UNIVERSITATEA SAPIENTIA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ŞI ARTE

CLUJ-NAPOCA

VALE RICHARD

DREPT
 Evoluţia istorică a publicităţii imobiliare

Începuturile cărţilor funciare se regăsesc în ţările din vestul Europei încă din secolele
al XI-lea - al XIV-lea şi sunt legate, în principal, de credit şi garanţiile necesare acordării
acestuia. Un rol hotărâtor în dezvoltarea cărţilor funciare l-au avut vechiul drept german, iar
ulterior dreptul roman. Din concurenţa acestor sistemele de drept s-a format un sistem mixt,
care s-a consolidat în cadrul Codului civil francez. Sub influena principiilor Revoluţiei
franceze, Codul civil francez a impus în materie contractual principiul consensualismului, cu
consecinţa realizrii transferului drepturilor reale între părţi prin simplul lor consimţământ,
fără a fi necesar o altă formalitate. Incident fiind îns principiul relativităţii efectelor
contractului, pentru a deveni opozabile erga omnes aceste drepturi trebuie publicate. Este
ceea ce s-a realizat prin sistemul de transcripiuni-inscripţiuni adoptat şi de Codul civil român.
Cu această inovaţie s-a renunţat astfel la tradiţia dreptului roman conform căruia transferul
drepturilor reale se realiza prin două operaţiuni juridice: crearea obligaţiei contractuale de a
transmite dreptul real şi îndeplinirea formalităţilor solemne (mancipio, in jure cessio,
traditio), care îndeplineau rol de publicitate şi marcau momentul realizării transferului de
proprietate. Transcripţiunea constă în copierea integral a actului juridic şi a ipotecilor într-un
registru ţinut de grefele tribunalelor din districtul în care se afla situat imobilul şi se făcea în
ordinea prezentării actelor. Această transcriere nu era obligatorie, sistemul de publicitate fiind
unul personal în comparaţie cu sistemul german care era unul real. În consecinţă, spre
deosebire de sistemul german, publicitatea în sistem personal era incomplet şi imperfect,
drept pentru care s-au impus în timp consolidări legislative.
În România, publicitatea imobiliară a apărut din dezideratul unei siguranţe fireşti a
proprietăţii imobiliare. Tipul de publicitate imobiliară implementat a prezentat asemănări cu
sistemele statelor vecine dar s-a caracterizat prin trăsături de sine stătătoare. Mai exact în
vechiul Ardeal, începuturile sistemului de carte funciară se identifică în evidenţa averilor
mobiliare. Astfel, transmiterea între vii a acestora se făcea în faţa unor autorităţi denumite
„loca credibilia”, prin vânzare numită „passiones peremales”. Tranzacţia se desfăşura în
cadru solemn şi i se asigura publicitate. Urma punerea în posesie, numită „statutio”. Ipotecile
se făceau prin predarea folosinţei averii ipotecate în favoarea creditorului pe perioade
îndelungate de timp, care puteau ajunge şi până la 100 de ani. În majoritatea oraşelor din
Ardeal se ţineau evidenţe privind schimbările de proprietate asupra imobilelor, precum şi
evidenţe ale ipotecilor. În anul 1849, Ministerul Justiţiei a dispus, prin Ordonanţa din 28
decembrie, înfiinţarea cărţilor funciare acolo unde ele nu existau şi conducerea evidenţei
cărţii funciare acolo unde aceasta deja funcţiona. Prin ordonanţele Ministerului Justiţiei din
perioada cuprinsă între anii 1850-1955 s-a dispus identificarea, la faţa locului, a averii
