Tema 4.

Rezolvarea problemelor geodezice pe suprafaţa elipsoidului (2 ore)

4.1 Reducerea măsurătorilor geodezice pe elipsoidul de referinţă
4.2 Metodele de rezolvare a problemei geodezice directe.
4.3 Metodele de rezolvare a problemei geodezice inverse.

4.1 Reducerea măsurătorilor geodezice pe elipsoidul de referinţă

Toate măsurătorile şi observaţiile necesare în rezolvarea problemelor geodezice sunt

efectuate pe suprafaţa topografică terestră, dar calculele se execută în raport cu suprafaţa de
referinţă, care este suprafaţa elipsoidului.
De aceea înainte de a fi utilizate în calcule, marimile măsurate, trebuie aduse (reduse) la
nivelul suprafeţei elipsoidului de referinţă.
Se vor trata în continuare doar observaţiile unghiulare, asupra cărora se vor aplica
următoarele corecţii:
- corecţia de reducere la linia geodezică;
- corecţia datorată înălţimii punctului vizat;
- corecţia datorată abaterii de la verticala locului.
Corecția de reducere la linia geodezică
Se aplică pentru a face trecerea de la secţiunea normală directă, prin care se reprezintă
linia de observaţie pe suprafaţa elipsoidului, la linia geodezică. Considerând linia de observaţie
AB pe suprafaţa terestră (figura 1), aceasta se reprezintă pe eipsoid prin secţiunea normală AB,
ce are azimutul Am, obţinut din măsurători.

Figura 1. Condiţia de reducere la linia geodezică.

Azimutul liniei geodezice fiind Ac, se impune a fi corectat azimutul secţiunii normale
directe cu o corecţie C1, numită corecţie de reducere la linia geodezică:
(1)
Expresia valorii unghiulare a corecţiei C1 are următoarea formă:

1
 , (2)

în care:
- e2= excentricitatea întâia;
- s= distanţa între punctele A şi B în kilometri;
- Rm= raza medie pentru latitudinea medie .
- Corecţia de reducere la linia geodezică trebuie luată în considerare la calcule
efectuate pentru triangulaţii de ordinul I, când lungimile laturilor sunt între km.
Corecția datorată înălțimii punctului vizat
Deoarece punctele situate pe suprafaţa topografică terestră au înălţimi diferite, liniile de
observaţie nu sunt conţinute de aceleaşi suprafeţe de nivel, considerănd că punctul A este situat
chiar pe suprafaţa elipsoidului (suprafaţa de nivel zero), punctul B, către care se face observaţia,
va fi pe o suprafaţă de nivel oarecare şi va avea o înălţime H, faţă de punctul A (figura 2).
Reprezentarea punctului B pe suprafaţa elipsoidului se face după normala ce trece prin acest
punct, în B1.

Figura 2. Corecţia datorată înălţimii punctului vizat.

Măsurând azimutul direcţiei AB, se va obţine unghiul pe care-l face secţiunea normală
directă AB2, cu meridianul punctului A.
Deci având măsurat unghiul Am, trebuie determinat Ac, prin aplicarea unei corecţii C2,
numită corecţie datorată înălţimii punctului vizat.
(3)

(4)
în care:
H=înălţimea punctului vizat;
M2=raza mică de curbură în punctul B de latitudine .
Corecţia datorată înălţimi punctului vizat se ia în considerare numai dacă .
Corecția datorată abaterii de la verticală

2
 Se datorează deviaţiei verticalei faţă de normala la elipsoidul de referinţă şi intervine
rareori în calcule.

4.2 Metodele de rezolvare a problemei geodezice directe.

Scopul final al calculelor efectuate pe elipsoidul de referinţă constă în determinarea

coordonatelor geodezice (latitudinea B şi longitudinea L) ale punctelor din reţelele geodezice de
sprijin. Operaţiile de prelucrare riguroasă a determinărilor astronomo-geodezice reclamă calculul
coordonatelor geodezice în mai multe etape: calculul coordonatelor provizorii, necesare în etapa
preliminară prelucrării riguroase şi calculul coordonatelor finale după terminarea compensării
propriu-zise. Se poate aprecia, prin urmare, că acest gen de calcule ocupă un volum deosebit de
important, motiv pentru care sunt cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de
rezolvări ale problemelor geodezice de bază.
Prima problemă geodezică de bază, denumită de asemenea şi problemă geodezică
directă, constă din determinarea coordonatelor geodezice B 2, L2 ale punctului S2 şi a azimutului
A2 (denumit şi azimut geodezic invers) în funcţie de coordonatele B1, L1 ale punctului S1,
azimutul geodezic A1 (denumit şi azimut geodezic direct) şi lungimea liniei geodezice dintre
punctele S1 şi S2, notată s1-2.
Utilizarea succesivă a problemei geodezice directe este cunoscută şi sub denumirea de
transport de coordonate.

s1-2

E΄

Figura 3. Problemele geodezice de bază.

