PORTOFOLIU FIZICĂ

Scolobiuc Ștefan Arald

Clasa a VIII-a A
• Prin fenomen termic înțelegem, în general, orice fenomen fizic legat de
mișcarea dezordonată care se manifestă la nivel molecular. Variația
proprietăților fizice ale substanței la încălzirea sau răcirea ei, schimbul de
căldură dintre corpurile încălzite diferit, transformarea căldurii (obținută
prin arderea combustibililor) în lucru mecanic, etc. constituie exemple de
fenomene termice. Difuzia este fenomenul de pătrundere a moleculelor
unui corp, printre moleculele altui corp, fără intervenția unei funcții.
Agitația termică este mișcarea dezordonată și continuă a moleculelor unei
PROPAGAREA CĂLDURII
CĂLDURA

• Trecerea unui corp dintr-o stare de încălzire în altă stare de încălzire, în urma contactului
termic cu alt corp este caracterizată de mărimea fizică scalară numită căldură (Q). Căldura
este o mărime fizică scalară ce caracterizează procesul de trecere a unui corp dintr-o stare de
încălzire în altă stare de încălzire.
• Unitatea de măsură pentru căldură în S.I.: Joule (J).
[Q]SI = J
Căldura primită sau cedată de un corp prin contact termic este egală cu variaţia energiei sale
interne dacă nu se efectuează lucru mecanic.
Q = ΔU
Energia internă a unui corp se modifică atunci când: corpul primeşte sau cedează căldură
sau atunci când asupra corpului se exercită forţe care efectuează lucru mecanic.
PROPAGAREA CĂLDURII
Propagarea prin conducţie. În corpurile solide căldura se transmite din aproape în aproape fără
transport de substanţă; acest mod de transmitere a căldurii se numeşte propagare prin conducţie.

Propagarea prin convecţie Lichidele şi gazele sunt, în general, izolatoare termice. În lichide căldura
se transmite din aproape în aproape cu transport de substanţă; acest mod de transmitere a căldurii se
numeşte propagare prin convecţie. În gaze, ca şi în lichide, căldura se propagă prin convecţie.

Propagarea prin radiaţie. Căldura se propagă şi prin radiaţie. Orice corp încălzit emite radiaţii.

Izolarea termică. Pereţii care împiedică propagarea căldurii se numesc pereţi izolatori. Cu ajutorul lor
se realizează izolarea termică.
COMBUSTIBILI. MOTOARE TERMICE

• Prin combustibil se înțelege orice substanță, sau amestecuri de substanțe, care în urma
unei reacții chimice de ardere, produce o mare cantitate de căldură.
• Din categoria combustibililor chimici fac parte: cărbuni de pământ, țițeiul și gazele de
sondă, gazele naturale, lemnul etc.
• Clasificarea combustibililor după proveniența și starea lor de agregare:
Naturali - lemn, cărbune, grafit- țiței- metan, gaz de sondă
Artificiali - benzină, motorină, gaz lampant, păcura
MOTOARE TERMICE

• Un motor termic este o mașină termică motoare, care transformă căldura în lucru mecanic.
Un motor termic lucrează pe baza unui ciclu termodinamic realizat cu ajutorul unui fluid.
Întrucât, conform principiului al doilea al termodinamicii, doar o parte a căldurii preluate de
la sursa de căldură (numită și sursa caldă) este transformată în lucru mecanic. Restul de
căldură este transferat unui sistem cu temperatură mai mică, numit sursă rece.
• Tipuri de motoare
Motor cu ardere externă, la care sursa de căldură este externă fluidului ce suferă ciclul
termodinamic: motor cu abur, turbină cu abur, motor Stirling
Motor cu ardere internă, la care sursa de căldură este un proces de combustie suferit chiar
de fluidul supus ciclului termodinamic: motor cu ardere internă cu piston, motor Wankel,
turbină cu gaze, motor-rachetă
TIMPII DE FUNCȚIONARE
MOTORUL DIESEL

Motorul diesel este un motor cu ardere internă în care combustibilul

se aprinde datorită temperaturii ridicate create de comprimarea aerului
necesar arderii
TURBINĂ CU GAZE

Turbinele cu gaze s-au dezvoltat în special ca motoare de

aviație, însă îşi găsesc aplicaţii în multe alte domenii, unul dintre
cele mai moderne fiind termocentralele cu cicluri combinate abur-
gaz.
 CALORIMETRIA. COEFICIENȚI CALORICI
• Calorimetria este capitolul fizicii care se ocupă cu studiul căldurii primite sau cedate de un
corp.
Coeficienţii calorici sunt mărimi fizice care stabilesc legătura între căldura primită (cedată)
de un corp şi variaţia temperaturii lui.

