Universitatea Apollonia Iași

Facultatea de Medicină Dentară

Biofizica Membranară

Conf. Fiz. Dr. Gabriela Mihalache

 Membrana celulară (8 nm)

• ansamblu de structuri supramoleculare aflat la

periferia celulei care separă mediul celular de
interstiţial;
• separă şi organitele celulare de citoplasmă;
• este semipermeabilă;
• este selectivă.
Structura Membranei Celulare
modelul mozaicului fluid proteolipidic al lui
Nicholson şi Singer (1972)
bistrat lipidic
proteine
glicoproteine
Funcţiile membranei celulare

● menţine caracteristicile diferite ale compartimentelor pe

care le separă;
● transportul unor molecule, ioni, macromolecule, complexe
supramoleculare;
● traducere şi transfer de informaţie;
● implicare în funcţiile celulare.
Modalităţi de transport
membranar

Macrotransport

Microtransport
Endocitoza este procesul de internalizare de către celule a unor macromolecule,
particule sau chiar a altor celule
Exocitoza este procesul prin care celulele transportă proteinele și lipidele nou-
sintetizate către membrana celulară.
Microtransport
•Pasiv
•Activ
ATP - Proteina transportatoare cu rol enzimatic
Transportul pasiv
• are loc în sensul gradientului electrochimic
sau de presiune
• fără consum de energie metabolică
• spre echilibrul termodinamic
Modalităţi de transport
pasiv
• Difuzia simplă
• Difuzia facilitată
• Difuzia prin canale şi pori
Osmoza (pentru solvent)- in sensul
gradientului de presiune
 DIFUZIA
Fenomenul de difuzie este caracteristic solventului dar afectează intreg
ansamblul soluţiei.
Difuzia este dată de gradientul de concentraţie şi de către agitaţia termică.
Intervine energia cinetică medie a moleculelor deci temperatura absolută T.
Transportul de substanţă dintre zonele de concentraţie şi potenţial diferite
datorită agitaţiei termice se numeşte difuziune.
Termodinamic procesul se explică astfel: solvitul în funcţie de concentraţia la
care se afla posedă o anumită energie dependentă de această concentraţie mai
este numită şi potenţial chimic. Potenţialul chimic în fucţie de volum şi
presiune are expresia:

  0
 a = activitatea componentei respective a sistemului de dispersie;  R  T  log a
 R = constanta universală a gazelor
 T = temperatura absolută
 µ0 = potenţialul chimic
Gradientul de concentraţie este :

dC
gradC 
dx
 Legile lui Fick
 Legile lui Fick abordează empiric acest fenomen de difuzie.
 Prima lege a lui Fick – gradientul de concentraţie este
proporţional cu cantitatea de substanţă difuzată normal prin unitatea
de suprafaţă în unitatea de timp.
J d   D  gradC
 Jd – fluxul de substanţă (cantitatea de substanţă) difuzată ( numărul
de moli υ tranportaţi în unitate d timp)
 D – factor de proporţionalitate – coeficient de difuzie
 gradC – gradient de concentraţie
 Semnul minus indică faptul că fluxul are loc în sensul concentraţiei
descrescătoare.
 A doua lege a lui Fick – viteza de variaţie a concentraţiei în oric
punct al sistmului este proporţională cu variaţia în spaţiu a
gradientului de concentraţie ( derivat a doua a concntraţiei pe direcţia
x)
dC d  dC  d 2C
 D    D 2
dx dx  dx  dx
 Legile lui Fick indică aspectul cantitativ a fenomenului de difuzie.
Difuzia simplă
se produce prin dizolvarea speciei moleculare transportate în
membrană
depinde de coeficientul de partiţie β
conform legii lui Fick Fick:
Difuzia facilitată
•se face prin utilizarea unor
molecule transportoare
•acţionează în sensul gradientului
electrochimic
•se bazează pe proprietatea
transportorului de a se putea găsi în
două stări conformaţionale
Difuzie prin pori şi canale ionice
Acetilcolina a fost primul neurotransmițător identificat atât la nivelul sistemului
nervos central cât și la nivelul sistemului periferic.
  IONI PERMEANŢI : Na+, K+, Cl-

 PERMEABILITĂŢI RELATIVE LA
REPAUS CELULAR :
PK : PNa : PCl = 1: 0,04 : 0,45
 CONCENTRAŢII IONICE (mM) :

Na+ K+ Cl-

Interior: 15 150 9
Exterior: 150 5,5 125
BIOELECTROGENEZA
BIOELECTROGENEZA
Bioelectrogeneza, adică generarea de electricitate de că
tre materia vie este un procespermanent, asociat
materiei vii.

