Tema nr. 7.

Structura sistemului de poziționare globală GPS (4 ore)

7.1 Introducere. Componentele sistemului.

7.2 Segmentul spațial GPS

7.3 Segmentul de control

7.4 Segmentul utilizator

7.5 Stații GPS permanente

9.1 Introducere. Componentele sistemului.

Sistemul de Poziționare Globală GPS, ca subset al celui de navigație prin sateliți

GNSS este, în prezent, cel mai utilizat în lume inclusiv la noi. În principiu, sistemul furnizează
elementele necesare, respectiv poziția și viteza de deplasare ale unui mobil în repaos sau în
mișcare, oricînd și oriunde s-ar afla în spațiul terestru. Deși funcția lui primară a fost navigația,
sistemul s-a adaptat și s-a dezvoltat rapid în domeniul măsurătorilor terestre, fiind folosit
practic, în exclusivitate, de un sfert de veac, la poziționarea punctelor și rețelelor geodezice de
orice ordin sau categorie.
Echipamentul necesar pentru realizarea unui asemenea obiectiv este complex, cu
componente moderne de hard și soft, reunite în cadrul unui sistem care depășește imaginea
obișnuită a unui instrument geodezic. Funcționarea acestuia este asigurată de o structură
specifică, complexă, alcătuită din trei segmente (componente) interdependente, conexate,
distribuite spațial, fiecare cu o funcționalitate proprie (fig. 1). În aceste condiții se poate vorbi și
se vorbește efectiv de sistemul GPS de poziționare globală ca și de tehnologia GPS, modernă,
performantă ca precizie și randament, capabilă să ofere, uneori în timp real, coordonatele spațiale
ale rețelelor geodezice și nu numai, într-un sistem de referință propriu, global.

Figura 1. Structura sistemului GPS

 Poziționarea are ca scop determinarea poziției momentane a unui obiect aflat în repaus
sau în mișcare. Stabilirea poziției unui corp în mișcare, pe uscat, pe apă sau în aer, precum și
determinarea și corectarea cursului acestuia, sunt probleme tipice de navigație. Determinarea
poziției are în foarte multe situații ca produs final coordonate într-un anumit sistem de referință.
Se remarcă, că operațiile de măsurare și poziționare au deci un scop comun, acela de a determina
coordonate pentru diferite puncte din spațiu.
Parametrii care se pretind în prezent de la un sistem de navigație sunt:
Acuratețea - gradul de conformitate între poziția estimată și poziția măsurată, descris de
caracteristicile predictibilitate (probabilitate, previzibilitate), repetabilitate si relativitate
(interdependența dintre spațiu, timp și materia în mișcare).
 Integritatea - care se refera la capabilitatea sistemului de a transmite la timp
atenționări către utilizatori, cînd sistemul nu este disponibil pentru navigație.
 Disponibiltate - capabilitatea sistemului de a oferi servicii în zone de acoperire
specificate.
 Acoperire - definit ca aria unde sistemul de navigație oferă informații de poziție la un
nivel de precizie scontat.
 Continuitate - posibilitatea unui sistem ca după o perioadă de timp de funcționare
incorectă, sa revină la condițiile de operabilitate impuse.
 Încrederea - probabilitatea de a executa pentru o perioadă de timp dată funcții
specifice sub anumite condiții date.
Orice sistem GNSS conține în principiu trei segmente majore:
 Segmentul spațial - format dintr-o constelație de sateliți, fiecare satelit emițînd
semnale RF modulate cu coduri și mesaje de navigație. Ei sunt considerați purtători ai propriilor
coordinate.
 Segmentul de control - format dintr-o rețea de stații de control situată la sol utilizată
la supravegherea sateliților și actualizarea mesajelor de navigație ale sateliților.
 Segmentul utilizator – format din totalitatea receptoarelor de radionavigație special
dedicate pentru recepția, decodarea și procesarea codurilor și a mesajelor de navigație.
Primele două segmente se află în exclusivitate sub controlul realizatorului sistemului
(DoD-Departament of Defense - Departamentul Apărării - USA).

7.2 Segmentul spațial GPS

Structură
 Constelația de sateliți, componentă de bază, definitorie, a sistemului GPS, a avut inițial
24 de sateliți dispuși cite 4 în 6 plane orbitale, înclinate cu 55 0 față de planul ecuatorial (fig. 2).
Plasați pe orbită la o înălțime de 20200 km, aceștia au o perioadă de revoluție de aproape 12 ore
siderale, respective 11 ore și 56 minute locale. Generațiile de sateliți au evoluat, astfel că cei din
primele serii, cu durată scurtă de viață, de 7,5 ani, au fost înlocuiți cu alții din ce în ce mai
performanți sub aspectul duratei medii de viață, a semnalelor emise, a sursei de energie ș.a. Cei
rămași sunt intercalați între plane orbitale, sporesc precizia de poziționare și constituie o rezervă
pentru buna funcționare în cazul unor defecțiuni.

Figura 2. Constelația GPS

Sateliţii NAVSTAR-GPS tramsmit semnale de timp sincronizate pe două frecvenţe
purtătoare, parametrii de poziţie ai sateliţilor şi informaţii adiţionale cum ar fi starea sateliţilor.
Această constelaţie de sateliţi garantează vizibilitatea simultană spre cel puţin 4 sateliţi,
din orice punct de pe Pământ, iar dacă satelitul trece prin zenitul observatorului, atunci acel
satelit va fi vizibil pentru aproximativ 5 ore.
În esenţă, sateliţii GPS reprezintă platforme purtătoare de emiţătoare radio, ceasuri
atomice, computere precum şi variate echipamente auxiliare necesare pentru operarea întregului
sistem. Sateliţii GPS au diverse modalităţi de a fi identificaţi: după data când au fost lansaţi,
numărul de catalog al NASA, numărul poziţiei orbitale sau după numărul PRN (pseudorandom
noise) – ce reflectă porţiunea de cod P ce este utilizată de satelit. În general, s-a convenit să se
folosească numărul PRN.
Tipurile de sateliţi GPS sunt: Block I, Block II, Block IIA, Block IIR, Block IIM, Block
IIF şi Block III.
Sateliţii din generaţia "Block-I" au fost sateliţi prototip, concepuţi pentru faza de testare
şi dezvoltare (1979 – 1985) şi erau prevăzuţi cu o durată de funcţionare de 5 ani.
 Sateliţii din generaţia "Block-II" se deosebesc esenţial de sateliţii din generaţia
precedentă, prin faptul că aveau implementate tehnicile de protecţie SA – Selective Availability
şi AS - Anti Spoofing.
Primul satelit din această generaţie a fost lansat în februarie 1989, durata lui funcţionare
fiind estimată la cca. 7,5 ani. La bordul fiecărui satelit din "Block-II" se află 4 ceasuri atomice,
două cu Cesiu şi două cu Rubidiu.
Sateliţii din generaţia "Block-IIA" (A are semnificaţia "Advanced" - avansat) sunt dotaţi
cu posibilitatea de comunicare satelit-satelit. Primul satelit din această generaţie a fost lansat în
noiembrie 1990.
Sateliţii din generaţia "Block-IIR" (R are semnificaţia "Replenishment"- înlocuire)
asigură facilitatea de măsurare a distanţei satelit-satelit - tehnica SSR (Satelit-to-Satelit
Ranging), iar ceasurile atomice cu hidrogen sunt cu un ordin de mărime mai precise. Durata de
viaţă este estimată la 10 ani. Lansarea sateliţilor din această generaţie a început în anul 1995.
Sateliţii din generaţia „Block-IIM” (M are semnificaţia "Modernized" - modernizat) au
fost lansaţi începând din iulie 2004.
Sateliţii din generaţia "Block-IIF" (F are semnificaţia "Follow on" - continuă) au fost
lansaţi în 2010. Această generaţie dispune de sisteme inerţiale de navigaţie precum şi o structură
avansată a semnalului. Durata lor de viaţă este de minim 10 ani. Acești sateliți au demonstrate
capabilitatea de a furniza a treia lungime de undă, L5, după cele disponibile L1 și L2. Semnalul
L5, experimentat în 2010 prin transmiterea de pe un satelit IIR-M, este disponibil începînd cu
anul 2015.
Tabelul 1. Elementele sistemelor de poziționare globală
Global (cod) Regional (european)
Tip de sistem
Elemente NAVSTAR-GPS GLONASS Galileo
specifice CDMA FDMA-CDMA CDMA
Altitudinea orbitelor [km] 20200 19100 23222
Înclinarea orbitelor [0] 550 64,80 560
Timpul de revoluție 11h 56min 11h 15min 44sec 14h
Numărul sateliților 24(+4) 24(+11) 30(27+3)
Frecvența undelor L1=1575,42MHz L1=1602+k0,5625 E5a=1176,45
purtătoare (MHz) L2=1227,60MHz L2=1246+k0,4375 E5b=1196,91-1207,14
E6=1278,750E2-L1-
E2=1575,42
Modulația semnalelor L1=C/A, P/Y(1), L1=C/A,P(P1) Nestabilit
D L2=P(P2)
L2=P/Y(2), D
Ceasurile sateliților 2 Rubidiu 3 Cesiu 2 Rubidiu
2 Cesiu 2 Maser cu hidrogen
Sistemul de timp Timp GPS UTC (Moscova) GST (Galileo System
Time)
 Sistemul de referință WGS-84 PZ-90-02 ITRF (International
Terestrial Reference
Frame)
Sateliții Block-III, din cea mai nouă serie, cu o durată de 15 ani, vor furniza un nou cod
L1C și unele semnale utilitare. Se preconizează ca aceasta să fie transmis din 2014, să asigure
interoperabilitatea cu alte sisteme GNSS, cu predilecție pentru cel european Galileo și să
sporească acuratețea receptoarelor de simplă frecvență.
Codul L2C, al doilea furnizat de banda L2 pentru utilizatori civili, combinat cu codul
C/A, este preconizat pentru implementare pînă în 2016 și să permit aplicarea corecțiilor
atmosferice în mod direct, fiind capabil să furnizeze aceiași precizie ca unul militar.
În concluzie sateliții din seriile Block-IIF și Block-III vor asigura pentru utilizatorii
civili semnale noi L5, L2C și L1C la care se adaugă și codul actual C/A, iar pentru militari
semnalul M, pe lungimile L1 și L2. În completare sunt prezentate și alte date privitoare la
principalele constelații de sateliți (tab. 1).

