Sunteți pe pagina 1din 12

Nu poate fi democraţie fără drept de proprietate,

nu există drept de proprietate fără instituţia cadastrului

Cadastru

decembrie, 2012
Nr. 5 (9)
buletin informativ

Mesajul de felicitare cu ocazia sărbătorilor de


iarnă al Directorului general al Agenţiei Relaţii
Funciare şi Cadastru domnul Anatolie Ghilaş
continuat cu lucrările de înregistrare masivă, am
stabilit relaţii de parteneriat şi colaborare cu orga-
nizaţii din afara ţarii. Toate aceste activităţi denotă
faptul că sîntem într-o continuă evoluare, sînt capi-
tole la care trebuie să mai lucrăm, dar să le privim
ca un imbold pentru ca în anul care vine sa fim mai
buni.
Se mai scurge un an şi e momentul să facem un
bilanţ al succeselor dumneavoastră, aş vrea să mul-
ţumesc fiecărui colaborator care activează în sis-
temul funciar şi cadastral pentru efortul şi munca
care a realizat-o pe parcursului întregului an. Cu
Stimaţi colegi! prilejul frumoaselor sărbători de iarnă vă adresez
La finele fiecărui an şi începutul următorului cele mai sincere felicitări şi urări de bine, prospe-
obişnuim să facem o sinteză a activităţilor, succe- ritate şi bunăstrare. Să aveţi parte de un an bogat
selor şi eşecurilor anului care trece, precum şi să de realizări remarcabile în activitatea profesională,
stabilim cu ce gînduri şi aspiraţii intrăm în noul an. mai înalt în aspiraţii şi plin de succes.
Anul 2012 pentru Agenţia Relaţii Funciare şi Fie ca magia sfintelor sărbători să va umple su-
Cadastru, Întreprinderile de Stat Cadastru, INGE- fletul şi casa cu bucurie, armonie şi căldură, pace şi
OCAD, IPOT şi PSÎF, precum şi filialele acestor in- speranţă pentru noul an. E cumpăna între ani! Să
stituţii, a fost unul al multor realizări, colaborări, privim înapoi cu iertare, înainte cu încredere, în jos
lansări. Am fost implicaţi în lucrările de delimitare cu înţelegere şi în sus cu recunoştinţă. Speranţa să
a frontierei statului, am elaborat hărţi digitale, am vă deschidă poarta spre un An Nou plin de bucurii
emis noi reglemetări şi acte normative, am efectuat şi împliniri. La mulţi ani!
lucrări de conservare şi protecţie a terenurilor, am
2 colaborare internaţională Cadastru buletin informativ

Prima delegaţie oficială în Republica Qatar


În perioada 10-12 decem-
brie 2012, Anatolie Ghilaş
director general al Agenţiei
Relaţii Funciare şi Cadastru
alături de delegaţia oficială a
Moldovei a efectuat o vizită în
Statul Qatar. În cadrul aces-
tei întruniri, reprezentanţii
Moldovei au avut întrevederi
cu Emirul Qatar-ului, Şeihul
Hamad bin KHALIFA AL
THANI, cu Prim-ministrul
Hamad bin JASSIM bin JABER privire la cooperarea bilaterală: Acordul între Guvernul
bin MUHAMMAD AL-THANI, dar cu reprezentanții Republicii Moldova şi Guvernul Statului Qatar privind
mediului de afaceri. promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor; Acor-
Ca urmare a acestor întîlniri, s-a convenit asupra dul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Sta-
aprofundării relațiilor bilaterale între cele două state tului Qatar privind cooperarea economică, comercială şi
în diverse domenii. Astfel, s-a decis deschiderea unei tehnică; Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi
reprezentanţe diplomatice a Statului Qatar în RM şi a Guvernul Statului Qatar privind abolirea regimului de
RM în Qatar. Precum s-a ajuns şi la înțelegerea privind vize pentru paşapoarte diplomatice şi speciale; Memo-
atragerea investiţiilor în agricultură, industrie, infra- randumul de Înţelegere privind cooperarea în domeniul
structură, educație și sport precum şi realizarea unor turismului între Republica Moldova şi Statul Qatar și 
proiecte comune privind parcurile industriale şi zonele Memorandumul de înţelegere în domeniul sportului în-
economice libere. tre Comitetul Naţional Olimpic al Republicii Moldova şi
În cadrul vizitei a fost semnat un şir de documente cu Comitetul Naţional Olimpic al Statului Qatar.

Calendarul Evenimentelor
7 noiembrie a avut loc şedinta extraordinară a Consiliului problemelor specifice domeniilor de activitate ale Agenţiei – Şefii
SIGN, la care au fost invitati experţii internaţionali membrii echipei de direcţii, secţii şi servicii din cadrul Agenţiei, alte persoane res-
de studiu al Agenţiei Internaţionale pentru Cooperare a Japoniei: ponsabile din Întreprinderile de Stat în care Agenţia exercită funcţia
Dl Hisashi Mori, conducător al echipei de studiu JICA, Dl Kensuke de fondator, precum şi din autorităţile administrative şi instituţiile
Kimura şi Sugita Akihiro; publice subordonate Agenţiei.
Dna Elena Busch, consultant  al Autorităţii de Cartografie şi Ca- 22–23 noiembrie dl Crigan, director general adjunct al ARFC
dastru al Regatului Norvegiei. a participat la Sesiunea a 34-a Consiliul Interstatal în Geodezie,
14 noiembrie s-a desfăşurat masa rotundă cu genericul „ În- Cartografie, Cadastru şi Zondarea Pămîntului care s-a desfăşurat la
registrarea şi managmentul Obiectelor de Infrastructură Tehnico- Bacu, Azerbardjan.
Edilitară” organizată de către Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru 5 decembrie a avut loc întîlnirea reprezentanţilor Băncii Mon-
în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, diale dna Gulnara Roll si dna Cecilia Batac la ARFC . Scopul întîl-
Congresul Autorităţilor Locale şi Agenţiei de Cooperare Internaţio- nirii a fost familiarizarea experţilor străini cu reformele din sectorul
nală a Germaniei(GIZ). funciar p-u a determina următorii paşi care trebuie de întreprinşi în
Scopul întrunirii este de a obţine un consens între parţile intere- administrarea funciară.
sate referitor la procesul de înregistrare, delimitare şi administrare a 14 decembrie a avut loc Şedinţa Colegiului, la ordinea de zi a
proprietăţii publice în baza cadrului legislativ şi normativ în vigoare. cărei ai fost puse în discuţii întrebările cu privire la examinarea şi
16 noiembrie  s-a desfăşurat şedinţa ordinară a Consiliului teh- aprobarea Planului de activitate a ARFC pentru anul 2013 şi Planul
nico-economic de Stat pe lângă Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, de activitate a Colegiului pentru anul viitor.
stabilită conform Planului de activitate pentru anul 2012, unde au
participat cu rapoartele respective şi propunerile de soluţionare a
Cadastru buletin informativ colaborare internaţională 3