Dispariţia acestui fenomen conduce la lipsa

transportului de materie şi energie în lumea viedeci la
moartea celulara şi tisulară.

Fenomenul de bioelectrogeneză constă în menţinerea u
nei polarităţi electricetransmembranare, fie la
schimbarea tranzitorie a acestei stări electrice ca
urmare a acţiunii unorstimuli din mediul extern sau
intern, modificare ce se poate propaga la distanţă
POTENŢŢIAL
POTEN IAL MEMBRANAR
MEMBRANAR DE
DE REPAUS
REPAUS

MĂSURARE: Tehnica de microelectrod

 ELECTROD PASIV (suprafaţă mare)
 ELECTROD ACTIV (suprafaţă mică)
 FORMULA GOLDMAN–HODGKIN–KATZ:
R T PNa [ Na  ]e  PK [ K  ]e  PCl [Cl  ]i
E i  E e  2,3 lg
F PNa [ Na  ]i  PK [ K  ]i  PCl [Cl  ]e

 CONVENŢIE:
E MR  E i  E e  E i ( E e  0)

Aplicata la nivel celular aceasta relatie ia forma ecuatiei

Goldman-Hodgkin-Katz; potentialul membranar de repaus este
determinat de distributia si coeficientii de permeabilitate
membranara pentru trei ioni majori: Na+, K+, Cl-.
POTENŢŢIAL
POTEN IAL NERNST
NERNST DE
DE ECHILIBRU
ECHILIBRU

i  o  RT ln[ion]i  zFEi
e  o  RT ln[ion]e  zFEe
i   e
condiţia de echilibru electrochimic

o  RT ln[ion]i  zFEi  o  RT ln[ion]e  zFEe

RT  ln[ion]e  ln[ion]i   zF ( Ei  Ee )
 Na+ K+ Cl-

Interior: 15 150 9
Exterior: 150 5,5 125

 FORMULA LUI NERNST:

R T [ion]e
E i  E e  2,3 lg
z F [ion]i
 POTENŢIALE NERNST PENTRU IONII PERMEANŢI:

PENTRU IONII DE SODIU:

R T [ Na ]e 150
E Na  E i  E e  2, 3 lg  0,06 lg  60 mV
z F [ Na ]i 15

Na+ : + 60 mV

Na+ este departe de starea de echilibru electrochimic !

(permeabilitate membranară redusă pentru Na+)
 PENTRU IONII DE POTASIU:

R T [ K ]e 5,5
E K  E i  Ee  2,3 lg  0,06 lg   86 mV
z F [ K ]i 150

K+ : – 86 mV

K+ este aproape de starea de echilibru electrochimic

(permeabilitate membranară mare pentru K+)

 PENTRU IONII DE CLOR:

R T [Cl ]e 0,06 125

ECl  Ei  Ee  2,3 lg  lg   69 mV
z F [Cl ]i 1 9

Cl- : – 69 mV

Cl- este aproape de starea de echilibru electrochimic

(permeabilitate membranară mare pentru Cl-)

 Na
Na++
K
K ++
Cl
Cl--

INT:
Interior: 15
15 150
150 99
EXT:
Exterior: 150
150 5,5
5,5 125
125

 TENDINŢA TRANSPORTULUI PASIV:

ION: K + Cl - Na +
c I  E E  I E  I
E E  I I  E E  I
Total I  E  0 E  I
OSMOZA
Osmoza reprezintă fenomenul pasiv de trecerea a soluţiilor apoase prin membrană
semipermeabilă datorită gradientului de presiune când între cele două compartimente
există o diferenţă de concentraţie. Agitaţia termică este o cauză a osmozei. Sensul
fluxului osmotic este de la concentraţia mică a solvitului la concentraţia mare a
solventului.
Presiune osmotică reprezintă presiune exercitată de soluţie şi datorită căreia are loc
deplasarea fluxului de solvent.
Fenomenul a fost pus în evidenţă de către Dutrochet care a evidenţiat trecerea
solventului printr-o membrană semipermeabila ce separă o soluţie de solvent pur
(aflată într-un vas) şi o soluţie cu acelaşi solvent (aflată într-un tub care este inchis la
partea inferioară cu membrana semipermeabilă). Solvitul nu poate trece ci trece doar
solventul.
Presiunea osmotică este măsurată prin măsurarea presiunii hidrostatice pe care o
echilibrează.

