SISTEME DE REFERINŢĂ SPAŢIALE

CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE

1.1. Cadrul de referinţă al sistemelor geo – informaţionale

Importanţa tematicii sistemelor de referinţă spaţiale, care constituie cadrul

de bază al sistemelor geo-informaţionale, se explică prin dezvoltarea în ultimele
decenii a trei componente cu impact remarcabil asupra societăţii de tip
informaţional, şi anume:
 utilizarea pe scară largă a sistemelor satelitare de navigaţie (GNSS);
 dezvoltarea tot mai extinsă a Sistemelor Informaţionale Geografice (GIS);
 introducerea serviciilor de cartografie pe web (Google Earth).

Dată fiind amploarea acestui fenomen şi relaţionarea între componenta

spaţială şi cea social – economică, apare necesitatea unui ghid practic în lucrul
cu datele referite spaţial, respectiv în cadrul datum-urilor şi proiecţiilor
cartografice. Utilitatea acestui ghid este directă în aplicaţiile de măsurători
terestre, teledetecţie, GIS, dar şi în domeniile apropiate.
Din punct de vedere tehnic, transformarea fundamentală
este legată de o nouă perspectivă asupra poziţionării spaţiale,
prin trecerea de la măsurătorile locale cu ajutorul
echipamentelor terestre ce fac referire la puncte de control
apropiate, la folosirea datelor cu referinţă globală.
Astfel, în ce priveşte accesul la informaţie pentru utilizatorul comun,
aceasta se făcea prin intermediul unei hărţi, ceea ce punea accentul mai mult pe
proiecţia cartografică decât pe datumul geodezic.
Actualmente, datele în format digital provin dintr-
o varietate de surse şi de aici nevoia de utilizare pe scară
cât mai largă a datelor referite spaţial. Aşa cum s-a
precizat mai sus, cauzele principale ale acestei
transformări, se regăsesc în dezvoltarea sistemelor GIS
(Geographical Information System) şi GPS (Global
Positioning System), precum şi a teledetecţiei satelitare
sau aeriene.

1
 În general, problemele care apar în lucrul cu datele spaţiale, se datorează
faptului că, achiziţia datelor se face într–un sistem de referinţă, care diferă de cel
în care acestea se vor exprima în final. Acesta este cazul general al transformării
datelor între datumuri geodezice diferite şi aplicaţiile lor într-o multitudine de
proiecţii cartografice.

Există şi cazuri particulare, când apare necesitatea operării cu diferite

sisteme de referinţă spaţiale, cum ar fi:
 geo-referenţierea imaginilor satelitare cu puncte de control în raport cu o
hartă existentă digitizată;
 combinarea datelor digitale între diferite organizaţii, ca parte a colaborării
între două state vecine;
 trecerea datelor obţinute prin tehnologie GPS, într-un sistem local de
coordonate;
 navigarea GNSS cu un sistem mobil, având la dispoziţie o hartă executată
în sistem de referinţă naţional;
 suprapunerea în Google Earth a unei hărţi digitale executate într-un alt
sistem de proiecţie cartografică şi datum diferit faţă de cel al aplicaţiei
web.
De asemenea, trebuie să se ţină cont şi de dificultăţile care apar în calculul
coordonatelor la trecerea într-un plan de proiecţie cartografică, ce introduce
deformaţii (unghiulare, de distanţe sau de suprafeţe), cu efecte asuprea preciziei
de determinare a elementelor geometrice. Unele dintre aceste efecte pot fi
nesemnificative, de exemplu la stabilirea drumului optim între două localităţi pe
o hartă, dar ele pot fi determinante în cazul trasării cu precizie a limitelor
maritime între două state vecine.

Drumul optim 3D, 2D

2
1.2 Concepte de bază utilizate în cadrul sistemelor de referinţă spaţiale

Un prim concept de bază al cursului îl reprezintă SISTEMUL DE

COORDONATE, care trebuie definit în mod riguros, în ce priveşte numărul de
axe (numărul de dimensiuni spaţiale reprezentate), modul de măsurare
unghiulară sau liniară a componentelor pe coordonate, direcţia axelor de
coordonate şi ordinea lor de scriere, precum şi unitatea de măsură cu abrevierea
utilizată.
Noţiunea de DATUM a fost asimilată de curând şi în literatura de
specialitate geodezică din ţara noastră, iar prin intermediul ei, putem opera în
spaţiul tot mai complex al multitudinilor de sisteme de coordonate, împreună cu
specificaţiile suprafeţelor de referinţă la care acestea se raportează.
La modul general , datumul defineşte modul de asociere a unui sistem de
coordonate la un obiect, prin stabilirea originii şi a direcţiilor axelor în raport cu
părţile componente ale obiectului. Dacă pentru un datum oarecare, asociat de
exemplu unui vehicul, originea datumului poate fi materializată ca o marcă
fizică, în cazul datumului geodezic, obiectul asociat este chiar Pământul, iar
originea datumului este reprezentată de centrul imaginar al Pământului.

Prin descrierea completă a datumului, se prezintă o informaţie esenţială ce

însoţeşte coordonatele şi astfel, se defineşte practic, un Sistem de referinţă
pentru coordonate, care poate fi un sistem complex format din mai multe seturi
de date 2D, 3D sau multidimensionale.
În contextul operării cu o multitudine de datumuri geodezice se pune tot
mai des problema TRANSFORMĂRILOR DE COORDONATE, în contextul
alegerii între mai multe metode de transformare, a lipsei uneori a informaţiilor
esenţiale despre sistemul de coordonate folosit şi a încadrării în precizii impuse
anticipat de beneficiar. Toate aceste aspecte trebuie bine înţelese, pentru a putea
estima avantajele şi dezavantajele fiecarei opţiuni de calcul.
Pentru aceste concepte de bază, cât şi altele înrudite şi colaterale există în
domeniu standardul internaţional ISO 19111, pentru Informaţii geografice –
Referinţă spaţială prin coordonate, din anul 2002, în conformitate cu care se va
utiliza în continuare, terminologia de bază a cursului.

3
 CAPITOLUL 2 – Suprafeţe de referinţă

2.1. Geoidul

Suprafaţa fizică a Pământului (figura 2.1) este reprezentată de graniţa

dintre masele solide sau lichide şi atmosfera terestră (se include aici fundul
oceanelor, ca suprafaţă de separare între corpul terestru solid şi masele de apă
oceanice). Suprafaţa complexă a zonei continentale nu poate fi reprezentată
decât prin intermediul unei reţele de puncte de control, în timp ce suprafaţa
oceanelor poate fi privită ca o parte a unei suprafeţe de nivel a câmpului
gravitaţional terestru (de potenţial gravitaţional constant).

Figura 2.1 - Suprafaţa fizică a Pământului, geoidul şi elipsoidul

Geoidul (figura 2.1) este acea suprafaţă echipotenţială care ar coincide

exact cu nivelul mediu al mărilor şi oceanelor aflate în stare “liniştită” (de
echilibru), ce poate fi extinsă imaginar, pe sub continente. Definită de către
Listing în 1873 ca figură matematică a Pământului, aceasta este o suprafaţă
netedă, dar puternic ondulată, datorită distribuţiei maselor în interiorul
Pământului, de la care se pot descrie în exterior suprafeţele de nivel ale
câmpului gravific terestru.
Sistemele de referinţă geodezice s-au introdus pentru a descrie orientarea
Pământului în spaţiu, suprafaţa sa geometrică şi câmpul gravitaţional (ex:
sistemul de referinţă astronomic/terestru). În practică, se face distincţia între
suprafeţele de referinţă pentru poziţionarea orizontală şi cele pentru poziţionarea
verticală. În primul caz, cea mai adecvată reprezentare este elipsoidul de rotaţie,
în cazul măsurătorilor geodezice şi planul de proiecţie, în cazul ridicărilor
topografice. În cel de-al doilea caz, geoidul, datorită semnificaţiei sale fizice este
uzual considerat ca suprafaţa de referinţă pentru altitudini.
Din 1880, reţelele geodezice altimetrice au fost determinate prin
nivelment geometric, în cadrul proiectelor naţionale altitudinile fiind raportate la
o suprafaţă de nivel apropiată de geoid, definită ca nivelul mediu al mării la un
moment dat. Diferenţa pe glob între geoid şi nivelul mediu al mării este de
aproximativ 1metru şi se modifică uşor pe lungimi de zeci de kilometri ale
întinderilor de apă.
4
 Necesitatea cunoaşterii formei geoidului la scară globală sau regională, se
rezovă actualmente, prin metode avansate de măsurători gravimetrice, analiză a
orbitelor sateliţilor, altimetrie satelitară deasupra oceanelor şi din alte surse de
date. În ţările dezvoltate care posedă o reţea densă de observaţii gravimetrice,
determinarea geoidului se face cu o precizie de 5 -10 cm, sau chiar mai exact
(figura 2.2).

Figura 2.2 - Modelul gravific al Pământului

Conform modelului gravific al Pământului, disponibil la NIMA (figura
2.3), cu o grilă calculată iniţial din 15 în 15 minute, diferenţele semnificative
între geoid şi elipsoidul global se înregistrează în nordul Oceanului Atlantic
(+65m.) şi în Oceanul Indian (-90 m). Deviaţia standard este de aproximativ 30
metri, iar erorile medii pătratice de determinare sunt de ± 0,5 m - ± 1,0 m, pe
ansamblul globului terestru.
Ondulaţiile geoidului, determinate din anomaliile altitudinilor, pot fi
descrise sub forma unor curbe care arată deviaţia geoidului faţă de elipsoid.

Figura 2.3- Geoidul EGM – 96 referit la elipsoidul WGS – 84 (unităţi=metri)

5
 AUSGeoid09 (figura 2.4) este un
model precis de geoid pe o zonă limitată
(Australia) cu o grilă de 1’x1’ (aproximativ
1,8 km) pentru transferul altitudinilor între
datumul vertical australian şi altitudinile
elipsoidale.

Figura 2.4- Gridul AUSGeoid09 pentru

transformarea altitudinilor elipsoidale

În cazul măsurătorilor GPS relative, este necesară doar cunoaşterea

variaţiei în ondulaţia geoidului (ΔN):
- pentru aplicaţii de precizie mică: ΔN = 0
- în preajma lanţurilor muntoase îndeosebi, apar schimbări de 10 metri pe o
distanţă de 50 km.
- în general ΔN poate fi considerat constant pe distanţe de 30 – 50 km, cu o
precizie de approximativ 2 metri.
- pentru proiecte de precizie centimetrică, nu trebuie considerată variaţia
ondulaţiei ΔN – constantă, pe distanţe mai mari de 200 m.

2.2. Cvasigeoidul

Unele ţări înlocuiesc altitudinea ortometrică (H) cu altitudinea

normală (H*) şi ondulaţiile geoidului (N) cu anomaliile altitudinilor (ζ),
eliminând presupunerea despre densitatea maselor între geoid şi suprafaţa
Pământului: h = H + N = H* + ζ .
Astfel rezultă o nouă suprafaţa de referinţă, denumită cvasigeoid
(figura 2.5), astfel construită astfel încât segmentul de normală la
ellipsoid să fie egal cu anomalia altitudinii în orice punct în care se
cunoaşte această cantitate.

Figura 2.5- Altitudinea normală şi suprafaţa cvasigeoidului

6
 2.3. Elipsoidul de referinţă

Elipsoidul de rotaţie rezultă prin rotirea unei elipse în jurul axei sale mici,
unde axa mică reprezintă axa polilor geografici, iar axa mare este diametrul
ecuatorial (figura 2.6).

Figura 2.6 - Elipsoidul de rotaţie

Elipsa meridiană, care generează suprafaţa elipsoidului, se caracterizează

prin următorii parametri geometrici :

 a- semiaxa mare (ecuatorială);  e2 - prima excentricitate

(la pătrat):
 b - semiaxa mică (polară);
e 2  (a 2  b 2 ) / a 2 ;
 f - turtirea geometrică:  e’2 - a doua excentricitate
ab (la pătrat):
f  ; e' 2  (a 2  b 2 ) / b 2 ;
a
 q - raza de curbură polară:
q  a2 / b .

Pentru definirea unui elipsoid de referinţă este suficientă specificarea a

doi parametri de bază, dintre care unul să fie un element dimensional. În tabelul
2.1, se prezintă o serie de elipsoizi de referinţă internaţionali, cunoscuţi prin
denumirea oficială şi codul de identificare, iar matematic definiţi prin semiaxa
mare (a) şi turtirea geometrică (f).

7
Tabelul 2.1- Denumirea şi constantele unor elipsoizi de referinţă internaţionali
Nr Denumirea Cod Semiaxa Turtirea
crt elipsoidului de referinţă ID mare geometrică
a (m) f
1 Airy AA 6377563,396 1 : 299,3249646
2 Australian National AN 6378160,0 1 : 298,25
3 Bessel 1841 (Etiopia, Japonia, BR 6377397,155 1 : 299,1528128
…)
4 Bessel 1841 (Namibia) BN 6377483,865 1 : 299,1528128
5 Clarke 1866 CC 6378206,4 1 : 294,9786982
6 Clarke 1880 CD 6378249,145 1 : 293,465
7 Everest (Brunei,…) EB 6377298,556 1 : 300,8017
8 India 1830 EA 6377276,345 1 : 300,8017
9 India 1956 EC 6377301,243 1 : 300,8017
10 W. Malaiezia, Singapore 1948 EE 6377304,063 1 : 300,8017
11 W. Malaiezia 1969 ED 6377295,664 1 : 300,8017
12 Sistemul Geodezic de Referinţă RF 6378137,0 1:
1980 298,257222101
13 Helmert 1906 HE 6378200,0 1 : 298,3
14 Hough 1960 HO 6378270,0 1 : 297,0
15 Internaţional 1924 (Hayford) IN 6378388,0 1 : 297,0
16 Krasovski 1940 KA 6378245,0 1 : 298,3
17 Fischer modificat 1960 FA 6378155,0 1 : 298,3
18 America de Sud 1969 SA 6378160,0 1 : 298,25
19 WGS 1972 WD 6378135,0 1 : 298,26
20 WGS 1984 WE 6378137,0 1:
298,257223563

În calculele cartografice pe elipsoidul de referinţă se utilizează frecvent

raze de curbură definite de expresii matematice, ce depind de latitudinea (φ)
punctului considerat:

a(1  e 2 )
 Raza de curbură a elipsei meridiane: M  [m];
(1  e 2 sin 2  ) 3
a
 Raza de curbură a primului vertical: N  [m];
1  e 2 sin 2 
a 1  e2
 Raza medie de curbură a elipsoidului: R  M  N  [m];
2 2
1  e sin 
a  cos 
 Raza paralelului: r  x  [m].
1  e 2 sin 2 

8
2.4. Sfera terestră

Asimilarea suprafeţei Pământului cu cea a

unei sfere are loc atunci când reprezentarea
cartografică este la o scară mică, iar precizia
acesteia permite simplificarea şi generalizarea
formulelor de calcul cartografice.
Sfera terestră se defineşte prin raza medie,
calculată pentru un punct definit pe elipsoidul de
referinţă, prin coordonatele sale geografice (φ,λ) -
(figura 2.7).

Figura 2.7- Sfera terestră de rază medie

2.5. Planul de proiecţie

Planul de proiecţie (figura 2.8) reprezintă

suprafaţa plană pe care se proiectează punctele
situate pe suprafaţa geometrică convenţională a
Pământului (elipsoid sau sferă), prin intermediul
folosirii unui sistem de proiecţie cartografică.

Figura 2.8 - Planul de proiecţie

9
 CAPITOLUL 3 – Sisteme de coordonate geodezice

3.1. Sistemul de coordonate geografice elipsoidale

Coordonatele geografice elipsoidale determină poziţia unui punct pe

suprafaţa elipsoidului terestru, prin latitudinea şi longitudinea geografică (φ,λ)
(figura 3.1).

Figura 3.1 - Sistemul de coordonate geografice elipsoidale

În cadrul sistemului de coordonate geografice elipsoidale se definesc:

 Originea (O) – centrul geometric al elipsoidului terestru de rotaţie;

 Latitudinea geografică (φ) – unghiul măsurat în planul meridianului
locului, dintre normala la elipsoid dusă prin punctul dat şi planul
ecuatorului;
 Longitudinea geografică (λ) – unghiul măsurat în planul ecuatorului dintre
planul meridianului origine (Greenwich) şi planul meridianului ce trece prin
punctul considerat

În funcţie de poziţia punctului P faţă de planul ecuatorului, latitudinea (φ)

poate fi nordică (0° ÷ 90°) sau sudică (0°÷-90°) (figura 3.2).

10
 Figura 3.2 - Valorile latitudinilor pe globul terestru

Faţă de meridianul origine (Greenwich), punctele situate la est (0°÷180°)

până la meridianul opus celui origine, vor avea longitudine estică, iar cele
situate la vest (0°÷-180°) vor avea longitudine vestică (figura 3.3). Punctele de
latitudine constantă se află pe acelaşi paralel, iar cele de longitudine constantă
pe acelaşi meridian.

Figura 3.3 - Valorile longitudinilor pe globul terestru

11
3.2. Sistemul de coordonate carteziene elipsoidale

Punctele de pe elipsoidul terestru de rotaţie, pot fi referite spaţial şi la un

sistem de axe de coordonate carteziene rectilinii (figura 3.4), având:
 Originea (O) – centrul geometric al elipsoidului terestru de rotaţie;
 Axa OX – la intersecţia planului ecuatorului cu planul meridianului
origine Greenwich;
 Axa OY – în planul ecuatorului şi perpendiculară pe axa OX;
 Axa OZ – coincide cu axa de rotaţie a polilor geografici.

Figura 3.4 - Sistemul de coordonate carteziene elipsoidale

3.3. Sistemul de coordonate spaţiale geografice

Sistemul de coordonate spaţiale geografice se obţine prin introducerea

înălţimii elipsoidale (h). Aceasta este distanţa verticală măsurată pe normala la
elipsoid, de la punctul de pe suprafaţa terestră până la proiecţia acestuia pe
elipsoid (figura 3.5).
Astfel poziţia punctului P este definită prin coordonatele spaţiale (φ, λ, h)
şi parametrii elipsoidului de referinţă (a, f). Coordonatele spaţiale elipsoidale (φ,
λ, h) pot fi convertite apoi în sistemul coordonatelor carteziene elipsoidale
(X,Y,Z).

12
 Figura 3.5 - Sistemul de coordonate spaţiale geografice

Conversia coordonatelor spaţiale geografice în coordonate carteziene

elipsoidale şi invers, se face pe baza următoarelor formule:

Conversia: geografic - Conversia: cartezian -

cartezian geografic
X  ( N  h) cos  cos  Z  e' 2 b sin 3 
  arctan
p  e 2 a cos 3 
Y  ( N  h) cos  sin  Y
  arctan
X
Z  [ N (1  e 2 )  h] sin  h
p
N
cos 
unde :
 X, Y, Z – sunt coordonatele carteziene elipsoidale ale punctului considerat
(P);
 φ, λ, h – sunt coordonatele spaţiale geografice ale punctului considerat
(P);
 N – reprezintă raza de curbură a primului vertical;
 e2 – reprezintă prima excentricitate la pătrat a elipsoidului de referinţă;
 a, b – reprezintă semiaxa mare şi semiaxa mică a elipsoidului de referinţă;
Za
 p  X 2  Y 2 ,   arctan - sunt variabile auxiliare de calcul.
pb

13
3.4. Sistemul de coordonate sferice polare

Un punct oarecare (P) poate fi definit pe sfera terestră atât prin coordonate
geografice (φ,λ), cât şi prin coordonate sferice polare (A,z), determinate faţă de
poziţia geografică a polului Qo (φo,λo) - (figura 3.6):

Figura 3.6 - Sistemul de coordonate sferice polare

 A – azimutul, reprezentat de unghiul format de direcţia către polul nord, a

meridianului ce trece prin polul proiecţiei şi direcţia de la polul proiecţiei
către punctul considerat, măsurat în sensul de mişcare a acelor unui
ceasornic.
 z – distanţa zenitală, reprezentată de unghiul la centrul sferei, format de
diametrul sferei ce trece prin polul proiecţiei şi normala la sferă prin
punctul considerat;
Liniile de coordonate de azimut constant se numesc verticaluri, iar cele
având distanţa zenitală constantă, se numesc almucantarate.

3.5. Sistemul de coordonate plane

Într-un sistem de referinţă plan, poziţia unui punct P’, se poate defini în
raport cu:
 sistemul de coordonate plane polare (ρ,δ) – (figura 3.7)
 sistemul de coordonate carteziene plane (x,y) – (figura 3.8).