Consiliul Interstatal al ţărilor membre CSI


În domeniul geodeziei, cartografiei, cadastrului
şi explorării la distanţă cu sondă a Pământului
din 9 octombrie 1992

În perioada 22-23 noiembrie 2012 în or. Baku, Re- tografiei şi cadastrului ale Comunităţilor în perioada
publica Azerbaidjan a avut loc Sesiunea a XXXIV al 2011-2012;
Consiliului Interstatal al ţărilor membre CSI în dome- - raportul grupului de lucru privind denumirile ge-
niul geodeziei, cartografiei, cadastrului şi explorării la ografice şi despre situaţia reală, actualizarea Buletinu-
distanţă cu sondă a Pămîntului, unde Republica Moldo- lui electronic pentru denumirile geografice ale ţărilor
va a fost reprezentată de către Agenţia Relaţii Funciare membre CSI;
şi Cadastru. - organizarea studiilor în domeniul cartografiei şi
Guvernul Republicii Moldova prin Agenţia Relaţii geodeziei pentru reprezentanţii ţărilor membre CSI la
Funciare şi Cadastru este membră a Consiliului menţi- Universitatea de Stat de Geodezie si Cartografie (MII-
onat din anul 1992, în baza acordului semnat între Gu- GAiK) în or. Moscova;
vernele ţărilor membre CSI. - realizarea Programului de Standardizare şi Metro-
La lucrările Sesiunii au participat conducători şi re- logie;
prezentaţi ale Autorităţilor publice centrale în domeniul - implementarea măsurilor privind crearea Centru-
geodeziei, cartografiei şi cadastrului ale Comunităţilor lui Interstatal de verificare a nivelelor digitale şi mirelor;
Statelor membre Independente, din Azerbaidjan, Bela- - utilizarea Normelor unice de timp întru executarea
rus, Kazahstan, Moldova, Rusia, Tadjikistan, Uzbekis- lucrărilor topografo, geodezice şi cartografice de către
tan şi Ucraina. statele membre CSI;
În cadrul sesiunilor de lucru au fost puse în discuţii În conformitate cu modificările efectuate în Acordul
următoarele aspecte: cu privire la colaborarea statelor-membre ale CSI în do-
- rapoartele naţionale referitoare la activitatea Au- meniul geodeziei, cartografiei, cadastrului şi explorării
torităţilor publice centrale în domeniul geodeziei, car- la distanţă cu sondă a Pământului din 9 octombrie 1992
4 felicitări Cadastru buletin informativ

s-a hotărît ca şedinţele sesiunilor să fie convocate la ne- În ajunul sărbă-


cesitate, însă nu mai rar decât o dată în an alternativ în torilor de iarnă, Vă
fiecare dintre statele-membre ale Acordului.
Aşadar următoarea şedinţă a Sesiunii a XXXV-a a urăm multă sănăta-
Consiliului Interstatal va avea loc în anul 2013 care va fi te, prosperitate, feri-
găzduită de Republica Belarus. cire, lumină în casă
Activitatea Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru a
Republicii Moldova în cadrul Consiliului Interstatal în
şi în suflet, în Noul
domeniul geodeziei, cartografiei, cadastrului şi explo- An să fim tot împreună sub semnul aceleiaşi
rării la distanţă cu sondă a Pământului este binevenită. strânse colaborări.
Beneficiile de bază sunt: schimbul de informaţii şi
experienţă în domeniul geodeziei, cartografiei, cadas- La Mulţi Ani!!!
trului şi explorării la distanţă cu sondă a Pământului,
elaborarea standardelor şi normelor de timp unice pen- Cu respect colectivul Direcţiei geodeziei,
tru lucrările de domeniu, realizarea proiectelor interna- cartografiei şi geoinformatică.
ţionale aşa ca Atlasul geografic al Comunităţii Statelor
Independente, Proiectului pilot pentru Infrastructura Ivan DANII
de Date Spaţiale, crearea produselor cartografice în baza Şef adjunct al Direcţiei geodeziei,
tehnologiilor avansate. cartografiei şi geoinformatică.