Consideraţii de bază privind osmoza

În cazul în care o membrană semipermeabilă separă două compartimente conţinând
aceeaşi soluţie, dar cu concentraţii diferite, prin membrană va avea loc difuzia
moleculelor de solvent (singurele care pot difuza) de la comportamentul cu soluţia
mai diluată (cu concentraţia solventului mai mare) spre compartimentul cu soluţia
mai concentrată (cu concentraţia solventului mai mică).
Procesul este spontan (pasiv) şi conduce la egalizarea concentraţiei solvitului în cele
două compartimente dacă nu este oprit. Osmoza directa este fenomenul de difuziune
pasivă a moleculelor de solvent ale unei soluţii printr-o membrană semipermeabilă.
Presiunea osmotică este similară presiunii gazelor ideale,
supunându-se aceloraşi legi:

Legea concentraţiilor: la temperatură constantă presiunea

osmotică este proporţională cu concentraţia molară a corpului
dizolvat. Legea se aplică soluţiilor diluate.
Legea temperaturii: pentru o soluţie dată, presiunea osmotică este
proporţională cu coeficientul (1+αt), valoarea lui α fiind aceeaţi ca şi
pentru gaze. Presiunea osmotică variază liniar cu temperatura pâna
la 40°C, după care legile osmozei nu sunt respectate.
Legea lui Van’t Hoff: conform căreia presiunea osmotică este
independentă de natura dizolvantului cât şi de substanţă dizolvată,
nedepinzând decât de numărul de particule prezente în volumul
ocupat de soluţie.
Legea amestecurilor: presiunea osmotică a unei soluţii în care faza
dispersată este alcătuită din substanţe diferite, este egală cu suma
presiunilor osmotice a fiecărei soluţii în parte, iar fiecare substanţă
dizolvată işi are presiunea ei proprie, ca şi cum s-ar afla singură în
intreaga cantitate de solvent.
Importanţa pentru practica medicală a studiului fenomenului de
osmoză

Presiunea osmotică are rol major în menţinerea volumului şi în consecinţă a

arhitecturii celulare, în asigurarea integrităţii morfologice şi funcţionale a celulelor.
Diferenţele de presiune osmotică între diferitele compartimente ale organismului
asigură schimburile de substanţă la nivelul capilarelor, funcţia glomerurală, secreţia
glandulară.
Osmoza intervine în schimburile de substanţă dintre organisme şi mediul lor
de viaţă, între cele dintre celule şi mediul extracelular. Pentru a introduce diferite
soluţii în circulaţia sanguină, acestea trebuie sa fie izotone pentru a nu produce
modificări ale volumului celular. Celula conţine un osmometru natural căci işi variază
volumul odată cu schimbarea concentraţiei mediului extracelular, oferind un model
de studiu fenomenelor de permeabilitate. Presiunea osmotică a plasmei este de 7.6
atm.
Distribuţia asimetrica a ionilor
de o parte şi de alta a
membranei celulare
 Distribuţia asimetrica a ionilor de o parte şi de
alta a membranei celulare este menţinută prin
procesele de transport pasiv şi activ .

Datorită acestor procese se menţin diferenţele

de concentraţii şi implicit de potenţial membranar.
Transportul activ
Transportul activ secundar
• Simport
• Antiport
EXCITABILITATEA MEMBRANEI
EXCITABILITATEA MEMBRANEI CELULARE
CELULARE
Excitabilitatea este proprietatea materiei vii de a răspunde, mai mult sau mai
puţin specific, la acţiunea unui stimul adecvat.

STIMUL
MODIFICĂRI ALE UNOR FACTORI EXTERNI CE AU
CA EFECT MODIFICĂRI FIZIOLOGICE LA NIVELUL
CELULEI STIMULATE (RĂSPUNS CELULAR)

CLASIFICAREA STIMULILOR
 DUPĂ NATURA FACTORULUI EXTERN:
MECANICI CHIMICI
ELECTRICI LUMINOŞI
 DUPĂ INTENSITATE:
• SUBLIMINAR: stimul slab, de intensitate mai mică
decât pragul, care determină un răspuns local nespecific

