În ultimile decenii societatea tinde tot mai mult să depăşească graniţele impuse de frontiere, de mondializează.La acesta se adaugă fenomenul imigraţiei, ce impune creşterea demografică în unele zone ale lumii, precum şi fenomenul de polarizare a bogăţiei/sărăciei. Astfel,pentru o bună convieţuire, în Europa a devenit necesară implementarea educaţiei interculturale în programul educaţional din perspectiva desfinţării graniţelor, pentru că este necesar să se prevină şi să se evite conflicte interetnice şi de altă natură, prin promovarea toleranţei, a bunei înţelegeri şi egalităţii de şanse între membrii aceleiaşi comunităţi. Şi în România se urmărete implementarea unui program educaţional intercultural ce trebuie început încă de la grădiniţă, pentru că şi aici există copii din diferite state( italieni, moldoveni, chinezi etc) alături de copiii minorităţilor din România (lipoveni, maghiari, rromi etc). Educaţia interculturală poate să îmbrace mai multe forme, să ia mai multe direcţii: etnică, religioasă, profesională, rasială ş.a. Sistemul de învăţământ pentru minorităţile naţionale-corespondent celui pentru populaţia majoritară a ţării-cuprinde grădiniţe,şcoli primare, gimnaziale, licee, şcoli profesionale, învăţămnt postliceal, universităţi. Sentimentul apartenenţei la o comunitate multiculturală se formează din primii ani ai vieţii, astfel spus, în cei ,,şapte ani de acasă’’, care includ, firesc, anii petrecuţi în grădiniţă.Iată de ce revine educatoarelor, sistemului de învăţământ preşcolar, în ansamblu, misiunea de a dezvolta în forme şi conţinut activităţi de educare şi formare multiculturală a copiilor. Comunicarea cadrului didactic cu familia elevului se poate face prin : -Activităţi de informare şi consiliere a părinţilor, care pot fi zilnice, după orele de curs; -Vizite la domiciliu de câte ori e nevoie ; - Lectoratele cu părinţii – lunar ; -Adunările comune părinţi – elevi ; -Întruniri ale comitetului de părinţi pe clase ; -Comunicarea prin poştă (scrisori de înştiinţare cu antetul şcolii ) sau prin poşta electronică ; -Comunicarea prin telefon . Obiectivele educaţiei interculturale Deschiderea spre altul, spre străin, spre necunoscut. Aptitudinea de a percepe ceea ce ne este străin. Acceptarea celuilalt ca fiind altul. Trăirea situaţiilor ambivalente. Aptitudinea favorabilă de a experimenta. Alungarea fricii faţă de altul. Capacitatea de a pune în discuţie propriile norme. Aptitudinea de a-ţi asuma conflictele Dezvoltarea capacităţii de a comunica cu semenii Deschiderea spre acceptarea diferenţelor etnice
( limbă, obiceiuri, tradiţii).
Stimularea curiozităţii copiilor pentru
diferenţele dintre ei în plan cultral.
Acceptarea celuilalt ca fiind altul. Educarea toleranţei. “ Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac” (Mihai Eminescu ) Comunitatea este cea care oferă mediul prielnic pentru desfăşurarea unor activităţi comune : -Vizite la muzee, expoziţii ; -Vizionarea de filme, spectacole ; -Excursii şi vizite organizate în oraş sau în afara oraşului ; -Însoţirea elevilor la concursuri şcolare, festivaluri artistice ; -Simpozioane, seminarii având ca temă relaţiile şcoală –familie –comunitate
În prezent România cunoaşte o încercare de redefinire a
rolului social al educaţiei, în contextul unui ” parteneriat pentru educaţie ”, un dialog deschis, lucid , responsabil, între toţi factorii educaţionali: BIBLIOGRAFIE: ,,Revista Învăţământului Preşcolar’’, nr. 3-4/2005; Cucoş, C., Pedagogie, Editura Polirom Iaşi,
2006 Valentin Dogaru-Ulieru,Luminita
Draghicescu(coord),’’Educatie si dezvoltare profesionala’,’Editura “Scrisul Romanesc”.