Mesaj de felicitare
din partea conducerii Institutului de Geo-
dezie, Prospecţiuni Geotehnice şi Cadastru
Serghei Nagorneac
Director IS „INGEOCAD“

Acum, cînd roata timpului este gata să întoarcă ultima filă din calendarul anului 2012, am frumosul
prilej de a Vă adresa cele mai sincere şi alese urări de bine cu ocazia luminoaselor sărbători de iarnă.
Anul care se încheie a fost marcat cu provocări, dar şi realizări şi împliniri însemnate. Acestea sunt re-
zultatul eforturilor comune, profesionalismului şi a perseverenţei specialiştilor din domeniu.
Lansarea Sistemului Naţional de Poziţionare „MOLDPOS“ a devenit o nouă etapă în evoluţia ramu-
rii şi, cu siguranţă, va da un impuls dezvoltării şi aplicării în republică a noilor tehnologii în geodezie şi
cartografie.
Sunt ferm convins, că activitatea noastră dedicată studierii şi cercetării nestematei comori ale ţării – pă-
mîntului, va contribui şi în continuare la prosperarea întregii societăţi a Republicii Moldova.
La începutul drumului în noul an Vă doresc ca speranţele şi intenţiile frumoase să devină realizări mar-
cante şi fie ca Anul care vine să Vă aducă multă sănătate, bunăstare, satisfacţii profesionale şi sufleteşti,
căldură în casă şi fericire.
La Mulţi Ani!
Cadastru buletin informativ activitate curentă 5

Consecinţele economisirii resurselor financiare la


executarea prospecţiunilor inginero-geotehnice,
garanţia calităţii şi securităţii în construcţii.
În prezent investigaţiile geoteh- şi necesită reparaţie costisitoare, fapt ambul al proiectării este o axiomă.
nice reprezintă un complex de lu- care nu dă nici o garanţie că aceste Numai respectînd-o proprietarul va
crări necesare pentru proiectarea activităţi de renovare nu se vor re- avea convingerea că clădirea con-
construcţiilor. peta cu o priodicitate permanentă. struită va fi durabilă, nedeformată.
La moment mulţi beneficiari şi În acestă situaţie vina nu aparţine Mai mult ca atît, va avea posibilita-
anteprenori, specialişti ai organiza- constructorilor, problema constă în tea de a face economii la construirea
ţiilor de proiectare şi de construcţii efectuarea prospecţiunilor ingine- fundamentului. De exemplu, acolo
subestimează rolul investigaţiilor ro-geologice necalitative sau absenţa unde ne permit condiţiile geologice,
inginero-geologice în construcţii, acestora. Pentru a evita astfel de si- la construirea fundaţiei continuie
care constituie una din etapele fun- tuaţii, cînd costul obiectului se ma- fără pierderi se poate micşora grosi-
damentale în procesul de edificare. jorează considerabil, încă la etapa de mea şi adîncimea acesteia.
Doar un cerc restrîns de speci- selectare a terenului de construcţie Se poate economisi şi la con-
alişti, la proiectarea şi construcţia este necesară efectuarea investigaţii- struirea temeliei pe piloţi. Pe şanti-
unui edificiu sau clădire ţin cont de lor inginero-geologice detaliate. erul de construcţie se pot observa
importanţa investigaţiilor în cauză, În ultimii ani, cu regret, antrepre- piloţi de diferite înălţimi, care apoi
ei fiind la curent cu problemele cu norii nu apreciază studiul geotehnic se scurtează de către constructori
care se pot confrunta pe viitor. complet, nu ţin cont de importanţa astfel încît toţi să fie de o singură
Această situaţie se crează în ma- acestuia, fiindcă numai avînd infor- înălţime. Acest lucru se întîmplă de-
joritatea cazurilor în care construc- maţia despre structura geologică a oarece piloţii au fost iniţial de ace-
torii individuali din dorinţa de a fi terenului şi proprietăţile fizico-me- iaşi parametri, dar unii sînt turnaţi
economi, omit acest procedeu şi canice ale acestuia, se poate construi în straturi dure care nu le permit să
astfel construirea unei case de lo- un edificiu sau o clădire utilizînd re- treacă mai adînc, deoarece la noi în
cuit pe un lot de pămînt care a fost surse materiale costisitoare minime. Republica Moldova se pot întîlni di-
cercetat superficial devine mult mai Dacă proiectul va fi calculat, ţinînd ferite tipuri de roci, chiar şi pe acelaş
costisitoare decît se preconiza. De- cont de toţi factorii negativi cu care teren de construcţie.
oarece un teren neinvestigat poate se poate confrunta construcţia con- În schimb dacă primim în timpul
surprinde neplăcut prin prezenţa cretă se poate influenţa asupra re- investigaţiilor geotehnice harta cu
apelor subterane, care se pot întîlni strîngerii termenilor şi micşorarea reflecarea profilului geologic concret,
la o adîncime foarte mică, sol loio- costului construcţiei. Şi nu invers constructorii vor calcula pentru tur-
ss, soluri fosile ş.a.. Ca consecinţă – făcînd economie la executarea in- nare piloţi la adîncimi exacte.
proprietarul va avea pereţi strîmbi, vestigaţiilor inginero-geologice să se Cu regret proprietarul preferă să
fisuri, umezeală, multe alte neajun- solicite de la proiectanţi micşorarea reducă din cheltuielile pentru inves-
suri, care vor crea nenumărate difi- costului construcţiei. tigaţii, refuzînd studierea detaliată
cultăţi la exploatarea imobilului. Un alt rezultat al condiţiilor in- a proprietăţilor pămîntului, dar nu
Apele subterane pot poseda ca- ginero-geologice insuficient studiate se limitează în cheltuieli destina-
pacităţi chimice agresive, care pro- sau ignorate la proiectare şi con- te amenajării aspectului exterior al
voacă corozia metalului şi contribu- strucţie aceasta poate duce la urmări clădirii. Majoritatea proiectanţilor
ie la deteriorarea betonului, ceea ce şi mai grave – la avarii şi distrugerea au obţinut studii pe timpul URRS şi
condiţionează modificarea capacită- edificiilor. În astfel de cazuri prima au ca opţiune această practică ”mai
ţii portante a fundaţiei şi clădirii în întrebare care apare este – cine a ieftin şi mai repede”, care poate ge-
întregime. Prezenţa acestora duce la executat investigaţiile inginero-geo- nera pierderi mari. În astfel de ca-
deformarea pereţilor, apariţia fisuri- logice şi au fost acestea executate co- zuri sînt în pierdere atît beneficiarii
lor, clădirea pierde din termoizolare respunzător? Investigaţiile ca un pre- cît şi antreprenorii.
6 noutăţi Cadastru buletin informativ