fiecărui posesor. Operaţiunea este cunoscută sub denumirea de „localizare”. Pentru realizarea
acesteia au fost înfiinţate comisii, denumite „comisiuni”, compuse din câte trei persoane: un
comisar, un cancelarist şi un copist. Comisarul avea sarcina de a conduce toate acţiunile care
se desfăşurau în legătură cu identificarea la faţa locului a imobilelor. Cancelaristul era în
realitate un fel de grefier, care avea sarcina de a evidenţia descrierea imobilelor, respectiv
întinderea rezultată în urma măsurătorilor, ramura de cultură a terenurilor, numărul pe care
imobilul îl primea în harta localităţii, denumit număr topografic. Lucrările efectuate de aceste
comisiuni purtau denumirea de „lucrări de localizare”. Aspectele constatate în teren de către
comisiunile de localizare erau înscrise în procese-verbale denumite „protocoale”. Din acestea
s-au născut ulterior colile funciare. După finalizarea lucrărilor de localizare în 15 decembrie
1855, Ministerul Justiţiei a emis ordonanţa care conţine Regulamentul de procedură al
Cărţilor Funciare. Acesta a avut rolul de a stabili regulile referitoare la publicitatea
protocoalelor şi la ţinerea lor sub forma cărţii funciare. Regulamentul nu s-a aplicat în acelaşi
timp pe întreg teritoriul Ardealului. Astfel, pe teritorii cum sunt: Banatul, Crişana,
Maramureş, Satu Mare, încorporate pe atunci statului ungar, se aplicau prevederile Codului
civil austriac. Prin Constituţia provizorie din anul 1860, Codul civil austriac a fost scos din
vigoare şi înlocuit cu vechiul drept cutumiar ungar fapt ce a pus pentru o vreme in pericol
institutia cartilor funciare însă Ministerul Justiţiei, a emis o serie de ordonanţe care impuneau
ca procesul de introducere a cărţilor funciare in Ardeal să continue conform vechiului
Regulament al Cărţii Funciare din 1855. Astfel dreptul românesc modern, existenţa şi
organizarea publicităţii imobiliare îşi are izvorul în modul de constituire a statului unitar
modern român şi mai ales în faptul că teritoriile româneşti s-au aflat sub administrarea unor
puteri străine diferite care şi-au implementat propriile lor reglementări în domeniul evidenţei
şi tranzacţiilor imobiliare. Din aceste considerente, în doctrina de specialitate s-au conturat
urmtoarele sisteme de publicitate imobiliară:
A. Sistemul de transcripţiuni şi inscripţiuni (sistemul publicităţii personale) aplicabil
în Muntenia, Moldova, Oltenia şi Dobrogea, reglementat de Codul civil şi Codul de
procedură civilă;
B. Sistemul cărţilor funciare (Sistemul publicităţii reale) aplicabil în Transilvania,
Banat şi nordul Moldovei, reglementat prin Legea 115 din 27.04.1938 pentru unificarea
dispoziiilor privitoare la crile funciare;
 C. Sistemul (intermediar) cărţilor de publicitate funciară aplicabil în unele localităţi
din judeţul Ilfov, reglementat prin Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare
în cărţi de publicitate funciară;
D. Sistemul (intermediar) cărţilor de evidenţă funciară aplicabil, la cererea
persoanelor interesate, în localităţile din Transilvania unde cărţile funciare au fost distruse,
sustrase sau pierdute din cauza războiului, reglementat prin Legea 163/1946.
E. Sistemul unic de publicitate imobiliară, aplicabil pe întregul teritoriu al statului,
reglementat prin Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară.

