Garantiile in dreptul roman

 Lector univ. dr. Manole Nela

Student: Ifrim Andreea
An I
Garanţia personală formală

• Este precedentul  juridic prin care debitorului

principal i se alătură unul sau mai mulţi debitori
accesori numiţi garanţi. Acestă garanţie
corespunde măsurilor luate de creditori pentru a
se adaposti de cosecinţele insolvabilităţi
debitorului. Mijloacele utilizate în scopuri
personale au fost aplicaţii ale contractului
verbal.
• În dreptul vechi cat şi în cel clasic romanii au folosit
stipulaţia sub trei forme: sponsio fidepromisio, fii de
iusio.
• - Sponsio era una dintre garanţiile care se aplică
încă din epoca veche a dreptului roman.

• - Fidepromissio avea loc în acelaşi mod ca şi

sponsio numai că în loc de verbul spondeo
(promit) se întrebuinţează verbul fiidepromitto,
care însemna acelaşi lucru (promit cu lealitate).
Acestă formă de garanţie s-a născut în sec I î.e.n
ca urmare a extinderii relaţilor sociale cu
peregrinii.
Fideiussio

•  În epoca clasică au existat în afară de sponsio şi

fidepromissio, fideiussio care era un procedeu
formal de garanţie şi pactul de constitut, receptum
argentariorum şi mandatul pecuniae credendae,
care erau procedee de neformale de garanţie

• Fideussio era o nouă formă de

garanţiei, creată  în scopul ocolirii
dispoziţiilor legilor prezentate anterior.
În interesul garantului – fideiusorul – s-a creat beneficiar al de diviziune,
beneficiar de cesiune şi beneficiar de discuţiune.
a) Beneficiar de diveziune a fost b) Beneficiarul de cesiune constă în dreptul
creat în epoca clasică şi constă în garantului care a plătit datoria faţă de a cere
aceea că în situaţia în care ar fi creditorului să-l cedeze toate acţiunile pe care le
existat mai mulţi fideiusori are împotriva debitorului principal pentru a se
fiecare dintre ei ar fi putut să putea întoarece împotriva acestuia. Se ajungea
plătească numai o cotă parte. La la această excepţie de dol pe care garantul îl
acestă soluţie s-a ajuns însă prea cere pretorului să o insereze în formula pe baza
târziu inițial fiecare fideiusor lui fideiussio. Excepţia fiind cerută de garant
fiind  o executare a întregii creditorul era nevoit să transmită fideiussorului
datorii acţiunile pe care le avea împotriva debitorului
principal

c) Beneficiarul de discuţie consta în dreptul garantului de a-i cere creditorului să-l

urmărească pe debitorul principal şi numai dacă acesta nu plăteșe să se îndrepte
împotriva sa. Acest beneficiu a apărut în epoca post-clasică când a dispărut litis
contestatio. Creditorul trebuia să aleagă între debitorul principal şi garant, întrucât
dreptul său odată dedeus în justiţie se stinge în întregime.
Garanţii personale neformale
• Pactul de constitut creaţie a pretorului a fost utilizat şi
în scopul garantării unor anumite obligaţii. Prin
intermediul uneia dintre aplicaţiile acestui pact sub
numele constitutum debiti alieni (pactul pentru fixarea
unui nou termen al datoriei altuia), o persoană (de
obicei un bancher) se obligă să plătească datoria
clientului său în alt termen decât cel prevăzut în
obligaţiunea preexistentă. La origine constitutum
debiti alieni sancţionat de către pretor prin actio de
pecunia constituită se aplică numai la obligaţii care
aveau ca obiect sume de bani
• Mandum pecuniae credendae este garanţia
persoanală prin care o persoană (mandatul)
însărcinează pe altul (mandatorul) să acorde un
credit unui terţ.

