Uzul diversificat al limbii literare

 Limba literară reprezintă registrul cultivat,

aspectul cel mai îngrijit al limbii unei
comunităţi, codificat prin norme şi consolidat
cu precădere prin scris, chiar dacă există şi o
variantă orală, utilizată îndeosebi în
comunicarea didactică sau ştiinţifică. Deşi
normele limbii literare au un caracter istoric,
ele se modifică lent, căci rolul lor este tocmai
de a consacra uzul unic al limbii pentru o
perioadă cât mai lungă de timp.
 Particularităţile stilurilor funcţionale

- Stilul artistic (beletristic)

- Stilul oficial-administrativ
- Stilul ştiinţific
 Stilul artistic (beletristic)
este caracteristic domeniului literaturii
(operelor literare în versuri sau în
proză).
 Particularităţile stilului artistic:
 caracter subiectiv;
 se adresează imaginaţiei şi sensibilităţii
receptorului;
 limbaj conotativ;
 prezenţa figurilor de stil, a imaginilor
artistice;
 expresivitate;
 ambiguitate;
 originalitate;
 cuvinte din registre stilistice diferite
 moduri de expunere: naraţiunea,
descrierea, dialogul, monologul;
 funcţia poetică şi expresivă (emotivă).
 Stilul juridic-
administrativ (oficial)
se întâlneşte în relaţiile
oficiale în domeniul
social, economic,
diplomatic,
administrativ.
Particularităţile stilului oficial-administrativ

 absenţa oricărei nuanţe afective

 caracter obiectiv, impersonal, lipsit de
afectivitate
 vocabular sărac
 limbaj denotativ
 accesibilitate, precizie, claritate
 formule stereotipe
 exprimare neutră, rigidă, obiectivă,
impersonală
 absenţa termenilor familiari, a cuvintelor
populare, a argoului
 coordonarea este preferată subordonării
 respectă normele limbii literare
 funcţia referenţială, conativă
 Stilul tehnico-ştiinţific
este caracteristic oricărei
lucrări de specialitate,
dintr-un domeniu
ştiinţific sau altul.
 Particularităţile stilului ştiinţific
 obiectivitatea , claritatea, precizia;
 se foloseşte pluralul autorului (noi) în locul persoanei I sg;
emiţătorul evită afirmaţiile pe care nu le poate dovedi;
 timpul prezent (adevăruri general-valabile);
 impersonalitatea, expresivitate zero;
 specializarea lexicală: termeni din tehnică şi ştiinţă (lingvistică,
teoria literaturii, chimie, fizică, istorie...);
 limbaj de specialitate greu de înţeles de către nespecialişti;
 limbajul denotativ, neologic (datorită înnoirii tehnicii şi a ştiinţei);
 sintaxă simplă;
 scop informativ;
 absenţa ambiguităţii, echivocului şi a figurilor de stil;
 utilizarea citatului;
 funcţia exclusiv referenţială (cognitivă), transmiţând informaţii,
raţionamente, idei;
 textul transmite informaţii şi explicaţii, scopul textului fiind
informativ;
 cuvintele sunt monosemantice.