Suez, aflat la vest de Peninsula Sinai, este un canal de 163 km lungime, i lat de 300
m n cel mai ngust punct. Este situat n Egipt, ntre oraele Port Said la Marea Mediteran i
Suez la Marea Roie.
Canalul permite trecerea n ambele direcii a navelor ntre Europa i Asia, fr s mai
fie necesar nconjurarea Africii pe la vest. nainte de deschiderea canalului n 1869, bunurile
erau uneori transportate ntre Marea Mediteran i Marea Roie pe pmnt.
Canalul e format din dou pri, la nord i la sud de Marele Lac Srat, legnd Marea
Mediteran de Golful Suez la Marea Roie.
A fost construit sub conducerea lui Ferdinand de Lesseps i inaugurat la 17 noiembrie
1869.

Constructia Canalului Suez

Istoria canalelor a inceput acum 3000 de ani. Canalul Nahawan, construit in
valea Tigrului in timpul perioadei babiloniene, avea o latime de peste 100 m si o
lungime de 300 km, iar apele lui alimentau o retea intinsa de canale de irigatie mai
mici. Canalele babiloniene au fost folosite si pentru navigatie, dar aveau sa treaca mai
multe veacuri pana sa fie construite canale menite exclusiv pentru transport. Marea
epoca a canalelor pentru navigatie s-a deschis in secolul al XIX-lea si a ajuns la
apogeu cu construirea Canalului de Suez, primul destinat in mod specific pentru
navigatia vapoarelor. Dimensiunile erau uriase : 160 km lungime ; 22 m latime si,
initial, 8 m adancime.
Nevoia construirii unui canal era neindoielnica. Comertul intre Europa si
Orientul Indepartat implica o lunga calatorie in jurul capului Africii, iar costul
combustibilului si lipsa unor statii de buncheraj insemna ca vapoarele nu puteau
concura cu cliperele rapide in comertul cu marfuri atat de cautate precum ceaiul
chinezesc.
La 25 aprilie 1859, la Port Said, Egipt, incep lucrarile la Canalul Suez, un
canal de apa artificial care urma sa se intinda pe 101 mile, de-a lungul istmului Suez,
si sa lege Marea Mediterana de Marea Rosie.



Ferdinand de Lesseps, diplomatul francez care a organizat colosalul proiect, a
dat prima lovitura de tarnacop ce a inaugurat constructia. Inca din antichitate au fost
construite canale artificiale in regiunea Suez, care legau continentul asiatic de cel
african. Sub dinastia egipteana Ptolemeu, un canal lega Lacurile Amare de Marea
Rosie, iar un alt canal se indrepta spre nord, de la lacul Timsah pana la fluviul Nil.
Aceste canale au cazut in paragina sau au fost distruse din motive militare. Inca din
secolul al XV-lea, europenii au propus construirea unui canal de-a lungul Suezului,
care sa permita negustorilor sa navigheze intre Mediterana si Oceanul Indian prin
Marea Rosie, in locul ocolirii Capului Bunei Sperante, din Africa. Prima analizare a
istmului a fost facuta in timpul ocupatiei franceze a Egiptului, la sfarsitul secolului al
XVIII-lea, iar generalul Napoleon Bonaparte a examinat personal ramasitele
vechiului canal. Franta a facut si alte studii ale canalului, iar in 1854 Ferdinand de
Lesseps, fostul consul francez la Cairo, a semnat o conventie cu guvernatorul otoman
al Egiptului, Mahomed Said, in scopul construirii unui canal. O echipa internationala
de ingineri a intocmit un plan al constructiei, iar in 1856 a fost formata Compania
Canalului Suez, careia i-a fost acordat dreptul de a exploata canalul timp de 99 de ani
dupa finalizarea lucrarii. Beneficiile care urmau sa rezulte din exploatarea canalului
trebuiau impartite dupa cum urmeaza: 15 % guvernului egiptean, 10% fondatorilor si
75% actionarilor.
Lucrarile au inceput in aprilie 1859. Efortul depus pentru construirea canalului
a fost colosal. La inceput, forta de munca folosita s-a ridicat la 20000 de lucratori
(felahi), inlocuiti treptat cu masinarii. In 1867 functionau 60 de excavatoare
proiectate special. Chiar si asa, a fost nevoie sa fie adusi 1500 de terasieri
experimentati din Piemont (Italia) pentru a disloca un imens bloc de piatra la Shaluf.
A fost construit un port la Port Said. Pana in momentul in care a fost deschis canalul
in 1869, lucratorii deplasasera 75 mil. de m de pamant. A fost una dintre cele mai
mari realizari in materie de constructii civile din secolul al XIX-lea. Conflictele de
munca si o epidemie de holera au incetinit procesul de constructie, iar Canalul Suez
nu a fost finalizat decat in 1869 cu patru ani in urma termenului stabilit initial.
Pe 17 noiembrie 1869, Canalul Suez a fost inaugurat oficial intr-o ceremonie
fastuoasa. Mai tarziu, Ferdinand de Lesseps avea sa incerce fara succes sa
construiasca un canal de-a lungul istmului Panama. De Lesseps a murit in 1894. In
momentul deschiderii sale, Canalul Suez avea o adancime de doar 25 de picioare, o
latime de doar 72 picioare la fund si intre 200 si 300 picioare la suprafata.
In consecinta, mai putin de 500 de nave au navigat pe acest canal in primul sau an de
functionare. Insa in 1876 au inceput sa fie facute imbunatatiri semnificative, iar
canalul a devenit unul dintre cele mai importante canale de navigatie din lume.
Canalul nu are encluze, deoarece nu are inaltimi de urcat. Permite trecerea
navelor cu deplasament de pana la 150.000 de tone. Pot trece navele cu pana la 16,
sub apa, si exista planuri de a mari aceasta distanta la 22 m pana in 2010, pentru a
permite trecerea superpetrolierelor. Astazi, superpetrolierele pot descarca o parte din
incarcatura intr-o barca a canalului, si o pot reincarca la celalalt capat. Exista o
singura banda de navigatie, cu mai multe locuri de depasire. De obicei, trei convoaie
tranziteaza canalul zilnic, doua catre sud si unul catre nord. Trecerea ia intre 11 si 16
ore, cu o viteza de circa 8 noduri. Viteza redusa evita erodarea malurilor canalului de
valurile generate de vase.
Din 1980 s-a deschis un tunel (Tunelul Ahmed Hamdi) pe sub canal, si
incepand cu 1999, o linie de inalta tensiune il traverseaza. O cale ferata pe malul de
vest merge paralel cu intreaga sa lungime.




In 1875, Marea Britanie a devenit actionarul majoritar al Companiei Canalului
Suez, dupa ce a cumparat actiunile de la noul guvernator otoman al Egiptului. Sapte
ani mai tarziu, in 1882, Marea Britanie a invadat Egiptul, incepand o lunga ocupatie a
acestei tari. Tratatul anglo-egiptean din 1936 a conferit independenta Egiptului, insa
Marea Britanie si-a rezervat dreptul de exploatare a canalului. Canalul Suez a
continuat sa prospere, dar dupa cel de-al doilea razboi mondial a devenit o sursa de
disputa intre Egipt, pe de o parte, si Marea Britanie si Franta pe de alta parte, care il
considerau esential pentru aprovizionarea lor cu petrol din Orientul Mijlociu.