A. Sistemul de transcripţiuni şi inscripţiuni

În legislaţiile consensualiste care au adoptat principiul libertăţii contractuale şi al autonomiei
de voinţă pe baza cărora convenţiile devin obligatorii şi operează efectul translativ sau
constitutiv de drepturi reale de îndată ce acordul de voinţă s-a realizat publicitatea
transmisiunilor de drepturi reale imobiliare este absolut necesară, fiind mijlocul juridic cel
mai eficace pentru asigurarea securităţii dinamice a circuitului civil şi ocrotirea terţilor de
bună- credinţă. Sistemul de publicitate imobiliară al registrelor de transcripţiuni şi inscripţiuni
a fost reglementat cu caracter general de Codul civil şi Codul de procedură civila, fiind
aplicabil în Vechiul Regat.
Codul civil cuprinde următoarele dispoziţii legale având ca obiect materia publicităţii
drepturilor reale imobiliare :
art. 818-819 referitoare la transcrierea donaţiilor
art. 1295 alin 2 pentru vânzare
art. 1394 pentru cesiunile de chirii şi arenda pe 2 ani viitori
art. 1738-1745,1754-1768,1776,1778,1780-1787 în privinţa înscrierii privilegiilor şi
ipotecilor imobiliare
art. 1801 -1803 pentru transcrierea transmisiunilor imobiliare grevate de sarcini ipotecare
art. 1816-1823 care reglementează ţinerea registrelor şi obligaţiile grefierilor
Codul de procedură civilă (art. 710-720 ) prevede obligativitatea ţinerii a 3 registre :
- un registru de transcripţiune a actelor de strămutare a proprietăţii
- un registru de inscripţia privilegiilor şi ipotecilor ;
- un registru pentru transcrierea comandamentelor şi de asemenea, arată care sunt actele
supuse transcrierii, precum şi cele ce trebuie să satisfacă formalitatea înscrierii.
Din punct de vedere tehnic, operaţiunile de transcriere se deosebesc de cele de înscriere.
Astfel, în timp ce transcrierea constă din reproducerea, copierea în întregime a actului
(înscrisului), înscrierea se reduce numai la rezumarea conţinutului acestuia. Astfel, prin
Circulara nr. 1035/1950 Ministerul Justiţiei a dispus înlocuirea celor două registre de
publicitate ţinute până atunci, cu unul singur, denumit registru de transcripţiuni şi inscripţiuni,
în care sa se facă numai menţiuni de transcrieri şi inscripţii.

Înregistrările efectuate in R.T.I.

A. Felurile Înregistrărilor În sistemul de publicitate al registrelor de transcripţiuni şi
inscripţiuni, felurile înregistrărilor sunt arătate chiar prin denumirea registrelor, adică :
- transcripţiuni, transcripţii sau transcrieri care se efectuează în registrele de
transcriptiuni
- inscripţiuni, inscripţii sau înscrieri care se efectuează în registrele de inscripţiuni
Transcripţiile privesc înregistrarea actelor juridice translative sau constitutive de drepturi
reale imobiliare şi constau , potrivit legii, în reproducerea înscrisurilor constatatoare ale
operaţiunilor juridice supuse înregistrării. Inscripţiile constau în menţiuni referitoare la actele
de constituire a ipotecilor şi privilegiilor. Actele supuse transcrierii Potrivit art. 711 alin 1
Cod de Procedură Civilă : "Se vor transcrie in registrul de transcriere al judecătoriei unde este
aşezat bunul nemişcător :
1. toate actele de înstrăinare a proprietăţilor nemişcătoare sau a drepturilor reale ce se pot
ipoteca ;
2. toate actele prin care se renunţă la aceste drepturi ;
3. toate actele prin care se constituie o servitute, un drept de uzufruct, de uz sau de abitaţie ;
4. toate actele prin care se renunţa la aceste drepturi ;
5. tranzacţiile asupra drepturilor reale ;
6. ordonanţele de adjudecare ;
7. hotărârile date în materie de expropriere pentru utilitate publică ;
8. cesiunile de venituri pe un timp mai mare de doi ani ;
9. extract de pe contractele de arenda sau inchiriere pe un timp mai lung de trei ani''.
Codul civil prevede, la rândul său, transcrierea în unele cazuri particulare :
o donaţia (art. 818 ) ;
o vinderea (art. 1295 alin 2 ) ;
 o actul sau hotărârea care constată o cesiune sau o chitanţă de chirie sau arendă pe doi
ani viitori.
În plus, prin legi speciale s-a ordonat transcrierea sau înregistrarea în registrele de
transcripţiuni imobiliare a anumitor acte, dintre care amintim :
- art. 17 din Decretul-Lege nr. 61/1990, pentru titlurile de proprietate asupra locuinţelor
construite din fondurile statului şi cumpărate de către populaţie în temeiul acestui act
normativ;
- art. 18 din Legea nr. 50/1991 pentru contractele de concesiune a terenurilor din domeniul
privat de interes local atribuite în vederea construirii de locuinţe, case de vacanţă sau spaţii cu
altă destinaţie ;
- art. 22 din Legea nr. 112/1995 pentru hotărârile comisiilor judeţene şi a municipiului
Bucureşti, inclusiv hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus restituirea în natură a
imobilelor cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului către foştii proprietari sau
moştenitorii acestora, în condiţiile acestei legi ;
- art. 67 din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare pentru procesele verbale
de licitaţie a imobilelor vândute în cadrul urmăririi silite. Nu pot fi supuse transcrierii
convenţiile verbale translative de proprietate, deoarece nu se poate face dovada acestora
printr-un înscris probator.

