Sunteți pe pagina 1din 15

Tema3.

Elipsoidul de rotaţie şi sisteme geodezice de coordonate (4 ore)


3.1 Parametrii de bază ai elipsoidului de rotaţie
3.2 Sisteme de coordonate utilizate în geodezie elipsoidală
3.3 Razele de curbură a elipsoidului de rotaţie
3.4 Curbe pe suprafaţa elipsoidului de rotaţie.

3.1 Parametrii de bază ai elipsoidului de rotaţie

Măsurătorile geodezice se realizează pe suprafața fizică a Pămîntului care este o


suprafață complex și deloc netedă. Pentru obținerea unor coordonate unitare ale punctelor rețelei
geodezice de sprijin, aceste măsurători trebuie referite la o suprafață unică, care, pe de-o parte,
să aproximeze (prin uniformizare) cît mai bine suprafața terestră și căreia, pe de altă parte, să i se
cunoască dimensiunile. În urma unor cercetări aprofundate s-a stabilit inițial că aceasta ar fi
suprafața unui sferoid de rotație. 
Elipsoidul de rotație este un corp matematic generat prin rotirea unei elipse  în jurul axei
sale mici ce se suprapune peste axa polilor geografici.
Geodezia elipsoidală studiază metodele de rezolvare a problemelor geodezice pe suprafaţa
elipsoidului de referinţă. Stabilirea acestor metode presupune şi studierea suprafeţei matematice cu
care este echivalată suprafaţa Pământului (elipsoidul), precum şi a metodelor de reducere a
observaţiilor geodezice pe elipsoidul de referinţă.
Elipsoidul de referinţă este elipsoidul utilizat la un moment dat pentru rezolvarea
problemelor geodezice.
Axa de rotaţie a unui astfel de elipsoid este paralelă şi apropiată de axa de rotaţie a
Pământului, iar centrul său geometric este în apropierea centrului de masă al Pământului.
Schimbarea elipsoidului de referinţă a fost posibilă, pe măsura trecerii timpului, datorită
dezvoltării mijloacelor de măsurare şi de calcul care au permis utilizarea şi a altor metode şi
relaţii de determinare a parametrilor elipsoidului. La aceasta s-au adăugat parametrul densitate şi
modul de repartizare a punctelor pe suprafaţa terestră.
Toate determinările au drept scop găsirea unui elipsoid de referinţă a cărui axă de rotaţie
să coincidă cu axa de rotaţie a Pământului, iar centru său geometric să se identifice cu centrul de
masă al Pământului. Un asemenea elipsoid există la ora actuală doar ca noţiune teoretică, fiind
denumit elipsoid terestru general. Dimensiunile şi orientarea acestui elipsoid în raport cu geoidul
sunt astfel determinate încât abaterile dintre cele două suprafeţe să fie minime.
Pentru a oferi legătura cu alte publicaţii, din alte ţări, se menţionează că pentru noţiunea
de geodezie elipsoidală se mai întalnesc: geodezie sferoidală (Zakatov 1976, Bagratuni 1962

1
etc.), geodezie matematică (Jordan 1958 etc.), geodezie geometrică (Heiskanen 1969), obiectul
de studiu rămânând, în principiu, acelaşi.
Deoarece au fost utilizaţi de-a lungul timpului mai mulţi elipsoizi de rotaţie ca referinţă,
o problemă importantă pentru geodezie o reprezintă transcalculul de coordonate de pe un
elipsoid pe altul.
Pentru prezentarea formulelor şi dezvoltărilor ulterioare este necesară prezentarea
parametrilor geometrici prin care se poate defini, un elipsoid de rotaţie (figura 3.1). Parametrii
geometrici ai elipsoidului de rotaţie sunt:
– semiaxa mare (raza ecuatorială); (3.1)
– semiaxa mică; (3.2)
– turtirea geometrică; (3.3)

– excentricitatea liniară; (3.4)

– prima excentricitate (numerică); (3.5)

– a doua excentricitate (numerică); (3.6)

– raza de curbură polară. (3.7)

Z
St
P
He
( 3) normala la
S S
elipsoid

G

B S ( 2) E
E
(1)
S quL
S0ati
on
.3

X x

Figura 3.1. Sisteme de coordonate convenţionale

2
Elipsoidul de rotaţie poate fi definit prin doi parametri geometrici, dintre care unul
trebuie să fie liniar (lungime). Primii trei parametri se mai numesc şi parametri principali. În
lucrări mai dezvoltate se utilizează şi alţi parametri geometrici.
Între parametrii geometrici ai elipsoidului de rotaţie se pot stabili cu uşurinţă următoarele
relaţii principale de legătură:
; (3.8)
; (3.9)