• Căldura specifică (c) este mărimea fizică numeric egală cu căldura necesară pentru a varia
temperatura unităţii de masă dintr-un corp cu un grad.
c = Q/(m·Δt) ; [c]SI = J/kgK
Capacitatea calorică (C) este mărimea fizică numeric egală cu căldura necesară pentru a
varia temperatura unui corp cu un grad.

C = Q/Δt ; [C]SI = J/K

CALORIMETRU
STĂRI DE AGREGARE. TRANFORMĂRI DE FAZĂ

Substanţele se află în una din cele trei stări de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă. Trecerea unei
substanţe dintr-o stare de agregare în altă stare de agregare se numeşte transformare de
stare.Transformările de stare se fac cu absorbţie sau cedare de căldură.
TOPIREA - trecerea din stare solidă în state lichidă, prin absorbţie de căldură
VAPORIZAREA-trecerea din stare lichidă în stare gazoasă prin absorbţie de căldură.
Vaporizarea se face în două moduri:
•a) Evaporarea -vaporizarea la suprafaţa lichidului şi depinde de temperatura mediului, natura
lichidului, curenţii de aer şi de mărimea suprafeţei de evaporare. Exemple: uscarea rufelor,
evaporarea belţilor după ploaie
•b) Fierberea - este vaporizarea în toată masa lichidului. Fiecare lichid fierbe la o temperatură fixă,
numită temperatură de fierbere (tf). Exemple: tf(alcool)=78°C, tf(apă)=100°C. În timpul fierberii
temperatura rămâne constantă şi depinde depresiune, iar căldură se absoarbe în continuare.
STĂRI DE AGREGARE. TRANSFORMĂRI DE FAZĂ

SUBLIMAREA - trecerea din stare solidă în stare gazoasă, prin absorbţie

de căldură. Exemplu: naftalina trece din stare solidă în gaz mirositor, fără a
trece prin stare lichidă
SOLIDIFICAREA - trecerea din stare lichidă în stare solidă, prin cedare
de căldură.Temperatura de solidificare este egală cu temperatura de topire
CONDENSAREA - trecerea din stare gazoasă în stare lichidă, prin cedare
de căldură. Exemple: aburirea ochelarilor
DESUBLIMAREA - trecerea din stare gazoasă în stare solidă , se
produce prin cedarea căldurii. Exemplu: zăpada carbonică, chiciura
FENOMENE ELECTRICE ȘI MAGNETICE-
Experimente
• Materiale necesare: linie de plastic, bucată de lână, bucățele de hârtie ( sau bobițe de
polistiren ), o sticluță cu apă, doză goală de aluminiu, vas cu soluție de detergent de vase,
compas.
1. Am pus pe masă o grămăjoară de bobițe de polistiren și am apropiat de ea o linie.
Rezultatul ? Linia nu atrage bucățelele mici.
2. Am freacat de o haină de lână un capăt al liniei fără să ating cu mâna porțiunile frecate.
Rezultatul? După frecare, linia atrage bobițele.
3. Am apropiat un corp electrizat de o doză de aluminiu.
Rezultatul? Corpul electrizat a atras doza.
Concluzie experimente

• Corpurile electrizate au proprietatea de a atrage corpuri ușoare ( bucățele de hârtie, bobițe

de polistriren, doze de aluminiu, baloane de săpun, jet subțire de apă, firele de păr, etc).
• Prin frecarea a două corpuri , acestea se electrizează și se încarcă cu sarcini electrice ,
pozitive sau negative.
• Electrizarea prin contact are loc prin trecerea electronilor de pe corpul electrizat pe cel
neutru, care se va încărca cu același fel de sarcină electrică ca și cel electrizat.
• Electrizarea prin influență (de la distanță) are loc prin încărcarea unui corp neutru cu
sarcină electrică opusă celui electrizat.
INTENSITATEA CÂMPULUI ELECTRIC
Intensitatea câmpului electric este o mărime fizică vectorială ce definește un câmp
electric și se definește ca fiind raportul dintre forța exercitată asupra unei sarcini test și
valoarea acestei sarcini
Vectorul intensitate a câmpului electric este astfel vectorul forță pe unitatea de sarcină
pozitivă în punctul în care se află sarcina test. Dimensiunea câmpului electric este forța pe
unitatea de sarcină electrică, N/C (cu notațiile cunoscute: N - Newton; C - Coulomb).
Intensitatea câmpului electric poate fi de asemenea exprimată ca volt pe metru, V/m. Cele
două moduri de exprimare sunt echivalente: 1 N/C = 1 V/m
În cazul unui câmp generat de o sarcină punctiformă Q, aplicând legea lui Coulomb se
obține modulul intensității câmpului într-un punct situat la distanța r față de sarcina
generatoare
REZISTENȚA ELECTRICĂ