• LIMINAR: stimul de intensitate egală cu pragul, care

generează un răspuns celular specific

• SUPRALIMINAR: stimul de intensitate mai mare

decât pragul; generează un răspuns de aceeaşi
amplitudine ca şi stimulul liminar

• DESTRUCTIV: stimul de intensitate foarte mare, care

determină un răspuns nespecific materializat prin
modificări ireversibile la nivelul celulei stimulate
ŢESUTURI EXCITABILE
a) NEURONI  influx nervos
b) MIOCITE  contracţie musculară
c) CELULE GLANDULARE  secreţie
d) CELULE RECEPTOARE DIN ORGANELE
DE SIMŢ  potenţial de receptor

PARAMETRII EXCITABILITĂŢII
 Intensitatea stimulului
 Durata de aplicare a stimulului
 Bruscheţea
Transmiterea PA
 TIPURI DE
TIPURI DE RRĂ
ĂSPUNS
SPUNS CELULAR
CELULAR

a) NESPECIFIC:
• proporţional cu intensitatea stimulului
• uşoară depolarizare a membranei celulare

POTENŢIAL LOCAL

b) SPECIFIC:
• declanşat de aplicarea unui stimul supraliminar
• depolarizare puternică a membranei celulare

POTENŢIAL DE ACŢIUNE
POTENŢŢIAL
POTEN IAL LOCAL
LOCAL (ELECTROTONIC)
(ELECTROTONIC)

PL  k  lg S
Legea Weber - Fechner
POTENŢŢIAL
POTEN IAL DE
DE AC
ACŢŢIUNE
IUNE
FAZELE POTENŢIALULUI DE ACŢIUNE

1. L = PERIOADA DE LATENŢĂ
2. PP = PREPOTENŢIAL
3. A = PERIOADA ASCENDENTĂ
(DEPOLARIZARE)
4. D = PERIOADA DESCENDENTĂ
(REPOLARIZARE)
5. PpN = POSTPOTENŢIAL NEGATIV
6. PpP = POSTPOTENŢIAL POZITIV
 CARACTERISTICI:
o APARE LA APLICAREA UNUI STIMUL SUPRALIMINAR

o IMPLICĂ O PRONUNŢATĂ DEPOLARIZARE A

MEMBRANEI CELULARE

o RESPECTĂ LEGEA “TOT SAU NIMIC”

o FRECVENŢA DE REPETIŢIE A P.A. DEPINDE DE

INTENSITATEA STIMULULUI

  const  lg S Legea lui Adrian

o SE PROPAGĂ ÎN TOATE DIRECŢIILE, FĂRĂ

PIERDERI ÎN AMPLITUDINE
 DEPLASĂRI IONICE:
☻ În repaus:
Permeabilitatea pentru K+ este mare
 ionii de K+ sunt relativ aproape de echilibru

Permeabilitatea pentru Na+ este mică

 ionii de Na+ sunt departe de echilibru

☻ După aplicarea stimulului:

Permeabilitatea pentru Na+ creşte
 influx de Na+
 proces în avalanşă !!!
 potenţialul de membrană creşte
- 80 mV → + 30 mV
(Na+ se apropie de echilibru ENa = + 60 mV)

☻ La sfârşitul fazei ascendente:

Faţa internă a membranei este pozitivată
Gradientul de potenţial electric pentru K+ îşi
schimbă sensul (I → E)
 Începe efluxul ionilor de K+
Permeabilitatea pentru Na+ scade mult
(ionii de Na+ sunt aproape de echilibru)
☻ Pe parcursul fazei descendente:
Efluxul de K+ devine predominant
 repolarizarea membranei
☻ Pe parcursul postpotenţialului negativ:
Efluxul de K+ scade
(ionii de K+ se apropie de starea de echilibru)
Potenţialul membranar scade lent spre
valoarea de repaus
☻ Pe parcursul fazei descendente:
Efluxul de K+ devine predominant
 repolarizarea membranei
☻ Pe parcursul postpotenţialului negativ:
Efluxul de K+ scade
(ionii de K+ se apropie de starea de echilibru)
Potenţialul membranar scade lent spre
valoarea de repaus

☻ Pe parcursul postpotenţialului pozitiv:

Restabilirea concentraţiilor ionice
(pompa de Na+/K+)
 hiperpolarizarea membranei
 D.P.D.V AL EXCITABILITĂŢII:
PERIOADA REFRACTARĂ ABSOLUTĂ
(faza ascendentă şi începutul fazei descendente)

PERIOADA REFRACTARĂ RELATIVĂ

(sfârşitul fazei descendente)

PERIOADA DE HIPEREXCITABILITATE
(postpotenţial negativ)

PERIOADA DE HIPOEXCITABILITATE
(postpotenţial pozitiv)
VĂ MULŢUMESC!