9.3 Segmentul de control

Cele cinci stații la sol, componente ale segmentului, se diferențiază între ele în două
categorii, după misiunile fiecăreia (fig. 3):
 Stația de control principal (Master Control Station), din Colorado Springs SUA,
adună datele de la stațiile monitoare, calculează predicțiile și execută corecțiile orbitelor,
retransmite sateliților și stațiilor de control la sol mesaje de navigație.
 Stații monitoare (Monitor Station) în număr de patru, recepționează semnalele
sateliților vizibili și fac o primă procesare a datelor pe care le transmit apoi spre stația principală.

Figura 3. Componentele segmentului de control

 Atribuțiile principale ale acestor stații vizează reglarea poziției orbitelor la un moment
dat, conform efemeridelor, implementarea tehnicilor de protecție A/S, supravegherea frecvenței
ceasurilor proprii, transferul mesajelor de navigație spre sateliți, inclusiv de corecție a traectoriei.
Aceste operații de repoziționare și resincronizare se efectuează la fiecare trecere, respectiv la 12
ore; se are în vedere că uneori sateliții sunt blocați pentru activități de mentenanță (totalitatea
operațiilor de întreținere și reparație ale sistemului).
Siguranța sistemului GPS este în prezent garantată prin tehnica de antiefracție A/S
(Anti-Spoofing), aplicată numai codului P, din motive de securitate. Practic, efectul A/S se
elimină prin poziționarea relativă.
Statiile monitor ale segmentului de control sunt amplasate după cum urmeazã: insula
Hawai (estul oceanului Pacific), insula Kwajalein (vestul oceanului Pacific), insula Diego
Garcia (vestul oceanului Indian) și insula Ascension (oceanul Atlantic). Fiecare dintre aceste
stații împreună cu stația principală recepționează permanent semnalele de la sateliții vizibili,
înregistrează datele meteorologice și parametrii ionosferici pe care le transmit pentru prelucrare
la stația principală.
Stațiile de control la sol, amplasate lîngă stațiile monitor din insula Kwajalein, insula
Diego Garcia și insula Ascension și care de fapt sunt antene la sol cu ajutorul cărora se
realizează legătura permanent cu sateliții sistemului și prin care se transmit efemeridele,
corecțiile orbitelor și ale ceasurilor atomice, precum și alte date necesare bunei funcționări a
sistemului.

9.4 Segmentul utilizator

Acest segment e constituit din totalitatea utilizatorilor deținători de receptoare GPS cu

antenă, în funcție de calitățile receptorului și antenei, rezultînd acuratețea preciziei de
poziționare sau a elementelor de navigație. Receptoarele geodezice sunt receptoarele cele mai
precise și opereazã cu lungimile de undă purtătoare L1 și L2 precum și codul C/A sau P.
Dacă la nivelul anului 1990 existau cca. 9000 de utilizatori GPS, la nivelul anului 2000
se estimau cca. 500000 utilizatori GPS care pe grupe mari de activități reprezentau următoarele
cifre și procente[NGS 1994] (tab. 2)
Tabelul 2. Structura utilizatorilor pe domenii
Segmentul utilizator Numărul de utilizatori Ponderea, %
Navigația maritimă și fluvială 225000 45
Navigație și transport terestru 135000 27
Navigația aeriană 80000 16
Utilizatori militari 35000 7
Geodezie și cartografie 25000 5

9.5 Stații GPS permanente

Sistemul Naţional de Poziţionare (în continuare – MOLDPOS) reprezintă un sistem de
navigaţie, bazat pe utilizarea sateliţilor, compatibil cu sistemele informaţionale geografice
NAVSTAR (SUA) şi GLONASS (Rusia). Posibilităţile extinse ale sistemelor de poziţionare
asigură informaţii de înaltă precizie despre poziţie şi timp pentru multiple aplicaţii civile.
Constelaţia de sateliţi se roteşte încontinuu în jurul pămîntului şi transmite zilnic, la frecvenţe
înalte, informaţia codificată despre poziţie şi timp. Receptoarele sistemelor de poziţionare cu
antene, situate pe linia de vizare cu sateliţi, recepţionează aceste semnale şi utilizează informaţia
codificată pentru calculul poziţiei în sistemul de coordonate corespunzător.
Conceptul tehnic al MOLDPOS include principiile de creare, menţinere şi aspectele de
integrare a MOLDPOS în Sistemul de Poziţionare European (în continuare – EUPOS),
mijloacele tehnice şi infrastructura organizaţională.
Scopul principal al prezentului Concept tehnic este determinarea principiilor de creare a
MOLDPOS şi a componentelor lui de bază, precum şi menţinerea acestuia. ARFC va asigura
infrastructura geodezică a Republicii Moldova prin întreţinerea RGN şi MOLDPOS.
SP - Staţia Permanentă. Receptor GNSS cu antena instalată prin centrarea forţată pe
punct fixat rigid.
RSP - Reţea de staţii Permanente.
Cerinţe tehnice pentru materializarea și determinarea coordonatelor punctelor
geodezice pentru SP şi RSP
Centrul punctului pentru SP și RSP trebuie să reprezinte o construcție stabilă care nu
este sub influențata vibrațiilor și cu centrarea forțată. Centrele punctelor pot fi instalate și pe
acoperișul construcțiilor capitale.
 Poziţia punctului să fie neafectată de erorile de multipath1. Este necesar de respectat
recomandările producătorilor de echipament GNSS privind buna practică de instalare a SP sau
RSP.
Lucrările de determinare a coordonatelor punctelor geodezice pentru SP şi RSP se
execută numai de la RGN0 și RGN1, punctele stațiilor permanente europene şi numai cu
receptoare cu mai multe frecvenţe.
Numărul minim al punctelor fixe RGN pentru executarea observaţiilor este de cel puţin
3 puncte distribuite în cel puţin 3 cadrane din cele 4 la o distanţă nu mai mare de 70km.
Timpul de măsurare GNSS pentru determinarea coordonatelor punctelor SP și RSP se
efectuează prin 2 sesiuni de cel puțin 6 ore cu intervalul între sesiuni nu mai puţin de 24 de ore.
EMP(Ne/He) în urma prelucrării observaţiilor pentru punctul geodezic al SP şi RSP nu trebuie să
depăşească 10 mm în plan şi 20 mm pe înălţimi elipsoidale faţă de punctele inițiale utilizate.
Pentru SP și RSP se utilizează numai receptoare cu mai multe frecvenţe.