• Rezistența electrică este o mărime fizică prin care se exprimă proprietatea unui conductor
electric de a se opune trecerii prin el a curentului electric. În electrotehnică, ea este o
măsură care determină ce valoare de tensiune este necesară pentru ca un anumit curent
electric să treacă printr-un circuit (conductor) electric dat.
• Într-un circuit electric simplu, valoarea rezistenței lui se calculează cu ajutorul legii lui
Ohm, fiind egală cu raportul dintre tensiunea U aplicată la bornele circuitului și
intensitatea I a curentului care circulă prin circuit.

• Unitatea de măsura a rezistenței electrice, în SI, este ohm-ul, notat cu Ω. Rezistența

electrică a metalelor crește cu temperatura iar a cărbunelui și a lichide lor scade cu cât
temperatura lor crește.
TIPURI DE REZISTENȚE ELECTRICE
LEGEA LUI OHM

•Legea lui Ohm pe o porţiune de circuit

Pentru o porțiune de circuit intensitatea curentului e proporțională cu tensiunea aplicată pe această
porțiune si invers proporțională cu rezistența electrică a porțiunii de circuit I=U/R
Legea lui Ohm pe întregul circuit. Pentru un circuit electric simplu, format dintr-un generator cu
tensiunea electromotoare E şi rezistenţa internă r, care alimentează un consumator electric R, se
poate scrie: E=U+u. Aplicând legea lui Ohm pe fiecare porţiune de circuit: U=RI şi u=rI şi după
înlocuiri se obţine: E=I(R+r)
Intensitatea curentului electric, printr-un circuit electric închis, este direct proporţională cu
tensiunea electromotoare E a sursei şi invers proporţională cu rezistenţa electrică totală a circuitului.
Curentul de scurtcircuit este curentul maxim pe care îl poate furniza un generator electric.
REȚELE ELECTRICE

• În tehnica modernă se utilizează circuite electrice mult mai complicate, cu multe

ramificaţii, numite reţele electrice, ce au următoarele elemente:
• Nodurile -reprezintă puncte din reţea în care se întâlnesc cel puţin trei curenţi electrici;
• Ramurile -de reţea sunt porţiuni din reţeaua electrică cuprinse între două noduri
succesive;
• Ochiurile -de reţea sunt contururi poligonale închise, formate dintr-o succesiune de
rezistori şi surse
TEOREMELE LUI ROBERT G. KIRCHHOFF I

• Prima lege a lui Kirchhoff este o expresie a conservării sarcinii electrice într-un nod al
unei reţele electrice. Este evident că sarcina electrică totală ce pătrunde într-un nod de
reţea trebuie să fie egală cu sarcina electrică ce părăseşte acel nod:
Q1+Q2=Q3+Q4
Mişcarea sarcinilor electrice efectuându-se în acelaşi timp, se poate scrie:
• I1+I2=I3+I4
• I1+I2-I3-I4=0
Suma algebrică a intensităţilor curenţilor electrici care se întâlnesc într-un nod de reţea este
egală cu zero.
TEOREMELE LUI ROBERT G. KIRCHHOFF II

• A doua lege a lui Kirchhoff

Suma algebrică a tensiunilor electromotoare dintr-un ochi de reţea, este egală cu suma
algebrică a căderilor de tensiune pe rezistorii din acel ochi de reţea
Pentru scrierea ecuaţiei se alege un sens de referinţă şi se consideră pozitive tensiunile
care au acelaşi sens cu cel de referinţă, la fel şi pentru intensităţile curenţilor:
E1+E2-E3-E4 = R1I1-R2I2-R3I3-R4I4+R5I5