Sunteți pe pagina 1din 6

CEA DINTÂI NINSOARE

Edmondo de Amicis
A sosit vesela prietenă a copiilor,
a sosit zăpada!
De ieri a început să cadă deasă,
în fulgi mari și albi, ca florile de
cireș.

Ce veseli eram dimineața la


școală, când o vedeam cum se
lipea de geamuri și se grămădea
pe pervazurile ferestrelor! Chiar și
profesorul se uita bucuros la ea și
își freca mâinile. Toți ne veseleam
gândindu-ne ce de bulgări o să
facem și cum o să ne batem cu ei.
Ce-o să ne mai dăm pe gheață și
ce dulce o să ni se pară, după
aceea, căldura de acasă!
Ce frumusețe! Ce veseli eram la ieșirea din școală! Toți dădurăm năvală
pe uliță, strigând, băgându-ne picioarele unde era zăpada mai mare și
suflecându-ne mânecile ca să facem bulgări și să azvârlim unul într-altul.

Umbrelele părinților, care


așteptau pe afară se
făcuseră albe.
Ghiozdanele noastre se
albiseră într-o clipă. Toți
eram nebuni de bucurie!
Vesel era până și Precossi
care sărea și el sărăcuțul,
cum putea, cu cârjele la
subsuoară. Crossi, băiatul
precupeței, își umpluse
ghiozdanul cu zăpadă.

Calabreazul mă făcu să mă prăpădesc de râs. Fiindcă nu mai văzuse zăpadă în viața lui, făcuse
un bulgăre și mușca din el ca dintr-o piersică. Chiar în acele momente tatăl meu îl invite să vină
a doua zi pe la noi. Cum avea gura plină de zăpadă și necutezând nici s-o scuipe, nici s-o
înghită, stătea îndopat cu ea și se uita la mine zăpăcit, fără ca să poată spune un cuvânt.
Chiar și profesoarele râdeau și glumeau când ieșeau din școală. Sute de fete
de la școala vecină făceau gălăgie și alergau sprintene prin așternutul alb.

Profesorii, ba chiar și
polițistul, stigau: ”Acasă
băieți! Acasă!” și
înghițeau fulgii de
zăpadă, care le
încărunțeau mustățile și
barba.
Cu toate acestea se
amuzau și ei de bucuria
gălăgioasă a copiilor la
vederea iernii.
1. ALCATUIESTE PROPOZITII FOLOSIND CUVINTELE: BULGARE, PRIETENA,
PIERSICA, FULGI

2. ,,ALINTA,, CUVINTELE: FULG, FLOARE, GEAM, FETE, UMBRELLA, PIERSICA,


MAINI.

3. GASESTE CUVINTE CU INTELES ASEMANATOR PENTRU: ZAOADA,


SPRINTEN, AZVARLI, STRIGAND, SE AMUZAU.

4. DESENATI UN POM DE CRACIUN.

S-ar putea să vă placă și