Atestarea SP/ RSP

Pentru atestarea SP şi RSP este responsabilă ARFC. Punctele geodezice pentru SP şi
RSP sunt clasificate ca puncte ale reţelei geodezice naţionale. SP sau RSP trebuie să fie incluse
și coordonate de un centru de control GNSS al proprietarului de SP sau RSP. Pentru atestarea
iniţială sunt necesare următoarele documente:
1) Raport pentru instalarea şi determinarea coordonatelor punctului geodezic sau
punctelor geodezice pentru RSP;
2) Buletin de verificare metrologică a receptorului GNSS;
3) Licența softului:
a) producătorul, denumirea şi numărul de înregistrare al softului de operare;
b) confirmarea de la dealerul autorizat al producătorului softului, că softul operat poate
fi utilizat cu receptorul instalat.
4) Document ce confirmă aprobarea zonei de prestare a serviciilor cu indicarea preciziei
în cadrul zonei în funcţie de echipament, software şi geometria reţelei în funcție de caz.
Pentru atestarea anuală sunt necesare următoarele documente:

1
Mutipath este fenomenul prin care semnalul GPS este reflectat de un obiect sau suprafață înainte de a fi detectat de
antenă. Semnalul poate fi reflectat de pe o parte a satelitului (de exemplu, panourile solare), desi acest lucru este de
obicei ignorat deoarece nu există nimic care poate fi făcut de către utilizator pentru a preveni acest lucru. Mutipath
este mai frecvent considerat a fi reflecția datorată suprafeței din jurul antenei și poate provoca o gamă de erori de
pana la 15 cm pentru receptoarele de simplă frecvență (L1). Suprafața cea mai predispusă la multipath este apa, în
timp ce solul nisipos este cel mai recomandat în evitarea Multipath-ului. Pentru a diminua efectul de Multipath,
utilizatorul de receptoare GNSS trebuie să evite cat mai mult utilizarea acestora în apropierea unor ape, structuri din
material metalic sau sticlă, panouri solare.
 1) Verificarea punctului geodezic:
a) Se transmite către ARFC/ISSGTR cu cel puţin o lună înainte de expirarea atestării:
- pentru SP, raportul privind verificarea coordonatelor punctului geodezic cu anexarea
datelor colectate de SP pe întreg anul precedent;
- pentru RSP, raportul privind verificarea stabilităţii reţelei. Structura raportului se
coordonează cu ISSGTR.
b) E(Ne)/E(He) dintre poziţia calculată a punctului geodezic față de poziția inițială este
de 2 cm, altfel activitatea SP se stopează până la clarificarea situației.
2) Verificarea receptorului GNSS instalat şi softului licenţiat instalat:
a) se verifică dacă nu este schimbat receptorul sau utilizat alt soft, altfel se trece prin
procedura atestării iniţiale;
b) prezentarea buletinelor de verificare metrologică pentru fiecare SP.
Zona de acordare a serviciilor
Zona de acordare a serviciilor pentru SP este în raza de 35 km de la punctul geodezic
SP. Zona de acordare a serviciilor pentru RSP este în zona aprobată de către ARFC.

Figura 2.- Raza de acoperire cu servicii GPS

Cerințele pentru operarea SP sau RSP
Proprietarul SP sau RSP trebuie să efectueze controlul datelor satelitare obținute și să
informeze clienții dacă cerințele preciziei de determinare a coordonatelor nu sunt satisfăcute.
Proprietarul SP sau RSP este obligat să îi asigure ARFC accesul și posibilitățile tehnice pentru
controlul funcționării SP sau RSP. Efectuarea lucrărilor în interesul economiei naționale, apărării
țării și de importanță statală se efectuează numai de la SP și RSP atestate. SP sau RSP create
pentru sistemul de învățământ nu sunt atestate de către ARFC și aceste stații sunt folosite doar în
scopuri didactice și științifice.
 Tema 10: Receptoare GPS (4 ore)
1. Caracteristica semnalului transmis de un satelit
2. Constelația GPS
3. Structura unui receptor GPS
4. Clasificarea receptoarelor GPS
5. Stații permanente. Controlul utilajelor.

1. Caracteristica semnalului transmis de un satelit

Parametrii care se pretind în prezent de la un sistem de navigație sunt:
- acuratețea (gradul de conformitate între poziția estimată și poziția măsurată) descrisă
de caracteristicile predictibilitate (probabilitate, previzibilitate), repetabilitate și relativitate;
- integritatea- care se referă la capabilitatea sistemului de a transmite la timp atenționări
către utilizatori, cînd sistemul nu este disponibil pentru navigație;
- disponibiltate - capabilitatea sistemului de a oferi servicii în zone de acoperire
specificate;
- acoperire - definit ca aria unde sistemul de navigație oferă informații de poziție la un
nivel de precizie scontat;
 - continuitate - posibilitatea unui sistem ca după o perioadă de timp de funcționare
incorectă, să revină la condițiile de operabilitate impuse;
- încrederea - probabilitatea de a executa pentru o perioadă de timp dat funcții specifice
sub anumite condiții date.
Satelitii. În esență, sateliții GPS reprezintă platforme purtătoare de emițătoare radio,
ceasuri atomice, computere precum și variate echipamente auxiliare necesare pentru operarea
întregului sistem.
Sateliții GPS au diverse modalități de a fi identificați: după data cînd au fost lansați,
numărul de catalog al NASA, numărul poziției orbitale sau după numărul PRN (pseudorandom
noise) - ce reflectă porțiunea de cod P ce este utilizată de satelit. În general, s-a convenit să se
folosească numărul PRN.
Tipurile de sateliți GPS sunt: Block I, Block II, Block NA, Block IIR, Block MM,
Block IIR si Block III.
Sateliții din generația 'Block-I' au fost sateliți prototip, concepuți pentru faza de testare
și dezvoltare (1979 - 1985) și erau prevăzuți cu o durată de funcționare de 5 ani. Primul satelit de
tip Block-I a fost lansat în februarie 1978, iar ultimul din cei 11 prevăzuți, în octombrie 1985, cu
ajutorul rachetelor de tip Atlas F. În general sateliții din aceasta generație au îndeplinit durata lor
de funcționare, mulți dintre ei chiar au depășit-o astfel încat ultimul satelit de acest tip a
funcționat pînă la sfîrșitul anului 1995.
Sateliții din generația 'Block-M' se deosebesc esențial de sateliții din generația
precedentă, prin faptul că aveau implementate tehnicile de protecție SA - Selective Availability
și AS - Anti Spoofing. Primul satelit din această generație a fost lansat în februarie 1989, durata
lui de funcționare fiind estimată la circa 7.5 ani. La bordul fiecărui satelit din 'Block-M' se află 4
ceasuri atomice, două cu Cesiu și două cu Rubidiu.
Sateliții din generația 'Block-IIA' (A are semnificatia 'Advanced' -avansat) sunt dotați cu
posibilitatea de comunicare satelit-satelit. Primul satelit din această generație a fost lansat în
noiembrie 1990.
Sateliții din generația 'Block-IIR' (R are semnificația 'Replenishment'- înlocuire) asigură
facilitatea de măsurare a distanței satelit-satelit - tehnica SSR Satelit-to-Satelit Ranging), iar
ceasurile atomice cu hidrogen sunt cu un ordin de mărime mai precise. Durata de viață este
estimată la 10 ani. Lansarea sateliților din această generație a început în anul 1995.
Sateliții din generația "Block-IIM' (M are semnificația 'Modernized' - modernizat) au
început să fie lansați începînd din iulie 2004.
Sateliții din generația 'Block-IIF' (F are semnificația 'Follow on'- continuă) se dorește a
fi lansați pînă în 2010. Această generație va dispune de sisteme inerțiale de navigație precum și o
structură avansată a semnalului. Durata lor de viață va fi de minim 10 ani și vor pregăti drumul
pentru noua generație de sateliți de navigație "Block-IM'. Prima lansare a unui satelit de acest
gen s-a realizat în anul 2012.
Semnalele emise de sateliții sistemului NAVSTAR - GPS. Sarcina principală a
sateliților este de a emite semnale, care să poată fi recepționate cu receptoare adecvate. Pentru
aceasta fiecare satelit este prevăzut cu ceasuri (oscilatoare), un microprocesor, un emițător și o
antenă. Asigurarea cu energie este realizată de baterii solare. Oscilatoarele din sateliți generează
o frecvență nominală fundamentală de 10,23 MHz, care stă la baza generării celorlalte semnale.
Multiplicarea frecvenței fundamentale cu 154 și 120 genereaza doua unde purtătoare în banda L,
așa numitele semnale L1 si L2, care au urmatoarele caracteristici:

Acestor frecvențe le corespund următoarele lungimi de undă:

λ1=19.05 cm respectiv λ2=24.45 cm
Utilizarea a două frecvențe este esențială pentru eliminarea celei mai importante surse
de erori și anume refracția ionosferică.
Capabilități operaționale. Din punctul de vedere al utilizatorilor civili s-a considerat, că
faza finală de realizare a sistemului a fost atinsă în iulie 1993, cînd pentru prima dată se dispunea
de 24 de sateliți. Această fază, cunoscută sub inițialele IOC (Initial Operational Capability) a
devenit oficială la 8 decembrie 1993. Din punct de vedere militar însă, sistemul se considera
finalizat în faza FOC (Full Operational Capability), cînd toți cei 24 de sateliți sunt din generația
Block-ll sau Block-IIA și această fază era prevăzută pentru sfîrșitul anului 1995.
În concluzie, semnalele emise de sateliții GPS și caracteristicile lor sînt sintetizate în
tabelul 10.1
Tabelul 10.1 Caracteristicile semnalelor GPS
Lungimea de
Componenta Frecvența (MHz)
undă
Frecvența de bază fo= 10,23 29.31 m
19.05 cm 24.45
Unde purtătoare L1 L2 154 xfo = 1575,42 120 x fo = 1227,60
cm
P C/A 29.31 m 293.10
Coduri fo= 10,23 fo/10 = 1,023 fo/20 = 0,5115
W m
Mesaj navigație D fo/204600 = 50 10-6
 SEMNALUL SATELIT. Purtătoarea emisă de sateliţii GPS este un semnal cu spectru
larg, ceea ce reduce considerabil posibilitatea bruiajului (perturbare electromagnetică voită a
recepţiei undelor radioelectrice prin emiterea de semnale parazite cu aceeaşi frecvenţă). Cheia
preciziei poziţionării cu sateliţi GPS este faptul că semnalele emise de satelit sunt controlate de 4
standarde de timp (în cazul sateliţilor Block II este vorba de două ceasuri atomice cu rubidiu şi
două cu cesiu cu o stabilitate a frecvenţei de 10-13 până la 10-14 fracţiuni de secundă pe zi). La
sateliţii Block IIR, odată cu introducerea maserilor cu hidrogen, stabilitatea a crescut până la 10-
15 s/zi.
Aceste standarde extrem de stabile produc frecvenţa fundamentală de 10.23 Mhz (banda
L de frecvenţă). Prin multiplicarea frecvenţei fundamentale cu 154 şi 120, se obţin două
frecvenţe purtătoare L1 şi L2:
L1 = 1575.42 MHz, L2 = 1227.60 Mhz,
esenţiale, aşa cum s-a precizat, pentru eliminarea celei mai importante surse de erori în
măsurarea pseudo-distanţei, eroarea datorată refracţiei ionosferice.
În algoritmul de calcul al pseudo-distanţelor din durata traiectului satelit-receptor (a
semnalului emis de satelit), se utilizează două coduri pseudo – aleatoare numite coduri PRN care
sunt modulate peste cele două purtătoare ale acestui semnal:
CODUL C/A (Coarse / Acquisition Code), denumit şi SPS (Standard Positioning
Service), este accesibil tuturor utilizatorilor civili şi este modulat doar pe purtătoarea L1 (nefiind
astfel posibilă înlăturarea completă a erorii de refracţie ionosferică). La receptoarele care nu pot
recepţiona decât frecvenţa L1 (numite şi receptoare de navigaţie), corecţia pentru refracţia
ionosferică se face pe baza unui model de ionosferă, iar abaterile condiţiilor reale faţă de
condiţiile medii prevăzute de model, se traduc într-o eroare de măsurare a pseudo-distanţelor,
deci într-o eroare în poziţia calculată. Aceasta este o metodă de interzicere a accesului
utilizatorilor non-militari la precizia totală a sistemului GPS.
CODUL P (Precision Code), denumit şi PPS (Precise Positioning Service) este rezervat
utilizatorilor militari americani şi a unui număr limitat de alţi utilizatori autorizaţi. Codul P, cu o
lungime de undă de doar 30 m, este modulat (spre deosebire de codul C/A) pe ambele purtătoare,
L1 şi L2. Receptoarele bi-frecvenţă (numite şi receptoare cod-P) pot astfel recepţiona ambele
purtătoare L1 şi L2, pseudo-distanţele calculate fiind libere de eroarea de refracţie ionosferică
(fiind posibilă aplicarea metodei frecvenţelor duale).
CODUL M O componentă majoră a procesului de modernizare, este un semnal militar
nou. Codul M, a fost proiectat pentru a îmbunătăţi anti-bruiajul şi a securiza accesul la semnalele
GPS militare. Foarte puţine au fost publicate despre despre acest nou şi restricţionat cod. Conţine
un cod PRN de lungime necunoscută transmis la 5.115 Mb/sec. Diferit de codul P(Y), codul M
este proiectat să fie autunom; însemnând că utilizatorul îşi poate calcula poziţia folosind numai
codul M.
În afara acestor coduri, purtătoarele sunt modulate cu mesajul de navigaţie cuprinzând:
efemerida satelitului, coeficienţii de model ionosferic, informaţiile de stare, timpul sistemului şi
eroarea ceasului satelitului faţă de scara de timp GPS a sistemului etc.
Identificarea sateliţilor GPS se face după următoarele sisteme:
1. numărul de ordine al lansării (NAVSTAR 1, 2, …) ;
2. numărul corespunzător poziţiei orbitale;
3. numărul cod PRN;
4. numărul din catalogul NASA;
5. numărul internaţional.
Pentru a evita orice fel de confuzie, se foloseşte uzual numărul PRN, care intră şi în
combinaţia codului pseudo-aleator C/A.
În configuraţie standard, 4 până la 8 sateliţi pot fi vizibili deasupra orizontului (peste 150
înălţime) simultan, din orice punct terestru. Dacă masca se poate reduce la 100, atunci până la 10
sateliţi ar putea fi vizibili, iar dacă se va considera o mască de doar 5 0, atunci numărul de sateliţi
va creşte la 12. Trebuie subliniat că o configuraţie geometrică satelitară anume se va repeta la
fiecare 23 ore şi 56 minute. S-au pus la punct, până în prezent, două metode pentru limitarea
accesului utilizatorilor civili la precizia totală a sistemului, active odată cu lansarea primului
satelit Block II.
METODA S/A (SELECTIVE / AVAILABILITY) constă în alterarea intenţionată a
informaţiei de timp conţinută în mesajul de navigaţie. Efectul acestei metode se poate elimina
prin determinarea unei diferenţe de pseudo-distanţe, măsurate din puncte diferite de staţie la
aceiaşi sateliţi. Metoda S/A este activă la sateliţii GPS Block II începând cu 1 iulie 1991, ora
04.00 UTC. Această metodă poate consta şi din trunchierea intenţionată a mesajului de navigaţie
emis de sateliţi, producând o eroare importantă în poziţia satelitului (sateliţilor), care se transferă
integral în poziţia receptorului GPS.
METODA AS (ANTI – SPOOFING) constă în înlocuirea codului P cu un alt cod,
numit cod Y, care să limiteze strict accesul utilizatorilor non-militari la precizia sistemului şi
care să facă imposibilă emisia din afara sistemului a unor semnale purtând semnătura GPS care
să creeze confuzii sau erori în determinarea poziţiei. Deocamdată, este operativ codul P, iar
accesul unui utilizator la acesta se poate face prin instalarea în receptorul GPS a unui cip
auxiliar, ce se poate procura doar cu autorizaţie specială.