Problema geodezică directă:
Se cunosc coordonatele geodezice ale punctului P1, azimutul geodezic al direcției P1P2 și
lungimea liniei geodezice P1P2. Se cere să se rezolve problema geodezică directă. Să se calculeze
coordonatele geodezice ale punctului P2 și azimutul geodezic al direcției P2P1.

3
mărimi intermediare:

interpolarea coeficientilor:

coeficient la 45o56' la 45o57' la 45o56'56',1893

b10 3238.8104 3238.8009 3238.8015
b20 -0.2560 -0.2560 -0.2560
b02 -26.1851 -26.2002 -26.1992
b30 0.0001 0.0001 0.0001
b12 -0.5519 -0.5524 -0.5524
b22 -0.0111 -0.0111 -0.0111
b04 0.0022 0.0022 0.0022
l01 4641.7131 4643.1041 4643.0158
l11 75.0545 75.1207 75.1165
l21 1.5938 1.5957 1.5956
l03 -0.4045 -0.4051 -0.4051
l31 0.0319 0.0320 0.0320
l13 -0.0258 -0.0258 -0.0258
a01 3395.215 3337.154 3397.0309
a11 79.275 79.337 79.3331
a21 1.553 1.555 1.5549
a03 -0.427 -0.428 -0.4279
a31 0.032 0.032 0.0320
a13 -0.026 -0.026 -0.0260

4
 4.3 Metodele de rezolvare a problemei geodezice inverse.

Cea de a doua problemă geodezică de bază, denumita şi problema geodezică inversă,

constă în determinarea lungimii liniei geodezice s1-2 şi a azimutelor geodezice direct (A1) şi
invers (A2) atunci când se cunosc coordonatele geodezice ale punctelor S1 şi S2.
Se cunosc mai multe procedee de rezolvare a problemelor geodezice de bază. Această
diversitate a fost condiţionată de necesităţi continue de micşorare a volumului de calcul, de
sporire a exactităţii rezultatelor finale, chiar în condiţiile unor distanţe geodezice mari, precum şi
de mijloacele de calcul avute la dispoziţie.
Există mai multe criterii de clasificare a metodelor şi procedeelor de calcul al
coordonatelor geodezice pe elipsoidul de referinţă, în funcţie de elementul considerat ca
principal în cadrul acestor calcule. Unul dintre criteriile de clasificare curent folosite consideră
drept element principal lungimea liniei geodezice s. Din acest punct de vedere se pot distinge:
metode de rezolvare pentru distanţe geodezice mici (s < 60 km), pentru lungimi medii (60  s <
600 km) şi respectiv pentru lungimi mari (s  600 km).
Un alt aspect care trebuie avut în vedere la rezolvările efective se referă la precizia de
calcul a coordonatelor geodezice, distingându-se metode exacte şi metode aproximative. Pe
măsură ce distanţele geodezice cresc, exactitatea în calcule are semnificaţii deosebite. Ca şi în
alte calcule geodezice, şi în cadrul rezolvării problemelor geodezice de bază se urmăreşte ca
erorile de calcul să fie de circa zece ori mai mici decât erorile medii care caracterizează erorile
de teren. Astfel, se poate arăta că în triangulaţia geodezică de ordinul I este necesar ca
aproximaţia de calcul pentru coordonatele geodezice B şi L să fie de , pentru
azimutele geodezice A de  0cc,001, iar pentru distanţele geodezice s de  0,001 m.
Problema geodezică inversă:
Se cunosc coordonatele geodezice ale punctelor P1 și P2 de la capetele unei linii
geodezice. Se cere să se determine lungimea liniei geodezice dintre P 1 și P2, azimutul geodezic al
direcției P1P2 și azimutul geodezic al direcției P2P1.

5
 Rezolvare

mărimi intermediare:

interpolarea coeficienților:

coeficient la 45o59' la 46o00' la 45o59'38'.0091

r01 215244.019 215179.421 215203.097
r21 20.355 20.348 20.351
r03 -10.902 -10.905 -10.904
s10 308758.054 308758.958 308758.627
s30 -0.016 -0.016 -0.016
s12 -76.210 -76.218 -76.215
t01 7191.377 7193.398 7192.657
t21 2.117 2.118 2.118
t03 0.682 0.682 0.682