Pentru specialiştii în domeniu nice şi Cadastru ”INGEOCAD” numai dacă costul investigaţiilor se
toate acestea sunt lucruri certe. execută atît tot complexul de lucrări va schimba şi va fi rezonabil şi adec-
Atunci care ar fi explicaţia decala- inginero-geologice, cît şi anumite ti- vat lucrărilor.
jului mare între cheltuielile pentru puri de lucrări: inginero-geologice, Institutul realizează astfel tipuri
investigaţiile geotehnice în Moldova inginero-hidrogeologice, geodezice, de lucrări ca pomparea apelor din
care constituie cel mult 1%, şi chel- topografice, geofizice pentru toate sondele de cercetare, cu scopul de
tuielile destinate pentru aceleaşi tip construcţiile. Întreprinderea active- a determina parametrii hidroge-
de lucrări în alte state civilizate care ză de peste 30 ani şi a realizat lucrări ologici pentru calcularea scăderii
este de la 12 pînă 18%. foarte complicate, îndeplineşte mul- apelor la anumite construcţii, atunci
Aşadar primul pas îl constituie te tipuri de activităţi la comanda or- cînd nivelul apelor subterane este
conştientizarea necesităţii execută- ganelor guvernamentale, toate fiind foarte ridicat şi este posibilă subin-
rii investigaţiilor inginero-geologice executate la un nivel corespunzător. undaţia subsolurilor.
calitatative, care constituie garanţia Întreprinderea execută lucrări- Sînt atestate cazuri cînd investi-
studierii detaliate a viitorului şantier le calitativ, uneori chiar şi din cont gaţiile geotehnice necalitative duc la
de construcţii. propriu, dacă este necesar. Suntem cercetări repetate, la executarea fo-
Următorul pas – selectarea com- o întreprindere cu o experienţă bo- rajului de verificare, mai ales atunci
paniei care se va ocupa de aceste gată şi cu perspective de viitor şi cel cînd se testează pilonii bătătoriţi. Se
lucrări. Trei lucruri trebuie să fie mai important vă putem garanta ca- întîlnesc cazuri cînd se utilizează
predominante – compatibilitatea, litatea lucrărilor executate. datele terenurilor învecinate, care
complexitatea şi cel mai impor- Este de menţionat, că în viitorul deseori nu corespund terenului dat,
tant - garanţia calităţii lucrărilor. apropiat ne vom confrunta cu pro- iar beneficiarul este dus în eroare.
Resposabilitatea pentru calitatea bleme mai complicate. În construc- Economia la efectuarea lucrări-
investigaţiilor la proiectarea con- ţii prevalează tendinţa clădurilor cu lor inginero-geologice în procesul
strucţiilor sau la reconstrucţia clă- mult mai multe etaje 20-25 etaje. construcţiei poate provoca situaţii
dirilor şi edificiilor este prea mare, Acest lucru necesită efectuarea fo- de avariere, lichidarea cărora ge-
deci studiul geotehnic urmează să rajului la adîncimi mari – pînă la nerează schimbarea termenilor de
fie executat de către companii, care 35-40 metri liniari, micşorarea pa- dare în exploatare a construcţiei şi la
posedă nu numai profesionişti de o sului dintre sonde şi complexitatea creşterea costului construcţiei.
calificare înaltă cu experienţă, dar şi studiului geotehnic în condiţii de
care posedă tehnică specializată, la- laborator, ceea ce ne va ajuta la ob- Ecaterina Homin
borator geotehnic specializat. ţinerea informaţiei veritabile despre Inginer Ingeocad
Întreprinderea de Stat Institutul terenul pentru construcţie. Toate
de Geodezie, Prospecţiuni Geoteh- aceste probleme pot fi soluţionate

Stabilirea modului de folosinţă a bunurilor imobile


Începînd cu 1 ianuarie 2013 ÎS acord, sau printr-o încheiere a in- asigurată cu cale de acces separată sau
„Cadastru” va presta un serviciu stanţei de judecată în lipsa acestuia. aceasta să fie asigurată prin interme-
nou – executarea lucrărilor de stabi- Modul de folosinţă se stabileşte diul părţii bunului imobil folosită în
lire a modului de folosinţă a bunu- asupra terenurilor, construcţiilor şi comun. La stabilirea modului de folo-
rilor imobile, scopul de bază al că- încăperilor izolate înregistrate în re- sinţă a bunurilor imobile cu destinaţie
ruia îl reprezintă stabilirea părţilor gistrul bunurilor imobile, aflate în co- agricolă se va ţine cont de normele
bunului imobil care vor fi folosite în proprietate comună în cote părţi, pre- agrotehnice stabilite pentru fiecare ca-
mod individual de către proprietari cum şi în cazul proprietăţii comune în tegorie de terenuri.
şi acelor folosite în comun. Datele devălmăşie a soţilor dacă instanţa de Informaţii mai detaliate privind
despre modul de folosinţă stabilit judecată determină cota parte a fie- tarifele şi modalitatea prestării ser-
se vor conţine în registrul bunurilor căruia dintre soţi. Condiţia necesară viciului respectiv vor fi disponibile
imobile la capitolul „Grevări”. pentru stabilirea modului de folosinţă pe pagina oficială a ÎS „Cadastru” pe
Lucrările de stabilire a modului pentru construcţiile şi încăperi izolate adresa www.cadastru.md.
de folosinţă vor fi efectuate la soli- este ca fiecare parte a din bunul imo- Secţia administrarea clienţilor şi
citarea coproprietarilor în comun bil folosită individual trebuie să fie relaţii publice IS CADASTRU
Cadastru buletin informativ proiecte 7

Mesaj de felicitare
a conducerii IPOT
Stimaţi colegi !
În pragul frumoaselor sărbători de Crăciun şi Anul Nou ne face o deo-
sebită plăcere să Vă adresăm cele mai sincere felicitări şi urări de sănătate,
realizări frumoase, norocul să vă sprijine fiecare pas! Cu ocazia acestor săr-
bători e timpul să lăsăm în urmă supărările anului ce a trecut şi să primim
noul început - anul ce vine, cu bucurie, sărbătorind alături de prieteni şi
familie. Haideţi de Revelion să celebrăm venirea anului 2013 cu focuri de
artificii şi cu urări haioase în rimă şi versuri.