14
 Figura 3.7 Figura 3.8
Sistemul de coordonate plane polare Sistemul de coordonate carteziene plane

În cazul unor proiecţii cartografice (ex. proiecţiile azimutale), în care

poziţionăm punctul atât prin coordonate rectangulare plane (x,y), cât şi prin
coordonate plane polare (ρ,δ), axa polară coincide cu axa absciselor (OX), astfel
încât se pot stabili următoarele formule de calcul are razei vectoare (ρ) şi
unghiului polar (δ), funcţie de valorile abscisei şi ordonatei, precum şi formulele
de conversie inversă:

Conversia: polar - Conversia: cartezian -

cartezian polar

X   cos    X 2 Y 2
Y
Y   sin    arctan
X

15
 CAPITOLUL 4 – Sisteme de proiecţii cartografice şi conversii de
coorodonate

4.1. Evoluţia tehnologică a producţiei cartografice

Înainte de prezentarea temei abordate este necesar să plasăm cercetarea

acestui subiect în contextul mai larg al domeniului cartografiei, aflată la
momentul actual într-o etapă a evoluţiei fără precedent, care pe unii specialişti i-
a făcut să afirme că reprezintă o adevărată „revoluţie ştiinţifică”, prin caracterul
radical al transformărilor produse. Cauza primordială a acestei schimbări se află,
fără îndoială, în apariţia şi dezvoltarea tehnologiei informaţiei, care prin
intermediul suportului oferit de componentele hardware şi software, a permis
saltul calitativ de la cartografia clasică (tradiţională) la cartografia modernă
(digitală).
Poate că cea mai importantă transformare pe care a produs-o noua
paradigmă cartografică, este chiar înţelesul noţiunii de hartă sau plan, ca
model de reprezentare a realităţii spaţiale. În modelul clasic, hărţile şi planurile
sunt reprezentări grafice convenţionale, care cuprind elemente de planimetrie şi
relief ale suprafeţei terestre, fiind însoţite de elementele de scriere şi de
elementele grafice ale cadrului de reprezentare. Această definiţie globală implică
încă de la început caracterul static al hărţii sau planului, în sensul de mediu de
stocare a informaţiilor, ce oferă doar o imagine analogică a realităţii fizice. Ori
ceea ce diferenţiază fundamental noul concept de hartă este tocmai caracterul
său dinamic şi interactiv, care permite ca ceea ce înainte era doar un mediu –
suport să devină un mediu de interogare şi analiză. Harta nu mai este un produs
singular. Prin intermediul legăturilor care se stabilesc între componentele grafice
şi cele din mediul extern, harta comunică atât cu baze de date atribut, cât şi cu
elemente multimedia şi astfel devine un adevărat vehicul pentru interacţiunea
utilizator – mediu geografic.
Pentru o nouă definiţie a produsului cartografic, trebuie să revenim la
rolul esenţial al hărţii ca model de reprezentare a realităţii înconjurătoare, ce
cuprinde o selecţie informaţională, determinată apriori, de scopul fundamental al
reprezentării. De asemenea, noţiunea de scară prezentă ca un criteriu de bază în
clasificarea hărţilor şi planurilor analogice devine în modelul digital, doar o
măsură de apreciere a gradului de detaliere în vizualizarea imaginii cartografice.
Elementele de conţinut, atunci când ele provin din sfera măsurătorilor terestre,
redau în mod fidel forma şi dimensiunile geometrice ale elementelor
corespondente din teren, fiind generalizate prin intermediul diferitelor semne
convenţionale, doar în scopul redactării pe hârtie a unei zone restrânse, la o
scară de selecţie mică.

16
 Alte funcţii esenţiale ale hărţii, care pot sta la baza unei redefiniri a
conceptului de hartă, conform noului mediu al cartografiei sunt după Ormeling
Fj. (1999), următoarele:
- harta ca factor de orientare în spaţiu;
- harta ca organizatoare spaţială a produselor multimedia;
- harta ca instrument pentru accesarea elementelor de informaţie:
- harta ca instrument de navigare pentru produsele multimedia;
- harta ca interfaţă pentru baza de date geografică;
- harta ca interfaţă multimedia;
- harta ca vehicul pentru interacţiune:
- harta ca interfaţă pentru baza de date cartografică;
- harta ca instrument pentru vizualizare ştiinţifică.
Toate aceste elemente reflectă evoluţia accelerată în timp a cartografiei,
atât în ceea ce priveşte rafinarea mijloacelor de reprezentare grafică, cât şi din
perspectiva descrierii multiplelor fenomene geospaţiale. Evoluţia corelată a
tehnologiei şi informaţiei în decursul timpului, se poate evidenţia prin
următoarea schemă prezentată în figura 4.1.

Cartografia Cartografia
clasică digitală

Tehnologii SIG
fotografice Cartografia
analogice multimedia

Sisteme
Raportare Informaţionale
prin Geografice
dispozitive (SIG)
optico –
mecanice

Cartografie
automatizată
Desenare asistată de
manuală calculator

Figura 4.1 - Evoluţia tehnologiei şi conceptelor de realizare

a hărţilor în cartografie

Astfel, cartografia clasică păstrează o concepţie unitară asupra noţiunii

de hartă, pe care o transpune în practică prin mijloace din ce în ce mai evoluate,
de la desenarea manuală la dispozitivele optico-mecanice, respectiv, tehnologiile
fotografice analogice.

17
 Unele dintre dezavantajele acestui model sunt accesul dificil şi
prelucrarea anevoioasă a datelor în procesele de analiză şi sinteză a
informaţiilor, nediferenţierea dintre funcţia de stocare şi vizualizare care se
regăsesc pe acelaşi suport grafic, limitarea densităţii înregistrării informaţiilor pe
suportul de hârtie la nivelul de claritate a vizualizării, lipsa distribuţiei tematice
a detaliilor topografice. Limitările impuse de suportul material, fie că este vorba
de hârtie sau material plastic nedeformabil, se remarcă prin deteriorarea sa în
timp, fiind necesare măsuri speciale de conservare şi protecţie a fondului de
hartă existent, iar imposibilitatea operării ulterioare asupra produsului
cartografic finit duce la un mare consum de timp şi resurse umane pentru
întreţinerea la zi a hărţilor şi planurilor. Problema racordării foilor de hartă şi de
plan, în cazul reprezentării unui teritoriu pe mai multe foi de hartă sau de plan,
la o anumită scară, este un alt neajuns al suportului cartografic, în cazul
modelului analogic.
Cartografia digitală începe odată cu apariţia mediului de procesare
electronică a informaţiei, iar într-o primă formă, aceasta este o cartografie
automatizată asistată de calculator, care nu diferă mult de scopurile şi
principiile cartografiei clasice, în sensul că ea „imită” harta tradiţională printr-o
proiectare simplă asistată de calculator (de tip CAD), reuşind să o creeze şi să o
prezinte într-un mod mai eficient şi calitativ superior.
Prin apariţia Sistemelor Informaţionale Geografice (SIG), care includ
legătura bazei de date cartografice cu bazele de date externe de tip atribut, s-a
trecut la o nouă etapă în procesarea informaţiei geografice. Astfel, s-au definit
noi concepte privind constituirea bazei de date a unui sistem informaţional al
teritoriului, de la cel mai general care să conţină aspecte culturale şi informaţii
sociale ce reflectă principalele scopuri ale societăţii (Chrisman, 1987), la cele
specializate, pentru înţelegerea, controlul şi monitorizarea multiplelor structuri
spaţiale, care sunt afectate de relaţiile umane (Müller, 1989).
În acest model, organizarea datelor pe straturi de informaţie creează
posibilitatea selectării de hărţi tematice într-un mod rapid şi necostisitor, iar
legăturile cu bazele de date de tip atribut permit analize complexe care stau la
baza elaborării interogărilor, rapoartelor şi statisticilor de interes. Un alt avantaj
este acela că în reprezentarea numerică se poate manipula o cantitate mare de
date cartografice şi în plus, există posibilitatea transferului de date între diferite
sisteme de proiecţie cartografică în mod automat, prin secvenţe de program
încorporate în mediul soft al SIG. Se remarcă unitatea sistemului de referinţă
pentru o anumită zonă de cartografiere, indiferent de mărimea acesteia sau de
scara de reprezentare dorită, prin tratarea globală şi unitară a informaţiei
cartografice.
De asemenea, este posibilă integrarea automată a datelor din diverse
surse digitale (măsurători topografice, GPS, date fotogrammetrice şi satelitare)
sau non digitale (hărţi şi planuri existente, în format analogic) şi conversia
datelor din model raster în model vectorizat sau invers. Editarea informaţiilor

18
din baza de date cartografică elimină inconvenientul de a reproduce vechiul plan
ca în varianta analogică, permiţând o actualizare permanentă şi eficientă a
situaţiei reale din teren.
Componentele datei referite spaţial (poziţia, atributele, relaţiile spaţiale şi
timpul), determinate de sursa lor de achiziţie, permit o analiză comparativă între
caracteristicile acestora în cele două abordări ale modelului cartografic (clasic şi
digital). Poziţia exprimată prin coordonate localizează în cadrul hărţii elementul
topografic, atributele sunt exprimate de valori ce caracterizează obiectul,
relaţiile spaţiale sunt definite prin vecinătăţi, iar timpul indică data reperării
respectivei entităţi (tabelul 4.1).

Tabelul 4.1 - Caracteristicile datei spaţiale în cartografia clasică şi în

cartografia digitală
Model
cartografic CLASIC
Componenta
datei spaţiale
- este determinată în raport - este stocată în format
Poziţia cu reţeaua rectangulară a
hărţii (x,y), ori cu cadrul
geografic (φ,λ);
- se evidenţiază pe hărţi şi
Atributele planuri prin inscripţii,
culori, semne
convenţionale, funcţie de
natura obiectului şi scara de externe asociate suportului
reprezentare;
- sunt remarcate vizual pe
Relaţiile spaţiale suportul de hârtie, prin
analiza directă a hărţii de
către operator;
- este menţionat ca o dată
Timpul generală în indicaţiile
redacţionale, separat de
conţinutul cadru al hărţii.
DIGITAL
numeric într-un fişier de
coordonate ale unui
sistem de referinţă, pe
baza identificării
punctului;
- pot fi date grafice,
prezente în stratul
informaţional al hărţii
digitale sau date atribut
grafic;
- sunt vecinătăţi stocate
logic prin legături
informaţionale (topologia
hărţii);
- este un element al bazei
de date asociat
individualizat entităţii
cartografice (data ultimei
actualizări).

Prin stocarea informaţiilor în format numeric se elimină necesitatea

suportului nedeformabil şi implicit problema conservării hărţilor. Funcţia de
stocare asigurată de baza de date digitală ce înlocuieşte suportul de hârtie, este
separată de cea de vizualizare, care oferă modele complexe de surprindere a
19
realităţii fizice. O direcţie specială se dezvoltă în cadrul cartografiei odată cu
definirea terminologiei de „vizualizare cartografică” (Mac Eachren, 1994),
proces de reprezentare a unor mari cantităţi de date ca imagini discrete, pentru o
mai bună înţelegere a semnificaţiei datelor. Se pune problema tot mai des,
asupra orientării produselor cartografice spre nevoile şi adaptarea la competenţa
cartografică a utilizatorului. Dacă produsele SIG se adresează în general
nivelului „expert” al unor grupuri restrânse guvernamentale sau organizaţionale,
ce utilizează în sens decizional analiza de imagini şi tehnologiile de procesare, s-
a impus necesitatea de a prezenta informaţia geografică într-o manieră mai
intuitivă, care să fie accesibilă şi publicului larg, şi anume, utilizatorului
„novice”, fără cunoştinţe aprofundate de cartografie. În acest sens, s-au definit
trei niveluri ale imaginii reale geografice (Norman, 1993), care cuprind mai întâi
o imagine generală de ansamblu, urmată de un nivel caracterizat de un mod de
acces superficial şi în final, accesul la un mod profund de interogare şi analiză.
Prin fructificarea componentelor multimedia, ce constau în vizualizarea
simplă secvenţială combinată cu audiţie suprapusă, s-au făcut primii paşi către o
cartografie multimedia, având o structură legată interactiv la instrumentele
analitice ale SIG. Pe de o parte, cartografia multimedia extinde posibilităţile
tehnologiei, prin operarea cu date anexe (extra-date) de tipul fotografii, text,
video şi sunet şi metode de descriere a informaţiilor (meta-date), iar pe de altă
parte schimbă modul de acces la informaţia cartografică. Ea diferă de „grafica
computerizată”, prin aceea că, în timp ce ultima pune la punct un „set de
instrumente tehnice pentru producerea de imagini”, prima este un „set de
instrumente pentru folosirea imaginilor” (Booth, 1994).
Funcţiile „media”, care determină conţinutul şi design-ul hărţii, sunt
prezentate sintetic în tabelul 4.2, referindu-se în mod direct la percepţia
informaţiei, generarea de cunoştinţe şi la scopul comunicării (Dransch D.,
1999).
Dezvoltarea multimedia a fost susţinută de inovaţiile apărute în materie de
stocare a datelor, de tipul CD-ROM şi DVD, respectiv prin posibilităţile oferite
de Internet şi World Wide Web (www) în vizualizare dinamică, interacţiune
superioară şi acces direct la baza de date. Astfel a apărut conceptul de hartă
„on-line” (hartă pe Internet), alături de cel de hartă multi-media (hartă cu
diferite forme de media) şi hartă hyper-media (hartă cu legături interactive
între elementele de conţinut).
În cazul hărţilor pe Internet, rămân de rezolvat unele probleme ridicate
în primul rând de rezoluţia disponibilă ce afectează design-ul grafic al hărţii
(calitatea liniilor, plasarea textului, mărirea imaginii), apoi de abundenţa datelor
ce implică costuri ridicate în scopul actualizării bazei de date şi nu în cele din
urmă, a finalităţii în ceea ce priveşte eficienţa rezolvării problemelor urmărite de
utilizator (Crampton J., 1999).

20
 Tabelul 4.2 - Funcţiile media şi influenţa lor asupra prezentării cartografice
multimedia
Domeniul de Funcţia media
acţiune şi influenţa ei asupra prezentării cartografice multimedia
Percepţia  Evitarea
informaţiei supraîncărcării cu
informaţii;
 Accentuarea
informaţiilor
importante;
 Direcţionarea
percepţiei.
Generarea Abordarea Abordarea teoriei Abordarea
de cognitivă: Erkenntnis: didactică:
cunoştinţe  Activarea  Suport al observaţiei  Demonstraţie;
cunoştinţelor directe;  Punere în
anterioare;  Suport pentru context;
 Realizarea de abstractizare;  Construcţie;
prezentări  Suport pentru  Motivaţie.
multiple. transferul
cunoştinţelor către
lumea reală.
Scopul  Suport cognitiv
comunicării  suport
comunicaţional
 suport decizional
 funcţie de suport
social
Pentru identificarea elementelor interactive ale hărţii există patru criterii
de clasificare (tabelul 4.3), după cum urmează:

Tabelul 4.3 – Taxonomia elementelor posibile interactive (Crampton J., 1999)

Selecţia datelor Schimbarea Dinamică / Schimbare a
perspectivei animaţie contextului
datelor
Parcurgere Punct de Zbor în spaţiu Vederi multiple
statistică sau vedere virtual Combinări de
geografică Orientare Cronologie straturi
Filtrare Zoom in / out Re – exprimare informaţionale
(excludere) Re-scalare Diferenţieri între Suprapoziţie
Iluminare Re- perioade de timp fereastră de
(includere) simbolizare selecţie

21
 Avantajele cartografiei multimedia s-au remarcat prin realizarea cu succes
a atlaselor multimedia în mai multe ţări dezvoltate din punct de vedere economic
şi informaţional, fiind sintetizate de atributele flexibilităţii, non-liniarităţii,
dinamismului, medierii, actualităţii, extensibilităţii, accesibilităţii şi rezoluţiei.
Într-o enumerare explicită (Borchert A, 1999), o parte din avantajele
posibilităţilor atlaselor multimedia faţă de colecţia clasică de hărţi, sunt:
- selectare context (spaţial sau tematic) de date;
- interacţiune cu obiectele grafice ale hărţii;
- animaţie, metode de comparaţie;
- adăugare de variabile cartografice dinamice (vizuale şi auditive);
- utilizare discurs de ghidare;
- selectare individuală a geometriei şi atributelor;
- design individual;
- scalare;
- funcţionalităţi GIS (interogări, suprapuneri, buffer, modelări, simulări,
scenarii);
- noi posibilităţi didactice;
- stocare CD/DVD şi Internet-server;
- funcţie automată de referenţiere;
- actualizare (up-date);
- operaţii de cartometrie;
- posibilităţi de publicare modernă;

În etapa actuală, există tendinţa unificării tutror tehnologiilor spaţiale ale

cartografiei digitale, multimedia, GIS, măsurători prin senzori şi WEB, către o
cartografie cibernetică, aplicată la diverse forme de media şi materiale de
telecomunicaţii (Internet, www). Este vorba de o cartografie
multidimensională, puternic interactivă, cu utilizatori activi şi producători
grupaţi în echipe de lucru inter-disciplinare (Taylor D.R.F., 1997).
Pe de o parte, noua tehnologie multimedia, ca instrument pentru
vizualizare, simulare, comunicare şi explorare de date spaţiale complexe
(Scholten, Locasio, 1997), oferă o perspectivă bogată şi diversă în domeniul
comunicării şi prezentării, iar pe de altă parte, pentru o integrare coerentă a
tuturor acestor proceduri de lucru se impune stabilirea unor standarde comune în
utilizarea bazelor de date cartografice.
Toate acestea au un impact direct asupra segmentului utilizator, a cărui
interes pentru cartografie şi informaţia geografică este tot mai mare. Diversitatea
utilizatorilor de hartă şi accesul facil la tehnica de calcul şi la procesul de
producţie a hărţilor creează posibilitatea ca fiecare individ să fie nu numai un
utilizator, ci şi un potenţial producător de hartă. Prin aceasta caracterul pasiv de
„observator” este înlocuit cu cel activ de „explorator” al hărţii, atât din punct de
vedere spaţial, cât şi conceptual. Utilizatorul are în plus, la dispoziţie, posibilităţi
de interogare proprii, neprevăzute de sistem. Elementele multimedia îşi pun

22
amprenta şi asupra categoriei multi-utilizator, reprezentată de membrii unei
organizaţii, în care informaţia trebuie să circule şi să fie asimilată de fiecare
nivel structural (Cartwright W., 1999).
Aceste transformări esenţiale, care derivă din „obligaţia morală a
cartografilor de a comunica informaţia spaţială unei largi audienţe” (Peterson
M.P., 1999), impune o globalizare a procesului de cunoaştere şi folosire a
produselor cartografice digitale, ceea ce implică necesitatea factorului
educaţional în acest domeniu. Din acest motiv, putem considera că dacă
problemele tehnologice vor fi mai uşor rezolvate prin antrenarea tot mai mare în
viitor a caracteristicilor de funcţionalitate şi viteză de lucru, o atenţie deosebită o
necesită problemele conceptuale, care trebuie să conducă către o cartografie
holistică, ca unitate între informaţia geografică, transferul informaţional prin
intermediul hărţii şi utilizator.

4.2. Principii generale de definire a sistemelor de proiecţii cartografice

Sistemele de proiecţii cartografice reprezintă un ansamblu de procedee

matematice, având ca scop reprezentarea suprafeţei convenţionale a Pământului
(elipsoid sau sferă) pe un plan de proiecţie (hartă sau plan).
Elementele fundamentale ale unui sistem de proiecţie cartografică sunt
următoarele:
 Datele de intrare:
 coordonate geografice elipsoidale (φE, λE);
 coordonate geografice sferice (φS, λS);
 coordonate sferice polare (A,z).
 Datele de ieşire:
 coordonate carteziene plane (x,y);
 coordonate plane polare (ρ,δ).
 Prelucrarea: conversia coordonatelor de pe suprafaţa curbă a Pământului
în planul de proiecţie, pe baza unei corespondenţe biunivoce exprimată de
ecuaţiile generale ale hărţii (figura 4.1):

conversia
directă

x = f1 (φ,λ) ; y = f2 (φ,λ)

Figura 4.1 – Ecuaţiile hărţii

23
  funcţiile de trecere (f1, f2) sunt funcţii stabilite pe baza condiţiilor de
reprezentare (deformaţiile proiecţiei, aspectul general al reţelei
normale, etc.)

Proiecţiile cartografice pot fi definite ca proiecţii perspective (adevărate)

atunci când utilizează legile perspectivei liniare sau ca proiecţii neperspective
(convenţionale) atunci când sunt concepute din punct de vedere teoretic, fără a
utiliza perspectiva liniară. Proiecţiile perspective prezintă o serie de elemente
caracteristice evidenţiate în figura 4.2.

 Suprafaţă
plană

 Suprafaţă
desfăşurabilă :
Punctul de Con / Cilindru Punctul central
vedere
(de perspectivă) al proiecţiei

Scara de
reprezentare

Reţeaua geografică Reţeaua cartografică Reţeaua kilometrică

Figura 4.2 - Elementele unei proiecţii cartografice perspective

4.3. Clasificarea proiecţiilor cartografice

Criteriile de bază în clasificarea proiecţiilor cartografice caracterizează

din punct de vedere teoretic şi practic reprezentările cartografice şi utilizarea
hărţilor, astfel:

 Clasificarea proiecţiilor cartografice după caracterul deformărilor:

 Proiecţii conforme (echiunghiulare, ortogonale, ortomorfe), care

păstrează nedeformate unghiurile şi totodată asemănarea
între figurile de pe elipsoid sau sferă şi cele din planul de
proiecţie;

24
  Proiecţii echivalente (avtalice, homalografice), care păstrează
raportul constant dintre ariile de pe elipsoid sau sferă şi cele
din planul de proiecţie;
 Proiecţii echidistante, care păstrează nedeformate lungimile doar pe
anumite direcţii principale: meridiane şi paralele sau
verticaluri şi almucantarate.