; (3.10)

; (3.11)

; (3.12)

; (3.13)

(3.14)

; (3.15)

Prin dezvoltări în serie se obţine de asemenea:

. (3.16)

Elipsoidul de referinţă, este elipsoidul folosit la un moment dat, într-o ţară sau în mai
multe ţări, pentru rezolvarea problemelor geodezice. Acesta este un elipsoid de rotaţie cu turtire
mică la poli. Reamintind că parametrii geometrici ai elipsoidului de rotaţie au fost definiţi
anterior, în Tabelul 3.1. se prezintă valorile numerice ale parametrilor a şi f pentru elipsoizii de
referinţă care au fost utilizaţi în decursul anilor în ţara noastră, precum şi pentru elipsoidul
caracteristic Sistemului Mondial de Referinţă WGS-84 folosit actualmente în geodezia cu
sateliţi.
Tabelul 3.1. Elipsoizi de referinţă
Denumirea elipsoidului de Anul Semiaxa mare, a
Turtirea numerică f
referinţă determinarii [m]
Bessel 1841 6337397.115 1:299.1528
Clarke 1880 6378243.000 1:293.5
Hayford 1909 6378388.000 1:297.0
Krasovski 1942 6378245.000 1:298.3
WGS-84 1984 6378137.000 1:298.257223563

3
3.2 Sisteme de coordonate utilizate frecvent în geodezia elipsoidală

Pentru reprezentarea punctului St (situat pe suprafaţa fizică a Pământului) în geodezie se


folosesc, în principal, două sisteme de coordonate reprezentate în figura 3.2 şi descrise în
continuare detaliat.

Zz N
cercul paralelului
P  X t , Yt , Z t
S
t
e
punctului S H
S3   B , L , S t
 X ,Y , Z
S e
 B , L, H  0
G
) 2 
O B S ( 2S t Y

S
St1
1
L SS E
t

S0

x
X
meridianul origine P
meridianul punctelor St şi S
(al punctului Greenwich)

Figura 3.2. Sisteme de coordonate utilizate frecvent în geodezia elipsoidală.


Sistemul cartezian geodezic (X Y Z)
Pentru simplificarea notaţiilor renunţăm la indicele inferior e la sistemul cartezian.
 originea O a sistemului se află în centrul elipsoidului de referinţă;
 axa X şi axa Y sunt situate în planul ecuatorului elipsoidului;
 axa X este situată în meridianul geodezic al celebrului observator astronomic
Greenwich situat în apropierea Londrei (meridianul zero sau meridianul origine);
Prin punctul St se poate duce o singură normală la elipsoid . care nu trece prin
centrul elipsoidului decât în următoarele cazuri particulare:
 punctul St se află în P sau ;
 punctul St se află pe ecuator (deci există o infinitate de puncte).
 normala intersectează elipsoidul în punctul S.
Observaţii:

4
În geodezia cu sateliţi se determină coordonatele carteziene Xt Yt Zt ale punctului St de
pe suprafaţa fizică:
; ; . (3.17)
În geodezia elipsoidală se operează cu puncte raportate pe elipsoidul de referinţă, de
genul punctului S ale cărui coordonate carteziene sunt:
; ; .
(3.18)
Sistemul de coordonate geodezice B. L.
Sistemul de coordonate utilizat este acelaşi (X Y Z). Punctele St şi S au însă coordonate
diferite:
a) Latitudinea geodezică B – este unghiul format de normala la elipsoid cu planul
ecuatorului (sensul pozitiv de măsurare a latitudinii B este de la ecuator spre normală). Rezultă
că există latitudini nordice şi respectiv latitudini sudice.
b) Longitudinea geodezică L – este unghiul diedru format de meridianul punctului S t
considerat şi meridianul origine.
Meridianul unui punct reprezintă secţiunea determinată prin elipsoid de către un plan care
trece prin punctul considerat şi prin axa polilor .
Ca meridian origine este acceptat unanim meridianul geodezic al observatorului
astronomic Greenwich. Acest observator este utilizat şi în astronomie (îndeplineşte rolul de
origine pentru longitudinile astronomice şi respectiv pentru timp – aşa numitul timp universal
notat TU).
Atenţie: Coordonatele geodezice B, L nu definesc poziţia în spaţiu a punctului St ci doar
a normalei la elipsoid. Pentru definirea în spaţiu a punctului St mai este necesară o mărime:

c) Altitudinea geodezică :