Anul ăsta care vine


Să vă meargă mult mai bine...
Pace, linişte sufletească
Domnul din cer să vă dăruiască...
Alexandru Kaminski
Multe vise împlinite
Director al ÎS „IPOT”
Şi sărbători fericite...
La Mulţi Ani!

Sistemul informaţional automatizat „Cadastrul


funciar” şi principiile tehnologice de executare
a lucrărilor de evidenţă grafică.
Sistemul informaţional automatizat (SIA) „Cadas- mele informaţionale automatizate departamentale, care
trul funciar” reprezintă o totalitate de date obţinute în utilizează informaţia despre terenuri.
rezultatul evidenţei cadastrale a tuturor terenurilor, re- Funcţiile de bază ale sistemului sunt:
feritoare la amplasarea acestora, clasificarea terenurilor Formarea băncii de date a sistemului
după categoriile de destinaţie şi folosinţă, caracteristica Organizarea furnizării informaţiei din banca de date
cantitativă şi calitativă a terenurilor, bonitatea solului a sistemului.
şi evaluarea economică a terenurilor, repartizarea lor Asigurarea calităţii informaţiei prin crearea şi men-
după deţinători, etc. ţinerea componentelor sistemului de calitate.
SIA este destinat pentru asigurarea identificării pa- Asigurarea securităţii datelor la toate etapele de acu-
rametrilor cantitativi şi calitativi ai fondului funciar mulare, păstrare şi utilizare a resurselor informaţionale
şi are scopul asigurării informaţionale privind: de stat a cadastrului funciar general.
a) administrarea la nivel central şi local a resurselor Asigurarea funcţionării şi integrării sistemului cu
funciare; resursele informaţionale de stat de bază în limitele Sis-
b) controlul de stat în domeniul relaţiilor funciare; temului Informaţional Geografic Naţional, precum şi
c) organizarea teritoriului; integrarea cu alte resurse informaţionale de stat, depar-
d) monitoringul funciar; tamentale, regionale.
e) luarea măsurilor pentru protecţia şi ameliorarea SIA este o resursă informaţională integrată, care re-
solurilor; prezintă o totalitate de subsisteme funcţionale şi clasifi-
i) crearea platformei de integrare reală pentru siste- catoare, precum şi baze de date textuale şi grafice.
8 proiecte Cadastru buletin informativ

Sistemul include următoarele subsisteme funcţionale: formaţiei existente (ortofoto, panurile digitale la scara
Conturul de evidenţă a proprietăţilor (privat, public 1:2000 – 1:10000)
şi din domeniul privat al statului, public şi din dome- Lucrările de cîmp - efectuarea măsuratorilor geodezice
niul privat al UAT, de domeniul public al raionului, pro- 3. Prelucrarea datelor obţinute
prietate a altor state pe teritoriul Republicii Moldova); 4. Verificarea datelor și introducerea în baza de date
Conturul de evidenţă cantitativă a terenurilor; 5. Stocarea (manipularea)
Conturul de evidenţă calitativă a terenurilor; 6. Extragerea datelor (WEB - servicii de prezentare)
Conturul monitoringul funciar; La formarea contururilor folosinţelor funciare se vor
Conturul de eliberare a informaţiei analitice şi statis- conduce de următoarele principii:
tice a cadastrului funciar general Categorii de destinații a terenurilor
Documentele SIA „Cadastrul funciar” se compun Tipul de proprietate
din documentele de bază şi documentaţia tehnică. Posesiune şi beneficiere funciară
SIA va opera cu următoarele obiecte informaţionale: Modul de folosinţă
destinaţia terenurilor; tipul de proprietate; modul de La moment se definitivează Concepţia sistemul in-
folosinţă; învelişul de sol; panta; expoziţia; gradul de ero- formaţional “Cadastrul Funciar” şi Principiile tehno-
dare a terenurilor; terenurile irigate; terenurile desecate. logice de executare a lucrărilor de evidenţă grafică. În
O sursă de acumulare a bazei de date a SIA „Cadastrul curînd documentele vor fi transmise spre examinare şi
Funciar” va fi SIA „Evidenţa cantitativă şi calitativă a te- propuneri autorităţilor publice centrale şi vor fi publica-
renurilor” care la rîndul sau va fi divizat în 2 blocuri de te pe pagina web a Institutului.
funcţiuni: „Evidenţa cantitativă” şi „Evidenţa calitativă”. Adaptarea tehnologiei de evidenţă cantitativă şi ca-
Executarea lucrărilor de evidenţă cantitativă şi ca- litativă a terenurilor şi a SIA „Cadastrul Funciar” va fi
litativă a terenurilor vor consta din următoarele etape: efectuată în cadrul lucrărilor pilot preconizate în 6 uni-
1. Lucrări pregătitoare – analiza materialelor (da- tăţi administrativ-teritoriale (cîte 2 din nordul, centrul
telor) existente şi sudul Republicii).
2. Colectarea datelor geospaţiale: Sergiu Nohailîc
Lucrări camerale - prin utilizarea materialelor şi in- secţia tehnică IPOT