 Clasificarea proiecţiilor cartografice după poziţia planului de proiecţie:

 Proiecţii drepte (normale, polare), în care polul proiecţiei coincide

cu unii din polii geografici (φo = 90°);
 Proiecţii oblice (de orizont), în care latitudinea polului se află între
latitudinea ecuatorului şi a polilor geografici (0° < φo < 90°);
 Proiecţii transversale (ecuatoriale), în care polul proiecţiei se
găseşte pe linia ecuatorului (φo = 0°).

 Clasificarea proiecţiilor cartografice după aspectul reţelei normale:

 Proiecţii azimutale: reţeaua normală se prezintă sub formă de cercuri

concentrice şi drepte convergente în centrul cercurilor. În cazul proiecţiilor
drepte, cercurile reprezintă imaginile paralelelor, iar dreptele radiale sunt
imagini ale meridianelor (figura 4.3). În cazul general, când polul proiecţiei nu
coincide cu unul din polii geografici (proiecţii oblice şi transversale), reţeaua
normală se prezintă prin cercuri şi drepte concurente, care sunt imagini ale
almucantaratelor şi ale verticalurilor.

Figura 4.3 - Proiecţia azimutală dreaptă Lambert

25
  Proiecţii cilindrice: reţeaua normală are aspectul unei grile
rectangulare, formată în cazul proiecţiilor drepte, din drepte paralele verticale
reprezentând imaginile plane ale meridianelor şi drepte paralele orizontale ca
fiind imaginile plane ale paralelelor (figura 4.4).

Figura 4.4 - Proiecţia cilindrică dreaptă Mercator

 Proiecţii conice: reţeaua normală în cazul proiecţiilor drepte apare

sub forma arcelor de cercuri concentrice ca imagini plane ale paralelelor, iar
dreptele concurente în centrul comun al cercurilor reprezintă imaginile plane ale
meridianelor (figura 4.5).

Figura 4.5 - Proiecţia conică dreaptă Lambert

26
  Proiecţii pseudocilindrice: paralelele se reprezintă în proiecţie prin
drepte paralele între ele, perpendiculare pe imaginea meridianului mediu al
zonei cartografiate. Celelalte meridiane se reprezintă prin linii curbe simetrice
faţă de meridianul mijlociu desenat ca o linie dreaptă (figura 4.6).

Figura 4.6 - Proiecţia pseudocilindrică sinusoidală (Sanson - Flamsteed)

 Proiecţii pseudoconice: paralelele au ca imagini plane arce de cercuri

concentrice, iar meridianele se reprezintă prin linii curbe simetrice faţă de
meridianul mijlociu, ce se desenează ca o linie dreaptă verticală (figura 4.7).

Figura 4.7 - Proiecţia pseudoconică Bonne

27
  Proiecţii policonice: paralelele se reprezintă prin arce de cercuri
excentrice, meridianul mediu printr-o linie dreaptă pe care se află centrele
cercurilor paralele, iar simetric faţă de acesta, celelalte meridiane se desenează
ca linii curbe (figura 4.8).

Figura 4.8 – Proiecţia policonică americană

 Proiecţii circulare : paralelele şi meridianele se reprezintă ca arce de

cercuri simetrice faţă de ecuator, respectiv meridianul mijlociu, acestea din urmă
fiind linii drepte perpendiculare între ele (figura 4.9).

Figura 4.9 - Proiecţia circulară Lagrange

28
 Clasificarea proiecţiilor cartografice după utilizarea proiecţiilor la
întocmirea hărţilor:
 pentru întocmirea hărţilor universale;
 pentru întocmirea hărţilor emisferelor globului terestru;
 pentru întocmirea hărţilor continentale;
 pentru întocmirea hărţilor ţărilor sau subdiviziunilor teritoriale ale
acestora.

4.4. Proiecţii cartografice aplicate în România

În decursul timpului, în ţara noastră s-au folosit mai multe sisteme de

proiecţii cartografice, în funcţie de caracteristicile reprezentării (natura
deformaţiilor, aspectul reţelei cartografice), dar şi de mărimea şi configuraţia
teritoriului pentru care s-au aplicat.

4.4.1. Proiecţia pseudoconică echivalentă BONNE (1873–1916)

Proiecţia BONNE a fost prima proiecţie cartografică aplicată în ţara

noastră, în vederea realizării hărţii topografice a ţării. Fiind o proiecţie
echivalentă, aceasta a servit la întocmirea hărţilor la scara 1:20 000, cu
aplicabilitate în domeniul cadastrului funciar.
 pentru zona Moldovei şi Munteniei de est :
 Elipsoidul de referinţă: Bessel-1841 (a = 6377397,115 m, f =
1:299,153);
 Originea sistemului de coordonate: O (4630’00’’, 2500’00’’ est
Paris);
 pentru zona Munteniei de vest şi Olteniei :
 Elipsoidul de referinţă: Clarke-1880 (a = 6378243,000 m, f =
1:293,500);
 Originea sistemului de coordonate: O (4500’00’’, 2346’30’’ est
Paris);
 Reţeaua cartografică : Meridianul central se reprezintă printr-o linie
dreaptă, fiind axă de simetrie pentru restul meridianelor, reprezentate ca linii
curbe. Paralelele se reprezintă ca arce de cercuri concentrice, având centrul
situat pe proiecţia meridianului central.
 Deformaţiile proiecţiei: Proiecţia fiind echivalentă, păstrează
constant raportul dintre ariile de pe elipsoid şi cele reprezentate în planul de
proiecţie (p=1). Meridianul central (λo) se reprezintă nedeformat în planul
proiecţiei (mo=1), precum şi paralelele, de-a lungul cărora modulul de
deformaţie liniară este unitar (n=1). Unghiurile se deformează cu excepţia celor
situate pe paralele.

29
4.4.2. Proiecţia conică conformă modificată LAMBERT – CHOLESKY
(1916–1933)

Proiecţia LAMBERT–CHOLESKY s-a adoptat în timpul primului război

mondial din necesităţi de ordin militar, fiind prima proiecţie conformă utilizată
in ţara noastră. Planurile directoare la scara 1:20 000 şi hărţile topografice la
scara 1:100 000 redactate în această proiecţie au avut la bază reprezentările
cartografice anterioare din proiecţia Bonne.
 Elipsoidul de referinţă: Clarke-1880 (a = 6378243,000 m, f = 1:293,500);
 Reţeaua cartografică: Meridianele se reprezintă prin linii drepte
concurente într-un punct, reprezentând polul coordonatelor plane polare.
Paralelele se reprezintă ca arce de cercuri concentrice, având centrul în
punctul de concurenţă al meridianelor.
 Sistemul axelor de coordonate: Originea sistemului de coordonate: O
(50g00c00cc, 27g01c38cc, 843). Meridianul central (λo), numit şi meridianul
Rm. Vâlcea, are ca imagine plană dreapta reprezentând axa ordonatelor
(OY) cu sensul pozitiv spre nord, iar perpendicular pe aceasta este axa
absciselor (OX) cu sensul pozitiv spre est. Pentru pozitivarea
coordonatelor rectangulare plane s-a efectuat translaţia sistemului de axe
cu câte 500 km spre sud şi spre vest.
 Deformaţiile proiecţiei: Condiţia impusă proiecţiei a fost ca modulul de
deformaţie liniară pe paralele (n), pentru extremităţile zonei cuprinsă între
latitudinile 45g şi 55g să fie egal cu inversul modulului de deformaţie
liniară (n) pe paralelul mediu (50g) : n (45g) = n (55g) = 1 / n (50g). Au rezultat
deformaţii nule pe paralelele de secanţă (47 g,5 şi 52g,5), deformaţii
negative în interiorul zonei delimitate de paralele de secanţă şi deformaţii
pozitive în exteriorul acestora. Deformaţiile liniare relative maxime în
cadrul proiecţiei nu depăşeau valoarea de 1,555 m/km.

4.4.3. Proiecţia azimutală stereografică conformă pe plan secant unic

BRAŞOV (1933-1951)

Proiecţia stereografică Braşov este o proiecţie azimutală perspectivă,

introdusă în anul 1933, în scopul executării lucrărilor geodezice, de organizare a
cadastrului funciar şi a cărţii funciare.
 Elipsoidul de referinţă: Hayford-1880 (a = 6378388,000 m, f = 1:297);
 Sistem secant:
 Raza sferei terestre: Ro = 6 380 km;
 Raza cercului de deformaţie nulă: ro = 233 km;
 Coeficientul de reducere la scară: C = 0,999666667
 Coeficientul de revenire la scară : C’ = 1,000333444
 Sistemul axelor de coordonate: Originea sistemului de coordonate: O
(51g00c00cc,000 ; 28g21c38cc, 510), situat la aproximativ 30 km NV de
30
 Braşov. Axa ordonatelor (OY) s-a stabilit cu sensul pozitiv spre nord, iar
perpendicular pe aceasta este axa absciselor (OX) cu sensul pozitiv spre
est. Pentru pozitivarea coordonatelor rectangulare plane, s-a efectuat
translaţia sistemului de axe cu câte 500 km spre sud şi spre vest.
 Punctul astronomic fundamental: pilastrul vest al Observatorului Militar
din Bucureşti (1895) : 49g34c38cc,150 ; 29g01c38cc, 510
 Deformaţiile proiecţiei: Proiecţia este conformă. Deformaţiile lungimilor
şi suprafeţelor sunt proporţionale cu distanţa faţă de polul proiecţiei,
rezultând izoliniile deformaţiilor sub forma cercurilor concentrice cu
centrul în originea axelor. Deformaţiile liniare relative de semn negativ se
înregistrează în interiorul cercului de secanţă, până la -33,33 cm/km şi de
semn pozitiv în afara cercului de secanţă, până la +65 cm/km spre
marginile teritoriului ţării.

4.4.4. Proiecţia cilindrică transversală conformă Gauss – Krüger

(1951-1973)

În România, proiecţia Gauss s-a introdus în anul 1951, fiind folosită la

întocmirea hărţilor şi planurilor topografice de bază, redactate la diferite scări pe
formate trapezoidale, până în anul 1973.
 Elipsoidul de referinţă: Krasovski – 1940 (a = 6378245,000 m, f =
0,003352329 869);
 Planul de proiecţie: suprafaţa laterală desfăşurată în plan a unui cilindru
aşezat în poziţie orizontală (transversală), cu axa în planul ecuatorului şi
tangent la un meridian (xial) al elipsoidului de referinţă (figura 4.10).

Figura 4.10 - Proiectarea elipsoidului pe fuse geografice de 6 longitudine

31
 Sistemul de împărţire al suprafeţei terestre: pe fuse geografice de 6°
longitudine, delimitate de meridiane marginale şi având ca axă de simetrie
verticală, meridianul axial.
 Sistemul de numerotare al fuselor de 6° longitudine: se face de la 1 la
60, începând de la fusul având meridianul marginal vestic, opus
meridianului origine (Greenwich) şi în sensul de la vest spre est (figura
4.11).

Figura 4.11 - Sistemul de numerotare al fuselor de 6° longitudine

 Reţeaua cartografică (figura 4.12):

- Meridianul axial: se reprezintă ca o linie dreaptă care uneşte cei doi poli
geografici, fiind axa de simetrie a fusului în raport cu meridianele;
- Arcul de ecuator, cuprins între meridianele marginale: se reprezintă ca o
linie dreaptă perpendiculară pe proiecţia meridianului axial, fiind axă de
simetrie în raport cu paralelele;
- Meridianele, simetrice faţă de meridianul axial: se reprezintă prin linii
curbe, având concavitatea spre meridianul axial;
- Paralelele, simetrice faţă de linia ecuatorului: se reprezintă prin linii
curbe, având concavitatea spre polii geografici.

32
 Sistemul axelor de coordonate rectangulare plane: se adoptă distinct
pentru fiecare din cele 60 de fuse geografice de 6° longitudine, astfel
(figura 4.13):
- originea O: intersecţia meridianului axial cu linia ecuatorului;
- axa OX: proiecţia meridianului axial al fusului, cu sensul pozitiv spre
Nord;
- axa OY: proiecţia ecuatorului în plan, perpendiculară pe axa OX, cu
sensul pozitiv spre Est.
 Pentru pozitivarea coordonatelor punctelor situate la vest de meridianul
axial, a căror ordonată are valori negative, se face translaţia originii
sistemului de axe cu 500 km spre vest, rezultând originea: O’ (0,000 m ;
500 000,000 m). Valorile abscisei pentru zona teritoriului României sunt
mai mari de 5 000 km (X > 500 000,000 m). Valorile ordonatei la stânga
meridianului axial sunt mai mici de 500 km. (Y < 500 000,000 m), iar la
dreapta meridianului axial sunt mai mari de 500 km (Y > 500 000,000 m).
Pentru identificarea fusului, în general, se înscrie în paranteză în faţa
ordonatei, numărul fusului de 6° longitudine (34, 35) sau de 3°
longitudine (6, 7, 8, 9, 10).

Figura 4.12 Figura 4.13

Reţeaua cartografică (figura 4.12) şi rectangulară (figura 4.13)

a fusului de 6° longitudine

 Deformaţiile proiecţiei: Proiecţia Gauss este o reprezentare conformă,

care păstrează nedeformate unghiurile şi direcţiile. Deformaţiile liniare şi
areolare sunt pozitive şi cresc de la meridianul axial unde sunt nule, către
meridianele marginale unde înregistrează deformaţii maxime (figura
4.14).

33
Figura 4.14 – Harta deformaţiilor liniare relative în proiecţia Gauss

34
4.4.5. Proiecţia azimutală perspectivă stereografică oblică conformă
pe plan secant unic – 1970

Proiecţia stereografică pe plan unic secant –1970 s-a introdus în anul 1973,
în vederea întocmirii planului topografic de bază la scările 1 : 2 000, 1 : 5 000 şi
1 : 10 000 şi a hărţii cadastrale la scara 1 : 50 000.
 Elipsoidul de referinţă: Krasovski – 1940 (a = 6378245,000 m, f =
0,003352329869);
 Punctul central al proiecţiei (Qo) - situat la nord de oraşul Făgăraş, fiind
definit prin coordonatele geografice (figura 4.15):
o = 4600’00’’ latitudine nordică şi o = 2500’00’’ longitudine estică;
 Raza medie de curbură a elipsoidului de referinţă echivalent cu sfera
terestră, pentru punctul central al proiecţiei (figura 4.15): Ro = 6 378 956,
681 m;
 Adâncimea planului de proiecţie secant unic - 1970, faţă de planul
tangent, în punctul central (Qo) al proiecţiei (figura 4.15): H = 3 189, 478
m
 Raza cercului de deformaţie nulă, rezultată din intersecţia planului secant
unic - 1970 cu suprafaţa sferei terestre (figura 4.15): ro = 201,718 km

Figura 4.15 – Elementele geometrice ale proiecţiei stereografice – 1970

 Sistemul axelor de coordonate rectangulare plane:

- originea O este imaginea plană a punctului central al proiecţiei, Q o de
coordonate geografice (φo,λo);
- axa absciselor (OX) orientată pe direcţia Nord – Sud reprezintă imaginea
35
 plană a meridianului ce trece prin punctul central al proiecţiei Qo (de
longitudine λo = 25º);
- axa ordonatelor (OY), orientată pe direcţia Est – Vest, reprezintă tangenta
la proiecţia paralelei ce trece prin punctul central al proiecţiei Q o (de
latitudine φo = 46º).
 Pentru calculele cartografice curente, unde se folosesc coordonate de valori
pozitive, s-a adoptat sistemul convenţional de axe, care a rezultat din
translaţia sistemului cu originea în punctul O (Xo = 0,000 m; Yo = 0,000 m)
cu câte 500 km spre vest şi respectiv spre sud, obţinându-se punctul O’ ( Xo =
500 000,000 m ; Yo = 500 000,000 m) (figura 4.16).

Figura 4.16 - Sistemul de axe de coordonate plane în proiecţia

stereografică 1970
 Modulul sau coeficientul de reducere la scară: C = 0,999 750
 permite conversia coordonatelor plane stereografice din planul tangent –
1970 (Xtg<70> ; Ytg<70>) în planul secant unic – 1970 (Xsec<70> ; Ysec<70>).
 Modulul sau coeficientul de revenire la scară: C’ = 1,000 250 063
 permite conversia coordonatelor plane stereografice din planul secant unic
– 1970 (Xsec<70> ; Ysec<70>) în planul tangent – 1970 (Xtg<70> ; Ytg<70>).
 Deformaţiile proiecţiei: pe planul secant unic al proiecţiei stereografice –
1970, deformaţiile liniare înregistrează valori negative sau pozitive, în funcţie de
poziţia punctului considerat faţă de “cercul deformaţiilor nule pentru lungimi şi
suprafeţe“ şi se calculează în raport cu punctul central al proiecţiei Q o (o = 46°;
o = 25°). În interiorul cercului de deformaţie nulă, deformaţia liniară creşte în
valoare negativă până la –0,25 m/km în punctul central, iar în exteriorul
cercului, deformaţia liniară creşte în sens pozitiv, până la valori de peste +0,60
m/km, la extremităţile de hotar ale României (figura 4.17).

36
Figura 4.17 – Harta deformaţiilor liniare relative în proiecţia Stereo - 70

37
4.4.6. Proiecţia UTM (Universal Transversal Mercator)

Proiecţia UTM (Universal Transversal Mercator) este o variantă a

proiecţiei Gauss – Krüger, utilizată în Statele Unite ale Americii (SUA) şi în alte
ţari, având o importanţă deosebită în ultimul timp şi pentru România, datorită
integrării ţării noastre în noile structuri politice şi militare.
Reprezentarea cartografică se face pe fuse de 6° longitudine, în intervalul
delimitat de paralele de 80° latitudine sudică şi 84° latitudine nordică. Excepţie
fac zonele circumpolare, în care se aplică proiecţia Universal Polar Stereografică
(UPS), atât pentru regiunea polului nord, cât şi pentru polul sud. Elipsoidul de
referinţă adoptat pentru reprezentarea suprafeţei Pământului în planul de
proiecţie este elipsoidul internaţional WGS – 84.
Ca principiu de reprezentare, se consideră un cilindru în poziţie
transversală, care intersectează suprafaţa elipsoidului după două meridiane de
secanţă (AB şi DE), simetrice faţă de meridianul axial (CM) al fusului de 6°
longitudine (figura 4.18).

Figura 4.18 - Principiul reprezentării suprafeţei terestre în proiecţia UTM

Divizarea globului terestru se face prin aplicarea unei grile parţiale de
patrulatere, având dimensiunile în valori geografice de 8° latitudine x 6°
longitudine (figura 4.19).

Figura 4.19 – Sistemul de împărţire a foilor de hartă în proiecţia UTM

38
 Liniile verticale ale grilei pentru fiecare zonă reprezintă paralelele la
imaginea meridianului central al fusului de 6° longitudine. Zonele sunt
numerotate de la 1 la 60, începând cu meridianul opus meridianului origine
Greenwich, ca şi in proiecţia Gauss: zona 1 (-180° , -174°) ; … ; zona 60 (174° ,
180°) - figura 4.20.

Figura 4.20 – Numerotarea zonelor în cadrul proiecţiei UTM

Benzile de 8° latitudine se notează cu literele mari ale alfabetului latin,

începând cu litera C şi până la litera X (se exclud literele I şi O pentru a se evita
confuzia cu cifrele 1 şi 0), de la sud spre nord. Întrucât benzile sunt cuprinse
între latitudinile de 80° la sud şi 84° la nord, ultima zonă, X, se extinde pe o
diferenţă de 12° latitudine (figura 4.21).

Figura 4.21 – Notarea benzilor în cadrul proiecţiei UTM

39
 Teritoriul României este cuprins în cea mai mare parte în zonele 34-T,
35–T şi partea extremităţii de nord în zonele 34-U, 35-U.
Sistemul axelor de coordonate se stabileşte pentru fiecare fus în parte,
rezultând 60 de sisteme de coordonate, având următoarele caracteristici (figura
4.22):
 Originea sistemului de axe (O): intersecţia dintre imaginea meridianului
central al fusului (meridianul axial) şi proiecţia liniei ecuatorului ;
 Axa OX din proiecţia Gauss, reprezentând imaginea plană a meridianului
axial, devine axa N (Nord) şi este orientată pe direcţia nord;
 Axa OY din proiecţia Gauss, reprezentând imaginea plană a ecuatorului,
devine axa E (Est) şi este orientată pe direcţia est;

Figura 4.22 – Sistemul axelor de coordonate pentru un fus geografic, în

proiecţia UTM

Pentru pozitivarea valorilor coordonatelor în cele patru cadrane se

operează cu coordonate false, rezultate din translaţia originii sistemului de
coordonate (figura 2.32), astfel:
 Pentru zona emisferei nordice se translează axa N cu 500 km spre vest;
 Pentru zona emisferei sudice se translează axa N cu 500 km spre vest şi
axa E cu 10 000 km spre sud;
 Pentru proiecţia UPS a zonelor circumpolare, nordul şi estul fals se
modifică, prin însumarea valorii de 2 000 km.
Proiecţia UTM este conformă, deci păstrează nedeformate unghiurile, în
schimb deformează distanţele şi implicit, suprafeţele. Scara reprezentării pe
meridianul axial (axa ON), care se desenează printr-un segment de dreaptă, nu

40
mai este unitară ca în proiecţia Gauss, ci are valoarea ko = 0,9996. Această
valoare exprimă raportul constant dintre distanţele din planul proiecţiei UTM şi
cele din planul proiecţiei Gauss. Distanţele din proiecţia Gauss sunt mai mari
decât cele din UTM (mUTM = mGAUSS ko), iar formulele de conversie între
coordonatele celor două sisteme de proiecţii sunt: N = X ko ; E = Y ko, utilizând
atât metoda coeficienţilor variabili, cât şi a coeficienţilor constanţi. Se disting
două linii de deformaţie nulă, simetrice faţă de meridianul axial şi aproximativ
paralele cu acesta, la o distanţă de aproximativ 180 km. Acest fapt elimină
necesitatea adoptării fuselor de 3° pentru reducerea deformaţiilor în fusul de 6°
longitudine, ca în cazul proiecţiei Gauss. Deformaţiile înregistrate în fusul de 6°
longitudine în proiecţia UTM, sunt atât pozitive cât şi negative. Astfel, pe
meridianul axial s-a calculat deformaţia liniară relativă de -40 cm / km, pentru
ca aceasta să scadă pe măsură ce ne apropiem de liniile de deformaţie nulă, unde
valoarea deformaţiei este zero. Mergând mai departe spre marginea fusului,
deformaţiile cresc în valoare pozitivă, ajungând la +31 cm / km pe meridianul
marginal, în zona de sud (figura 4.23).