2. Constelația GPS
 În configuraţie standard, constelaţia GPS cuprinde 24 de sateliţi, care satisfac
necesitatea fundamentală de acoperire globală. Schema corespunzătoare prevede dispunerea
sateliţilor pe orbite cvasi-circulare, la o altitudine de 20200 km şi cu o perioadă orbitală de
aproximativ 12 ore siderale.
Constelaţia GPS prevăzută iniţial cuprindea 21 sateliţi activi plus 3 de rezervă, plasaţi în
3 plane orbitale înclinate la 630 (aproximativ înclinarea critică) faţă de planul ecuatorului, cu
orbite cvasicirculare (e = 0.003), la altitudinea medie de 20186 km şi cu un decalaj de 120 0 în
ascensia dreaptă a nodului ascendent. Ulterior, din motive bugetare, segmentul spaţial a fost
redus la 18+3 sateliţi dispuşi pe 6 plane orbitale, dar şi acest plan a fost abandonat urmare a
neacoperirii globale a acestei scheme. În iunie 1986 s-a convenit asupra segmentului standard
final, care trebuie să cuprindă 21 sateliţi, plasaţi pe 6 orbite cvasicirculare (e = 0.003), decalate
cu 600 în ascensia dreaptă a nodului ascendent şi cu o înclinare de 55 0 faţă de planul ecuatorului.
Sateliţii de rezervă utilizaţi în diverse etape sunt sateliţii care nu emit mesaje utile, dar care sunt
activaţi de la sol în vederea înlocuirii celor cu eventuale defecţiuni.

Figura 1. Constelaţia satelitară

SATELIŢII GPS sunt vehiculele spaţiale purtătoare ale aparaturii radioelectronice de
procesare şi emisie a semnalului purtător de informaţii către utilizatorii tereştri, a ceasului
atomic, a bateriilor şi a echipamentului auxiliar. Echipamentul de bord permite fiecărui satelit
emisia unui semnal modulat cu informaţiile necesare utilizatorilor tereştri pentru poziţionare,
precum şi recepţia periodică a unor mesaje provenite de la sol, conţinând corecţii ale elementelor
orbitale, necesare determinării precise ale poziţiilor ulterioare pe orbită. Echipamentul auxiliar
conţine, printre altele, două panouri solare şi un sistem de propulsie radio-comandat de la sol, ce
permite ajustarea periodică a orbitei afectate de perturbaţii.
Se cunosc următoarele clase de sateliţi GPS:
Block I.
 Este prima categorie de sateliţi utilizaţi în perioada 1978 - 1985. Aceştia au fost lansaţi
de la baza aeriană americană Vandenberg, California, cu rachete Atlas F. Sateliţii cântăresc 845
kg, şi, cu excepţia unui singur eşec (în 1981), toate cele 11 plasări pe orbite au reuşit. Dispunerea
acestor sateliţi pe 3 plane orbitale înclinate cu 630 faţă de planul ecuatorului nu a realizat
acoperirea globală dorită, dar a corespuns necesităţilor din faza de testare a sistemului.
Trebuie remarcat faptul că, ambele frecvenţe purtătoare ale mesajului emis de sateliți
erau necodificate, deci accesibile oricărui utilizator civil sau militar. Durata de viaţă proiectată a
acestora era de doar 4 ani şi jumătate.
Tabelul 10.2 Sateliții GPS Block I
Numărul Numărul Numărul Data
curent SVN PRN lansării
1. 01 04 22 FEB 78
2. 02 07 13 MAY 78
3. 03 06 06 OCT 78
4. 04 08 10 DEC 78
05 05 09 FEB 80
5.
6. 06 09 26 APR 80
7. 07 Lansare fără succes
8. 08 11 14 JUL 83
9. 09 13 13 JUN 84
10. 10 12 08 SEP 84
11. 11 03 09 OCT 85