. (3.19)
Se pot menţiona următoarele localităţi situate la limite extreme pentru teritoriul ţării
noastre:
 limita nordică: Otaci ;
 limita sudică: Giurgiulești ;
 limita de est: Palanca ;
 limita de vest: Criva .
Forma și întinderea teritoriului Republicii Moldova
Teritoriul Republicii Moldova se înscrie într-o bandă, care merge aproximativ pe direcția
sud-nord:
5
Pe latitudine:
Pe direcția est-vest:
Punctul S, ca proiecţie pe elipsoid a punctului St în lungul normalei are aceleaşi
coordonate geodezice B, L cu cele ale punctului St. însă He = 0.
Ecuaţiile parametrice ale elipsoidului de rotaţie:

(3.20)

3.3 Razele de curbură a elipsoidului de rotaţie

Prin normala într-un punct oarecare de pe suprafaţa elipsoidului pot trece o infinitate
de plane. denumite plane normale (deoarece conţin ). Aceste plane intersectează elipsoidul
după o infinitate de secţiuni. denumite secţiuni normale.
Secţiunile care nu trec prin normală (care nu conţin normala) se numesc secţiuni înclinate
(ex.: secţiunea perpendiculară pe axa polilor, care intersectează elipsoidul după cercul paralel al
punctului respectiv).
Dintre secţiunile normale posibile una are raza de curbură maximă şi una are raza de
curbură minimă; acestea se numesc secţiuni normale principale şi au proprietatea de a fi
perpendiculare între ele.
Secţiunea meridiană. Secţiunea meridiană (care, aşa cum se va arăta în continuare are
raza de curbură minimă) este reprezentată de meridianul punctului S.
Secţiunea meridiană are forma unei elipse. fiind obţinută din intersecţia planului meridian
cu elipsoidul de rotaţie. Raza de curbură a acestei elipse se notează cu M:

. (3.21)

în care ds este elementul de arc de elipsă:


ds2 = dx2 + dz2. (3.22)
Rezultă astfel:

. (3.21)

Expresia razei de curbură a elipsei meridiane se poate determina prin următoarea relație:

6
. (3.22)

Prin transformări simple se poate deduce expresia:


. (3.23)
astfel încât rezultă o altă posibilitate de exprimare a razei de curbură a elipsei meridiane:

. (3.24)

Se observă că raza de curbură a elipsei meridiane creşte odată cu creşterea latitudinii


geodezice B. de la ecuator spre pol.
La ecuator. unde B = 0. rezultă:

(3.25)

La pol. unde B = 90. rezultă:

(3.26)

Secţiunea primului vertical este reprezentată de secţiunea normală perpendiculară pe


secţiunea meridiană. Secţiunea primului vertical şi secţiunea înclinată, a paralelului în punctul
considerat, au aceeaşi tangentă. Se obţine astfel legătura dintre raza de curbură a primului
vertical notată cu N şi raza de curbură a paralelului, notată r. legătură care satisface o celebră
teoremă. a lui Meusnier. din geometria suprafeţelor:
. (3.27)
Deoarece r  x,. se obţine în continuare:

. (3.28)

Din cele de mai sus rezultă semnificaţia geometrică a razei de curbură a primului vertical
N = SS0 în Fig. 3.2.
Se observă că şi raza de curbură a primului vertical are o variaţie de la ecuator la pol.
crescând în mărime odată cu creşterea argumentului B:
La ecuator. unde B = 0. rezultă:

(3.29)

La pol. unde B = 90. rezultă:

(3.30)

Numai la pol cele două raze de curbură principale M şi N sunt egale. În celelalte situaţii
raportul dintre razele de curbură ale secţiunilor normale principale va fi:

7
. (3.30)

Rezultă N  M. motiv pentru care raza de curbură N a primului vertical se mai numeşte şi
marea normală.
Raza de curbură a secţiunii meridiane (M) precum şi raza de curbură a secţiunii primului
vertical (N) se pot calcula în funcţie de parametrii elipsoidului a, e2 şi de latitudinea B a
punctului S (sunt funcţii de poziţia punctului pe un anumit elipsoid dat).
Raza de curbură a unei secţiuni normale oarecare în funcţie de razele de curbură
principale şi azimutul geodezic A