4.5. Conversia coordonatelor în proiecţia Gauss

4.5.1. Calculul coordonatelor rectangulare plane Gauss din coordonate

geografice

Conversia directă, a coordonatelor geografice (,) în coordonate

rectangulare plane Gauss (X,Y), se efectuează atât prin metoda coeficienţilor
variabili, cât şi prin metoda coeficienţilor constanţi, calculaţi pentru teritoriul
României corespunzător zonei cuprinse între latitudinile geografice nordice de
42 şi 50, în condiţiile unei latitudini medii de 46.

 Metoda coeficienţilor constanţi

Formulele generale de calcul a coordonatelor rectangulare plane ale unui

punct se exprimă funcţie de coordonatele punctului central al fusului considerat,
corespunzător latitudinii medii a României, cu relaţiile :
X = Xo + X ; Y = Yo + Y
unde:
(Xo,Yo) – coordonatele rectangulare plane Gauss ale punctului central:
Xo = 5 096 175, 747 m ; Yo = 500 000, 000 m
(X, Y) – coordonatele relative ale punctului considerat faţă de punctul
central, exprimate de următoarele formule operative, folosind
coeficienţi constanţi:

41
Figura 4.23 – Harta deformaţiilor liniare relative în proiecţia U.T.M.

42
 X = ( a00 + a10 f + a20 f 2 + a30 f 3 + a40 f 4 ) +
( a02 + a12 f + a22 f 2 + a32 f 3 + a42 f 4 ) l2 +
( a04 + a14 f + a24 f 2 + a34 f 3 ) l4 + …

Y = ( b01 + b11 f + b21 f 2 + b31 f 3 + b41 f 4 ) l

( b03 + b13 f + b23 f 2 + b33 f 3 + b43 f 4 ) l3 +
( b05 + b15 f + b25 f 2 ) l5 + …

 f = 10-4 ’’ = 10-4 ( - o)’’ ; l = 10-4 ’’ = 10-4 ( - o)’’ ;

 (φo,λo) – coordonatele geografice ale punctului central al fusului de 6°
longitudine, situat pe meridianul axial corespunzător latitudinii medii a
României (46°);
 a00, a10, … , b01, b11 … - coeficienţi constanţi calculaţi pentru teritoriul
României, pe baza parametrilor elipsoidului Krasovski şi pentru elipsoidul
WGS – 84, în cazul folosirii metodei la conversia coordonatelor în proiecţia
derivată, UTM / WGS – 84:

Nota Elipsoid Elipsoid Nota Elipsoid Elipsoid

ţie Krasovski- WGS-84 ţie Krasovski- WGS-84
coefi 1940 coefi 1940
cient cient
a00 0.00000 0.000 b01 215179.42084 215175.83084
a10 308758.95802 308753.66248 b11 -10767.83826 -10767.65358
a20 75.36064 75.36803 b21 -254.69196 -254.68797
a30 -0.06459 -0.06442 b31 4.13843 4.13849
a40 -0.05909 -0.05944 b41 0.05310 0.04953
a02 3752.14570 3752.08311 b03 -2.80957 -2.80950
a12 -12.09428 -12.09399 b13 -8.05441 -8.05428
a22 -17.64146 -17.64123 b23 0.42862 0.42862
a32 0.01607 0.01607 b33 0.02170 0.02165
a42 0.01396 0.01382 b05 -0.03070 -0.03070
a04 1.40331 1.40329 b15 0.00004 0.00004
a14 -0.22026 -0.22026 b25 0.00069 0.00067
a24 -0.00525 -0.00546 b07 -0.000015 -0.000015
a34 0.00135 0.00135 b17 0.000004 0.000004

43
4.5.2. Calculul coordonatelor geografice din coordonate rectangulare plane
Gauss

Conversia inversă, a coordonatelor rectangulare plane Gauss (X,Y), în

coordonate geografice (,), se efectuează atât prin metoda coeficienţilor
variabili, cât şi prin metoda coeficienţilor constanţi, calculaţi pentru terioriul
României pe baza aceloraşi principii enunţate în cazul conversiei directe.

 Metoda coeficienţilor constanţi

Conversia coordonatelor rectangulare plane în coordonate geografice

elipsoidale prin metoda coeficienţilor constanţi se efectuează în funcţie de
poziţia punctului central al fusului geografic corespunzător latitudinii medii a
României de 46, pornindu-se de la relaţiile generale de forma:

 = o +  ;  = o + 
în care :
 (o,o) – coordonatele geografice elipsoidale ale punctului central al
teritoriului României, corespunzător fusului de 6° longitudine;
 ,  – diferenţele de latitudine şi longitudine calculate cu ajutorul
coeficienţilor constanţi de forma: c00, c10, ... şi respectiv de forma d01, d11,
... :

’’ = (c00 + c10 F + c20 F2 + c30 F3 + c40 F4) +

+ (c02 + c12 F + c22 F2 + c32 F3 + c42 F4) L2
+ (c04 + c14 F + c24 F2 + c34 F3) L4 +...

’’ = (d01 + d11 F + d21 F2 + d31 F3 + d41 F4 + d51 F5) L +

+ (d03 + d13 F + d23 F2 + d33 F3 + d43 F4) L3 +
+ (d05 + d15 F + d25 F2 + d35 F3) L5 + ...

 F = 10-5 X = 10-5 (X – Xo) ; L = 10-5 Y = 10-5 (Y – Yo);

 (Xo,Yo) reprezintă coordonatele rectangulare plane Gauss ale punctului
central al teritoriului României corespunzător fusului de 6° longitudine:
Xo = 5 096 175, 747 m; Yo = 500 000, 000 m;
 c00, c10, … , d01, d11 … - - coeficienţi constanţi calculaţi pentru teritoriul
României, pe baza parametrilor elipsoidului Krasovski şi pentru elipsoidul
WGS – 84, în cazul folosirii metodei la conversia coordonatelor în proiecţia
derivată UTM / WGS-84:

44
Nota Elipsoid Elipsoid Nota Elipsoid Elipsoid
ţie Krasovski- WGS-84 ţie Krasovski- WGS-84
coefi 1940 coefi 1940
cient cient
c00 0.000000 0.0000000 d01 4647.284561 4647.362095
c10 3238.772427 3238.827977 d11 75.319510 75.322024
c20 -0.256028 -0.256073 d21 1.791764 1.791853
c30 0.000112 0.000112 d31 0.035169 0.035172
c40 0.000021 0.000021 d41 0.000728 0.000728
c02 -26.245730 -26.246618 d51 0.000015 0.000017
c12 -0.819191 -0.819232 d03 -0.597255 -0.597284
c22 -0.013175 -0.013176 d13 -0.035169 -0.035172
c32 -0.000282 -0.000282 d23 -0.001456 -0.001456
c42 -0.000006 -0.000006 d33 -0.000049 -0.000049
c04 0.004387 0.004388 d05 0.000146 0.000146
c14 0.000244 0.000244 d15 0.000015 0.000015
c24 0.000009 0.000009 d25 0.000001 0.000001
Conversia coordonatelor geografice elipsoidale în coordonate rectangulare
plane Gauss se face în limitele unei precizii de  0, 001 m, iar pentru conversia
inversă aproximaţia de calcul este de  0’’,0001.

4.6. Conversia coordonatelor în proiecţia Sterografică -1970

4.6.1. Calculul coordonatelor rectangulare plane Stereo-70 din coordonate

geografice

Pe baza coordonatelor geografice ale punctelor de pe elipsoidul de

referinţă, se efectuează calculul coordonatelor rectangulare stereografice pe plan
tangent (Xtg,Ytg), cu ajutorul formulelor cu coeficienţi constanţi, de forma:

Xtg = (a00 + a10  f + a20  f2 + a30  f3 + a40  f4 + a50  f5+ a60  f6 ) +

+ (a02 + a12  f + a22  f2 + a32  f3 + a42  f4)  l2 +
+ (a04 + a14  f + a24  f2)  l4 +
+ (a06 )  l6 +...
Ytg = (b01 + b11  f + b21  f2 + b31  f3 + b41  f4 + b51  f5)  l +
+ (b03 + b13  f + b23  f2 + b33  f3 )  l3 +
+ (b05 + b15  f )  l5 +…

în care:

45
  aij si bij sunt coeficienţi constanţi, care s-au calculat în funcţie de
coordonatele geografice ale punctului central al proiecţiei stereografice-
1970 şi de parametrii geometrici ai elipsoidului de referinţă Krasovski-
1940. Cu ajutorul formulelor cu coeficienţi constanţi calculaţi pentru φ0 =
46º, în care s-au menţinut şi termenii de ordinul şase, se poate efectua
conversia coordonatelor geografice în coordonate plane stereografice-1970
pentru orice punct situat între latitudinile extreme de nord şi de sud ale ţării
noastre, ce sunt cuprinse în intervalul 42º  50º latitudine nordică. Pentru
aplicarea proiecţiei pe elipsoidul internaţional WGS-84, se prezintă şi
coeficienţii calculaţi funcţie de parametrii geometrici ai acestui elipsoid de
referinţă.

Notaţie Elipsoid Elipsoid Notaţie Elipsoid Elipsoid

coeficient Krasovski-1940 WGS-84 coeficient Krasovski-1940 WGS-84
a00 0.0000000 0.0000000 b01 215179.4208377 215175.8308389
a10 308758.9579814 308753.6624770 b11 -10767.8382574 -10767.6535790
a20 75.3608940 75.3704290 b21 -128.6601079 -128.6582789
a30 60.2161304 60.2150632 b31 -2.1070252 -2.1069889
a40 -0.0152521 -0.0152541 b41 -0.0432021 -0.0432004
a50 0.0158712 0.0158711 b51 -0.0114838 -0.0114836
a60 -0.0053171 -0.0053170 b03 -23.2138674 -23.2134706
a02 3752.1457111 3752.0831113 b13 -1.9279923 -1.9279650
a12 -99.9280901 -99.9263352 b23 0.1292939 0.1292914
a22 -6.6743388 -6.6742360 b33 0.0035892 0.0035891
a32 -0.0778942 -0.0778938 b05 -0.0086455 -0.0086454
a42 -0.0088268 -0.0088266 b15 0.0004400 0.0004400
a04 0.3359127 0.3359081
a14 -0.0620270 -0.0620260
a24 0.0000114 0.0000114
a06 -0.0000511 -0.0000511

 f se calculează în funcţie de diferenţa dintre latitudinea punctului considerat

de pe elipsoid şi latitudinea punctului central (φ0 = 46º):
f = 10-4 (φ – φ0)” = 10-4 Δφ”
 l reprezintă diferenţa dintre longitudinea punctului considerat de pe elipsoid
şi longitudinea punctului central (λ0 = 25º):
l = 10-4 (λ – λ0)” = 10-4 Δλ”
Pentru trecerea coordonatelor rectangulare plane stereografice –1970 din
planul tangent (Xtg,Ytg) în planul secant (Xsec,Ysec) se face înmulţirea
coordonatelor calculate în planul tangent, cu coeficientul de reducere la scară
(C):
Xsec = C Xtg ; Ysec = C Ytg , unde C = 0, 999 750

46
 Valorile numerice ale coordonatelor rectangulare stereografice din planul
secant (Xsec,Ysec) se trec apoi, din sistemul de axe cu originea în centrul sau
polul proiecţiei stereografice - 1970, Q0 (φ0,λ0), în sistemul de axe translat (X0 =
500 000,000 m; Y0 = 500 000,000 m), folosindu-se relaţiile:
Xsec.70 = X0 + Xsec ; Ysec.70 = Y0 + Ysec
Precizia de determinare a coordonatelor rectangulare plane stereografice-
1970 din coordonatele geografice, prin metoda coeficienţilor constanţi, este de ±
0,001 m.

4.6.2. Calculul coordonatelor geografice din coordonate rectangulare plane

Stereo-70

Problema inversă, de calcul a coordonatelor rectangulare plane

stereografice - 1970 în funcţie de coordonatele geografice elipsoidale, se rezolvă
prin determinarea diferenţelor de coordonate geografice (, ) dintre
punctul dat de coordonate cunoscute (Xsec.70,Ysec.70) şi punctul central al
proiecţiei stereografice - 1970, O (Xo o):
  0 +  ;  = 0 + 
 0 = 46°, 0 = 25° - coordonatele geografice ale punctului central al
proiecţiei stereografice - 1970;
 (,) - diferenţele de latitudine şi longitudine, care se calculează prin
formule cu coeficienţi constanţi de următoarea formă generală:

’’ = ( A00 + A10 X + A20 X2 + A30 X3 + A40 X4 + A50 X5 ) +

( A02 + A12 X + A22 X2 + A32 X3 + A42 X4 ) Y2 +
( A04 + A14 X + A24 X2 ) Y4 +
(A06) Y6 + ...
’’ = ( B01 + B11 X + B21 X2 + B31 X3 + B41 X4 + B51 X5 ) Y +
( B03 + B13 X + B23 X2 + B33 X3 ) Y3 +
( B05 + B15 X ) Y5 + ...

 Aij si Bij sunt coeficienţi constanţi, care s-au obţinut în funcţie de

coordonatele geografice ale punctului central al proiecţiei stereografice -
1970 şi de parametrii geometrici ai elipsoidului de referinţă Krasovski-
1940, când planul de proiecţie este tangent la elipsoid în punctul
central al proiecţiei, de latitudine 0 = 46ο. Cu ajutorul acestor
coeficienţi se efectuează conversia coordonatelor rectangulare plane
stereografice pentru orice punct situat în intervalul de 42°  50° latitudine
nordică. Pentru aplicarea proiecţiei pe elipsoidul internaţional WGS-84, se
prezintă şi coeficienţii calculaţi funcţie de parametrii geometrici ai acestui
elipsoid de referinţă.
47
Nota Elipsoid Elipsoid Nota Elipsoid Elipsoid
ţie Krasovski- WGS-84 ţie Krasovski- WGS-84
coefi 1940 coefi 1940
cient cient
A00 0.0000000 0.0000000 B01 4647.2845596 4647.3620950
A10 3238.7724276 3238.8279765 B11 75.3195104 75.3220237
A20 -0.2560279 -0.2560735 B21 1.5062413 1.5063168
A30 -0.0662169 -0.0662203 B31 0.0289995 0.0290014
A40 0.0000317 0.0000317 B41 0.0005623 0.0005624
A50 0.0000019 0.0000019 B51 0.0000109 0.0000110
A60 0.0000000 0.0000000 B03 -0.5020804 -0.5021056
A02 -26.2457302 -26.2466183 B13 -0.0289995 -0.0290014
A12 -0.6202059 -0.6202367 B23 -0.0011247 -0.0011248
A22 -0.0099812 -0.0099819 B33 -0.0000363 -0.0000365
A32 -0.0001891 -0.0001891 B05 0.0001125 0.0001125
A42 -0.0000031 -0.0000033 B15 0.0000109 0.0000112
A04 0.0033122 0.0033125
A14 0.0001726 0.0001727
A24 0.0000055 0.0000057
A06 -0.0000002 -0.0000002
 Termenii: X = Xtg 10-5 ; Y = Ytg 10-5, unde (Xtg,Ytg) s-au obţinut prin
anularea translaţiei sistemului de axe de coordonate (X0 = 500 000,000 m;
Y0 = 500 000,000 m) şi trecerea coordonatelor rectangulare din plan
secant (Xsec,Ysec) în plan tangent, prin înmulţirea cu coeficientul de
revenire la scară (C’=1,000 250 063):
Xtg = C’(Xsec-X0) ; Ytg = C’(Ysec-Y0)
Conversia coordonatelor rectangulare plane stereografice – 1970 în
coordonate geografice prin metoda coeficienţilor constanţi se verifică în limitele
unei aproximaţii de calcul de ± 0’’,0001.

4.7. Conversia coordonatelor între proiecţiile Gauss şi Stereografică -

1970, prin metoda coeficienţilor constanţi

Transformările de coordonate între proiecţiile Gauss şi Stereografică –

1970 se pot realiza fie din punct de vedere teoretic, prin parametrii specifici
fiecărei proiecţii în parte, fie în condiţii practice, prin metoda punctelor duble, în
cazul unor reţele geodezice de puncte cu coordonate cunoscute în ambele
sisteme de proiecţie. Întrucât ultimul caz se referă la condiţii specifice de
măsurători şi se tratează prin procedee generale de transcalcul polinomial ale
unor sisteme eterogene de coordonate, în continuare se vor descrie algoritmii
cartografici de conversie a coordonatelor între cele două proiecţii cartografice
amintite.

48
 Întrucât ambele proiecţii, atât Gauss cât şi Stereografică – 1970, sunt
definite pe acelaşi elipsoid de referinţă (Krasovski – 1940), putem considera
această suprafaţă ca un intermediar al conversiei coordonatelor rectangulare
plane, prin trecerea lor provizorie, în coordonate geografice elipsoidale. Aceasta
comportă deci, două etape:
1) conversia coordonatelor rectangulare plane (x,y) din sistemul de
proiecţie I, în coordonate geografice elipsoidale (φ ,λ) ;
2) conversia coordonatelor geografice elipsoidale (φ ,λ) în coordonate
rectangulare plane (x’,y’), în sistemul de proiecţie II.
Acest procedeu presupune utilizarea în fiecare etapă a ecuaţiilor hărţii,
prin conversia directă şi inversă a coordonatelor în cele două proiecţii
cartografice, prezentate deja în paragrafele anterioare.
Pentru o conversie nemijlocită a coordonatelor rectangulare plane, fără
intermedierea coordonatelor geografice elipsoidale, se propune în cele ce
urmează algoritmi de conversie directă a coordonatelor, utilizând formule cu
coeficienţi constanţi.