Block II.
S-a construit un număr de 28 de sateliţi din această clasă, iar fiecare satelit cântăreşte
1500 kg şi costă în medie 50 milioane $. Primul satelit Block II a fost lansat la 14 februarie 1989
de la Cape Canaveral, cu o rachetă Delta II. Durata medie de viaţă proiectată a sateliţilor este de
6 ani, dar se aşteaptă ca aceştia să se menţină în stare de funcţionare până la 10 ani (funcţie de
calităţile acumulatorilor). Diferenţa majoră dintre sateliţii GPS Block I şi Block II este aceea că
ambele frecvenţe purtătoare ale mesajului emis de sateliţii Block II sunt modulate cu un cod
pseudo - aleator, numit cod P, ceea ce face imposibil accesul utilizatorilor civili la ambele
frecvenţe purtătoare ale mesajului emis de sateliţi.
 Tabelul 10.3 Sateliții GPS Block II
Numărul Numărul Data
curent SVN lansării
1. 14 14 FEB 1989
2. 13 10 JUN 1989
3. 16 18 AUG 1989
4. 19 21 OCT 1989
5. 17 11 DEC 1989
6. 18 24 JAN 1990
7. 20 26 MAR 1990
8. 21 02 AUG 1990
9. 15 01 OCT 1990
Block IIA. (Advanced)
Această clasă de sateliţi GPS au o autonomie de 180 ore (interval în care sateliţii sunt
capabili să transmită mesaje de navigaţie fără a avea contact cu segmentul de control). S-au
construit un număr de 18 sateliţi din această clasă. Aceştia sunt echipaţi cu două ceasuri atomice
cu rubidiu şi două cu cesiu. Primul satelit a fost lansat la data de 26 noiembrie 1990 iar ultimul la
data de 12 septembrie 1996. Pe data 29 aprilie 2008, 6 sateliţi au fost scoşi din uz. Sateliţi (35 şi
36) sunt echipaţi cu laseri retro-reflectori.
Tabelul 10.4 Sateliții GPS Block IIA
Numărul Numărul Numărul Data Tipul Poziția
curent PRN SVN lansării ceasului pe orbită
1. 32 23 26 NOV 1990 Rb E5
2. 24 04 JUL 1991 Cs
3. 25 23 FEB 1992 Rb
4. 28 10 APR 1992
5. 26 26 07 JUL 1992 Rb F2F
6. 27 09 SEP 1992 Cs
7. 32 22 NOV 1992
8. 29 18 DEC 1992
9. 22 03 FEB 1993
10. 31 30 MAR
 1993
11. 37 13 MAY
1993
12. 09 39 26 JUN 1993 Cs A5
13. 35 30 AUG 1993 Rb
14. 04 34 26 OCT 1993 Rb D4
15. 36 10 MAR Rb
1994
16. 03 33 28 MAR Cs C5
1996
17. 10 40 16 JUL 1996 Cs E3
18. 30 12 SEP 1996 Cs
19. 08 38 06 NOV 1997 Cs A2
Block IIR. (Replenishment)
Sunt sateliţii ce au înlocui generaţia de sateliţi GPS din clasa Block II. Primul satelit
Block IIR a fost lansat în 23 iulie 1997. Sateliţii din generaţia Block IIR asigură facilitatea de
măsurare a distanţei satelit – satelit prin tehnica SSR (satellite - to - satellite ranging) cu efect
direct în optimizarea determinării precise a orbitelor sateliţilor. Această clasă de sateliţi GPS este
superioară tehnologic clasei Block II, prin introducerea a doi maseri cu hidrogen în locul
ceasurilor atomice cu rubidiu, precum şi prin introducerea posibilităţii de comunicaţie inter-
satelitară, cu efect direct în optimizarea determinării precise a orbitelor sateliţilor. Aceşti sateliţi
cântăresc 2000 kg, iar preţul de fabricaţie este redus la jumătatea celui al sateliţilor Block II.
Tabelul 10.5 Sateliții GPS Block IIR
Numărul Numărul Numărul Data Tipul Poziția
curent PRN SVN lansării ceasului pe orbită
1. 42 17 JAN 1997 Lansare fără 42
succes
2. 13 43 23 JUL 1997 Rb F3
3. 11 46 07 OCT 1999 Rb D5
4. 20 51 11 MAY Rb E1
2000
5. 28 44 16 JUL 2000 Rb B3
6. 14 41 10 NOV 2000 Rb F1
7. 18 54 30 JAN 2001 Rb E4
8. 16 56 29 JAN 2003 Rb B1
 9. 21 45 31 MAR Rb D3
2003
10. 22 47 21 DEC 2003 Rb E2
11. 19 59 20 MAR Rb C3
2004
12. 23 60 23 JUN 2004 Rb F4
13. 02 61 06 NOV 2004 Rb D1
Block IIR-M. (Modernize)
S-a preconizat lansarea a unui număr de 8 sateliţi din această clasă. Primul a fost lansat
pe 26 septembrie 2005, iar ultimul pe 17 august 2009. Această variantă îmbunătăţită include un
nou semnal militar (codul M) modulat pe ambele purtătoare (L1 şi L2) şi un semnal mai robust
civil pe L2 (cunoscut ca L2C).
Tabelul 10.6 Sateliții GPS Block IIR-M
Numărul Numărul Numărul Data Tipul Poziția
curent PRN SVN lansării ceasului pe orbită
1. 17 53 26 SEP 2005 Rb C4
2. 31 52 25 SEP 2006 Rb A2
3. 12 58 17 NOV 2006 Rb B4
4. 15 55 17 OCT 2007 Rb F2A
5. 29 57 20 DEC 2007 Rb C1
6. 07 48 15 MAR Rb A4
2008
7. 06 49 24 MAR Rb C6
2009
8. 05 50 17 AUG 2009 Rb E3
Block IIF. (Follow on)
Compania Boeing anunţa pe 12 septembrie 2007 realizarea primului satelit din această
serie. Sunt contractaţi lansarea a 12 sateliţi. Primul a fost lansat pe 28 mai 2010 cu ajutorul 10
unei rachete Delta IV, iar cel mai recent la 1 februarie 2014. Sateliții au o greutate de 1,630
kilograme și o durată de viață de 12 ani.
Tabelul 10.7 Sateliții GPS Block IIF
Numărul Numărul Numărul Data Tipul Poziția
curent PRN SVN lansării ceasului Pe orbită
1. 25 62 28 MAY Rb B2
 2010
2. 01 63 16 JUL 2011 Rb D2
3. 24 65 04 OCT 2012 Cs A1
4. 27 66 15 MAY Rb C2
2013
5. 30 64 21 FEB 2014 A3
Block III (IIIA).
Vor fi sateliţii preconizaţi a fi gata de lansare în 2014. Această generaţie de sateliţi va
transmite un nou semnal civil L1C desemnat să conlucreze cu sistemul GALILEO iar pe
segmental militar va oferi o mai mare securitate cu ajutorul codului M.
Tabelul 10.8 Constelaţia GPS la data de 03 martie 2014
Numărul Tipul Numărul Data Tipul Poziția
curent satelitului PRN lansării ceasului pe orbită
1. IIA-10 32 26 NOV 1990 Rb E5
2. IIA-14 26 07 JUL 1992 Rb F2F
3. IIA-21 09 26 JUN 1993 Cs A5
4. IIA-23 04 26 OCT 1993 Rb D4
5. IIA-25 03 28 MAR 1996 Cs C5
6. IIA-26 10 16 JUL 1996 Cs E3
7. IIA-28 08 06 NOV 1997 Cs A2
8. IIR-2 13 23 JUL 1997 Rb F3
9. IIR-3 11 07 OCT 1999 Rb D5
10. IIR-4 20 11 MAY 2000 Rb E1
11. IIR-5 28 16 JUL 2000 Rb B3
12. IIR-6 14 10 NOV 2000 Rb F1
13. IIR-7 18 30 JAN 2001 Rb E4
14. IIR-8 16 29 JAN 2003 Rb B1
15. IIR-9 21 31 MAR 2003 Rb D3
16. IIR-10 22 21 DEC 2003 Rb E2
17. IIR-11 19 20 MAR 2004 Rb C3
18. IIR-12 23 23 JUN 2004 Rb F4
19. IIR-13 02 06 NOV 2004 Rb D1
20. IIR-14M 17 26 SEP 2005 Rb C4
21. IIR-15M 31 25 SEP 2006 Rb A2
 22. IIR-16M 12 17 NOV 2006 Rb B4
23. IIR-17M 15 17 OCT 2007 Rb F2A
24. IIR-18M 29 20 DEC 2007 Rb C1
25. IIR-19M 07 15 MAR 2008 Rb A4
26. IIR-20M 06 24 MAR 2009 Rb C6
27. IIR-21M 05 17 AUG 2009 Rb E3
28. IIF-1 25 28 MAY 2010 Rb B2
29. IIF-2 01 16 JUL 2011 Rb D2
30. IIF-3 24 04 OCT 2012 Cs A1
31. IIF-4 27 15 MAY 2013 Rb C2
32. IIF-5 30 1 FEB 2014 A3
Cele 6 plane orbitale sunt numerotate de la A la F, iar numerele PRN (pseudo-range
number) – reprezintă numărul de identificare al fiecărui satelit.
După cum se poate vedea, în constelaţia actuală nu mai este activ niciun satelit din clasa
Block I sau Block II.
Dezvoltarea sistemului a cunoscut 3 faze importante:
FAZA 1 (decembrie 1973 – iunie 1979), cuprinzând următoarele etape:
10 validarea conceptului,
20 evaluarea elementelor tehnice,
30 definitivarea costurilor,
40 conturarea interesului militar.
În acest interval de timp au fost plasaţi pe orbite 8 sateliţi Block I, iar testele şi
observaţiile ulterioare au confirmat aşteptările specialiştilor. La data de 14 august 1979, s-a
dispus trecerea la faza următoare.
FAZA 2 (august 1979 – decembrie 1988), cuprinzând următoarele etape:
10 validarea sistemului,
20 dezvoltarea constelaţiei de sateliţi GPS,
30 dezvoltarea reţelei de staţii de urmărire de la sol şi perfecţionarea receptoarelor GPS.
Desfăşurarea acestei faze era planificată iniţial până la finele anului 1985, însă termenul
a fost devansat până în 1988 ca urmare a eşuării navetei Challenger.
FAZA 3 (ianuarie 1989 -) reprezintă etapa actuală. Scopul principal al acesteia este
implementarea operaţională a sistemului cu constelaţia finală, constând din 21 sateliţi + 3 de
rezervă din clasa Block II. În această etapă sunt de reţinut următoarele date:
 1989 A fost instalat şi activat primul satelit Block II
  1990 – 1991 Pe perioada desfăşurării războiului din Golf a fost dezactivat
temporar modul selective availability (SA). În această perioadă au fost folosite receptoare civile
ca urmare a numărului limitat de receptoare militare. Pe 01 iulie 1991 SA a fost activată.
 08.12.1993 A fost anunţată decizia de autorizare liberă a utilizatorilor civili la
precizia maximă a sistemului.
 1994, martie; Ultimul satelit Block II completează constelaţia satelitară
 17.07.1995 A fost anunţată operaţionalizarea completă a sistemului (Full
Operational Capability)
 01.05.2000 Dezactivarea finală a modului SA având ca efect creşterea preciziei în
punct pentru utilizatorii civili de la 100m la 20m.
 20.03.2004 Lansarea celui de-al 50-lea satelit.
 25.09.2005 Lansarea primului satelit de tip Block IIR-M, acesta suportând un nou
tip de semnal militar cod M şi civil L2C.