• Receptum argentarii - constă în convenţia prin

care bancherul se obligă să plătească datoriile
eventuale ale clientului său faţă de un terţ
Garanţiile reale
• Constau din afectarea provizorie a unui lucru
creditorului în scopul garantării unei creanţe.
Această atribuire se face fie sub forma
transmiterii dreptului de proprietate asupra unui
lucru, fie sub forma remiterii posesiunii unui
lucru, fie sub forma cererii unui drept real
special.
• a) Fiducia cum creditore (fiducia cu creditorul)
era un contract încheiat între creditor şi debitor
prin care debitorul se obliga să restituie
debitorului proprietatea lucrului transmis de el
cu titlul de garanţii.
În epoca clasică după apariţia contractelor reale
fiducia cum creditore se naşte contractul real de
fiducie contract sancţionat printr-o acţiune de bună
credinţă. Deşi e foarte avantajoasă pentru creditor
fiducia prezintă incoveniențe pentru debitor căci
pierzâdu-şi dreptul de proprietate acesta nu avea
împotriva creditorului decît o acţiune personală prin
care cere restituire lucrului.
• b) Gajul (pignus) ca garanţei se naște prin
contractul real care implică transmiterea
posesiunii unui lucru de către debitor
creditorului său; în consecinţa debitorul nu se va
mai putea folosi de acest lucru pentru a se
împrumuta cu altă sumă de bani, deşi valoarea
lucrului dat în gaj putea fi mai mare decât a
creanţei.
• c) Ipoteca - Deşi numele ei grecesc a existat în
Roma încă din secolul I î e.n a derivat din gaj
reprezentând o extindere a acestuia şi a fost
creată pentru a corecta fiducia şi gajul.
  Caracterele ipotecii:
a) Este drept real (ius possidendi), deci creditorul are drept de
urmărire şi de preferinţă.
b) Este constituită prin acordul părţilor spre deosebire de
majoritatea drepturilor reale;
c) Ipoteca putea să aibă ca obiect fie un bun imobil, fie un bun
mobil;
d) Ipoteca era ocultă (secretă) în sensul că nu exista nici un mod de
publicitate prin care să se facă cunoscut terţilor existenţa unui
mobil.
e) Ipoteca  e un bun drept real, accesor deoarece este creat pentru a
garanta o creanţă.
f) Ipoteca este indevizibilă fapt ce rezultă din aceea că ipoteca
apasă în întregime asupra fiecărei părţi din bunul ipotecat şi
ipoteca garantează întreaga datorie.
g) Ipoteca generală în sensul că poate fi constituită şi asupra
bunurilor prezente şi viitoare ale unei persoane cu ajutorul clauzei
de generalitate a ipotecii, astfel se evitau consecinţele
Categorii de ipoteci:
- Ipoteca convenţională;

-Ipoteca tacită – ia naştere în virtutea unor dispoziţii de legi sau în

virtutea obiceiului juridic în situaţii bine determinate.

- Ipoteca privilegiată – clauza testamentară în titularul ipotecii

privilegiate poate exercita înaintea celorlaţi creditorii ipotecarii
dreptul de a poseda şi de a vinde lucrul gravat de ipoteca. Este o
variantă a ipotecii legale sau tăcite.

- Ipoteca testamentară – apare în dreptul post clasic şi se

constituie printr-o clauză testamentară în favoarea unui legător
sau a unui fideicomisar, anumite bunuri ale moştenirii sunt
ipotecate pentru a asigura plata unor legate.

- Ipoteca autentică – trecea înaintea ipotecilor constituite fără o

formă de publicitate chiar dacă acestea aveau o dată mai veche.
 Stingerea ipoteticii
Ipoteca se stinge pe cale de accesorie atunci când se stinge creaţa
garantată. Se stinge pe cale principală adică independent de
creanţa garantată prin mai multe moduri:
- Pierderea în întregime a lucrului ipotecat;
- Confuzia, adică întrunirea în aceeiaşi persoană a ambelor
calităţi calitatea de creditor ipotecar şi de proprietar al bunului
ipotecat;
- Vânzarea lucrului ipotecat;
- Renunţarea creditorului ipotecat;
- Prescripţia;
- Intercesiunea - este actul juridic prin care cineva lua asupra sa
datoria. Ea era de două feluri:
a) Cumulativă -constând într-o garanţie când cineva se obligă
alături de debitor;
b) Privativă - când cineva se obliga în locul debitorulu.;

În Dreptul roman intercesiunea a fost întotdeauna reglementată în

mod restinctiv. Nu era permisă sclavilor şi femeilor. În cazul în care
sclavul era interesat avea peculiu, stăpânul de sclavi era interesat
să-l impiedice pe sclav la acte de intercesiune.

Senatus - Consultul Velleian se aplica dacă:

- era vorba de o intercesiune şi nu de o înstrăinare;
- era vorba de o intercesiune şi nu de act de libertate.
 În cadrul garanţiilor fideiusiunea ca instituţie juridică apărută în
vremea împăratului roman Hadrian cu toate caractere sale este
menţinută şi în codul civil contemporan din ţara nostră.
       De asemeni fiducia, contract, care alături de gaj (pignus)
constituie o garanţie reală din totdeauna, spre exemplu în codul civil
gajul sau amanetul este definit după dreptul roman, ca fiind un
contract prin care datornicul remite creditorului său un lucru mobil
corporal sau incorporal spre siguranţa datoriei.
        Exemplele de influenţă a dreptul roman asupra dreptului privat
modern, nu numai din ţara noastră, pot continua cu instituţia ipotecii,
categorii de ipoteci, garanţii...etc.