4.7.1. Conversia coordonatelor rectangulare plane din proiecţia Stereo- 70

în proiecţia Gauss, prin metoda coeficienţilor constanţi

Se consideră coordonatele rectangulare plane Stereo – 70 (Xsec,Ysec) ale

unui punct, care vor fi trecute în planul tangent al proiecţiei (X tg,Ytg), prin
anularea translaţiei sistemului de axe de coordonate (X0 = 500 000,000 m; Y0
= 500 000,000 m) şi înmulţirea cu coeficientul de revenire la scară (C’=1,000
250 063): Xtg = C’(Xsec-X0) ; Ytg = C’(Ysec-Y0).
Termenii operativi de lucru vor fi reduşi la valori mai mici, prin
multiplicarea coordonatelor din planul tangent cu factorul 10 -5, conform
modelului conversiei inverse în proiecţia Stereo-70: X = Xtg 10-5 ; Y = Ytg 10-5
Coordonatele rectangulare plane Gauss se vor obţine prin aplicarea unor
ecuaţii polinomiale de ordinul 5, considerate optime din punct de vedere al
asigurării unei precizii corespunzătoare în dezvoltarea formulelor de calcul,
printr-un număr de 20 de coeficienţi constanţi:
XGauss = A0 + A1X + A2Y +
+ A3X2 + A4XY + A5Y2 +
+ A6X3 + A7X2Y + A8XY2 + A9Y3 +
+ A10X4 + A11X3Y +A12X2Y2 + A13XY3 + A14Y4 +
+ A15X5 + A16X4Y + A17X3Y2 + A18X2Y3 + A19XY4 + A20Y5

YGauss = B0 + B1X + B2Y +

+ B3X2 + B4XY + B5Y2 +
+ B6X3 + B7X2Y + B8XY2 + B9Y3 +
+ B10X4 + B11X3Y +B12X2Y2 + B13XY3 + B14Y4 +
+ B15X5 + B16X4Y + B17X3Y2 + B18X2Y3 + B19XY4 + B20Y5

49
 în care coeficienţii constanţi A0, A1,... şi B0, B1,... se vor calcula în mod separat
pentru fusul nr. 34 şi 35 în proiecţia Gauss, datorită sistemelor de coordonate
distincte. Principiul de calcul are la bază combinarea conversiei inverse din
proiecţia stereografică – 1970 şi a conversiei directe din proiecţia Gauss (fus nr.
34/35):
A0 = 5096175.747 + 10-8 (KL2 a02) +10-16 (KL4 a04)
A1 = (a10 A10) + 10-8 (KL2 a12 A10) +10-16 (KL4 a14 A10)
..............................................................................
B0 = 500000.000 - 10-4 (KL b01) - 10-12 (KL3 b03) - 10-20 (KL5 b05)
B1 = - 10-4 (b11 A10) - 10-12 (KL3 b13 A10) - 10-20 (KL5 b15 A10)
..............................................................................
unde:
 pentru fusul nr. 34: KL = KL34 = -14400’’; pentru fusul nr. 35: KL =
KL35 = 7200’’;
 coeficienţii de tip aij şi bij se vor multiplica cu factorul 10-4i, pentru a se
respecta valoarea diferenţei de longitudine din sistemul proiecţiei Gauss.
Not Fusul nr. 34 Fusul nr. 35 Not Fusul nr. 34 Fusul nr. 35
aţie aţie
coe coef
fici icie
ent nt
A0 5103962.2303 5098121.2365 B0 809849.7866 345071.8716
A1 99991.570829042 99997.950212496 B1 -5029.728468630 2511.943258761
A2 5029.728542982 -2511.943261355 B2 99991.570853096 99997.950225293
A3 -3.838980553 -0.959326024 B3 -37.939596286 19.020373846
A4 75.879219702 -38.040758519 B4 -7.678030017 -1.918597563
A5 3.839074806 0.959302702 B5 37.939616159 -19.020380627
A6 -2.046041119 -2.047476093 B6 0.313555516 -0.155900599
A7 -0.940579319 0.467695516 B7 -6.138227623 -6.142424559
A8 6.138234767 6.142429149 B8 -0.940672749 0.467702025
A9 0.313583180 -0.155903864 B9 2.046079726 2.047476789
A10 0.000162971 0.000045482 B10 0.002310988 -0.001157776
A11 -0.009387378 0.004648623 B11 0.001887135 0.000474410
A12 -0.002785231 -0.000701447 B12 -0.014158181 0.006982112
A13 0.009438895 -0.004655122 B13 -0.001889392 -0.000474839
A14 0.000478533 0.000120247 B14 0.002360078 -0.001163911
A15 0.000059162 0.000059284 B15 -0.000016648 0.000008273
A16 -0.000108936 0.000053625 B16 0.000405180 0.000386397
A17 -0.000869406 -0.000787572 B17 0.000187031 -0.000095790
A18 -0.000176451 0.000090615 B18 -0.000905335 -0.000796304
A19 0.000452258 0.000398119 B19 -0.000093181 0.000048023
A20 0.000019469 -0.000010021 B20 0.000091206 0.000080314

50
 Diferenţele obţinute între conversia coordonatelor prin metoda
coeficienţilor constanţi şi cele rezultate prin intermedierea coordonatelor
geografice se încadrează în cea mai mare parte a teritoriului ţării noastre în
limitele de ± 1 – 2 mm, înregistrând maxime de ± 2 – 3 cm în extremităţile de
est şi de vest ale României.

4.7.2. Conversia coordonatelor rectangulare plane din proiecţia Gauss în

proiecţia Stereo- 70, prin metoda coeficienţilor constanţi

Se consideră coordonatele rectangulare plane Gauss (X,Y) ale unui punct,

care se vor reduce la coordonatele punctului central al teritoriului României
corespunzător fusului de 6° longitudine (X0 = 5096175,747 m; Y0 = 500000,000
m) şi se vor exprima prin termenii operativi (F,L), conform modelului conversiei
inverse în sistemul de proiecţie Gauss-Kruger:
F = 10-5 X = 10-5 (X – Xo)
L = 10-5 Y = 10-5 (Y – Yo)
Coordonatele rectangulare plane Stereo-70, în planul tangent al proiecţiei,
se vor obţine prin aplicarea unor ecuaţii polinomiale de ordinul 5, care s-au
stabilit ca un optim al dezvoltării formulelor cu coeficienţi constanţi, în vederea
obţinerii unei precizii corespunzătoare:
Xtg = C0 + C1F + C2L +
+ C3F2 + C4FL + C5L2 +
+ C6F3 + C7F2L + C8FL2 + C9L3 +
+ C10F4 + C11F3L +C12F2L2 + C13FL3 + C14L4 +
+ C15F5 + C16F4L + C17F3L2 + C18F2L3 + C19FL4 + C20L5

Ytg = D0 + D1F + D2L +

+ D3F2 + D4FL + D5L2 +
+ D6F3 + D7F2L + D8FL2 + D9L3 +
+ D10F4 + D11F3L +D12F2L2 + D13FL3 + D14L4 +
+ D15F5 + D16F4L + D17F3L2 + D18F2L3 + D19FL4 + D20L5

în care coeficienţii constanţi C0, C1,... şi D0, D1,... se vor calcula în mod separat
pentru fusul nr. 34 şi 35 în proiecţia Gauss, datorită sistemelor de coordonate
distincte, utilizând acelaşi principiu de determinare ca şi în cazul conversiei
Stereo-70 – Gauss.
Pentru trecerea coordonatelor rectangulare plane stereografice –1970 din
planul tangent (Xtg,Ytg) în planul secant (Xsec,Ysec), se face înmulţirea
coordonatelor calculate în planul tangent cu coeficientul de reducere la scară (C
= 0, 999 750), după care se face trecerea coordonatelor (Xsec,Ysec) din sistemul
de axe cu originea în centrul sau polul proiecţiei STEREO-70, în sistemul de axe
translat (X0 = 500 000,000 m; Y0 = 500 000,000 m):
Xsec.70 = X0 + Xsec = X0 + C Xtg; Ysec.70 = Y0 + Ysec = Y0 +C Ytg

51
 Coeficienţii constanţi s-au determinat prin înlocuirea expresiilor
diferenţelor de latitudine şi longitudine din algoritmul de conversie inversă a
coordonatelor în proiecţia Gauss în algoritmul de conversie directă a
coordonatelor în proiecţia Stereografică – 1970, reţinându-se numai termenii de
ordinul 5.

Notaţie Fusul nr. 34 Fusul nr. 35 Notaţie Fusul nr. 34 Fusul nr. 35
coeficient coeficient
C0 7781.8937 1945.2026 D0 -309788.9962 154920.5168
C1 99932.802718257 99983.216867358 D1 5023.802846076 -2511.202631759
C2 -5023.803729066 2511.202659615 D2 99932.802729429 99983.216878536
C3 -1.446440231 -0.361612166 D3 18.996593432 -9.513538451
C4 -37.993186720 19.027076895 D4 -2.892880644 -0.723224516
C5 1.447152465 0.361656937 D5 -18.996586202 9.513538220
C6 2.042690759 2.046635945 D6 0.099822493 -0.050045360
C7 -0.299467405 0.150136042 D7 6.128060502 6.139905739
C8 -6.128049073 -6.139905023 D8 -0.299467181 0.150136035
C9 0.099516108 -0.050007052 D9 -2.042690719 -2.046635490
C10 -0.000209643 -0.000059166 D10 0.000693944 -0.000346936
C11 -0.002748566 0.001385021 D11 -0.000219963 -0.000054977
C12 0.000322634 0.000074974 D12 -0.004116556 0.002076887
C13 0.002734100 -0.001383160 D13 0.000222568 0.000057755
C14 0.000018378 0.000004093 D14 0.000687248 -0.000346256
C15 0.000057009 0.000056976 D15 -0.000002142 -0.000002211
C16 0.000086582 -0.000043086 D16 0.000271232 0.000273842
C17 -0.000575862 -0.000574106 D17 -0.000016175 0.000008475
C18 0.000015658 -0.000008396 D18 -0.000581988 -0.000575067
C19 0.000294776 0.000288627 D19 0.000008019 -0.000004225
C20 -0.000011082 0.000005619 D20 0.000057976 0.000057465

 Reţinerea din relaţiile generale ale conversiei inverse în proiecţia Gauss a

termenilor de ordinul 5 pentru diferenţele de latitudine şi longitudine, în
cazul dion urmă avându-se în vedere corespondenţa în tre meridianul
origine al proiecţiei Stereo – 70 şi meridianul axial al fusului de 6°
longitudine
 Scrierea ecuaţiilor conversiei directe în proiecţia Stereo – 70, prin
înlocuirea diferenţelor de latitudine şi longitudine, exprimate prin
intermediul coordonatelor plane Gauss (sub forma termenilor operativi).
 Dintre coeficienţii constanţi calculaţi, se exemplifică numai primii doi
coeficienţi, pentru abscisa Xtg, respectiv pentru ordonata Ytg:

52
 C0 = 10-8 (KL2 a02) +10-16 (KL4 a04)
C1 = (a10 C10) + 10-8 (KL2 a12 C10) +10-16 (KL4 a14 C10)
..............................................................................
D0 = - 10-4 (KL b01) - 10-12 (KL3 b03) - 10-20 (KL5 b05)
D1 = - 10-4 (b11 C10) - 10-12 (KL3 b13 C10) - 10-20 (KL5 b15 C10)
..............................................................................
unde pentru fusul nr. 34: KL = KL34 = 14400’’; pentru fusul nr. 35: KL =
KL35 = - 7200’’.

Diferenţele obţinute între transcalculul coordoantelor prin metoda

coeficienţilor constanţi şi cele rezultate prin intermedierea coordonatelor
geografice se încadrează în cea mai mare parte a teritoriului ţării noastre în
limitele de ± 1 – 2 mm, înregistrând maxime de ± 4 – 5 mm în proximitatea
meridianului marginal de 24° longitudine.

53
 CAPITOLUL 5 – Datumuri godezice şi transformări de datum

5.1. Definirea conceptului de datum

Realizarea planurilor şi hărţilor digitale are la bază reprezentarea în

format numeric a unor entităţi grafice integrate într-un sistem de referinţă
spaţial. Problema fundamentală în constituirea bazei de date cartografice constă
astfel, în definirea poziţiei unui punct în spaţiu în raport cu sistemul de referinţă
ales.
Cadrul de referinţă pentru reprezentările cartografice îl constituie
datumul geodezic, care defineşte poziţia spaţială a unui punct în baza unui
sistem de coordonate şi care descrie totodată, caracteristicile de bază ale
suprafeţei de referinţă. În contextul acestui datum geodezic, se pune problema
constituirii unei reţele geodezice de sprijin pentru o anumită zonă geografică, ce
va face obiectul unei reprezentări cartografice sau care urmează să fie integrată
într-un sistem complex informaţional. Tratarea acestei problematici aparţine
geodeziei care oferă baza de sprijin pentru prelucrările cartografice ulterioare.
În accepţiunea clasică, determinările planimetrice ale poziţiei punctelor se
efectuează separat de cele ale determinărilor altimetrice, rezultând reţele
distincte, cu precizii specifice cerinţelor de poziţionare în plan, respectiv pe
verticală. Astfel se definesc datumuri geodezice orizontale, pe baza trecerii de la
măsurătorile de pe suprafaţa topografică pe modelul unui elipsoid şi apoi în
planul unei proiecţii cartografice şi datumuri geodezice verticale, prin stabilirea
suprafeţei de nivel zero, faţă de care se vor exprima cotele ortometrice.
Cu noile tehnologii de integrare a datelor prin măsurători satelitare s-a
ajuns la o unificare a celor două componente ale poziţiei spaţiale a unui punct,
determinările planimetrice şi altimetrice fiind incluse intr-un datum geodezic
spaţial, definit în raport cu un sistem de coordonate global.
Datumul orizontal poate fi definit de coordonatele rectangulare plane
(x,y) sau plane polare (ρ,δ) ale unui sistem de proiecţie cartografică, ale cărui
elemente caracteristice definesc şi suprafaţa de referinţă de pe care se realizează
proiectarea punctelor pe plan.
Suprafeţele de referinţă uzuale în calculele cartografice sunt elipsoidul de
rotaţie şi sfera terestră de rază medie. În general, în cadrul unui datum,
elipsoidul de referinţă se defineşte prin doi parametri de bază, dintre care unul
trebuie să fie element liniar. Astfel, se precizează semiaxa mare a elipsoidului
(a) şi turtirea geometrică (f) sau prima excentricitate la pătrat (e2), urmând ca
ceilalţi parametri geometrici să fie calculaţi pe baza relaţiilor de legătură dintre
aceştia şi cei cunoscuţi. Pentru simplificări şi generalizări ale calculelor
cartografice se adoptă ca suprafaţă de referinţă şi sfera terestră de rază medie, pe
baza unor proprietăţi de mediere a semiaxelor ori de echivalenţă a suprafeţei sau
volumului propriu cu cel al elipsoidului considerat.

54
 Datumul vertical defineşte poziţia unui punct pe verticală, în raport cu
un anumit sistem de altitudini. Această poziţionare poate avea o semnificaţie
geometrică sau fizică, după cum se definesc punctele în raport cu suprafaţa de
referinţă aleasă. În primul rând, avem suprafaţa topografică, pe care se execută
măsurătorile geodezice şi a cărei formă neregulată nu permite modelarea după o
structură geometrică definită din punct de vedere matematic. Suprafaţa de
referinţă geodezică care aproximează cel mai bine forma Pământului este
geoidul, considerată suprafaţă de nivel zero. Aceasta poate fi imaginată ca
suprafaţa „liniştită” a mărilor şi oceanelor prelungită pe sub continente. Fiind
o suprafaţă echipotenţială, ea se determină în raport cu câmpul gravitaţional al
Pământului. Pentru a adopta o suprafaţă geometrică pe care să se realizeze
prelucrarea datelor topo-geodezice se alege elipsoidul de rotaţie, cu condiţia să
se cunoască în zona geografică diferenţele de altitudine dintre geoid şi elipsoid,
numite şi „ondulaţiile geoidului”, precum şi deviaţia verticalei într-un punct. În
esenţă, se stabileşte şi se materializează la sol un punct (reper zero fundamental),
a cărui altitudine în raport cu suprafaţa de referinţă aleasă este determinată şi de
la care se va dezvolta reţeaua de măsurători nivelitice în respectivul sistem de
altitudini.
Datumul spaţial defineşte poziţia unui punct în spaţiu printr-un set de
coordonate care îl pune în legătură cu elipsoidul de referinţă. Aceste coordonate
pot fi spaţiale geografice, având drept componente latitudinea şi longitudinea
geografică (φ, λ), la care se adaugă altitudinea elipsoidală (hE) sau carteziene
elipsoidale (X, Y, Z), în care sistemul de axe de coordonate se alege cu originea
în centrul geometric al elipsoidului de referinţă, care poate să coincidă cu centrul
de masă al Pământului (datum geocentric) sau să fie apropiat acestuia (datum
local). Axele sistemului cartezian, perpendiculare între ele, sunt referite la
sistemul geografic al latitudinii şi longitudinii, fiind unic determinate pe un
elipsoid funcţie de poziţia Polului Nord convenţional, a planului de referinţă
ecuatorial şi a meridianului origine a Pământului.
Conform ISO 19111, categoriile de datum se prezintă sub forma (figura
5.1):
 Datumul geodezic – raportare la modelul elipsoidal sau sferic al
Pământului.
 Datumul vertical – raportare la sistemele de altitudini relaţionate
gravimetric.
 Datumul ingineresc – raportare la o referinţă locală (vehicul sau locaţie
topografică), cu subdiviziunea:
 Datumul imagine – raportare la o imagine digitală, cu o origine
de tip celulă a sistemului de coordonate.
În această schemă (figura 5.1), datumul cu cele trei componente (geodezic,
vertical şi ingineresc) alături de sistemele de coordonate formează clasa
sistemelor de referinţă pentru coordonate.
55
 Figura 5.1. – Sisteme de referinţă pentru coordonate

Referinţa spaţială (figura 5.2) poate fi exprimată prin coordonate sau

identificatori geografici, însă doar coordonatele au calitatea de a defini într-un
mod lipsit de ambiguitate poziţia spaţială, atunci cand sistemul de referinţă la
care aceste coordonate sunt relaţionate este descris complet.

Figura 5.2. – Referinţa spaţială

Atunci când componentele poziţiei spaţiale, respectiv cele orizontale şi

cele verticale, provin din datumuri diferite, este necesară gestionarea lor într-un
sistem de referinţă pentru coordonate eterogene (figura 5.3). Acest sistem
descrie aşadar, poziţia spaţială, prin două sisteme de referinţă pentru coordonate
independente.

56
 Figura 5.3. – Sisteme de referinţă pentru coordonate eterogene

Descrierea completă a unui datum trebuie să respecte categoriile de

informaţii prezentate în schema de mai jos (figura 5.4).

Identificator

Informaţii
despre Denumire
datum

Tip
Scopul Descrierea (geodezic,
datumului datumului vertical,
ingineresc)

Originea
datumului
Aria de
(punctul de
aplicare a
fixare a
datumului
datumului la
Epoca de Pământ)
realizare a
datumului

Figura 5.4. – Descrierea datumului

Când datumul este de tip geodezic, atunci meridianul origine şi atributele

elipsoidului de referinţă trebuie de asemenea precizate, urmărind elementele
descriptive din tabelul de mai jos (figura 5.5).

57
 Descrierea meridianului origine

Longitudinea meridianului
Identificator origine (măsurată de la Informaţii despre
Greenwich) meridianul origine

Descrierea elipsoidului

Identificator
Denumire
Lungimea semiaxei mari
Forma elipsoidului
Inversa turtirii geometrice
Informaţii despre elipsoid

Figura 5.5. – Descrierea meridianului origine şi a elipsoidului de referinţă

În ce priveşte sistemele de coordonate, acesta este descris prin denumirea
axelor de coordonate, direcţia acestora şi unitatea de măsură aferentă.
Informaţiile suplimentare despre sistem trebuie afişate conform diagramei
(figura 5.6).

•Identificator
•Tip (cartezian, geodezic,
plan, polar, relaţionat
gravimetric)
•Dimensiuni (3D, 2D, 1D)
•Informaţii despre
sistemul de coordonate
Descrierea
sistemului de Denumirea axelor de
coorodonate
coordonate
Direcţia axelor de coordonate

Identificarea unităţii de
măsură a axelor sistemului de
coordonate

Figura 5.6. – Descrierea sistemului de coordonate

58
5.2. Sistemul geodezic global (WGS – 84)

Un exemplu de datum geocentric este modelul geodezic al Pământului

prezentat de NIMA (National Imagery and Mapping Agency), sub numele de
WGS – 84 (World Geodetic System – 1984), determinat folosind date, tehnici şi
tehnologii satelitare. Definiţia acestui model a fost dezvoltată plecând de la
modelul iniţial WGS – 60 şi apoi continuând cu WGS – 66, WGS – 72 şi în
final, WGS – 84. Sistemul WGS - 84 este realizat pe baza sistemului
NAVSTAR de poziţionare globală (GPS).
Originea şi orientarea axelor de coordonate în sistemul WGS – 84 este
definită prin coordonatele (X, Y, Z) a cinci staţii GPS de monitorizare. Precizia
coordonatelor WGS – 84 prin GPS, efemeride precise şi baze terestre satelitare,
determinate prin metoda statică sunt în plan orizontal de ±1m şi în plan vertical
de ±1-2 m. Aceste erori includ pe lângă erorile de observare şi pe cele de
poziţionare a originii sistemului WGS – 84 în centrul de masă al Pământului şi
determinarea scării corecte.
Pentru aplicaţii geodezice de precizie, reţeaua de referinţă WGS – 84 a
fost actualizată în mai multe etape, respectiv WGS – G 730 în anul 1994, WGS
– G 873 în anul 1997, WGS – G 1150 în anul 2001, unde litera „G” indică
specificul determinării – GPS, iar cifrele care urmează, indică numărul
săptămânii GPS când au fost implementate coordonatele în procesul de calcul
precis al efemeridelor GPS ale NIMA.
Sistemul de coordonate WGS – 84 este un Sistem de Referinţă Terestru
Convenţional (CTRS – Conventional Terrestrial Reference System). Definiţia
acestui sistem de coordonate respectă criteriile stabilite de IERS (International
Earth Rotation Service):
 este un sistem geocentric, centrul de masă fiind definit pentru întregul
Glob Pământesc, incluzând oceanele şi atmosfera.
 scara este aceea a reţelei locale terestre, în accepţiunea teoriei relative a
gravitaţiei.
 orientarea iniţială a fost cea dată de Biroul Internaţional al Orei (BIH –
Bureau International de l’Heure), la epoca 1984.0.
 evoluţia orientării în timp nu va crea erori globale ale rotaţiei, cu privire la
mişcarea scoarţei terestre.
Sistemul axelor de coordonate (figura 5.7) este definit prin :
 originea O, în centrul de masă al Pământului.
 axa OZ – direcţia Polului de referinţă IERS (IRP), corespunde direcţiei
BIH a Polului Terestru Convenţional (CTP – Conventional Terrestrial
Pole), epoca 1984.0, cu o precizie de 0”,005.
 axa OX – intersecţia planului Meridianului de referinţă IERS (IRM) cu
planul ecuatorului de referinţă, care trece prin originea O şi este
perpendicular pe axa OZ. IRM coincide cu meridianul zero BIH, epoca
1984.0, cu o precizie de 0”,005.
59
  axa OY – orientată spre dreapta, în planul ecuatorului de referinţă, în
direcţie ortogonală cu axa OX.