3. Structura unui receptor GPS

Pentru a putea receptiona semnalele emise de satelitii GPS, utilizatorul trebuie dispuna de
receptoare adecvate. Un receptor GPS este format din mai multe componente. Foarte generalizat
se pot enumera urmatoarele: antena cu amplificatorul de semnal, oscilatorul de inalta frecventa,
microprocesorul, unitatea de control, memoria pentru stocarea datelor si sistemul de alimentare
cu energie.
Antenele receptoarelor GPS pot fi: antene monopol; antene helix; antene spiral-helix şi
antene microstrip (cu bandă îngustă).
Echipamentul periferic al segmentului utilizator constă în: calculatoare ce au
implementate softuri specifice; imprimante; dischete, etc. Acest echipament periferic este
necesar pentru prelucrarea datelor şi listarea rezultatelor într-o formă adecvată, cât şi pentru
stocarea informaţiilor.
Antena receptioneaza semnalele de la satelitii vizibili, punctul de referinta fizic pentru
semnalele receptionate fiind centrul de faza, care poate sa difere fata de centrul geometric al
antenei. Pozitia centrului de faza depinde de modul de constructie al antenei si variaza in functie
de directia de incidenta a semnalelor satelitare.
Deci, segmentul utilizator este alcatuit dintr-o multitudine de receptoare. In functie de
tipul masuratorilor pe care le poate efectua un receptor, acestea se pot clasifica pe scurt conform
tabelului de mai jos:
Tabelul 10.9 Clasificarea diverselor tipuri de receptoare
 Tipul receptorului Masuratori

C/A - cod Pseudodistate pe codul C/A sau/si masuratori Doppler pe L1

Pseudodistate pe codul C/A, masuratori de faza sau/si

C/A – cod și unda purtatoare
masuratori Doppler pe L1
Pseudodistate pe codul C/A si P, masuratori de faza sau/si
P-cod
masuratori Doppler pe L1 si L2
Pseudodistate pe codul C/A si P/Y, masuratori de faza sau/si
Y-cod
masuratori Doppler pe L1 si L2

4. Clasificarea receptoarelor GPS

În principiu, segmentul utilizatorilor al sistemului GPS este compus din deţinătorii de
receptoare GPS. Segmentul utilizatorilor are ca intrări semnalele de radiofrecvenţă şi mesajele de
navigaţie. Utilizatorii se pot clasifica în:
- utilizatori militari, adică acei utilizatori care deţin receptoare cod-P, capabili să
determine poziţiile unor puncte (considerate strategice) cu precizii foarte bune, dat fiind faptul că
pseudo-distanţele măsurate la sateliţi sunt libere de eroarea de refracţie ionosferică.
- utilizatori civili, acei utilizatori care deţin receptoare GPS mono-frecvenţă (capabile
să recepţioneze doar purtătoarea L1), şi ale căror determinări au o precizie net inferioară primei
categorii.
În funcţie de metoda de măsurare a pseudo-distanţei, receptoarele GPS se pot clasifica
astfel:
- Receptoare GPS cod C/A (numite şi receptoare de navigaţie) sunt receptoarele GPS
mono-frecvenţă care măsoară durata traiectului (distanța între două puncte determinate) satelit-
receptor a semnalului emis de satelit din codul C/A cu care este modulată purtătoarea L1. Durata
traiectului se multiplică apoi cu viteza luminii, rezultând pseudo-distanţa satelit-receptor. Aceste
receptoare au posibilitatea recepţiei simultane a semnalelor provenite de la mai mulţi sateliţi
(există modele de receptoare cu 12 canale) şi sunt cele utilizate în navigaţia maritimă şi aeriană,
în dirijarea traficului rutier, etc, adică în aplicaţiile în care nu este necesară o precizie mare a
poziţionării.
- Receptoare GPS cod C/A cu analiză a fazei purtătoarei (numite şi receptoare
geodezice) sunt receptoarele GPS care determină pseudo-distanţele atât din durata traiectului
purtătoarei L1, cât şi din analiza fazei purtătoarei L2 (prin multiplicarea semnalului L2 cu el
însuşi, obţinând astfel faza purtătoarei L2 la jumătate din lungimea sa de undă). Codul P cu care
este modulată purtătoarea L2 se pierde în acest proces, astfel că şi a doua frecvenţă purtătoare
devine disponibilă, în vederea eliminării erorii de refracţie ionosferică. Aceste receptoare sunt
cele utilizate în aplicaţiile geodezice, hidrografice etc., unde cerinţele de precizie sunt mari.
- Receptoare GPS cod-P sunt receptoarele capabile să recepţioneze ambele purtătoare
ale mesajului emis de sateliţii GPS. De regulă, acestea sunt utilizate în aplicaţiile militare, iar
accesul utilizatorilor non-militari este strict limitat.
Receptoarele sunt componentele principale ale segmentului utilizator şi cuprind:
receptorul GPS propriu-zis; antena: platforma antenei şi preamplificator; cablu conector;
apărători împotriva semnalelor reflectate; cabluri (10, 20, 30m)→ baterie (internă şi/sau externă)
şi bastoane de măsurare a înălţimii antenei.
Antenele receptoarelor GPS pot fi: antene monopol; antene helix; antene spiral-helix şi
antene microstrip (cu bandă îngustă).
Echipamentul periferic al segmentului utilizator constă în: calculatoare ce au
implementate softuri specifice; imprimante; dischete, etc.Acest echipament
periferic este necesar pentru prelucrarea datelor şi listarea rezultatelor într-o formă
adecvată, cât şi pentru stocarea informaţiilor.
Antena recepţionează semnalele de la sateliţii vizibili, punctul de referinţă fizic pentru
semnalele recepţionate fiind centrul de fază, care poate să difere faţă de centrul geometric al
antenei. Poziţia centrului de fază depinde de modul de construcţie al antenei şi variază în funcţie
de direcţia de incidenţă a semnalelor satelitare.
Semnalele sunt transmise mai întâi la amplificatorul de semnal şi ulterior la unitatea de
înaltă frecvenţă ca unitate efectivă de recepţie. Aici semnalele sunt identificate şi apoi prelucrate.
La majoritatea receptoarelor semnalele recepţionate de la un satelit sunt dirijate spre un canal
unic de recepţie. Întreaga instalaţie de recepţie este coordonată de un microprocesor, care asigură
şi stocarea datelor şi efectuează calculele pentru o poziţionare în timp real. Printr-o unitate de
control, care în esenţă constă dintr-o tastatură şi un monitor, utilizatorul poate comunica cu
receptorul. În memoria receptorului sunt înregistrate măsurătorile şi mesajele de navigaţie.
Alimentarea cu energie electrică poate fi efectuată fie direct de la reţea, fie prin baterii externe.
Scopul prelucrării semnalului constă în a determina timpul de propagare a semnalului
prin intermediul codului C/A sau P(Y), să decodifice semnalul de navigaţie şi să reconstruiască
unda purtătoare a semnalului. Dacă un receptor poate să înregistreze numai codurile şi mesajele
de navigaţie, se vorbeşte de receptoare de navigaţie.
Pentru scopuri geodezice sunt necesare receptoare care pe lângă înregistrarea timpului
de propagare mai permit şi măsurători de fază pe unda purtătoare. Aici se poate face din nou o
diferenţiere între receptoarele care operează pe o singură frecvenţă şi receptoarele care operează
pe ambele frecvenţe.
5. Stații permanente. Controlul utilajelor.