P
paralelul punctului S N
primul
A (c)
vertical
r
S
O
E
B E
S0

meridianul punctului S

P
Figura 3.3. Razele de curbură a secţiunilor normale
Se consideră un punct S pe elipsoid (situat pe un anumit meridian şi pe un anumit
paralel). Prin acest punct se poate duce normala la suprafaţă (o unică posibilitate). Prin
normală trec o infinitate de plane normale. care intersectează elipsoidul după secţiuni normale.
fiecare având o altă rază de curbură.
Azimutul A este unghiul format de curba c (directia ) cu direcţia nord a
meridianului. Se poate demonstra formula Euler de calcul a razei de curbură a unei secţiuni
normale. de azimut A:

. (3.31)

Din relaţia de mai sus se observă că raza de curbură a unei secţiuni normale oarecare este
exprimată în funcţie de azimutul său A şi. în cazul elipsoidului de rotaţie. de curburile secţiunii
meridianului (M) şi. respectiv. a primului vertical (N).
Raza de curbură medie Gauss

8
Media aritmetică a razelor de curbură ale secţiunilor normale care trec printr-un punct
situat pe elipsoid, atunci când numărul acestor secţiuni tinde către infinit, se numeşte rază medie
de curbură sau rază medie Gauss, notată R:

. (3.32)

Pentru a realiza media aritmetică din relaţia (3.32) utilizăm următoarea schiţă ajutătoare:

A = 0g
Ai
A

A = 100g
S

Figura 3.4. Raza medie Gauss.


Raza medie Gauss a punctului S considerat este:

. (3.33)

Raza medie Gauss variază. de asemenea. în funcţie de latitudinea geodezică B.


înregistrând la fel cu M şi N, o creştere de la ecuator (B = 0) la pol (B = 90):

. (3.34)

Raza medie Gauss are o aplicabilitate deosebită în geodezie şi în cartografia matematică.


Coordonatele punctelor geodezice situate pe suprafaţa terenului şi ale proiecţiilor

lor pe elipsoid

Din figura 3.5, cu ajutorul mărimilor determinate mai înainte, se pot determina:
 coordonatele punctului St (Xt Yt Zt) situat pe suprafaţa fizică. Acestea intervin în
operaţiile specifice geodeziei cu sateliţi;
 coordonatele punctului S (X. Y. Z) proiectat pe elipsoidul de referinţă în lungul
normalei la elipsoid.
Reamintind că semnificaţia geometrică a razei de curbură a primului vertical este N =
SS0, rezultă cu uşurinţă următoarele relaţii de calcul:
a. Pentru puncte proiectate pe elipsoid (S) rezultă prin utilizarea noilor notaţii
introduse:

9
(3.35)
b. Pentru puncte situate pe suprafaţa fizică (St) rezultă analog:

(3.36)

Zz

S(B)
S(3)
rx
90+B
z
O B x
S

S0

Fig 3.5. Ecuaţiile parametrice ale elipsei meridiane.

3.4 Curbe pe suprafaţa elipsoidului de rotaţie

Elementul liniar al unei curbe.


Considerăm un punct S1, pe suprafaţa elipsoidului şi un element de curbură ds, având
azimutul (unghiul de orientare) oarecare.

Figura 3.6 Calculul elementului liniar al unei curbe.

10
Pentru o suprafaţă oarecare coordonatele carteziene ale unui punct sunt funcţie de
coordonatele geografice elipsoidice:
, , (3.37)
În cazul elipsoidului de rotaţie coordonata z este funcţie numai de latitudinea punctului
.
Elementul liniar al unei curbe oarecare situate pe o suprafaţă poate fi determinat printr-o
relaţie de forma:
(3.38)
Pentru exprimarea elementului liniar al curbei în funcţie de coordonatele geografice
elipsoidice şi de cele carteziene se va diferenţia dx, dy şi dz, obţinând:

(3.38)

Înlocuind şi efectuând calculele se va obţine:


(3.39)
S-a făcut notaţiile:

(3.40)

Relaţia poartă numele de prima formă fundamentală pătratică a suprafeţei S, iar E, G şi


F sunt coeficienţii ei.
Dacă elementul de arc ds s-ar afla pe una din axele de coordonate atunci se obţin
următoarele relaţii:
- pentru - puncte pe aceeaşi paralelă
sau (3.41)
- pentru - puncte pe acelaşi meridian
sau (3.42)
În cazul particular, când suprafaţa S este chiar elipsoidul de rotaţie terestru, meridianul cu
M, raza de curbură, rezultă pentru elementul de arc corespunzător:
(3.41)
Analog pentru un cerc paralel de rază r, rezultă:
(3.42)
Paralelele şi meridianele fiind curbe perpendiculare situate pe suprafaţa elipsoidului de
rotaţie obţinem:
. (3.43)
Comparând expresiile elementului liniar pentru o suprafaţă oarecare şi pentru elipsoid
rezultă valorile coeficienţilor E, F şi G.
11
, şi (3.44)
Aşadar pentru orice suprafaţă de revoluţie, atunci când sistemul de coordonate este
ortogonal, este satisfăcută relaţia
F=0 (3.45)
Unghiul format de liniile de coordonate.