Originea O reprezintă totodată centrul geometric al elipsoidului, iar axa

OZ este axa de rotaţie a elipsoidului de revoluţie.

Figura 5.7 – Sistemul axelor de coordonate al elipsoidului WGS – 84

Pentru definirea sistemului WGS – 84 ca un model complex de datum,

pe lângă forma şi dimensiunile elipsoidului, se mai adaugă o serie de parametri
fizici, care împreună cu cei geometrici constituie setul de parametri principali ai
sistemului de referinţă geocentric global:

Parametrii principali ai sistemului de referinţă geocentric global WGS– 84:

Denumire constantă Notaţie Valoare
Semiaxa mare a 6378137,0 m
Turtirea geometrică f 1 / 298,257223563
Constanta gravitaţională a GM 3986004,418 108 m3/s2
Pământului
Viteza unghiulară a ω 7292115 10-11 rad/sec
Pământului

Parametrii secundari ai sistemului WGS – 84 sunt constantele geometrice

şi fizice derivate din parametrii principali şi definesc modelul câmpului
gravitaţional al Pământului.

60
Constantele geometrice derivate din parametrii de bază ai elipsoidului:
Denumire constantă Notaţie Valoare
Coeficientul gravitaţional zonal de C2,0 -0,484166774985 10-3
gradul II
Semiaxa mică b 6356752,3142 m
Prima excentricitate e 8,1819190842622 10-2
Prima excentricitate la pătrat e2 6,69437999014 10-3
A doua excentricitate e’ 8,2094437949696 10-2
A doua excentricitate la pătrat e’2 6,73949674228 10-3
Excentricitatea liniară E 5,2185400842339 105
Raza de curbură polară C 6399593,6258 m
Raportul semiaxelor b/a 0,996647189335
Raza medie a semiaxelor R1 6371008,7714
Raza sferei de suprafaţă echivalentă R2 6371007,1809
Raza sferei de volum echivalent R3 6371000,7900
Constantele fizice derivate din parametrii de bază ai elipsoidului:
Denumire constantă Notaţie Valoare
Potenţialul gravitaţional teoretic al U0 62636851.7146 m2/s2
elipsoidului
Gravitaţia teoretică a elipsoidului la γe 9.7803253359 m/s2
ecuator
Gravitaţia teoretică a elipsoidului la poli γp 9.8321849378 m/s2
Gravitaţia teoretică medie γ 9.7976432222 m/s2
Constanta formulei gravităţii teoretice k 0.00193185265241
Masa Pământului (incluzând atmosfera) M 5.9733328 x 1024 kg
Elipsoidul WGS – 84 este definit ca fiind un elipsoid geocentric
echipotenţial, pe a cărui suprafaţă valoarea gravităţii potenţiale este aceeaşi în
orice loc. Potenţialul gravitaţional specific (U) este din punct de vedere teoretic
unic determinat şi independent de distribuţia densităţii maselor în interiorul
elipsoidului. Elipsoidul echipotenţial nu serveşte doar ca referinţă pentru
suprafeţele orizontale sau verticale ori pentru determinarea figurii geometrice a
Pământului, dar stabileşte şi suprafaţa de referinţă pentru gravitaţia normală a
Pământului.
În timp ce datumul geocentric aproximează cât mai bine forma şi
dimensiunile întregului glob pământesc în reprezentarea sa ca geoid, datumul
local se aplică doar pentru o parte a suprafeţei terestre. Uzual se consideră
suprafaţa elipsoidului, a cărei poziţionare trebuie să se apropie cat mai exact de
suprafaţa de nivel zero a Pământului, care este suprafaţa de referinţă orizontală
pentru determinările altimetrice. O suprapunere perfectă nu este posibilă datorită
variaţiilor în câmpul gravitaţional al Pământului, generate de densitatea şi
distribuţia inegală a maselor, ce determină neregularităţile geoidului. Elipsoizii

61
locali au fost definiţi pentru aproximarea cât mai exactă a geoidului, pentru o
anumită regiune (figura 5.8). Zona de
aproximaţie

Figura 5.8 – Datum geocentric şi datum local

Aceşti elipsoizi sunt referinţa geometrică pentru coordonatele
planimetrice ale punctelor din reţelele geodezice naţionale de triangulaţie, în
timp ce altitudinea se raportează la geoid, ca suprafaţă de nivel zero, în funcţie
de ondulaţia geodezică relativă (figura 5.8).

Figura 5.8 – Datum geodezic vertical geocentric şi local

Un datum local se specifică prin denumire, cod, aria de folosire, punctul
fundamental prin latitudine şi longitudine (φ, λ) pe un elipsoid de referinţă
caracterizat de parametrii geometrici (a, e2), cu un azimut de referinţă pentru
orientare şi având cunoscută „ondulaţia” geoidului în punctul origine (de valoare
zero). De asemenea, se prezintă parametrii de transformare în raport cu sistemul
global, cu erorile medii pătratice de determinare, metoda de transformare,
punctele de control şi anul de referinţă. Pentru zona Europei, se prezintă un
tabel cu datumuri locale şi parametrii de transformare Molodenski faţă de
sistemul global WGS-84, determinaţi prin tehnici satelitare (tabelul 5.1).

62
63
5.3. Datumul geodezic şi Reţeaua Geodezică de Referinţă

Procesul prin care un datum este precizat pentru a obţine o bună

aproximare a suprafeţei Pământului, conduce la definirea acelui datum. În acest
fel, datumul spaţial defineşte atât forma şi dimensiunile Pământului, cât şi
originea şi orientarea sistemului de coordonate în raport cu suprafaţa
Pământului. Din această cauză datumul geodezic mai poartă denumirea de
Sistem Terestru de Referinţă (TRS – Terrestrial Reference System), fiind un
„set de convenţii (set de parametri, deci fără erori), care stabileşte relaţiile
dintre un sistem de coordonate şi Pământ” (Moldoveanu C., 2005).
ITRS (The International Terrestrial Reference System) este un sistem de
coordonate terestru global, care are la bază tehnologiile de măsurători geodezice
cele mai precise, pentru baze lungi (SLR – Satellite Laser Ranging şi VLBI –
Very Long Baseline Interferometry), ce asigură o precizie de ± 1-3 cm la distanţe
de 5000 km. Acest sistem este menţinut de IERS încă din 1987, producând în
fiecare an un set global de coordonate X,Y,Z, combinând soluţiile SLR şi VLBI.
Mişcarea plăcilor tectonice a fost inclusă în acest sistem de coordonate, folosind
rezultatele recentelor măsurători şi un model global geofizic. Rezultă un model
de datum geocentric dinamic, care imprimă o transformare periodică a
coordonatelor. Acest sistem de referinţă defineşte poziţia Pământului cu o
precizie de ± 10 cm şi orientarea axelor cu o înaltă precizie.
Din 1988, IERS a definit axa medie de rotaţie, IRP şi meridianul mediu
origine, IRM. Menţinerea unui datum la acest nivel de precizie necesită o
constantă monitorizare a rotaţiei Pământului şi a mişcărilor scoarţei terestre.
Datumurile de tip semi dinamic sunt definite prin relaţia lor cu reţeaua
de referinţă dinamică globală, specificată la o anumită epocă. Definirea
datumului este fixată la acea epocă şi nu este dependentă de timp. Coordonatele
la epoca de referinţă pot fi modificate prin acceptarea unor noi date provenite
din măsurători, datorită cutremurelor de pământ sau deplasărilor de nivel locale.
Datumurile locale se definesc prin coordonatele staţiei origine,
considerată fixă. În trecut, definiţia datumului local era strâns legată de
observaţiile astronomice. Poziţia astronomică era folosită pentru a determina
latitudinea şi longitudinea pentru o serie de puncte de triangulaţie distribuite în
zona de interes. Prin măsurători de unghiuri şi distanţe, au fost determinate
coordonatele punctelor din reţeaua geodezică, calculul fiind efectuat pe un
elipsoid de referinţă sau pe sfera terestră de rază medie, pornind de la staţia
origine.
Parametrii ce definesc datumul spaţial sunt reprezentaţi de trei constante
ale poziţiei originii sistemului de coordonate, de trei orientări în spaţiu a axelor
de coordonate, de un factor de scară şi de cei doi parametri ce definesc forma şi
dimensiunea elipsoidului. Aceşti parametri stau la baza realizării Reţelei
Terestre de Referinţă (TRF - Terrestrial Reference Frame) formată din
„totalitatea punctelor de referinţă, necesară furnizării de date şi posibilităţi de

64
determinare a coordonatelor în datum a altor puncte de coordonate
necunoscute” (Moldoveanu C., 2005) şi care conţine erori.
Realizarea practică a ITRS prin măsurători este ITRF - International
Terrestrial Reference Frame (figura 5.9) Definiţia curentă pentru ITRF este
ITRF.89, ceea ce înseamnă calculul coordonatelor la epoca 1989.0.

Figura 5.9 – Dezvoltarea reţelelor geodezice globale şi europene

În vederea unui foarte precis Sistem de Referinţă Geodezic European

(EUREF), IAG (International Association of Geodesy) a decis în august 1987 să
înfiinţeze o subcomisie care să rezolve acest deziderat. O lună mai târziu
CERCO (Comité Européen des Responsables de la Cartographie Officièle) a
decis să înfiinţeze un nou grup de lucru 8 – GPS, care să descrie practic
consecinţele ce rezultă din capacităţile GPS, ca un sistem de poziţionare de
înaltă precizie pentru măsurători terestre şi cartografiere (figura 5.10).
În octombrie 1988, ambele organisme au fost de acord cu definiţia şi
realizarea noului sistem de referinţă european, ca o activitate comună. Folosind
aceleaşi tehnologii SLR/VLBI, s-a decis ca EUREF să fie bazat pe ITRS. Astfel
35 de poziţii SLR şi VLBI europene, parte a soluţiei ITRF calculată la epoca
1989.0, au fost selectate ca set de coordonate fundamentale ce definesc EUREF :
ETRF ca subset a soluţiei globale ITRF la epoca 1989.0. Întrucât numărul
staţiilor SLR şi VLBI pe diferite teritorii statale nu erau suficiente, s-a decis să
se folosească tehnica satelitară GPS diferenţială, pentru a obţine rezultate prin
interpolare din staţiile de bază şi a îndesi reţeaua europeană ETRF – 89.
ETRF -89 foloseşte elipsoidul GRS – 80, identic cu WGS – 84, la nivel de
milimetru (a = 6378137,0 m ; f = 1/298,257222101)

65
 Figura 5.10 – Sistemul de referinţă spaţial european

Ca evoluţie în timp, integrarea României în cadrul reţelei ETRF-

89/EUREF s-a realizat la nivelul anului 1994, în cea de-a patra etapă, conform
reprezentării din figura 5.11.

România

Figura 5.11 – Reţeaua ETRF-89/EUREF – 1.01.1995

66
 Adoptarea oficială a sistemului ETRS-89 în România s-a făcut în anul
2009, a cărui elemente definitorii sunt prezentate în continuare:

67
5.4. Datumul geodezic şi Sistemele Informaţionale Geografice

Datumul geodezic este un concept matematic. De aceea, teoretic putem

defini o multitudine de datumuri, care să acopere o anumită regiune geografică.
Ideal, este de dorit să existe un singur datum, care să fie folosit pentru o anumită
regiune sau stat, astfel încât toate datele să fie referite la acelaşi sistem de
coordonate.
În practică, adesea este necesar să se opereze cu unul, două sau mai multe
datumuri, aşa cum este cazul Sistemelor Informaţionale Geografice, care conţin
informaţii tematice, ce provin din diferite surse cu sisteme de referinţă distincte.
La modul general, putem da ca exemplu un datum local pentru integrarea
informaţiei cartografice de pe hărţi şi planuri, respectiv, un datum geocentric
folosit pentru navigaţia prin sateliţi.
În prezent, există un număr foarte mare de datumuri geodezice, care
permit transformări de coordonate în vederea trecerii informaţiei geodezice şi
cartografice dintr-un sistem în alt sistem de coordonate, utilizând parametri de
transcalcul specifici. Aceste datumuri sunt incluse ca sisteme predefinite de
coordonate în structura unor programe specializate de tip SIG (figura 5.12), care
pot fi completate şi cu datumuri introduse de către utilizator. Este important de
reţinut că valorile coordonatelor pentru un punct sunt dependente de datumul din
care acestea fac parte. Latitudinea, longitudinea şi înălţimea elipsoidală a unui
punct definit într-un datum diferă în mod sigur de cele definite în alt datum,
datorită diferenţelor ce provin fie din caracteristicile diferite ale elipsoizilor
(forma, dimensiunea, deplasarea centrelor geometrice, etc.), ori din faptul că
axele sistemului de coordonate carteziene ale celor două datumuri nu sunt
paralele sau sunt într-un anume raport de scară. Aşadar se cere o atenţie sporită
în alegerea corectă a datumului, pentru a nu introduce erori în folosirea
coordonatelor şi pentru a nu conduce la poziţionări greşite, mai mici sau chiar
foarte mari.

68
 Legenda

Datumul Nord American

Datumul Sud American
Datumul European
Datumul Pulkovo
Datumul Tokyo
Datumul Indian
Datumul Australian
Datumul Cape Arc

Figura 5.12 – Principalele datumuri geodezice ale lumii

5.5. Transformări de datum în spaţiul tridimensional, bidimensional şi

unidimensional

Aplicaţiile necesare în cazul transformării coordonatelor între diferite

reţele geodezice, precum şi în operaţiile de transcalcul cartografic, necesită
integrarea acestora într-un program informatizat complex, de transformări şi
conversii matematice (figura 5.13).
În general, în cazul unor parametri definiţi pe baza unor relaţii
matematice, transcalculul coordonatelor poartă denumirea de conversie, aşa cum
este cazul conversiei cartezian/geografic a coordonatelor pe un elipsoid de
rotaţie sau în cazul ecuaţiilor hărţii, prin care coordonatele geografice
elipsoidale sunt transcalculate în coordonatele rectangulare plane ale hărţii.
Atunci când folosim parametrii rezultaţi din prelucrarea unor măsurători
specifice unei anumite zone, transcalculul este o transformare, aşa cum este
cazul schimbării coorodonatelor între datumul geocentric şi datumurile
geodezice locale.
În cazul datumurilor geodezice orizontale, modelul complet de
transformare necesită cunoaşterea a cinci parametri pentru transformarea
coordonatelor dintr-un sistem de referinţă în altul, reprezentaţi de componentele
celor două translaţii, a celor două rotaţii şi a factorului de scară. În cazul
transformării coordonatelor între două datumuri verticale, este necesară

69
adăugarea unei singure constante de altitudine. Transformările între datumurile
spaţiale necesită folosirea a şapte parametri, având drept componente, trei
elemente de translaţie, trei de rotaţie şi un factor de scară. În cazul transformării
spaţiale a coordonatelor dintre un datum local şi unul global, este necesară
cunoaşterea altitudinii elipsoidale a punctelor, care se obţine din altitudinea
ortometrică şi ondulaţia geoidului. Ondulaţia geoidului se extrage dintr-un
model digital al terenului, iar dacă acesta nu este disponibil s-a arătat că efectul
transformării coordonatelor geografice în coordonate plane (2D), fără aportul
înălţimii este neglijabil. Astfel eliminând componenta verticală, pentru puncte
situate între 0 şi 8 000 metri altitudine, eroarea de poziţionare planimetrică se
încadrează în toleranţa de ± 15 cm.

Figura 5.13 – Transformări de coordonate între datumuri geodezice geocentrice

şi locale

Datumul geocentric global (3D) se prezintă prin aspectul cartezian sau

geografic spaţial al coordonatelor, între care există formule de conversie bine
definite. Modelul spaţial geografic, la rândul său, se diferenţiază în ceea ce
priveşte altitudinea, prin raportarea sa la elipsoidul de referinţă sau la geoid, prin
aplicarea translaţiei componentei verticale, cu ajutorul constantei „ondulaţiei
geoidului”. În continuare, se disting două direcţii de transformare a
coordonatelor, fie către o determinare planimetrică a punctelor prin aplicarea
ecuaţiilor hărţii, fie prin eliminarea componentei orizontale către o determinare
doar pe verticală a punctelor. Prin transformări de datum specifice sau prin
ecuaţii polinomiale se obţin coordonate într-un datum local orizontal – 2D. În

70
cazul unui datum local vertical – 1D, transformarea se realizează printr-o
aplicare a unei constante altimetrice. Aceste datumuri împreună, definesc
datumul local spaţial – 3D.

5.5.1. Transformări de datum în spaţiul tridimensional (3D)

Un aspect deosebit de important şi de actualitate în această fază, îl

reprezintă transformările de coordonate din sistemul GPS în datumul naţional
sau local, prin modelul de integrare tridimensional (3D), bidimensional (2D) sau
unidimensional (1D). Aceasta, întrucât în geodezia clasică, pentru determinările
de coordonate ale punctelor reţelei, apare distincţia între poziţionarea
planimetrică şi cea altimetrică, spre deosebire de geodezia satelitară unde se
obţine o poziţionare spaţială a punctului prin determinarea simultană a
coordonatelor de-a lungul celor trei axe de coordonate. În cazul reţelelor GPS cu
aplicaţie locală se urmăreşte o distribuţie uniformă a punctelor duble (a bazelor),
între care se pot dezvolta ulterior drumuiri poligonometrice de precizie, astfel
încât să existe o repartiţie statistică omogenă din punct de vedere al preciziei de
determinare a coordonatelor punctelor din reţea.
Deoarece în tehnologia GPS determinările sunt raportate la sistemul
universal WGS – 84, înseamnă că toate coordonatele spaţiale ce definesc
poziţiile punctelor de pe suprafaţa Pământului sunt obţinute în acelaşi sistem cu
cel în care lucrează receptorul GPS. În activitatea practică productivă, este
necesar ca aceste rezultate să se raporteze la un sistem de coordonate local, fie
geodezic (pe elipsoid), fie pe un plan de proiecţie. Deoarece WGS – 84
constituie un sistem geocentric iar sistemele locale nu au această caracteristică,
apare necesitatea transformării coordonatelor punctelor dintr-un sistem în altul.
Mai întâi, prin efectuarea de măsurători GPS în câteva puncte ale reţelei
geodezice, fie de stat, fie locale, punctele vor fi determinate în două sisteme:
WGS–84 şi de stat (Proiecţia Stereo-70). Urmează post-procesarea observaţiilor
făcute, apoi prelucrarea şi transcalculul, prin utilizarea unui soft specializat şi a
unor programe specifice. În această etapă se obţin coordonatele punctelor
staţionate. Poziţia fiecăruia va fi exprimată prin coordonate geodezice
(latitudinea B, longitudinea L şi altitudinea elipsoidală H), fie prin coordonate
carteziene globale (X, Y, Z), în raport cu elipsoidul geocentric echipotenţial
WGS-84. Cu ajutorul punctelor care au coordonate în ambele sisteme, se
determină parametrii de transformare din sistemul WGS-84 în sistemul naţional:

[X,Y,Z]TWGS-84  [X,Y,Z]TKA

Pentru transformarea coordonatelor carteziene între cei doi elipsoizi, cel

geocentric WGS – 84 şi cel local Krasovski – 1940, se prezintă următoarele
variante de calcul, funcţie de precizia dorită şi de calitatea şi cantitatea datelor
avute la dispoziţie:

71
  Translaţia geocentrică

Pentru o precizie medie de transformare a coordonatelor geografice între

un elipsoid geocentric şi unul local, în care se consideră că semiaxele
elipsoizilor sunt paralele între ele şi meridianul Greenwich este meridianul
origine (figura 5.14.a), se urmăresc trei etape de calcul
 conversia geografic (s,λs,hs) - cartezian (Xs,Ys,Zs);
 aplicarea constantelor de translaţie dintre cei doi elipsoizi (X, Y, Z),
coordonatelor carteziene (Xs,Ys,Zs);
 conversia cartezian (Xt,Yt,Zt) – geografic (t,λt,ht).

 (Xt, Yt, Zt) – coordonatele carteziene în

Xt = Xs + X sistemul transcalculat („ţintă”);
Yt = Ys + Y  (Xs, Ys, Zs) – coordonatele carteziene în
Zt = Zs + Z sistemul iniţial („sursă”).

 Transformarea Molodenski

Transformarea Molodenski foloseşte aceeaşi trei parametri (X, Y, Z)

ca şi translaţia geocentrică, însă permite obţinerea directă a diferenţelor în
latitudine, longitudine şi altitudine elipsoidală (”, λ”, h) dintre
coordonatele geografice spaţiale ale punctelor, în raport cu suprafaţa de referinţă
a celor doi elipsoizi:

' '  {X sin cos   Y sin sin  Z cos  a(Ne sin cos) / a 
2

 f [M(a / b)  N(b / a)]sin cos } / [(M  h) sin1'' ]

' '  [X sin  Y cos ] / N cos  sin1' '

h  X cos  cos   Y cos  sin  Z sin  a(a / N)  f (b / a)N sin 

2

 (X, Y, Z) – constantele de translaţie a coordonatelor carteziene între

cei doi elipsoizi;
 M – raza de curbură a elipsei meridiane;
 N – raza de curbură a primului vertical;
 a = (at – as) – diferenţa dintre semiaxele mari ale elipsoizilor;
 f = (ft – fs) – diferenţa dintre valorile turtirii celor doi elipsoizi.

