Colegiul de Studii Administrative și Fiscale

A elaborat Cheptanari Rozalina

Grupa SAS-021

Naturalism
Naturalismul este o ramură a realismului, o mișcare
literară proeminentă la sfârșitul secolului XIX în Franța și
în restul Europei.
Scriitorii naturaliști au fost influențați de către 
teoria evoluționistă a lui Charles Darwin. Aceștia credeau
că ereditatea unei persoane și mediul decid caracterul
acesteia. În timp ce realismul încearcă doar să descrie
subiecții așa cum sunt ei în realitate, naturalismul
radicalizează principiile estetice ale realismului în direcția
reprezentării aspectelor dure, brutale ale realității.
Ambele sunt opuse Romantismului, în care subiecții au o
simbolistică profundă, sunt idealistici și cu puteri
supranaturale.
Naturalismul considera că mediul socio-cultural exercită o
influență absolut covârșitoare în apariția și dezvoltarea
personalității umane. De asemenea studiau elemente
umane tarați, alcoolici, criminali, sau persoane alterate
genetic de un mediu social viciat.
Observațiile lor în materie de psihologie erau totuși
rudimentare având în vedere că psihologia se dezvoltă
abia după apariția teoriilor lui  Sigmund Freud. Naturaliștii
au adoptat de asemenea tehnica descrierii detaliate de la
predecesorii lor imediați, realiștii.  Sigmund Freud a fost un medic neuropsihiatru austriac de etnie evreiască, fondator al
școlii psihologice de psihanaliză. Principalele teorii ale acestei școli sunt fondate pe
următoarele ipoteze:[30]
•Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a
impulsului sexual.
•Aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut sexual și agresiv, acestea
fiind conservate în sisteme de idei inconștiente.
•Conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au tendința de a se manifesta în
vise, acte ratate și simptome.
•Conflictele inconștiente și sexualitatea reprimată sunt sursa nevrozelor.
•Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conștient a
dorințelor inconștiente și refulate.
Freud este considerat a fi părintele psihanalizei iar lucrările sale introduc noțiuni precum
inconștient, mecanisme de apărare, acte ratate și simbolistica viselor.
• Operele lui Sigmund Freud
•Opere vol.I : Totem și tabu, Moise și monoteismul, Angoasă în
civilizație, Viitorul unei iluzii, Editura Științifică, traducere de dr. 
Leonard Gavriliu, (1991)
•Opere vol.II: Interpretarea viselor, traducere de dr. Leonard
Gavriliu, Editura Științifică, (1993)
•Opere vol.III: Psihanaliză și sexualitate, traducere de dr. Leonard
Gavriliu, Editura Științifică, (1994)
•Opere vol.IV: , traducere de dr. Leonard Gavriliu, Editura Științifică,
(1994)
•Opere, vol. 1 – Eseuri de psihanaliză aplicată
•Opere, vol. 2 – Nevroza la copil: Micul Hans și Omul cu lupi
•Opere, vol. 3 – Psihologia inconștientului
•Opere, vol. 4 – Studii despre societate și religie
•Opere, vol. 5 – Inhibiție, simptom, angoasă
•Opere, vol. 6 – Studii despre sexualitate
•Opere, vol. 7 – Nevroză, psihoză, perversiune
•Opere, vol. 8 – Comicul și umorul
•Opere, vol. 9 – Interpretarea viselor
•Opere, vol. 10 – Introducere în psihanaliză
•Opere, vol. 11 – Tehnica psihanalizei
•Opere, vol. 12 – Studii despre isterie
•Opere, vol. 13 – Compendiu de psihanaliză
•Opere, vol. 14 – Psihopatologia vieții cotidiene
•Opere, vol. 15 – Vis și telepatie
•Opere, vol. 16 – Viața mea și psihanaliza
•Opere, vol. 17 – Proiect de psihologie
Principalul susținător al naturalismului a fost Émile Zola,
care a scris un tratat despre subiect ("Le roman
experimental") și a folosit stilul în multele sale romane. Alți
autori francezi influențați de Zola sunt Guy de Maupassant
, Joris-Karl Huysmans și frații Goncourt.
Elementele naturaliste se găsesc în literatura română în
unele nuvele ale lui Caragiale și Delavrancea sau în proza
lui Liviu Rebreanu. Adesea termenul naturalism este folosit
de către criticii literari cu un sens mai general, care îl
apropie de cel al termenului realism, subliniind
conformitatea cu natura, fidelitatea față de realitate a
reprezentării artistice.
 Émile Zola
Émile Zola a fost un romancier francez, cel mai cunoscut
reprezentant al școlii naturaliste și un personaj public cu
impact semnificativ în ceea ce privește procesul de
liberalizare politică al Franței.