B. Sistemul cărţilor funciare (Sistemul publicităţii reale)

Acest sistem de publicitate imobiliară, cunoscut şi sub denumirea de sistem de publicitate
reală, este guvernat de reguli şi principii diferite faţă de cele care guvernează sistemul
publicităţii personale. În comparaţie cu sistemul anterior, sistemul cărţilor funciare este
complex, complet şi eficient, dând posibilitatea ca în orice moment să se cunoască exact
situaţia juridică a imobilului. Cărţile funciare sau funduare sunt registrele de evidenţă ţinute
după imobil şi nu după persoana proprietarului, drept pentru care acest sistem este cunoscut şi
sub numele de sistem real de publicitate imobiliară. Sistemul cărţilor funciare a fost introdus
în Bucovina prin patenta imperială austriacă din 27.09.1790, fiind limitat însă printr-un decret
imperial din 1791 doar la bunurile imobiliare nobiliare. Abia la 02.02.1804 acest sistem s-a
extins la toate categoriile de bunuri imobile printr-o ordonanţă imperială. Mai târziu, printr-o
lege locală din 08.03.1873 s-a organizat ţinerea registrelor funciare iar prin legea din
23.05.1883 s-a dispus şi înregistrarea transmiterilor drepturilor imobiliare prin acte mortis-
cauza.
Sistemul cărţilor funciare este un sistem real de publicitate imobiliară, care se bazează pe
identitatea cadastrală (topografică) a bunurilor şi realizează publicitatea integrală (completă)
a transmisiunilor şi constituirilor de drepturi imobiliare. Cartea funciară este definită ca fiind
un ansamblu de documente care arată starea descriptivă a fiecărui imobil şi care determină
situaţia lui juridică. Aceste documente sunt:
- cartea de proprietate ;
- procesele-verbale de identificare si delimitare a proprietăţii ;
- hărţile cadastrale, schiţele de câmp şi alte documente cartografice în legătura cu bunurile
imobile.
Cartea funciară este un înscris oficial reprezentând unitatea de bază în sistemul publicităţii
imobiliare în cadrul căruia evidenţa se ţine pe imobile şi nu pe proprietari. În art. 1 din
Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare se
arata ca "cartea funciară descrie imobilele şi cuprinde arătarea drepturilor reale ce au ca
obiect aceste bunuri . Drepturile personale, faptele sau alte raporturi juridice în legătură cu
imobilele cuprinse în cartea funciară vor putea fi înscrise numai în cazurile prevăzute de
lege". Preluat după modelul german, sistemul este mai ferm în apărarea drepturilor reale
imobiliare, are un mod de organizare simplu şi sigur, răspunzând integral cerinţelor unei
publicităţi imobiliare exigente, complete.
În principiu, sistemul de carte funciară este definit de următoarele elemente :
■ baza publicităţii este imobilul care rămâne veşnic şi nu proprietarii care sunt trecători şi
urmează într-o anumită succesiune, conform unei operaţiuni juridice de moştenire, vânzare şi
partaj ;
■ ca sistem real se bazează pe identitatea cadastrală a imobilelor - redate pe planuri şi hărţi -
şi realizează publicitatea completă a transmisiilor şi constituirii de drepturi imobiliare ;
■ înscrisurile vizează drepturile reale denumite « drepturi tabulare «, precum şi alte drepturi
şi fapte cu influentă în circulaţia bunurilor imobile, care poate fi urmărită succesiv cu uşurinţă
■ înscrierea are un caracter absolut, deoarece drepturile se modifică sau se sting numai de la
data intabulării, considerată aceeaşi cu data înregistrării cererii ;
■ cercetarea cărţii funciare, respectiv identificarea şi precizarea situaţiei juridice a unui
imobil este facilitată de structura simplă a « colii » de carte funciară, a planurilor şi a
registrelor cadastrale însoţitoare.
Drepturile reale privind imobilele înscrise în cartea funciară sunt denumite " drepturi tabulare
" şi sunt prevăzute în art. 11 din Decretul - Lege nr. 115/1938 si anume: dreptul de
proprietate, dreptul de superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie,
dreptul de servitute, dreptul de ipotecă şi privilegiu imobiliar, care este de fapt tot o ipotecă în
legătura nemijlocită cu bunul imobil. Rezultă că sistemul cărţii funciare face o publicitate
reală şi completă a drepturilor şi raporturilor juridice imobiliare, care se întemeiază pe
principiul « unităţii formale «, adică pe concentrarea într-o singură carte funciară a tuturor
operaţiunilor juridice privitoare la imobilele funciare. În acest sistem baza publicităţii nu este
persoana, ci imobilul. Pentru a uşura cercetarea şi pentru mai multă claritate, înscrierile în
cartea funciară sunt grupate în mai multe părţi, astfel :
- titlul cărţii funciare in care se arata numărul de carte funciara si teritoriul cadastral pe care
este situat imobilul ;
- partea I a denumită şi foaia de averea imobilului în care se înscriu toate informaţiile tehnice
şi economice ale imobilului
- partea a- II-a, denumită şi foaia de proprietate, care cuprinde toate informaţiile privind
drepturile înscrise ;
- partea a IlI a, denumită şi foaia de sarcini, care cuprinde sarcinile ce grevează imobilul
înscris. Evolutiv, sistemul a fost introdus în provinciile româneşti aflate sub ocupaţie
habsburgică şi austroungară din iniţiativa şi sub jurisdicţia austriacă, iar după primul război
mondial s-a încercat introducerea lui si in Vechiul Regat.