72
  Transformarea polinomială

Ecuaţiile polinomiale realizează o transformare de precizie superioară

formulei Molodenski în care se aplică doar cele trei componente ale translaţiei
originii, obţinându-se parametrii specifici pentru un anumit areal geografic,
exprimaţi prin diferenţele în latitudine, longitudine şi altitudine elipsoidală (”,
λ”, h) dintre coordonatele geografice spaţiale ale punctelor de pe elipsoidul
local, respectiv cel geocentric:
Δφ = A0 + A1U+ A2V + A3U2 + A4UV + A5V2 + …
Δλ = B0 + B1U + B2V + B3U2 + B4UV + B5V2 + …
Δh = C0 + C1U+ C2V + C3U2 + C4UV + C5V2 + …
unde: A0, B0, C0 – constante de transformare; Ai, Bi, Ci – coeficienţi de
transformare; U = k (φ – φm) ; V = k (λ – λm) – latitudinea, respectiv
longitudinea geodezică normală; (φm , λm) – valorile medii geografice ale zonei
datumului geodezic local.

 Transformarea Helmert cu 7 parametri

Pentru o transformare de precizie, în cazul trecerii de la sistemul de

coordonate cartezian iniţial (Xs, Ys, Zs) la cel final (Xt, Yt, Zt), se aplică
transformarea Helmert, având la bază 7 parametri (figura 5.14.b).

(a) (b)
Figura 5.14. – Transformarea între două datumuri prin trei (a),
respectiv şapte parametri (b)

În practica compensării reţelelor geodezice se aplică cel mai adesea

transformările de coordonate în spaţiu tridimensional de tip ortogonal, după
modelul Bursa – Wolf sau Molodenski – Badekas. Modelele de transformare a
coordonatelor se prezintă astfel:

73
  Modelul Bursa-Wolf (Bursa, 1962; Wolf, 1963) este un model de
transformare care utilizează şapte parametri, pentru transcalculul coordonatelor
carteziene spaţiale între două datumuri geodezice. Acest model este aplicat cu
succes în cazul datumurilor satelitare la scară mare (Krakwisky şi Thomson,
1974). Transformarea implică trei constante de translaţie ( ΔX , ΔY, ΔZ ), trei
elemente de rotaţie ( RX , RY , RZ ) şi un factor de L ). Modelul
matricial poate fi scris, astfel (Burford 1985) :

 X KA   X  1  L Rz  Ry   X WGS 
Y    Y     R 1  L R  
 KA     z x  YWGS 

 Z KA   Z   Ry  Rx 1  L   ZWGS 
 
unde :
 XWGS-84, YWGS-84, ZWGS-84: coordonatele carteziene ale datumului global
geocentric (WGS-84);
 XKA, YKA, ZKA: coordonatele carteziene ale datumului local
(KRASOVSKI-1940).
Modelul liniar al ecuaţiilor de corecţii, în tratarea matricială prin metoda
celor mai mici pătrate, se scrie sub forma:
X 
 
Y 
Vx  1 0 0 X WGS 0  Z WGS YWGS  Z  X KA  X WGS 
      
Vy   0 1 0 YWGS Z WGS 0  X WGS  L   YKA  YWGS 
V  0 0 1 Z WGS
 z   YWGS X WGS 0 R x   Z KA  Z WGS 
   
R y 
 
R z 

 Modelul Molodensky-Badekas (Molodensky, ş.a., 1962; Badekas, 1969)

este tot un model având 7 parametri de transformare a coordonatelor carteziene
spaţiale dintre două datumuri geodezice. Transformarea este favorabilă între
datumuri terestre şi satelitare (Krakwisky şi Thomson, 1974). Modelul implică
parametri de translaţie baricentrici (dX, dY, dZ), cele trei elemente de rotaţie
(RX, RY, RZ L). Acest model este din punct de
vedere teoretic identic cu modelul Bursa - Wolf şi se scrie matricial, sub forma
(Burford, 1985):
 X KA   dX   X m  1  L Rz  Ry   X WGS  X m 
Y    dY   Y     R 1  L R  
 KA     m   z x  YWGS  Ym 
 Z KA   dZ   Z m   Ry  Rx 1  L   ZWGS  Z m 
 
unde:
n n n

X Y Z
1 1 1
 Xm  i ; Ym  i ; Zm  i ;
n i 1 n i 1 n i 1

 (Xi, Yi, Zi) - coordonatele carteziene în sistemul WGS-84;

74
  n - numărul de puncte comune în cele două sisteme, WGS-84 şi
KRASOVSKI-1940.

Modelul liniar al ecuaţiilor de corecţii, în tratarea matricială, prin metoda

celor mai mici pătrate se scrie sub forma:
dX 
 
dY 
Vx  1 0 0  x 0   z  y dZ  X KA  X WGS 

     x  X WGS  X m 
  
Vy   0 1 0  y  z 0   x  L   YKA  YWGS  unde    Y 
 y WGS  Ym 
 V  0 0 1         Z 
 z    y  x 0 R x   Z KA  Z WGS   z   WGS  Z m 
z  
R y 
 
R z 
Soluţia pentru determinarea parametrilor necunoscuţi se obţine aplicând
teoria celor mai mici pătrate, metoda de rezolvare matricială:
dp = (ATPA)-1 ATPL
unde dp este vectorul necunoscutelor, A – matricea de configuraţie a
coeficienţilor, L – vectorul termenilor liberi şi P – matricea ponderilor
observaţiilor (în cazul modelului măsurătorilor indirecte ponderate).
Precizia poziţionării relative dintre punctele comune în ambele sisteme, se
exprimă prin eroarea medie pătratică so (abaterea standard), calculată după
formula lui Bessel:
V T PV
s0 
3n  7

 Transformarea afină tridimensională

Mai des folosită în fotogrammetrie decât în geodezie, transformarea afină

este utilă datorită faptul că în traiectoria satelitului apar perturbaţii specifice,
ceea ce conduce la rotaţii şi deformaţii diferenţiate pe direcţiile axelor de
coordonate ale reţelei geodezice. În acest caz matricea de transformare A, se
completează cu o serie de coloane suplimentare care introduc influenţa
deformaţiilor afine:
1 0 0 X i 0  Zi Yi Yi Zi 0 2Xi Xi 

Ai  0 1 0 Yi Zi 0  Xi Xi 0 Zi  Yi Yi 
0 0 1 Zi  Yi X i 0 0 X i Yi  Zi 2Zi 
Vectorul parametrilor de transformare prezintă acum 12 parametri:
dp = [dtx, dty, dtz, dm, dα1, dα2, dα3, ε12, ε13, ε23, t12, t23]
Pentru reţelele GPS de întindere mare se aplică pe lângă transformarea
tridimensională afină şi transformarea polinomială, datorită aşa cum s-a
menţionat şi mai sus, erorilor orbitelor sateliţilor GPS, care produc în aceste
reţele geodezice, rotiri şi distorsionări specifice.

75
  Transformarea conformă cu 10 parametri

În cazul transformării conforme cu 10 parametri, unghiurile şi distanţele

în cele două sisteme, rămân nealterate. Transformarea conţine integral modelul
ortogonal tridimensional cu 7 parametri, la care se adaugă alţi trei parametri
conformi speciali:

1 0 0 X i 0  Zi Yi  X i2  Yi 2  Zi2  2 X iYi  2 X i Zi 
 
Ai  0 1 0 Yi Zi 0  Xi  2 X iYi X i2  Yi 2  Z i2  2Yi Z i 
 
0 0 1 Zi  Yi X i 0  2 X i Zi  2Yi Z i X i2  Yi 2  Z i2 

Vectorul parametrilor de transformare devine:

dp = [dtx, dty, dtz, dm, dα1, dα2, dα3, dc1, dc2, dc3].
În continuare, după aflarea coordonatelor carteziene în datumul local, se
face trecerea la coordonatele geodezice şi altitudinile elipsoidale pe elipsoidul
Krasovski:
[X,Y,Z]TKA  [B,L,H]TKA
În final, se transformă coordonatele geodezice de pe elipsoidul Krasovski,
în coordonatele sistemului de proiecţie Stereo – 70 :
[B,L,H]TKA  [X,Y]T
În această etapă, se folosesc relaţiile de conversie cu coeficienţi constanţi
şi se obţin coordonatele punctelor în sistemul naţional sau local, pentru toate
punctele reţelelor geodezice spaţiale GPS ale României.

5.5.2. Transformări de datum în spaţiul bidimensional (2D)

În vederea transformării coordonatelor între două sisteme de coordonate

rectangulare plane se pot aplica în cazul metodelor clasice, transformări
polinomiale, care asigură o precizie corespunzătoare ordinului de mărime
stabilit. Sistemul ecuaţiilor de corecţii se scrie în mod specific, conform
modelului transformării liniare, afine, sau polinomiale de grad superior. În
fiecare dintre aceste cazuri este necesară stabilirea unui număr minim de puncte
cu coordonate duble atât în sistemul real din teren, cât şi în cel digitizat.
Abordarea problemei se face aplicând teoria celor mai mici pătrate, prin
rezolvarea de tip matricial, obţinându-se pe rând, sistemul ecuaţiilor normale,
matricea necunoscutelor prin metoda inversării matricei şi în final, evaluarea
preciziei rezultatelor, cu evidenţierea erorii medii pătratice de transcalcul a unui
punct.

76
  Transformarea liniară conformă

Transformarea liniară se aplică în ipoteza simplificată a translaţiei şi

rotaţiei în acelaşi plan a unui sistem de coordonate faţă de celălalt. Având ca
exemplu, două sisteme de axe cu originea OS în cazul proiecţiei cartografice
STEREO-70 şi OL în cazul unei proiecţii locale, acestea se consideră că sunt
rotite între ele cu un unghi α şi păstrează constant raportul distanţelor, prin
factorul de scară K. Valorile unghiului α vor fi negative, în ipoteza rotirii
sistemului de axe al proiecţiei locale spre stânga în raport cu cel al proiecţiei
stereografice-1970 (figura 5.15).

α – unghiul
de rotire a
axelor între
cele două
sisteme de
coordonate;
K – raportul
de scară între
distanţele
celor două
sisteme de
coordonate

Figura 5.15. – Translaţia şi rotirea sistemului de axe al proiecţiei LOCAL faţă

de sistemul de axe al proiecţiei STEREO - 70
În cazul rezolvării matriciale, prin metoda celor mai mici pătrate, sistemul
ecuaţiilor de corecţii se scrie sub forma liniarizată:
 xi  a  yi  b  x  X i  v xi
 yi  a  xi  b  y  Yi  v yi
iar matricial : B2n,4 X4,1 + L2n,1 = V2n,1
 v x1 
 x1  y1 1 0    X1   
     v y1 
 y1 x1 0 1    Y1 
 a   
 x 2  y2 1 0   
  X2   vx2 
    
B2n,4 =  y2 x2 0 1  X4,1 =  b 
 x  L2n,1 =   Y2  V2n,1 =  v y 2 
      
 ... ... ...   y   ...  ... 

   
x n  yn 1 0    Xn   vxn 
   
 yn x n 0 1    Yn   
v y n 

 n - numărul de puncte duble, cu coordonate cunoscute în ambele sisteme
Necunoscutele sistemului sunt parametrii de translaţie (x, y) şi de
rotaţie (a,b), coeficienţii necunoscutelor (xi, yi) sunt coordonatele punctelor

77
duble în sistemul „sursă”, iar termenii liberi (Xi, Yi) reprezintă coordonatele
aceloraşi puncte în sistemul „ţintă”.
Prin introducerea condiţiei de minim ( [vv]  minim) şi anularea
derivatelor parţiale ale funcţiei în raport cu necunoscutele sistemului, se ajunge
la sistemul ecuaţiilor normale, cu un număr de patru ecuaţii cu patru
necunoscute (a, b, x, y) :
N4,4 X4,1 + BT4,2n L2n,1 = O4,1 , unde: N4,4 = BT4,2n B2n,4
Matricea necunoscutelor se calculează prin metoda inversării matricei :
X4,1 = - (N4,4)-1 BT4,2n L2n,1
Precizia determinării fiecărui parametru de transcalcul din matricea
necunoscutelor, se exprimă prin eroarea medie pătratică :
s j  s o Q j j , j  1,4
T
V1,2n V2n,1
în care: s o 
2n  4
 matricea coeficienţilor de pondere: Q4,4 = (N4,4)-1
În final, pe baza parametrilor de transcalcul, coordonatele punctelor noi se
vor determina analitic sau matricial, cu formulele:

X i  x  a  xi  b  yi  X i   x   a  b   xi 
  =   +    
Yi  y  a  yi  b  xi Y 
 i    
y b a   yi 

 Transformarea afină
În cazul transformării afine în spaţiul bidimensional, se introduc corecţii
separate pentru fiecare dintre cele două direcţii ale axelor de coordonate.
Transformarea presupune ca şi în cazul precedent translaţia, rotaţia şi factorul de
scară, însă deformaţiile sunt diferite pe cele două axe, caz des întâlnit la
georefernţierea hărţilor şi planurilor scanate, datorită fenomenelor de mărire /
micşorare produse la obţinerea formatului digital sau datorită deformaţilor
existente ale suportului de hârtie (figura 5.16).

α, β –
Figura 5.16 –
unghiurile de Poziţia
rotire a axei sistemului de
Ox, respectiv
Oy, a sistemului coordonate din
de coordonate a spaţiul digitizat
planului
digitizat faţă de
faţă de sistemul
sistemul de de axe al
coordonate proiecţiei
naţional
Stereografic - STEREO-70
1970

78
 În cazul rezolvării matriciale, prin metoda celor mai mici pătrate, modelul
funcţional al sistemului de ecuaţii ale corecţiilor va fi de forma:
 xi  a  yi  b  x  X i  v xi
 xi  c  yi  d  y  Yi  v yi
iar matricial: B2n,6 X6,1 + L2n,1 = V2n,1
 v x1 
 x1 y1 1 0 0 0    X1   
  a     v y1 
 0 0 0 x 1 y1 1      Y1 
b   
 x 2 y2 1 0 0 0   X   vx2 
   x   2 
B2n,6 =  0 0 0 x 2 y2 1  X6,1 =   L2n,1 =   Y2  V2n,1 =  v y 2 
  c    
 ... ... ... ...     ...   ... 
 d   Xn   
x n yn 1 0 0 0   y     vxn 
   
 0 0 0 x n y n 1    Yn   
 vyn 
 n - numărul de puncte duble, cu coordonate cunoscute în ambele sisteme.
Sistemul are (2n) ecuaţii, cu (6+2n) necunoscute (a, b, c, d, x, y, vx1,
vy1, … , vxn, vyn), astfel încât sunt necesare un minim de 3 puncte duble cu
coordonate (x,y) cunoscute, în ambele sisteme de proiecţie.
Sistemul ecuaţiilor normale devine :
N6,6 X6,1 + BT6,2n L2n,1 = O6,1 , unde N6,6 = BT6,2n B2n,6
Matricea necunoscutelor se calculează prin metoda inversării matricei :
X6,1 = - (N6,6)-1 BT6,2n L2n,1
Precizia determinării fiecărui parametru de transcalcul din matricea
necunoscutelor, se exprimă prin eroarea medie pătratică :
s j  s o Q j j , j  1,6
T
V1,2n V2n,1
în care: so 
2n  6
 matricea coeficienţilor de pondere: Q6,6 = (N6,6)-1
Coordonatele punctelor noi transcalculate se vor determina analitic sau
matricial, cu formulele:

X i  x  a  xi  b  yi  X i   x   a b   xi 
  =   +    
Yi  y  c  xi  d  yi  
Yi  y   c d   yi 

 Transformarea polinomială de grad superior

În general, transformările polinomiale de grad superior utilizează
polinoame de gradul II sau III pentru obţinerea unor precizii corespunzătoare
transcalculului de coordonate, fiind ştiut din punct de vedere statistic că la un
surplus de termeni cu puteri mai mari, precizia nu mai creşte în mod
semnificativ.
79
 Determinarea coeficienţilor polinomiali se face prin metoda celor mai
mici pătrate. Pentru polinoame de gradul II, este necesară cunoaşterea unui
număr de minim 6 puncte comune pentru determinarea celor 12 coeficienţi (aij şi
bij), respectiv de 10 puncte comune pentru determinarea celor 20 de coeficienţi
(cij şi dij), în cazul polinoamelor de gradul III. Transformarea afină poate fi
privită ca un caz particular al transformării polinomiale de gradul I, necesitând
determinarea unui număr de 6 coeficienţi, pe baza a 3 puncte comune.
 Formulele generale de transformare pentru polinomul de gradul II:

X = (a00 + a10 x + a20 x2) + Y = (b00 + b10 x + b20 x2) +

(a01 + a11 x ) y + (b01 + b11 x ) y +
(a02) y2 +… (b02) y2 +…

 Sistemul ecuaţiilor de corecţii se scrie sub formă matricială:

Bn,6 X6,2 + Ln,2 = Vn,2
 a 00 b 00 
1 x 1 x 12 y1 x 1 y1 y12   
   a 10 b10 
 b 20 
1 x 2 x 2 y 2 x 2 y 2 y 2 
2 2
Bn,6 = X6,2 =  a 20
..............................................   a 01 b 01 
   
1 x n x 2n y n x n y n y 2n   a 11 b11 
a b 02 
 02
  X1  Y1   x 1 v y1 
v
   
  X 2  Y2   vx2 vy 
Ln,2 =  ..................  ; Vn,2 =  2

   .............. 
 X
  Yn   v x n v y 
n
 n 

unde n reprezintă numărul de puncte duble, cu coordonate cunoscute în

ambele sisteme de proiecţie.
Necunoscutele sistemului de ecuaţii sunt coeficienţii polinomiali a ij şi bij,
care se calculează prin metoda inversării matricei :
X6,2 = - (BT6,n Bn,6)-1 BT6,n Ln,2 = - N6,6-1 BT6,n Ln,2 = - Q~ 6,6 BT6,n Ln,2
Eroarea medie pătratică de transcalcul a unui punct:
V2,Tn Vn,2 (1,1)  V2,Tn Vn,2 ( 2,2)
so 
2n  12
 Formulele generale de transformare pentru polinomul de gradul III:

X = (c00 + c10 x + c20 x2 + c30 x3) + Y = (d00 + d10 x + d20 x2 + d30 x3) +
(c01 + c11 x + c21 x2) y + (d01 + d11 x + d21 x2) y +
(c02 + c12 x) y2 + (d02 + d12 x) y2 +
(c03) y3 + … (d03) y3 + …

80
  Sistemul ecuaţiilor de corecţii se scrie sub formă matricială:
Bn,10 X10,2 + Ln,2 = Vn,2
 c 00 d 00 
 
 c10 d10 
c d 20 
 20
 c 30 d 30 
1 x 1 x 12 x 13 y1 x 1 y1 x 12 y1 y12 x 1 y12 y13   
 
1 x 2 3 2 2 2 3   c 01 d 01 
Bn,10 =  2 x 2 x 2 y 2 x 2 2y x y
2 2 y 2 x y
2 2 y 2
 X10,2 = c d11 
 ..................................................................................   11 
  c 21 d 21 
3

2 3
1 x n x n x n y n x n y n x n y n y n x n y n y n 
2 2 2
c d 02 
 02
 c12 d12 
 
 c 03 d 03 
 
 
  X1  Y1   v x 1 v y1 
   
  X 2  Y2  vx2 vy 
Ln,2 =   ; Vn,2 =  2

 .......... .........   ............... 
 X  v 
 n  Yn   xn vyn 
unde n reprezintă numărul de puncte duble, cu coordonate cunoscute în
ambele sisteme de proiecţie.
Necunoscutele sistemului de ecuaţii sunt coeficienţii polinomiali c ij şi dij,
care se calculează prin metoda inversării matricei:
X10,2 = - (BT10,n Bn,10)-1 BT10,n Ln,2 = - Q~ 10,10 BT10,n Ln,2
Eroarea medie pătratică de transcalcul a unui punct:
V2,Tn Vn,2 (1,1)  V2,Tn Vn,2 ( 2,2)
so 
2n  20

5.5.3. Transformări de datum în spaţiul unidimensional (1D)

Tratarea separată a transformării unidimensionale, pe componenta

înălţimii, este o necesitate ce rezultă din faptul că reţelele geodezice clasice au
fost determinate printr-o compensare distinctă în poziţionarea planimetrică şi
cea altimetrică. Transformarea 1D este obţinută printr-o „extragere” simbolică a
parametrilor 2D din cei 3D:
3D : t1 t2 t3 m α1 α2 α3
2D : t1 t2 m α3
__________________________________________________________________
1D : t3 α1 α2
În acest fel, se operează o transformare 2D pentru coordonatele de poziţie
în plan şi o transformare 1D, pentru coordonata de poziţie pe verticală.
Parametrii de transformare rezultaţi pentru transformarea 1D, constau din trei
necunoscute, respectiv o translaţie de-a lungul axei verticale, respectiv două
rotaţii în jurul axelor sistemului de coordonate plan.
81
 Este necesară cunoaşterea altitudinilor ortometrice şi elipsoidale pentru
cel puţin trei puncte din reţeaua GPS, precum şi un model al geoidului pentru
zona considerată. După trecerea de la înălţimile elipsoidale la cotele ortometrice,
se poate scrie o ecuaţie matematică de forma :
Hi – Hi0 = dH – Yi dα1 + Xi dα2
unde dH este translaţia pe verticală; dα1 şi dα2 – rotaţiile în jurul axelor X şi Y.
La încadrarea reţelelor GPS în sistem naţional, se consideră 4 puncte de
sprijin, cu distribuţie de acoperire a zonei de măsurat, al patrulea punct având rol
de control al determinărilor. În reţelele de întindere mică, se estimează o eroare
de calcul a cotelor de aproximativ 3 cm, aceeaşi eroare fiind valabilă şi pentru
zone extinse, acolo unde se cunoaşte un model precis al geoidului.
În cazul în care se urmăreşte numai determinări ale diferenţelor de
altitudine, cunoaşterea geoidului nu mai este importantă, întrucât la calculul
diferenţelor dintre cotele ortometrice ale celor două puncte, ondulaţiile se
elimină, fiind considerate constante pentru o suprafaţă locală.