Sistemul Naţional de Poziţionare (în continuare – MOLDPOS) reprezintă un sistem de

navigaţie, bazat pe utilizarea sateliţilor, compatibil cu sistemele informaţionale geografice
NAVSTAR (SUA) şi GLONASS (Rusia). Posibilităţile extinse ale sistemelor de poziţionare
asigură informaţii de înaltă precizie despre poziţie şi timp pentru multiple aplicaţii civile.
Constelaţia de sateliţi se roteşte încontinuu în jurul pămîntului şi transmite zilnic, la frecvenţe
înalte, informaţia codificată despre poziţie şi timp. Receptoarele sistemelor de poziţionare cu
antene, situate pe linia de vizare cu sateliţi, recepţionează aceste semnale şi utilizează informaţia
codificată pentru calculul poziţiei în sistemul de coordonate corespunzător.
Conceptul tehnic al MOLDPOS include principiile de creare, menţinere şi aspectele de
integrare a MOLDPOS în Sistemul de Poziţionare European (în continuare – EUPOS),
mijloacele tehnice şi infrastructura organizaţională.
Scopul principal al prezentului Concept tehnic este determinarea principiilor de creare a
MOLDPOS şi a componentelor lui de bază, precum şi menţinerea acestuia. ARFC va asigura
infrastructura geodezică a Republicii Moldova prin întreţinerea RGN şi MOLDPOS.
SP - Staţia Permanentă. Receptor GNSS cu antena instalată prin centrarea forţată pe
punct fixat rigid.
RSP - Reţea de staţii Permanente.
Cerinţe tehnice pentru materializarea și determinarea coordonatelor punctelor
geodezice pentru SP şi RSP
Centrul punctului pentru SP și RSP trebuie să reprezinte o construcție stabilă care nu
este sub influențata vibrațiilor și cu centrarea forțată. Centrele punctelor pot fi instalate și pe
acoperișul construcțiilor capitale.
Poziţia punctului să fie neafectată de erorile de multipath2. Este necesar de respectat
recomandările producătorilor de echipament GNSS privind buna practică de instalare a SP sau
RSP.

2
Mutipath este fenomenul prin care semnalul GPS este reflectat de un obiect sau suprafață înainte de a fi detectat de
antenă. Semnalul poate fi reflectat de pe o parte a satelitului (de exemplu, panourile solare), desi acest lucru este de
obicei ignorat deoarece nu există nimic care poate fi făcut de către utilizator pentru a preveni acest lucru. Mutipath
este mai frecvent considerat a fi reflecția datorată suprafeței din jurul antenei și poate provoca o gamă de erori de
pana la 15 cm pentru receptoarele de simplă frecvență (L1). Suprafața cea mai predispusă la multipath este apa, în
timp ce solul nisipos este cel mai recomandat în evitarea Multipath-ului. Pentru a diminua efectul de Multipath,
utilizatorul de receptoare GNSS trebuie să evite cat mai mult utilizarea acestora în apropierea unor ape, structuri din
material metalic sau sticlă, panouri solare.
 Lucrările de determinare a coordonatelor punctelor geodezice pentru SP şi RSP se
execută numai de la RGN0 și RGN1, punctele stațiilor permanente europene şi numai cu
receptoare cu mai multe frecvenţe.
Numărul minim al punctelor fixe RGN pentru executarea observaţiilor este de cel puţin
3 puncte distribuite în cel puţin 3 cadrane din cele 4 la o distanţă nu mai mare de 70km.
Timpul de măsurare GNSS pentru determinarea coordonatelor punctelor SP și RSP se
efectuează prin 2 sesiuni de cel puțin 6 ore cu intervalul între sesiuni nu mai puţin de 24 de ore.
EMP(Ne/He) în urma prelucrării observaţiilor pentru punctul geodezic al SP şi RSP nu trebuie să
depăşească 10 mm în plan şi 20 mm pe înălţimi elipsoidale faţă de punctele inițiale utilizate.
Pentru SP și RSP se utilizează numai receptoare cu mai multe frecvenţe.

Atestarea SP/ RSP

Pentru atestarea SP şi RSP este responsabilă ARFC. Punctele geodezice pentru SP şi
RSP sunt clasificate ca puncte ale reţelei geodezice naţionale. SP sau RSP trebuie să fie incluse
și coordonate de un centru de control GNSS al proprietarului de SP sau RSP. Pentru atestarea
iniţială sunt necesare următoarele documente:
1) Raport pentru instalarea şi determinarea coordonatelor punctului geodezic sau
punctelor geodezice pentru RSP;
2) Buletin de verificare metrologică a receptorului GNSS;
3) Licența softului:
a) producătorul, denumirea şi numărul de înregistrare al softului de operare;
b) confirmarea de la dealerul autorizat al producătorului softului, că softul operat poate
fi utilizat cu receptorul instalat.
4) Document ce confirmă aprobarea zonei de prestare a serviciilor cu indicarea preciziei
în cadrul zonei în funcţie de echipament, software şi geometria reţelei în funcție de caz.
Pentru atestarea anuală sunt necesare următoarele documente:
1) Verificarea punctului geodezic:
a) Se transmite către ARFC/ISSGTR cu cel puţin o lună înainte de expirarea atestării:
- pentru SP, raportul privind verificarea coordonatelor punctului geodezic cu anexarea
datelor colectate de SP pe întreg anul precedent;
- pentru RSP, raportul privind verificarea stabilităţii reţelei. Structura raportului se
coordonează cu ISSGTR.
b) E(Ne)/E(He) dintre poziţia calculată a punctului geodezic față de poziția inițială este
de 2 cm, altfel activitatea SP se stopează până la clarificarea situației.
 2) Verificarea receptorului GNSS instalat şi softului licenţiat instalat:
a) se verifică dacă nu este schimbat receptorul sau utilizat alt soft, altfel se trece prin
procedura atestării iniţiale;
b) prezentarea buletinelor de verificare metrologică pentru fiecare SP.
Zona de acordare a serviciilor
Zona de acordare a serviciilor pentru SP este în raza de 35 km de la punctul geodezic
SP. Zona de acordare a serviciilor pentru RSP este în zona aprobată de către ARFC.

Figura 2.- Raza de acoperire cu servicii GPS

Cerințele pentru operarea SP sau RSP
Proprietarul SP sau RSP trebuie să efectueze controlul datelor satelitare obținute și să
informeze clienții dacă cerințele preciziei de determinare a coordonatelor nu sunt satisfăcute.
Proprietarul SP sau RSP este obligat să îi asigure ARFC accesul și posibilitățile tehnice pentru
controlul funcționării SP sau RSP. Efectuarea lucrărilor în interesul economiei naționale, apărării
țării și de importanță statală se efectuează numai de la SP și RSP atestate. SP sau RSP create
pentru sistemul de învățământ nu sunt atestate de către ARFC și aceste stații sunt folosite doar în
scopuri didactice și științifice.