Anul 2013 un an cu mari provocări


Planului de activitate al Agenţiei Relaţii Funciare şi lui şi UAT,
Cadastru pentru anul 2013 are bază următoarele priori- • îndeplinirea lucrărilor de înregistrare masivă a bu-
tăţi de activitate: nurilor imobile,
• îmbunătăţirea cadrului legislativ şi normativ în do- • Elaborarea mecanismului de implementare a reevalu-
meniile reglementate; ării bunurilor imobile (crearea SIA „BD privind tran-
• mediatizarea activităţii Agenţiei; zacţiile”, elaborarea metodelor de analiză a datelor);
• creşterea calităţii serviciilor prestate de întreprinde- • asigurarea ramurilor economiei naţionale cu date
rile faţă de care Agenţia exercită funcţia de fondator; geodezice, cartografice şi geoinformatice,
• eficientizarea parteneriatului public - privat; • precum şi demarcarea frontierei de stat dintre Re-
• creşterea gradului de transparenţă în activitatea Agenţiei; publica Moldova şi Ucraina.
• dezvoltarea serviciilor publice electronice, partici- Avem foarte multe de îndeplinit şi în anul care vine,
parea la platforma naţională e - Guvernare. însă numai cu eforturi comune, că vom reuşi să asigu-
2013 este un an important pentru corelarea legisla- răm realizarea obiectivelor stabilite chiar dacă, evident,
ţiei în domeniul de activitate la cadrul legislativ privind vor apărea şi unele obstacole.
descentralizarea administrativă. “Crăciunul este sărbătoarea inimilor care dăruiesc, a
O altă sarcină destul de remarcabilă este definitivarea inimilor deschise către ceilalti. Vă doresc Crăciun fericit
şi prezentarea spre aprobare a unui şir de acte normative, şi un An Nou generos, cu prieteni de încredere şi reali-
care sunt strict necesare pentru realizarea obiectivelor de zări pe măsura. La mulţi ani! “
activitate stabilite.Printre sarcinile primordiale rămân a fi:
• efectuarea lucrărilor antierozionale de protecţie şi Cornelia Eremia
sporire a fertilităţii solurilor, consultant superior Serviciul analiză,
• delimitarea terenurilor proprietate publică a statu- monitorizare şi evaluare a politicilor
Cadastru buletin informativ proiecte 9

Proiectul Legii monitoringul bunurilor imobile


adoptat de Parlamentul Republicii Moldova
pentru înregistrarea dreptului asupra bunurilor dobândi-
te sau construite. Având în vedere că conform legislaţiei
fiscale sunt obiecte impozabile şi construcţiile cu un grad
de executare de cel puţin 50 %, pentru a asigura organele
fiscale cu datele necesare la calcularea şi perceperea im-
pozitelor, se prevede în obligaţiunea proprietarului bu-
nului nefinalizat de a informa oficiul cadastral teritorial
despre construirea bunului dacă de la data începerii lu-
crărilor de construcţie au trecut trei ani.
Conform legii menţionate se prevăd şi situaţii în care
este obligatorie actualizarea datelor, ceea ce presupune
inspectarea pe teren a obiectului şi executarea lucrărilor
cadastrale după caz. Actualizarea obligatorie a datelor ca-
Un pas important în domeniul cadastrului a fost dastrale este necesară în cazul privatizării bunurilor imo-
adoptarea în a II-ua lectură de către Parlamentul RM a bile, dării în locaţiune a bunurilor statului, vânzării silite
proiectului Legii privind monitoringul bunurilor imo- a bunurilor. Este prevăzută actualizarea datelor cadastra-
bile. Proiectul legii este elaborat întru executarea art. 21 le şi în cazul înstrăinării sau ipotecării bunurilor imobile
al Legii cadastrului bunurilor imobile nr. 1543-XIII din dacă de la momentul ultimei actualizări a trecut un ter-
25.02.1998 cu modificările şi completările ulterioare. men mai mare de 3 ani în cazul construcţiilor comerciale,
Legea monitoringului bunurilor imobile va permite de producere şi 5 ani în cazul altor bunuri imobile.
ţinerea la zi a informaţiei despre bunurile imobile, des- Până în prezent nu este soluţionată problema în-
pre proprietari, despre schimbările intervenite la bunu- registrării garajelor din cooperativele de construcţie a
rile imobile, întru asigurarea unei informaţii veridice garajelor, ceea ce duce la necorespunderea datelor din
despre valoarea bunurilor imobile în scopul impozitării. registrul bunurilor imobile. De fapt garajele funcţio-
În urma implementării acestei legi vor creşte încasările nează de ani de zile (10 – 20 ani), însă nu sunt date în
la bugetele locale. exploatare din cauza procedurilor complicate, iar pose-
Se prevede că surse de informaţie vor fi autorităţile pu- sorii garajelor nu pot să-şi înregistreze individual gara-
blice, în special cele locale, şi bineînţeles proprietarii bu- jele, şi nu pot să devină proprietari. Astfel, legea conţine
nurilor imobile. Informaţia va fi prezentată la oficiile ca- prevederea faptului că Guvernul, urmează să elaboreze
dastrale teritoriale în vederea prelucrării ei şi completării şi o hotărâre privind simplificarea procedurii recepţiei ga-
actualizării cadastrului bunurilor imobile cu date noi. rajelor din cooperativele de construcţie a garajelor, iar
Astfel, legea prevede că până la 01 iunie a fiecărui an autorităţile publice locale, la rândul lor, vor asigura or-
autorităţile publice locale vor prezenta oficiilor cadas- ganizarea lucrărilor în vederea recepţiei garajelor.
trale teritoriale deciziile privind atribuirea de terenuri,
informaţia privind eliberarea autorizaţiilor de constru- Tatiana Silistraru,
ire, informaţia privind darea în locaţiune a bunurilor consultant serviciul evaluarea bunurilor imobile al ARFC
imobile proprietate publică a unităţii administrativ-te-
ritoriale, informaţia privind construcţiile ridicate fără Crăciunul este sărbă-
autorizaţie, etc. După colectarea informaţiei şi sistema- toarea minunată care
tizarea acesteia oficiile cadastrale teritoriale vor executa ne dă putere să fim mai
lucrări de identificare a bunurilor imobile, şi conform buni, mai generoşi şi mai
articolului 6 din proiect vor executa lucrările cadastrale. curajoşi.
Totodată, prezentarea informaţiei pentru ţinerea la zi
a datelor cadastrale este pusă şi în obligaţia proprietari- Crăciun Fericit
lor. Astfel, legea stabileşte termenul de trei luni necesar şi un An Nou!
10 lucru curent Cadastru buletin informativ