82
 CAPITOLUL 6 –Aplicaţii ale transformării coordonatelor în cartografia
digitală

Imaginea raster, rezultată din scanarea hărţii sau planului existent, este
prelucrată prin inserarea ei în mediul unui software GIS, atât în ce priveşte
dimensiunea acesteia (prin funcţia de decupare) cât şi în raport cu aspectele
calitative de luminozitate, contrast sau decolorare. Opţiunile de vizualizare
indică o ordine definită de utilizator în cazul suprapunerii de imagini raster şi
vector (transparenţă), iar pentru o viteză mai mare de lucru cu imaginile raster
se poate renunţa la unele calităţi de afişare.
După aceste operaţii preliminare, imaginea raster se georeferenţiază, prin
trecerea de la coordonatele din spaţiul grafic al ecranului în sistemul
coordonatelor reale din teren. Pentru aceasta, este necesar mai întâi, stabilirea
tuturor caracteristicilor cartografice ale hărţii sau planului considerat (proiecţia
cartografică, reţeaua geografică şi rectangulară, etc).

6.1. Analiza deformaţiilor imaginilor raster ale trapezelor geodezice

Deformaţiile produse atât prin deteriorarea în timp a materialului

cartografic redactat pe suport analogic, cât şi cele apărute în procesul de scanare,
influenţează calitatea preciziei grafice a noului produs digital. Analiza erorilor
de deformaţie pune în evidenţă metoda optimă de georeferenţiere şi în acelaşi
timp, indică care sunt foile de hartă sau de plan cu deformaţii minime, ce ar
putea fi utilizate ca elemente de bază în procesul de georeferenţiere şi racordare
a foilor vecine.
Prin georeferenţiere, imaginea raster, rezultată din scanarea planului
existent este constrânsă, prin trecerea de la coordonatele din spaţiul grafic al
ecranului în sistemul coordonatelor reale din teren. Erorile care rezultă în urma
georeferenţierii, vor fi analizate prin diferite tipuri de transformări, folosind
metode clasice şi RNA, comparativ cu rezultatele obţinute prin aplicarea unor
funcţii specializate, care operează în mediul GIS (Autodesk Map).
Analiza erorilor în procesul de georeferenţiere evidenţiază pe de o parte,
deformaţiile specifice ale imaginii raster rezultate prin scanarea planurilor şi
hărţilor existente, iar pe de altă parte, arată care este precizia interioară după
georeferenţierea conţinutului cadru al foii de hartă sau de plan, prin fiecare din
procedeele de transformare aplicate.
Trapezele geodezice au fost scanate, după care imaginile raster rezultate
au fost inserate în mediul grafic al soft-ului Autodesk Map 2005, cu origine
aleatoare. S-au marcat punctele ce definesc cele patru colţuri ale trapezului,
precum şi intersecţiile reţelei rectangulare, ale căror coordonate au fost extrase
prin funcţia specifică de identificare a punctului. Au rezultat un număr de 29
puncte caracteristice cu coordonate cunoscute atât în sistemul proiecţiei Local-

83
Iaşi (coordonate reale din teren, obţinute prin citire grafică pe plan), cât şi în
sistemul digitizat (coordonate grafice ale mediului Autodesk Map) (figura 6.1)

Figura 6.1 –Punctele caracteristice stabilite pentru foaia de plan

la scara 1:1 000

Imaginile raster au fost analizate din punct de vedere al deformaţiilor

rezultate, prin aplicarea transformării liniare între cele două şiruri de coordonate
(tabelul 6.1- exemplu pentru foaia de plan L-35-32-C-a-2-I-4-b) şi calculul
erorii medii pătratice de transformare a unui punct, ca măsură a gradului de
deformare a imaginii de plan.
Tabelul 6.1
Nr. Coordonate plane Local-Iaşi Coordonate grafice Autodesk Map
punct X (m) Y (m) x (m) y (m)
1 9619,270 9081,962 1000,0083 1000,6535
2 10211,626 9083,880 1000,6005 1000,6479
3 9621,143 8503,027 1000,0027 1000,0742
4 10213,556 8504,944 1000,5949 1000,0688
5 9700,000 9000,000 1000,0873 1000,5709
6 9800,000 9000,000 1000,1876 1000,5697
7 9900,000 9000,000 1000,2876 1000,5682
8 10000,000 9000,000 1000,3877 1000,5668
9 10100,000 9000,000 1000,4876 1000,5655
10 9700,000 8900,000 1000,0860 1000,4708
11 9800,000 8900,000 1000,1862 1000,4696
12 9900,000 8900,000 1000,2863 1000,4683
13 10000,000 8900,000 1000,3864 1000,4669
14 10100,000 8900,000 1000,4862 1000,4654
15 9700,000 8800,000 1000,0847 1000,3705
16 9800,000 8800,000 1000,1849 1000,3693
17 9900,000 8800,000 1000,2850 1000,3679
18 10000,000 8800,000 1000,3852 1000,3668
19 10100,000 8800,000 1000,4849 1000,3655
84
 20 9700,000 8700,000 1000,0835 1000,2705
21 9800,000 8700,000 1000,1837 1000,2692
22 9900,000 8700,000 1000,2837 1000,2678
23 10000,000 8700,000 1000,3838 1000,2666
24 10100,000 8700,000 1000,4836 1000,2653
25 9700,000 8600,000 1000,0823 1000,1704
26 9800,000 8600,000 1000,1824 1000,1692
27 9900,000 8600,000 1000,2825 1000,1679
28 10000,000 8600,000 1000,3825 1000,1667
29 10100,000 8600,000 1000,4824 1000,1654

Erorile care caracterizează deformaţiile imaginilor raster ale celor cinci

trapeze considerate, sunt apropiate de valoarea de 0,2 mm la scara de
reprezentare a planului şi includ de asemenea şi erorile de punctare ale
operatorului. O caracterizare riguroasă a acestor deformaţii se face prin aplicarea
variantei tuturor punctelor caracteristice (n=29), însă chiar şi folosirea doar a
celor patru colţuri ale trapezelor (n=4) poate fi considerată satisfăcătoare, în
cazul unei aprecieri globale a erorilor de deformaţie. Rezultatele obţinute pentru
eroarea medie de transcalcul (so) în cazul celor opt trapeze sunt prezentate în
tabelul 6.2.
Tabelul 6.2
Nr Nomenclatura Transformare liniară
. trapezului geodezic so (n=4) so (n=29)
cr
t
1 L-35-32-C-a-2-I-2-d 0,30 mm 0,51 mm
2 L-35-32-C-a-2-II-1-c 0,26 mm 0,21 mm
3 L-35-32-C-a-2-II-1-d 0,32 mm 0,24 mm
4 L-35-32-C-a-2-II-2-c 0,49 mm 0,21 mm
5 L-35-32-C-a-2-I-4-b 0,19 mm 0,16 mm
6 L-35-32-C-a-2-II-3-a 0,27 mm 0,18 mm
7 L-35-32-C-a-2-II-3-b 0,26 mm 0,18 mm
8 L-35-32-C-a-2-II-4-a 0,30 mm 0,57 mm

Deformaţiile minime le înregistrează planul topografic cu nomenclatura

L-35-32-C-a-2-I-4-b (0,19 mm ; 0,16 mm), care poate fi folosit ca element de
bază în procesul de georeferenţiere şi racordare a trapezelor vecine. Metoda
transformării liniare se aplică în ipoteza deformaţiilor constante pe cele două axe
de coordonate şi corespunde situaţiei în care imaginea planului digitizat ar fi
doar translată, rotită şi mărită sau micşorată cu un anumit factor de scară. Din
această cauză, estimarea erorilor de deformaţie prin modelul funcţional al
transformării liniare, poate fi considerată ca a apreciere critică a deformaţiilor
imaginii raster a planului în format digital.
85
6.2. Georeferenţierea trapezelor geodezice prin transformări polinomiale

În vederea georeferenţierii trapezelor geodezice se pot aplica în cazul

metodelor clasice, transformări polinomiale, care asigură o precizie
corespunzătoare ordinului de mărime stabilit. Sistemul ecuaţiilor de corecţii se
scrie în mod specific, conform modelului transformării liniare, afine, sau
polinomiale de grad superior. În fiecare din aceste cazuri este necesară stabilirea
unui număr minim de puncte cu coordonate duble atât în sistemul real din teren,
cît şi în cel digitizat. Aplicând principiul celor mai mici patrate, prin rezolvarea
de tip matricial, se obţin pe rând, sistemul ecuatiilor normale, matricea
parametrilor de transformare şi in final, evaluarea preciziei rezultatelor, cu
evidentierea erorii medii patratice de transcalcul a unui punct (tabelul 6.3).
Tabelul 6.3
Nr. Nomenclatura Transformare polinomială
crt trapezului geodezic Ord I Ord II Ord III
(afină)
1 L-35-32-C-a-2-I-2-d 0,47 mm 0,41 mm 0,29 mm
2 L-35-32-C-a-2-II-1-c 0,20 mm 0,19 mm 0,14 mm
3 L-35-32-C-a-2-II-1-d 0,22 mm 0,21 mm 0,21 mm
4 L-35-32-C-a-2-II-2-c 0,16 mm 0,12 mm 0,07 mm
5 L-35-32-C-a-2-I-4-b 0,16 mm 0,13 mm 0,12 mm
6 L-35-32-C-a-2-II-3-a 0,18 mm 0,18 mm 0,15 mm
7 L-35-32-C-a-2-II-3-b 0,19 mm 0,16 mm 0,11 mm
8 L-35-32-C-a-2-II-4-a 0.52 mm 0,39 mm 0,28 mm
În cazul celor opt trapeze studiate, rezultă că utilizarea transformării
polinomiale de ordinul III, având douăzeci de coeficienţi de transformare, este
cea mai adecvată pentru încadrarea erorilor în toleranţa grafică de 0,2 mm la
scara de reprezentare.
Pentru exemplu, în cazul trapezului L-35-32-C-a-2-I-4-b, se prezintă
pentru fiecare transformare (afină, polinomială de ordinul II şi de ordinul III),
diferenţele dintre coordonatele rectangulare plane calculate şi cele reale din
sistemul proiecţiei LOCAL – IAŞI, reduse la scara planului 1 : 1 000 şi
exprimate în milimetri (tabelul 6.4).

 Georeferenţierea în mediul GIS al soft-ului Autodesk Map

Funcţia de georeferenţiere din Autodesk Map (meniul Map – Tools –

Rubber Sheet) permite manipularea imaginilor vector şi raster, având la bază o
transformare neliniară între coordonatele punctelor comune imaginii „ţintă”, şi
respectiv, a imaginii „sursă”. În cazul trapezului geodezic L-35-32-C-a-2-I-4-b
s-a realizat georeferenţierea pe toate cele 29 puncte caracteristice, cu coordonate
cunoscute atât pentru imaginea raster (sursă), cât şi pentru imaginea vector
86
(ţintă), după care s-au determinat diferenţele rezultate faţă de transformarea
afină, exprimate în milimetri, la scara de reprezentare a planului (tabelul 6.5).
Tabelul 6.4
Diferenţe între coordonatele transcalculate şi cele reale,
Nr. la scara planului
punct Transf. afină (I) Transf. polinom. (II) Transf. polinom. (III)
ΔX (mm) ΔY (mm) ΔX (mm) ΔY (mm) ΔX (mm) ΔY (mm)
1 0.45 -0.28 0.33 -0.28 0.16 -0.10
2 0.16 -0.20 -0.16 0.06 -0.01 0.08
3 0.43 -0.21 0.20 -0.01 0.07 -0.01
4 0.08 0.08 -0.10 0.13 0.08 -0.05
5 -0.25 0.17 -0.26 0.14 -0.28 0.11
6 0.03 0.25 0.00 0.17 -0.02 0.13
7 0.02 0.04 -0.04 -0.05 -0.04 -0.07
8 0.10 -0.08 0.02 -0.11 0.04 -0.11
9 -0.02 -0.10 -0.13 -0.02 -0.10 -0.02
10 -0.26 0.14 -0.18 0.15 -0.07 0.07
11 -0.08 0.22 -0.01 0.17 0.03 0.09
12 0.01 0.21 0.06 0.14 0.06 0.09
13 0.09 0.09 0.12 0.07 0.10 0.05
14 -0.13 -0.12 -0.12 -0.06 -0.16 -0.06
15 -0.27 -0.09 -0.16 -0.04 0.00 -0.09
16 -0.09 0.00 0.02 -0.03 0.08 -0.08
17 0.00 -0.12 0.09 -0.18 0.10 -0.19
18 0.18 0.07 0.25 0.04 0.23 0.06
19 -0.14 0.05 -0.08 0.10 -0.14 0.14
20 -0.18 -0.02 -0.11 0.05 0.02 0.05
21 0.00 -0.03 0.07 -0.05 0.10 -0.05
22 -0.01 -0.15 0.05 -0.21 0.04 -0.17
23 0.07 -0.06 0.12 -0.11 0.09 -0.04
24 -0.15 -0.08 -0.10 -0.06 -0.14 0.03
25 -0.09 -0.04 -0.14 0.03 -0.12 0.05
26 -0.01 0.04 -0.05 0.02 -0.10 0.03
27 0.07 0.03 0.04 -0.05 -0.03 -0.02
28 0.05 0.11 0.02 0.04 -0.02 0.09
29 -0.07 0.09 -0.10 0.08 -0.10 0.13
Testarea funcţiei de georeferenţiere în mediul GIS al soft-ului Autodesk
Map, arată că precizia de transcalcul a unui punct este similară transformării
afine, iar pentru precizii superioare se recomandă aplicarea unui program care să
descrie ecuaţiile de transcalcul pe baza unei transformări polinomiale de ordin
superior.

87
 Tabelul 6.5
Diferenţe între coordonatele transcalculate şi cele reale,
Nr. la scara planului
1. Transf. afină 2. Transf. Diferenţe (1) – (2)
punct
„rubber sheet”
ΔX (mm) ΔY (mm) ΔX (mm) ΔY (mm) ΔX (mm) ΔY (mm)
1 0.45 -0.28 0.27 -0.34 0.2 0.1
2 0.16 -0.20 -0.01 -0.23 0.2 0.0
3 0.43 -0.21 0.27 -0.15 0.2 -0.1
4 0.08 0.08 0.13 0.08 0.0 0.0
5 -0.25 0.17 -0.35 0.15 0.1 0.0
6 0.03 0.25 -0.12 0.18 0.2 0.1
7 0.02 0.04 -0.09 0.09 0.1 -0.1
8 0.10 -0.08 -0.02 -0.11 0.1 0.0
9 -0.02 -0.10 -0.10 -0.13 0.1 0.0
10 -0.26 0.14 -0.33 0.15 0.1 0.0
11 -0.08 0.22 -0.16 0.23 0.1 0.0
12 0.01 0.21 -0.07 0.23 0.1 0.0
13 0.09 0.09 0.09 0.11 0.0 0.0
14 -0.13 -0.12 -0.21 -0.11 0.1 0.0
15 -0.27 -0.09 -0.30 0.00 0.0 -0.1
16 -0.09 0.00 -0.13 0.01 0.0 0.0
17 0.00 -0.12 -0.09 -0.05 0.1 -0.1
18 0.18 0.07 0.12 0.09 0.1 0.0
19 -0.14 0.05 -0.19 0.02 0.0 0.0
20 -0.18 -0.02 -0.25 0.04 0.1 -0.1
21 0.00 -0.03 -0.06 -0.04 0.1 0.0
22 -0.01 -0.15 0.00 -0.05 0.0 -0.1
23 0.07 -0.06 0.08 -0.01 0.0 0.0
24 -0.15 -0.08 -0.14 -0.08 0.0 0.0
25 -0.09 -0.04 -0.05 0.00 0.0 0.0
26 -0.01 0.04 0.04 0.08 0.0 0.0
27 0.07 0.03 0.06 0.14 0.0 -0.1
28 0.05 0.11 0.13 0.14 -0.1 0.0
29 -0.07 0.09 -0.08 0.10 0.0 0.0

 Georeferenţierea cu ajutorul metodei RNA

Pe baza punctelor caracteristice reprezentate de colturile trapezului

geodezic şi de intersecţiile reţelei rectangulare, s-a construit modelul de
rezolvare cu ajutorul arhitecturii Reţelelor Neuronale Artificiale (RNA) de tipul
Perceptronului Multi-strat (PMS). Tehnica de ajustare a ponderilor din reţea
88
foloseşte ca funcţie obiectiv o estimare a erorilor de aproximare cu abaterea
pătratică totală. Antrenarea reţelei neuronale s-a făcut folosind ca procedură de
antrenare funcţia Rprop (Rezilient Propagation).
Rezultatele obţinute prin metoda RNA (tabelul 6.6) se prezintă
comparativ cu cele obţinute prin transformarea afină şi „rubber sheet”, în
graficele diferenţelor exprimate în milimetri la scara de reprezentare a planului,
dintre coordonatele calculate şi coordonatele reale din teren.

Tabelul 6.6
Transformarea cu Graficele diferenţelor (ΔX, ΔY), între
Nr.
RNA coordonatele reale şi cele calculate, reduse
pct.
ΔX (mm) ΔY (mm) la scara planului
1 0.00 0.02
2 0.00 0.13
3 0.00 0.01
4 0.00 0.00
5 0.00 0.15
6 0.00 -0.28
7 0.08 0.39
8 0.00 -0.28
9 0.01 0.01
10 0.00 -0.33
11 0.06 0.38
12 0.01 0.79
13 0.03 -0.08
14 0.01 0.93
15 0.06 0.58
16 0.21 -0.68
17 0.11 0.24
18 0.09 -1.64
19 0.00 0.18
20 0.20 -0.50
21 0.03 -0.21
22 0.07 0.93
23 0.00 -0.16
24 0.00 0.03
25 0.04 0.37
26 0.04 -0.21
27 0.00 0.05
28 0.00 -0.01
29 0.00 0.02

89
 Se observă că deşi pe axa absciselor (OX) rezultatele reţelei RNA sunt
superioare celorlalte metode clasice, în cazul axei ordonatelor (OY) se
înregistrează fenomenul de „suprasaturare” a reţelei într-o serie de puncte ale
reţelei, ceea ce conduce la creşterea nepermisă a erorilor peste limita
acceptabilă. Cu toate acestea, este semnificativ faptul, că la o mai îndelungată
încercare a reţelei şi prin evitarea zonelor de eroare în reţea, rezultatele
transformării pot fi folosite cu succes, comparativ cu cele clasice, de precizie.

Bibliografie

1. Dragomir V.E, Ghiţău D., s.a., 1977 – Teoria figurii Pământului,

Editura Tehnică, Bucureşti.
2. Ghiţău D., 1983 – Geodezie şi gravimetrie geodezică, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti.
3. Vanicek Petr, Krakiwskz Edward, 1986 – Geodesy: The Concepts, 2
rd Edition, Amsterdam Olanda.
4. Wolfgang Torge, 2001 – GEODESY, 3 rd Edition, Berlin, Germania.
5. Moldoveanu C., 2002 – Geodezie. Noţiuni de geodezie fizică şi
elipsoidală, poziţionare, Editura Matrix Rom, Bucureşti.
6. Moca V.. Chirilă C., 2002 – Cartografie matematică, întocmire şi
redactare hărţi, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi.
7. Moldoveanu, C., 2004 - Sisteme de referinţă şi de coordonate. în
Volumul „Reţele geodezice de sprijin”, vol. I, Editura Conspress,
Bucureşti.
8. Bofu C., 2005 – Tehnologia Sistemelor Informaţionale Geografice.
Aplicaţii cu Autodesk Map 2005, Ed. Performantica, Iaşi.
9. Bernhard Hofmann-Wellenhof, Helmut Moritz, 2005 – Physical
geodesy, Springer Wien New York, Austria.
10.Avramiuc N., 2006 – Contribuţii privind transformările de coordonate
în sisteme geodezice eterogene, Teză de doctorat, Bucureşti.
11.Bofu C., Chirilă C., 2007 – Sisteme Informaţionale Geografice;
Cartografierea şi editarea hărţilor, Ed. Tehnopres, Iaşi.
12.Iliffe J.C., 2008 – Datums and map projection, Whittles Publishing,
Scotland, UK.
13.Chirilă C., 2008 - Contribuţii asupra metodelor de realizare a bazelor
de date cartografice a hărţilor şi planurilor digitale – teză de doctorat,
Iaşi.
14.Moldoveanu C., 2010 – Bazele geodeziei fizice, Editura Conspress,
Bucureşti.

90