Figura 3.7. Calculul unghiului dintre liniile de coordonate.


Se ştie că un vector este un segment de dreaptă orientat, caracterizat prin:
- modul, notat a, caracterizat prin direcţie şi sens, punct de aplicaţie.
Proiecţiile vectorului pe cele trei axe de coordonate vor fi:
,
, (3.46)
,
- cosinuşii directori ai unghiurilor dintre vectori şi axele de coordonate.
Deci un vectur poate fi scris fie în funcţie de proiecţiile pe axe , fie în

funcţie de cosinuşii directori .


Cosinuşii directori ai tangentei , la o curbă oarecare S1, S2 sunt:

; ; (3.47)

ds = elementul de arc
Ţinând cont de expresiile lui dx, dy şi dz se poate scrie:

; ; (3.48)

Pentru cazurile particulare şi , se scrie:

; ; (3.49)

12
; ; (3.50)
Notând cu unghiul dintre liniile de coordonate generale şi , se poate
scrie: (3.51)
Înlocuind expresiile cosinuşilor directori se obţine:

; (3.52)

Condiţia necesară şi suficientă ca liniile de coordonate să fie ortogonale, adică să se


intersecteze sub unghi drept, este dată de F=0, adică: sau

(3.53)

Calculul elementului de arie.

Figura 3.8. Calculul elementului de arie.


Pentru domenii mici, când elementul de arc poate fi considerat egal cu elementul de
coardă, elementul de arie pe o suprafaţă oarecare (figura 3.8) se determină în mod asemănător cu
cel din plan, utilizând o relaţie de forma:
(3.54)
După cum s-a arătat anterior există:

(3.55)

Înlocuind în expresia lui ds, se obţine:

(3.56)

În cazul unui sistem ortogonal de coordonate este îndeplinită condiţia F=0, adică
, iar pentru elipsoidul de rotaţie terestru: şi
(3.56)

13
Dacă suprafaţa terestră se aproximează cu o sferă de rază medie Gauss, elementul de
arie devine:
(3.57)
Pentru suprafeţe mici se aplică relaţia:

(3.58)

Aria unui element de , diferenţă de longitudine şi latitudine este funcţie de


latitudinea la care se află acea suprafaţă pe elipsoid.
; ;

Azimutul unei curbe.


Azimutul unei curbe pe suprafaţa terestră generală S, se notează cu A şi este
unghiul pe care-l face elementul de arc dS al curbei cu direcţia pozitivă a liniei de coordonate
, sau unghiul format de curbă cu direcţia nord a meridianului (figura 3.9).

Figura 3.9 Azimutul unei curbe.


Valoarea azimutului poate fi calculată cu ajutorul relaţiei care dă cosinusul unghiului
dintre liniile de coordonate, în care se consideră o curbă oarecare şi un =constant.
(1.118)
şi - sunt coşinişii directori ai tangentei la curba oarecare,
respectiv ai tangentei la curba 1=ct
; ; (3.59)

; ; ;
Înlocuind în relaţia cosA şi ţinând cont de expresiile coeficienţilor E, F şi G se va
obţine:

(3.60)

Ştiind că , se poate deduce:

14
(3.61)

Pentru un elipsoid de rotaţie relaţia se poate scrie sub forma:

şi (3.62)

Atunci când se consideră un domeniu infinit mic, lungimea unui arc de meridian şi de
paralel se determină cu relaţiile:
şi rezultă că:

şi (3.63)

Se poate determina şi valoarea tangentei la curba dată:

(3.64)

Din relaţia tangentei rezultă o relaţie foarte importantă pentru teorema lui Clairaut.

Într-un punct dat de pe suprafaţa elipsoidului de rotaţie, raza paralelului r şi raza de


curbură a elipsei meridiane M, sunt constante, deci şi raportul lor din relaţia de mai sus este
constant. Valoarea raportului este proporţională cu panta tangentei la curbură.

15

S-ar putea să vă placă și