Cauzele tergiversării executării lu-


crărilor cadastrale în intravilanul şi
extravilanul localităţilor republicii.
Dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile materiale şi să facă ordinea respectivă în bunurile imo-
în Republica Moldova este recunoscut şi ocrotit de lege, bile funciare până la sosirea specialiştilor firmelor câşti-
însă e necesar ca el să fie legalizat. gătoare la licitaţiile respective. Menirea lor este pregăti-
Lucrările de înregistrare masivă se efectuează în bază rea materialelor necesare la elaborarea documentelor de
de contract cu agenţii economici, câştigători ai licitaţiilor drept, pentru înregistrare la OCT.
organizate de către Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru. Pentru anul curent au fost alocate 6 mln. lei, dintre
Înregistrarea bunurilor imobile se efectuează din contul care trebuie repartizate resurse pentru executarea lucră-
bugetului de stat. Până la licitaţie, între primărie şi Agen- rilor cadastrale rămase neîndeplinite din anii 2010-2011,
ţie se încheie un Memorandum de colaborare, la care precum şi pentru cele din 2012. Au fost selectate primăriile
se prezintă planul perimetrului terenului primăriei, pe care au prezentat listele şi schemele amplasării deţinători-
care se indică sectoarele de teren în care sunt amplasate lor de teren în sectoarele din extravilanul localităţilor, alte
grădinile deţinătorilor de teren (art.82) , listele corecte şi documente necesare pentru elaborarea documentelor de
schemele amplasării lor în sectoarele respective. La fel se drept cetăţenilor, primăriile au confirmat doleanţa pentru
prezintă şi listele deţinătorilor de teren din intravilanul o colaborare strânsă în acestă direcţie. Au fost organizate
localităţilor cu datele din buletinele de identitate, nece- 2 tendere, cu participarea la ele a firmelor cu experienţă,
sare la înregistrarea bunurilor şi drepturilor asupra lor însă rezultatele s-au dovedit a fi mult mai bune decât în
la OCT. Cu regret, după includerea în planul de lucru, anii precedenţi. Din 7 executanţi ai acestor lucrări numai
primăriile neglijează memorandurile de colaborare, nu-i 2 şi-au onorat pe deplin angajamentele ÎS IPOT şi SRL
organizat lucrul de identificare a terenului din extravilan „Meridian. SRL „Topocart” a finalizat lucrările în primă-
din cauza absenţei deţinătorilor lor, consiliilor locale de ria Tîrşiţei rl Teleneşti şi intravilanul primăriei Crocmaz, rl
examinare şi aprobare a materialelor prezentate de către Ştefan Vodă. SRL „ Valdenproiect” a finalizat lucru în pri-
executori, astfel se acumulează materialele după finaliza- măria Voinescu rl Hînceşti însa nu a finalizat lucrarile în
rea tuturor lucrărilor la sfârşitul anului. Această situaţie primaria Lăpuşna rl Hînceşti, iar SRL „Geoinfosistem” din
complică verificarea volumului enorm de către OCT, fără 14 primării preconizate a realizat parţial lucrările doar în 6,
de care e imposibilă elaborarea titlurilor deţinătorilor de finalizând lucru doar în 2 primării. Astfel din 6 mln. pre-
tren, şi duce la imposibilitatea plăţii lucrărilor efectuate conizaţi pentru a 2013 circa 2 mln. va trebui să le recanali-
de executori şi pierderea surselor financiare bugetare alo- zăm la finalizarea lucrărilor începute în anul curent, lăsând
cate. O problemă destul de acută este şi lucrul cu moş- multe primării fără executarea acestor lucrări în anul viitor.
tenitorii terenurilor de pământ, care la fel reţin execu- Însă Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, care va fi nevo-
tarea lucrărilor cadastrale şi nu pot primi documentele ită să ia măsurile de rigoare, cu excluderea din programul
de drept, de aceea, până la începerea lucrărilor masive, e de activitate a primăriilor, care nu colaborează, astfel, s-a
necesară şi rezolvarea acestei probleme. întîmplat cu primăriile Chetrosu rl Drochia, Cărpineni rl
Acestea şi alte pricini cauzează neîndeplinirea sarci- Hînceşti şi urmeaza Sculeni rl. Ungheni. Acest fapt denotă
nilor puse de către Guvernu de a finaliza lucrările nomi- că atît executorii lucrărilor cît şi primăriile nu-şi onorează
nalizate până în anul 2017. obligaţiile stabilite de către contractele şi memorandumu-
La licitaţie se includ primăriile, care au prezentat rile încheiate.
materialele, în dependenţă de termenii prezentării lor
Agenţiei şi sursele financiare alocate din bugetul de stat, Victor Cananău,
însă primăriile preventiv trebuie să pregătească aceste colaborator al ARFC
Cadastru buletin informativ realizări 11

Atelierul de lucru final consacrat finaliză-


rii proiectului de asistenţă tehnică pen-
tru cartografierea a 20 % din teritoriul
Republicii Moldova