C. Sistemul (intermediar) cărţilor de publicitate funciară

Sistemul cărţilor de publicitate funciară a apărut ca un răspuns la nereuşita introducerii
cărţilor funciare în Ţara Românească, fiind instituit prin Legea 242/1947 pentru
transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară. Atât structura cât şi
obiectul cărţilor de publicitate funciară sunt similare cu cele ale cărţilor funciare reglementate
prin Legea nr. 115/1938, în sprijinul acestei afirmaţii venind şi dispoziţiile articolului 38 din
Legea nr. 242/1947 care prevăd că în anumite privinţe această lege se va completa cu Legea
nr. 115/1938. Astfel, cărţile de publicitate funciară sunt alcătuite tot din trei părţi care au
aceeaşi structură şi aceeaşi compoziţie: în prima parte se descrie imobilul care se mai
numeşte şi corp funciar, în cea de a doua parte se înscriu datele privitoare la proprietar, iar în
cea de-a treia parte sarcinile care grevează imobilul. În egală măsură, obiectul cărţilor de
publicitate funciară îl consituie drepturile reale imobiliare, drepturile personale, faptele şi
raporturile juridice aflate în legătură cu imobilele înscrise iar tipurile de înscriere sunt
aceleaşi trei ca şi în cazul cărţilor funciare reglementate prin Legea nr. 115/1938: întabularea,
înscrierea provizorie şi notarea. Conform Legii nr. 242/1947 se întabulează constituirile,
modificările, transmisiunile şi stingerile de drepturi reale imobiliare, rezultând fin orice acte
între vii, hotărârile judecătoreşti, chiar şi declarative de drepturi, mutaţiile prin deces şi
cesiunile de drepturi succesorale. De asemenea, se admite înscrierea provizorie a unui drept
real în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, înscriere care va deveni întabulară în
momentul în care hotărârea va devein irevocabilă.
Efectul caracteristic acestui sistem este opozabilitatea drepturilor supuse publicităţii prin
întabulare sau notare terţilor de bună-credinţă care au dobândit şi şi-au conservat dreptul
asupra vreunui imobil. Trebuie remarcat faptul că nici această lege, cum de altfel nici Legea
nr. 7/1996 mai târziu, nu a adoptat regula efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierilor,
aşa cum s-a prevăzut în Legea nr. 115/1938. Cărţile de publicitate funciară sunt considerate
un sistem intermediar de publicitate imobiliară deoarece prin structură şi efecte ele se
plasează între cărţile funciare şi registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni. Ele sunt asimiliate
mai degrabă registrelor de transcripţiuni şi inscripţiuni deoarece înscrierea drepturilor reale
imobiliare se efectuează numai cu scopul ca acestea să devină opozabile terţilor, în momentul
efectuării înscrierilor neverificânduse existenţa drepturilor, de unde rezultă faptul că extrasele
din cărţile de publicitate funciară au o valoare realtivă.

