Fericirea a treia

Tâlcuire și contextualizare
Student: Istrate Marius Dănuț
Teologie Ortodoxă Pastorală
An: III
 Localizare și formulare
Evanghelia după Matei cap. 5,5

„ Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul”

 Contextul rostirii Fericirilor

Cele nouă „Fericiri” au fost rostite de către
Mântuitorul Iisus Hristos în cadrul Predicii de pe
Munte.

Mântuitorul a dat creștinilor aceste nouă îndemnuri,
prin care se împlinește Legea, în scopul desăvârșirii
morale a creștinului.

Ele sunt, conform Catehismului Ortodox, „fericiri,
fiindcă ele se potrivesc deplin cu smerenia şi
blândeţea Mântuitorului Hristos”.
 Generalități:

După cum ne învață Biserica, Fericirile prezintă în
modul cel mai sintetic viața duhovnicească a
omului. Ele sunt o introducere la învățăturile
Mântuitorului Hristos.

Faptul că Mântuitorul ne înfățișează împreună
fericirea și desăvârșirea arată că acestea sunt strâns
legate. Într-adevăr, nimeni nu poate fi fericit fără a fi
desăvârșit, iar cel ce dobândește desăvârșirea
morala dobândește prin aceasta și fericirea.

Așadar, pe scurt, prin "Fericiri" înțelegem cele noua
căi pe care creștinul trebuie să meargă pentru a
ajunge la fericirea veșnică, sau cele noua virtuți prin
care putem dobândi fericirea.
 Localizarea și semnificația fericirilor în cadrul Sfintei
Liturghii


În Liturghia Ortodoxă Fericirile sunt cântate la ieșirea cu Sfânta
Evanghelie, când aceasta este adusă înaintea credincioșilor ca
fiind cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Și Sfânta Evanghelie
și Biserica ne învață că nu se pot cuprinde tainele lui Hristos și
că nu se poate intra în Împărăția lui Dumnezeu decât urmând
învățăturile Mântuitorului din textul Fericirilor.

După rugăciunea de a fi pomeniți întru Împărăția lui Dumnezeu
(Întru Împărăția Ta când vei veni, pomenește-ne pe noi
Doamne), Hristos însuși ne vorbește atrăgându-ne atenția
asupra condițiilor intrării în împărăția Sa (Matei 5, 3-12).
 Tâlcuirea primei părți:

„ Fericiți cei blânzi” 
Ce este și ce
presupune
blândețea?

Blândeţea este cel dintâi
rod al bunătăţii şi iubirii
aproapelui.

Ea este o stare cumpănită
şi liniştită a sufletului,
însoţită cu silinţa de a nu
supăra pe nimeni şi a nu se
supăra de nimic.
 Cum este un om blând?

O persoană blândă nu
murmură niciodată
împotriva lui Dumnezeu, nici
a oamenilor, urmând
îndemnul Sfântului Apostol
Pavel: „Vorba voastră să fie
întotdeauna,dreasă cu sare
ca să ştiţi cum să-i
răspundeţi fiecăruia”Col. 4,6).

Omul blând dă cuvenita cinste
şi ascultare mai-marilor săi: nu
batjocoreşte, nu grăieşte de rău
şi nu osândeşte pe semenii săi,
ci se arată pe sine totdeauna
smerit. Iar când se întâmpla
ceva potrivnic dorinţelor lui, nu
se lasă pradă mâniei şi, mai
presus de toate, nu se răzbună
pentru jigniri.
 Care este treapta desăvârșită a blândeții ?

Cea mai înaltă treaptă a blândeţii
după cum ne învață Sfinții Părinți
este iubirea faţă de cei ce ne
prilejuiesc necazuri şi supărări şi care
se arată prin iertare şi împăcare.

Culmea blândeţii stă deci în purtarea
pe care ne-o porunceşte Mântuitorul,
prin cuvintele: „Binecuvântaţi pe cei
ce va blesteamă, faceţi bine celor ce
vă urăsc şi rugaţi-va pentru cei ce vă
vatămă şi vă prigonesc”(Mt. 5,44).
Sfântul Grigorie de Nyssa

În Omiliile sale la Fericiri ne spune în
legătură cu a treia fericire că: „Nu
blândețea înțeleasă ca zăbăvnicie,
lene ori frică este fericită, ci
zăbăvnicia spre rău. Astfel fericiţi
sunt cei ce nu se pornesc cu
repeziciune spre mişcările pătimaşe
ale sufletului, ci se strâng în ei înşişi
prin raţiune, aceia care-şi slăbesc
pornirile cu frâul raţiunii nu-şi lasă
sufletul să fie purtat înspre
neorânduială.Simţirea smeritei
cugetări e ca o maică a deprinderii
blândeţii. Cel ce nu e mândru nu
mai are de ce să se mânie."