•(1865) Confesiunea lui Claude (La •(1885) Germinal
Confession de Claude) •(1886) Opera (L'Oeuvre)
•(1866) Prada •(1887) Pământul (La Terre)
•(1867) Thérèse Raquin •(1888) Visul (Le Rêve)
•(1868) Madeleine Férat •(1890) Bestia umană[217] (La Bête
•(1880) Romanul experimental (Le Roman Humaine)
Experimental) •(1891) Banii (L'Argent)
•Les Rougon-Macquart(1871)  •(1892) Prăpădul (La Débâcle)
Averea familiei Rougon (La Fortune des •(1893) Doctorul Pascal (Le Docteur
Rougon) Pascal)
•(1871-2) Haita (La Curée) •Cele trei orașe (Les Trois Villes)(1894) 
•(1873) Pântecele Parisului (Le Ventre de Lourdes
Paris) •(1896) Roma
•(1874) Cucerirea orașului Plassans (La •(1898) Paris
Conquête de Plassans) •Cele patru Evanghelii (Les Quatre
•(1875) Greșeala abatelui Mouret (La Evangiles)(1899) Fecunditate (Fécondité)
Faute de l'Abbé Mouret) •(1901) Muncă (Travail)
•(1876) Excelența sa Eugène Rougon •(1903) Adevăr (Vérité) - publicat postum
•(1877) Gervaise[215] (L'Assommoir) •(neterminat) Dreptate (Justice)
•(1878) O pagină de dragoste (Une Page
d'amour)
•(1880) Nana
•(1882) Pot-Bouille
•(1883) La paradisul femeilor[216] (Au
Bonheur des Dames)
•(1884) Bucuria de a trăi (La Joie de vivre)
Nana se deschide cu o noapte la Théâtre des Variétés în aprilie 1867,
imediat după deschiderea Exposition Universelle . Nana are optsprezece
ani, deși ar fi avut cincisprezece ani conform arborelui genealogic al
Rougon-Macquarts publicat de Zola cu ani înainte de a începe lucrul la
acest roman. Zola descrie în detaliu performanța La blonda Vénus , un
fictiv operetă modelat după Offenbach lui La belle Hélène, în care Nana
este aruncată ca lider. Tot Parisul vorbește despre ea, deși aceasta este
prima ei apariție scenică. Când i se cere să spună ceva despre talentele
sale, Bordenave, managerul teatrului, explică faptul că o vedetă nu are
nevoie să știe să cânte sau să acționeze: „Nana are altceva, la naiba, și
ceva care ia locul tuturor celorlalte. L-am parfumat și miroase aibă de
puternic în ea, altfel mi-am pierdut simțul mirosului. " Tocmai când
mulțimea este pe cale să-și respingă interpretarea ca fiind teribilă,
tânărul Georges Hugon strigă: „Très chic!” De atunci, ea deține
publicul. Zola descrie înfățișarea ei doar subțire în cel de-al treilea act:
„Dintr-o dată, în copilul cuminte, femeia a fost dezvăluită, o femeie
tulburătoare, cu toată nebunia impulsivă a sexului ei, deschizând porțile
lumii necunoscute a dorinței. Nana zâmbea încă, dar cu zâmbetul
mortal al unui om-mâncător ".
În cursul romanului, Nana distruge fiecare bărbat care o
urmărește: Philippe Hugon este închis după ce a furat din
armată pentru a împrumuta bani Nanei; bogatul bancher
Steiner se falimentează încercând să o facă pe
plac; Georges Hugon se înjunghie cu foarfeca în angoasă
peste ea; Vandeuvres se incinerează după ce Nana îl
strică financiar; Fauchery, un jurnalist și editor care se
îndrăgostește de Nana de la început, scrie un articol dur
despre ea mai târziu și cade din nou pentru ea și este
ruinat financiar; și contele Muffat, a cărui fidelitate față de
Nana îl aduce înapoi pentru umilință după umilință până
când o găsește în pat cu socrul său în vârstă. În cuvintele
lui George Becker: „Ce reiese din [Nana]este caracterul
complet al forței distructive Nana, a adus la un
punct culminant în capitolul al treisprezecelea printr - un
fel de apel nominal al victimelor voracitatii ei“. 
Zola a făcut ca Nana să moară oribil în iulie 1870 din cauza 
variolei . Ea dispare, bunurile ei sunt licitate și nimeni nu știe unde
este. Se pare că a trăit cu un prinț rus, lăsându-și fiul în îngrijirea
unei mătuși lângă Paris, dar când apare o epidemie de variolă ,
ea se întoarce să-l alăpteze; el moare, iar ea prinde boala. Zola
sugerează că adevărata ei natură, ascunsă de frumusețea ei
fizică, a ieșit la suprafață. "Ceea ce zăcea pe pernă era o
cămăruță, o grămadă de puroi și sânge, o lopată de carne
putridă. Pustulele invadaseră toată fața, astfel încât un pock se
atingea de următorul". În afara ferestrei ei, mulțimea aplaudă
nebunește „La Berlin! La Berlin!” pentru a saluta începutul 
războiului franco-prusac, care se va termina în înfrângere pentru
Franța și sfârșitul celui de-al Doilea Imperiu .