D. Sistemul cărţilor de evidenţă funciară

Cărţile de evidenţă funciară sunt reglementate prin Legea nr.163/1946 pentru înlocuirea
provizorie cu cărţi de evidenţă funciară a cărţilor funciare distruse, sustrase sau pierdute,
apariţia lor fiind determinată tocmai de necesitatea de a acoperi lipsa acestor cărţi funciare
distruse în cea mai mare parte în timpul celui de-al doilea război mondial în anumite localităţi
din Transilvania. Aceste cărţi de evidenţă funciară au avut un caracter provizoriu până la
găsirea cărţilor funciare sustrase sau pierdute, ori până la întocmirea unor noi cărţi funciare,
după acest moment, cărţile de evidenţă funciară fiind închise.

E. Sistemul unic de publicitate imobiliară

Legea nr. 7/1996 a pus bazele unui nou sistem unic şi unitar de publicitate unitar ă. Este vorba
de un sistem real de publicitate imobiliară bazat pe noile cărţi funciare şi măsurătorile
cadastrale. Noua lege a cadastrului şi publicităţii imobiliare a fost adoptată în 1996, fiind
destinată să pună bazele juridice ale unui cadastru funciar naţional modern precum şi pe cele
ale unui sistem unic publicitate imobiliară de carte funciară, destinat să înlocuiască toate
sistemele de publicitate existente. Noul regim juridic al cărţilor funciare este reglementat cu
caracter general în următoarele acte normative:
 Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată
 Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciară ale
judecătoriilor, aprobat prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei nr.
2371/C/1997;
 Instrucţiunile privind înfiinţarea cărţilor funciare cu caracter nedefinitiv, aprobate prin
Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei nr. 1330/C/1999 (nepublicate).
Deşi prin Legea nr. 7/1996 s-a urmărit realizarea unui nou sistem real şi unic de publicitate
imobiliară pentru întreaga Ţară, noua lege creează doar premisele juridice normative pentru
ca Romania să ajungă la stadiul european de a avea un cadastru naţional şi cărţi funciare în
întreaga Ţară, întrucât întocmirea cadastrului şi a noilor cărţi funciare este o chestiune de
durată care depinde de alocarea resurselor necesare de ordin financiar, tehnic şi uman pentru
efectuarea şi finalizarea lucrărilor cadastrale. Ţinând cont de faptul că realizarea unui
cadastru general la nivelul ţării este o problemă ce se va putea materializa într-un viitor mai
mult sau mai puţin îndepărtat, Legea nr. 7/1996 prevede, în mod corespunzător, o extindere
treptată şi progresivă a noului sistem de publicitate imobiliară, bazat pe cărţile funciare, pe
măsura finalizării lucrărilor cadastrale în fiecare unitate administrativ-teritorială – comună,
oraş, municipiu. În consecinţă, până la implementarea definitivă a sistemului unic la nivelul
întregii ţări, conform art. 69 din Legea nr. 7/1996 republicată, îşi vor menţine aplicabilitatea
toate celelalte sisteme de publicitate existente.
BIBLIOGRAFIE

1. C. M. Gheorghe, 2012, Studiu comparativ privind instituţia publicităţii imobiliare

(Teză de doctorat)Editura Universitatăţii din Piteşti
2. Modular Construction sistem webpage
http://www.pegeros.ro/produse-pegeros.html
3. Pagina de web al Oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară Cluj
http://www.ocpicluj.ro/istoric-cadastru-carte-funciara-cluj.php

4. Extras, Capitolul I. Istoricul legislaţiei cărţii funciare

http://www.beckshop.ro/fisiere/5719_fp_2484_publicitatea
%20imobiliara_cf_ed_2_extras.pdf