Sfântul Ioan Gură de Aur, în cadrul omiliilor sale la
Evanghelia după Matei, numeşte de asemenea
blând pe omul care „nu-i îndrăzneţ, nici
mândru."
 Tâlcuirea părții a doua:

„că aceia vor 
Despre ce pământ
moșteni pământul” poate fi vorba ?
 Răspunsul Sfinților părinți:

La această întrebare Sfântul
Grigorie de Nyssa ne oferă un
cuvânt lămuritor: „Pământul
moştenit nu este pământul cel de
jos, ci "pământul celor vii"
(Psalmul 26, 19), în care nu a
intrat moartea, păcatul, răutatea
și viclenia, unde se află apa
odihnei şi locul de verdeaţă. Este
împodobit cu pomul vieţii, în el
creşte via cea adevărată, al cărei
îngrijitor e Tatăl (Matei 20, 1)

Sfântul Ioan Hrisostom ne vorbeşte însă mai ales de bunătăţi materiale, nu
de un „pământ spiritual": „Pentru că se crede că cel blând pierde tot ce
are, de aceea Hristos făgăduieşte contrariul, spunând că omul blând
stăpâneşte cu deplină siguranţă bunurile sale, pe când cel lipsit de
blândeţe pierde de multe ori şi averea moştenită de la părinţi, şi
sufletul."
 Argumente din Sfânta Scriptură
"Mai bun este puţinul celui drept decât
"Iar cei blânzi vor moşteni
bogăţia multă a păcătoşilor. Că braţele
pământul şi se vor desfăta de păcătoşilor se vor zdrobi, iar Domnul
mulţimea păcii."(Ps.36,11) întăreşte pe cei drepţi."(Ps.36, 16-17)
Tâlcuirea părintelui
Rafail Noica:
Pământul= eu
„Pământul care sunt eu,
pământul, şi mă moştenesc pe
mine, adică devin posesor al
acestui pământ care sunt eu”.
Pământul= Raiul
„Putem să ne gândim și la
pământul făgăduinţei, care este
una din numirile Impărăţiei
Cerurilor.”
Pământul= Hristos
„Numim și pe Hristos cu cuvântul
„Pământul celor vii”; aceasta este
una din numirile lui Hristos şi, în
orice caz, pe acel Pământ îl vom
moşteni.”
 O apoftegmă din pateric:

„A zis un ucenic lui avva
Pimen: Avva, care este
vitutea de care se teme
diavolul cel mai mult?Atunci
avva Pimen i-a răspuns: De
nici o virtute nu se teme mai
mult diavolul decât de
blândeţe, dar cu nimic nu
poţi să-i produci mai mare
bucurie decât dacă te vede
plin de mânie şi de răutate.”

Din cadrul acestei pilde
vedem faptul că trebuie
să păstrăm întotdeauna
duhul blândeții care ne
apără de atacurile celui
rău.

Și să evităm mânia prin
care ne lăsăm în voia
năvălirilor potrivnicului.
 Cum putem dobândi blândețea?

Cum putem noi să ajungem la starea aceea mai dumnezeiască a blândeții, astfel
încât să rămânem neclintiți și în slavă, şi în ocară. Aşa cum şi Hristos era neclintit
când învia pe Lazăr din morţi, sau când era scuipat înainte să fie pus pe Cruce?

Sfântul Ioan Scărarul ne arată că starea aceasta, când suntem neclintiți şi în slavă
şi în ocară, nevoitorii au descoperit-o ca numindu-se blândeţe.

Astfel, această blândețe o putem și noi dobândi în urma unei nevoințe de a ne
struni mintea spre cele bune, și de a ne liniști impulsurile simțurilor față de
factorii exteriori prin smerenie.

Sfântul Cuvios Siluan
Athonitul, în scrierea Sa
„ Între iadul deznădejdii și
iadul smereniei” ne spune că
blândețea desăvârșită este un
dar al milostivirii lui Hristos:

„ Domnul este milostiv, El
este foarte blând și smerit,
și atunci când sufletul Îl
vede, se preschimbă în
întregime în iubire de
Dumnezeu și aproapele și se
face el însuși blând și
smerit”
 Concluzii:

Omul blând fiind împăcat cu
Dumnezeu, cu semenii și cu sine, se
bucura de o stare de liniște și siguranță
deplina, se simte cu adevărat
moștenitor deplin al pământului și
lăuntric al sufletului, pe care-l va folosi
întru devenirea sa de moștenitor al
vieții veșnice.

Astfel trebuie să înțelegem și cuvintele
Mântuitorului: „Învățați-vă de la
Mine,că sunt blând și smerit cu inima și
veți găsi odihna sufletelor voastre"
(Matei11, 29).

Prin cuvintele acestei fericiri Mântuitorul
Iisus Hristos nu mărginește răsplata
celor blânzi la cele de aici, ci împreuna
cu acestea le dă și răsplata în ceruri.
Fiindcă răsplata duhovniceasca nu
înlătură răsplata de pe lumea aceasta; și
iarăși o răsplată făgăduită de Domnul pe
lumea aceasta aduce după sine și o
răsplată duhovniceasca.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că
„răsplata deplină, însă, va fi dată celor
blânzi în viața viitoare, prin moștenirea
Patriei Cerești, adică a Raiului.”
 Bibliografie:

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,2019

Sfântul Grigorie de Nyssa, Opt omilii la fericiri, Ed. Anastasia,
Iași, 1999.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Colecția, Părinți și
Scriitori Bisericești, vol. 23, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.

Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul
smereniei, Ed. Deisis, Sibiu, 2001.

Patericul, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2003.
 Vă
mulțumesc!