La 18 decembrie în Sala de Conferinţe a Agenţiei re. Cetăţenii vor fi la curent cu zonele de risc existente şi
Relaţii Funciare şi Cadastru a Republicii Moldova s-a vor putea alege un bun imobil mai puţin afectat sau vor
desfăşurat Atelierul de lucru final consacrat finalizării folosi un teren din zona de risc corespunzător. Totodată
proiectului de asistenţă tehnică pentru cartografierea a vor putea masura suprafeţele bunurilor imobile intere-
20 % din teritoriul Republicii Moldova, grand oferit în sate şi distanţele pînă la obiecte de interes.
formă de suport tehnic beneficiat din partea Ministe- Proiectul a mai cuprins şi crearea Sistemului Naţi-
rului Afacerilor Externe al Regatului Norvegiei pentru onal de poziţionare MoldPOS, care e in funcţiune de 1
perioada 2009-2012 an şi a contribuit enorm la reducerea costurilor pentru
Autoritatea de Cartografie şi Cadastru a Norvegiei în utilizatori: de personal, echipament şi timp.
colaborare cu Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru prezin- Avînd in vedere importanţa Proiectului Agenţia
tă hărţile digitale pentru zonele de risc de inundaţie din Relaţii Funciare şi Cadastru, urmează să îşi realizeze
Republica Moldova. Au fost selectate zonele cele mai ex- în continuare politica de stat în cartografierea a intreg
puse riscului de inundaţie din partea centrală a Moldovei. teritoriului Republicii Moldova şi atragerea proiectelor
Proiectul include două componente: din exterior.
Crearea Sistemului Naţional de Poziţionare MoldPOS Hărţile digitale constituie informaţia de bază pentru
Producerea hărţilor digitale cu gradul de detaliere un serviciu modern de informaţii geografice şi vor fa-
1:5000 pentru zone de risc selectate ale teritoriului Re- cilita integrarea Republicii Moldova în serviciul Euro-
publicii Moldova. pean de informaţii geografice pentru protecţia mediului
Hărţile digitale detaliate, vor pune la dispoziţia uti- înconjurător şi gestionarea dezastrelor.
lizatorului cea mai recentă informaţie care va ajuta în Astfel, Republica Moldova face un pas înainte în
primul rînd la gasirea rapidă a unui bun imobil, va fi promovarea de tehnici şi tehnologii novatoare, bazate
posibilă analiza online a bunului imobil după amplasa- pe sisteme de poziţionare globală GPS
12 viaţa sindicală Cadastru buletin informativ

TOTUL DEPINDE
DE CINE CONDUCE
Galina Frumusache,
preşedintele „SindGeoCad”

În scopul susţinerii permanente şi obiective a mem- social »sindicat-angajator », care ar corespunde cerin-


brilor de sindicat, formării imaginii pozitive a sindicatu- ţelor timpului , care va fi axat pe un dialog pozitiv şi
lui între membrii acestuia şi în societate, este necesară o constructiv, ceea ce la rîndul său, va rezolva mai multe
pregătire bună teoretică şi practică a cadrelor, instruirea probleme ce apar din lipsa de informare şi pregătire.
liderilor sindicali ai organizaţiilor sindicale primare,
care indiferent de nivelul de structură al organizaţiei, Şi acum, în prag de sărbă-
au de executat în teritoriu funcţii de lider, reprezentant tori, simţim cum liniştea co-
şi manager. Aceste funcţii presupun : responsabilitate, boară spre noi. Îmbujoraţi de
cunoştinţe, abilităţi. Reuşitele sau nereuşitele fiecărui gerul de afară, când sufletele
lider în parte crează opinia cu privire la sindicalism în noastre trimit atâta drag spre
general şi rolul acestuia în fiecare instituţie. Contactul voi, toată căldura şi bucuria
zilnic cu oamenii nu lasă loc pentru a pune la îndoială pe care o daruiesti celorlalţi se
necesitatea executării funcţiei de lider la nivel profe- întoarce, în mod miraculos, înapoi.
sionist, iar profesionalismul se acumulează în rezulta- Sărbătoarea Craciunului este o perioadă bună,
tul exerciţiului zilnic şi a unei pregătiri speciale.  «  Fii iertătoare, caritabilă, placută; este singura perioadă
pregătit să serveşti drept îndreptar pentru ceilalţi oameni, a anului cand toţi acceptă să-şi deschidă inimile şi să
reflectând acea realitate care să le dea impulsul necesar devină mai buni.
pentru a atinge excelenţa”
Un an nou fericit şi “La multi ani!”
De aceea sindicatul îşi propune pe viitor atingerea
acestui obiectiv pentru a avea în teritoriu un parteneriat

Organizaţia sindicală a Agen- uşor, de acum este un prilej de a aducă numai bucurii şi speranţe
ţiei Relaţii Funciare şi Cadastru ne bucura şi a trasa speranţe noi în ziua de mîine, drumul veţii să
aduce calde felicitări pentru toţi în anul ce vine. vă fie încununat de bunăvoinţă
angajaţii din ramură cu ocazia so- În acest sens, Comitetul sin- şi bunăstare.
sirii Anului Nou-2013. Anul ce dical mulţumeşte angajaţii din
pleacă în istorie rămîne în memo- ramură, începînd cu inginerii LA MULŢI ANI!
ria noastră prin diferite succese şi, cadastrali, geodeziştii, geologii,
poate, şi insuccese. Fiecare fami- registratorii, hidrotehnicii şi
lie a avut un eveniment deosebit, muncitorii, ce în condiţii dificile
începînd cu naşterea copiilor, ne- execută lucrările antierozionale CADASTRU
poţilor, căsătorii, performanţe în pentru munca cu abnegaţie pe Responsabil de ediţie Procopi Marina
serviciu, etc. Faptul, că am ajuns parcursul întregului an şi Vă do- Tel.: 88-12-55, 068739320
Fax: 22-63-73
cu bine la finele acestui an, deloc reşte sănătate, belşug, viaţa să vă e-mail: info@arfc.gov.md

S-ar putea să vă placă și